Spiritualitate

Sabatul în Coloseni 2

de Andy Nash

Mulți adventiști păzesc Sabatul așa cum o fac și alte grupuri din lume, inclusiv evreii. Așa că atunci când oamenii își arată interesul față de Sabat, este important să le oferim o învățătură biblică clară.

Unul dintre pasajele care au fost întotdeauna importante pentru adventiști este acela din Coloseni 2:16, 17: “ Nimeni, dar, să nu va judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.”

Unii considera acest pasaj o provocare pentru continuitatea Sabatului, alături de sărbătorile evreiești și lunile noi – etichetându-le pe toate ca “umbre.”

Este Sabatul săptămânal în discuție aici? Și dacă da, a primit și el statutul de “umbră”?

Comentariul biblic adventist spune: “Tipul de Sabat luat în discuție este arătat de fraza ‘care sunt umbra lucrurilor viitoare’ (Col. 2:17, KJV). Sabatul săptămânal este un memorial al unui eveniment de la începutul istoriei pământului… De aceea, ‘zilele de Sabat’ despre care Pavel declară că sunt umbra lucrurilor viitoare care arată spre Hristos, nu se pot referi la Sabatul săptămânal din porunca a patra, ci doar indică zilele ceremoniale de repaus care și-au găsit realizarea în Hristos și împărăția Lui” (vol. 7, pp. 205, 206). Dificultatea acestei explicații este faptul că este circulară; ea exclude Sabatul bazat pe propria noastră înțelegere. Dacă Noul Testament declară că Sabatul este o umbră, trebuie să fim deschiși la acest lucru.

Teologul adventist Ron du Preez, în cartea sa, Judging the Sabbath, declară că “zilele de Sabat” din acest pasaj sunt, de fapt, zile ceremoniale. Citind structura chiastică folosită de scriitorii evrei, Du Preez arată către Osea 2:11, unde, spune el, sărbătorile evreiești anuale sunt împărțite în două categorii: “zile de sărbătoare” și “sabate” (KJV).

Dacă, de dragul argumentului, Sabatul săptămânal este în discuție aici, înseamnă că și-a găsit finalitatea alături de sărbătorile și lunile noi? Nu neapărat. Ori de câte ori găsim succesiunea sărbători, luni noi și sabate în Vechiul Testament, aproape întotdeauna apare în contextul jertfelor. De exemplu, Ezechiel 45:17, spune: “ Domnitorul va fi dator să dea arderile de tot, darurile de mâncare și jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale casei lui Israel.” Acest pasaj (și altele ca acesta) folosește aceiași termeni cheie ca și Coloseni 2: carne, băutură, luni noi, sabate. Contextul este jertfa.

Așadar, la ce ar putea Pavel să se refere prin “umbră” în Coloseni 2:17? Cei mai mulți cercetători susțin că “umbră” reprezintă sărbătorile, lunile noi și sabatele. Dar o lună nouă nu poate fi o “umbră,” pentru că o lună nouă nu are semnificație religioasă în ea însăși. Singura semnificație a lunii noi era asocierea cu jertfele. În schimb, umbra trebuie să aibă de-a face cu ceva ce aveau în comun toate aceste zile: jertfele oferite în ele.

Există suport pentru ideea că “umbra” se referă la jertfe? Da. Alte două referințe la umbră se găsesc în Noul Testament, în cartea Evrei. “Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. Ei fac o slujbă, care este chipul și umbra lucrurilor cerești, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte.”” (Evrei 8:4,5). Și, “În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârșiți pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curățați o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoștința de păcate? Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să șteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; ” (Evrei 10:1-5).

Într-un timp în care jertfele erau încă practicate în Ierusalim (chiar de către primii creștini), Pavel credea că timpul lor se sfârșise. Ele erau umbra a ceva mai bun ce avea să vină: trupul lui Hristos, pentru care Sabatul săptămânal rămâne un simbol veșnic al mântuirii noastre – odihna în El.

Acest articol a apărut inițial în revista Adventist Review, august 2010.

Vizualizări: 589