Intrebari si Raspunsuri

Afirmatii amestecate

Apocrifa

Intr-un document intitulat: "O copie a viziunii pe care E. G. White a avut-o la Oswego, New York," 11 ianuarie 1850, apare o afirmatie neobisnuita referitoare la �Apocrifa�, cunoscuta drept: "cartea ascunsa" :

"Apoi am vazut Cuvantul lui Dumnezeu pur si nedenaturat si faptul ca noi va trebui sa raspundem de modul in care primim adevarul proclamat prin acest Cuvant. Am vazut faptul ca acesta [Cuvantul] este un ciocan care sfarma inima de piatra in bucati si un foc ce indeparteaza zgura si metalul fara valoare, asa incat inima sa poata deveni pura si sfanta. Am vazut faptul ca Apocrifa era o carte ascunsa si ca inteleptul acestor zile finale ar trebui sa o inteleaga. Am vazut faptul ca Biblia era standardul dupa care vom fi judecati in ziua finala. Am vazut ca cerul poate fi castigat cu destula usurinta si ca nimic nu este prea scump ca sa nu fie sacrificat pentru Isus si ca noi trebuie sa renuntam la tot pentru a intra in imparatie" (Manuscript Releases, vol. 16, p. 34).

Daca am considera ca aceasta copie este ceea ce ea a scris, intelesul si semnificatia acestei afirmatii este neclara. In nici o alta ocazie Ellen White nu a mai facut vreo referire la Apocrifa, apeland la adventisti spre a o studia, si nici nu a inclus aceasta afirmatie in ceea ce a publicat ulterior. Oricine face o afirmatie legata de acest subiect, trebuie sa tina seama de faptul ca �Apocrifa� nu este descrisa naparat ca fiind inspirata, in vreme ce Scriptura este numita: "Cartea standard, care ne va judeca in ziua finala."

Descrieri extra-biblice

Una din intrebarile care sunt puse este daca scrierile inspirate de mai tarziu pot include detalii despre evenimente si persoane descrise in Biblie. Adaugirile sub forma de detalii, pentru cineva care este privilegiat sa vada in viziune scene din istoria Biblica, nu sunt mai surprinzatoare decat faptul ca cineva gaseste detalii mentionate de catre cate un scriitor al Evangheliilor, care sunt omise de catre un altul, in descrierea aceluiasi eveniment. Pavel identifica pe nume magii Egipteni (2 Tim. 3:8), desi in cartea Exodului nu li se dau numele. Iuda descrie o profetie a lui Enoh (Iuda 14, 15) care nu este nicaieri consemnata in cartea Geneza. In aceeasi maniera intelegem cum sunt completate prin intermediul lui Ellen White consemnarile biblice, care raman vointa uninca si plina de autoritate a lui Dumnezeu.

Dragostea lui Dumnezeu pentru copiii rai

Unii si-au pus intrebari in legatura cu anumite expresii folosite de Ellen White in unele scrisori adresate copiilor ei la inceputul anilor 1860. In dragostea ei tandra, a incercat sa faca apel la sufletele lor pe diferite cai. In 1860 ea s-a adresat copiilor sai care aveau intre 6 si 13 ani. Incercand sa descrie marea scena in limbajul cel mai simplu, aceasta mama de 33 de ani a folosit un limbaj care, pe alocurea, parea mai degraba un limbaj teologic prescuratat, in special atunci cand scria ca Domnul iubeste copiii "care incerca sa faca binele" insa pe "copiii rai Dumnezeu nu-i iubeste." [1]

In acelasi fel in care trebuie sa luam in consideratie anumite texte biblice dificile, in contextul larg al Bibliei, tot astfel trebuie sa procedam si cu Ellen White. De exemplu, in Deuteronm 7:9, 10, luam nota de faptul ca Domnul "rasplateste indata pe cei ce-L urasc, si-i pierde; nu da nici o pasuire celui ce-L uraste, ci-i rasplateste indata." In Psalmul 11:5 citim ca: " Domnul incearca pe cel neprihanit, dar uraste pe cel rau si pe cel ce iubeste silnicia". Prin ele insele aceste afirmatii suna a asprime, insa atunci cand sunt plasate in contextul intregii Biblii (incluzand texte ca cele din Isa. 1:18-20; Ier. 31:3; Ioan 3:16, 17; Ioan 14-17) intelesul lor adevarat devine clar.

Observati contextul mai larg al sfaturilor lui Ellen White date parintilor (1892): "Isus ar dorii ca tatii si mamele sa-si invete copiii. . . ca Dumnezeu ii iubeste, ca inimile lor vor fi schimbate si aduse in armonie cu Dumnezeu. Nu-i invatati pe copiii vostrii ca Dumnezeu nu-i iubeste atunci cand gresesc; invatati-i El ii iubeste si ca Spiritul Sau tandru este intristat sa-i vada incalcand vreo porunca, intrucat El stie ca ei nu fac altceva decat sa-si raneasca propriile suflete. Nu va speriati copiii spunadu-le despre mania lui Dumnezeu, ci mai degraba impresionati-i cu nespusa Lui iubire si bunatate, ca astfel sa permiteti slavei lui Dumnezeu sa se descopere inaintea lor". [2]

In alte circumstante, ea a facut o distinctie clara intre iubirea lui Dumnezeu fata de o persoana si aprobarea fata de ceea ce face aceasta persoana. [3] In termeni teologici clari, ea a subliniat faptul ca destinul este determinat de caracter. Nici chiar un Dumnezeu iubitor nu va schimba caracterele oamenilor, dupa ce ei au murit, pentru a-i rascumpara. [4]

Cu toate acestea, cata teologie poate intelege o persoana de sase ani? Dumnezeu a avut aceeasi dificultate atunci cand a instruit pe recent eliberatii israeliti in timpul exodului lor din Egipt. El a folosit limbajul si metodele de la gradinita de copii � inclusiv cutia cu ilustratii a serviciul sanctuarului de la templu � pentru ca acesta era singurul nivel de limbaj pe care ei puteau sa-l inteleaga. Cateodata amenintarea cu dezaprobarea si pedeapsa poate atrage atentia atat a persoanei de sase ani cat si a recent eliberatilor israeliti, atunci cand "limbajul dragastos" nu mai are impact.

Ellen White a folosit ambele metode atunci cand s-a ocupat de educarea baietilor ei si se pare ca a avut un efect bun. Consemnarile arata numeroase ocazii in care ea a vorbit fiilor ei despre un Dumnezeu prietenos si numeroase ocazii de rugaciune impreuna cu ei pentru crestere spirituala. Chiar daca tanara Ellen s-ar fi confruntat cu o posibila integere gresita a cuvintelor ei, ea scris totusi mai tarziu ce anume a vrut sa spuna, complet si in esenta: "Cea ce am inteles �si am crezut ca au inteles si baietii � a fost faptul ca Dumnezeu nu va trece cu vederea neascultarea, chiar daca El intotdeauna iubeste baieteii si fetitele, buni sau rai. Neascultarea are consecinte puternice, iar Dumnezeu, in dragostea lui nu doreste ca ei sa experimenteze costurile neascultarii". [5]

Ellen White nu si-a exprimat intotdeauna in mod perfect gandurile inca de la prima incercare, iar afirmatiile ei ulterioare indica faptul ca ea a gasit cai mai bune sa prezinte atat ceea ce-i displace lui Dumnezeu cat si dragostea Sa.

Note

[1] Un exemplul de scrisoare a lui Ellen White catre micul Willie, in varsta de sase ani, arata grija ei materna de a-l determina sa asculte cu voiosie: "Trebuie sa fi un baietel bun si dragalas si sa o asculti din dragoste pe Jenny [Fraser] si Lucinda [Hall]. Renunta la ceea ce vrei tu si cand doresti foarte tare sa faci ceva anume, intreba: Este oare lucrul acesta egoism? Trebuie sa inveti sa renunti la vointa si caile tale. Aceasta va fi o lectie grea pentru micutul meu baietel, insa, in final aceasta va fi mai valoroasa decat aurul."* " Dragul meu Willie, invata sa fi rabdator, sa astepti sa-ti vina randul; iar atunci nu vei mai deveni nerabdator si iritat. Domnul iubeste pe toti copilasii care incearca sa faca ce este bine si Le-a promis ca ei vor merge in imparatia Sa. Dar pe copii rai Dumnezeu nu-i iubeste. El nu-i va lua in minunatul Sau oras, pentru ca El nu va primi acolo decat pe copiii buni, ascultatori si rabdatori. Un copil agitat si neascultator ar distruge toata armonia din cer. Cand te simti tentat sa vorbesti agitat si nerabdator, adu-ti aminte ca Domnul te vede si nu te va indragi daca faci ce este rau. Atunci cand faci bine si cand iti infrangi pornirile gresite, Domnul iti zambeste.

"Desi este in cer si nu-L poti vedea, cu toate acestea El te iubeste cand faci ceea ce este bine si scrie asta in cartea Sa; iar cand faci ceea ce este rau, El pune un semn negru in dreptul [numelui � n.t.] tau. Te rog, dragul meu Willie, sa incerci sa faci bine tot timpul si astfel nici un semn negru nu va fi pus in dreptul tau; iar cand Isus va veni, va striga dupa acel baiat bun numit Willie White, iti va pune pe cap o cununa de aur si-ti va da o mica harpa in mana, asa incat sa poti sa canti la ea, iar aceasta va scoate o muzica aleasa, iar tu nu vei mai fi niciodata bolnav, nu vei mai fi niciodata tentat sa faci ce este rau; ci vei fi intotdeauna fericit si vei manca fructe minunate si vei culege flori frumoase. Dragul meu baiat, incearca, te rog incearca sa fi bun. Mama ta plina de iubire." [*"Prin binecuvantarea lui Dumnezeu si instructiunile mamei sale, Willie si-a invins spiritul neastamparat pe care-l manifesta cateodata cand era destul de tanar, iar acum are o dispozitie afectuoasa, amabila si ascultatoare."--A.P.P.] (Ellen G. White,An Appeal to the Youth, pp. 62-63). O privire atenta asupra intregii scrisorii (si asupra tuturor scrierilor sale referitoare la indrumarea copilului) arata cu certitudine ca atunci cand Ellen White a scris ca "copiii rai nu sunt iubiti de Dumnezeu," ea intelegea prin aceasta ca daca acei copii continua pana la sfarsit sa fie �rai�, ei nu vor fi luati in cer.

[2] Signs of the Times, 15 februarie 1892; "Inima Sa [a lui Isus] este induiosata nu numai de cei mai buni dintre copii, ci si de aceia care au mostenit trasaturi urate de caracter. Multi parinti nu inteleg cat de mult sunt ei responsabili pentru aceste trasaturi de caracter ale copiilor lor. . . . Insa Isus priveste cu mila la acesti copii. El judeca de la cauza la efect" (The Desire of Ages, p. 517).

[3] Vezi Testimonies for the Church, vol. 2, pag. 558-565, pentru a citi o scrisoare sensibila adresata unui adolescent indulgent cu sine.

[4] Christ's Object Lessons, pag. 74, 84, 123; Testimonies for the Church, vol. 2, pag. 355, 356.

[5] Vezi notele de subsol anterioare care citeaza din Signs of the Times, 15 februarie 1892 si The Desire of Ages, pag. 517.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 59, 60.]

Providenta lui Dumnezeu in gresala strecurata in Harta Profetica din anul 1843

In 1850 Ellen White scria ca a "vazut faptul ca alcatuirea hartii [profetice] din anul 1843 a fost sub directa indrumare a Domnului si ca aceasta nu trebuie modificata; ca ilustratiile erau asa cum le-a dorit El; ca mana Sa a ascuns gresala in anumite ilustratii, in asa fel incat nimeni nu a observat-o pana ce mana Sa nu a fost luata." [1]

La prima vedere, cineva s-ar putea intreba de ce Dumnezeu ar dori sa ascunda o gresala! Aceia care considera ca Isus nu a intrat in ultima faza a lucrarii Sale de Mijlocitor in anul 1844, ridiculizeaza aceasta referire a lui Ellen White.

