Intrebari si Raspunsuri

Modul in care intelegea Ellen G. White relatia dintre scrierile ei si Scriptura

 
Prima parte. Extras din lucrarea The Great Controversy, paginile vii-ix.

In Cuvantul Sau, Dumnezeu a transmis oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuiesc acceptate ca pe o revelatie infailibila si plina de autoritate a vointei Sale. Ele trebuie sa fie standardul caracterului, revelatoarele doctrinelor si testul experientei. "Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa instruiasca in ceea ce priveste neprihanirea; astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie complet si pe deplin destoinic pentru orice lucrare buna" (2 Timotei 3:16, 17, � textele biblice citate sunt traduse din versiunea biblica R.V.� n.t.).

Cu toate ca Dumnezeu si-a revelat vointa Sa oamenilor prin Cuvantul Sau, aceasta nu a facut inutila prezenta continua si calauzirea Duhului Sfant. Dimpotriva, Duhul a fost promis chiar de catre Mantuitorul nostru spre a deschide servilor Sai intelesul Cuvantului Sau, pentru a-i ilumina si pentru a pune in aplicare invataturile. Iar pentru ca Duhul lui Dumnezeu este Cel care a inspirat Biblia, este imposibil ca invatatura Duhului sa fie vreo data contrara celei din Cuvant.

Duhul nu a fost dat�si nici nu poate fi dat vreo data�pentru a inlocui Biblia; pentru ca Scripturile afirma in modul cel mai explicit faptul ca acest Cuvant al lui Dumnezeu este standardul cu ajutorul caruia toate invataturile si experientele trebuie sa fie testate. Apostolul Ioan spune: "Nu dati crezare oricarui spirit, ci cercetati spiritele spre a vedea daca ele sunt de la Dumnezeu: pentru ca in lume au iesit multi profeti falsi " (1 Ioan 4:1). Iar Isaia declara: "La lege si la marturie: daca nu vor vorbi in acord cu acest cuvant, este pentru ca nu este nici o lumina in ei" (Isaia 8:20).

Un mare repros a fost pronuntat de Duhul Sfant asupra erorilor in care se afla o anumita categorie de oameni care, pretinzand ca sunt iluminati, dovedesc mai departe ca nu au nevoie de calauzirea Cuvantului lui Dumnezeu. Ei sunt guvernati de impresii pe care le percep a fi vocea lui Dumnezeu in sufletul lor. Dar spiritul care-i controleaza pe acestia nu este Spiritul lui Dumnezeu. Aceasta urmarire de impresii, pentru ca mai apoi Scripturile sa fie neglijate, nu poate conduce decat la confuzie, la inselaciune si ruina. Aceasta nu serveste decat scopurilor celui rau. Si intrucat lucrarea Duhului Sfant este de o importanta vitala pentru Biserica lui Hristos, una din inselaciunile lui Satana este ca prin intermediul erorilor aduse de extremisti si fanatici, sa se arunce dispret asupra lucrarii Duhului, asupra cauzei poporului lui Dumnezeu, pentru ca aceasta sursa de putere pe care Insusi Domnul a pus-o la dispozitie sa fie neglijata.

In armonie cu Cuvantul lui Dumnezeu, Duhul Sau a venit spre a-i continua lucrarea de-a lungul dispensatiunii Evangheliei. De-a lungul secolelor in care au fost scrise Scripturile Noului si Vechiului Testament, Duhul Sfant nu a incetat sa comunice lumina mintilor individuale, in afara revelatiilor cuprinse in Canonul Sfant. Insasi Biblia relateaza cum, prin Duhul Sfant, oamenii au primit avertizari, reprosuri, sfaturi si instruire, in chestiuni care nu au legatura cu cele scrise in Scripturi. Si sunt mentionati profeti din diferite perioade, a caror cuvinte nu au fost consemnate in scris. In acelasi fel, dupa incheierea canonului Scripturii, Duhul Sfant a continuat aceasta lucrare, pentru a ilumina, avertiza si mangaia pe copiii lui Dumnezeu.

Isus a promis ucenicilor Sai ca: "Mangaietorul, care este Duhul Sfant, pe care Tatal I-l va trimite in numele Meu, va va invata toate lucrurile si va aduce aminte toate lucrurile pe care vi le-am spus." "Cand El, Duhul Adevarului, va veni, va va calauzi in tot adevarul: . . . si va va arata lucrurile ce vor veni" (Ioan 14:26; 16:13). Scriptura invata cu claritate faptul ca aceste fagaduinte, nu sunt nici pe departe limitate la zilele apostolice, ele extinzandu-se asupra bisericii lui Hristos din toate timpurile. Mantuitorul ii asigura pe urmasii Sai: "Si Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul lumii" (Matei 28:20). Iar Pavel declara faptul ca darurile si manifestarile Spiritului au fost date bisericii: "pentru perfectionarea sfintilor, pentru lucrarea de slujire, pentru edificarea corpului lui Hristos: pana cand vom ajunge cu totii la unitatea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, pana la omul perfect, pana la statura plinatatii lui Hristos" (Efeseni 4:12, 13).

Apostolul s-a rugat pentru credinciosii din Efes: "Ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatal gloriei, sa va dea Spiritul intelepciunii si descoperirea cunostintei Sale: fie ca ochii intelegerii voastre sa fie iluminati; fie ca voi sa stiti care este speranta chemarii Sale, si . . . nespus de marea stralucire a puterii Sale in care credem" (Efeseni 1:17-19). Lucrarea Spiritului divin este aceea de a ilumina intelegerea si de a deschide inaintea mintii lucrurile profunde ale Cuvantului lui Dumnezeu, aceasta fiind chiar binecuvantarea pe care Pavel o pronunta asupra bisericii crestine din Efes.

Dupa manifestarea miraculoasa a Duhului Sfant din Ziua Cincizecimii, Petru a indemnat oamenii la pocainta si la botez in numele lui Hristos, pentru iertarea pacatelor; si a spus ca: "Trebuie sa primiti darul Duhului Sfant, pentru ca v-a fost promis voua si copiilor vostrii, si tuturor acelora care vor mai veni, in oricat de mare numar ii va chema Domnul Dumnezeul nostru" (Fapte 2:38, 39).

In legatura imediata cu scenele marii zi a lui Dumnezeu, Domnul a promis prin profetul Ioel o manifestare speciala a Spiritului Sau. (Vezi Ioel 2:28.) Aceasta profetie s-a implinit partial prin umplerea cu Duhul Sfant din Ziua Cincizecimii; insa isi va gasi deplina implinire in manifestarea harului divin care va insoti lucrarea de incheiere a predicarii Evangheliei.
 
Partea a doua. Extras din lucrarea Selected Messages, cartea a 3-a, paginile 29-31.
Primatul Cuvantului


Relatia scrierilor lui E. G. White cu Biblia este recunoscuta inca din prima ei carte.

I-ti recomand, draga cititorule, Cuvantul lui Dumnezeu ca regula pentru credinta si practica ta. Prin acest Cuvant vom fi judecati. Dumnezeu, in Cuvantul Sau, a promis sa dea viziuni in "ultimele zile"; nu pentru a aduce o noua norma de credinta, ci pentru a mangaia pe poporul Sau si pentru a corecta pe cei care au gresit fata de adevarul din Biblie. In acest fel s-a ocupat Dumnezeu si de Petru atunci cand El a dorit sa-l trimita spre a predica Neamurilor. (Din lucrarea A Sketch of the Christian Experience and Views of Ellen G. White, pag. 64 [ed. din 1851]. Material retiparit in lucrarea Early Writings, pag. 78.)

Nu pentru a lua locul Cuvantului.


Domnul doreste ca voi sa studiati Biblia. El nu a dat nici o lumina suplimentara spre a lua locul Cuvantului Sau. Aceasta lumina trebuie sa aduca mintile confuze la Cuvantul Sau care, daca este mancat si digerat, devine la fel de esential pentru suflet pe cat este si sangele pentru trup. Atunci vor fi vazute lucrari bune ce vor straluci asemenea luminilor prin intuneric. (Scrisoarea nr. 130, 1901.)

Dovezile sa fie luate din Biblie.

In lucrarea publica nu expuneti ca pe ceva proeminent citate din scrierile Sorei White, prezentandu-le ca autoritatea cu care va sustineti pozitia. Pentru ca facand aceasta nu veti mari increderea in marturi. Aduceti-va dovezile, simplu si clar, din Cuvantul lui Dumnezeu. Un [pag. 30] "Asa spune Domnul" este cea mai puternica marturie posibila pe care o puteti prezenta oamenilor. Fie ca nimeni sa nu fie educat sa astepte ceva de la Sora White, ci de la puternicul Dumnezeu, Acela care a dat instructiunile Sorei White. (Scrisoarea 11, 1894.) . . .

