Ușile (noastre) deschise invită la cunoaștere…

Email Imprimare PDF Bookmark and Share


Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Urleta a organizat în data de 30 ianuarie Ziua ușilor deschise, eveniment la care a invitat reprezentanții autorităților locale, ai școlilor și ai Bisericilor din localitate. Aflat la a treia ediţie, evenimentul a prilejuit tuturor invitațiilor o cunoaştere mai bună a vieţii Bisericii Adventiste, dar şi o oportunitate de a dezvolta noi parteneriate cu aceasta.

În deschidere,pastorul Cristian Modan, Directorul Departamentului Relaţii Oficiale si Libertate Religioasă al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, a prezentat domeniile în care se implică această Biserică. Făcând o scurtă trecere în revistă, acesta a precizat că la nivel mondial doar în domeniul sănătății Biserica Adventistă operează 772 de institutii medicale care tratează anual peste 15 milioane de persoane . În plus, programele și expozițiile de sănătate educă populația pentru adoptarea unui stil de viață sănătos.

Alte domenii în care Biserica Adventistă este puternic implicată în societate sunt libertatea religioasă, educaţia (având unul dintre cele mai dezvoltate sisteme educaţionale protestante din lume cu 7.597 de şcoli, colegii şi universităţi ce asigură educaţia a peste 1.500.000 de persoane) și binefacerea - Biserica desfășurând prin ADRA proiecte în 125 de țări, acordând până în prezent asistență la peste 35 de milioane de persoane.

Viceprimarul comunei Bănești, Amelin Mihalache, a întărit aceste afirmații, apreciind colaborarea între Primărie și Biserica Adventistă în domeniul social, referindu-se mai ales la expozițiile de sănatate organizate în Urleta și Bănești. Cu această ocazie, el a adresat o invitație bisericii adventiste din Urleta pentru a semna un protocol de colaborare în domeniul social și a crește astfel amploarea proiectelor sociale și pentru a promova valorile pe care le susține biserica noastră.

Un reprezentant al Bisericii Ortodoxe a avut un expunere amplă cu privire la implicarea Bisericii Ortodoxe în societate, mai ales în ultimul an. De asemenea, prin Radio Trinitas și Trinitas Tv, Biserica Ortodoxă promovează valorile creștine, ajungând astfel în mod direct la un număr foarte mare de credincioși. Tot în cadrul acestei prezentări, a fost apreciată buna colaborare cu Biserica Adventistă în ceea ce privește prezentarea de seminare educative în școli și a fost exprimată dorința de a continua colaborarea în domeniul social.

Educatoarea grădiniței din Urleta a mulțumit pentru resursele educaționale pe care le-a primit de la Biserica Adventistă, acestea ajutand-o să se apropie mai mult de copii și să găsească metodele cele mai eficiente pentru a promova adevăratele valori morale, iar directoarea școlii din Bănești a apreciat implicarea Bisericii Adventiste în susținerea unor seminare educative în școală și a şi-a exprimat dorinţa ca aceste proiecte să continue și în viitor.

De asemenea, pastorul Cornel Popa, organizatorul acestui eveniment, a dorit să asigure asistența că vor mai exista astfel de evenimente: “îmi propun să organizez și pe viitor astfel de evenimente pentru că ele constituie o modalitate excelentă pentru ca Biserica să își promoveze proiectele excelente în domeniul educației și al stilului de viață. Consider că societatea este deschisă pentru a cunoaște și a practica aceste principii”.