Insa cei care au descoperit intelesul acestor evenimente, fie ca acestea se petrec in cer sau pe pamant, inteleg totodata ca adesea, imprejurarile pe care Dumnezeu le permite � asa numitele cai ale Sale � sunt descrise de limbajul omenesc ca fiind evenimente pe care Dumnezeu le provoaca. Atunci cand autorul Exodului a relatat conversatia purtata de Dumnezeu cu Moise, el L-a portretizat pe Dumnezeu ca fiind Cauza care a "impietrit" inima lui Faraon (Ex. 10:1). Cu toate acestea, acelasi scriitor scrisese faptul ca Faraon este responsabil de impietrirea propriei sale inimi (Ex. 8:15, 32; 9:34).

Noi consideram faptul ca imprejurarile, asa cum sunt prezentate in Biblie pot fi "ascunse" intelegerii oamenilor dedicati lui Dumnezeu. Pe drumul catre Emaus, Isus se alatura pe drum celor doi ucenici devastati [de ultimele evenimente care au avut loc� n.t.], insa ei nu-L recunosc, intrucat "ochii lor erau impiedicati" (Luca 24:16). Cateva ore mai tarziu, in timp ce luau cina impreuna cu Colegul lor de calatorie, "ochii lor au fost deschisi si ei L-au cunoscut" (Luca 24:31). Daca ochii lor ar fi fost "deschisi" mai inainte, pe drumul spre Emaus, ei ar fi pierdut extraordinara experienta la care Dumnezeu dorea sa-i faca partasi.

Din motive pe care numai Dumnezeu le-ar putea explica cel mai bine, cei care studiau Biblia in 1843 aveau nevoie de experienta din anii 1843 � 1844. In mod evident Dumnezeu putea sa "intervina" si sa garanteze in dreptul fiecarei date si fiecare afirmatii, atunci cand Charles Fitch si Apollos Hale au pregatit celebra lor harta profetica. Insa acest tip de interventie divina a fost intalnita rare ori in istorie. Permitand oamenilor sa lucreze in mijlocul problemelor cu care ei se confrunta, invatand lectiile speciale pe care nu le-ar dobandi in alte circumstante, aceasta maniera pare a se incadra foarte bine in planul general al lui Dumnezeu. [2]

Ce s-ar fi intamplat daca William Miller ar fi predicat adevarata semnificatie a anului 1844? Ce fel de ecou public ar mai fi primit daca ar fi proclamat o schimbare in slujba cereasca a lui Hristos din sanctuarul ceresc in loc de a accentua iminenta Sa revenire? Nimeni nu l-ar fi ascultat; nimeni nu s-ar mai fi framantat sa citeasca Biblia. Dupa dezamagirea din 22 octombrie, un grup de ucenici ai Sai au restudiat Scripturile pentru a descoperi intelesul anului 1844 cu un interes pe care niciodata nu l-ar fi avut, daca Miller nu le-ar fi atras atentia asupra Bibliei si asupra profetiilor ei inainte de anul 1844.

Note

[1] Early Writings, pag. 74. Aceasta harta, conceputa in 1842 de catre Charles Fitch, pastor congregationalist, si Apollos Hale, predicator metodist, a fost acceptata de mileriti in timpul Conferintei lor Generale din Boston, in mai 1842. Simbolurile grafice ale hartii si perioadele de timp au devenit o bine cunoscuta marca a predicarii milerite in perioada in care aceasta se straduia sa simplifice si sa faca atractiva maniera de intelegere a profetiei in anul 1843. (Vezi L. E. Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. IV, pag. 538, 616.)

[2] Vezi Mat. 11:25; Marcu 4:33; Ioan 16:12; 1 Cor. 3:2; Evr. 5:11-14.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 490.]

Unii sclavi nu vor fi inviati

In 1858 Ellen G. White scria faptul ca "stapanul de sclavi va trebui sa dea socoteala pentru sufletul sclavului sau care a fost tinut in ignoranta. . . . Dumnezeu nu poate sa aduca in cer acel scav care a fost tinut in ingnoranta si degradare, care nu stie nimic despre Dumnezeu sau despre Biblie, ne fiindu-i frica de nimic altceva decat de biciul stapanului si care nu este cu nimic mai presus de animalele stapanului sau. Insa El face cel mai bun lucru pe care un Dumnezeu plin de compasiune l-ar putea face pentru el, si anume sa-l considere ca si cum nici n-ar fi existat vreodata." [1]

In orice caz, cu cateva pasaje mai inainte ea indica faptul ca a "vazut sclavi piosi ridicandu-se [la inviere] in triumf si victorie." [2] In multe locuri ea s-a referit la teribilele conditii la care erau supusi sclavii din Sud, tratati "de parca ar fi fost animale." [3] Nu in ultimul rand, ea a subliniat in egala masura ca "multi sclavi aveau minti nobile." [4]

In aceste afirmatii Ellen White face distinctia intre sclavii "piosi" si sclavii "ignoranti" care nu stiu "nimic despre Dumnezeu." Referitor la ultima categorie, ea a afirmat cu putere de patrundere profetica faptul ca cel mai plin de compasiune act din partea unui Dumnezeu drept este sa-i lase pe astfel de sclavi sa ramana in mormintele lor si sa nu fie inviati spre a fi judecati.

Unii obiecteaza fata de aceasta afirmatie prin aceea ca Biblia spune ca "toti cei care sunt in mormant vor invia" (Ioan 5:28, 29). Cateva capitole mai incolo, Ioan i-L citeaza pe Isus: "Si atunci cand ma voi inalta, voi atrage la Mine pe toti oamenii" (Ioan 12:32). Aici avem doua exemple, pe langa multe altele, care pot fi aratate legat de modul in care scriitorii Bibliei folosesc un limbaj atot-cuprinzator care insa comporta exceptii foarte clare. Nimeni, in afara sustinatorilor conceptiei universaliste, nu va pretinde ca toti, mai devreme sau mai tarziu, in functie de caracter sau in functie de dorinta fiecaruia, vor fi rascumparati. Insa nu toti oamenii vor fi atrasi la Isus, intrucat nu toti vor sa fie atrasi!

Un alt exemplu al unei afirmatii generale si atotot-cuprinzatoare este cea facuta de Ioan, scriitorul Apocalipsei, prin care descrie cea de-a doua venire: "... toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor, si ziceau muntilor si stancilor: 'Cadeti peste noi si ascundeti-ne de Fata Celui care sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului'" (Apoc. 6:15, 16). Dar este limpede ca nu toti sclavii si nu toti oamenii liberi vor fi pierduti!

Profetii, asemenea oricarui om, folosesc la un moment dat un limbaj inclusivist, iar majoritatea oamenilor inteleg exceptiile implicate de acest limbaj. Urmatoarea intrebare este cum va trata Dumnezeu pe aceia care nu sunt nici printre cei care "au facut binele," nici printre "aceia care au facut raul" (Ioan 5:29)? Cel mai bun lucru pe care-l putem face este sa ne unim impreuna cu Avraam, parintele credinciosilor si sa credem cu deplina incredintare urmatoarele: "Cel ce judeca pamantul nu va face oare dreptate?" (Gen. 18:25).

Note

[1] Spiritual Gifts, vol. 1, pag. 193 (Early Writings, pag. 276).

[2] Ibid., pag. 206 (Early Writings, pag. 286).

[3] Review and Herald, 17 decembrie 1895.

[4] Ibid.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 489, 490.]

Usa inchisa

 

Ce este "usa inchisa" si ce anume credea Ellen White despre aceasta?

William Miller a comparat mesajul sau referitor la intoarcerea iminenta a lui Isus cu "strigatul de la miezul noptii" din parabola fecioarelor intelepte si neintelepte (Mat. 25:1-13). El a interpretat cele zece "fecioare" ca fiind cei care au fost chemati sa astepte revenirea Domnului, "nunta" fiind imparatia cea vesnica, iar inchiderea "usii" (versetul 10) fiind "sfarsitul imparatiei harului si a perioadei de vestire a Evangheliei"�altfel spus, el intelegea prin aceasta, inchiderea "usii pentru mantuire," sau inchiderea perioadei de proba a oamenilor. In conformitate cu Matei 25:10, "Mirele a venit; iar cele care au fost gata au intrat cu El in odaia de nunta: iar usa a fost inchisa" (Mat. 25:10 � versiunea engleza a bibliei � n.t.).

Pentru ca L-au asteptat pe Hristos sa se intoarca la sfarsitului celor 2300 de zile profetice din Daniel 8:14, adventistii mileriti au accentuat faptul ca perioada de proba s-ar fi incheiat atunci. Prin urmare, pentru o scurta perioada de timp dupa dezamagirea din octombrie 1844, Miller si multi dintre discipolii sai, printre care si tanara Ellen Harmon (mai tarziu Ellen White), au considerat ca lucrarea de avertizare a pacatosilor s-a incheiat pentru lume. In timp ce majoritatea mileritilor au renuntat foarte repede la credinta ca profetia se implinise in 1844, un grup mic a mai continuat sa sustina ca timpul a fost estimat corect, insa ei gresisera in ceea ce priveste intelegerea evenimentul ce urma sa aiba loc. Ei erau convinsi de faptul ca miscarea a fost de la Dumnezeu, de faptul ca cele 2300-zile profetice se implinisera si ca "usa", la care se facea referire in parabola, a fost prin urmare inchisa � cu tot ce ar fi insemnat lucrul acesta. Astfel, a crede in "usa inchisa" devenea echivalent cu a crede in validitatea miscarii de la 1844 si ca aceasta era o implinire a profetiei biblice.

Este important a se recunoaste faptul ca termenul "usa inchisa" a suportat o schimbare de inteles printre aceia care au vazul in profetia celor 2300-zile o schimbare in cadrul slujbei lui Hristos din sanctuarul ceresc. "Usa inchisa" a fost vazuta ca aplicandu-se la incheierea primei faze si deschiderea celei de-a doua si ultimei faze a mijlocirii lui Hristos in cer. Este eronat deci a intelege toate referirile lui Ellen White la "usa inchisa" ca avand definitia milerita initiala.

Ellen White a mentinut si a adus argumente, pentru faptul ca, in vreme ce ea, impreuna cu altii credeau ca pacatosii nu se mai pot converti dupa 1844, totusi nu i-a fost niciodata aratat in viziune faptul ca usa mantuirii a fost inchisa intregii lumi.

Iata explicatia oferita de Ellen White referitor la ceea ce credea ea despre "usa inchisa":

"Pentru o vreme, dupa marea dezamagire din 1844, chiar am crezut, impreuna cu intregul corp advent, faptul ca usa indurarii a fost inchisa pentru totdeauna pentru lume. Aceasta pozitie a fost luata inainte sa mi se dea prima viziune. [Accentuarile au fost adaugate. Aici Ellen White afirma faptul ca nu viziunile ei au fost sursa credintei in aceasta eroare milerita.] Lumina pe care eu am primit-o de la Domnul a fost ceea ce ne-a corectat eroarea si ne-a facut in stare sa vedem adevarata stare de lucruri."

"Inca sunt o persoana care crede in teoria usii inchise, dar nu in sensul in care a fost folosit acest termen prima data, sau in care este folosit de catre oponentii mei."

"A existat o usa inchisa in zilele lui Noe. A existat un timp de retragere a Duhului lui Dumnezeu de la acea generatie pacatoasa ce a pierit in apele Potopului. Dumnezeu Insusi a dat mesajul usii inchise lui Noe:

'"Duhul Meu nu va ramane pururea in om, caci si omul nu este decat carne pacatoasa: totusi, zilele lui vor fi de o suta douazeci de ani."' (Gen. 6:3).

"A existat o usa inchisa in zilele lui Avraam. Harul a incetat sa mai mijloceasca in favoarea locuitorilor din Sodoma si toti, afara de Lot, sotia lui si doua fete ale sale, au fost mistuiti de flacarile coborate din cer.

"A existat o usa inchisa in zilele Domnului Hristos. Fiul lui Dumnezeu a declarat iudeilor necredinciosi din acea generatie: 'Vi se va lasa casa pustie' (Mat. 23:38).

"Strabatand cu privirea negura timpului pana in ultimile zile, aceeasi putere infinita a declarat prin Ioan:

'Iata ce zice Cel Sfant, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide, si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide, si nimeni nu va deschide' (Apoc. 3:7).

