Intrebari si Raspunsuri

A fost propusa o Lege Duminicala?

Nu acum, însă problema unei legi duminicale a fost întotdeauna importantă pentru adventişti. Face parte din subcultura noastră. Biserica noastră a crescut sub această ameninţare în SUA. În ultima parte a sec. XIX, am fost confruntaţi cu mai multe proiecte de lege duminicală şi chiar o propunere de amendament constituţional. Prin harul lui Dumnezeu şi datorită Constituţiei SUA, am câştigat şi acest amendament a fost respins. Potrivit interpretării noastre profetice privind evenimentele finale, o lege duminicală va fi adoptată, Constituţia va fi amendată iar păzitorii Sabatului vor fi persecutaţi. Sfârşitul va bate la uşă şi revenirea lui Hristos va deveni o realitate.

Deoarece nu există nici un proiect de lege care să poată fi calificat drept lege duminicală, unii adventişti sunt nerăbdători şi aproape că încearcă să creeze legi duminicale! Lucrând pentru biserică în cadrul Departamentului Relaţii Publice şi Libertate Religioasă, noi suntem în cea mai bună poziţie ca să informăm poporul nostru atunci când au loc asemenea evenimente. Nu ne place să ne angajăm în speculaţii profetice. Aceasta ar discredita lucrarea noastră în cadrul bisericii şi în faţa guvernelor şi a organizaţiilor internaţionale. Alţii au procedat astfel şi acum nu mai sunt luaţi în serios. Dar fiţi siguri că atunci când va veni timpul, vom reacţiona şi ne vom opune cu putere unei legi duminicale cu caracter naţional şi opresiv.

Trebuie de asemenea să recunoaştem că legi duminicale există de mult timp în mai multe ţări din întreaga lume. Elveţia are o lege duminicală foarte bine definită. Dar ea nu ne obligă nici să mergem la biserică duminica şi nici să nu mergem la biserică sâmbăta. Este o lege socială de origine religioasă. Legea duminicală căreia noi adventiştii ne împotrivim cu putere ne va forţa să nu ne ducem la biserică sâmbăta. Aceasta va fi în esenţă o lege rea nu atât de mult deoarece promovează duminica, ci pentru că va persecuta pe cei care au o altă zi de odihnă decât duminica.

Întotdeauna sunt deranjat atunci când călătoresc în ţări în care membrii noştri sunt sub presiunea discriminării din partea bisericii majoritare sau sunt persecutaţi, iar ei întreabă despre legea duminicală din SUA! Ei primesc informaţii false de la adventişti sau foşti adventişti care şi-au pierdut minţile. SUA este prezentată ca o ţară opresivă în care adventiştii sunt persecutaţi. Este adevărat că adventiştii pot avea probleme la locul de muncă şi în şcoli datorită păzirii Sabatului. Dar ei se duc în instanţă şi îşi apără drepturile. Avem avocaţi care îi ajută şi adesea câştigăm. În multe ţări din lumea întreagă, dreptul de a apela la instanţă pentru motive de libertate religioasă practic nu există. Când eşti membru al unei minorităţi religioase, în multe ţări, eşti un cetăţean de clasa a doua. Fără îndoială că o lege duminicală represivă va pune capăt democraţiei americane întemeiată de oameni care credeau atât în libertatea civilă cât şi cea religioasă. Mielul va deveni un balaur. Metamorfoza va fi deplină.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

A afirmat papa in scrisoarea sa pastorala din mai 1998, privind inchinarea in ziua duminicii, ca singurii crestini adevarati sunt pazitori ai duminicii?

