Declarații oficiale

Sexualitate

Lumea de astăzi se confruntă cu grave probleme etice, medicale şi sociale, rezultate în urma creşterii permisivităţii sexuale şi a promiscuităţii asociate acesteia. Deoarece creştinii sunt o parte a comunităţii sociale mai largi, aceste atitudini şi comportamente s-au infiltrat şi în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, necesitând o luare de poziţie.

Dificultăţile produse de bolile cu transmitere sexuală (BTS) sunt atât de mari, încât Naţiunile Unite, în colaborare cu cele mai multe din guvernele lumii, organizaţii de sănătate şi lideri religioşi, politici şi economici, au iniţiat o serie de cercetări şi programe medical educative, care se concentrează asupra prevenirii şi tratamentului. Scopul este prevenirea, tratarea şi reducerea efectelor – sau cel puţin încetinirea răspândirii acestor boli.

Adolescenţii sunt expuşi în mod special, pentru că vârsta la care începe pubertatea scade din ce în ce mai mult, fiind vulnerabili la presiunea grupului şi la atacul venit din partea celorlalţi tineri şi a mijloacelor de informare, care tratează sexul înainte de căsătorie ca fiind acceptabil şi normal. Mulţi dintre tineri şi-au început viaţa sexuală încă din primii ani de adolescenţă şi curând adoptă modele de viaţă sexuală bine înrădăcinate.

Corelată cu creşterea activităţii sexuale, este creşterea dramatică a numărului de boli cu transmitere sexuală (BTS), asociate cu serioase probleme fizice şi emoţionale.

S-au realizat progrese în câteva ramuri:
– Cercetările au oferit mai multe date corecte;
– S-au găsit dovezi privind beneficiile folosirii prezervativelor, pentru reducerea numărului de sarcini nedorite şi a răspândirii BTS;
– S-a recunoscut pericolul promiscuităţii;
– De asemenea, a fost recunoscut riscul rănilor emoţionale pe termen lung, provocate de sexul ocazional şi;
– A crescut sprijinul faţă de poziţia ca abstinenţa de la sexul extramarital, menţine sănătatea sexuală şi emoţională.

Aceste progrese, în ciuda limitelor lor, s-au dovedit benefice şi ar trebui să fie încurajate pentru efectele lor pozitive. Cei care oferă asistenţă din partea Bisericii adventiste, trebuie să fie încurajaţi să participe la promovarea acestor eforturi, care merită sprijinul membrilor. Implicarea pragmatică în aceste probleme serioase şi folosirea celor mai potrivite metode de intervenţie, nu trebuie, sub nici o formă, să fie interpretate ca fiind o aprobare şi încurajare a activităţilor sexuale în afara căsătoriei, sau a infidelităţii în cadrul acesteia. Aceste eforturi trebuie văzute ca încercări pline de compasiune, de a preveni, sau de a reduce consecinţele negative, care rezultă din comportamentul sexual dăunător.

Uneori, membrii familiei şi pastori, profesori, consilieri, medici şi alte persoane care oferă asistenţă, s-ar putea afla în situaţia de a lucra cu cei care, în ciuda sfaturilor stăruitoare, refuză să se întoarcă de la decăderea sexuală şi să trăiască după înaltul standard divin de moralitate. În aceste cazuri, cei implicaţi în slujire, i-ar putea sfătui pe aceşti oameni, ca o ultimă soluţie, să folosească metodele contraceptive şi profilactice, aşa cum ar fi prezervativele, în încercarea de a preveni sarcina şi de a reduce riscul răspândirii BTS, care fac ravagii. Trebuie acordată o grijă foarte mare în astfel de intervenţii, încât să se arate clar persoanei şi membrilor comunităţii implicaţi, că aceste măsuri extreme nu trebuie să fie, în nici un caz, greşit interpretate, ca fiind o aprobare scripturistică pentru intimitate sexuală în afara căsătoriei. Aceste procedee din partea profesioniştilor, trebuie să fie acte temporare şi folosite doar în cazuri individuale. Chiar dacă aceste intervenţii pot oferi puţin timp pentru că harul să-și facă lucrarea în inimile oamenilor, ele nu oferă soluţii pe termen lung. Biserica trebuie să rămână implicată în folosirea fiecărei oportunităţi de a reabilita înţeleptul plan al lui Dumnezeu pentru sexualitatea umană şi să cheme pe bărbaţi şi femei să trăiască după cel mai înalt standard de conduită morală.

Principii biblice:

Deşi eforturile descrise mai sus sunt benefice în multe moduri, ele sunt doar un răspuns la situaţia existentă creată de impactul păcatului. În Scriptură, Dumnezeu ne-a dat un plan superior, care să ne călăuzească în folosirea darului sexualităţii oferit de El. Construit pe o serie de principii călăuzitoare, el prezintă în termeni practici, idealul lui Dumnezeu pentru poporul Său, care trebuie să trăiască într-o lume plină de păcat.

1. Intimitatea sexuală este rezervată doar căsătoriei. Sexualitatea este un dar plin de dragoste al lui Dumnezeu pentru omenire ( Gen 1:26;27 ). Evanghelia îi cheamă pe credincioşi la înţelegerea şi folosirea sexualităţii lor în armonie cu scopul divin (1 Cor 3:16,17; 6:13-20; Efes 5:1-8; Fil 1:27; 1 Tes 4:3-7). În planul lui Dumnezeu, intimitatea sexuală este rezervată pentru un bărbat şi o femeie, uniţi în legământul căsătoriei (Gen 2:24,26; Exod 20:14; Prov 5; Cânt. Cântărilor 4:12; 8:8-10; 2:6,7; 3:5; 8:3,4; Osea 3:3; Evrei 13:4). Fidelitatea sexuală din căsnicie este crucială pentru înţelegerea deplină a metaforei pe care o foloseşte Dumnezeu, atunci când compară căsătoria, cu relaţia Lui faţă de poporul Său (Isaia 54:5; Osea 2:14-23; 2 Cor 11:2; Apoc 19:6-9;21:9).
2. Intimitatea sexuală în afara cadrului căsătoriei, este imorală şi dăunătoare. Acest fel de intimitate are efecte negative asupra indivizilor (Lev. 18:6-13; Rom 1:24-27; 1 Cor 6:18), ca şi asupra relaţiei de căsătorie (Prov 5:1-23). Ea este definită de Scriptură ca fiind o parte a vieţii de păcat (Gal 5:19; Col 3:5).
3. Dumnezeu recunoaşte slăbiciunea umană. Voinţa Lui divină faţă de fiinţele umane şi scopul Său pentru creaţie, sunt neschimbătoare (Mal 3:6; Mat 5:17-20; Fapte 20:27). Iubirea Sa absolută pentru fiinţele umane şi intenţiile Sale de răscumpărare, sunt de asemenea, neschimbătoare (Ioan 3:16; Rom 5:8; 8:35-39; Efes 1:1-14; 3:14-19; 1 Ioan 4:7-10). Mesajul Evangheliei, centrat în Isus Hristos, leagă toate acestea laolaltă (Psalm 85:10; 1 Ioan 2:1,2).
Harul lui Dumnezeu este singura speranţă pentru omenirea căzută (Rom 3:23,24; 5:1,2,20; Efes 2:1-5). El este milostiv şi plin de îndurare faţă de slăbiciunea umană (Numeri 14:18,19; Ps 86:15; 103: 13,14; Osea 11:8,9; Iona 3:1; 4:10,11; Mat 23:37; 1 Tim 1:15,16). Deşi harul lui Dumnezeu nu oferă cale liberă păcatului (Rom 6:1,2), totuşi harul este modul prin care Dumnezeu realizează mântuirea, în circumstanţele care au rezultat în urma păcatului (Rom 5:12-21). Abordările practice ale lui Dumnezeu în ceea ce priveşte divorţul (Deut 24:1-5; Ezra 10:10,11; Mat 19:7,8), poligamia (Exod 21:10; Deut 17:17; 21:15-17; Mat 19:4,5), introducerea consumului de carne (Gen 1:11, 12,29,30; 9:3; Lev 3:17; 11:47) şi stabilirea unui monarh pământesc (1 Sam 8:7; 10:19; Osea 13:11), ne oferă exemple de intervenţie în afara idealului lui Dumnezeu. În aceste cazuri, vedem harul şi mila Sa la lucru într-o lume deformată de păcat.