"Mi s-a aratat in viziune, iar acest lucru il cred si in prezent, ca a existat o usa inchisa in 1844. Toti cei care au vazut lumina primului si celui de-al doilea mesaj si au respins lumina, au fost lasati in intuneric. Iar aceia care au acceptat-o si au primit Duhul Sfant care a insotit proclamarea mesajului ceresc si care ulterior au renuntat la credinta lor si au numit experienta lor inselatorie, au respins de fapt Duhul lui Dumnezeu, iar acesta nu a mai mijlocit pentru ei.

"Aceia care nu au vazut lumina, nu poarta vina respingerii ei. Este numai cazul acelei categorii careia i-a fost descoperita lumina din cer, lumina pe care numai Duhul lui Dumnezeu o poate da. Iar aceasta categorie include, asa cum am mai aratat, atat pe aceia care au refuzat sa accepte mesajul cand le-a fost prezentat, cat si pe cei care primindu-l, au renuntat ulterior la credinta lor. Acestia pot avea o forma de evlavie si pot sa marturiseasca a fi urmasii lui Hristos, dar neavand nici o legatura cu Dumnezeu, ei vor ramane prinsi in inselaciunile Diavolului. Aceste doua categorii mi-au fost prezentate in viziune�cei care numesc lumina pe care au primit-o, amagire si pacatosii acestei lumi care, respingand lumina, au respins pe Dumnezeu. Nu s-a mentionat nimic in legatura cu cei care nu au vazut lumina si care, prin urmare, nu se fac vinovati de respingerea acesteia" (Selected Messages, cartea 1, pag. 62-64).

Pentru un studiu aprofundat, vezi urmatoarele documente din Biblioteca de referinte:

"Usa deschisa si usa inchisa" Articol din lucrarea Seventh-day Adventist Encyclopedia

"Documentele 'Usii inchise'," de Robert W. Olson

Discrepante si contradictii aparente

 

Criticii lui Ellen White pun in contrast anumite afirmatii, ce-i apartin si care par a se contrazice, cu alte afirmatii ale ei sau cu ceea ce declara Biblia. Unele dintre aceste "contradictii" sunt pur si simplu distorsionari ale cuvintelor ei facute de critici; altele pot fi puse pe seama faptului ca afirmatia pusa in discutie este doar o parte a unei idei dezvoltata mai pe larg in alte pasaje ale ei. Pentru o trecere in revista a acestor interpretari gresite va poate fi de folos: "A Closer Look at: 'Ellen White Contradicts the Bible Over 50 Times.'" Dar a incerca sa se dovedeasca faptul ca toate pretinsele "erori" din scrierile lui Ellen White, de fapt nu sunt erori, este nefolositor din cel putin doua motive.

In primul rand, o persoana care cauta contradictii si erori in scrierile inspirate va fi intotdeauna gata sa gaseasca unele noi pentru a le inlocui pe acelea care tocmai au fost rezolvate. Lucrul acesta a fost demonstrat de-a lungul secolelor de catre aceia care si-au gasit placerea in a cauta greseli in Biblie.

Vorbind despre aceasta Ellen White scria: "Nici una din dificultati nu va cauza probleme vreunui suflet si nici nu-i va poticni piciorul daca nu s-ar inventa dificultati acolo unde exista o descoperire clara a adevarului" (Selected Messages, cartea 1, pag. 16).

In al doilea rand, adventistii de ziua a saptea (inclusiv Ellen White insasi) nu pretind ca atat ea, cat si alte persoane inspirate, sunt infailibile, atat in scris cat si in vietuire. Asa-zisele discrepante si erori devin fatale doar pentru acel punct de vedere care sustine ca inspiratia pretinde perfectiunea limbajului omenesc si a instrumentului uman care prezinta mesajul divin. Astfel de puncte de vedere sunt in contradictie cu ceea ce se observa in Sfanta Scriptura�standardul dupa care ne judecam conceptiile fata de ceea ce spune Dumnezeu.

In evaluarea asa-numitelor erori, cineva va trebui sa chibzuiasca bine daca "eroarea" observata este punctul central al mesajului divin sau este o chestiune secundara. Chiar si atunci cand este o problema centrala a acestui mesaj, trebuie sa lasam posibilitatea Duhului Sfant sa "corecteze" profetul intr-o comunicare ulterioara. Vezi 2 Samuel 7:1-17, pentru a avea un exemplu de felul acesta. Daca invataturile profetice�continute de aceste mesaje, prezentate ca fiind revelatii date de Domnul� care vin prin Ellen White sau prin oricine pretinde aceasta, intra in contradictie cu invatatura Cuvantului lui Dumnezeu, atunci inseamna ca acestea nu trec testul Bibliei: "La lege si la marturie: caci daca nu vor vorbi asa nu va mai rasari din nou soarele peste poporul acesta " (Isaia 8:20).

Pentru un studiu mai aprofundat vezi "Intelegerea faptului ca profetii nu sunt inspirati verbal, ca nu sunt infailibili si nici lipsiti de greseli." Vezi de asemenea "Infailibilitatea: Greseste vreodata profetul adevarat?"

Pretinse erori istorice

Desi i-au fost aratate multe evenimente ale trecutului, cu toate acestea nici Ellen White si nici fiul ei nu au pretins vre-o data ca toate detaliile istorice mentionate in lucrarile ei a fost furnizate de catre Domnul in viziune. Ellen White sustine faptul ca a folosit "fapte" care erau "binecunoscute si unanim acceptate" (Vezi The Great Controversy, pag. xiii, xiv.). De exemplu ea a scris: "In 1816 a fost infiintata Societatea Biblica Americana" (The Great Controversy, pag. 287). Nu exista nici un motiv pentru care sa se creada ca acest tip de informatie a fost furnizata in viziune.

W. C. White [fiul lui Ellen White] afirma:

" In viziune i-a fost prezentat cadrul marelui templu al adevarului, iar acesta este sustinut prin scrierile ei. In unele aspecte ale lucrarii sale, informatia i-a fost data in detaliu. Referitor la acele aspecte ale cronologiei profetice, cat si cele referitore la lucrarea din sanctuar si la schimbarile care au avut loc in 1844, subiectul i-a fost prezentat de multe ori detaliat, iar acest lucru a determinat-o sa vorbeasca foarte clar si foarte pozitiv despre fundamentele stalpilor credintei noastre."

"In anumite probleme istorice cum ar fi cele publicate in Patriarchs and Prophets, Acts of the Apostles, si in Great Controversy, i sa dat un rezumat si un plan foarte clar, iar cand a inceput sa scrie, a fost lasata sa studieze Biblia si istoria pentru a culege date si referinte geografice pentru a imbunatati cu detalii acele schite " (Selected Messages, cartea 3, pag. 462).

Intr-o scrisoare adresata lui W. W. Eastman, W. C. White declara:

"Atunci cand Controversy [Tragedia Veacurilor � n.t.] a fost scrisa, mama nu s-a gandit niciodata la faptul ca cititorii o vor lua drept autoritate in privinta datelor istorice, sau ca o vor folosi pentru a transa chestiuni controversate ale detaliilor istorice si nici nu a considerat faptul ca asa este felul in care aceasta lucrare ar trebui folosita" (Selected Messages, cartea 3, pag. 447).

W. C. White i-a mai scris si lui S. N. Haskell referitor la acelasi subiect, spunandu-i ca:

"Vom face o mare gresala daca vom insista asupra cercetarilor istorice si ne vom stradui sa stabilim chestiunile istorice, folosind cartile mamei ca pe o autoritate atunci cand ea insasi nu a dorit ca ele sa fie folosite in maniera aceasta" (W. C. White catre S. N. Haskell, 31 octombrie 1912).

Prezentandu-si argumentatia pentru viitor, Ellen White nu a construit numai pe revelatiile pe care i le-a Dumnezeu ci si pe consemnarile istorice din trecut. Ea nu a incercat sa scrie de pe pozitia autoritara a unui manual de istorie. Mai degraba, asa cum o afirma cuvintele lui W. C. White: "Principalul scop al pasajelor citate din lucrarile istoricilor nu a fost acela de a scrie o noua istorie si nici sa corecteze erorile din istorie, ci sa intrebuinteze ilustratii valoroase pentru a prezenta clar importante adevaruri spirituale" (W. C. White catre L. E. Froom, 18 februarie 1932).

[Extras din R. W. Olson, 101 Questions on the Sanctuary and on Ellen White, pag. 48, 49. Disponibila la Ellen G. White Estate.]

Previziuni neimplinite?

A prevazut Ellen G. White faptul ca Anglia va declara razboi Statelor Unite? Avem aici intregul context al comentariului ei:

"Anglia studiaza daca ar fi cel mai bun lucru sa obtina vreun avantaj speculand starea slabita a natiunii noastre din prezent, declarandu-ne razboi. Ea cantareste problema, incearca sa sondeze alte natiuni si se teme ca daca ar incepe un razboi departe, acest fapt i-ar slabi pozitia acasa si alte natiuni ar obtine un avantaj din aceasta slabiciune. Alte natiuni fac pregatiri tacute pentru razboi si spera ca Anglia va declara razboi natiunii noastre, ca astfel sa poata avea oportunitatea sa se razbune pentru avantajele pe care ea le-a obtinut de la ele in trecut si pentru nedreptatile facute lor atunci. O parte din popoarele inrobite de Regina asteapta o oportunitate favorabila sa rupa jugul; dar daca Anglia va considera ca renteaza, atunci nu va ezita sa fructifice ocaziile de a-si consolida puterea si de a umili natiunea noastra. Cand Anglia declara razboi, toate natiunile vor avea cate un interes propriu pe care sa-l urmareasca si va fi un razboi general, o confuzie generala" (Testimonies for the Church, vol. 1, pag. 259).

Trebuie sa se ia nota de caracterul conditional ale acestor afirmatii: "[Anglia] se teme, ca daca ar incepe un razboi departe, acest fapt i-ar slabi pozitia acasa", "insa daca Anglia va considera ca renteaza." Si abia apoi urmeaza afirmatia: "Cand Anglia declara razboi. . .". Este evident faptul ca doamna White foloseste aici cuvantul "cand" drept sinonim pentru "daca", cea ce este corect din punctul de vedere al folosirii limbii engleze. De fapt, daca nu am intelege astfel cuvantul "cand" in conexiunea lui, am avea o situatie neobisnuita�o serie de "daca", problematici, urmati de o simpla afirmatie a faptului ca Anglia urmeaza sa declare razboi. In aceasta maniera, ultima afirmatie a doamnei White ar face fara sens afirmatiile precedente.

O intrebuintare similara a cuvantului "cand" se gaseste in pagina precedenta a aceleiasi lucrari: "Cand natiunea noastra observa graba cu care Dumnezeu a ales, atunci si El le va asculta rugaciunile in ceea ce priveste razboiul". Nimeni nu va argumenta ca prin acest cuvant "cand", folosit in aceasta conexiune, se introduce o afirmatie referitoare la un fapt ce se va petrece in viitor si care va avea loc fara nici o indoiala.

O paralela inspirata legata de constructia pe baza lui "daca" si "cand", se gaseste in Ieremia  42:10-19 (ed. engl. � n.t.). Profetul indeamna pe Israel sa ramana mai bine in Palestina decat sa mearga in Egipt:

""Daca veti ramane in tara aceasta...". Versetul 10.
"Dar daca nu veti asculta de glasul Domnului, Dumnezeului vostru, si daca veti zice: "Nu vrem sa ramanem in tara aceasta...". Versetul 13.
"Daca va veti indrepta fata sa mergeti in Egipt... ". Versetul 15.
"�daca [cand � KJ Version � n.t.] veti merge in Egipt...". Versetul 18.

Este evident faptul ca fraza " daca [cand � KJ Version � n.t.] veti merge in Egipt " este sinononima cu "daca veti merge in Egipt" (asa cum de altfel se gaseste in versiunea Cornilescu � n.t.)

Afirmatia "cand Anglia declara razboi" se intelege ca fiind sinonima cu "daca Anglia declara razboi". Insa schimbarea sensului afirmatiei dintr-o predictie, intr-o posibilitate reala, este o varianta pe care multi nu o intrevad.

[Adaptat dupa Francis D. Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 122, 123.]