Relatia dintre scrierile lui E. G. White si Biblie�Lumina mai mica.


Este acordata o mica atentie Bibliei, asa ca Domnul a dat o lumina mai mica pentru a conduce pe oameni la lumina mai mare. (Extras din publicatia The Review and Herald, 20 ianuarie 1903. Citata si in lucrarea Colporteur Ministry, pag. 125.) . . .

Nu cu scopul de a aduce o lumina noua.

Fratele J ar produce confuzie in mintile oamenilor daca ar cauta sa faca [pag. 31] sa para ca lumina data prin intermediul lucrarii Testimonies ar fi un adaos la Cuvantul lui Dumnezeu, caci facand astfel prezinta chestiunea intr-o lumina falsa. Dumnezeu a considerat nimerit ca in acest fel sa conduca mintile poporului Sau la Cuvantul Sau si sa le dea o mai clara intelegere cu privire la acesta.

Cuvantul lui Dumnezeu este suficient sa ilumineze si cea mai innourata minte si acest Cuvant poate fi inteles de catre oricine are o oarecare dorinta de a-l intelege. Dar in ciuda acestor lucruri, unii din cei care-si fac o profesiune de credinta din studiul Cuvantului lui Dumnezeu, ajung in directa opozitie cu cele mai clare invataturi ale acestuia. Astfel ca pentru a nu mai lasa nimanui vreo scuza, Dumnezeu a dat marturii clare si la obiect, pentru a-i aduce inapoi la Cuvantul pe care au neglijat sa-l urmeze.

Cuvantul lui Dumnezeu abunda de principii cu caracter general pentru formarea unor obiceiuri de viata corecte iar, la nivel general si personal, marturiile au fost astfel concepute spre a le atrage mai puternic atentia fata de aceste principii. (Testimonies, vol. 5, pag. 663, 664.)

Marturiile sunt pentru a oferi lectii clare din Cuvant.

In Scripturi Dumnezeu a enuntat lectii practice care sa guverneze viata si comportamentul sub toate aspectele; El a oferit in acest Cuvant puncte particulare in legatura cu caracterul, conversatiile si comportamentul nostru, dar cu toate acestea, lectiile Sale sunt trecute cu vederea si ignorate in mare masura. Pe langa instructiunile din Cuvantul Sau, Domnul a mai dat marturii speciale poporului Sau, nu ca o noua revelatie, ci pentru ca El sa poata desfasura inaintea noastra lectiile clare ale Cuvantului Sau, pentru ca erorile sa poata fi corectate, pentru ca sa poata fi aratat drumul corect si pentru ca nici un suflet sa nu mai poata avea nici o scuza. (Scrisoarea nr. 63, 1893.) (Vezi Testimonies, vol. 5, pag. 665.)

Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White

 

Introducere - Cum se raporteaza scrierile lui Ellen G. White la Biblie?


Sunt scrierile lui Ellen G. White egale cu Biblia? Cu a inteles ea relatia pe care le are scrierile ei cu Scriptura? Care este diferenta dintre profetii canonici si cei ne-canonici?

Adventistii de ziua a saptea cred ca " scrierile lui Ellen White nu sunt un substituient al Scripturilor. Acestea nu pot fi plasate pe acelasi nivel. Sfintele Scripturi stau singure, unicul standard prin care scrierile ei sau ale altora trebuie judecate si din care sa-si imprumute subiectele" (Seventh-day Adventists Believe . . . , pag. 227). Ellen White insasi a afirmat ca "se acorda o mica atentie Bibliei, iar Domnul a dat o lumina mai mica care sa conduca pe oameni la lumina mai mare" (periodicul Review and Herald, 20 ianuarie 1903). Cum trebuie inteleasa aceasta afirmatie? S-a considerat cumva ea pe sine a fi la egalitate cu profetii Bibliei? Exista cumva "grade" de inspiratie?

In urmatoarele pagini se pot gasi raspunsuri la acestea intrebari si altele asemanatoare care au legatura cu Ellen G. White alaturi de diferite materiale adventiste de ziua a saptea. Prima pagina este "Cum intelegea Ellen G. White relatia dintre scrierile ei si Scriptura" si consta in doua pasaje importante din scrierile doamnei White cu privire la acest subiect. Urmatoarea este "Cum intelege Biserica Adventista de Ziua a Saptea autoritatea lui Ellen G. White" consta in doua afirmatii extrase din documente oficiale ale bisericii. In Biblioteca de referinte, cititorii interesati vor putea gasi o expunere larga a acestor subiecte in "Relatia dintre scrierile lui Ellen G. White si Biblie."

Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White

 

Reguli de baza pentru interpretare - Externe

[Extras din lucrarea lui Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 394-407. Notele, indicate in paranteze, au numerele din textul original.]

"Multi oameni iau marturiile pe care Domnul le-a dat si le aplica asa cum considera ei ca trebuie aplicate. Iau cate o afirmatie de ici sau de colo, scotand-o din contextul ei si o aplica in conformitate cu propriile lor idei. Aceste sarmanele suflete ar fi dezorientate daca ar putea citi toate cele cate au fost scrise si daca ar vedea adevarata aplicatie a acestora, iar dupa aceasta nu ar mai fi in confuzie."[1]

Exista cam opt reguli de baza ce se ocupa de contextul mai larg al unui document:

Regula unu: Include tot ceea ce a spus profetul in legatura cu chestiunea aflata in discutie inainte de a ajunge la o concluzie.[2]

Aceasta regula pare sa fie de la sine inteles; cu toate acestea, probabil ca este primul motiv pentru care domneste confuzia atunci cand oamenii nu sunt de acord in anumite chestiuni. Motivul: cei mai multi dintre oameni vad numai ceea ce doresc sa vada. Acest aspect foarte simplu influenteaza cele mai multe dintre cercetari, indiferent daca este vorba despre astrofizica, medicina, politica, sau teologie. Din nefericire, doar putini oameni vor admite aceasta. Am putea numi acest fenomen, paradigma fixatiei, sau problema presupozitiilor.[3] In special in cadrul studiului Bibliei, nimic nu pare mai dificil pentru majoritatea oamenilor decat sa ia in considerare toate aspectele! Aceasta dificultate nu apare datorita faptului ca este deficitara capacitatea persoanei de a gandi. Dificultatea care ii separa de cei care iau in considerare aceeasi informatie este faptul ca presupozitiile lor sunt diferite, presupozitii care nu apartin numai mintii ci deopotriva si inimii.

Cel mai adesea, presupozitiile ii ghideaza pe cei care studiaza sa "vada" ceea ce ei vor sa vada si astfel ei trec cu vederea totalitatea aspectelor pe care le-a scris un scriitor asupra unui anumit subiect. Aceste paradigme controleaza mintea catre directia pe care acesta doreste sa vada si catre ceea ce-i doreste inima sa creada. Mai inainte[4] am numit acest fenomen "atitudine." Aceste atitudini profunde si adesea neverbalizate determina concluziile cuiva.[5]

Dupa recunoasterea acestei "mahrame" de presupozitii (paradigme sau cuvinte-puncte de vedere) pe care orice persoana care studiaza ar trebui sa o recunoasca, urmatoarea provocare este aceea de a examina tot ceea ce a spus sau a scris o persoana in legatura cu chestiunea aflata in discutie. Numai in felul acesta poate sa fie abordat corespunzator scriitorul (sau vorbitorul).

Multi invatati in ale Bibliei au acceptat de-a lungul secolelor principiul lui Isaia: "Dar cuvantul Domnului va fi pentru ei: 'Precept dupa precept, precept dupa precept, rand dupa rand, rand dupa rand, aici putin, acolo putin'" (28:13) [vers. engl.�n.t.]. Ei au acceptat faptul ca acest principiu afirma ideea ca Biblia contine mesajul lui Dumnezeu uniform si armonios desfasurat fiintelor umane. Insa acest principiu nu afirma ideea ca toate textele sunt in aceeasi masura de clare, sau ca intelesul unui verset poate fi inteles aparte de contextul ce-l formeaza versetele intre care acesta se gaseste. Totalitatea mesajului Bibliei (sau a unei alte carti ori a unui autor) furnizeaza contextul final ce confera intelesului fiecarui "precept" sau "rand."

Acelasi principiu se aplica si la scrierile lui Ellen White. Ea a scris adesea: "Insasi marturiile vor fi cheia care va explica mesajul dat, la fel cum Scriptura se explica prin Scriptura."[6]

Ea a considerat ca scrierile ei corespund unele cu altele si sunt in armonie de la inceput si pana la sfarsit, indicand "o linie dreapta a adevarului, ne avand nici o afirmatie eretica."[7] Aceasta este o [p. 395] afirmatie remarcabila pe care un autor poate sa o faca, in special unul care a scris pe durata a mai mult de saptezeci de ani.[8]

Despre unele subiecte pe care multi le considera astazi importante, doamna White nu a scris nimic. Filmele, televiziunea si programele radio, avorturile, incinerarea, transplanturile de organe, etc., nu erau subiecte obisnuite in zilele ei.

