Info Adventist

Împreună putem schimba destine! – La începerea școlii, Alexandru primește cheile noii case în cadrul proiectului ADRA ”În sfârșit, acasă!”

Duminică, 09 septembrie 2018, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România a inaugurat, în comuna Iedera, județul Dâmbovița, o nouă casă construită în cadrul proiectului ”În sfârșit, acasă!” pentru familia Cristea Anica, o bunică perseverentă de 71 ani și nepotul Zanfir Georgian Alexandru, un fotbalist talentat în vârstă de 12 ani abandonat de părinți în urma divorțului.

Proiectul ADRA ”În sfârșit, acasă!” din comuna Iedera, cu o investiție de peste 10.000 euro, constituită dintr-o locuință modernă cu 2 camere, o bucătărie și o baie, a fost susținut de un număr restrâns de donatori cu inimă mare și de peste 60 de voluntari mari și mici, colegi, prieteni și profesori de-ai lui Alexandru.

Proiectul noii locuințe s-a desfășurat pe o perioadă de 3 luni de zile, demarând pe data de 01 iunie 2018, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și finalizându-se pe data de 09 septembrie 2018, cu o zi înainte de începerea noului an școlar.

Prezent la eveniment, Robert Georgescu, Director ADRA România a declarat: ”Ne bucurăm împreună cu cei ce se bucură! De fiecare dată când o persoană se unește cu altă persoană, apoi cele două se unesc cu altele, ajutorul oferit depășește așteptările. Când oamenii se unesc unii cu alții spre binele semenilor, orice mediu poate să devină mai frumos, un loc plăcut de locuit împreună indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. Ne exprimăm recunoștința pentru toți cei ce s-au atașat acestui proiect ADRA România spre binele celor ce, iată, astăzi primesc o casă nouă. Prețuirea noastră și răsplata de sus!”

”Sunt foarte bucuros nu numai pentru că am terminat acest proiect foarte bine, ci și pentru faptul că l-am terminat la timp, atâta vreme cât mâine începe școala și Alex poate în sfârșit dormi la el în cameră în cu totul și cu totul alte condiții decât cele în care locuia înainte. Fără ajutorul dumneavoastră nu am fi putut să finalizăm acest proiect în 3 luni de zile. Vă mulțumesc din suflet, acum, în pragul anului școlar când Alex intră într-o nouă casă. Îi doresc lui Alex tot binele din lume, să meargă la școală și să învețe. Îi doresc succes pe toate planurile. Este foarte important ca el să persevereze, să finalizeze școala și să-și aleagă o meserie foarte bună. Vă urez să rămâneți sănătoși și să mențineți curată această casă.

Aș dori ca acest proiect să fie un imbold, atât pentru comunitatea locală, cât și pentru cei care pot demara și pot finaliza astfel de proiecte. Cred că acest proiect este doar un început în înfrumusețarea gospodăriilor. Pentru mine, cred că a fost cel mai frumos proiect, un proiect de suflet. M-am simțit foarte bine. M-am distrat, mi-am făcut prieteni aici și în această comunitate. Am lucrat împreună, am legat prietenii cu cei pe care îi vedeți aici” a declarat Ing. Bogdan Aldescu, sponsor și voluntar.

”Mă bucur să fiu în preajma atâtor copii. Cred că cel mai mare câștig pentru copii este acela că ei văd o așa minune petrecându-se sub ochii lor. Felicit mentorii pe care îi au și sunt prezenți aici. Doresc să se molipsească și alte persoane să creadă în asemenea proiecte de voluntariat în așa fel încât această comunitate să poată face o schimbare mare. De asemenea, doresc să felicit sponsorii pentru implicarea de care au dat dovadă și le doresc succes. Schimbând o viață vom putea să schimbăm lumea!” a declarat Daniel Neacșu, Manager Proiect / Coordonator proiecte ADRA în zonele Muntenia și Dobrogea.

”Am fost bucuros să fiu implicat în acest proiect alături de această echipă frumoasă care s-a mobilizat foarte bine și care merită toate felicitările. Cel care ajută pe cel sărac împrumută pe Dumnezeu. A fost un proiect de suflet unde sufletul a fost atins. Ne bucurăm pentru faptul că am putut fi de folos acestei familii. Este primul proiect în care văd o mobilizare masivă. S-a lucrat foarte frumos și într-un timp foarte scurt. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această echipă, voluntari și sponsori. Vă mulțumim foarte mult!” a declarat pastorul comunității locale, Laurențiu Matei, voluntar ADRA România.

