Info Adventist

CUPRINS:

Proiectul „Un om între oameni” continua cu sprijinul Asociatiei Studentesti AMiCUS si al Agentiei pentru Dezvoltare Refacere si Ajutor (ADRA)


Asociația Studențeasca Amicus în parteneriat cu ADRA desfășoară proiectul „Un om între oameni”,  proiect ce are în vedere integrarea socială a persoanelor cu dizabilități.

Început din luna aprilie a acestui an, proiectul constă în întâlniri tematice organizate de tinerii studenți cu un număr din ce în ce mai mare de persoane cu dizabilități, o dată sau de două ori pe lună, întâlniri la care fiecare participant contribuie cu ceva. Se organizează ateliere de muzică, literatură, bucătărie, croitorie unde sub îndrumarea plină de viață a studenților, fiecare își poate regăsi și exprima talentul pe care îl are .

Atmosfera instaurată este una foarte caldă, întrucât fiecare participant se simte liber și bucuros să participe la fel ca într-o familie.

Numărul cu care s-a început a fost de 25 de persoane iar la ora actuală a crescut la 40 și ar putea crește și mai mult dacă nu ar fi limitele impuse de spațiul sălii unde se desfășoară activitățile. De asemenea frecvența întâlnirilor ar putea crește dacă s-ar rezolva problema transportului participanților. Fiind vorba în general de persoane cu dificultăți locomotorii este nevoie de cineva care să meargă să îi ia de acasă.

Impactul proiectului este foarte mare în rândul persoanelor cu handicap care prin participare simt ca s-au alăturat unei familii mai mari și că problemele împărtășite sunt mai ușor de dus decât cele neîmpărtășite.

„Capacitatea sufletească a acestor oameni este deosebită fapt pentru care ne dorim ca acest gen de proiect să se răspândească în toată țara pentru ca numărul de participanți să poată fi cât mai mare” ne-a declarat pastorul George Uba, coordonatorul proiectului.
Schimbă o viață și vei schimba lumea!

Proiectul „ Un om între oameni” schimbă viețile participanților dar și ale organizatorilor, motiv pentru care vă invită să vă alăturați.

Conventia Nationala a Serviciului Umanitar pentru Penitenciare – Brasov 2010

Adalbert Ghejan / Departamentul Scoala de Sabat/Lucrarea Personala / AARC

Sâmbătă, 2 octombrie 2010, s-a desfășurat la Stupini, Brașov, Convenția Asociației Serviciului Umanitar pentru Penitenciare. Aflată la a șaptesprezecea ediție, la întâlnire a participat un număr de aproximativ 200 persoane, reprezentanți ai celor peste 600 voluntari activi în unitățile penitenciare din România.

Cu această ocazie, participanții au prezentat activitatea pe care o desfășoară și au mulțumit pentru modul minunat prin care Puterea Divină poate schimba orice om. Invitatul special al acestei ocazii, pastorul Nelu Burcea, Directorul Departamentelor de Comunicare și Libertate Religioasă, a împărtășit celor prezenti Cuvântul din partea Domnului, moment ce a introdus servirea Sfintei Cine.

Având caracter anual, convenția se bucură de participarea întregii echipe a Serviciului Umanitar pentru Penitenciare (SUP). Pastorul Ciprian Iorgulescu, Președintele Asociației Serviciului Umanitar pentru Penitenciare, a încurajat participanții să mijlocească puternic pentru persoanele private de libertate înaintea Domnului și a semenilor lor. 

Conventia a avut si invitati deosebiti cum ar fi un nou credincios al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, domnul Mihalca Florin, care până acum patru săptămâni s-a numărat printre persoanele private de libertate. De asemenea, un alt nou credincios, domnul Fosto Tiberiu, a bucurat sufletele celor de acolo venind împreună cu familia sa. Locuind în Ocna Mures, până anul trecut erau membri ai unei alte biserici, dansul fiind chiar pastor în cadrul aceluiași cult.

Tot cu această ocazie a avut loc și lansarea noului site oficial al Asociației Serviciul Umanitar pentru Penitenciare. Adresa la care puteți găsi informații suplimentare, prezentarea programelor, fotografii, planuri de viitor și multe altele este www.asup.ro

Încrezându-ne în Dumnezeu pentru viitor, luând exemplul unor mari oameni ai credinței (Iosif, Ieremia, Ioan Botezatorul, Pavel, etc) care, aflându-se de multe ori în situația unei persoane private de libertate au găsit alinare la Dumnezeu și la semenii lor, ne rugăm ca anul pe care îl vom încheia să fi reprezentat un adevărat „an al eliberării” pentru multe suflete.

Mii de oameni, lipsiți de libertate, cu care Dumnezeu se identifică în suferința lor, așteaptă implicarea noastră. Voluntarii activi ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare alină suferințele persoanelor private de libertate și ale familiilor acestora. Alăturându-ne lor, putem grăbi venirea Mântuitorului și a eliberării tuturor din închisoarea păcatului!