Despre unele subiecte sunt spuse putine lucruri

Cu privire la unele subiecte ea se pronunta foarte putin. Avem relativ putine afirmatii cu privire la asigurarea de viata[9] si numai una referitoare la verigheta.[10] Comentariile ei cu privire la cele doua "invieri speciale" sunt scurte�ea mentioneaza o inviere speciala a unora in dimineata invierii lui Hristos [11] si o alta imediat inaintea revenirii lui Hristos.[12]

Despre unele subiecte ea a scris din abundenta�subiecte cum ar fi: Isus Hristos, Duhul Sfant, credinta si cooperarea divino-umana.

Anumite subiecte au cauzat frecvent dispute, care nu au fost utile, in interiorul bisericii pentru ca cei care studiau nu au aplicat prima regula a hermeneuticii. De exemplu, afirmatia conform careia "ouale nu ar trebui sa-si gaseasca locul pe masa" trebuie sa fie contrabalansata cu alte afirmatii pe care Ellen White le-a scris referitoare la consumul de oua si cu principiul "treapta cu treapta" pe care ea l-a afirmat in legatura cu intelegerea adevarului (vezi pag. 282, 310, 311).[13]

Alte subiecte din scrierile lui Ellen White care au nevoie de o corecta aplicare a acestei prime reguli hermeneutice sunt: imbracamintea adecvata, sarbatorirea Sabatului si lucrarea de consiliere. Din punct de vedere teologic, este intelept acela care urmeaza aceasta prima regula atunci cand studiaza subiecte cum ar fi: mijlocirea, natura lui Hristos, natura pacatului, modul de pedepsire al pacatului si rolul "ploii tarzii" pentru Cea de-a Doua Venire. Multe astfel de subiecte au polarizat pe adventisti pentru ca unii pun mai mult accent pe exprimarile dintr-o scrisoare privata decat pe instructiunile cu caracter general dintr-o carte, sau accentueaza un paragraf scos din context care, de altfel, se da literalmente la o parte pentru ca sa faca loc afirmatiilor din amplele capitole ale vreunei carti publicate.[14]

Regula a doua: Fiecare afirmatie trebuie sa fie inteleasa in propriul ei context istoric. Trebuie sa fie studiat timpul, locul si circumstantele in care o afirmatie a fost facuta pentru a-i intelege sensul.

Desi aceasta regula pare de la sine inteleasa, ea se afla la baza multor dezacorduri profunde. In aceasta vreme, in care mass-media se preteaza la prezentari selective, aproape oricine poate fi inteles gresit de catre public prin citarea scoasa din context a unei afirmatii. Cat de adesea este citata in mod eronat o persoana si care apoi se vede nevoita sa spuna:  "Dar nu aceasta am vrut sa spun!" Sau: "Am spus aceasta, dar nu au mai mentionat si celelalte lucruri pe care le-am spus!"

Daca ar trai astazi, Ellen White ar putea de multe ori sa spuna: "Dar nu asta am vrut sa spun!" Sau: "Da, am spus asa, dar nu au mai mentionat si celelalte lucruri pe care le-am spus!" Haideti sa vedem trei ocazii in care ea a accentuat importanta celei de-a doua reguli hermeneutice.

In 1875 ea a aratat faptul ca "ceea intr-adevar ce se poate spune despre anumite persoane la un moment dat, nu se poate spune si cu alta ocazie."[15] De ce a spus ea aceasta? Intrucat a fost criticata pentru faptul ca si-a dat aprobarea fata de niste lideri care ulterior au cazut din har sau au apostaziat.

In 1904 ea a aratat faptul ca Dumnezeu "vrea de la noi sa judecam conform bunului simt. Circumstantele altereaza conditiile. Circumstantele schimba relatia dintre lucruri."[16]

In 1911 ea a accentuat faptul ca "in legatura cu marturiile, nimic nu este ignorat; nimic nu se scoate; insa trebuie luat in considerare timpul si locul."[17]

Avem aici trei categorii fundamentale: timpul, locul si circumstantele�acestea sunt tot ceea ce trebuie sa fie luat in considerare de catre cineva atunci cand cauta sa priceapa intelesul oricarei afirmatii. Dar aceste categorii nu sunt sinonime.

Timpul. Unele afirmatii ale lui Ellen White trebuie sa fie intelese in contextul cand au fost acestea facute. De exemplu, pe data de 16 ianuarie 1898, ea  scria: "Ne aflam inca in timpul de [p. 396] proba."[18] Vor fi insa aceste cuvinte intotdeauna adevarate? Evident ca nu. Va veni timpul cand timpul de proba va inceta (Dan. 12:1; Ap. 22:11). In prezent stim ca anumite evenimente inca se afla in viitor, de exemplu crearea unei imagini fiarei (Ap. 13), impunerea legii duminicale, marele cutremur final, etc. Asa ca, in acest moment: "suntem inca in timpul de proba."

Ce putem spunem insa despre urmatoarele afirmatii? "Vocea din Battle Creek, care a fost considerata o autoritate in indrumarea modului in care trebuie dusa la indeplinire lucrarea, nu mai este vocea lui Dumnezeu."[19] "Sunt cativa ani de cand nu mai consider Conferinta Generala ca fiind vocea lui Dumnezeu."[20]

Dar in 1875 Ellen White scrisese in legatura cu Conferinta Generala aflata in sesiune: "Atunci cand Conferinta Generala, care este cea mai inalta autoritate pe care Dumnezeu o are pe pamant, exercitata o judecata, independenta si judecata individuala nu mai trebuie mentinuta, ci trebuie predata."[21]

De ce apare o diferenta in pozitia ei? In perioada decadelor anilor 1880 si a anilor 1890, dupa cum ne arata consemnarile din scrisorile si predicile ei, unele din politicile birourilor Conferintei Generale nu puteau fi dintre acelea pe care Ellen White le-ar fi putut aproba. La data de 1 aprilie 1901, ziua dinaintea deschiderii sesiunii Conferintei Generale, ea a spus urmatoarele cuvinte: "Inaintarea lucrarii pe baza unor principii gresite au adus cauza lucrarii lui Dumnezeu in situatia jenanta din prezent. Poporul si-a pierdut increderea in aceia care au administrat lucrarea. Cu toate acestea auzim ca vocea Conferintei este vocea lui Dumnezeu. Intotdeauna cand am auzit acest lucru, am considerat ca este aproape o blasfemie. Vocea Conferintei s-ar fi cuvenit sa fie vocea lui Dumnezeu, dar nu este."[22] In mod evident, vremurile s-au schimbat iar observatiile ei s-au schimbat in consecinta.

Dar in acea Conferinta Generala din 1901 au fost operate schimbari semnificative de politici si de personal. Ellen White era incantata. La numai doua luni dupa aceste schimbari, ea a fost instiintata de faptul ca fiul ei Edson citase niste afirmatii ale ei, scrise inainte de sesiunea din 1901 si le aplicase perioadei de dupa sesiunea din 1901. Timpurile se schimbasera�afirmatiile din anii 1890 nu se mai aplicau. Ea a scris lui Edson: "Directia adoptata de tine ar fi fost directia care ar fi trebuit urmata daca nu ar fi fost facute nici un fel de schimbari la Conferinta Generala [1901]. Dar aceste schimbari au fost facute, iar multe alte schimbari urmeaza a mai fi facute [in 1903 au fost facute mult mai multe] si [inca multe] alte evolutii urmeaza a fi vazute. Nici un aspect nu trebuie fortat. . . . M-a durut la gandul ca ai folosit cuvinte pe care le-am scris inainte de aceasta Conferinta."[23]

In 1909 Ellen White era in mod cel mai clar de partea Conferintei de dupa anul 1901 atunci cand a scris: "Dumnezeu a ordonat ca reprezentantilor bisericii Sale din toate partile pamantului sa li se acorde autoritate, atunci cand se aduna in cadrul unei [sesiuni a] Conferinte[i] Generale,."[24] Pe scurt, cand vorbim despre autoritatea Conferintei Generale si diferitele afirmatii ale lui Ellen White, trebuie sa determinam imediat cand au fost facute aceste afirmatii si in ce conditii.

Locul. In timp ce anumite afirmatii pot fi adevarate in dreptul unei persoane sau grup de persoane, ele pot sa nu fie adevarate pentru o alta persoana sau un alt grup. James White a vorbit referindu-se la aceasta dificultate atunci cand doua grupuri, aflate in locuri diferite, ar citi la un moment dat mustrarile sotiei sale: "Ea lucreaza cu acest dezavantaj. . . face apeluri puternice catre persoane care au putina simtire profunda, care iau pozitii puternice si care merg pana la extrem. Iar pentru a salva cauza de ruina in care o aduc astfel de extreme, ea este obligata sa aduca intr-o maniera publica reprosuri la fel de extreme. Acest lucru este o alternativa mai buna decat ca totul sa fie distrus; insa influenta extremelor cat si a reprosurilor este teribila pentru cauza si aduce multa durere doamnei W.. Iata dificultatea: Ceea ce ar spune ea pentru a indemna pe cei lenti, este luat de catre cei iuti drept indemn de a depasi limita bunului simt. Iar ceea ce spune ea spre a-i tempera pe cei iuti, zelosi si nesabuiti [pag. 397], este luat de catre cei lenti drept o scuza pentru a ramane prea mult in urma."[25]

Luarea in considerare a "locului" ii va ajuta pe aceia care se afla in confuzie cu privire la dilema de a fi sau nu citate in public scrierile lui Ellen White. Intr-o anumita ocazie doamna White a scris: "numai cuvintele Bibliei ar trebui sa fie auzite de la anvoane."[26] In alte doua ocazii ea a mai scris ca: "In lucrarea publica nu faceti un lucru proeminent din a cita ce a scris Sora White."[27] "Marturiile Sorei White nu trebuie aduse pe front. Cuvantul lui Dumnezeu este standardul fara gresala."[28]

Interzic insa aceste afirmatii pastorilor sa citeze din scrierile lui Ellen White in public, in special intr-un serviciu divin din cadrul bisericii? Primul citat afirma faptul ca lumea crestina in general, se afla in postura unei "religii imaginare, o religie a cuvintelor si a formelor," si nu in aceea pozitie in care "cuvintele Biblie si numai ale Bibliei [sunt cele care] trebuie sa fie auzite de la anvoane." Intreaga pagina (intregul context) accentueaza faptul ca "aceia care au auzit numai traditii, teorii si maxime [ar trebui] sa auda vocea Sa care poate reinnoi sufletul in vederea vietii vesnice."

Urmatoarele doua citate sunt adresate evanghelistilor adventisti de ziua a saptea. Adventistii evanghelisti trebuie sa-si dovedeasca doctrinele cu Biblia si nu cu scrierile doamnei White. Cel de-al doilea motiv pentru care a fost data aceasta atentionare este evident: cei care nu au cunostinta de autoritatea lui Ellen White nu vor fi convinsi de afirmatiile ei si ar putea reactiona negativ.[29] In concluzie, doamna White nu a spus niciodata ca scrierile ei nu ar trebui sa fie citate de la anvoanele bisericii adventiste de ziua a saptea.

Testul cu privire la loc este in mod special important atunci cand sunt realizate compilatii din ideile lui Ellen White din subiectele alese in mod special. Un incident de la inceputul decadei anilor 1890  scoate in evidenta problematica aplicarii eronate a marturiilor de catre o persoana ce are un anumit scop. Doamna White a adresat o scrisoare din Australia lui A. W. Stanton din Battle Creek, un om care a luat pozitie impotriva Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, numind-o Babilon. Ea a inclus aceasta scrisoare si in anumite articole tiparite in periodicele bisericii.[30]

In brosura sa de cincisprezece pagini, numita "The Loud Cry of the Third Angel's Message (Rasunatoarea solie a celui de-al treilea inger)," Stanton cita din reprosurile adresate de Ellen White bisericii, tragand astfel concluzia ca aceste marturii constituie proba faptului ca Dumnezeu a lepadat biserica organizata. El a afirmat ca aceia care finalizeaza lucrarea lui Dumnezeu pe pamant trebuie sa se separe de Biserica Adventista care intre timp ar fi devenit Babilon. El si-a construit pledoaria adunand laolalta comentarii apartinand lui Ellen White si a inclus chiar si o scrisoare catre o persoana privata, scrisoare ce a fost folosita in afara contextului in care aceasta a fost data.

Doamna White a replicat prin faptul ca Stanton a "aplicat in mod eronat [o scrisoare privata trimisa altei persoane cu un scop cu totul particular], asa cum fac multi cu Scripturile, spre ranirea sufletului lor si a al altora. . . . Prin folosirea unei scrisori private ce a fost trimisa altei persoane, Fratele S. a abuzat de eforturile binevoitoare a cuiva care incerca sa-l ajute."

Mai departe, ea recunoaste faptul ca afirmatiile ei aplicate eronat "par" a sustine concluziile lui Stanton. In orice caz, "cei care scot anumite portiuni numai pentru a sustine anumite teorii sau idei proprii, pentru a se justifica atunci cand sustin erori, nu vor fi binecuvantati si nici nu vor beneficia de pe urma a ceea ce predica."[31]

Acest incident in care a fost implicat Stanton si raspunsul lui Ellen White (care a rezolvat o chestiune ce-i privea pe membrii bisericii) ne furnizeaza un exemplu istoric ce arata cat de pagubitoare si de inselatoare poate fi o compilatie de scrieri, remarcabile in sine, atunci cand nu sunt luate insa in considerare timpul si locul.[32]

Regula a treia: Pentru a intelege relevanta unui sfat sau a unei instructiuni se constata principiul adiacent afirmatiei respective, iar dupa acesta, respectivul principiu urmeaza sa fie aplicat in cazurile particulare ale celor care se afla in timpuri si locuri diferite.

Ori de cate ori profetii vorbesc, ei transmit adevarul atat sub forma de principiu cat si sub forma de regula. Principiile sunt universale, in sensul ca acestea se aplica oamenilor [pag. 398] oricand; ele sunt eterne, in sensul ca sunt intotdeauna importate si aplicabile.

Regulile, pe de alta parte, sunt o aplicatie oportuna a principiilor eterne si universale. Principiile nu se schimba niciodata insa regulile se schimba in functie de circumstante. Astfel ca regulile pot aplica un principiu intr-un fel in care profetul nu si l-a imaginat niciodata.[33]

Ellen White stia foarte bine diferenta dintre principiile universale si regulile ce sunt determinate de circumstantele schimbatoare: "Ceea ce pot spune despre unii oameni in anumite circumstante, nu pot spune la fel si in alte circumstante."[34] Contemporanii ei au recunoscut faptul ca doamna White a apelat la inteligenta cititorilor sai mai des prin citarea principiilor decat a facut-o prin expunerea lor explicita sub forma de raspuns la probleme locale.[35]

Intelegerea diferentei fundamentale dintre principii si reguli va putea ajuta pe cititor sa evite folosirea gresita a Bibliei si a scrierilor lui Ellen White. Urmatoarele subiecte ilustreaza necesitatea de a plasa sfatul doamnei White in contextul timpului, locului si al circumstantelor in care acesta a fost dat.

Invatarea fetelor sa inhame si sa mane caii. Schitand curriculum-ul scolar, Ellen White scria faptul ca "daca fetele . . . ar putea sa invete sa inhame si sa mane caii, sa foloseasca fierastraul si ciocanul la fel de bine ca grebla si sapa, ele ar fi mult mai bine pregatite sa faca fata urgentelor vietii."[36] Este acesta un principiu sau o regula? In mod evident, principiul este clar: fetele ar trebui sa fie "pregatite sa faca fata urgentelor vietii."

Atunci cand a fost dat acest sfat, in primii ani ai secolului douazeci, cei mai multi americani traiau in ferme. Pentru multe si foarte practice motive, printre care amintim si siguranta, acest principiu poate sa fie cel mai bine aplicat de fete, invatand cum sa "inhame si sa mane caii" si sa nu lase aceste lucruri numai pe seama baietilor. Astazi, principiul ar servi cel mai bine in licee sau colegii prin organizarea unor cursuri de mecanica auto si unor ore de conducere a autovehiculului.

