Intrebari si Raspunsuri

Este posibil sa purtam un dialog sau conversatii cu ortodocsii?

Da, este posibil, dar se mişcă foarte încet şi e nevoie de mult timp. Ei gândesc în termeni de decenii şi secole; adventiştii gândesc în zile, săptămâni şi luni. Pentru noi, când e vorba de previziuni, cinci ani înseamnă un timp îndelungat. Aceasta se datorează secvenţei noastre temporale escatologice, a faptului că trăim aşteptând apropiata venire a unui Mântuitor. Pentru ortodocşi, cinci ani sunt ca o picătură într-o găleată. Adventiştii sunt presaţi de timp; ortodocşii lasă timpul să se exprime singur.

Există două mari familii ortodoxe. Grupul de departe cel mai numeros îl constituie bisericile ortodoxe răsăritene (rusă, greacă, română şi altele). Cel de-al doilea grup este format din familia de biserici orientale ortodoxe (ortodocşi armeni, copţi, etiopieni şi sirieni). Bisericile ortodoxe orientale sunt considerate a fi pre-calcedonice deoarece ele nu acceptă decizia Conciliului Calcedon (451 d.H.) că în Hristos există două naturi diferite. Această veche problemă monofizită este astăzi mult mai puţin controversată şi dezbinătoare.

Până în prezent, unele biserici orientale nu doresc să vorbească cu adventiştii, pe care îi acuză că nu sunt în armonie cu învăţăturile bisericii apostolice (anti-trinitarianism) şi în plus pentru faptul că se implică în prozelitism. Aceste acuzaţii vin în mare măsură din partea conducerii Bisericii Copte Egiptene, care din nefericire pare să creadă, atunci când este vorba să înţeleagă doctrinele şi învăţătura adventistă, că ignoranţa este o binecuvântare. Unii ortodocşi orientali ar fi dispuşi să vorbească, dar sunt împiedicaţi de “conservatori”.

Patriarhatul de Constantinopole, despre care ortodocşii orientali consideră că exercită un primat de onoare, a fost de acord în principiu să poarte discuţii preliminare cu Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. O întâlnire preliminară utilă a avut loc în 1996, dar ortodocşii nu au putut, datorită problemelor de personal şi program legate de sărbătorirea mileniului şi alte evenimente, să fixeze data unei alte întâlniri. După cum s-a spus, “Biserica lui Dumnezeu se mişcă ca o mare broască ţestoasă”, cel puţin în ceea ce priveşte creştinismul la nivel mondial. Toate acestea pot fi frustrante, dar Isus ne cere ca prin răbdarea noastră să ne câştigăm sufletele (vezi Luca 21:19).

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

De ce am purtat un dialog cu luteranii si ce s-a obtinut?

Am purtat un dialog cu Federaţia Luterană Mondială probabil pentru că atât luteranii cât şi adventiştii sunt într-un fel copiii lui Luther. Adventiştii îl stimează foarte mult pe Luther (nu trebuie decât să citiţi Marea Luptă dacă aveţi îndoieli!) şi în unele puncte ei sunt astăzi mai “luterani” decât mulţi luterani.

Adventiştii consideră ca binevenit contactul cu alte organizaţii creştine. Ei nu sunt oameni nesociabili, cu un complex de tipul “mai sfânt decât tine”, şi nu sunt nici exclusivişti teologici şi sectari. Scopul întâlnirii cu fraţii noştri creştini luterani a fost unul simplu şi fără pretenţii: de a ajunge la o înţelegere reciprocă mai bună, de a înlătura clişeele false, de a descoperi baza pe care stă credinţa fiecăruia şi de a descoperi puncte reale sau imaginare de fricţiune sau dezacord. Noi credem că aceste obiective modeste au fost atinse. Adventiştii şi luteranii s-au întâlnit ca străini, probabil chiar suspicioşi la început, dar au plecat ca prieteni, ca fraţi şi surori care au avut o părtăşie profundă. A lui Dumnezeu să fie slava.

