Declarații oficiale

Sărăcie

Într-o lume devastată de păcat, roadele amare ale lăcomiei, războiului şi ignoranţei sunt în creştere. Chiar şi în aşa numitele “ societăţi dezvoltate”, populaţia săracă şi fără adăpost este în creştere. Peste 10 000 de oameni mor de foame în fiecare zi. Peste 2 miliarde sunt malnutriți şi mii de oameni orbesc în fiecare an din cauza dietei deficitare. Aproximativ două treimi din populaţia globului sunt prinse într-un ciclu de foame – boală – moarte.

Există unii care poartă responsabilitatea pentru situaţia în care se află, dar majoritatea acestor persoane şi familii sunt sărace din cauza situaţiilor politice, economice, culturale, sau sociale, care sunt dincolo de controlul lor.

De-a lungul istoriei, cei care s-au aflat în astfel de situaţii au găsit ajutor şi apărare în inimile urmaşilor lui Isus Hristos. Instituţiile de ocrotire sunt în multe cazuri fondate de către Biserica şi apoi preluate de către agenţii guvernamentale, sau invers. Aceste agenţii, în afară de vreun altruism ideologic, reflectă recunoaşterea de către societate a faptului că este în propriul ei interes să ofere compasiune celor mai puţin favorizaţi.

Experţii în sociologie ne spun că numeroase boli găsesc un teren fertil în condiţiile de sărăcie. Sentimentele de deznădejde, alienare, invidie şi repulsie, conduc adesea la atitudini şi comportamente antisociale. Apoi, societatea va plăti pentru efectele acestor nenorociri, prin tribunalele, închisorile şi sistemul ei de asistenţă. Sărăcia şi necazurile de acest fel nu ar trebui să provoace crime şi nici nu oferă scuze pentru acestea. Dar atunci când cererile de compasiune nu sunt luate în seamă, probabil că vor urma descurajarea şi chiar resentimentele.

Aşteptările pentru manifestarea compasiunii creştine nu sunt nerealiste. Ele nu izvorăsc dintr-o teorie a contractului legal, sau social, ci din învăţătura clară a Scripturii : “Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce altă cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? “ (Mica 6:8)

Capitolul 58 din Isaia este preţios pentru Adventiştii de Ziua a Şaptea. În acest capitol vedem responsabilitatea noastră de a fi “dregător de spărturi, cel ce drege drumurile…” (vers 12)

Chemarea este aceea de a reface şi: “dezleagă lanţurile răutăţii, … împarte pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol acoperă-l “ (vers 6.7). Astfel, ca dregători de spărturi, noi trebuie să-i reabilităm pe cei săraci şi să le purtăm de grijă. Transformând principiile legii lui Dumnezeu în fapte de milă şi iubire, vom reprezenta în lume caracterul Său.

Pentru îndeplinirea lucrării lui Hristos de astăzi, noi trebuie să urmăm exemplul Său, nu doar predicând săracilor Evanghelia, ci vindecând pe cei bolnavi, hrănindu-i pe cei înfometaţi şi ridicându-i pe cei căzuţi (vezi Luca 4:18; Matei 14:14). Dar Matei 14:16 explică ce s-a întâmplat, încât “nu au nevoie să plece”. Propriul exemplu al lui Hristos este determinant pentru urmaşii Săi.

Răspunsul lui Hristos la falsa preocupare a lui Iuda faţă de săraci : “pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă veţi avea “(Mat. 26:11), ne reaminteşte că oamenii au disperată nevoie de “ Pâinea vieţii “. Oricum, trebuie să recunoaştem inseparabilitatea dintre fizic şi spiritual. Prin sprijinul faţă de acele programe bisericeşti şi publice, care alină suferinţa şi prin eforturile noastre individuale şi colective de a arăta milă, noi creştem din punct de vedere spiritual.

Această declaraţie a fost autorizată de către preşedintele Conferinţei Generale, Neal C. Wilson, după consultări cu 16 vicepreşedinţi ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, la sesiunea Conferinţei Generale desfăşurată la Indianapolis, Indiana, în 5 iulie 1990.

Vizualizări: 40