Info Adventist

Cat costa o ora de fericire? Interviu cu un voluntar al Serviciului Umanitar pentru Penitenciare

 
AARC

Duminica, 20 decembrie voluntarii  Serviciului Umanitar pentru Penitenciare din Brasov au desfasurat o actiune deosebita atat prin amploare cat si prin rezultatele obtinute. Am dorit sa aflam mai multe de la domnul Valentin Bota, voluntar al acestui Serviciu din 2003:

Cum a inceput totul?

Simplu si complicat in acelasi timp. Ne-am propus cu ocazia sarbatorilor de iarna sa facem o bucurie detinutilor nevizitati de familie datorita lipsurilor financiare ajutandu-i sa fie impreuna cu ocazia unei serbari tinute de un cor de copiii. Pentru a reusi acest demers departamentul socio-educativ din Penitenciarul Codlea ne-a pus la dispozitie o lista cu 16 persoane private de libertate carora urma sa le aducem copiii si sotiile sau sotii.

Stiam ca acest lucru nu urma sa fie usor deoarece adresele erau destul de raspandite in judetele Brasov si Covasna. De asemenea, parea chiar periculos ce ne-am propus sa facem si de aceea, responsabilii din Penitenciar ne-au sugerat sa apelam la autoritatile locale pentru a anunta familiile infractorilor sa vina la o anumita ora in fata primariei pentru a-i duce cu masinile noastre la acea serbare.

Insa, din prea mult curaj, am refuzat acest ajutor afimand ca nu ne este frica sa patrundem in cartierele sau satele de provenienta a acestor persoane chiar daca unii dintre ei se aflau inchisi la Codlea pentru fapte grave. Desigur, am avut parte de diferite peripetii si credem ca pe viitor nu vom refuza ajutorul autoritatilor.

Cat de dificil a fost sa organizati totul?

Am avut timp aproape o luna pentru a pune la punct toate detaliile acestei actiuni si, acum, privind in urma, realizez ca am fi avut nevoie de doua luni pentru ca totul sa mearga bine.

In primul rand a fost necesar sa gasim voluntari sa se implice intr-o actiune care avea loc in preajma sarbatorilor cand toata lumea este foarte ocupata.

Apoi a fost necesar sa gasim persoane dispuse sa sponsorizeze cadourile ce urmau sa fie oferite atat copiilor si mamelor lor cat si detinutilor ce urmau sa fie prezenti la manifestare. Si stim ca banii nu prea ne ajung de sarbatori…

Apoi aveam nevoie de un grup de copii care sa ofere un program artistic de calitate.

De mare folos ne-a fost faptul ca am putut apela la Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Brasov iar in urma apelului s-au anuntat atat voluntari posesori de autovehicole cat si sponsori care au pregatit, cumparat si ambalat cadouri pentru cei 56 de copii ai detinutilor. Copii care au fost rugati sa participle pentru a sustine programul au zis DA la prima invitatie si cu toata inima.

Ati putea sa ne oferiti cateva statistici privitoare la acest demers?

Privind in urma imi dau seama cat a costat in realitate acest proiect. Pentru cei 16 detinuti carora urma sa li se aduca familia la acest program s-au pregatit:
•    16 soferi impreuna cu masiniile personale
•    8 responsabili ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare cu diferite responsabilitati de organizare
•    20 de copii care au prezentat programul destinat celor de acolo
•    7 instructori care au pregatit programul cu copiii
•    aproximativ 40 de sponsori care au pregatit personal cadourile pentru copii.
•    Un numar de angajati ai Penitenciarului care au contribuit la buna desfasurare a evenimentului

Deci, pentru 16 detinuti, au fost adusi in Penitenciarul Codlea 56 de copii, 18 mame, tati sau asistenti maternali care au grija de acesti copii.
Pentru acestia s-au mobilizat aproximativ 90 de voluntari care s-au ingrijit sa aiba loc aceasta serbare cu durata de o ora. La aceasta se adauga  intreg personalul Penitenciarului care a avut responsabilitati la acest program. Nu cunosc numarul lor dar stiu ca si dansii au fost multi.

Practic, pentru o ora de fericire cu familia pentru fiecare detinut in parte au lucrat mai mult de sapte oameni.

Pentru o ora de fericire in sala Clubului Penitenciarului a fost necesare zeci de ore de de convorbiri telefonice pentru coordonare (nu avem cifra exacta).

Pentru o ora de fericire la Codlea noi am petrecut insumat peste 600 de ore de pregatire a evenimentului, adica mai mult de 4 luni de munca a unui lucrator la un serviciu de 8 ore pe zi.

Pentru o ora de fericire a catorva familii destramate am parcurs insumat peste 1.500 de kilometrii cu masinile noastre, adica un drum pana in nordul Germaniei.

Nu credeti ca ati fi putut face lucruri mai bune cu banii investiti si cu timpul alocat?

Desigur, cu banii acestia s-ar fi putut cumpara peste 1.800 de franzele si ar fi putut fi oferite celor flamanzi si fara adapost. Insa…s-ar putea compara costurile acestei actiuni cu pretul unei ore de fericire a catorva familii? Sau macar cu o secunda?