Desigur, rămân deosebiri doctrinare semnificative, dar participanţii au descoperit multe lucruri în comun: dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, preocuparea pentru libertatea religioasă şi mai presus de toate Evanghelia îndreptăţirii prin har şi numai prin credinţă. Cele două părţi nu au abordat doar punctele mai uşoare, ci s-au confruntat şi cu unele subiecte dificile, cum ar fi semnul fiarei şi, bineînţeles, Sabatul în opoziţie cu duminica.

Un rezultat important a fost recomandarea ca luteranii să nu trateze Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea ca o sectă, ci ca o membră a Comuniunii Creştine Mondiale. Aceasta ar putea avea consecinţe importante în special în ţări unde luteranii reprezintă biserica majoritară de stat şi unde uneori, în trecut, adventismul a fost tratat ca şi când ar fi inferior unei biserici, nedemn de atenţia favorabilă a opiniei publice.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Ar trebui pastorii adventisti sa se intalneasca si sa poarte un dialog cu bisericile crestine?

Cu siguranţă dialogul este mai bun decât diatriba. Izolarea dă naştere la ignoranţă şi neînţelegere şi conduce la închistare. Veţi fi poate surprinşi de concepţiile false şi ridicole care circulă la adresa adventiştilor. Menţionăm doar câteva:


1.    Adventiştii sunt legalişti şi cred că păzirea Sabatului sau plata zecimii îi va mântui; Satana este mântuitorul lor.
2.    Ei nu cred în divinitatea lui Hristos; ei pun scrierile unui profet din sec. XIX deasupra sau cel puţin pe acelaşi nivel cu Scripturile.
3.    Ei cred că numai adventiştii vor fi mântuiţi şi că Hristos va reveni în ziua a şaptea.
4.    Adventiştii de ziua a şaptea au fixat şi continuă să fixeze date pentru cea de-a doua venire a lui Hristos.
5.    Adventiştii mai degrabă ar muri decât să mănânce carne.

Creştinii neadventişti au aceste concepţii, precum şi altele. Nu ar trebui să facem tot ce este posibil pentru a clarifica lucrurile, atât pentru binele nostru cât şi al lor?

Apostolul Petru ne îndeamnă să fim întotdeauna gata să explicăm altora motivele pentru speranţa şi credinţa noastră (vezi 1 Petru 3:15). Ellen G. White sfătuieşte pe pastorii noştri să se întâlnească cu alţi pastori. Ea ne cere să “ne apropiem de pastorii altor denominaţiuni”. Ea ne sfătuieşte nu numai să ne rugăm pentru ei, ci şi cu ei, şi este interesant că ea îi numeşte “păstori ai turmei”, iar nu falşi profeţi. În cele din urmă, suntem invitaţi să “manifestăm un interes profund, fierbinte” pentru ei (Mărturii, vol.6, p.78, ed. eng.).

În timpul dialogului fiecare parte are ocazia de a asculta, de a îndepărta falsele informaţii şi clişeele învechite. Se poate da în mod repetat mărturie despre propria credinţă şi doctrină şi în acelaşi timp se poate învăţa foarte mult despre oameni sau biserici, de unde vin şi încotro cred că se îndreaptă.

Există o calitate a dialogului care uneori este trecută cu vederea. Binecuvântarea adesea neaşteptată este că înveţi să înţelegi şi să apreciezi credinţa şi doctrinele tale mult mai mult. Profesorii universitari înţeleg lucrul acesta. Orice profesor universitar îţi va spune că pregătind şi predând un curs de nivel universitar, profesorul adesea învaţă mult mai mult decât studenţii. Participând la mai multe dialoguri sau conversaţii teologice, sunt bucuros să recunosc că credinţa mea în doctrinele şi biruinţa inevitabilă a bisericii rămăşiţei lui Dumnezeu este mai puternică astăzi decât era cu aproape patruzeci de ani în urmă, când, pentru prima dată, am păşit pe scena relaţiilor interconfesionale ca un novice. A fost par excellence atât o experienţă prin care am învăţat pe alţii cât şi una prin care am învăţat personal. Există un titlu pe care de mult îl invidiez în secret, de care suveranii englezi şi mai târziu britanici s-au bucurat începând de pe vremea lui Henric al VIII-lea: “Apărător al credinţei”.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Constituie scrierile lui Ellen G. White un obstacol in ceea ce priveste relatiile interconfesionale?