Adventistii cu IMPACT la Targu Jiu

Cristina Neagu / Departament Tineret

In perioada 29 septembrie - 3 octombrie oraşul Tg. Jiu s-a bucurat de Impact-ul pe care cei 150 de tineri din toate colţurile Olteniei l-au avut asupra lui prin proiectele, activităţile şi perspectivele noi….spre infinit, oferite celor care s-au oprit să-i asculte, să-i întrebe, să participe.

Prima zi a fost una a pregătirilor şi adaptărilor. Adaptare la vremea care nu se anunţa prea prietenoasă, la ceea ce avea să fie casa lor pentru următoarele zile, la oamenii noi alături de care aveau să lucreze în proiectul Impact, „Perspective spre infinit” organizat de Departamentul Tineret al Conferinţei Oltenia în colaborare cu ASEF, „Exploratori pentru viitor”, AMiCUS Craiova, Liga Studenţilor din Tg. Jiu, Primăria  şi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Tg. Jiu. Prima seară a constituit si ocazia primului devotional susţinut de Daniel Chirileanu, directorul Departamentului Tineret din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din România şi unul dintre invitaţii principali ai evenimentului.

Zilele de joi şi vineri, cea de a doua şi a treia zi de proiect, au reprezentat un adevărat maraton al proiectelor în care au fost prinşi voluntarii, pornind de la spălătoria auto unde suma reprezentând plata serviciilor realizate de voluntari pentru îngrijirea maşinilor dintr-un anumit interval orar era direcţionată către anumite familii cu copii defavorizaţi la şcolile (Liceul nr. 2 si Liceul Ion Mincu) unde au fost susţinute Expo-Sănătate. Fiecare zonă importantă a oraşului a beneficiat de implicarea participanţilor în diferite proiecte. Astfel în vreme ce o parte din tineri se jucau cu copii şi trecătorii din parcul Constantin Brâncuşi în cadrul unor activităţi gen: Pentatlonul sănătăţii, Construcţii de Campus sau Viaţa ca un Labirint, oamenii mai ocupaţi aflaţi în trecere prin zona pietonală din str. Victoriei aveau posibilitatea de a se întâlni cu personaje biblice, de a descoperi a…opta minune a Lumii antice (Sanctuarul din pustie), de a semna Declaraţia de Independenţă faţă de ţigări sau de a depune o jucărie pentru un copil nevoiaş la…Banca de Jucării.

O zi de repaus era mai mult decât binevenită astfel că organizatorii au inclus în program pentru ziua de sâmbătă un festival în cadrul căruia participanţii, 450 de tineri din întreaga Conferinţă şi nu numai au avut ocazia nu doar de a ilustra talentele pe care Dumnezeu le-a pus în ei dar şi de a asculta mesajele prezentate de pastorul Trevor O’Reggio, profesor in cadrul Andrews University, un alt invitat special al evenimentului.

Festivalul, desfăşurat sub moto-ul regăsit în versetului 3 al capitolului 12 din cartea profetului Daniel „Cei ce vor învăţa pe mulţi…vor străluci ca stelele”, găzduit de Casa de Cultură din localitate  s-a bucurat de prezenţa grupului de suflători din Peretu (jud. Teleorman) dar şi a altor grupuri instrumentale care au susţinut sâmbătă seara un concert în parcul central al oraşului. Cei care din diferite motive nu au putut ajunge sâmbătă la festival s-au putut bucura de el on-line, putându-l urmări în transmisie directă pe site-ul www.programetineret.ro

Ultima zi de Impact a fost din nou una foarte plină pentru a încheia proiectul în acelaşi ton în care a fost început. Atracţia zilei a constituit-o proiectul „Găseşte comoara” adresat copiilor de clasele V-VIII care fuseseră invitaţi în prealabil să participe. La capătul unei traseu care le testa abilităţile fizice, inteligenţa şi spiritul de echipă copiii găseau comoara şi invitaţia de a se înscrie într-un club de licurici sau de exploratori local, în funcţie de vârstă. In paralele cu căutarea comorii copiii puteau participa şi la celelalte activităţi desfăşurate în parc descoperind astfel nu doar efectele dăunătoare ale consumului de droguri dar şi moduri inedite în care îşi pot petrece timpul liber.

Ca semn al Impactului, tinerii voluntari nu au lăsat doar zâmbete pe feţele oamenilor din spitalele pe care le-au vizitat, jucării în casele unor copii care au parte mai rar de ele ci şi un indicator de avertizare, la intrarea în localitate dinspre Râmnicu Vâlcea, confecţionat de către Asociaţia „Exploratori pentru viitor”, care cere conducătorilor auto să conducă prudent pentru a nu pune în pericol viaţa copiilor din localitate, un altul care să arate distanţa la care sunt amplasate diferite oraşe comparativ cu oraşul Tg. Jiu, un oraş care poate avea de acum şi o perspectivă….spre infinit.



Intalnirea slujbasilor de etnie maghiara din Conferinta Transilvania de Sud

Tamási Károly / Director Comunicare Conferinta Transilvania de Sud

Avand in vedere specificul Conferintei Transilvania de Sud, sambata, 2 octombrie a.c. au fost invitati la comunitatea Tg.Mures "B" toti membrii comitetelor Bisericilor Adventiste de Ziua a Saptea din Transilvania Sud de etnie maghiară.