Acesta este un bun exemplu de modul în care oamenii manipulează un text pentru a-şi justifica propriile dorinţe şi ideile personale. Papa s-a adresat catolicilor, în special acelei mari majorităţi care nu merge la biserică duminica. Un bun catolic este în mod evident un păzitor al duminicii. Cu toate acestea, nu este corect a spune că papa declară că toţi adevăraţii creştini sunt păzitori ai duminicii. Poate că papa crede că aşa stau lucrurile, dar asta nu este ceea ce a scris. Probabil că unii ar fi bucuroşi dacă textul ar fi astfel formulat ca să confirme viziunea lor cu privire la evenimentele finale, dar în el nu se spune aşa ceva. Ceea ce papa a spus este că, catolicii trebuie să păzească duminica ca zi de odihnă şi închinare şi să participe la liturghie. Aceasta este ceea ce ne-am aştepta ca el să spună membrilor săi. Dacă susţinem că avem şi predicăm adevărul, trebuie să spunem adevărul. Nu putem să facem contestaţie bazându-ne doar pe ceea ce oamenii ar putea gândi, dar nu o spun. Un test bun pentru fiecare adventist ar fi: “Este acesta adevărul?”

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Au infiltrat iezuitii Conferinta Generala?

Aceasta pare să fie o întrebare stupidă, dar din când în când oamenii întreabă dacă există spioni iezuiţi la sediul central al Conferinţei Generale al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Cineva a telefonat recent şi a întrebat: “Poţi să mă convingi că la Conferinţa Generală nu lucrează spioni iezuiţi?” Răspunsul la această întrebare este “probabil că nu”. Unii oameni sunt înclinaţi spre conspiraţie şi sunt atraşi de interpretări (uneori bizare şi fără nici o bază biblică exegetică solidă) referitoare la plăgi, armate aflate în marş, profeţi falşi, intrigi înşelătoare, chipuri, semne, numerologie, numere secrete, fiare, chin veşnic şi Armagedon. Toate acestea fac parte din scenariul profetic biblic, pe care oamenii îl pervertesc spre pierzarea lor.

În Statele Unite, în timpul perioadei McCarthy din anii ’50, unii vedeau comunişti ascunşi în orice domeniu al vieţii americane. Unii adventişti se pare că văd un iezuit în spatele fiecărui tufiş, uitând că ordinul iezuit este redus considerabil ca mărime, având în prezent aproximativ 22.000 de membri. În plus, nu devii preot sau frate iezuit pur şi simplu printr-un curs rapid, de câteva luni,  prin corespondenţă sau chiar prin câţiva ani de studiu. E nevoie de mulţi ani de studiu şi formare pentru a intra în ordinul iezuit.

Trebuie făcută o altă precizare: Ce scop ar avea spionarea Conferinţei Generale? Orice lucru important pe care-l facem este transparent, nu este ţinut secret, cu excepţia problemelor de personal în cadrul comitetelor de numiri sau a altor comitete, sau atunci când este vorba despre reputaţia, competenţa şi caracterul anumitor persoane. Chiar şi atunci când, nu demult, a fost necesară o schimbare în conducerea Conferinţei Generale, Biserica, prin intermediul Adventist Review şi a diviziunilor sale, a informat foarte bine membrii, în ciuda problemelor delicate şi neplăcute implicate. Strategiile noastre sunt votate în cadrul Consiliilor Anuale. Activităţile departamentale sunt promovate în mod deschis, iar activităţile evanghelistice sunt mediatizate. Noi nu complotăm împotriva oamenilor, a altor biserici sau a guvernelor. Oricine citeşte cărţile, revistele şi buletinele noastre de ştiri ştie ce facem şi îşi poate da seama care sunt priorităţile noastre. Nu avem nici un secret. Dacă există vreunul, nu ştiu în ce constă acesta – şi sunt membru al Comitetului Executiv al Conferinţei Generale de 40 de ani, iar tatăl meu a fost în Comitet 28 de ani înainte de a avea privilegiul să fiu primit. Aşa că, avem o lungă memorie colectivă.

