Intrebari si Raspunsuri

Care este pozitia adventistilor privind prozelitismul?

Când răspundem la această întrebare trebuie să facem faţă problemei multiplelor sensuri ale prozelitismului. Definiţia care a trecut testul timpului este aceea de a converti oameni dintr-o credinţă (sau lipsă de credinţă) la altă credinţă. Aceasta este şi esenţa evanghelizării. În acest sens, noi nu ne opunem prozelitismului.

Adesea, din ce în ce mai mult, în cercurile ecumenice, prozelitismul are conotaţii peiorative. În acest context, el se referă la mărturisire coruptă, adică la folosirea de metode greşite în evanghelizare, cum ar fi oferirea de avantaje materiale (amintiţi-vă expresia “creştinii de orez”), folosirea vorbelor linguşitoare, a declaraţiilor false şi obţinerea de avantaje de pe urma oamenilor. Dacă acesta este prozelitismul, atunci îi suntem oponenţi pe faţă.

Totuşi, în anumite cercuri ortodoxe şi câteva ecumenice, orice efort de a converti la biserica şi credinţa ta o persoană, câtă vreme este botezată într-o biserică, chiar dacă aceasta a avut loc când era copil, este văzut ca prozelitism, ca o “adresă greşită”. Adventiştii nu pot accepta ideea că o persoană, botezată pe când era copil, care niciodată nu merge la biserică, care nu are nici o legătură vie cu Hristos, se situează în afara celor care au nevoie de a fi evanghelizaţi. În această privinţă noi preferăm să stăm alături de o serie întreagă de mărturisitori ai Evangheliei, incluzând pe apostolul Pavel, John Wesley şi Billy Graham. Într-adevăr, “vai mie, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Corinteni 9:16). A spune altora despre Evanghelia mântuirii prin Hristos este un mandat creştin primit de la Dumnezeu. În timp ce evanghelizarea autentică ne eliberează de seceta intelectuală şi spirituală, falsul prozelitism ne înrobeşte şi înlocuieşte ignoranţa cu servilismul faţă de legalism şi formalism.


 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.