Varsta de la care sa se inceapa scoala. In 1872 Ellen White a scris primul ei tratat major cu privire la educatia crestina.[37] Referitor la varsta la care ar trebui sa inceapa elevii scoala, ea a spus: "Parintii ar trebui sa fie singurii profesori ai copiilor lor pana la varsta de zece ani. . . . Singura sala de clasa pentru copiii care au intre opt si zece ani trebuie sa fie aerul curat ce inconjoara florile care si-au deschis petalele si privelistea frumoasa a naturii."[38]

Timp de treizeci de ani acest sfat a fost regula scolilor generale elementare adventiste. In 1904 comitetul scolar din St. Helena, California, s-au intalnit in cadrul bisericii cu Ellen White pentru a discuta chestiunea varstei la care sa se inceapa scoala.[39] Principiul a reiesit imediat: (1) copiii difera in ceea ce priveste dezvoltarea lor; (2) ideal ar fi ca parintii sa fie profesorii lor in primii ani, pana cand ei vor avea 8-10 ani (asa incat sa se poata recunoaste diferentele din dezvoltarea copilului); (3) daca parintii nu sunt capabili sa-si invete si sa-i educe pe copiii lor in mod corespunzator, atunci ar fi mai bine ca ei sa invete de la un invatator studiile necesare si ce este disciplina; (4) daca ambii parinti sunt angajati in afara caminului, ar fi mai bine pentru copiii lor sa fie lasati in mediul supravegheat al unei sali de clasa decat a fi lasati intr-o casa in care nu mai este nici un adult; (5) de dragul reputatiei sanatoriului din St. Helena, aceasta era mai benefic pentru toti copiii ce nu erau supravegheati de-a lungul zilei "care hoinaresc, fara nici o ocupatie, tinandu-se de pozne si tot felul de alte lucruri."

Astfel, pe baza principiului, din punct de vedere a ceea ce este bine pentru copii, pentru influenta si reputatia sanatoriului, regula a fost schimbata facandu-se aranjamentele necesare acceptarii elevilor mai tineri in scoala de pe langa biserica din St. Helena.

Mania bicicletelor. La inceputul secolului al douazecilea : "poporul american era manat de o pasiune mistuitoare care-l lasa cu mai putin timp si cu tot mai putini bani pentru altceva. . . . Care era aceasta mare si noua distractie? Pentru a descoperi raspunsul, negustorii trebuiau numai sa priveasca afara pe fereastra [pag. 399] spre a-si vedea fostii clienti ce treceau vajaind pe langa pravaliile lor. America descoperise bicicleta si toata lumea facea tot ce putea pentru a avea parte de aceasta noua libertate. . . . Bicicleta a inceput mai intai ca o jucarie a omului bogat. . . . Cea mai buna dintre bicicletele produse in acele zile de inceput costa 150$, adica o investitie comparabila cu costul unui automobil din zilele noastre. . . . Fiecare membru al familiei dorea o 'roata,' asa ca toate economiile familiei erau irosite adesea pentru a satisface aceasta cerere."[40]

In acest context vom fi capabili sa intelegem mai bine sfatul lui Ellen White de la acea data, care a scris faptul ca pentru "banii cheltuiti pe biciclete si haine sau alte lucruri nefolositoare trebuie sa se dea socoteala."[41] Ea a mers mai departe decat ceea ce enunta principiul ce infiereaza cheltuielile exorbitante; ea si-a avertizat cititorii fata de spiritul de "fascitantie" pentru competitie si pentru dorinta de "a fi cel mai mare."[42]

Astfel ca, regula ei in ceea ce priveste bicicleta (care, daca ar fi sa o aplicam in contextul de astazi, ar putea parea ciudata daca nu chiar ridicola) era bazat pe niste principii biblice foarte clar exprimate. Cheltuirea inteleapta si echilibrata a fondurilor si evitarea spiritului de competitie sunt principii care trebuie sa aiba un impact major asupra deciziilor indiferent de perioada de timp la care ne referim. Daca doamna White ar mai fi astazi in viata, probabil ca ar aplica principiul responsabilitatii fata de felul in care oamenii isi cheltuiesc banii pe articole de lux, automobile, echipament sportiv, bunuri electronice, sau pe imbracaminte.

Sporturile. Din nefericire unii au selectat anumite afirmatii cu privire la sporturi, afirmatii care apartin lui Ellen White, fara insa a mai mentine si sensul echilibrat pe care ea l-a dat acestora. In 1895 ea a avertizat pe elevi cu privire la faptul ca prin "alergarea dupa amuzamente, jocuri de tipul meciurilor, reprezentatii pugilistice," ei declarau faptul "nu cuvantul lui Hristos ii conduce. Toate aceste lucruri intra sub incidenta avertismentelor Cuvantului lui Dumnezeu." In orice caz, urmatoarea fraza, cel mai adesea lasata ne-citata, releva bunul ei simt: "Acum ceea ce ma impovareaza pe mine este pericolul mergerii in abele extreme."[43]

Spre exemplificare, pentru a sustine ideea eliminarii tuturor sporturilor ar insemna sa se excluda si ceea ce a spus in alta ocazie doamna White cu privire la acest subiect. La inceputul decadei anilor 1870 ea a sfatuit pe parinti si pe profesori spunandu-le ca ar trebui sa se apropie mai mult de copiii si elevii lor si ca daca ar "arata interes pentru toate straduintele lor si chiar fata de sporturile lor, uneori manifestandu-se ca niste copii intre alti copii, atunci ei i-ar face pe copii foarte fericiti si le-ar castiga toata dragostea si increderea lor."[44]

Intr-o alta ocazie Ellen White a scris faptul ca ea nu "condamn[a] simplul exercitiu al jocului cu mingia." Ceea ce o ingrijora pe ea era faptul ca jocul cu balonul si in general sporturile: "pot fi exagerate." A urmat dupa aceasta fraza explicatia a ceea ce intelege ea prin a exagera.[45]

Lectia ce trebuie invatata aici este ca, printre subiectele care i-au polarizat adesea pe cititorii scrierilor lui Ellen White, exista un intreg sir de idei care-i apartin, cu privire la anumite subiecte ce trebuie citite astfel incat acestea sa fie vazute din perspectiva in care le privea ea.

Consumul de carne. Mai inainte am studiat principiile de sanatate sustinute de Ellen White si al modului in care ea aplica aceste principii.[46] Aici trebuie sa accentuam din nou faptul ca ea, care la varsta de 17 ani era o fiinta muribunda, a trait mai mult decat multi dintre contemporanii ei dupa o viata remarcabil de riguroasa. Unul dintre secretele ei, impartasit si noua, a fost distinctia clara intre principiu si regula.

Pe langa multe exemple aflate la dispozitia noastra, haideti sa vedem din nou cum se raporta ea la consumul de carne�care facuse parte din dieta ei in zilele tineretii si pe care o indragise cel mai mult! In capitolul 27 am vazut ca ea a imbratisat solia reformei sanitare de indata ce i-a fost data, in anul 1863, unele din aspectele acesteia taind pur si simplu din obiceiurile si placerile ei. De asemenea am mai vazut faptul ca ea si-a parasit ocazional obiceiul abstinentei fata de consumul de carne. Cu toate acestea, in 1870 ea a afirmat faptul ca a actionat intotdeauna pe baza acestui principiu inca din momentul in care a primit prin viziunea din anul 1863 descoperirea cu privire la reforma sanitara: "De cand am adoptat reforma sanitara nu mi-am schimbat modul de a o practica. De cand asupra cararii vietii mele a stralucit o lumina din cer cu privire la acest subiect nu am dat nici un pas inapoi. . . . Am parasit toate aceste lucruri din principiu. Si din acel moment, fratilor, nu m-ati auzit avansand vreun punct extrem de vedere cu privire la reforma sanitara pe care sa trebuiasca ulterior sa-l abandonez. Nu am [p. 400] sustinut nimic altceva care sa nu sustin si astazi."[47]

Care era acel principiu de baza al reformei sanitare pe care Ellen White credea ca l-a urmat cu credinciosie? (1) A face tot ce se poate mai bine in acele circumstante care sunt dincolo de controlului omului; (2) Evitarea oricaror lucruri vatamatoare, cum ar fi alcoolul, tutunul si drogurile; (3) Folosirea judicioasa a ceea ce este sanatos�folosirea stapanirii de sine; (4) A nu se emite nici un enunt cu privire la dieta pe care ar trebui sa o urmeze oamenii, pentru ca ei nu au aceleasi nevoi fizice sau aceleasi oportunitati de a-si procura cea mai buna hrana; (5) A se urma acele practici sanatoase care imbunatatesc performantele mintii cuiva in ceea ce priveste tintele spirituale si nu pentru a castiga acceptarea lui Dumnezeu (din legalism); si (6) A judeca de la cauza la efect.

Regulile reformei sanitare sunt cele mai bune alternative de a urma aceste principii. Daca vegetarianismul ar fi fost un principiu, atunci am avea probleme cu legile date de Dumnezeu israelitilor cu privire la mielul pascal. Ne-am mai intreba apoi de ce a mai facut El distinctia intre carnurile curate si necurate. Si apoi, ce vom mai zice despre practica Domnului nostru de a consuma carnea mielului pascal si a carnii de peste impreuna cu ucenicii Sai?

