Recunoscând meritele fostului președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șapte pentru ”slujirea pentru binele umanității”, Norvegia l-a numit pe Jan Paulsen Comandor al Ordinului Regal Norvegian, unul dintre cele mai mai mari grade oferite de această țară unui civil. În comunicat, Palatul Regal al Norvegiei a declarat că Regele Harald al V-lea l-a numit pe Paulsen pentru acțiuni umanitare ”demne de laudă”.
Paulsen a spus că a fost o surpriză. ”Îmi încălzește inima faptul că distincția a fost pentru ”slujirea pentru binele umanității”, pentru că aceasta este esența unei vieți de slujire creștină”, a spus el.
Paulsen va primi insigna ordinului în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe parcursul acestui an, au spus oficialii din Oslo.
Ordinul Regal Norvegian a fost înființat de Regele Olav al V-lea în 1985 și este oferit cetățenilor străini și norvegieni pentru ”un serviciu remarcabil în interesul Norvegiei”.
”Faptul că slujirea Dr. Paulsen în toată lumea a fost recunoscută astfel reprezintă o mare onoare pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Norvegia”, a spus Reidar Kvinge, Preșecintele Bisericii Adventiste din Norvegia.
Paulsen a slujit ca președinte al Bisericii Adventiste mondiale între 1999 și 2010. El și-a început activitatea ca pastor în 1953 în Norvegia, iar apoi a slujit în domeniul educației și în poziții de conducere în Ghana și Nigeria. Între 1976 și 1980, Paulsen a slujit ca director al Colegiului Newbold din Anglia, colegiu ce găzduiește principala facultate de teologie a Diviziunii Trans-Europa. Timp de 12 ani, Paulsen a condus Diviziunea Tras-Europa, cu sediul în St. Albans,Anglia.
De-a lungul carierei sale, Paulsen a acordat prioritate dezvoltării educației adventiste de nivel universitar în Africa și a avut un rol determinant în răspunsul umanitar al Bisericii Adventiste în fața pandemiei SIDA.
Tor Tjeransen/ANN