ANN
Subvenţiile oferite de guvernul şi universităţile germane ajută o universitate adventistă de ziua a şaptea din Ghana să devină una universitățile cele mai preocupate de conservarea mediului înconjurător din Africa de Vest, au spus oficialii şcolii.
Universitatea Valley View, cu aproximativ 3.000 de studenţi, a primit 1,3 milioane de euro (1.78 milioane dolari) pentru implementarea în campus a proiectelor de conservare, dintre care amintim: un sistem de conversie a apei reziduale în combustibil, colectarea şi stocarea apei pluviale, plantarea de copaci şi deschiderea unui nou centru de studiu al mediului.
"Acest centru va crea oportunităţi de interacţiune între experţi locali, dar şi internaţionali, în domeniul ecologiei", a spus Seth A. Laryea, Preşedintele Valley View, în cadrul unei ceremonii dedicate Centrului Baobab pentru Studii Ecologice desfăşurate în 23 februarie. La ceremonie au participat partenerii de proiect din Germania, miniştri din Ghana, studenţi şi profesori.
Helge Wendenburg, din cadrul Ministerului Mediului, Conservării Naturii şi Securităţii Nucleare din Germania, a spus că speră "să arate că nu numai cooperarea în domeniul protecţiei mediului cu Universitatea Valley View, ci şi cooperarea dintre Ghana şi Germania este pe drumul cel bun."
Eforturile de conservare ale universităţii au fost impulsionate cu aproximativ şase ani în urmă, atunci când Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Germania a oferit fonduri pentru dezvoltarea proiectului universităţii de a deveni un campus „prietenos cu mediul”.
Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania, colaborează cu universitatea pentru a planta 10.000 de arbori în campus şi în comunităţile din jur, precum şi pentru conservarea speciilor de copaci existente, specifice zonei.
Societatea de Inginerie Ecologică este responsabilă de recoltare şi stocare a apei de ploaie, în timp ce Universitatea pentru Resurse Naturale şi Ştiinţe Aplicate din Viena, Austria, este responsabilă de tratarea apei.
Printr-un alt proiect, toaletele uscate reduc cantitatea de apă folosită, iar deşeurile umane sunt folosite pentru a produce bio gaz pentru a suplimenta gazul petrolier lichefiat utilizat pentru gătit în cantina universităţii.
Sherry Ayitey, Ministrul Mediului din Ghana, a apreciat Universitatea Valley View pentru hotărârea de care dă dovadă în implementarea şi promovarea iniţiativelor în domeniul conservării mediului şi a promis că va colabora cu universitatea pentru a implementa aceste măsuri şi în alte instituţii.
Valley View a devenit prima universitate particulară acreditată în Ghana în 1995 şi cea mai bună universitate particulară din ţară în 2006. Universitatea este situată în mediul rural, la aproximativ 30 de kilometri de Accra, capitala ţării.
| < Anterior |
|---|