Vegetarianismul este o regula, si inca una inteleapta, care este reafirmata constant atat de laboratoarele stiintifice din intreg cuprinsul lumii, cat si de studiile epidemiologice ce arata diferenta remarcabila in ceea ce priveste incidenta la boala dintre vegetarieni si consumatorii de carne.[48] Datoria crestina este aceea de a "consuma alimentele care sunt cele mai hranitoare," lasand fiecare persoana sa aplice acest principiu luand decizile pe baza principiului "datoriei cunoscute."[49] Cateodata apar situatii fortuite ce nu dau posibilitatea oamenilor sa aleaga intre bun si cel mai bun si chiar ii forteaza sa aleaga un rau mai mic pentru a evita un rau mai mare. Cu toate ca principiul ramane, regula sau aplicarea acestui principiu se poate schimba in functie de  circumstante.

Curtenia in scoala. Unii oameni inteleg gresit sfatul lui Ellen White cu privire la curtenie sau la intalniri in perioada anilor de studii. Ei nu reusesc sa inteleaga varsta care o au studentii la care se refera ea. Aceste instructiuni au fost date in special pentru campusul din Avondale unde cei mai multi studenti erau in perioada liceala: "Am lucrat din greu sa eliminam din scoala tot cea ce inseamna favoritism, anumite tipuri de atasament si de curtenie. Am spus studentilor ca, inca de la primul indiciu al unor astfel de lucruri, nu vom admite ca acestea sa incurce munca lor scolara. Cu privire la aceste aspecte am fost tot atat de fermi ca si stanca."[50]

Unele din ingrijorarile ei erau legate de studentii din colegiul din Battle Creek unde de asemenea exista un amestec de studenti de liceu si de colegiu: "Studentii nu au fost trimisi acolo pentru a lega anumite tipuri de atasamente, pentru a ingadui flirtul sau curtenia, ci pentru a dobandi o educatie. Daca li s-ar permite sa-si urmeze propriile inclinatii in acest aspect, colegiul ar deveni foarte curand nedemn de incredere. Multi isi folosesc pretioasele lor zile de scoala in flirturi prostesti si curtenie, in ciuda vigilentei profesorilor si a invatatorilor."[51]

Ar fi dat insa Ellen White un asemenea sfat in ceea ce-i priveste pe studentii cu varste mai mari si care sunt mai maturi? Unde si-ar mai gasi atunci tinerii crestini partenierii de viata daca nu in mediul unui campus crestin realizat cu scopuri adventiste? In mai multe ocazii ea a afirmat principiile dupa care se pot ghida tinerii si programul de scoala din perioada de curteniei crestine. De exemplu: "Varsta si caracterul trebuie sa fie luate in considerare in toate aspectele in care ne ocupam de studenti. Nu putem sa tratam in acelasi fel tinerii care au varste diferite. Exista circumstante in care chiar barbati si femei cu experienta puternica si care sunt bine inradacinati nu pot garanta ca anumite privilegii pot fie date studentilor mai tineri. Trebuie sa fie luate in considerare varsta, conditiile si maturitatea mintii. Noi trebuie sa dam dovada de intelepciune luand in considerare toate aceste aspecte in munca noastra. Dar noi nu trebuie sa slabim nici fermitatea si nici vigilenta atunci cand ne ocupam de studentii de toate varstele si nici sa abandonam strictetea in a interzice asocieri neprofitabile si neintelepte intre tinerii si intre studentii imaturi."[52]

Regula a patra: Trebuie sa dam dovada de bun simt si de motivatii sfinte atunci cand analizam [pag. 401] diferentele dintre principii si reguli.

Atunci cand Ellen White a facut acele comentarii in timpul intrunirii cu comitetul scolar din St. Helena, in anul 1904, ea a accentuat din nou principiul de hermeneutica ce i-ar fi putut ajuta pe ei si pe altii in incercarea de a aplica principiul sub forma de regula. Ea a observat ca membrii bisericii luau in mod legalist cuvintele ei, fara a le mai trece prin filtrul judecatii: "Pentru ca a spus cutare si cutare Sora White si pentru ca a mai spus asa si asa Sora White; noi vom face exact asta."

Raspunsul ei: "Dumnezeu doreste ca noi toti sa manifestam bun simt si doreste sa judecam pe baza acestui bun simt. Circumstantele modifica conditiile. Circumstantele schimba relatia dintre lucruri."[53]

Crestinismul este o religie rezonabila. Dumnezeu a implantat in oameni abilitatea de a raspunde (si chiar abilitatea de a nu raspunde) la harul Sau, ca de altfel si capacitatea de a judeca de la cauza la efect. In multe ocazii Ellen White a spus: "Dumnezeu ne-a dat puteri pe care sa le folosim, pe care sa le dezvoltam si sa le intarim prin educatie. Ar trebui sa judecam si sa reflectam cu grija facand o legatura dintre cauza si efect. Atunci cand aceasta este practicata. . . se atinge pe deplin scopul pe care l-a avut Dumnezeu cu creaturile Sale."[54]

Ea nu joaca rolul de arbitru final care judeca ceea ce este bine sau rau. Puterea de a judeca, din punctul ei de vedere, este capacitatea de a intelege bunul simt al sfaturilor pe care le-a dat Dumnezeu si abilitatea de a reflecta asupra rezultatului ascultarii sau neascultarii de acel sfat. Ea a descris relatia dintre vointa lui Dumnezeu si puterea de judecata umana astfel: "Noi trebuie sa ne calauzim dupa adevarata teologie si dupa bunul simt."[55] Pentru ea, motivatia sfanta si bunul simt sunt de fapt sinonime.

Ratiunea si extremele. Orice subiect, fie teologic, fie cu privire la legea divina, cu privire la domeniul eticii, al muzicii, al artei grafice sau al legii constitutionale, este asaltat de catre aceia care au tendinta de a duce la extreme. Numim aceste grupuri farisei sau saduchei, conservatori sau liberali, literalisti sau simbolisti, indiferenti (reci) sau fanatici (in clocot), etc. In filozofie si religie, numim primul grup: obiectivistii, iar pe celalalt: subiectivistii.[56]

Adevarul (ca principiu) nu este un fel de balanta intre doua erori. Adevarul transcende erorile ambelor extreme prin recunoasterea adevarurilor pe care ambele extreme doresc sa le apere.[57] Insa adevarul nu incorporeaza spiritul sau erorile pe care le are fiecare dintre extreme. Atunci cand oamenii recunosc elementul adevarului in opozantii lor, se intampla un remarcabil eveniment�se instaleaza pacea, apare concilierea si se dezvolta o adevarata unitate. Adevarata unitate nu este rezultatul unui apel de factura administrativa sau votul unui comitet; unitatea este rezultatul acceptarii de comun acord a principiilor de interpretare.

In acelasi timp, chestiunile care tin de regula (si nu de principiu) necesita o abordare diferita. De exemplu, referindu-se la imbracaminte Ellen White scria: "Exista o pozitie de mijloc intre acestea. O, fie ca noi toti sa dovedim intelepciunea de a gasi acea pozitie si sa o mentinem." Vorbind despre dieta, ea sfatuia: "Abordati calea de mijloc, evitand orice extrema."[58]

Insa evitarea extremelor este o chestiune mai presus de aspectul intelectual. Unii oameni pot intelege intelectual legatura corecta dintre principiu si regula, insa din punct de vedere emotional ei tind sa mearga la extreme. Chiar si atunci cand pun in practica o regula corecta, ei se pot inscrie fie in extrema "rece," fie pe extrema "in clocot". Ellen White a pus degetul pe rana, chiar atunci cand regula aplicata de acestia era corecta: "Am descoperit in experienta noastra ca daca Satana nu poata sa cufunde sufletele in gheata indiferentei, el va incerca sa le impinga in focul fanatismului."[59]

Un respectat teolog adventist din prima generatie isi amniteste cum a aplicat el fara intentie "focul fanatismului" la unul din principiile de sanatate ale lui Ellen White. Atunci cand vindea carti religioase in tineretea sa, M. L. Andreasen se hranea numai cu granola [un amestec de fructe uscate si cereale�n.t.]. El avea acest produs asupra sa, preparat cu apa si-l consuma de doua ori pe zi.

Apoi cineva a citit dintr-o carte a lui Ellen White ca oamenii "mananca prea mult." El s-a uitat in jurul sau si a gasit suficiente dovezi pentru aceasta afirmatie. Asa ca, [p. 402] pentru a fi fidel fata de noua lumina, el si-a injumatatit ratia zilnica. Dupa ceva vreme a citit el insusi afirmatia din Testimonies, volumul 2, pagina 374: "Mananci prea mult." Acest lucru l-a determinat sa se gandeasca din nou. Sa-si mai injumatateasca inca odata ratia zilnica?