Depinde de textul pe care-l citim, de context şi de propriile noastre presupuneri. Când Ellen White a scris despre sfârşitul timpului, subiect care constituie o mică parte a scrierilor sale, ea a caracterizat bisericile oficiale ca fiind împotriva libertăţii religioase şi a rămăşiţei credincioase. Cu toate acestea, ea întotdeauna a făcut o distincţie clară între sisteme, organizaţii şi membri sinceri. Noi nu suntem mântuiţi pentru că suntem “protestanţi”, “catolici” sau “adventişti”. Suntem mântuiţi pentru că Isus a murit pentru noi. Nu trebuie să uităm niciodată că organizaţiile religioase vor deveni “Babilon” când îşi vor uni puterea pentru a persecuta pe cei care nu acceptă crezul lor. Definiţia apocaliptică a celor “nelegiuiţi” este legată de faptele lor. Ei greşesc şi fac lucrarea diavolului deoarece îi persecută pe cei “care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12). Atunci când citim ce a scris Ellen G. White despre biserici şi religii trebuie să ţinem seama întotdeauna de context. Suntem noi persecutaţi de “protestanţi”? Suntem noi persecutaţi sistematic astăzi de către Vatican?

Când serva Domnului a scris despre viaţa creştină şi lucrarea pastorală ea şi-a exprimat poziţia în favoarea bunelor relaţii. Ea a scris: “Pastorii noştri ar trebui să se apropie de pastorii altor denominaţiuni. Rugaţi-vă pentru şi împreună cu aceşti oameni pentru care Hristos mijloceşte. Ei au o responsabilitate solemnă. Ca soli ai lui Hristos ar trebui să arătăm un interes profund, fierbinte pentru aceşti păstori ai turmei” (Mărturii, vol.6, p.78, ed. eng.). Acesta nu este ceea ce am putea numi un concept “anti-relaţional”. Nu este o strategie de izolare faţă de alţii. Ea a mai scris: “Domnul Îşi are reprezentanţi în toate bisericile” (Ibid., p.70).

Ea a avertizat pastorii şi membrii laici care atacă bisericile: “Fiţi atenţi în lucrarea voastră, fraţilor, pentru a nu stârni prea tare prejudecăţile oamenilor. Nu trebuie să se urmărească ca scop în sine atacarea altor denominaţiuni: căci acest lucru nu face decât să creeze un spirit combativ şi închide urechile şi inimile în faţa adevărului. Noi avem lucrarea noastră de făcut, care nu constă în demolare ci zidire” (Manuscript Releases, vol.20, 136.3).

Putem continua citând din Ellen White pentru a demonstra că poziţia sa nu a fost în favoarea izolaţionismului şi agresivităţii faţă de alte biserici. Ea a scris: “Domnul nu a dat poporului Său lucrarea de a lansa tirade împotriva celor care încalcă legea Sa. În nici un caz nu trebuie să atacăm celelalte biserici” (Review and Herald, 20 aprilie 1911, par.21). A spune că scrierile lui Ellen White constituie un obstacol în ceea ce priveşte cultivarea relaţiile bune, sincere cu alţi credincioşi este incorect. Nu suntem singuri pe acest pământ şi nu vom fi singuri pe noul pământ. A avea bune relaţii cu alţii nu înseamnă că favorizăm actualul obiectiv al ecumenismului. Trebuie să avem bune relaţii cu vecinii noştri, după cum sper că avem, dar aceasta nu înseamnă că am renunţat la credinţa noastră! Nu înseamnă nici că vrem să-i forţăm pe alţii să se convertească. Dacă iubim oamenii, în ciuda deosebirilor dintre noi, mărturia noastră va avea putere.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Participa uneori adventistii la intalniri ale WCC sau ale altor organizatii ecumenice?

