Devotional

Din toata inima pentru Domnul

Biblia la rand: Exodul 39-40

Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. – Coloseni 3:23

Pieter Beckjen se ocupa cu transportul de persoane şi bunuri peste râul Amstel. Uneori îi transporta pe fraţii lui de credinţă pe canalele din Amsterdam, ca să se poată închina neobservaţi. Când li s-a născut primul copil, Pieter şi soţia lui au încercat să-l ţină ascuns, ca să nu fie obligaţi să-l boteze în biserica de stat. Însă vecinii i-au pârât în cele din urmă la magistraţi. Pieter a fost judecat, acuzat de „delicte împotriva autorităţii divine şi pământeşti… care tulbură liniştea” şi a fost condamnat „la moartea prin foc şi la confiscarea întregii averi.”

Ei l-au condamnat la arderea pe rug, într-un ultim efort diabolic de a-i frânge credinţa. Însă el s-a dovedit de neclintit. Pieter a fost executat în ianuarie 1569.

Un prieten apropiat, Willem Janss, a auzit că urma să aibă loc execuţia lui şi a pornit la drum în grabă dintr-un oraş învecinat, ca să-l încurajeze. Când a ajuns la Amsterdam, porţile oraşului erau deja închise. El a fost nevoit să-i dea mită portarului ca să poată intra.

A fugit repede la locul execuţiei şi a sosit exact în momentul în care Pieter urca pe rug. Willem i-a spus cu glas tare: „Luptă cu curaj, scump frate!”

De unde a avut Pieter puterea de a înfrunta moartea? De ce a fost dispus să rămână „din toată inima” de partea Domnului, fără niciun semn de şovăire? Există un motiv important: el a crezut că Isus este mai mult decât un om bun; el a crezut că Isus este divin şi că darul vieţii veşnice este real. A-L respinge pe Isus însemna a respinge viaţa veşnică. Pieter a crezut cuvintele Sale: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată” (Ioan 11:25,26). Viaţa veşnică înseamnă să trăim pentru totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, a lui Isus Hristos, Fiul Său, şi a Duhului Sfânt şi în compania îngerilor.

Martirii din trecut au văzut veşnicia dincolo de flăcări. Ei au acceptat prin credinţă promisiunile lui Dumnezeu.

Avem astăzi o promisiune: „Cine crede în Mine… nu va muri niciodată” (Ioan 11:25,26). Viaţa noastră este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3:3). Promisiunea învierii este sigură. Putem avea încredere deplină că El Îşi va împlini cuvântul dat.