Apoi a inceput sa se dumireasca. A fost onest si a dorit sa faca ceea ce era corect insa acum era responsabil inaintea lui Dumnezeu pentru "un pic de bun simt."[60]

Pentru ca Ellen White a spus in mai multe ocazii ca "doua mese [zilnice] sunt mai bune decat trei,"[61] unele familii au facut din aceasta o regula pentru toti, inclusiv pentru pacientii din sanatorii. Referindu-se la sanatorii ea a aratat cum sa se faca legatura principiului cu regula si circumstantele: "Daca, dupa renuntarea la cea de-a treia masa [zilnica] in sanatoriu vedeti prin rezultate ca aceasta decizie indeparteaza oamenii de institutie, atunci puteti sti care este datoria voastra. Trebuie sa ne amintim ca acolo unde exista unii pentru care este mai bine sa existe doua mese, sunt si altii care mananca mai putin la fiecare masa si care considera ca au nevoie sa consume ceva seara. . . . [Eliminand cea de-a treia masa] se face mai mult rau decat bine."[62]

In 1867 doamna White a raspuns unor intrebari care erau puse mai des cu privire la reforma sanitara. Una din intrebari era: "Nu cumva exista pericolul pentru fratii si surorile noastre sa ia o pozitie extrema cu privire la reforma sanitara?" Ea a raspuns: "Lucrul acesta se poate astepta in cazul tuturor reformelor puternice. . . . Este planul lui Dumnezeu cu persoanele care conduc lucrarea sa fie prudente si sa ia in considerare cu prudenta scopul reformei sanitare, sa dea posibilitatea oamenilor sa-si defineasca ei insisi relatia dintre Dumnezeu si propriile lor suflete. Aceasta este datoria celor calificati sub toate aspectele sa invete pe oameni sa creada si sa asculte, iar restul ar trebui sa pastreze linistea si sa fie disciplinati."[63]

In concluzie, acest al patrulea principiu de hermeneutica apeleaza la bun simt cand se pune problema dezvoltarii principiului intr-o regula. Acest lucru reclama atat profunzime in gandire cat si stabilitate emotionala. Ellen White a mai spus: "Exista o clasa de oameni care este intotdeauna gata sa ia foc de la anumite lucruri irelevante, care doresc sa gaseasca ceva straniu, extraordinar si nou; insa Dumnezeu ar dori ca noi toti sa ne rostim cu calm, cu consideratie si cu bagare de seama cuvintele, in armonie cu adevarul solid al timpului acesta ce reclama a avea o minte cat mai libera cu putinta de ceea ce este emotional, in timp ce pastram totusi intensitatea si solemnitatea pe care lucrurile ar trebui sa o aiba. Trebuie sa ne pazim de crearea de extreme, sa ne pazim impotriva incurajarii acelora care sar ba in foc ba in apa."[64]

Regula a cincea: Trebuie sa fim siguri ca citatele respective sunt intr-adevar scrise de catre autorul caruia ii sunt atribuite.

Toate figurile publice au avut probleme in a face fata oamenilor care se arata inflexibili cu privire la ceea ce "stiu" ei ca a spus respectivul vorbitor sau autor. "Credinta" respectiva poate fi la fel de salbatica pe cat de departe i-ar putea merge imginatia cuiva, cu toate acestea vorbitorul sau autorul trebuie sa se apere impotriva erorilor sau a distorsiunilor. In mod evident, persoana controversata nu s-a referit la ceea ce este "citat" de catre acesta. Cel mai adesea respectivul a luat informatia de la a treia sau a patra mana. Adesea, numim aceste tipuri de erori, aceasta memorizare distorsionata: "afirmatii apocrife."

Problema amintita mai sus a urmarit-o pe Ellen White inca de la inceputul lucrarii ei si chiar pana astazi. Enumeram, printre afirmatiile care i-au fost incorect atribuite: (1) Locuitori ai altor planete care acum aduna fructe pentru popasul de un Sabat pe care cei rascumparati il vor face in drumul lor catre ceruri; (2) Ea a vazut un inger stand alaturi de Uriah Smith si inspirandu-l in timp ce scria lucrarea Thoughts on Daniel and the Revelation; (3) Duhul Sfant este, sau a fost, Melhisedec; (4) Ea a indicat anumite varfuri de munti drept ascunzatori sigure in perioada persecutiei; (5) Ea a numit anumite orase, etc., care vor fi distruse prin cutremure, incendii, inundatii, etc.; (6) Hristos se va intoarce intr-un miez de noapte; (7) Ouale nu trebuie consumate in nici o imprejurare (uitandu-se contextul imediat si multe alte afirmatii ce variaza in functie de circumstante); (8) Ea va fi un membru al celor 144 000; (9) In timpul incheierii harului un intuneric va [pag. 403] acoperii pamantul; (10) Ultima lucrare de mijlocire a lui Hristos inainte de incheierea harului va fi facuta in favoare copiilor care au plecat din biserica; (11) Ar trebui sa traim ca si cand am avea la dispozitie 1000 de ani, dar totodata, ca si cum maine va trebui sa murim; (12) Toate bisericile si conferintele vor apostazia, etc.[65]

Regula a sasea: Invataturile nu se contrazic intre ele; trebuie sa admitem existenta unui proces de maturizare al autorilor,  fie ei si profeti, in care adevarul este descoperit doar pe  masura ce acestia sunt in stare sa-l inteleaga.

Aceasta regula ajuta pe cei care studiaza si care se ocupa de anumite portiuni din viata profetului sau de anumite scrieri ce intra in alta categorie decat "timpul, locul si circumstantele," la care face referire Regula a treia enuntata mai sus.

Ellen White a predicat in mod clar faptul ca Dumnezeu conduce pe poporul Sau atat de repede pe cat sunt ei in stare sa primeasca noul adevar. Istoria lui Israel este un exemplu splendid al modului in care El lucreaza cu oamenii asa cum sunt ei, si nu cum vor fi in viitor.[66] Profetii fac de asemenea parte din planul divin de descoperire al adevarului de indata ce poporul este gata pentru aceasta. Acesti profeti experimenteaza ei insisi un proces. Pavel nu doar ca stia mai mult despre planul de mantuire decat Ioel sau David, ci el a experimentat aceasta "descoperire" in propria lui viata.[67]

Unii numesc acest proces "adevarul progresiv." Termenul este de ajutor doar daca prin aceasta se descrie impartasirea progresiva a unei persoana cu adevarurile spirituale. Notiunea aceasta insa isi pierde relevanta daca este folosita in afara contextului unei dezvoltari evolutive, in afara evolutiei umane de intelegere, prin procesul de incercare / eroare, prin teze si antiteze pana la sinteza finala. Metoda lui Dumnezeu de invatare a rasei umane implica atat recuperarea adevarului pierdut cat si descoperirea de adevar nou, atat de repede pe cat exista disponibilitatea primirii lui. Progresia evolutiva este inteleasa ca fiind evolutia umana de la ignoranta la cunostinta, fara a face un aspect absolut din a ridica cunostinta la rangul de valoare universala si absoluta.[68]

Acest proces are loc atat la indivizi cat si la grupuri de oameni. Cei mai multi oameni stiu cum a operat acest proces in propriile lor vieti. Daca am crescut in har, atunci ceea ce stiam despre vointa lui Dumnezeu, pentru noi ca indivizi, acum zece ani era cu mult mai putin decat ceea ce stim astazi. Nu exista nici un dubiu pentru nici unul din noi asupra faptului ca am dori sa fi putut ajusta ceea ce am spus altora in urma cu zece ani, desi pe atunci ne consideram intelepti![69]

Dar unii ar obiecta: "Un profet ar trebui sa fie diferit. Lucrurile spuse de profeti atunci cand au douazeci de ani nu vor avea nevoie de 'clarificari' sau 'dezvoltari' atunci cand vor avea cincizeci si cinci de ani!" Acest punct de vedere apare in cadrul conceptiei inspiratiei verbale. Nu trebuie insa sa uitam faptul ca Dumnezeu vorbeste unor oameni care "difera larg in ceea ce priveste ocupatiile , capacitatile mentale si cele spirituale."[70] Aceasta "larga" diferenta, include, de asemenea si o "larga" si diferita intelegere personala a adevarului intre perioada tineretii si cea a anilor maturitatii. Ideea din miezul adevarului ramane aceeasi, ceea ce se largeste fiind numai discernamantul. Abilitatile de discernere si de comunicare din perioada maturitatii pot exprima diferit miezul adevarului in anii de mai tarziu. In 1906 Ellen White a reflectat asupra experientei acumulate: "Timp de saptezeci de ani m-am aflat in comunicare cu mesagerii ceresti si am fost in mod constant invatata despre lucrurile dumnezeiesti si despre modul in care Dumnezeu lucreaza permanent pentru a scoate sufletele din caile lor gresite la lumina lui Dumnezeu."[71] Profetii sunt persoane umile care au vazut, intr-un oarecare grad, gloria Domnului. Acesti umili profeti recunosc cu usurinta indatorarea lor fata de Dumnezeu pentru noua lor perspectiva: "asemenea soarelui, care straluceste tot mai tare pana la miezul zilei " (Prov. 4:18 ed. engl.�n.t.).[72]

