Info Adventist

CUPRINS:

Actiuni sociale si educationale pentru copiii din Chirnogeni

Duminica, 17 aprilie 2011,  Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea Chirnogeni (judeţul Constanţa), în colaborare cu Departamentul de Asistenţă Socială a Primăriei din localitate, a oferit pachete alimentare şi produse de igienă personală la circa 40 de copii şi familiilor cu dificultăţi sociale ale acestora.

Grupul credincioşilor adventişti, coordonat de pastorul Roland Paraschiv, au putut oferi aceste produse cu ajutorul unor sponsori din afara localităţii. ,,Nici nu ne aşteptam noi la aşa ceva din partea cuiva…Iată că sunt şi oameni care se mai gândesc la noi aici....Cum de ne oferiți aceste pachete mari, nouă, care suntem ortodocși?” – acestea sunt doar câteva dintre impresiile oamenilor rostite cu glas tare.

Această iniţiativă a venit ca o continuare firească a unei alte acţiuni desfăşurate duminică, 3 aprilie, când s-au organizat diferite specializări pentru copiii din  clasele V-VIII, la Căminul Cultural din Chirnogeni. Organizatorii evenimentului, la care au participat peste 50 de copii, au fost Asociatia Exploratori pentru Viitor şi Şcoala din Chirnogeni, având ca parteneri Primăria Comunei Chirnogeni (care a pus la dispoziţie Căminul Cultural cu toate dotarile necesare) şi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea Chirnogeni (sponsorul general al evenimentului).

Înainte de a începe instruirea pentru cele opt specializări (quilling, noduri, modelaje, origami, inscriptionari pixuri si altele) s-au prezentat înaintea copiilor toţi cei care au contribuit la această acţiune. Primul care a vorbit a fost primarul localităţii,  domnul Gheorghe Manta, care a apreciat foarte mult iniţiativele Bisericii Adventiste în ce priveşte copiii. Apoi a luat cuvântul doamna directoar a şcolii din Chirnogeni, Mariana Tega, care a oferit tot sprijinul pentru viitor, rămânând ulterior printre copii, impresionată de activităţile desfăşurate. Din partea exploratorilor a fost Ovidiu Pascu, însoţit de reprezentantul Departamentului Tineret a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea pentru judeţul Constanta, pastorul Robert Georgescu, care s-au îngrijit de buna organizare evenimentului.

La cele specializări şi-au oferit ajutorul 12 instructori veniţi din Bucureşti şi judeţul Constanţa, care au ştiut să trezească interesul copiilor prezenţi. Instructorul de exploratori din Chirnogeni, Gabriela Marcu a declarat după eveniment că ,,a fost o ocazie frumoasă de părtăşie pentru instructori, mai ales că organizatorii au pregătit şi o minunată masă de la final. Ploaia din acea zi a adus un numar mare de copii. Aproape 10 dintre aceştia au continuat să vină în duminicile următoare la întâlnirile de exploratori”.

Roland Paraschiv / pastor / Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea Chirnogeni / AARC



Arad: Concert de muzica sacra „Bucuria Invierii”

Sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 19:00, publicul iubitor de muzică religioasă din Arad a avut posibilitatea să participe la un concert extraordinar, intitulat „Bucuria Învierii”.

La evenimentul desfășurat pe scena Filarmonicii de Stat au participat corurile reunite AMiCUS București și Rinascimento Arad, împreună cu orchestra de cameră Pro Nobile. Repertoriul a cuprins lucrări religioase renumite, scrise de Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Wolfgang Amadeus Mozart, Valeriu Burciu, Michael Smith, Tom Fettke și alții. Dirijorii Bogdan Ilisie și Albert Mădălin Codreanu au condus ansamblul muzical format din peste 150 de coriști și instrumentiști. Invitații – soprana Ioana Mia Iuga, pianista Iulia Toma și violonistul Cosmin Horațiu Stoica – au îmbogățit altarul muzical cu piese solo de înaltă calitate și execuție interpretativă.

Diversitatea pieselor, încărcătura dramatică a mesajului, timbrul cald al vocilor tinere, dar și simbioza emoțională dintre public și scenă au făcut din acest eveniment un moment special, care va trimite pentru mult timp ecouri de speranță, credință și mântuire. Isus Hristos, Cel înviat din morți, este vrednic de laudă și cinste! Acest adevăr i-a strâns pe tinerii care și-au unit vocile într-un cor imens de slavă și bucurie.