Bineînţeles, nu poţi demonstra că nu există nici un iezuit la Conferinţa Generală. Există lucruri pe care nu le poţi demonstra şi care de fapt nu trebuie demonstrate. Cum poţi dovedi că Maica Tereza, sau oricine altcineva, nu a furat sau a comis adulter? Nu poţi şi nu e nevoie s-o faci atunci când reputaţia lor este la fel de solidă ca şi Stânca Gibraltar. Dacă oamenii au dovezi credibile care arată prezenţa iezuiţilor la Conferinţa Generală să vină şi să ofere probele. Ei au fost solicitaţi să facă acest lucru şi niciodată nu au putut s-o facă deoarece nu există nici o dovadă. Să nu ne lăsăm distraşi de conspiraţii diversioniste.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Va fi Vaticanul credincios principiilor libertatii religioase?

Mahomedanii nu acceptă dreptul unui mahomedan de a-şi schimba religia. Hinduşii sunt îngrijoraţi de numărul convertirilor la creştinism. Bisericile ortodoxe se tem de incursiunile evanghelicilor. Poate Vaticanul permite catolicilor să-şi părăsească biserica? Va fi credincioasă libertăţii religioase o biserică de aproape un miliard de membri, având o puternică influenţă asupra multor state?

Mai întâi, trebuie să spunem că începând cu Vatican II respectul pentru alte religii şi pentru libertate religioasă este o realitate în majoritatea ţărilor catolice. Aceasta nu înseamnă că va dura veşnic. Oamenii se schimbă, conceptele se schimbă şi timpurile se schimbă. În cazul unei ameninţări serioase la adresa poziţiei sale dominante, Vaticanul ar putea fi ispitit să acţioneze prin intermediul guvernelor seculare pentru a-şi proteja poziţia şi interesele. Biserica Medievală, Inchiziţia, ar putea să revină în forme subtile.

În urmă cu aproximativ douăzeci de ani, am avut o experienţă interesantă. M-am întâlnit la Roma cu un cardinal catolic cu care mă împrietenisem după ce i-am aranjat să primească tratament medical la una dintre instituţiile noastre medicale din Scandinavia. Acum era secretarul “Consiliului pentru doctrină şi credinţă” de la Vatican. Dar amintiţi-vă că până aproape de anul 1900, acest consiliu încă purta numele de “Sfântul Oficiu al Inchiziţiei”! L-am întrebat, acum, când Biserica Catolică a acceptat libertatea religioasă în 1965, dacă ar fi posibil ca Biserica Catolică să abandoneze libertatea religioasă şi să se întoarcă la vechea poziţie. El a răspuns fără ezitare: “Schimbarea este ireversibilă!” În mod clar aceasta era părerea sa, însă oamenii se schimbă, şi tot aşa şi circumstanţele şi situaţiile.

Să nu acuzăm pe nimeni de intoleranţă fără a avea dovezi solide. Niciodată nu trebuie să uităm că mulţi catolici au apărat libertatea religioasă. E adevărat, avem rezultate bune, dar nu deţinem monopolul în acest domeniu. Câţi catolici sinceri ne-au apărat în mai multe cazuri! Câţi catolici loiali nu şi-au dat viaţa pentru a apăra dreptul de a crede! Ei sunt copii ai lui Dumnezeu. În catolicism, ca în fiecare grup şi religie, găseşti diferite opinii. Trebuie să admitem aceasta şi să mulţumim Domnului atunci când la putere se găsesc lideri favorabili libertăţii religioase. Nu trebuie niciodată să uităm că situaţia se poate schimba. Putem să nu fim de acord cu mai multe doctrine ale Bisericii Romano-Catolice, dar trebuie să recunoaştem aspectele pozitive ale religiei lor.

Libertatea este pentru toţi. Noi nu dorim să intrăm într-o mare biserică creştină aflată sub autoritatea morală a papei, dar recunoaştem dreptul altora de a face acest lucru. În acelaşi fel, dorim să fim liberi să urmăm o altă direcţie şi să ne împărtăşim convingerile. Oamenii pot avea dispute teologice, dar atunci când cineva este persecutat din cauza credinţei sale, dreptul la libertate religioasă este negat. Dacă o organizaţie persecută oamenii din cauza credinţei lor în Hristos, ea este anti-creştină. Acţiunea este cea care face diferenţa.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Care va fi raspunsul si cum va proceda Biserica Catolica in privinta competitiei religioase?