Ellen G. White scria, in anul 1851, faptul ca "vechiul Ierusalim nu va mai fi reconstruit niciodata". [1] Prin sine aceasta afirmatie pare de nesustinut. Insa atunci cand revedem afirmatia, descoperim ca doamna White arata unor grupuri adventiste mai mari faptul ca, atat fixarea de date [2] cat si notiunea "mileniul ce vine"[3] asa cum era ea vehiculata, erau incompatibile cu adevarul biblic. Ea accentua faptul ca profetiile din Vechiul Testament referitoare la restabilirea regatului iudaic in Palestina erau conditionate de ascultare, ori dimpotriva, in cazul in care nu asculta, acest regat urma sa fie pedepsit. Iar profetiile neimplinite urmeaza sa se implineasca fata de "adevaratul Israel," dupa cum este expus in textul Noului Testament.

Astfel, miscarea populara din anii 1840 si 1850 de a promova un stat sionist in Palestina, nu era o implinire a profetiei biblice si nici nu era o chestiune in care adventistii ar fi trebuit sa fie implicati. Scrierile si instructiunile ei au fost in asa fel date incat sa intoarca interesul de la Palestina catre lucrarea pe care Dumnezeu le-a deschis-o inainte.

Intr-o viziune din luna septembrie a anului 1850, ea a vazut faptul ca era o "mare eroare" a crede ca "este de datoria lor sa mearga la Vechiul Ierusalim si sa gandeasca ca au datoria sa faca aceasta inainte de revenirea Domnului... ; aceia care cred ca ar trebui totusi sa mearga la Ierusalim, vor avea gandurile ocupate cu acest lucru, iar mintile lor vor fi intoarse de la cauza adevarului prezent spre plecarea lor acolo si spre a convinge si pe altii sa mearga acolo". [4]

La mai putin de un an dupa aceasta viziune, in august 1851, ea a scris accentuand hotarat "ca Vechiul Ierusalim nu va mai fi niciodata reconstruit; Satana este astazi, in timpul secerisiului, ocupat in gradul cel mai ridicat sa conduca mintile copiilor lui Dumnezeu la aceste lucruri, pentru a le abate intregul interes de la lucrarea prezenta a lui Dumnezeu si a-i determina sa neglijeze pregatirea necesara pentru ziua Domnului." [5]

Cum au inteles cititorii lui Ellen White aceasta afirmatie? Prin faptul ca nu era nici o lumina in invatatura populara a "mileniului ce vine", ne-existand nici o specificatie biblica in legatura cu intoarcerea 'iudeilor' in Palestina, iar Ierusalimul nu va mai fi reconstruit niciodata pentru perioada mileniala. Ea nu se referea la o posibila reconstructie politica a Ierusalimului ci la semnificatia profetica a reconstructiei Vechiului Ierusalim. A continua sa se gandeasca in acelasi fel, a accentuat ea, inseamna scufundarea si mai profunda in inselaciunile lui Satana, dar mai insemna si o parasire a datoriei prezente.

Pentru un studiu mai aprofundat al acestui subiect, vezi Julia Neuffer: "Restabilirea lui Israel," din Biblioteca de referinte.

Note

[1] Early Writings, pag. 75. Aceasta afirmatie apare in capitolul: "The Gathering Time [Vremea restabilirii]", care combina doua viziuni si inca cateva articole. Prima viziune, din data de 23 septembrie 1850, se ocupa de "vremea restabilirii" lui "Israel," marcata pe harta milerita undeva in preajma anului 1843, se mai ocupa si de fixarea "obisnuita" de date si de eroarea pe care o presupune plecarea la Vechiul Ierusalim. A doua viziune, din data de 21 iunie 1851, se concentra asupra mesajului ingerului al treilea, fixarea de date si mai declara ca Vechiul Ierusalim nu va fi reconstruit.

[2] Multi dintre vechii mileriti au stabilit diferite date ale revenirii lui Isus, intre care anii 1850 si 1851 fiind printre ultimele date stabilite ale sfarsitului profetiei celor 2300-zile/ani. Desi adventistii sabatarieni erau imuni la aceste fixari de date, Hiram Edson si Joseph Bates pledau in favoarea datei de 1850 si 1851. James White a consemnat punctele lor de vedere in Present Truth, Advent Review, si in Review and Herald.

[3] Cu anumite diferente, exponentii teoriei mileniului ce va veni, condusi de Joseph Marsh, O. R. L. Crosier, si George Storrs, credeau ca cea de-a doua venire ar fi adus imparatia mileniala pe pamant, imparatie in timpul careia lumea ar fi urmat sa se converteasca sub domnia lui Hristos si in care iudeii ar fi urmat sa joace rolul conducator. Acest grup era strans legat de Literalisti (Adventistii britanici) care crezusera faptul ca in anii 1840 iudeii literali i-L vor intampina pe Mesia al lor (Hristos) in Palestina, aceasta pentru a se implini profetiile Vechiului Testament referitoare la Ierusalimul care devine capitala lui Hristos din timpul mileniului. Majoritatea mileritilor respinsesera deja acest aspect al teologiei adventiste, numind-o iudaism. (Vezi Josiah Litch, "The Rise and Progress of Adventism", The Advent Shield and Review, May 1844, pag. 92, citata in Seventh-day Adventist Bible Students' Source Book, pag. 513. Prima abandonare a adventismului de ziua a saptea a fost facuta de H. S. Case si C. P. Russell care imbratisiau, printre alte conceptii, si teoria "mileniului viitor". Vezi The Seventh-day Adventist Encyclopedia, s.v. "Messenger Party".

[4] Early Writings, pag. 75.

[5] Early Writings, pag. 75, 76.

[Extrase din  Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 488, 489.]


Referindu-se la o conferinta tinuta in 1856, Ellen White declara: "Mi s-a aratat auditoriul prezent la conferinta. Ingerul a spus: 'Unii vor fi hrana pentru viermi, unii vor fi loviti de ultimele sapte plagi, unii vor fi in viata si vor sta in picioare spre a fi transformati la revenirea lui Hristos' ". Toti cei care erau atunci in viata, acum sunt morti. Inseamna deci ca doamna White este un prooroc fals?

Numeroase afirmatii facute de Ellen White in deceniile care au urmat viziunii din 1856 demonstreaza in mod clar intelegerea faptului ca promisiunile si amenintarile lui Dumnezeu au o calitate conditionala�asa cum declara si Ieremia�iar acest aspect conditional in prezicerea revenirii lui Hristos implica starea inimii urmasilor lui Hristos. Urmatoarea afirmatie scrisa in 1883, releva acest aspect in mod special:

"Ingerii lui Dumnezeu, in mesajele date oamenilor, arata ca timpul este foarte scurt. Lucrul acesta mi-a fost intotdeauna prezentat. Este adevarat ca timpul a fost mai lung decat ne asteptam in primele zile ale acestui mesaj. Mantuitorul nostru nu a revenit atat de curand pe cat am sperat noi. Inseamna atunci ca a gresit Cuvantul lui Dumnezeu? Niciodata! Trebuie sa fie reamintit faptul ca promisiunile si amenintarile lui Dumnezeu sunt deopotriva conditionale..." .

"Nu a fost voia lui Dumnezeu ca revenirea lui Hristos sa fie intarziata astfel. Dumnezeu nu hotarase ca poporul Sau Israel, sa pribegeasca prin pustie. El promisese ca-i va conduce direct in tara Canaan si ca-i va stabili acolo ca un popor sfant si puternic. Insa acelora carora li s-a predicat prima data, nu au intrat in acea tara 'datorita necredintei'. Inimile lor erau pline de murmur, revolta si ura iar El nu a putut sa-Si tina legamantul facut fata de ei."

"Patruzeci de ani de necredinta, murmur si revolta au tinut afara din tara Canaan vechiul Israel. Aceleasi pacate au intarziat intrarea Israelului modern in Canaanul ceresc. Promisiunea lui Dumnezeu nu a fost gresita in nici unul din cazuri. Necredinta, iubirea de lume, lipsa de consacrare si cearta intre pretinsii copii ai Domnului este ceea ce ne-a tinut in lumea aceasta de pacat si suferinta atat de multi ani " (Manuscrisul 4, 1883, citat in Evangelism, pag. 695, 696).

Putem intelege mai bine predictiile doamnei White din 1856 prin examinarea acestora in lumina caracterului conditional al fagaduintelor ce se gasesc in Scripturi. Pentru studiul mai aprofundat a acestui subiect vezi "Predictiile din anul 1856," din Biblioteca de referinte.

Afirmatii neobisnuite legate de aspecte stiintifice

Unii au acuzat-o pe Ellen White ca ar fi scris in 1864 (si republicat in 1870) ca omenii s-au imperecheat candva cu animalele si ca, din urmasii lor, au rezultat anumite rase ce mai exista si astazi. Iata afirmatia citata: "Iar daca a existat vreun pacat, mai presus de altele, care sa fi adus distrugerea umanitatii prin potop, acesta a fost infractiunea amalgamarii oamenilor si animalelor prin care s-a mutilat imaginea lui Dumnezeu si a generat pretutindeni confuzie. Dumnezeu si-a propus sa distruga prin potop acea rasa puternica si longeviva care si-a stricat caile inaintea Sa." [1]

Nici un dictionar nu a descris vreodata termenul "amalgamare" ca fiind imperecherea dintre oameni si animale. Sensul initial al cuvantului descrie fuziunea dintre metale, sau unirea dintre diferite elemente, ca de exemplu: materialele de tehnica dentara. Intrebuintarea acestui cuvant in secolul al nouasprezecelea includea si amestecul diverselor rase.

In mod evident, afirmatia poate parea ambigua: Sa fi inteles ea "amalgamarea dintre oameni si animale" sau "amalgamare oamenilor si a animalelor"? Adesea, repetarea prepozitiilor (asa cum apare in lb. engl.�n.t.) este omisa in constructii similare. [2]

In alte ocazii, atunci cand doamna White a folosit cuvantul "amalgamare", ea l-a folosit in sens metaforic, comparand adevaratii credinciosi cu oamenii lumesti. [3] De asemenea ea l-a folosit pentru a descrie originea plantelor otravitoare si a altor nereguli din lumea biologica: "Hristos niciodata nu a plantat seminte ucigase in sistemul creat de El. Satana a plantat aceste seminte dupa ce a ispitit pe Adam sa manance din pomul cunostintei, lucru care a insemnat razvratire fata de Dumnezeu. Nici o planta daunatoare nu  a fost plantata in marea gradina a Domnului, insa dupa ce Adam si Eva au pacatuit, au rasarit ierbuiri otravitoare. . . . Toate buruienile au fost semante de cel rau. Fiecare planta daunatoare este semanata de el si, prin metodele sale ingenioase de amalgamare, a stricat pamantul cu buruieni." [4]

Recunoscand in Satana acel agent activ care a stricat planul lui Dumnezeu pentru om, animale, plante etc, noi putem sa intelegem mai bine la ce se putea referi Ellen White atunci cand a descris rezultatele amalgamarii. Ceea ce a "desfigurat imaginea lui Dumnezeu� in om si ceea ce a facut sa fie "confundate speciile [de animale]" a fost opera lui Satana in cooperare cu oamenii. O astfel de "amalgamare a oamenilor si a animalelor", devine mai clara, asa dupa cum poate fi vazuta in varietatea fara sfarsit a speciilor de animale, si in rasele umane.

Doamna White nu a sugerat niciodata existenta nici unui anumit tip de hibrid subuman aparut in urma unor relatii om-animal. Ea chiar precizeaza ca este vorba de "specii de animale" si "rase de oameni" insa nu se refera direct la vreun fel de amalgam dintre fiiintele umane si animale.

Recunoastem, in calitate de persoane care studiaza serios, ca scrierile lui Ellen White difera in inteles in dreptul cuvantului "amalgamare." Dar acelora care afirma ca doamna White a dat o intelegere cu totul noua si neobisnuita acestui termen le ramane obligatia de a prezenta dovezi in acest sens." [5]

Pentru studiu mai aprofundat asupra acestei probleme, vezi "Amalgamarea" in Biblioteca de referinte.

