Intrebari si Raspunsuri

Care este pozitia adventistilor privind prozelitismul?

Când răspundem la această întrebare trebuie să facem faţă problemei multiplelor sensuri ale prozelitismului. Definiţia care a trecut testul timpului este aceea de a converti oameni dintr-o credinţă (sau lipsă de credinţă) la altă credinţă. Aceasta este şi esenţa evanghelizării. În acest sens, noi nu ne opunem prozelitismului.

Adesea, din ce în ce mai mult, în cercurile ecumenice, prozelitismul are conotaţii peiorative. În acest context, el se referă la mărturisire coruptă, adică la folosirea de metode greşite în evanghelizare, cum ar fi oferirea de avantaje materiale (amintiţi-vă expresia “creştinii de orez”), folosirea vorbelor linguşitoare, a declaraţiilor false şi obţinerea de avantaje de pe urma oamenilor. Dacă acesta este prozelitismul, atunci îi suntem oponenţi pe faţă.

Totuşi, în anumite cercuri ortodoxe şi câteva ecumenice, orice efort de a converti la biserica şi credinţa ta o persoană, câtă vreme este botezată într-o biserică, chiar dacă aceasta a avut loc când era copil, este văzut ca prozelitism, ca o “adresă greşită”. Adventiştii nu pot accepta ideea că o persoană, botezată pe când era copil, care niciodată nu merge la biserică, care nu are nici o legătură vie cu Hristos, se situează în afara celor care au nevoie de a fi evanghelizaţi. În această privinţă noi preferăm să stăm alături de o serie întreagă de mărturisitori ai Evangheliei, incluzând pe apostolul Pavel, John Wesley şi Billy Graham. Într-adevăr, “vai mie, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Corinteni 9:16). A spune altora despre Evanghelia mântuirii prin Hristos este un mandat creştin primit de la Dumnezeu. În timp ce evanghelizarea autentică ne eliberează de seceta intelectuală şi spirituală, falsul prozelitism ne înrobeşte şi înlocuieşte ignoranţa cu servilismul faţă de legalism şi formalism.


 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Putem aborda si oamenii secularizati?

Fără îndoială că este mult mai uşor să ne apropiem şi să vorbim oamenilor care gândesc ca noi. Este uşor să evanghelizăm oameni care acceptă Biblia şi sunt ucenici ai lui Hristos (deşi “acceptarea” lor şi “ucenicia” lor sunt doar sporadice) decât pe aceia care au o altă ideologie sau nici o ideologie specifică.

Iată de ce noi adesea tindem să ne orientăm eforturile evanghelistice spre “verişorii” noştri creştini.

Sunt două obstacole majore în drumul pregătirii oamenilor pentru întâmpinarea grabnicei reveniri a Domnului:

1.    Confuzia privind ceea ce învaţă Biblia.
2.    O concepţie secularizată (în special în Europa şi S.U.A.) care tăgăduieşte esenţa creştinismului şi aruncă bisericile la grămada de gunoi a istoriei.

Am avut un succes mult mai mic în a lupta cu cel de-al doilea obstacol decât cu învăţăturile biblice false. Am descoperit că este dificil să te ocupi de secularism şi să câştigi oameni care întreabă, în principiu, “De ce avem nevoie de bastonul susţinător al religiei câtă vreme am câştigat un control spectaculos asupra vieţilor noastre, asupra mediului şi chiar asupra spaţiului extraterestru?”

Recunoscând că aceasta nu este o problemă simplă, cum putem noi, cu toate acestea, să ne apropiem de oamenii secularizaţi? Iată în cele ce urmează câteva sugestii simple (care evident necesită o elaborare aprofundată pentru a le include într-un plan de acţiune):

1.    Furnizează informaţii fundamentale despre creştinism – mulţi oameni sunt analfabeţi din punct de vedere religios.
2.    Ajută pe oameni să găsească un sens şi acesta le va da identitate şi siguranţă. Vieţile multor oameni n-au nici un sens.
3.    Fii un comunicator şi angajează pe oameni în dialog. Prea mulţi adventişti sunt tari în monolog.
4.    Creează oportunităţi în care oamenii secularizaţi să întâlnească creştini iubitori şi credibili. Acest fel de persoane (nu fanatici şi legalişti a toate-ştiutori) ar trebui să stabilească contactul şi să realizeze impactul.
5.    Caută ocazii să ieşi din izolare şi să depăşeşti înstrăinarea.
6.    Caută ocazii să descoperi valoarea de sine. Un convertit efectiv trebuie să descopere valoarea de sine înainte de a fi în stare să iasă de pe terenul mlăştinos al secularismului.
7.    În ultimul rând, întăreşte speranţa. Istoria şi protagoniştii săi individuali nu trebuie să-şi piardă speranţa şi controlul.

Trebuie să scărpinăm acolo unde oamenii au mâncărimi. Oamenii secularizaţi “trebuie să se simtă necesari”. Trebuie să facem mai mult decât să repetăm ce am făcut acum 25 sau 50 de ani. Trebuie să dezvoltăm oferta de servicii a Bisericii. Este drăguţ şi comod să stai înăuntrul Bisericii, înconjurat de oameni care gândesc identic, dar asta înseamnă în acelaşi timp să fii mult prea departe de oamenii secularizaţi. Încearcă să stai la uşă (chiar riscând să capeţi o răceală din când în când) sau în afara uşii, destul de aproape de Dumnezeu ca să-L poţi auzi, dar nu prea departe de oamenii secularizaţi pe care nu i-ai putea auzi şi nu ai putea răspunde strigătului lor după ajutor.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

In evanghelizarea publica, ar trebui limitat adevarul?

În general vorbind, răspunsul este “nu”. Adevărul este adevăr şi de aceea nu poţi restrânge sau limita adevărul, în acelaşi fel în care nu poţi condensa sau comprima lumina. Totuşi, în prezentarea adevărului trebuie să ţinem cont de contextul cultural, educaţie, şi probabil de prejudecăţile celor pe care vrem să-i contactăm. Când vorbea de mâncarea evanghelistică, autorul Epistolei către Evrei foloseşte expresiile “lapte” şi “hrană tare”, sugerând prin aceasta că unii oameni, în ceea ce priveşte capacitatea lor de a absorbi doctrină solidă, sunt mai mult ca nişte copii care au nevoie de hrană lichidă decât de alimentaţie solidă (vezi Evrei 5:12).

Problema nu este aceea dacă ar trebui să restrângem sau chiar să ascundem adevărul, ci mai degrabă cât de bine am putea să ne îndeplinim marea însărcinare evanghelistică. Nu avem nici un motiv să epatăm pe scena evanghelistică, precum proverbialul taur într-un magazin de porţelanuri. Poate că localnicii au fost avertizaţi spunându-li-se tot felul de insinuări şi falsuri despre biserica noastră. Într-un asemenea caz, ar trebui să procedăm într-o manieră pedagogică, în primul rând construind credibilitate şi sinceritate, dezvăluind corectitudine, preocupare plină de grijă pentru bunăstarea şi salvarea fiinţelor umane.

O altă problemă este lipsa în mare măsură a libertăţii religioase în unele ţări. În asemenea locuri, predicarea publică a mesajului nostru este puternic restricţionată şi uneori este interzis cu desăvârşire să predici. În alte ţări trebuie procedat cu extrem de mare grijă şi sensibilitate, fiind aproape nevoie de un al şaselea simţ. Sunt unele ţări unde vorbirea despre profeţi falşi, apostazie şi apelul de convertire la creştinism autentic, ar avea ca rezultat imediat stoparea lucrării noastre şi chiar expunerea predicatorilor şi convertiţilor la pedeapsa cu moartea, din pricina a ceea ce este văzut ca blasfemie, apostazie sau trădare.

Tatăl meu, Walter R. Beach, obişnuia să se refere la pericolul de a amplifica detaliile. Vorbind despre fiecare copac în parte am putea împiedica pe ascultători să vadă întreaga pădure a adevărului Evangheliei. Din nou Ellen G. White are un sfat valoros: “Nu este cea mai bună politică să fii foarte explicit şi să spui tot ce se putea spune despre un anumit punct, când lucrarea ar putea fi realizată cu câteva argumente… . Este un plan mult mai bun să păstrezi o rezervă de argumente decât să reverşi un potop de cunoştinţe privind un anume subiect” (Counsels to Writers and Editors, p. 56).

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Poate un evanghelist sa atace alte biserici?

Probabil că întrebarea ar fi mai bine redactată spunând s-ar cădea ca un evanghelist să atace alte biserici? În vreme ce el probabil are, din punct de vedere legal, libertatea religioasă de a proceda astfel, întrebarea este, ar trebui s-o facă? Este înţelept şi productiv să te implici în a purta războaie de cuvinte şi a lansa focuri de artilerie împotriva altor denominaţiuni? Fiecare atac cu caracter combativ provoacă un contraatac pe măsură. Desigur, unii oameni se hrănesc din controversă şi tânjesc după o luptă – cel puţin o confruntare unde ei, în mod public, pot să reducă la tăcere partea adversă.

A fi evanghelist este una din cele mai măreţe chemări ale lui Dumnezeu. Nu există chemare mai înaltă. Ce privilegiu să duci Evanghelia semenilor tăi! Vestea cea Bună, în contextul timpului sfârşitului este atât de minunată, convingătoare şi purtătoare de satisfacţii încât n-are nevoie de o prezentare combativă care inevitabil reduce impactul ei spiritual. Mierea atrage albinele – şi urşii din acelaşi motiv; oţetul nu este o băutură plăcută. În misiunea noastră, trebuie să prezentăm “adevărul … aşa cum este el în Isus” (Counsels to Writers and Editors, p. 60). Atacurile lipsite de politeţe, comparaţiile invidioase, aluziile negative fac evanghelizarea mult mai dificilă şi zădărnicesc viitoarele oportunităţi.

În trecut, unii indivizi au folosit metoda “pârjolirii totale” în campaniile de evanghelizare. Au făcut exces de publicitate, au devenit subiectul discuţiilor localnicilor, au stârnit multe controverse şi conflicte, au învrăjbit pe oameni şi biserici unii împotriva altora, au făcut câteva botezuri şi apoi au părăsit oraşul stârnind antipatia majorităţii oamenilor, pentru ca niciodată să nu mai revină. Există metode mai bune.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

De ce am promovat noi, ca adventisti de ziua a saptea, un “code de bonne conduite” in privinta evanghelizarii publice?

“Code de bonne conduite” este o expresie din limba franceză care nu se referă la un cod legal de comportament ci, pur şi simplu la cea mai potrivită practică, din punct de vedere etic, de a susţine evanghelizare publică. Noi credem că, atunci când ducem Evanghelia mântuirii semenilor noştri, suntem purtătorii unui mandat divin şi de aceea doar cele mai înalte standarde etice sunt vrednice de a fi acceptate.Între standardele etice care nu pot să lipsească se numără:


1. Adevărul, transparenţa, corectitudinea faţă de alte instituţii religioase. Când este implicat în evanghelizare, nimeni nu trebuie să facă în mod deliberat afirmaţii neadevărate privind învăţăturile şi practicile oficiale ale altor biserici.
2. Când ne mărturisim credinţa trebuie să fim conştienţi totdeauna că îndeplinim un serviciu pentru Dumnezeu, şi nu interese eclesiastice speciale.
3. Când ne împărtăşim credinţa şi practicile religioase, importanţa familiei trebuie sa fie respectată, străduindu-ne să nu cauzăm izolare. Adventiştii trebuie să fie văzuţi ca susţinători şi apărători ai familiei, într-o vreme în care forţele anti-familie sunt în ascendenţă.
4. Convertirea oamenilor şi ceea ce urmează după alăturarea lor Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea nu trebuie să fie niciodată motivate de primirea unor daruri sau mijloace materiale, altfel convertirea devine înşelăciune.

Obiectivul nostru cheie în evanghelizare trebuie să fie întotdeauna acela de a-l atrage pe om spre Hristos şi spre o deplină înţelegere a adevărurilor biblice şi a mântuirii, şi nu doar ca să sporim numărul credincioşilor. Acesta din urmă ar putea fi perceput ca “imperialism eclesiastic”.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.