Bineînţeles, ar fi o dovadă de înfumurare să pretinzi că ştii cum gândesc şi care sunt planurile liderilor catolici. Cu toate acestea, avem călăuzirea profetică biblică şi experienţa trecută pentru a ne ajuta.

Există două răspunsuri posibile pe care am vrea să le sugerăm:

1. Primul răspuns presupune că Biserica Catolică va încerca să îşi apere cu îndârjire poziţiile tradiţionale şi să îşi păstreze cu orice preţ avantajele sale, ceea ce este riscant. Poţi câştiga, dar poţi să şi pierzi. A sta în defensivă înseamnă a putea fi ispitit să foloseşti puterea statului pentru a te ajuta. A te lupta înseamnă că poţi să pierzi controlul asupra propriilor oameni şi să ajungi la război: un război religios, incluzând riscul înstrăinării şi persecuţiei! Istoria ne învaţă că biserica dominantă a folosit adesea puterea seculară în lupta împotriva concurenţilor săi. Desigur, acţionând în acest mod ar duce la distrugerea actualei imagini a Bisericii Catolice ca avocat al drepturilor omului şi libertăţii religioase.

2. A doua abordare faţă de denominaţiunile necatolice ar consta în încercarea de reînnoire şi îmbunătăţire a propriei biserici sau a propriilor programe şi stabilirea de relaţii şi acţiuni în favoarea păcii, care este modul creştin de a proceda. Aceasta înseamnă a recunoaşte libertatea religioasă a tuturor şi a promova o anume formă, deşi probabil limitată, de separare a bisericii de stat. Vaticanul nu prea dă semne că ar vrea să-şi schimbe angajamentul în favoarea drepturilor omului şi a libertăţii religioase.

Informaţiile actuale arată că Biserica Catolică înclină spre cel de-al doilea răspuns. Înseamnă aceasta că Vaticanul nu se va schimba niciodată? Nicidecum! Dar trebuie să fim suficient de sinceri pentru a recunoaşte schimbarea – care este situaţia actuală, ce este bun şi ce este rău. Trebuie să facem o distincţie clară între fapte şi perspective, între prezent şi viitor. Trebuie de asemenea să fim capabili să acceptăm prezentul aşa cum este şi nu numai să răscolim trecutul sau să ne concentrăm asupra speculaţiilor privind evenimentele finale.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

A acordat Biserica Adventista de Ziua a Saptea o medalie papei?

Iată care sunt faptele care contrazic o parte a mitologiei care a circulat: În 1977 a avut loc o întâlnire a Comunităţilor Creştine Mondiale la Roma. Cu această ocazie, cincisprezece administratori bisericeşti au avut o audienţa cu papa. Acesta este protocolul normal atunci când lideri religioşi se întâlnesc la Roma, având în vedere rolul primordial al papei ca lider al sutelor de milioane de catolici. În acest grup s-a aflat un adventist de ziua a şaptea care deţinea la acea dată funcţia de director de relaţii publice şi libertate religioasă în cadrul Diviziunii Europa de Nord-Africa de Vest. Se obişnuieşte ca atunci când cineva se întâlneşte cu papa să-i dea una dintre medaliile sale ca o amintire a întâlnirii. Întrebându-se cum ar putea proceda ca individ şi martor, adventistul a decis, din proprie iniţiativă, să-i ofere Papei Paul VI o mică carte cu imagini şi texte şi una dintre medaliile (sau medalioanele) disponibile la Conferinţa Generală pentru întâlnirile cu personalităţi marcante. Aşa că medalia nu a fost turnată special pentru papă.