Noi credem ca desi actiunea a fost grea si a costat mult pentru voluntari a meritat. Am vazut detinuti ce nu mai conteneau sa-si sarute copilasii. Am vazut cum sotiile lor se cuibareau la pietul lor incercand sa ii seduca. Am observat cum o mama din penitenciar a tinut in bratele ei doi copii tot timpul programului, in timp ce tatal avea grija de ceilalti patru. In timp ce copiii nostrii cantau sau recitau poezii, am vazut in sala femei cu lacrimi in ochi deoarece, copiii lor, in loc sa fie pe scena sa recite o poezie, sunt stigmatizati ca fiind  niste “pepelei” (cuvantul este prescurtarea de la denumirea actuala a detinutilor conform normelor: Persoane Private de Libertate).

La sfarsitul programului am pus cateva intrebari copiilor de detinuti din sala iar ei au dat raspunsuri foarte inteligente.

Am vazut baietei care au “venit sa-l vada pe tatutu” pentru ca nu l-au mai vazut de un an de zile. Am vazut o mama singura care a stat strans lipita de baieteii ei pe care voluntarii nostrii i-au adus tocmai din Centrul de Plasament din comuna Dacia de langa Rupea. Am vazut un tata mai mare ca mine cu doi ani, care are noua copii, dintre care doi sunt privati de libertate iar pe ceilalti sapte i-am adus noi.

Tinand cont ca multe din aceste familii nu s-au mai vazut vreme indelungata consider ca actiunea a fost mai mult decat benefica.

A meritat aceasta actiune?

Desigur si pentru noi a aparut intrebarea daca a meritat acest efort urias…Oare, apreciaza ei eforturile noastre? Isi vor schimba macar putin conduita in urma actiunii?

Am auzit de la sotia unui detinut pe nume Ion ca acesta va intra saptamana viitoare in comisia de eliberare. Daca nu a avut abateri el se va putea intoarce acasa in scurt timp.

Insa unii dintre cei ce se elibereaza, dupa o vreme se intorc inapoi la penitenciar ca recidivisti.

Dar Ion acesta, care se elibereaza acum, va face oare o exceptie?

Pe el il asteapta acasa o sotie tanara si patru copii mici. Isi va lua el responsabilitatile de sot si tata in serios sau se va intoarce la colegii lui de camera?

Urmeaza sa vedem filmul sau in realitate si apoi sa raspundem la intrebarea daca merita sa investim sau nu eforturi uriase in acesti oameni.

Pe Ion il asteapa cu nerabdare familia dupa 5 ani de detentie. Fata lui cea mai mica, Cristina, are tot cinci ani. El a stat cinci ani departe de casa. Au avut o vaca inainte de a fi inchis. Au trebuit sa o vanda pentru ca nu avea cine sa le coseasca fanul. Cu banii de pe vaca au reusit sa supravietuiasca.

Cinci ani au stat fara  sot si tata cinci suflete flamande de paine dar flamande si de dragoste. Le va fi potolita aceasta foame cand Ion se va intoarce acasa?

Noi le-am daruit o ora de dragoste cu familia. Dar ce se va intampla dupa aceea?
Ce se va intamplacu ce acei patru copii ai lui Ion dupa isi vor consuma dulciurile din cadourile primite de la noi? Viata le va fi la fel de dulce ca la aceasta serbare?

Ei locuiesc intr-o casuta de lemn (fara incalzire centrala) in satul Hetea ce se afla pe un varf de deal in mijlocul unei colonii de rromi. Acolo exista peste 150 de copii care invata la scoala din sat in clasele I – IV. Dupa aceasta, daca vor sa continue invatatura, ei vor trebui sa mearga pe jos pana in Valcele, adica la o distanta de 8 km pentru ca nu exista autobuz. Majoritatea abandoneaza scoala.

Dar ce viitor il asteapta  pe Ion dupa ce se intoarce acasa de la penitenciar?

In localitate nu exista industrie. Si nici in localitatile din jur, pana la Sfantu Gheorghe. Poate va gasi sa lucreze ceva cu ziua, in agricultura, la primavara. Dar pana atunci? Le ajunge sa traiasca cu alocatia de copii? Pentru ca banii de pe vaca s-au terminat…

Pe Ion, ca fost puscarias  de drept comun, cu greu va accepta cineva sa-l angajeze chiar daca  ar gasi ceva de lucru in satele din jur. De aceea exista riscul ca Ion sa se intoarca in Penitenciar.

Lui, ca si altor detinuti aflati in aceeasi situatie, noi am incercat sa le oferim o ora de fericire in familie cu ocazia sarbatorilor. Ele trec dar ramane o intrebare:

Ce ii sugeram lui Ion sa  faca dupa ce ajunge acasa, pentru a nu recidiva?

In functie de raspunsul la aceasta intrebare vom sti daca merita sa organizam si cu prilejul sarbatorilor pascale un program similar cu familiile puscariasilor.

• < Anterior
• Următor >