Vă invităm să urmăriți acest concert la Speranța TV, în cadrul Editiei Speciale de vineri, 29 aprilie, începând cu ora 20:00.

Albert Mădălin Codreanu / Speranța TV

A doua editie a Festivalului Coral de Muzica Sacra de la Sibiu

Miercuri, 13 aprilie 2011, a avut loc ediţia a II-a a Festivalului Coral de Muzică Sacră, defăşurat în  Sala "Thalia" a Filarmonicii de Stat Sibiu.

În cadrul festivalului au concertat: Corul „Bach” din partea Bisericii Evanghelice C.A. din România, Corul Bisericii Creștine după Evanghelie „Betel 2”,  Cvartetul Bărbătesc „Theofania”, Corul de cameră „Cedonia”, Corul „Ave Maria” din partea Bisericii Greco-Catolice unită cu Roma, Corala „Allegretto” și Corul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Sibiu. În final, corul reunit, condus de către domnul dirijor pastor Nicușor Gheorghiță, a interpretat piesa ce le-a reamintit prin textul ei celor prezenţi că Iisus “stă la o fereastă stinsă și pe toți ne vede, ne știe și mereu ne așteaptă”.

Programul a fost îmbogățit de intervențiile concise, dar sugestive, ale pastorului Nicușor Gheorghiță, care a prezentat fiecare ansamblu coral, subliniind că prin Iisus Christos „Templul deschis din cer nu mai are taină, fapt care ne uimește de fiecare dată și prin credință cerul e deschis, iar Dumnezeu e aproape”.

Mesajul pascal, transmis de către pastorul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Sibiu, Marius Creța, a îndeptat atenția participanților spre ultimele cuvinte ale Domnului Iisus, care “prin moartea Sa vrea să ne facă ai Săi pentru veșnicie”.

Marius Creța / pastor Sibiu / AARC


Festival de muzica instrumentala religioasa - "Cant Domnului, caci mi-a facut bine!"

În data de 17 aprilie 2011, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea Oinacu (judeţul Giurgiu) a găzduit Festivalul de muzică religioasă instrumentală pentru copii și tineri  "Cânt Domnului, căci mi-a făcut bine!", organizat de Departamentul Tineret al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din zona Muntenia, în parteneriat cu Școala de Muzică și Arte Plastice "Victor Karpis" din Giurgiu.

La festival au participat peste 65 de copii din localitățile Giurgiu, Oinacu, Braniștea, Remuș, Comasca și Băneasa, dar şi din afara judeţului: Radovanu, Iași, Pitești, Ploiești sau București. S-au interpretat piese muzicale la pian, flaut și vioară solo, trio și formații de blockflotte, flaut și vioară.

“În încheierea festivalului, formațiile reunite au interpretat piesa Ne plecăm în adorare, ca un ultim imn de laudă la adresa lui Dumnezeu, iar organizatorii au oferit copiilor diplome și mici recompense pentru efortul depus”, a declarat Tudorie Daniel, pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Oinacu.

Tudorie Daniel / pastor / Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Oinacu / Giurgiu / AARC

Biblioteca re:spiro - un nou proiect al Revistei re:spiro

Recent, echipa Revistei re:spiro a inițiat un proiect inedit ce încurajează tinerii la lectură dar în același timp la împărtășirea impresiilor create de cărțile citite. Biblioteca are deja peste 40 de colaboratori iar numărul lor pare că va continua să crească odată cu numărul cărților recomandate de aceștia și ordonate în mai mult de 20 de categorii cum ar fi Autoeducare, Calatorii, Biografii, Comunicare, Eseuri, Istorie, Literatură sau Spiritualitate.

"Biblioteca re:spiro presupune prezentarea, prin recenzii, a unor cărţi de valoare şi postarea acestor recenzii pe site. Utilizatorii care au citit o carte valoroasă o pot recomanda tuturor. Astfel vom putea aduna o bază de date folositoare pentru fiecare dintre noi. Dacă atât cartea, cât şi recenzia sunt valoroase, cartea va primi un vot. O dată la două luni, persoana care va obţine cele mai multe voturi va intra în posesia unui cadou care constă în cărţi la alegere, în valoare de 200 lei, de la editurile ,,Humanitas” şi ,,Viaţă şi Sănătate”. Practic, cu cât postezi mai multe recenzii, cu atât ai mai multe şanse de câştig" ne-a declarat Gabriel Iarca, coordonatorul acestui proiect.

Pentru mai multe detalii va rugăm să vizitați site-ul www.bibliotecarespiro.ro