Medalia prezintă solia adventistă şi Sabatul pe ambele părţi: “Iată că El vine”, şi “orice ochi Îl va vedea”. Cele Zece Porunci sunt reprezentate prin cifre romane, dar a patra este scrisă “Adu-ţi aminte de Sabat ca să-l sfinţeşti”. Papa a făcut un comentariu interesant: “Medalia ta este mai bună ca a mea!” În acest caz, şi cu umilinţa cuvenită, suntem de acord.

Înmânarea unei medalii papei ca amintire nu înseamnă că “ne-am rătăcit” urmând papalitatea, după cum acordarea de către papă a unei medalii nu înseamnă că el “s-a rătăcit” urmând Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Trebuie să fim conştienţi de ocaziile pe care relaţiile publice le oferă. Uneori acestea sunt frecvente; alteori sunt rare.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

S-a intalnit presedintele Conferintei Generale cu Papa?

Nu. Papa se întâlneşte cu mulţi oameni – mii şi mii, în audienţe generale şi grupuri mici, sau indivizi, în audienţe speciale sau particulare. Astfel, nu este un fapt neobişnuit pentru el ca să întâlnească lideri sau şefi ai bisericilor. S-a întâmplat că adventiştii care au participat la anumite întâlniri s-au întâlnit cu papa.

Dr. Jean Nussbaum l-a întâlnit pe Papa Pius al XII-lea de mai multe ori în anii ’50 pentru a discuta despre libertatea religioasă. Şi Dr. Beach s-a întâlnit cu mai mulţi papi. Liderii noştri de la Roma şi alte persoane au avut această ocazie, dar preşedintele Conferinţei Generale niciodată. Deoarece papa nu este un lider religios “obişnuit”, şi din acest punct de vedere nici preşedintele Conferinţei Generale nu este, o astfel de întâlnire ar putea transmite un mesaj ambiguu şi ar putea fi greşit interpretată, în plus nici una din părţi nu a solicitat o asemenea întâlnire. Înţelegerea adventistă cu privire la sistemul şi istoria papală este înrădăcinată în interpretarea noastră profetică; nu putem şi nu îndrăznim să uităm aceasta.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Tulbura adventistii de ziua a saptea Vaticanul si astfel ei reprezinta o preocupare majora pentru Biserica Catolica?

Unii adventişti cred că Roma îşi are privirile aţintite asupra Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Aceasta denotă o tendinţă spre egocentrism. O astfel de concepţie nu constituie o atitudine echilibrată sau sănătoasă, ci mai degrabă o anume obsesie. Mulţi adventişti cu siguranţă sunt mai concentraţi asupra Vaticanului decât este Vaticanul asupra adventiştilor. Sublinierea în cadrul evanghelizărilor publice a unor interpretări profetice în care papalitatea joacă un rol sinistru într-adevăr îi tulbură pe catolici. Însă, Vaticanul este mai îngrijorat de creşterea extraordinară a penticostalilor, în special în America Latină. În China se pare că sunt mai mulţi penticostali decât catolici. Numărul penticostalilor la nivel mondial se ridică la aproximativ 300-500 milioane de membri.

În căutarea unităţii, Vaticanul îşi are contrapartidele sale tradiţionale: Conciliul Mondial al Bisericilor, anglicanii şi bisericile ortodoxe. În prezent Roma consideră importantă stabilirea de relaţii cu penticostalii şi alţi evanghelici. Lucrurile s-au schimbat dramatic în timpul acestui ultim deceniu. Bisericile protestante tradiţionale au pierdut membri iar evanghelicii au crescut cu rapiditate şi au devenit în multe domenii cel mai puternic grup din cadrul protestanţilor. Nu poţi lucra pentru realizarea unităţii Bisericii Creştine ignorând acest fapt. Biserica Romano-Catolică îi vede pe evanghelici, incluzând pe penticostali, ca fiind cel mai viguros dintre concurenţii religioşi şi care are cea mai mare creştere, nu pe adventiştii de ziua a şaptea.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Exista o campanie evanghelistica romano-catolica indreptata in mod special impotriva adventistilor de ziua a saptea?