Răspunsul este da, dar trebuie făcute nişte precizări şi prezentate nişte explicaţii. Suntem invitaţi uneori (probabil, în medie, o dată pe an) să trimitem “observatori” (sau echivalentul acestora) la întâlnirile sau alte conferinţe ale WCC. Deoarece WCC, aşa cum fac şi alte membre al Comuniunii Creştine Mondiale, recunoaşte Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea ca membră a Comuniunii Creştine Mondiale, invită Conferinţa Generală să trimită un “consilier” la întâlnirile Comitetului Central. Această categorie de invitaţi, care nu sunt delegaţi, ne oferă posibilitatea de a fi informaţi cu privire la planuri şi evoluţii şi de a ne face cunoscut punctul de vedere într-o manieră politicoasă dar onestă. Ei ne ajută de asemenea să cunoaştem şi chiar să ne împrietenim mai bine cu unii dintre cei mai importanţi lideri religioşi din lume. Ca o consecinţă, adventiştii sunt la nivel internaţional din ce în ce mai respectaţi ca membri ai unei biserici importante care trebuie luată în serios şi care nu trebuie considerată drept o sectă izolaţionistă şi eretică. S-au făcut progrese importante, deşi mai avem încă multe de făcut.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

De ce nu este Biserica Adventistă de Ziua a Saptea membra a Conciliului Mondial al Bisericilor?

Răspunsul rapid şi superficial ar fi că n-am fost invitaţi să aderăm, nici nu am făcut cerere pentru a deveni membri. Este posibil ca Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, în cazul în care ar face cerere ca să devină membră, să fie primită, deşi ar putea exista obiecţiuni din partea unor biserici membre ignorante. Aceste câteva biserici susţin în mod greşit că adventiştii nu cred în trinitate (care constituie un punct de doctrină fundamental al WCC) şi acuză pe adventiştii din unele ţări că perturbă armonia religioasă prin practicarea unui prozelitism inadecvat.

Recunoaştem deschis că WCC are unele obiective demne de laudă şi a realizat sau susţinut mai multe acţiuni pozitive. Nici un adventist nu poate fi împotriva unităţii pentru care Însuşi Hristos s-a rugat. WCC a fost împotriva discursurilor injurioase şi a relaţiilor interconfesionale discordante; a contribuit la îndepărtarea prejudecăţilor nefondate. A ajutat punând la dispoziţie informaţii mai precise despre biserici şi a promovat cu putere drepturile omului, inclusiv libertatea religioasă. A combătut relele rasismului şi aceasta nu doar atunci când era corect din punct de vedere politic. A atras atenţia asupra consecinţelor socio-economice ale Evangheliei.

Din perspectiva adventistă există mai multe obstacole pentru a deveni membru. Principala problemă o constituie înţelegerea profetică adventistă. Noi credem, sperăm că fără mândrie sau aroganţă, că această biserică reprezintă instrumentul special divin ales pentru proclamarea organizată a Evangheliei veşnice privită de pe poziţia profetică avantajoasă bazată pe Apocalipsa 14 şi 18. Adventiştii de ziua a şaptea se consideră a fi “rămăşiţa istorică” care reuneşte “rămăşiţa credincioasă” prin procesul opoziţiei religioase faţă de planurile lui Dumnezeu. De aceea spiritul caracteristic este foarte diferit de chemarea ecumenică la o unitate care include nişte elemente destul de separate şi divergente, chiar opuse.

Există şi alte probleme pe care le vom aminti doar succint. În mare parte, potrivit înţelegerii ecumenice, Scriptura nu reprezintă o unitate, nefiind normativă şi sursă a autorităţii în sine. WCC are tendinţa de a reduce rolul evanghelizării şi a sfinţirii şi redeşteptării personale. Accentul se pune pe moralitate socială şi “convertirea” structurilor nedrepte ale societăţii. Un obiectiv demn de laudă, dar aceasta nu este convertirea biblică.

