Intrebari si Raspunsuri

Ce sa facem ca sa trecem cu bine prin evenimentele si dificultatile ultimelor zile?

Mai înainte de toate, trebuie să fim optimişti, căci atunci când eşti de partea lui Dumnezeu, inevitabil eşti de partea câştigătoare. E adevărat, dificultăţile şi persecuţia pot apărea oricând, oriunde. Zvonurile despre o minoritate religioasă se pot răspândi rapid şi pe neaşteptate, aceasta putând fi catalogată de către mass-media, politicieni, lideri religioşi şi poliţie drept inamic public.

Povestea lui Estera ne arată că Dumnezeu îşi apără poporul Său minoritar. El îşi are proprii Săi oameni în poziţii înalte, potrivite pentru a ajuta biserica Sa. Trebuie să ne aducem aminte că poporul lui Dumnezeu nu este limitat la cei aflaţi în registrul comunităţii. Ce putem face şi ce nu ar trebui să facem?

1.    Încredeţi-vă în Dumnezeu. El este Stăpânul Istoriei. El este Mântuitorul biruitor şi El ne va apăra.
2.    Nu faceţi nimic care să provoace persecuţia. Nu trebuie să-i sprijinim pe aceia care în mod deliberat atacă alte biserici sau religii în cadrul întâlnirilor publice. Aceasta este o strategie proastă care ne creează o reclamă proastă şi dă o mulţime de probleme membrilor noştri; ne facem astfel o mulţime de duşmani.
3.    Nu folosiţi zvonurile sau ştirile de senzaţie pentru a alimenta credinţa oarbă sau propriile dorinţe ale fraţilor şi surorilor voastre. Frica nu este cea mai bună metodă pentru hrănire spirituală.
4.    Fiţi sinceri şi atenţi atunci când citaţi sau oferiţi informaţii care ar putea fi interpretate într-un mod greşit. Verificaţi toate informaţiile înainte de a le împărtăşi.
5.    Fiţi proactivi. Nu aşteptaţi ca să fiţi persecutaţi ca să înfiinţaţi o filială a Asociaţiei Internaţionale pentru Libertate Religioasă şi să vă întâlniţi cu autorităţile şi liderii religioşi.
6.    Folosiţi reţeaua bisericii pentru a primi sfaturi şi informaţii.
7.    Fiţi credincioşi şi cereţi lui Dumnezeu să vă ajute pe dumneavoastră şi pe poporul Său să deveniţi buni ucenici, indiferent că sunteţi liberi sau persecutaţi. În călătoria vieţii noastre, persecuţia nu este nici capătul nici obiectivul, ci o problemă cu care s-ar putea să ne confruntăm. Avem o nădejde şi ştim că Isus va reveni, iar prin credinţă ştim că avem un viitor luminos. Isus a spus ucenicilor Săi că acela care “va răbda până la sfârşit, va fi mântuit” (Matei 10 :22) şi va intra în bucuria Domnului.

Ca adventişti ştim de ce suntem pe acest pământ. Avem o misiune de îndeplinit, în condiţii uşoare sau dificile, până când va reveni Domnul.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Ar putea o alianta intre Vatican si Statele Unite sa actioneze impotriva libertatii religioase?

Progresiştii au avut o influenţă semnificativă în favoarea schimbării la Conciliul Vatican II. În timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, ei s-au aflat sub presiunea unei noi forţe conservatoare. În multe privinţe, acest papă de oţel a reinstaurat ordinea şi disciplina în Biserica Catolică. Rolul său în căderea comunismului totalitar din Polonia, ce a afectat alte ţări din blocul de est, a influenţat evoluţia Uniunii Sovietice. “Alianţa Washington-Vatican” a luat fiinţă deoarece atât Statele Unite cât şi Vaticanul doreau înfrângerea “imperiului răului” reprezentat de comunism. Aceeaşi alianţă a lucrat în America de Sud împotriva partizanilor aripii de stânga ai teologiei eliberării. Este interesant de remarcat modul cum au lucrat împreună cele două superputeri, una politică şi cealaltă religioasă, pentru atingerea unui obiectiv politic comun.

Ce putem spune despre viitor? În termeni geopolitici, se pare că Islamul, în special fundamentalismul islamic, devine din ce în ce mai mult o problemă atât pentru Roma cât şi pentru Washington. La cealaltă extremă a spectrului, secularismul este considerat de către Vatican o ameninţare serioasă deoarece efectele sale se văd cu putere în ţări considerate tradiţional “creştine”, multe dintre ele având o mare majoritate catolică. În Statele Unite, dreapta creştină – îngrijorată de valul influenţelor seculare anti-creştine din societate – se încălzeşte din punct de vedere politic pentru apropierea de catolicism.

O a treia ameninţare ar putea fi considerată ca venind din partea oponenţilor radicali din cadrul creştinismului, care refuză ideea ecumenică a unităţii şi care continuă să evanghelizeze sau să facă prozelitism în ţările “catolice”. Aşa numitele “secte” sau “culte” nu sunt cruţate de către mass-media catolică.

Tot mai mult graniţa dintre “secte” şi “biserici” este determinată în raport cu poziţia faţă de ecumenism şi prozelitism.

Pentru cei care cred în principiul libertăţii religioase, este interesant de remarcat următoarele:

1.  Cum va reacţiona Vaticanul în America Latină faţă de creşterea continuă a evanghelicilor, inclusiv a adventiştilor de ziua a şaptea.

2.  Posibilitatea ca “Sfânta Alianţă” să fie reînviată pentru a acţiona împotriva unor astfel de minorităţi, aşa cum a acţionat împotriva comunismului totalitar. Dacă aşa se va întâmpla, aceasta va demonstra că Statele Unite renunţă la trecutul său şi la actuala susţinere a libertăţii religioase pentru toţi oamenii de pretutindeni şi la credinţa în separarea bisericii de stat.

3.  Posibilitatea ca în sec. XXI, America de Sud să devină un teren de testare pentru Roma şi Washington în ceea ce priveşte libertatea religioasă. Un alt test pentru “Alianţă” ar putea fi lumea islamică şi problemele pe care aceasta le ridică atât pentru politica externă americană cât şi pentru extinderea globală a catolicismului. Acest “globalism” ar trebui să determine pe adventişti să evite adoptarea unei poziţii centriste care se concentrează numai asupra politicii interne a Statelor Unite şi să adopte o viziune geopolitică mai largă.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Exista vreun risc in evaluarea sau condamnarea dinainte a evenimentelor si oamenilor prin interpretarea apocaliptica adventista?

Da, întotdeauna există această ispită. Interpretarea poate fi folositoare şi clarificatoare. Dar avem şi prejudecăţi (uneori, prejudecăţi serioase) care pot influenţa interpretările noastre. Sindromul conspiraţiei afectează mai mulţi adventişti din lumea întreagă, ceea ce face dificil să fii echilibrat, obiectiv şi capabil de a analiza faptele şi evenimentele. Când preşedintele SUA îşi încheie mandatul recunoaştem că el n-a fost atât de periculos pe cât credeau unii. Adventiştii mai cred că papa va impune o persecuţie globală împotriva păzitorilor Sabatului. Când moare un papă, admitem că nu el a fost acela, dar va fi următorul papă “acela”?

Dacă ai timp să citeşti ce au scris adventiştii de-a lungul anilor, în care au accentuat în interpretarea lor rolul papei, al preşedinţilor SUA şi al altor conducători cu începere din 1850, vei înţelege primejdia pericolul condamnării dinainte a evenimentelor profetice. Noi uităm adesea că nimeni nu trebuie să judece oamenii înainte de a comite crima. Trebuie să facem o deosebire clară între funcţie, sistem şi persoane. Trebuie să facem deosebire între fapte şi interpretări şi între prezent, trecut şi viitor. Trebuie de asemenea să învăţăm să ne exprimăm recunoştinţa faţă de acei lideri religioşi şi politicieni care ne apără libertăţile şi pacea. O mai mare atenţie în interpretarea evenimentelor şi a evoluţiilor, mai puţină condamnare şi mai multă  recunoştinţă ne vor crea o imagine mai bună şi ne vor face nişte martori mai buni pentru Hristos.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Cand va incepe persecutia?