Din 1999, a început să circule un document care probabil îşi are originea undeva în America Latină, probabil America Centrală. Acest document se consideră a fi un program organizat pe zece puncte (sau chiar mai mult de zece puncte) al Vaticanului având ca obiectiv special evanghelizarea adventiştilor de ziua a şaptea. După câte ştim noi, documentul este contrafăcut. Este elaborat cu stângăcie şi arată destul de primitiv. Unele dintre expresii sună mai mult a terminologie adventistă trunchiată şi nu seamănă cu modul în care catolicii se exprimă. Chiar şi Vaticanul a declarat că nu are nici un motiv să creadă că documentul este autentic. Impresia noastră este că documentul a fost plăsmuit sau schimbat de către duşmani aflaţi la marginea sau în afara bisericii.

Acestea fiind zise, trebuie să spunem că, în ceea ce-i priveşte pe catolici, ei au toate drepturile să evanghelizeze orice regiune sau grup de oameni din lume.

Acesta este un principiu al libertăţii religioase. Mai mult, orice biserică care pierde membri în favoarea altei biserici are dreptul să folosească mijloace evanghelistice legitime pentru a se proteja şi a stopa hemoragia de membri. Destul de mulţi catolici, adesea doar membri nominali, au devenit adventişti.

Este de aşteptat ca orice episcop catolic sau membru local sincer să fie preocupat de astfel de evoluţii şi să reacţioneze în dioceza sa. Cu toate acestea, nu există dovezi credibile în sprijinul unei campanii mondiale sponsorizate de Vatican care să aibă ca obiectiv specific câştigarea adventiştilor de ziua a şaptea.
În Strategia de Lucru a Conferinţei Generale 0/100, noi ne exprimăm dreptul şi însărcinarea divină de a “îndrepta atenţia tuturor oamenilor de pretutindeni” asupra Evangheliei. Deşi credem că avem un mesaj ce conţine adevăr evanghelic prezent, noi recunoaştem de asemenea că alte biserici, inclusiv Biserica Romei, au acelaşi drept al libertăţii religioase în cadrul societăţii civile. După cum spune zicala, ceea ce este bun pentru gâscă este bun şi pentru gânsac. Libertatea religioasă este importantă pentru gâscă, în mod special atunci când ea face ouă evanghelistice de aur.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Are Conferinta Generala un ambasador la Vatican?

O organizaţie bisericească nu poate avea un ambasador la “Sfântul Scaun” sau Vatican; numai statele pot avea. Sfântul Scaun doreşte să fie recunoscut ca stat, iar statele care recunosc statalitatea Vaticanului stabilesc relaţii diplomatice şi trimit un ambasador la Sfântul Scaun. O biserică poate avea o misiune sau un reprezentant la Roma, aşa cum are Arhiepiscopul de Canterbury, dar nu un ambasador. Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea nu are ambasador sau reprezentant la Vatican şi nu există planuri de a avea unul. De fapt, când guvernul Statelor Unite a decis să stabilească relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun, Conferinţa Generală s-a opus acestui plan, iar Dr. Beach a dat mărturie de două ori înaintea Congresului şi a vorbit la televizor împotrivă, datorită conceptului american al separării bisericii de stat şi deoarece Sfântul Scaun este în esenţă o biserică.

Faptul că nu avem relaţii bilaterale oficiale nu înseamnă că nu avem nici un contact. În anumite ocazii, reprezentanţi ai Bisericii Adventiste se întâlnesc cu reprezentanţi ai Sfântului Scaun la Geneva, New York, sau în altă parte, inclusiv, uneori, la Roma, de obicei în legătură cu altă întâlnire. Avem interese comune de apărat, cum ar fi libertatea religioasă, căsătoria, activitatea umanitară şi drepturile omului. Avem relaţii permanente, regulate cu multe guverne şi organizaţii, însă cele cu Vaticanul sunt mai sporadice şi ad hoc.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.