4. Biserica îşi conduce misiunea într-o lume căzută în păcat. Condiţiile existente contrastează clar cu idealul lui Dumnezeu. Credincioşii şi necredincioşii sunt vulnerabili faţă de imoralitatea sexuală, care este unul din tragicele rezultate ale păcatului (Ioan 17:15; 1Ioan 2:15). Biserica este chemată să lucreze pentru credincioşi şi pentru necredincioşi, ajutându-i şi îndreptându-i pe păcătoşi (Mat 28:19; Marcu 2:17; 2 Cor 5:20,21), ajutând la creşterea credincioşilor (Efes 2:19-22; 4:11-13,15; 2 Petru 3:18; 1Tes. 5:11), înălţând valoarea veşnică a fiecărui individ (Isaia 43:3,4,7; Matei 12:12; Luca 12:7; 15:1-32; 1 Petru 1:18,19), protejându-i pe cei slabi şi vulnerabili (Rom 15:1; 1 Tes 5:14; Evrei 13:3), promovând şi păstrând sănătatea şi viaţa (Ioan 10:10;1Cor 6;19; 3 Ioan 2) şi chemând pe femei şi bărbaţi să ocupe poziţiile lor nobile de popor ales şi sfânt al lui Dumnezeu (Efes 4:1; 5:8; 1 Petru 1:15,16; 2:5,9). Lucrarea Bisericii este, în egală măsură, aceea de a-i întâlni pe oameni acolo unde aceştia se află (1 Cor 3:1,2; 7:1-28) şi de a-i chema la un standard mai înalt (Luca 19:5-10; Ioan 8:3-11, Fapte 17:18-34).
5. În viaţa creştină este anticipat un proces de dezvoltare spirituală. Pentru creştin, schimbarea implică pocăinţă (Ioan 3:3,7; Fapte 3:19; Rom 12:2; 2 Cor 5:17), dar şi creşterea (Prov 4:18; Luca 2:52; Efes 3:17-19; 2 Petru 3:18). În momentul pocăinţei, credincioşii acceptă viaţa neprihănită a lui Hristos în dreptul lor, prin credinţă, şi experimentează, prin Duhul Sfânt, o transformare a valorilor (Ioan 3:5; Gal 2:20). Atât forţe din exterior, cât şi din interior, pot provoca recăderi în gândire, sau în comportament (Gal 5:16-18, 1 Ioan 3:20), dar angajarea în creşterea în har în viaţa creştină (1Cor. 15:10; Fil. 3:12-14; Col.1:28,29) şi încrederea în mijloacele oferite de Dumnezeu (Rom. 8:5-7; Gal. 5:24,25), vor produce înaintarea în asemănarea cu Hristos (Gal. 5:22-25; Ef. 5:1).
Scripturile cheamă fiinţele umane la un progres moral şi spiritual pe tot parcursul vieţii (Luca 2;52; 1 Cor 13:11; 14:20). Plănuirea acestui lucru şi facilitarea unui astfel de progres duce la împlinirea mandatului Evangheliei (Mat 28:20; Efes 3: 14-24). Este sarcina educaţiei religioase să participe la dezvoltarea individuală şi să prezinte adevărul în moduri în care ascultătorii să-l poată înţelege (Mat 11:15), făcându-i să se dezvolte, dar să nu se poticnească (Rom. 14:1-21; 1 Cor. 8:9-13). Chiar dacă poate există o anumită îngăduinţă faţă de cei neînvăţaţi, sau imaturi (Mat 13:34; Ioan 16:12; Fapte 17:30; 1 Cor 3:1,2), în timp, oamenii trebuie să progreseze până la o înţelegere mai completă a voinţei lui Dumnezeu (Ioan 16:13) şi la o expresie deplină a iubirii faţă de Dumnezeu şi semeni. (Mat 22:37-39; Ioan 13:35; 8:9; 13:11; 1 Ioan 3:14; 4:11,12). Sub binecuvântarea lui Dumnezeu, prezentarea clară a Evangheliei şi atenţia plină de grijă în procesul uceniciei, vor aduce roade spirituale, chiar şi printre cei care au fost implicaţi într-un păcat sexual (1 Cor 6:9-11).