Prezent la eveniment, preotul comunității locale, Mihai Zamfir a declarat: ”Omul se simte cel mai bine la casa lui. În lumea aceasta, foarte mulți oameni nu au unde să locuiască și sunt încercați de multe greutăți. Este un lucru mare când suntem cu toții împreună, când reușim să facem ceva și să punem mai întâi și mai întâi sufletul în ceea ce facem. Cu toții ne bucurăm de faptul că putem să realizăm ceva pe lumea aceasta și când în urma noastră rămâne ceva frumos făcut. Voluntariatul, ajutorul și sprijinul trebuie să ne fie fiecăruia dintre noi un țel și să mergem mai departe ajutând pe cei care au nevoie. Prin bunăvoința și cu sprijinul lui Dumnezeu se rezolvă lucrurile.”

”Cu ceva vreme în urmă, am văzut aici ce înseamnă un trai nepotrivit pentru secolul acesta, totuși o casă care găzduia dorințele și aspirațiile unui copil, un loc în care un copil împreună cu bunica lui dormea, mânca și visa. Visa la normalitate. Acest proiect a plecat de la o simplă postare pe o rețea de socializare care a vrut să-l ajute pe Ali să poată să arate ca ceilalți copii. Oameni cu suflet și de suflet, oameni generoși au decis să aducă normalitatea în viețile lor și să fie parte a acestui proiect! Astfel că, de Ziua copilului, lăsând trecutul în urmă, planurile au început să prindă contur pentru o nouă viață, pentru împlinirea unui vis, visul unui copil de a avea o ”casă normală” așa cum ar trebui să aibă orice copil. Un lucru este cert: când oamenii își propun să schimbe ceva, doar împreună o pot face! Împreună putem schimba destine!

În proiectul acesta am legat foarte multe prietenii și mă bucur din suflet că am cunoscut oameni din toate clasele sociale și a fost pentru mine o experiență foarte frumoasă. Nu vreau să ne lăudăm, însă pot să spun că s-a muncit aici foarte mult în ultimul timp. Cred că niciunul dintre noi nu am muncit în ultimii ani cât am muncit aici în ultimele două luni, dar a ieșit foarte frumos și am făcut-o cu drag. Nu a fost o obligație, nu a fost nimic forțat, pur și simplu am făcut-o cu drag și din dragoste. Aici am demonstrat că putem să fim uniți din toate punctele de vedere indiferent de religie, clasă socială, etnie. Orice obstacol a fost depășit cu bine și acest lucru este foarte important pentru că acest lucru este un exemplu. Sperăm ca cei ce au văzut ce am reuși noi aici să poată să facă măcar ce am putut noi și poate să ne vedem într-un proiect viitor. Mulțumim ADRA România!” a declarat Prof. Romeo Sebastian Manica, Manager Club Sportiv Fortis și voluntar.

”Sunt mândru că am făcut parte din acest proiect, ca parte din această echipă. Aici am legat multe prietenii. Așa cum noi am dovedit că se pot realiza lucruri mari din nimic – cum a fost aici când am plecat de la zero -, în același fel și Ali să ne dovedească nouă, la sfârșitul clasei a VIII-a, că va fi numărul unu. Ali este mai mult decât elevul meu, este ca fiul meu. ” a declarat Prof. Cristian Zegheru, voluntar.

Proiectul „În sfârșit, acasă!” este modalitatea prin care ADRA România se implică în susținerea familiilor defavorizate, construind locuințe familiale, pentru cei care trăiesc în condiții grele, dar având dorință de a munci. Încă de la înființare, în fiecare an, ADRA identifică și sprijină persoane nevoiașe care nu au un spațiu potrivit de locuit, prin construirea de locuințe și oferirea de asistență competentă. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu autoritățile locale, iar finanțarea vine atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizează cu ajutorul voluntarilor din țară și din străinătate după filosofia ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.

ADRA România

                                                             

Material preluat de pe adra.ro/stiri.

Vizualizări: 54