Cornel Popescu-pastor districtul Peret B
Sabatul din 14 august a însemnat pentru membrii adventiști din localitatea Stejaru, județul Teleorman, împlinirea unui vis. Un vis frumos de altfel, dar parcă prea lung pentru unii: o biserică!
Iată că împlinirea a venit și în acest Sabat au început serviciile divine în noua clădire ridicată în luna aprilie a acestui an în numai zece zile. Deși va mai dura un timp până la inaugurare, acest început a încununat eforturile celor implicați în proiect și a dat un nou avânt tuturor pentru a continua lucrarea în această zonă.
Au fost prezenți credincioși din bisericile Emaus din Madrid, Peret 4 și Peret 2, precum și oaspeți din sat, vecini și prieteni ai credincioșilor din Stejaru care au împărtășit din plin bucuria noastră. Din partea Conferinței Oltenia a fost prezent pastorul Florian Ristea.
Cu toate că acest Sabat a purtat cu el toate elementele pentru a aduce doar bucurie, ca la secerat, au curs totuși uneori și lacrimi , ca la semănat, conștienți fiind cu toții că adevărata lucrare abia începe.
Ar putea fi rezumat totul în următoarele cuvinte-„s-a înălțat o Casă de rugăciune pentru toți oamenii din zonă,iar acum trebuie aprins focul".
Așa să ne ajute Dumnezeu!