Devotional

Reusita prin Hristos

Biblia la rand: Exodul 37-38

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui! – 2 Corinteni 2:14

Numele ei era Soetgen. A fost arestată pentru credinţa ei în 1559 şi a fost despărţită de familia ei, inclusiv de soţul ei, Claes. După execuţia lui Claes, Soetgen a cunoscut frica şi singurătatea. Din celula ei aflată în închisoarea din Ghent (Belgia), vedea că viaţa trece şi ştia că nu va mai avea parte de ea. Se gândea că nu avea să-şi mai vadă copiii niciodată. Atunci, cu lacrimi în ochi, a început să le scrie copiilor ei o scrisoare de asigurare şi de încurajare. Scrisoarea ei s-a păstrat până astăzi şi ne cheamă să fim credincioşi.

Ea scria: „Fiindcă este voia Domnului să mă ia din lumea aceasta, vreau să vă las o amintire, nu din argint sau aur, pentru că astfel de podoabe sunt tre¬cătoare, ci o podoabă pentru sufletul vostru, dacă ar fi posibil, şi anume cuvântul adevărului.”

În ultimele ceasuri din viaţă, Soetgen nu s-a gândit la suferinţa ei şi la moartea iminentă. Ea s-a gândit la copiii ei, pe care îi dorea credincioşi lui Hristos. Dorinţa sa era ca ei să cunoască harul Său şi să fie credincioşi adevărului Său. Scrisoarea continuă cu aceste cuvinte impresionante: „Vă las în grija Domnului… Fie ca El să vă păzească până la sfârşitul vieţii. Fie ca El să vă conducă spre Noul Ierusalim, ca să ne revedem cu bucurie în ziua învierii.”

Soetgen ar fi putut să se lase copleşită de sentimentul de neputinţă. Ar fi putut să se lase zdrobită de acest sentiment. Dar ea a ales să scrie o scrisoare plină de dragoste şi de încredere. Cu puţin timp înainte de clipa morţii, Soetgen a primit o scrisoare încurajatoare de la fiica ei, Betgen. Da, fata ei cea dragă continua să creadă în Hristos. Da, credinţa continua să ardă în inima ei. Da, dragostea lui Hristos continua să-i umple inima!

Pe 27 noiembrie 1560, Soetgen a fost arsă pe rug ca eretică. Cuvintele ei de despărţire adresate copiilor, scrise în grabă cu mâna tremurândă, au fost acestea: „Vă las în grija Domnului şi a lucrării harului Său.”

Nu există nimic mai preţios ca relaţia noastră cu Hristos. Nu există nicio altă relaţie mai importantă decât aceasta. Cunoaşterea Lui este cea mai mare prioritate a vieţii. Mărturia vieţii acestei martire credincioase ne îndeamnă să căutăm „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui” (Matei 6:33).