Apostazia şi erezia sunt termeni cu o lungă tradiţie creştină, dar aceştia sunt aproape sistematic evitaţi în cercurile ecumenice. Acest lucru este de înţeles, deoarece ei nu se armonizează cu imaginea ecumenică şi nădăjduita unitate a întregii omeniri. Unii ecumenişti dau impresia că (sperăm că e doar o impresie) există doar trei erezii: (1) lipsa de unitate; (2) anti-trinitarianismul şi (3) rasismul. Cu toate acestea, Noul Testament prezintă pericolul penetrării anti-creştine chiar în “templul lui Dumnezeu” (2 Tes. 2:3, 4). Imaginea escatologică a bisericii la sfârşitul marii lupte dintre bine şi rău, dintre Hristos şi Satana, nu este o mega-biserică care reuneşte întreaga omenire în jurul marelui tron alb, ci o rămăşiţă credincioasă lui Dumnezeu şi poruncilor Sale (vezi Apocalipsa 12:17).

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Este Biserica Adventista de Ziua a Saptea membra a Conciliului Mondial al Bisericilor?

Răspunsul este un hotărât nu. Niciodată nu am fost membri, nu suntem şi nu ne gândim să devenim membri ai WCC în forma în care este organizată de peste jumătate de secol.

Din nefericire, anumite persoane necinstite, sau în cel mai bun caz induse în eroare, au pus în circulaţie informaţii false potrivit cărora noi am fi membri. Nu numai că nu suntem membri deplini, dar nu suntem nici măcar membri parţiali, deşi, în realitate, o astfel de categorie nu există.

Nu plătim nici un fel de taxe sau contribuţii financiare la WCC şi, nefiind membri, nu avem drept de vot şi nu putem trimite delegaţi la adunările, comitetele centrale sau întâlnirile comisiilor sale. Trebuie subliniat că numai bisericile pot fi membre ale WCC; consiliile bisericeşti nu pot fi primite. De aceea, este greşit a susţine că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este membră a WCC, deoarece în câteva cazuri Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea are o anumită relaţie (adică statut de observator) cu un conciliu naţional de biserici dintr-o anumită ţară.

Este de asemenea greşit şi tendenţios a spune că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este membră a WCC deoarece un adventist este membru într-una din comisiile sale. Este adevărat că, timp de mai mulţi ani, un distins teolog adventist a fost ales, în calitate de persoană particulară, de către WCC ca membru al Comisiei Credinţă şi Ordine a acestei organizaţii, dar aceasta nu înseamnă că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a fost membră. Acest aranjament a dat posibilitatea bisericii să beneficieze de informaţii utile, în afară de faptul că unii dintre teologii de frunte la nivel mondial au cunoscut într-o formă bine articulată concepţia adventistă.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

De ce nu cred adventistii in unitate?

Această întrebare seamănă foarte mult cu întrebarea: “Ai încetat s-o mai baţi pe soţia ta”? Este într-adevăr o întrebare care induce în eroare prezentând o situaţie falsă şi astfel oamenii sunt puşi pe o pistă greşită.

Adevărul este că adventiştii cred într-o unitate creştină mondială. Există foarte puţine biserici mondiale, majoritatea fiind organizate şi administrate la nivel naţional. Conferinţa Generală este organismul care asigură unitatea mondială a bisericii din punct de vedere administrativ. Există un singur Manual al Bisericii, din Islanda până în Japonia, în peste 200 de ţări în care biserica este prezentă şi funcţionează. Există un singur set de 27 de doctrine fundamentale, iar lecţiunile Şcolii de Sabat sunt foarte asemănătoare în orice loc din lume. Cum am putea să fim împotriva unităţii, când Însuşi Domnul nostru s-a rugat pentru unitatea bisericii ce are ca exemplu unitatea dintre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul (vezi Ioan 17). Noi credem într-un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.