Dupa expunerea unor experiente entuziasmante, pastorul Ian Tatar Campian a subliniat pentru participanți atitudinea semintiei lui Isahar : "se pricepeau in inţelegerea vremurilor si stiau ce trebuia sa faca Israel..."(1Cron.12:32)

“A sosit momentul ca noi, pastorii, slujbasii si toti membrii Bisericii Adventiste  ‘sa intelegem vremurile’, iar apoi cu puterea Duhului Sfant ‘sa stim ce trebuie sa faca Israel’! “ – Ioan Tatar Campian

Presedintele Conferintei Transilvanai de Sud, Lucian Cristescu in seminarul "Renasterea misiunii" a subliniat din nou idea ca Biserica Adventista de Ziua a Saptea trebuie sa schimbe viziunea cu privire la slujirea pastorilor, care trebuie sa face planuri, strategii pentru zone albe si sa se implice personal in concretizarea lor.

O alta mare provocare care sta inaintea etniei maghiare in perioada 18 februarie-13 martie 2011 este programul evanghelistic transmis prin satelit cu titlul "Secretele unei vieti pline de incredere".

Acesta va fi prezentat de pastorul Kovács-Bíró János, originar din Transilvania fiind în prezent Directorul Asociatiei Pastorale, Lucrare Personala si de Publicatii la Diviziunea Trans-Europa.

Tot cu aceasta ocazie a fost lansat primul numar al revistei de informare "Info Dél-Erdély" in limba maghiara. Cei peste 300 de slujbasi au plecat spre caminurile si bisericile lor cu convingerea, ca Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre ei in acest an nou evanghelistic, pentru ca "mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau."(Luca 10:2)





Oraselul Copiilor la Miercurea Ciuc

Barabás Zsolt Adorján / pastor stagiar districtul Miercurea Ciuc

In data de 4 octombrie 2010 tinerii din Miercurea Ciuc, judetul Harghita au organizat in centrul municipiului "Oraselul copiilor".

Cu toate ca prognoza meteorologilor nu era favorabila pentru ziua respectiva, totusi harul lui Dumnezeu a daruit organizatorilor si participantilor o zi fara ploaie si vant. La eveniment au participat in jur de 900 de copii, unii dintre ei au fost insotiti de parintii lor.

Institutiile mai importante ale orasului cum ar fi politia, jandarmeria, spitalul judetean, pompierii, serviciul de ambulanta, protectia mediului, asociatia planoristilor si primaria au fost reprezentate iar copii au capatat informatii si experiente, multi dintre ei castigand premii, medalii, diplome si invitatii din partea licuricilor si exploratorilor.

Reactiile venite din partea parintilor si reprezentantilor institutiilor au fost incurajatoare si laudative. Toti au formulat intrebarea: Cand se va mai organiza un eveniment similar in viitor?

Este un lucru imbucurator si demn de apreciat ca o biserica locala, care are putini tineri, totusi poate realiza cu mult entuziasm lucruri mari cu ajutorul Bunului Dumnezeu. Comunitatea din Miercurea Ciuc multumeste comunitatilor din Gheorghieni, Sfantu Gheorghe, Tg.Mures, Fitcau, Valenii de Mures si Baraolt pentru sprijinul acordat, precum si pastorilor, care aveau un rol activ in oraselul copiilor.

O iesire...altfel!

Onisai Emma, instructor de exploratori, Braşov

Duminica, 3 octombrie 2010 a avut loc întâlnirea de deschidere de an a zonei Braşov, ocazie în care 35  participanţi, exploratori si instructori au avut ocazia de a îmbina utilul cu plăcutul, atingând vârful Măgura Codlei (1200m) si participând la specializări si ateliere.

Întâlnirea a debutat la ora 9:00 cu un număr frumos de participanţi în ciuda prognozei meteo mai puţin prietenoase. Dupa o scurtă periaoda de încălzire, a urmat o serie de trei specializări  şi ateliere dintre care copiii au putut alege pentru a descoperi lucruri noi: prim-ajutor, păsări, arbuşti, camuflaj. Copiii, spre bucuria instructorilor s-au arătat foarte încântaţi de timpul petrecut învăţând şi descoperind informaţii şi pasiuni noi.

A fost nevoie de masă înainte de cea de a doua parte a drumeţiei, cea mai interesantă. Bolovani mari care trebuiau trecuţi cu grijă, urcuşul prin pădure care părea că nu se mai termina dar şi o panoramă superbă din vârf care a compensat tot efortul depus. Drumul de întoarcere a fost unul plin de bună dispoziţie, copiii apropiindu-se unul de altul oferindu-şi ajutorul pentru a duce împreună drumeţia la bun sfârşit.

Timpul petrecut în natură, lucrurile nou învăţate, satisfacţia de a duce un lucru la bun sfârşit au fost doar câteva dintre lucrurile care au făcut din ieşirea exploratorilor din zona Braşov o ieşire care va rămâne în mintea participanţilor drept o amintire plăcută, pregătind terenul pentru următoarele întâlniri cum ar fi cele prilejuite cu ocazia Zilei Exploratorului.