Implicaţii:

1. Biserica sprijină viziunea biblică asupra sexualităţii, creată de Dumnezeu pentru a aduce bucurie şi folosită în mod responsabil în cadrul căsătoriei, ca fiind un atribut sănătos al naturii umane, ca parte a uceniciei creştine.
2. Biserica este implicată în împărtăşirea unei viziuni biblice asupra sexualităţii, într-un mod voit şi cultural sensibil. Accentul cade pe aprecierea şi înţelegerea corpului uman şi funcţiilor sale, pe castitatea sexuală în afara căsniciei şi pe fidelitate în cadrul acesteia, pe dezvoltarea de abilităţi pentru luarea de decizii şi comunicare cu privire la comportamentul sexual. Biserica este angajată în prezentarea adevărului conform căruia abuzul asupra sexualităţii cuiva şi folosirea forţei într-o relaţie, sunt contrare idealului lui Dumnezeu.
3. Biserica îi cheamă pe oameni să se angajeze înaintea lui Dumnezeu la abstinenţă sexuală în afara legământului căsătoriei şi la fidelitate sexuală faţă de un singur soţ/soţie.Cu excepţia exprimării sănătoase a relaţiei sexuale din cadrul căsătoriei, abstinenţa este singura alternativă sigură şi morală pentru creştini. În orice alt context, activitatea sexuală este imorală şi dăunătoare. Acest înalt standard reprezintă intenţia lui Dumnezeu pentru folosirea darului Său, iar credincioşii sunt chemaţi să îmbrăţişeze acest ideal, în ciuda standardelor care prevalează în societatea din jurul lor.
4. Biserica recunoaşte păcătoşenia naturii umane. Fiinţele umane fac greşeli, folosesc o judecată slabă şi pot alege în mod deliberat să se angajeze în practici sexuale, care sunt contrare idealului lui Dumnezeu. Alţii nu ştiu unde să caute ajutor pentru a trăi o viaţă curată din punct de vedere sexual. Totuşi, nimic nu-i poate scuti pe aceşti oameni de consecinţele depărtării de planul divin. Rănile emoţionale şi spirituale produse de o activitate sexuală care violează planul lui Dumnezeu, vor lăsa în mod inevitabil urme. Dar Biserica va continua lucrarea de milă şi har a lui Hristos, prin oferirea de iertare, vindecare şi putere mântuitoare. Ea trebuie să caute să ofere sprijin personal, spiritual şi emoţional, care-i va ajuta pe cei răniţi să apeleze la mijloacele oferite de Evanghelie. De asemenea, Biserica trebuie să ajute persoanele şi familiile să descopere şi să aibă acces la mijloace profesionale disponibile.
5. Biserica recunoaşte folosirea metodelor contraceptive, ca fiind acceptabile din punct de vedere moral, inclusiv folosirea prezervativelor în cazul cuplurilor care doresc controlul naşterilor. În particular, prezervativul poate fi indicat în unele circumstanţe maritale – spre exemplu, atunci când un partener a fost expus la, sau a contractat o boală venerică, expunându-şi astfel soţul/soţia la riscul unei infecţii.
Pe de altă parte, folosirea premaritală, sau extramaritală a prezervativului – în încercarea de a reduce riscul unei sarcini nedorite, sau în prevenirea transmiterii unei boli venerice, ridică preocupări morale. Aceste preocupări trebuie privite în contextul planului divin pentru sexualitatea umană, al relaţiei dintre intenţia creatoare a lui Dumnezeu şi înţelegerea slăbiciunii umane, al procesului de dezvoltare spirituală şi morală a indivizilor şi al naturii misiunii Bisericii.
Chiar dacă prezervativele s-au dovedit a fi oarecum eficiente în prevenirea sarcinilor şi răspândirea bolilor, acest lucru nu face sexul în afara căsătoriei acceptabil din punct de vedere moral. Nici nu poate preveni problemele emoţionale, care rezultă dintr-un astfel de comportament. Apelul Bisericii faţă de tineri şi adulţi, credincioşi sau necredincioşi, este să-şi trăiască vieţile conform harului revărsat asupra noastră în Hristos, folosindu-se de resursele umane şi divine pentru a trăi o viaţă în acord cu planul lui Dumnezeu pentru sexualitate.
6. Biserica recunoaşte că în cazul în care o persoană căsătorită este supusă riscului de a transmite sau contractă boli, cum ar fi SIDA, de la partenerul ei, folosirea prezervativului, nu numai că este moral acceptabilă, ci şi recomandată cu tărie, dacă soţul şi soţia decid să-şi continue viaţa sexuală. Este important ca folosirea prezervativului să se facă într-un mod corect şi să se ţină cont de limitele eficacităţii lui în prevenirea transmiterii virusului HIV.

Apel:

Noi suntem confruntaţi cu o criză care ameninţă vieţile şi bunăstarea multor oameni, inclusiv a membrilor Bisericii. Şi tinerii şi adulţii sunt în pericol. Biserica trebuie să dezvolte fără întârziere o strategie completă de educaţie şi prevenire. Resursele de sănătate, servicii sociale, educaţionale şi alţi profesionişti din interiorul şi din afara Bisericii trebuie să fie mobilizate. Această criză cere o atenţie prioritară – folosirea oricăror resurse şi metode legitime pe care Biserica le are la dispoziţie, care să ţintească şcoala, căminul, Biserica şi comunitatea. Destinul unei întregi generaţii de fiinţe umane este în joc, iar noi suntem într-o cursă contra cronometru. Cercetările indică faptul că prezervativele, atunci când sunt folosite corect, au un procent de succes de 97% în prevenirea sarcinilor şi 85-90% procent de succes în prevenirea viruşilor transmisibili, atunci când sunt folosite de populaţia generală. În acele categorii în care sunt folosite constant şi corect, eficacitatea este de 97%.

Această declaraţie a fost votată la Consiliul Anual al Comitetului Executiv al Conferinţei Generale, din data de 27 septembrie 1998, în Iguacu Falls, Brazilia.

Vizualizări: 3.455