Declarații oficiale

Pace

Una dintre cele mai mari probleme politice şi etice din zilele noastre este aceea a păcii şi a războiului. Este o problemă complicată şi încâlcită. Disperarea planează peste minţile a milioane de oameni care aşteaptă un holocaust nuclear, fără speranţă fundamentală a unei vieţi viitoare, sau veşnice.

Astăzi există o nouă situaţie, fără precedent în istorie. Fiinţele umane au descoperit metode pentru propria distrugere, metode care devin tot mai “eficiente” şi mai “perfecţionate” – deşi aceste cuvinte cu greu pot fi considerate cele potrivite. De la cel de-al doilea război mondial, civilii nu mai sunt răniţi doar ocazional şi din întâmplare ci ei au devenit ţinta.

Creştinii cred că războiul este rezultatul păcatului. De la căderea în păcat a omului, luptă a devenit un element peren al existenţei umane. “Diavolul iubeşte războiul…este plăcerea lui să incite naţiunile la luptă unele împotriva altora” – Marea Luptă, p. 589. Amestecul în lucrarea Evangheliei este o tactică diversionistă. În timp ce s-a putut preveni un conflict mondial în ultimii 40 de ani, au existat circa 150 de războaie între naţiuni şi în interiorul naţiunilor, pierind milioane de oameni în aceste conflicte.

Astăzi fiecare guvern pretinde că lucrează pentru pace şi dezarmare. Realitatea pare să fie alta în multe cazuri. Naţiunile cheltuiesc sume imense din resursele financiare pentru a depozita materiale nucleare şi alte materiale de război, suficiente pentru a distruge civilizaţia. Buletinele de ştiri se concentrează asupra milioanelor de bărbaţi, femei şi copii care suferă şi mor în războaie şi lupte civile sau trăiesc în mizerie şi sărăcie. Cursa înarmărilor, cu uriaşa ei risipă de resurse umane şi financiare este una dintre cele mai evidente nelegiuiri din zilele noastre.

De aceea este drept şi potrivit pentru creştini că să promoveze pacea. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea cheamă toate naţiunile să-şi prefacă “săbiile în fiare de plug şi suliţele în cosoare” (Isaia 2:4). În Punctele fundamentale de doctrină ale Bisericii, la numărul 7, se declară că bărbaţii şi femeile au fost “creaţi spre slava lui Dumnezeu” şi au fost “chemaţi să-L iubească pe El, să se iubească unii pe alţii şi să aibă grijă de mediul în care trăiesc şi nu să se distrugă sau să se rănească unul pe altul. Hristos Însuşi a spus ‘‘ Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi copii ai lui Dumnezeu” (Matei 5: 9)

Deşi pacea nu poate fi găsită prin declaraţii oficiale bisericeşti, Biserica creştină autentică va lucra în favoarea păcii în timpul dintre prima şi cea de-a doua venire a lui Hristos. Totuşi, speranţa în cea de-a doua venire nu trebuie să acţioneze într-un vid social. Speranţa adventă trebuie să se manifeste şi să se transpună într-o profundă grijă faţă de bunăstarea fiecărui membru al familiei umane. Este adevărat că numai prin acţiunea creştină de astăzi şi de mâine nu se va inaugura împărăţia păcii care va veni; doar Dumnezeu îşi va instaura împărăţia la revenirea Fiului Său.

Într-o lume plină de ură şi luptă, o lume a bătăliilor ideologice şi a conflictelor militare, adventiştii de ziua a şaptea doresc să fie cunoscuţi ca oameni împăciuitori şi să lucreze pentru dreptate mondială şi pace sub Hristos ca lider al unei noi omeniri.

Această declaraţie publică a fost autorizată de către preşedintele Conferinţei Generale, Neal C. Wilson, după consultări cu cei 16 vicepreşedinţi ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, la 27 iunie 1985, la sesiunea Conferinţei Generale desfăşurată la New Orleans, Louisiana.

Vizualizări: 24

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *