Intrebari si Raspunsuri

De ce am promovat noi, ca adventisti de ziua a saptea, un “code de bonne conduite” in privinta evanghelizarii publice?

“Code de bonne conduite” este o expresie din limba franceză care nu se referă la un cod legal de comportament ci, pur şi simplu la cea mai potrivită practică, din punct de vedere etic, de a susţine evanghelizare publică. Noi credem că, atunci când ducem Evanghelia mântuirii semenilor noştri, suntem purtătorii unui mandat divin şi de aceea doar cele mai înalte standarde etice sunt vrednice de a fi acceptate.Între standardele etice care nu pot să lipsească se numără:


1. Adevărul, transparenţa, corectitudinea faţă de alte instituţii religioase. Când este implicat în evanghelizare, nimeni nu trebuie să facă în mod deliberat afirmaţii neadevărate privind învăţăturile şi practicile oficiale ale altor biserici.
2. Când ne mărturisim credinţa trebuie să fim conştienţi totdeauna că îndeplinim un serviciu pentru Dumnezeu, şi nu interese eclesiastice speciale.
3. Când ne împărtăşim credinţa şi practicile religioase, importanţa familiei trebuie sa fie respectată, străduindu-ne să nu cauzăm izolare. Adventiştii trebuie să fie văzuţi ca susţinători şi apărători ai familiei, într-o vreme în care forţele anti-familie sunt în ascendenţă.
4. Convertirea oamenilor şi ceea ce urmează după alăturarea lor Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea nu trebuie să fie niciodată motivate de primirea unor daruri sau mijloace materiale, altfel convertirea devine înşelăciune.

Obiectivul nostru cheie în evanghelizare trebuie să fie întotdeauna acela de a-l atrage pe om spre Hristos şi spre o deplină înţelegere a adevărurilor biblice şi a mântuirii, şi nu doar ca să sporim numărul credincioşilor. Acesta din urmă ar putea fi perceput ca “imperialism eclesiastic”.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.