Note

[1] Spiritual Gifts, vol. 3, pag. 64. "Fiecare specie de animal pe care Dumnezeu a creat-o, a fost pastrata in arca. Speciile confuze pe care nu Dumnezeu le-a creat, ci care au fost rezultatul amalgamarii, au fost distruse de potop. De la potop au mai existat amalgamari de oameni si animale, asa cum se poate vedea in aproape nesfarsita varietate de specii de animale si rase de oameni " (pag. 75).

[2] "Putem vorbi despre imprastierea oamenilor si a animalelor pe pamant, dar prin aceasta nu intelegem ca oamenii si animalele forfoteau initial intr-un singur punct geografic. Intelegem pur si simplu imprastierea oamenilor pe pamant desi, in locatia originala ar fi putut sa fie chiar doua gurupri, situate in capetele opuse ale pamantului. Cu alte cuvinte intelegem doar imprastierea oamenilor si a animalelor" (Francis D. Nichol, Ellen G. White and Her Critics, p. 308).

[3] "Aceia care marturisesc a fi urmasii lui Hristos ar trebui sa fie niste agenti plini de viata, care coopereaza cu inteligentele ceresti; insa prin unirea cu lumea, caracterul poporului lui Dumnezeu devine intinat, iar prin amalgamare cu stricaciunea, aurul fin se intuneca la culoare" (Review and Herald, 23 august 1892; vezi The Spirit of Prophecy, vol. 2, pag. 144 si The Upward Look, pag. 318).

[4] Selected Messages, vol. 2, pag. 288.

[5] Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 308.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 491, 492.]


Unii au atras atentia asupra unor afirmatii care par sa arate ca Ellen White a facut dureroase erori in legatura cu anumite probleme de interes stiintific. Insa profetii nu sunt chemati sa actualizeze enciclopediile si dictionarele. Si nici nu este necesar ca profetii (sau altcineva) sa fie declarati a fi intre "cei ce infrunta la poarta cetatii" (Isa. 29:21). Daca profetii sunt cei ce ridica cele mai inalte standarde de acuratete stiintifica (care la fiecare cativa ani sunt schimbate chiar de catre experti), ne-am afla in situatia de a respinge cartea lui Isaia care face referire la "cele patru colturi ale pamantului" (Isa. 11:12) si la Apocalipsa lui Ioan pentru ca, pe paginile ei, el a declarat ca "patru ingeri stateau in cele patru colturi ale pamantului " (Apoc. 7:1).

Tot astfel, unii au citat fraza: "Asa cum luna si stelele sistemului nostru solar stralucesc reflectand lumina soarelui�"[1], acuzand-o pe Ellen White ca, daca ar fi judecata prin prisma stiintei, ea nu poate fi considerata demna de incredere. Insa cei mai multi cititori pot recunoaste in cuvantul "stelele�", a fi in realitate expresia: "planetele sistemului nostru solar", si ca aceasta este o descriere non-tehnica, usor de inteles de catre aceia care nu sunt specialisti.

Altii au declarat ca Ellen White a comis o eroare atunci cand a pretins ca vizitase o "lume ce avea sapte luni," [2] si ca planetele vizitate erau Jupiter si Saturn. In realitate, ea nu a numit niciodata acea "lume cu sapte luni". Dar pentru aceasta trebuie sa parcurgem o poveste mai lunga.

La mai putin de trei luni dupa ce ea si James s-au casatorit, in 1846, a avut o viziune in casa lui Curtis din Topsham, Maine, in prezenta lui Joseph Bates. Desi Bates o mai vazuse pe Ellen White in viziune in mai multe ocazii, el inca avea indoieli cu privire la darul ei profetic; insa datorita viziunii din Topsham el a fost convins ca aceasta este "lucrarea lui Dumnezeu." [3] James White relateaza ca, in acea viziune, doamna White a fost : "condusa la planetele Jupiter, Saturn, si cred ca inca una. Dupa ce ea s-a intors din viziune, a putut sa ofere o descriere clara a lunilor lor, etc. Este bine cunoscut faptul ca ea nu stia mai inainte nimic despre astronomie si nu putea raspunde nici macar la o singura intrebare despre planete inainte de viziunea pe care a avut-o." [4]

Ce anume l-a convins pe Bates, batranul capitan de vas si astronom amator, ca Ellen White a fost "de la Dumnezeu"? Dupa viziune, ea a descris ceea ce a vazut. Stiind ca nu avea nici o cunostinta elementara de astronomie, Bates a spus: "Aceasta este de la Dumnezeu."

In mod evident, ceea ce Bates a auzit corespundea cunostintelor sale relevate de telescoapele din 1846. Este aproape sigur ca aceasta viziune a fost data in prezenta lui Bates pentru a-i oferi incredere in lucrarea lui Ellen White. Daca ea ar fi mentionat insa numarul satelitilor pe care telescoapele de astazi le-au descoperit, atunci probabil ca indoielile lui Bates s-ar fi consolidat. [5] (vezi si "Evitarea de a face 'dovezi' din lucruri care nu s-a intentionat a dovedi ceva.")

Note

[1] Education, pag. 14 (aceeasi afirmatie si in The Desire of Ages, pag. 465).

[2] Early Writings, pag. 40. Aceasta viziune a fost descrisa in brosura: Acelora care au primit sigiliul viului Dumnezeu, publicata prima data la 31 ianuarie 1849.

[3] A Word to the Little Flock, pag. 21, citata in lucrarea lui F. D. Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 581.

[4] Ibid., pag. 22. Ellen White scria: "Am fost cufundata intr-o viziune a gloriei lui Dumnezeu si pentru prima data am vazut alte planete" (Life Sketches, pag. 97; vezi de asemenea Spiritual Gifts, vol. 2, pag. 83). Nu exista nici o dovada ca o asemenea viziune este descrisa in Early Writings, pag. 40. Vezi pag. 144, 145.

[5] Informatii detaliate cu privire la aceasta viziune din anul 1846, se gasesc in lucrarea lui Loughborough, The Great Second Advent Movement, pag. 257-260. Pentru o discutie despre cum se potriveste acest memorabil moment a lui Bates cu relatarea lui Loughborough referitoare la convertirea sa impreuna cu Bates, vezi Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 93-101.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho.: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 490, 491.


Intr-un articol ce descrie consecintele nesanatoase ale modei, Ellen G. White face urmatoarea afirmatie despre capriciile periculoase ale modei:

"Multe [femei] sunt ignorante, vatamandu-si propria sanatate si primejduindu-si viata prin folosirea produselor cosmetice. Ele isi jefuiesc obrajii de stralucirea sanatatii pentru ca dupa aceea sa-si compenseze acest neajuns folosind produse cosmetice. Atunci cand se incalzesc datorita dansului, otrava este absorbita prin porii pielii, de unde intra in sange. Numai din cauza acestui agent multe vieti au fost sacrificate" (The Health Reformer, octombrie 1871).

Unii s-au intrebat cum se poate dovedi ca folosirea produselor cosmetice este fatala. In zilele noastre, datorita testelor impuse de guvern si gratie specificatiilor privind protectia consumatorului, reactiile adverse ale cosmeticelor sunt limitate drastic, astfel incat sa previna iritarea pielii si alergiile. Dar nu asa stateau lucrurile in secolul al 19-lea, dupa cum consemneaza urmatorul raport al departamentului U.S. Food and Drug Administration [Aministratia S.U.A pentru Hrana si Medicamente] : "Cosmeticele europene sunt cunoscute ca fiind produse pe baza de creuza [carbonat bazic de plumb�n.t.] �care devin fatale, fiind folosite in principal datorita oxidului de culoare alba. Acestea au fost folosite cu regularitate de catre femeile bogate incepand din secolul al doilea si pana in secolul al 19-lea, in scopul de a conferi chipului acea paloare la moda" (Dori Stehlin, FDA Consumer, noiembrie 1991; revizuit in mai 1995).

In 1871, atunci cand Ellen White a pregatit articolul pus acum in discutie, "fardarea" era ultima noutate mondena, "care este nimic altceva decat vopsirea fetei cu oxidul alb folosit pentru vopsele, pentru producerea carora sunt folosite saruri otravitoare de oxizi" (Sara Chase, lucrarea de doctorat cu titul: The Health Reformer, octombrie 1871, pag. 125). Un alt amestec ucigas era cinabrul (o culoare rosie aprinsa), produs pe baza de suflura de mercur. Intr-un astfel de mediu, nu este catusi de putin surprinzator ca Ellen White isi atentioneza cititorii ca viata si sanatatea adevarata este amenintata de astfel de produse.


Criticii au generat mai multe teme ridicole decat au facut-o afirmatiile lui Ellen White, legate de "abuzul de sine", "viciul singuratatii", "placerea de sine", "viciul secret", "poluarea morala" etc. Ellen White nu a folosit niciodata termenul "masturbare".

Prima sa referire la acet subiect apare in cea de-a 64-a pagina a brosurii: An Appeal to Mothers [Un apel catre mame], din aprilie 1864, la noua luni dupa prima ei viziune cuprinzatoare referitoare la subiectului sanatatii. Problema principala legata de masturbare, se afla cuprinsa, exact asa cum a fost consemnata de penita ei, intre paginile 5 si 34; restul sunt citatate din autoritatile medicale ale vremii. [1]

Ellen White nu a spus ca toate, sau aproape toate, consecintele serioase ale masturbarii vor apare la orice persoana. Nici nu a spus ca cei care sunt cei mai dedati la acest viciu vor suferi in gradul cel mai inalt grad aceste consecinte.

Cercetarile moderne indica faptul ca afirmatiile categorice ale lui Ellen White pot fi probate atunci cand sunt intelese corespunzator. Punctul de vedere general acceptat astazi este ca masturbarea este normala si sanatoasa.

Insa doi specialisti in medicina au sugerat existenta unei legaturi intre masturbare si unele anomalii fizice datorate deficitului de zinc. Dr. David Horrobin, cu un masterat si un doctorat la Universitatea din Oxford, afirma:

"Cantitatea de zinc din sperma ce este ejaculata o data, poate elibera tot zincul ce este absorbit de catre intestine de-a lungul unei zile intregi. Acest lucru are o serie de consecinte. In afara cantitatii pierdute, ce este refacuta numai de o dieta mai bogata, ejacularea repetata poate conduce la un real deficit de zinc cu implicarea unor probleme diferite, inclusiv impotenta.

"Este chiar posibil, avand in vedere importanta zincului pentru creier, ca moralistii din secolul 19 sa fi fost corecti atunci cand au afirmat ca masturbarea repetata poate duce la nebunie!" [2]

Cercetari mai recente au confirmat rolul critic pe care-l are zincul, ca factor protector al sistemului imunitar, cu intreaga pleiada de boli atribuite deficitului de zinc.

Doi profesionisti din zona psihologiei clinice si a terapiei de familie au comparat afirmatiile lui Ellen White, referitoare la masturbare, cu cunostintele medicale obisnuite. [3] Dr. Richard Nies a sustinut sfaturile generale ale lui Ellen White cu privire la masturbare, enuntand patru puncte principale:

(1) Masturbarea conduce la "deteriorari mentale, morale, si fizice. . . . Nu stimularea, per se, este rea, ci ceea ce se intampla cu. . . [persoanele] atunci cand acestea se prefera numai pe sine si devin egocentrice."

(2) Masturbarea "prabuseste sensibilitatea fina a sistemului nostru nervos. . . . Nu este dificil sa vedem in termeni de mediu electric sistemul nostru nervos si modul in care boala decurge din rezultate naturale la indivizii care isi centreaza propriile satisfactii pe fiinta lor. . . . Boala este o consecinta naturala a acestei stari de fapt."

(3) Masturbarea este o predispozitie care poate fi "mostenita si transmisa de la o generatie la alta, ducand chiar la degenerarea unei rase."

(4) In raporturile cu ceilalti, in special cu copiii, sfatul lui Ellen White se mentine in directia unei abordari lucide a consecintelor, iar prin aratarea acestora noi ar trebui sa ne pregatim in vederea dragostei si a eternitatii si nu in vederea satifacerii de sine, cu consecintele teribile ce decurg din aceasta. Dr. Nies concluzioneaza raportul sau: "Satisfacerea de sine este sinonima cu distrugerea."

