Sâmbătă, 6 martie 2010, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Roman a organizat simpozionul cu titlul „Libertăţi fundamentale ale omului modern”, eveniment aflat la a treia ediţie.
Programul a pornit de la discursul rostit în 1941 de cel de-al 32-lea preşedinte al Statelor Unite, Franklin Delano Roosevelt: „Privim înainte către o lume construită din patru libertăţi umane esenţiale. Prima e libertatea de a vorbi şi de exprimare oriunde în lume. A doua e libertatea fiecărei persoane de a se închina lui Dumnezeu în felul ei, oriunde în lume. A treia e libertatea de a dori … oriunde în lume. A patra e libertatea de a nu te teme ... oriunde în lume”.
Cuvântul de deschidere a aparţinut pastorului Ştefan Ropotică, Directorul Departamentului Relaţii Oficiale şi Libertate Religioasă al Conferinţei Moldova. În discursul său, acesta a subliniat faptul că "drepturile fundamentale au fost oferite de Dumnezeu, iar Biserica trebuie să fie un moderator în relaţia cu Statul pentru ca aceste drepturi să nu fie doar recunoscute, ci mai ales garantate”.
Printre cei care au răspuns invitaţiei de a participa la acest eveniment s-a numărat și profesorul Dan Laurenţiu Leureanu, Primarul Municipilui Roman, în a cărui alocuţiune s-a subliniat faptul că „toţi ne naştem egali dar noi facem diferenţele şi nu Dumnezeu”.
Un alt oaspete de seamă cu care s-a creat o relaţie deosebită este Protopopul Protopopiatului Municipiului Roman, părintele Florin Aurel Ţuscanu. Dintre cuvintele exprimate de dumnealui se remarcă ideea că „libertatea nu este doar un drept, ci şi o mare responsabilitate”, motiv pentru care „poporul român a ştiut mereu să împletească libertatea cu credinţa”. Astfel, a fost amintit faptul că „libertatea este un privilegiu oferit de Dumnezeu la creaţie, privilegiu de care trebuie să ne bucurăm toţi oamenii... libertatea fiind în cele din urmă o alegere a fiecărui om. Dumnezeu ne va întreba la urmă ce am făcut cu libertatea noastră.”
Domnul Benone Damian, Directorul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă a amintit faptul că „a învăţa pe un copil să trăiască liber este o ştiinţă şi doar lucrând împreună putem creea convingeri”. De asemenea, domnul Comisar Eusebio Brânză, Director Adjunct al penitenciarul din Vaslui a exprimat faptul că doar având o minte deschisă putem ajunge la adevărata libertate. Printre cei care au mai luat cuvântul s-au numărat şi domnul Vasile Cristea, jurist şi colonel în rezervă al Poliţiei Municipiului Roman, care a amintit faptul că libertatea este o chestiune practică, astfel „că dacă ţie îţi este bine celui de lângă tine trebuie să faci să îi fie şi mai bine”, dar și Directorul Serviciului Umanitar pentru Penitenciare - Moldova, Mihai Enea, care a subliniat faptul că "adevărata libertate poate fi oferită doar de Isus".
Cuvântul de final a aparţinut pastorului Nelu Burcea, Directorul Departamentului Relatii Oficiale și Libertate Religioasă al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Punând faţă în faţă două modele de trăire a libertăţii, Cain şi Abel, acesta a condus auditoriul spre cel mai bun model, si anume „Isus Hristos, Cel care poate oferi adevărata libertate chiar şi în constrângere”.
Evenimentul a fost larg mediatizat de presa locală si două posturi de televiziune. Bucuria evenimentului a fost prelungită de masa pregătită cu inimă largă de surorile bisericii, masă la care s-au creat relaţii strânse şi posibilitatea de continuare a colaborării pe mai multe direcţii.