Când citiţi rugăciunea de mare preot a lui Hristos din Ioan 17, nu mai rămâne nici o îndoială că unitatea pentru care El s-a rugat nu este o simplă unitate, bazată pe doctrine opuse îmbrăcate într-o formă de recunoaştere reciprocă, ci o unitate în adevăr, în dragoste, în evanghelizare şi sfinţire personală. Atunci când unul dintre aceste elemente este absent, adevărata unitate lipseşte; aceasta este poziţia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

Poate că trebuie să ne facem mai bine cunoscută credinţa noastră fierbinte şi dorinţa realizării unităţii ce trece peste barierele geografice, ideologice, etnice şi sexuale. Într-adevăr, ni s-a spus “să înaintăm împreună, să înaintăm împreună” (Selected Messages, vol.2, p.374). Să continuăm să facem astfel mai mult ca niciodată, căci există multe forţe centrifuge care încearcă să dezbine biserica. Sub conducerea lui Dumnezeu, forţa gravitaţională a Evangheliei şi masa profetică care asigură coeziunea bisericii rămăşiţei va învinge forţele de sciziune.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Face parte Comuniunea Crestina Mondiala din miscarea ecumenica?

Această întrebare poate fi privită din diferite puncte de vedere. Termenul ecumenism are multe înţelesuri diferite. Dacă prin ecumenism înţelegem o mai bună înţelegere şi cooperare ce trece peste graniţele naţionale, atunci CWC poate fi considerată ecumenică, unele dintre organizaţiile membre realizând unitatea familiei lor confesionale prin coordonarea, trecând peste graniţele naţionale, activităţii denominaţiunilor ce o alcătuiesc.

Unele dintre membrele CWC sprijină mişcarea organizată pentru unitate creştină aşa cum este promovată de Conciliul Mondial al Bisericilor. La urma urmei, anglicanii, prezbiterienii şi luteranii au avut o contribuţie majoră la înfiinţarea şi conducerea WCC. După ce iniţial s-a opus mişcării ecumenice, Biserica Romano-Catolică susţine oficial unitatea creştină – desigur, în mare măsură potrivit propriei concepţii. Cele două biserici ortodoxe membre ale CWC (Patriarhatele de Constantinopole şi Moscova) au adoptat de curând o atitudine foarte critică la adresa WCC, sugerând chiar o posibilă părăsire a WCC.

Alte membre CWC, cum ar fi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Alianţa Evanghelică Mondială şi Alianţa Baptistă Mondială şi-au exprimat ani de-a rândul rezervele în ceea ce priveşte diferite aspecte ale ecumenismului, iar bisericile lor în general nu sunt membre ale WCC. Despre unele dintre aceste biserici se poate spune că afişează concepţii anti-ecumenice.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Am auzit ca Biserica Adventista de Ziua a Saptea este considerata a fi membra a Comuniunii Crestine Mondiale (Christian World Communion-CWC). Este adevarat?

În principiu, Comuniunea Creştină Mondială este formată din organizaţiile creştine mondiale recunoscute. Însă există diferenţe considerabile între membrii CWC. Majoritatea sunt organizaţii umbrelă pentru biserici care aparţin aceleiaşi confesiuni sau comuniuni, cum ar fi Alianţa Baptistă Mondială, Consiliul Metodist Mondial sau Federaţia Luterană Mondială. Alte membre ale Comuniunii Creştine Mondiale sunt cu adevărat biserici mondiale, cum ar fi Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Armata Salvării, Biserica Romano-Catolică şi Patriarhatul Ecumenic de Constantinopole.

Majoritatea denominaţiunilor sunt organizate ca biserici naţionale şi de aceea consideră că este util să aibă organizaţii coordonatoare internaţionale. De exemplu, Consiliul Consultativ Anglican ajută la realizarea unei solidarităţi, cooperări şi comuniuni mai strânse între bisericile anglicane, cum ar fi Biserica Anglicană şi Biserica Episcopaliană Americană. Există aproximativ douăzeci de asemenea organizaţii şi acestea se întâlnesc în cadrul unei conferinţe informale a secretarilor o dată pe an, de obicei în octombrie. Aproximativ jumătate din întâlniri au loc în Elveţia; celelalte întâlniri sunt organizate în alte locuri, majoritatea în Europa (din motive logistice şi financiare). Conferinţa reprezintă un forum pentru schimb de informaţii şi analizarea problemelor religioase internaţionale, cum ar fi libertatea religioasă, relaţiile interconfesionale şi dialogurile bilaterale. Este o ocazie unică de părtăşie creştină, însă nu o conferinţă cu putere decizională.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.