Alberta Mazat a observat ca atentia pe care Ellen White a acordat-o problemei masturbarii nu a vizat in principal si mai cu precadere consecintele "actului fizic ca atare. Ea a fost mai preocupata de procesul de gandire, de atitudini, de fantezii, etc". Mazat a citat referirile lui Ellen White la faptul ca "efectele nu sunt aceleasi pentru toate mintile," referirile la "marimea gandurilor impure si controlul imaginatiei" si la faptul ca mintea "gaseste placere in contemplarea scenelor cu aceeasi intensa pasiune ".

Mazat a notat mai departe faptul ca unii pot fi stanjeniti de afirmatiile categorice ale lui Ellen White legate de masturbare. In orice caz, multe alte afirmatii ale doamnei White pareau, de asemenea, "ireale si exagerate inainte ca stiinta sa se puna de acord cu acestea, de exemplu, faptul ca un virus cauzeaza cancerul, pericolul fumatului, supraalimentarea, si folosirea in exces a grasimilor, zaharului si a sarii, pentru a enumera numai cateva dintre acestea. . . . Se pare ca merita sa ne fie amintit si faptul ca nici una din cunostintele medicale, indiferent de domeniu, nu este perfecta." [4]

Privind dintr-o alta perspectiva aceasta problema, Dumnezeu a sustinut intotdeauna prin mesagerii Sai ceea ce este ideal pentru poporul Lui. In orice caz, cineva poate sa reactioneze la sfatul direct si clar al lui Ellen White, dar este clar ca masturbarea nu a stat in intentia lui Dumnezeu atunci cand a creat barbatul si femeia, unindu-i prin casatorie si instruindu-i ulterior sa-si foloseasca fertilitatea spre a se inmultii. Idealul lui Dumnezeu pentru sexualitate are legatura cu iubirea care exista in cadrul casatoriei dintre sot si sotie. Orice alt ceva, inclusiv masturbarea, este foarte departe de idealul lui Dumnezeu.

Note

[1] Lucrarea: Un apel catre mame a fost retiparita in 1870 ca parte a unei lucrari mai vaste: Un apel solemn fata de viciul singuratatii si fata de abuzurile si excesele din relatia de casnicie. Este retiparita in facsimil la Apendix in lucrarea A Critique of Prophetess of Health (editata de Fundatia Ellen G. White).

[2] David F. Horrobin, M.D., Ph.D., Zinc (St. Albans, Vt.: Vitabooks, Inc., 1981), pag. 8. Vezi de asemenea si Carl C. Pfeiffer, Ph.D., M.D., Zinc and Other Micro-Nutrients (New Canaan, Conn.: Keats Publishing, Inc., 1978), pag. 45.

[3] Richard Nies, Ph.D. (Experimental Psychology, UCLA, 1964; doctorat echivalat in psihologie clinica, inclusiv examen oral, insa a decedat in cursul pregatirii dizertatiei), Lectura: "Give Glory to God," Glendale, Calif., n.d.; Alberta Mazat, M.S.W. (Profesor de terapia cuplului si a familiei, Universitatea Loma Linda, Loma Linda, Calif.), Monografia: "Masturbation" (43 pag.), Biblical Research Institute.

[4] Mazat, Monografia: "Masturbation."

[Adaptata dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 493, 494, cu comentarii aditionale.]


Unii au acuzat faptul ca afirmatiile doamnei White referitoare la cauza vulcanilor reflecta miturile si imaginarul vechilor teorii. Scrierile ei contin opt concepte relevante [1] care au fost dezbatute inca de la prima lor aparitie, in 1864. [2]

Iata aceasta lista dupa cum urmeaza: (1) Formarea straturilor de carbune este legata de Potop; (2) Carbunele produce petrol; (3) Incendii subterane sunt alimentate atat de carbune cat si de petrol; (4) Apa care intra in zonele de incendiu din subteran produce explozii si datorita acestora, cutremure; (5) Cutremurele si actiunile vulcanice sunt legate impreuna ca rezultat al acestor incendii subterane; (6) Atat varul cat si minereul de fier au legatura cu arderea straturilor de carbune si a depozitelor de petrol; (7) Aerul este implicat in supraincalzire; (8) Depozitele de carbune si petrol se descopera dupa ce incendiile subterane au incetat. [3]

Teoriile legate de cauza vulcanilor, a cutremurelor si cele legate de formare petrolului si a carbunelui sunt abundente. Cei mai multi dintre cercetatorii geologi isi bazeaza ideile pe teoria placilor tectonice. Nici unul din comentariile lui Ellen White nu exclude aceasta teorie. Mai mult, nici una din scrierile ei nu afirma ca toti vulcanii sunt produsi prin arderea depozitelor de carbune si ca toate cutremurele sunt cauzate de incendii subterane. Atunci cand ea face o legatura intre cutremure si vulcani, cineva s-ar putea gandi imediat la Oceanul Pacific ca la un imens "ring de foc" si la potentialul sau ridicat de distrugere, atat in ceea ce priveste cutremurele, cat si a in ceea ce priveste vulcanii.

In orice caz, notabilitati stiintifice au confirmat observatiile facute de Ellen White. Lucrarea lui Otto Stutzer: Geology of Coal documenteaza faptul ca: "incendiile subterane din straturile de carbune sunt aprinse prin combustie spontana, rezultand de aici topirea rocilor din apropriere, devenind astfel cauza unor depozite pseudo-vulcanice." [4] Stutzer enumera cateva exemple de astfel de actiuni, printre care "un munte in flacari", o descoperire din "ultimii 150 de ani sau chiar mai mult" si o consemnare interesanta: "caldura produsa de un strat de carbune incandescent a fost folosita pentru incalzirea serelor din acea zona in perioada dintre anii 1837 si 1868." [5] Exista confirmari moderne ale aprinderii carbunelui si a petrolului cu ajutorul constituentilor lui sulfurosi "vazute in preajama eruptiilor de izvoare fierbinti, a gheizerelor si a furnalelor vulcanice." [6]

Se face referire la roci "pline de carbune [care] au suferit considerabile alterari datorita incendiilor, fiind sinterizate si partial topite", afirmatie ce se corelaza cu aceea a lui Ellen White conform careia: "rocile sunt incalzite, varul este ars iar minereul de fier este topit." [7] Cercetari aprofundate in partea de vest a Statelor Unite au condus, in raportul intocmit la finele acestora, la concluzi si la un limbaj foarte asemanator cu cel al scrierilor doamnei White cu un secol in urma: "Rocile topite se aseamana cu cuptoarele de caramida obisnuita sau cu lava vulcanica." [8]

Una din ultimele acuzatii s-a referit la faptul ca topirea minereului de fier nu are legatura cu arderea depozitelor de carbune si petrol. In orice caz, un raport al United States Geological Survey consemneaza descoperirea de hematit (un tip de minereu de fier) ce a fost "format in acelasi fel ca si prin procedeul arderii carbunelui." [9]

S-a sugerat ca Ellen White a fost intru-totul dependenta de sursele stiintifice existente pentru informatiile de natura stiintifica pe care le-a furnizat. Aceasta afirmatie este lipsita de greutate, intrucat unele dintre aceste confirmari au fost facute publice abia dupa multi ani de la moartea ei. Mai mult : "Este foarte putin probabil ca ea sa fi recurs la ideile publicate de creationistii contemporani, care faceau referire la acest subiect, intrucat punctele lor de vedere erau vaduvite prin speculatii cosmologice delirante." [10]

Note

[1] Vezi Warren H. Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea I", din lucrarea Ministry, august 1977, pag. 9-12.

[2] Spiritual Gifts, vol. 3, pag. 79-80 (1864); vezi de asemenea The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 82, 83 (1870); Signs of the Times, 13 martie, 1879; Patriarchs and Prophets, pag. 108, 109 (1890); Manuscrisul 21, 1902, citat in lucrarea Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, pag. 946, 947.

[3] Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea I", din lucrarea Ministry, august, 1977, pag. 6.

[4] Otto Stutzer,Geology of Coal, tradusa de Adolph Noe (Chicago: University of Chicago Press, 1940), pag. 309, 310, citat in ibid., pag. 19.

[5] Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea a II a", din lucrarea Ministry, octombrie 1977, pag. 20.

[6] Ibid.

[7] Stutzer, Geology of Coal, pag. 310; Patriarchs and Prophets, pag. 108, citata in Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea a II a", pag. 20.

[8] E. E. Thurlow, "Western Coal" din lucrarea Mining Engineering, 26 (1974), pag. 30-33, citat in ibid., pag. 21.

[9] G. Sherburne Rogers, "Baked Shale and Slag Formed by the Burning of Coal Beds", din lucrarea U. S. Geological Survey Professional Paper, 108-A (1918), citat in ibid., pag. 21.

[10] Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea a II a", pag. 22: "Minele de carbune ale Germaniei au devenit veritabile mine de aur in ceea ce priveste studiul declaratiilor cu caracter stiintific ale lui Ellen White, indicand impletirea divinului si a umanului intr-o maniera unica" (ibid.).

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 492, 493.]


Ellen G. White s-a referit deseori la relatia dintre crestinismul practic si moda. Ea a aratat catre datoria de a ne imbraca sanatos si nu de a fi sclavii directivelor "stilului". Ca si alti reformatori ai sanatatii din vremea ei, Ellen White a protestat viguros impotriva practicii nesanatoase a "incorsetarii," asociata purtarii de corsete. Ea scrie:

"Corsetul, purtat in general pentru a strange talia, este unul dintre cele mai apreciate articole de vestimentatie feminina. Insa datorita lor viata si sanatatea sunt sacrificate pentru a indeplini cerintele unei mode ce este lipsita de frumusetea reala si de confort. Strangerea taliei ingreuneaza sarcina pe care o are musculatura organelor respiratorii, ingreuneaza de asemenea si procesul de digestie. Inima, ficatul, splina si stomacul sunt ingramadite intr-o mica cavitate ce nu le permite o activitate sanatoasa. . . .

"Prin incorsetare, organele interne ale femeiilor sunt pozitionate inghesuit. Cu mare dificultate poate o femeie sa fie cu adevarat sanatoasa in asemenea conditii. Majoritatea femeilor au diferite boli cauzate in felul acesta. Multe dintre ele sunt slabite in gradul cea mai mare. Aceste femei imbracate la moda nu pot sa transmita o constitutie buna copiilor lor. Unele femei au in mod natural o talie mica. Insa, departe de a fi considerate frumoase, ele trebuie vazute mai degraba ca avand o deficienta. Aceste talii de viespe poate ca au fost transmise de catre mamele lor ca un rezultat al indulgentei fata de practica pacatoasa a incorsetarii si ca o consecinta a unei respiratii imperfecte. Bietilor copii, nascuti de aceste nefericite sclave ale modei, li s-a diminuat vitalitatea si sunt predispusi la boala. Impuritatile sunt retinute in organism ca o consecinta a unei respiratii imperfecte si acestea sunt apoi transmise odraslelor lor" (Review and Herald, October 31, 1871).

Unii au ridicat semne de intrebare in privinta credibilitatii lui Ellen White intrucat ea a sugerat posibilitatea ca anumite femei poate ca au mostenit talii inguste de la mamele lor �in cazul in care acestea au incalcat, in acest punct, revelatia divina. Precautia folosita, dar care a fost calificata drept afirmatie ("poate ca"), indica faptul ca ea nu pretinde faptul ca a avut o revelatie in aceasta privinta. Chiar daca a inteles gresit felul in care anumite persoane pot dobandi malformatiile, acest fapt nu contrazice principiile sanatoase pentru care ea a militat si nici nu descalifica intelepciunea sfatului dat femeilor, anume ca ar trebui sa abandoneze astfel de practici nesanatoase. (Vezi "Evitarea de a confectiona "dovezi" din acele marturii care nu au fost niciodata destinate s-a dovedeasca ceva .")


In articolul din octombrie 1871, care a aparut in The Health Reformer, [1] Ellen White a scris despre "ingaduintele vatamatoare" care lupta impotriva celor mai inalte interese si impotriva fericirii femeilor. Printre aceste "ingaduinte" ea includea si perucile, care: "acoperind baza creierului, incalzesc si excita centrii nervilor spinali din creier". Ca rezultat al acestui fapt, "in deformarile la care supune moda", spunea ea, "multe persoane si-au pierdut discernamantul si au ajuns cazuri de dementa iremediabila".