Nu poţi fi sigur niciodată. În unele locuri, ea există deja. 1 Tesaloniceni 5:3 subliniază caracterul neaşteptat al strâmtorării şi persecuţiei: “Când vor zice: ‘Pace şi linişte!’ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei…” Să fim atenţi.

Putem fi persecutaţi pentru credinţa noastră în orice moment. Poţi trăi într-o ţară în care libertatea religioasă este oficial apărată, dar să fii persecutat la locul de muncă, sau la şcoală sau chiar acasă. Bineînţeles, trebuie să facem deosebire între dificultăţi şi persecuţie. Problemele pot fi supărătoare, dar asta nu înseamnă persecuţie. Persecuţia poate avea loc ca efect indirect al unei mari crize naţionale. Contextul se schimbă, se impun noi reguli şi descoperi că eşti în afara cadrului şi în conflict. Rareori persecuţia este o strategie directă sau un obiectiv explicit. Cu atât mai mult, este necesar să fii vigilent, să analizezi lucrurile şi să faci tot ce este posibil pentru apărarea libertăţii.

Dacă studiezi istoria persecuţiei, poţi vedea mai mult sau mai puţin acelaşi proces germinativ:

1.    Un grup care este diferit
2.    Zvonuri sau informaţii false circulând despre acest grup
3.    Clasificarea grupului ca fiind potenţial periculos sau deja o ameninţare
4.    Criză a naţiunii sau a bisericii de stat
5.    Acuzaţii şi calomnii
6.    Persecuţie

Se pare că atunci când oamenii, inclusiv autorităţile, nu se simt în siguranţă, au nevoie de un ţap ispăşitor care să le exorcizeze temerile. Unele ţări din Europa Occidentală se află deja la pasul 3. Dar trebuie să rămânem încrezători deoarece înţelegem situaţia şi procesul şi ştim că în orice condiţii Dumnezeu îşi va apăra poporul. Crearea unei presiuni asupra minorităţilor religioase care sunt preocupate de evenimentele finale poate avea efecte negative. Ultragiul poate transforma cu uşurinţă un grup paşnic într-o minoritate beligerantă anti-socială. Capcana în care poate cădea grupul constă în cultivarea şi amplificarea izolării sale prin întreruperea relaţiilor cu societatea. Dacă cade în această capcană, grupul va fi total neutralizat, probabil nu distrus, însă închis într-o cazemată ecleziastică. Adventiştii trebuie să evite o asemenea mentalitate de tip fortăreaţă.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Este invechit scenariul profetic privind evenimentele finale?

Nicidecum! Studiind prezentul prin intermediul profeţiei putem vedea multe semne care confirmă convingerile noastre. Deşi nu este locul ca să intrăm în detalii privind scenariul profetic al evenimentelor finale, vedem cum acestea prind contur. Niciodată nu a fost papalitatea atât de respectată din punct de vedere geopolitic. Papa Ioan Paul al II-lea este probabil considerat de mulţi drept unul dintre oamenii cei mai importanţi, mai influenţi la începutul acestui secol. Într-o lume a decadenţei morale, el este văzut ca un important apărător al valorilor morale, vieţii, familiei şi căsătoriei fără compromisuri. Când ne gândim la o mare putere ecleziastică, avem tendinţa să ne gândim la papalitate şi acest papă. Când ne gândim la o superputere unică, trebuie să ne îndreptăm gândul spre Statele Unite ale Americii. Cine poate pune la îndoială aceste puteri? Nu este astfel confirmată interpretarea noastră profetică? Însă există alte probleme care trebuie identificate şi clasificate şi trebuie făcuţi o mulţime de alţi paşi.