In contextul perucilor confortabile din zilele noastre, criticii tind sa ridiculizeze aceasta afirmatie. Insa doamna White s-a referit la un cu totul alt produs. Perucile descrise de ea erau "monstruase buchete de par buclat, bumbac, iarba de mare, lana, burete spaniol, si multe alte lucruri dezgustatoare". [2] O femeie spunea ca peruca ei genera "un grad nenatural de caldura in partea din spate a capului " si producea "o durere de cap zapacitoare, exact atat timp cat o purta".

Un alt articol din Health Reformer (citat din the Marshall Statesman si the Springfield Republican) descria pericolul purtarii de "carlionti de iuta"�peruci facute dintr-o scoarta negricioasa si fibroasa. Se pare ca acesti carlionti erau adesea infestati cu "plojnite de iuta", insecte mici ce sapau in scalp. O femeie a semnalat faptul ca pielea capului i s-a jupuit si a inceput sa-i cada parul. Intregul scalp "era perforat de gaurile facute de paraziti". "Doamna . . . se prezinta in pragul nebuniei datorita teribilei suferinte si datorita perspectivei oribilei morti pe care medicii nu par a fi in stare sa o evite." [3]

Cu astfel de rapoarte din presa publica, este usor de inteles de ce Ellen White a dorit sa avertizeze femeile fata de posibilele pericole generate de purtarea perucilor si a incercarii de a "tine pasul cu schimbarile modei, numai pentru a crea senzatie". [4]

Note

[1] The Health Reformer, octombrie 1871, pag. 120, 121.

[2] Ibid., iulie 1867.

[3] Ibid., ianuarie 1871.

[4] Ibid., octombrie 1871.

Afirmatii scose din context

 

"Aceia care-L accepta pe Mantuitorul, cu toate ca sunt convertiti sinceri, nu ar trebui sa fie niciodata invatati sa spuna, sau sa se simta, ca sunt mantuiti."

O privire mai atenta asupra sfatului lui Ellen G. White referitor la acest subiect releva faptul ca, in context, ea nu vorbeste impotriva relatiei actuale dintre credincios si Dumnezeu, ci avertizeaza impotriva presupunerii: "odata mantuit, pentru totdeauna mantuit". Acesta presupunere pretinde asigurarea eterna pentru aceia care afirma: "Sunt mantuit", in vreme ce ei continua totusi sa incalce Legea lui Dumnezeu. Iata intreaga afirmatie:

"Caderea lui Petru nu a fost instantanee, ci graduala. Increderea in sine l-a condus sa considere ca era mantuit si a pornit pas cu pas pe cararea ce l-a dus la dezicerea de Invatatorul sau. Niciodata nu vom fi in siguranta punandu-ne increderea in noi insine sau, de parca ne-am afla deja in cer, sa simtim ca suntem cumva la adapost de ispite. Aceia care-L accepta pe Mantuitorul, cu toate ca sunt convertiti sinceri, nu ar trebui sa fie niciodata invatati sa spuna sau sa se simta mantuiti. Aceasta este o inselaciune. Fiecare ar trebui sa fie invatat sa nutreasca speranta si credinta; insa chiar si atunci cand ne predam lui Hristos si stim ca El ne-a acceptat, nu suntem scutiti de ispite. Cuvantul lui Dumnezeu declara: 'Multi vor fi curatati si albiti� (Dan. 12:10). Doar aceia care rabda incercarile vor primi cununa vietii (Iacob 1:12)" (Christ's Object Lessons, pag. 155, accentuarile au fost introduse).

Ceea ce Ellen White considera baza adevaratei certitudini crestine este evidentiata de urmatoarea remarca pe care ea a facut-o inaintea unei sesiuni a Conferintei Generale:

"Fiecare dintre voi, cei aflati de fata, sa stie ca aveti un Mantuitor viu, ca El este ajutorul si Dumnezeul vostru. Nu este cazul sa spuneti: 'Nu stiu daca sunt sau nu mantuit'. Credeti in Hristos ca Mantuitorul al vostru personal? Daca este asa, atunci bucurati-va" (General Conference Bulletin, 10 Aprilie 1901).

Adresandu-se unei femei care se lupta cu indoielile, Ellen White i-a scris:

"Mesajul lui Dumnezeu care-l am pentru tine este: 'Pe acela care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara' (Ioan 6:37). Daca nu ai altceva sa invoci inaintea lui Dumnezeu, ci numai aceasta fagaduinta a Domnului si Mantuitorului tau, atunci poti sa ai certitudinea ca aceasta fagaduinta nu va fi niciodata, dar niciodata schimbata. Daca ti se pare ca atarni doar de o singura fagaduinta, insa de una pe care ti-ai insusit-o, atunci aceasta iti va deschide intregul tezaur al harului lui Hristos. Agata-te de acesta fagaduinta si vei fi in siguranta. 'Pe acela care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara'. Prezinta aceasta fagaduinta inaintea lui Isus si vei fi tot atat de in siguranta ca si atunci cand te-ai afla inauntrul cetatii lui Dumnezeu" (Manuscript Releases, vol. 10, pag. 175).

"Nu pretind ca sunt profeta."

De ce cred adventistii de ziua a saptea ca Ellen G. White a primit darul profetiei cand ea insasi afirma ca nu este profeta? S-a facut adesea abuz de aceasta afirmatie a lui Ellen White si acest lucru ilustreaza cu prisosinta importanta contextului in care o afirmatie a fost facuta. In cele ce urmeaza va fi aratat, dupa cum reiese din cuvintele sale, ce intelege si ce nu intelege Ellen White din afirmatia pe care a facut-o:

"Unii s-au poticnit de faptul ca am pretins a nu fi profeta; asa ca m-au intrebat: �De ce?�

"Nu am avut altceva de spus decat aceea ca am fost instruita sa ma consider o mesagera Domnului; ca El m-a chemat din tineretea mea sa-i fiu mesagera, sa primesc cuvantul Sau si sa dau un mesaj clar si hotarat in numele Domnului Isus."

"Inca din frageda tinerete am fost deseori intrebata: �Esti profeta?� Intotdeauna am raspuns "Sunt mesagera Domnului.� Stiu ca multi m-au numit profeta, insa eu nu am pretins a avea acest titlu. Mantuitorul meu m-a declarat mesagera Sa. 'Lucrarea ta', mi-a explicat El, 'este sa-Mi prezinti cuvintele. Vor incepe sa apara lucruri neobisnuite si, din tineretea ta, Te-am pus deoparte ca sa-Mi prezinti mesajele celor pacatosi, sa-Mi prezinti Cuvantul celor necredinciosi si, cu penita, sau cu vocea, sa mustirii din Cuvant faptele gresite. Indeamna prin Cuvant. Voi face Cuvantul Meu sa-ti fie deschis. Acest Cuvant nu va fi asemenea unei limbi straine. Cu elocventa si simplitate adevarata, cu ajutorul vocii si a penitei, mesajele pe care Ti le dau trebuie sa fie auzite de catre aceia care nu au invatat niciodata la scoala. Duhul Meu si puterea Mea va fi cu tine.' . . ."

"De ce nu am pretins ca sunt profeta?�Pentru ca in aceste zile multi dintre aceia care au avut indrazneala sa se pretinda profeti sunt o rusine pentru cauza lui Hristos; insa si datorita faptului ca lucrarea mea include mai mult decat ceea ce inseamna cuvantul 'profet'. . . ."

"A spune ca sunt profeta ar presupune sa fac ceva ce nu am facut niciodata. Daca altii ma numesc astfel, nu am nici o obiectie sa le aduc. Insa lucrarea mea a acoperit atat de multe aspecte incat nu pot sa ma consider nimic altceva decat o mesagera, nimic altceva decat ca am fost trimisa sa duc mesajul Domnului catre poporul Sau si sa indeplinesc lucrarea in orice aspect indicat de El."

"Cand am fost in Battle Creek, am afirmat inaintea unei mari adunari ca nu pretind a fi profeta. In doua ocazii am facut referire la aceasta problema, de fiecare data cu intentia de a afirma: 'Nu pretind a fi profeta.' Daca am spus vreodata altceva, atunci vreau ca oricine sa inteleaga ca ceea ce am avut intentia sa spun este ca nu pretind a avea titlul de profet sau profeta" (Review and Herald, 26 iulie 1906, retiparit in Selected Messages, vol. 1, pag. 31-35). "

"In timpul discursului, am spus ca nu pretind a fi profeta. Unii au fost surprinsi de aceasta afirmatie si, intrucat au fost spuse atatea legat de aceasta, voi oferi si o explicatie. Altii m-au numit profeta, dar eu niciodata nu mi-am asumat acest titlu. Nu am simtit ca este datoria mea sa ma consider astfel. Aceia care au avut indrazneala sa pretinda ca ei sunt profetii vremurilor noastre sunt adesea o rusine pentru cauza lui Hristos."

"Lucrarea mea include mai mult decat inseamna aceasta titulatura. Ma consider o mesagera caruia Domnul I-a incredintat mesajele catre poporul Sau" (Scrisoarea 55, 1905; citat si in Selected Messages, vol. 1, pag. 35, 36).

Introducere - Afirmatii neobisnuite

 

Printre cele 100 000 de pagini scrise de Ellen G. White unii au atras atentia asupra mai multor randuri in care se gasesc afirmatii dificil de inteles. Cateva dintre aceste afirmatii sunt uluitoare doar pentru ca au fost scoase din contextul lor imediat. Alte afirmatii ridica probleme doar acelora care considera ca mesagerii lui Dumnezeu sunt infailibili, ca previziunile lor sunt inalterabile, iar cuvintele si expresiile folosite de ei sunt comunicate verbal de Duhul Sfant. Adventistii de ziua a saptea cred ca asemenea puncte de vedere sunt incompatibile cu ceea ce se gaseste in Sfanta Scriptura. Ei tin cont de ceea ce a afirmat verbal sau in scris Ellen White. Cineva poate sa gaseasca afirmatii ce par sa contravina cu explicatiile obisnuite, sau sa constate ca aceste afirmatii sunt lipsite de confirmarea stiintifica obisnuita. Legat de aceasta ne este supusa atentiei urmatoarea declaratie, referitoare la presupusele contradictii din afirmatiile care se gasesc in Scripturi:

"In vreme ce Dumnezeu a dat o ampla dovada celor care doresc sa creada, El nu va exclude niciodata acele aspecte prin care cineva ar putea sa-si motiveze necredinta. Toti cei care cauta carlige in care sa-si atarne propriile indoieli, le vor gasi. Iar toti aceia care nu accepta si nu asculta Cuvantul lui Dumnezeu decat dupa ce fiecare obiectie a fost indepartata si dupa ce nu mai exista nici o ocazie pentru indoiala, toti acestia nu vor veni niciodata la lumina" (The Great Controversy, pag. 527).

Fundatia Ellen G. White

[Material adaptat din Seventh-day Adventist Encyclopedia, a doua editie revizuita (Hagerstown, Md.: Review and Herald Publishing Association, 1996), vol. A-L, pag. 503-506.]

Fundatia Ellen G. White , este o organizatie creata prin vointa si testamentul lui Ellen G. White pentru a actiona ca agent ce are in custodie scrierile ei si-i  administreaza avutul,  "dirijand prin aceasta instituie afacerile", "asigurand tiparirea de noi traduceri" si "tiparind compilatii din propriile mele scrieri". Testamentul ei, datat 9 februarie 1912 (reprodus in intregime in Appendix Q, in lucrarea lui F. D. Nichol :  Ellen G. White and Her Critics), a numit cinci lideri ai bisericii care sa serveasca drept consiliu de administratie : Arthur G. Daniells, presedintele  Conferintei Generale; William C. White, fiul ei; Clarence C. Crisler, secretar; Charles H. Jones, manager al Pacific Press; si Francis M. Wilcox, editorul de la Review and Herald. Patru din cei cinci erau membrii ai Comitetului Executiv al Conferintei Generale.

Numirea in admistratie era pe viata, Ellen White asigurand ca "daca in randul administratie numite va apare, dintr-un motiv sau altul, vreun loc vacant, sau daca acest lucru se va intampla in randul succesorilor acestora, majoritatea restului administratiei este imputernicita si indrumata prin prezenta sa completeze acel loc vacant prin numirea unei alte persoane potrivite"; sau daca acest aspect este mult prea dificil de realizat, Comitetul Executiv al Conferintei Generale va numi pe cineva care sa ocupe locul vacant. Testamentul stipuleaza ca majoritatea beneficiilor din drepturile de autor existente si potentiale, ce rezulta din cartile ei, sa fie administrate de acest consiliu. (Pentru informatii suplimentare, vezi Appendix B, "The Settlement of Ellen G. White's Estate," in volumul 6 al biografiei scrise de A. L. White despre Ellen White: Ellen G. White: The Later Elmshaven Years.)

La moartea lui Ellen White, in 16 iulie 1915, acest consiliu auto-perpetuant a inceput sa functioneze. Acest consiliu a lichidat curand proprietatea imobiliara a lui Ellen White, ce consta in principal dintr-o proprietate in Elmshaven, St. Helena, California, si dupa aceea a continuat sa se ingrijeasca de proprietatile ei literare. Conform termenilor testamentului, aceste responsabilitati cuprindeau trei zone: (1) posesiunile din drepturile de autor ale scrierilor sale si grija promovarii limbii engleze in aceste lucrari; (2) pregatirea manuscriselor, promovarea traducerilor si publicarea lucrarilor ei in alte limbi; si  (3) pastrarea dosarelor cu manuscrise, a altor dosare si selectarea subiectelor culese din dosarele manuscriselor lui Ellen G. White in vederea publicarii lor. Astazi, pe masura ce au trecut anii, consiliul poarta mai departe aceasta responsabilitate� facand cunoscut adventistilor de ziua a saptea si altora pe doamna White si lucrarile ei.

Organizarea. Consiliul original. Cand a fost organizat acest consiliu, in 1915, A. G. Daniells servea in calitate de presedinte. Secretariatul, dupa ce a fost tinut o sucurta vreme de C. C. Crisler, i-a trecut lui W. C. White, singurul membru al administratiei care si-a dedicat intreaga sa munca acestei administratii. El a ocupat aceasta functie pana la moartea sa in 1937. Intre 1915 si 1937 activitatea aceasta fost desfasurata la Elmshaven intr-o cladire de birouri inchiriata, a carei pivnita a adapostit materialele lui Ellen G. White.

De-a lungul a 19 ani, echipa originala a lucrat impreuna, pe langa atributiile lor obisnuite, (1) publicand 10 compilatii postume (pentru o bibliografie a cartilor lui Ellen G. White, vezi White, Ellen G., Writings of, si Appendix D din lucrarea Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White); (2) producand o lucrare de 865 de pagini cu titlul: Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White, publicata in 1926; (3) ducand mai departe meticuloasa lucrare de indexare a dosarelor cu manuscrisele produse de Ellen G. White; si (4) conform sfatului inaltilor functionari ai Conferintei Generale din 1933 si 1934, asezand temelia pentru o continuare a administrarii perpetue. Pasii care au fost facuti pentru a asigura perpetuarea administratiei au fost: (a) in 1933 administratia, ca si corp ales, a format o fundatie conform legilor statului California "pentru a duce mai departe si pentru a realiza generoasele prevederi ale testamentului si a ultimei dorinte avute de raposata Ellen G. White"; (b) Conferinta Generala a fost de acord sa puna la dispozitie un suport financiar adecvat pentru lucrare administratiei, sub forma unui buget anual; administratia, in schimb, urma sa puna la dispozitia Conferintei Generale toate veniturile realizate de cartile lui Ellen G. White; (c) s-a cazut de acord ca proprietatea si activitatea administratiei, intr-un viitor apropriat, sa fie mutata la Washington, D.C., plasandu-se astfel langa sediul mondial al bisericii.

Perioada de tranzitie. Cand trei dintre membrii administratiei originale au decedat � unul in 1935 si doi in 1936 � locurile vacante au fost completate in armonie cu sfaturile testamentului si pe baza statutului legal al fundatiilor din 1933. Secretarul cu norma intreaga, W. C. White, a decedat la data de 1 septembrie 1937. Lucrarea lui a fost preluata de catre fiul sau, Arthur L. White, care timp de noua ani servise ca secretarul personal al tatalui sau si patru ani ca secretar asistent al Fundatiei White. Activitatea Fundatiei White s-a mutat la Conferinta Generala, Washington, D.C., in luna ianuarie a anului 1938.

Organizarea in prezent. Odata cu solicitarile ce le presupune cresterea continua a bisericii si datorita numarului tot mai mare de reprezentanti, in 1950 administratia a crescut numarul membrilor de la cinci, la sapte, iar in 1958 a operat amendamente in statutul legal al fundatiei pentru a permite o administratie de noua reprezentanti, sapte fiind membrii pe viata, iar doi pe termenul ce corespunde perioadei pentru care a fost ales personalul Conferintei Generale  (la origine au fost patru ani, dar acum sunt cinci ani). In 1970 consiliul de administratie a crescut la 11; in 1980, la 13; si in 1985, la 15. Numarul membrilor alesi pe viata este de cinci, in mod obisnuit. La intalnirile prilejuite de sfarsitul mandatului de cinci ani, consiliul alege secretarul si secretarii asociati, ca de altfel si functionarii fundatiei, dupa cum este prevazut in statutul fundatiei.

Relatiile cu Conferinta Generala. De-a lungul anilor s-a ajuns la relatii stranse de activitate intre administratia Fundatiei White si Conferinta Generala. Cei mai multi membrii ai consiliului de administratie sunt membrii ai Comitetului Executiv al Conferintei Generale. Promovarea tiparirii materialelor Ellen G, White, alocarea de fonduri in vederea asistarii publicarii cartilor lui Ellen G. White in alte limbi si a planurilor de promovare a Spiritului Profetiei in general, inclusiv pregatirea de materiale pentru Sabatul anual dedicat Spiritului Profetiei, desi intim legate de activitatea consiliului de administratie al Fundatiei White, fac totusi ca aceste probleme sa fie in afara sferei de directa responsabilitate a Comitetului Executiv. Acestea probleme sunt conduse printr-un sub-comitet, cunoscut sub numele de Comitetul Spiritului Profetiei. Comitetul include mai multi membrii ai consiliului de administratie ai Fundatiei White. Sarcinile acestui comitet si activitatea relationala dintre Comitetul Conferintei Generale si Fundatia White sunt de regula stipulate in acordul intalnirii Comitetului Conferintei Generale si al consiliul de administratie al Fundatiei White din 10 octombrie 1957. Exista o sincronizare si, in acelasi timp, o suprapunere de responsabilitati. Cu toate acestea, este mentinuta o activitate relationala linistita intre cele doua organizatii.

Activitatea Fundatie White. Activitatea de rutina. Personalul salariat: (1) pazeste si mentine inregistrarile aflate in custodia consiliului de administratie si le indexeaza, in asa fel incat sa poata servi bisericii; (2) administreaza drepturile de autor ale lucrarilor lui Ellen G. White; (3) conduce cercetarile legate de aceste lucrari si de materialele istorice aflate in legatura cu acestea; (4) raspunde intrebarilor ce sunt puse Fundatiei White in intrevederi personale si in corespondenta internationala; (5) asambleaza, atunci cand consiliul de administratie autorizeaza acesta, materiale pentru compilatii ale scrierilor lui Ellen G. White; (6) se ingrijeste, impreuna cu Comitetul Spiritului Profetiei, de raspandirea publicarii acestor scrieri in diferite limbi si face, in acelasi timp, selectiunile sau prescurtarile care au fost solicitate si autorizate; (7) indeplineste sarcinile in biserica, la nivel institutional si la nivelul vizitelor din camp, dupa cum o cer nevoile si cele mai inalte interese ale avansarii lucrarii bisericii; (8) organizeaza vizite la locurile istorice de interes denominational, in special in statele din New England; si (9) pregateste articole, lectii prin corespondenta si materiale sub forma de text.

Lucrari de valoare speciala pentru biserica sunt : patru volume Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White (1962, 1992); sase volume de articole tiparite facsimil ale lui Ellen G. White din periodicele Present Truth si Review and Herald; patru volume de articole ale lui Ellen G. White din periodicul Signs of the Times; articolele lui Ellen G. White: Youth's Instructor; volumul Periodical Resource Collection; sase volume ale biografiei lui Ellen G. White, scrise de A. L. White; si lucrarea The Published Writings of Ellen G. White on Compact Disc (disponibila pe CD-ROM), un instrument de inestimabila valoare pentru posesorii de computere.

Birouri de filiale si centre de cercetare . Fundatia White detine trei filiale ce functioneaza ca centre de cercetare � la Andrews University, Berrien Springs, Michigan; la Loma Linda University, Loma Linda, California; si la Oakwood College, Huntsville, Alabama. Aceste birouri detin duplicate ale documentelor lui Ellen G. White si a altor materiale istorice ce se afla in sediul central al Conferintei Generale. Incepand din 1974, Fundatia White a infiintat Centre AZS de Cercetare Ellen G. White in campusurile a 11 colegii adventiste de ziua a saptea aflate in afara Americii de Nord, in tarile : Argentina, Australia, Brazilia, Marea Britanie, India, Corea, Mexic, Nigeria, Filipine, Rusia, si Africa de Sud.

Folosirea materialelor manuscris ale lui Ellen G. White . In ultimul an al vietii sale, Ellen G. White elabora adesea lucrari gata pentru publicare din cele 50 000 de pagini de dosare-manuscris unice. Dupa decesul ei, consiliul de administratie al fundatiei a continuat sa elaboreze compilatii din aceste materiale. Aceste manuscrise constituie o baza inestimabila de dosare cu inregistrari istorice si cu sfaturi pentru biserica. Drepturile de autor ale acestor manuscrise apartin doar consiliului de administratiei White.

In vreme ce scrierile publicate ale lui Ellen White sunt disponibile pentru cercetare, scrisorile nepublicate, manuscrisele si alte materiale din dosarele lui Ellen G. White nu sunt in regim de arhiva publica. Natura sfanta a acestor dosare si natura confideniala a multora dintre comunicarile din aceste dosare impune ca acestea sa fie ingrijite si folosite cu responsabilitate. Chiar si manuscrisele care au o valoare istorica de prima insemnatate nu pot fi folosite intr-o maniera absolut seculara. "Lucrurile duhovnicesti trebuie tratate [sau intelese � n.t.] duhovniceste� (The Desire of Ages, pag. 55; vezi si 1 Cor. 2:14). Datorita acestui lucru, de-a lungul primelor decade care au urmat decesului lui Ellen White, au fost stabilite reguli de intrebuintare si de permitere a accesului la aceste manuscrise nepublicate, care, in cele din urma au fost publicate in 21 de volume cunoscute sub numele de Manuscript Releases. In recent, regulile restrictive au fost adaptate nevoilor unor cercetari mai amanuntite.

Functionarii consililului de conducere. Cei doi functionari sefi ai consiliului sunt presedintele si secretarul. Presedintele este de asemenea si presedintele fundatiei. Secretarul nu serveste doar ca secretar al consiliului ci si ca secretar executiv al organizatiei, fiind responsabil de operatiunile zilnice ale functionarilor si a celorlalti angajati. Incepand din 1915, cand a intrat in vigoare testamentul lui Ellen G. White, Fundatia White a avut 10 presedinti si 6 secretari.

Presedinti: A. G. Daniells, 1915-1935; J. E. Fulton, 1935-1936; J. L. Shaw, 1936-1937; F. M. Wilcox, 1938-1944; M. E. Kern, 1944-1951; D. E. Rebok, 1952; A. V. Olson, 1952-1963; F. D. Nichol 1963-1966; W. P. Bradley, 1966-1980; Kenneth H. Wood, 1980- .

Secretari: William C. White, 1915-1937; Arthur L. White, 1937-1978; Robert W. Olson, 1978-1990; Paul A. Gordon, 1990-1995; Juan Carlos Viera, 1995-2000; James R. Nix, 2000- . .

Cum sa contactati Fundatia Ellen G. White

Ellen G. White Estate
12501 Old Columbia Pike
Silver Spring, MD 20904-6600 U.S.A.
Telefon: 301 680-6540
FAX: 301 680-6090
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.