Trăim acum într-un, aşa cum a fost numit, “sat global”. Toate zonele lumii sunt interconectate prin intermediul ciberspaţiului, instituţiilor politice (inclusiv Naţiunile Unite), companiilor multinaţionale, organizaţiilor religioase globale şi a tribunalelor internaţionale pentru crime împotriva omenirii. Toată această “globalitate” constituie un cadru necesar pentru ca evenimentele necesare să poată avea loc, deoarece sfârşitul marii lupte se va extinde la scară globală. Conflictul religios şi persecuţia la scară mondială presupune existenţa unei anumite forme de guvern mondial şi a unei autorităţi religioase mondiale. Atât ONU cât şi papalitatea şi-au arătat veleităţile în acest domeniu.

De mai multe decenii pare a fi un calm deplin pe frontul legii duminicale. Mai recent, mai multe ţări au avut parte de tensiuni şi dispute în acest domeniu datorită ciocnirilor dintre opozanţii şi susţinătorii ideii de “închis duminica”. În plus, scrisoarea pastorală din 1998 privind păzirea duminicii a contribuit la punerea problemei în agenda publică.

Trebuie să fim destul de înţelepţi ca să nu confundăm şi să amestecăm trecutul, prezentul şi viitorul, sau să fim orbiţi uitând evenimentele trecute sau închizându-ne ochii şi mintea la noi şi surprinzătoare evoluţii. Foarte adesea împlinirea profeţiei este mult mai amplă şi mai cuprinzătoare decât fusese anterior prevăzut de oameni. Împlinirea profeţiilor referitoare la evenimentele finale va descoperi într-adevăr o minunată plenitudine care s-ar putea prea bine să depăşească anticipările minţilor omeneşti. Dumnezeu nu este prizonierul interpretărilor noastre profetice limitate, indiferent cât de biblice ar fi ele. El este atât Stăpânul istoriei cât şi al profeţiei. El este Cel care va decide când “vor începe aceste lucruri să se împlinească” (Luca 21:28) şi când se va sfârşi timpul. Între timp, “avem această nădejde, nădejdea revenirii Domnului”.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Mai crede Biserica in profetie?

Această întrebare ne este pusă de către membri care sunt dezamăgiţi deoarece simt că pastorii nu vorbesc destul de des despre evenimentele finale. Mulţi dizidenţi susţin că ei satisfac această lipsă de accentuare a mesajului profetic. Desigur, biserica încă crede în profeţie. Desigur, Departamentul de Relaţii Publice şi Libertate Religioasă crede în profeţie. Interpretarea profetică ne oferă înţelegerea corectă a timpului şi a evenimentelor. Dar a crede în profeţie nu înseamnă că trebuie să folosim profeţia în mod greşit ca un instrument spectaculos pentru a atrage oamenii şi banii lor. Nu trebuie să manipulăm profeţiile numai pentru a fi placul unor oameni. Nu trebuie să creăm evenimente profetice pe baza titlurilor din ziare. S-ar putea ca aceasta să atragă pentru moment atenţia oamenilor, dar ulterior urmează un efect invers şi atunci apare dezamăgirea. Oamenilor nu le place să fie induşi în eroare. Membrii dezamăgiţi tind să părăsească biserica.

Trebuie să fim sinceri şi serioşi atunci când studiem proiectele de lege, legile, conflictele, evenimentele şi declaraţiile. Există astăzi multe dovezi care confirmă interpretarea noastră profetică, aşa că nu este nevoie să creăm dovezi îndoielnice şi să producem confuzie. Am văzut cum a fost folosită scrisoarea pastorală a papei privind duminica într-un mod tendenţios, numai pentru a încerca să se dovedească că o anumită interpretare profetică este corectă. Adevărul nu are nevoie de speculaţii senzaţionale pentru a-i da credibilitate. Dumnezeu este Dumnezeul adevărului, iar Isus este Domnul adevărului.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.