Principiul cresterii este prezent in intreaga creatie. Acest principiu explica si apelul facut de Pavel corintenilor: "Noi toti, cu fata neacoperita, vedem ca intr-o oglinda gloria Domnului, fiind transformati in aceeasi imagine din glorie in glorie, asemenea cu [p. 404] Spiritul Domnului" (2 Cor. 3:18 ed. engl.�n.t.). Textul acesta sta in spatele regulii: "Este o lege a mintii umane aceea ca prin contemplare devenim schimbati."[73] Astfel, foarte tanara Ellen Harmon a studiat Biblia si sa rugat pentru calauzire divina pe masura ce se confrunta cu deciziile vietii devenind "transformata," si "schimbata"�ea a crescut in cunostinta caracterului lui Dumnezeu si a cailor Sale.[74]

Prin urmare, permitand principiului cresterii sa ne informeze in studiul nostru din scrierile lui Ellen White (sau din Biblie) ar trebui sa ne asteptam sa dobandim cunostinte mai profunde in acelasi fel in care si ea le-a dobandit comunicand mesajul lui Dumnezeu celorlalti. Putem vedea o crestere in capacitatea ei de a comunica cunostinte mai profunde, in special atunci cand comparam descrierile ei timpuri cu privire la originea marii controverse din cer cu cele din lucrarea Patriarchs and Prophets.[75]

Astfel, atunci cand cititorii vor remarca o mai larga perspectiva in Patriarchs and Prophets (1890) decat se gaseste in lucrarea Spiritual Gifts (1858), ei vor recunoaste regula hermeneutica conform careia un profet creste, asemenea oricarui om, in perceptia sa spirituala. Aceasta crestere spirituala va ajuta profetul sa afirme mai clar mesajul pe care Dumnezeu doreste sa fie comunicat. Acest principiu este cel mai bine descris in experienta lui Isus pe pamant. Luca descrie cresterea si abilitatea matura de a impartasi lucrurile spirituale altora astfel: "Si Isus crestea in intelepciune si statura, inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor" (Luca 2:52).[76]

Regula a saptea: In unele situatii, inainte ca o persoana sa cuprinda tot adevarul cu privire a un eveniment, ea trebuie sa inteleaga acel eveniment atat direct ["personal"�n.t.] cat si indirect ["prin intermediul altora"�n.t.].

Aceasta regula ar parea sa sune mai degraba contradictoriu decat sa para a fi autentica. Insa chiar aceasta a fost situatia cu care s-au confruntat apostolii dupa invierea lui Hristos in fata unei lumi sceptice. Cine ar fi crezut aceasta fara ca apostolii sa fi vazut ei insisi mormantul gol, sau fara ca sa-L fi vazut pe Isus in timpul urmatoarelor patruzeci de zile, inainte de inaltarea Sa? Intr-un sens similar, primii adventisti de la finalul decadelor anilor 1840 si 1850 au "experimentat" legatura tot mai crescanda dintre viziunile supranaturale ale lui Ellen Harmon-White si vocea autoritatii din comunitatea lor tot mai numeroasa.[77]

La sfarsitul anului 1896 in timp ce era in Australia, doamna White a trebuit sa raspunda lui John Bell, care propavaduia un mesaj referitor la faptul ca timpul in care solia celui de-al treilea inger din Apocalipsa cap. 14 urma sa se implineasca, mesaj ce crea discordie. In esenta, el plasa aceasta in viitor. Ea a scris cu profunzime, in termeni acestei a saptea reguli de interpretare: "Punctele de vedere ciudate pe care le sustine sunt un amestec de adevar si eroare. Daca ar fi trecut prin experienta poporului lui Dumnezeu, asa cum l-a condus El in ultimii cincizeci de ani, ar fi mai bine pregatit sa faca o corecta aplicatie a Scripturii. Marile borne ale adevarului, care ne arata pozitia pe care o avem in istoria profetica, trebuie aparate cu grija, cu teama ca nu cumva sa fie daramate si inlocuite cu teorii care ar aduce mai degraba confuzie decat lumina autentica."

Ea si-a incheiat raspunsul de cinci pagini exact cu aceasta a saptea regula: "Multe din teoriile care sunt emise, au o aparenta a adevarului, dar sunt atat de mult amestecate cu interpretari si aplicatii eronate ale Scripturii incat conduc la erori foarte periculoase. Noi stim prea bine cum a fost stabilit fiecare punct al adevarului si cum acestea poarta pecetea Duhului Sfant a lui Dumnezeu. . . . Urmele Domnului si-au lasat amprenta iar adevarul a fost revelat in modul cel mai minunat. Punct dupa punct a fost stabilit de catre Dumnezeul cerului. Ceea ce a fost adevar atunci, este adevar si astazi."[78]

Ulterior Ellen White a scris un raspuns mult mai extins cu privire la acest "futurism" care era predicat in Australia. Din nou ea a accentuat rolul experientei si faptul ca aceasta ar trebui respectata de catre adventisti: "Nu Domnul conduce acum mintile spre a lepada adevarul pe care Duhul Sfant l-a inspirat servilor Sai in trecut spre a-l proclama. . . . Domnul nu este cu ceia care nu au avut experienta lucrarii Sale si nici nu I-a insarcinat a face noi expuneri a profetiilor pe care El, prin Duhul Sau cel Sfant, I-a inspirat pe servii Sai alesi sa le explice."[79] [p. 405]

Vietuirea in cadrul acestei experiente, in care adevarul a fost revelat, devine o piatra de temelie solida. Nu este ceva care apartine doar celor care l-au experimentat prima data, ci este ceva ce apartine si acelora care mai tarziu doresc sa-l "re-experimenteze" ca pe propriul lor sistem de adevar. Adevarul, ori de cate ori este gasit, "se fixeaza" de adevarul de dinainte lui, la fel cum este "fixata" o ramura in trunchiul copacului careia ii apartine. Adevarul este coerent.

Regula a opta: Nu toate lucrurile prezentate in Biblie sau in scrierile lui Ellen White pot fi intelese inca de la prima lectura si nici chiar dupa mai multi ani de studiu.

Aceasta idee poate suna straniu pentru o minte avida de a cunoaste. Insa ganditi­-va la astronomi si la neurochirurigi (sau la cercetatorii codului genetic, la specialistii in microcipuri, etc.) care-si petrec intreaga viata largindu-si cunostintele�dar care se simt coplesiti de ceea ce se deschide tot mai mult inaintea lor.

Adevaratii crestini practica principiul suspendarii spiritului critic [80] atunci cand ei sau colegii lor ajung la limita posibilitatii lor de intelgere.

Mai cu seama atunci cand se iau in considerare relatarile biblice (si scrierile lui Ellen White) subiecte cum ar fi natura lui Dumnezeu (iar aici nu este vorba de caracterul Sau, care este mai mult sau mai putin descoperit); si altele cum ar fi de ce este ingaduit pacatul sa se dezvolte, cum a devenit Hristos fiinta umana, cum functioneza nasterea din nou�trebuie sa se tina cont ca toate acestea: "sunt mistere prea profunde pentru mintea umana." Ni se aminteste ca nu trebuie "sa ne indoim de Cuvantul Sau doar pentru ca nu intelegem toate misterele providentei Sale."[81]

A forta o interpretare numai pentru ca cineva considera ca trebuie sa inteleaga orice aspect, aceasta il va conduce in cele din urma la o interpretare eronata. A exclude ori a nu fi de acord cu o portiune din Biblie sau din scrierile lui Ellen White numai pentru simplul motiv ca anumite pasaje nu sunt prea usor de inteles va afecta in cel mai negativ mod intelegerea adevarului de catre respectiva persoana.

Note

[1] Selected Messages, cartea 1, pag. 44.

[2] Vezi lucrarea lui T. Housel Jemison, A Prophet Among You (Mountain View, Calif.: Pacific Press Publishing Association, 1955), pag. 438-450.

[3] Tineti cont de faptul ca tipul de gandire stiintifica care existat dupa Copernic a schimbat conceptia despre lume a astronomilor (si a tuturor oamenilor) printr-o paradigma care a produs schimbarea si care-i apartine acestuia, paradigma care plasa in centrul sistemului solar, soarele in locul pamantului. Mai luati in considerare faptul ca medicii au prescris sangerari drept cura pentru George Washington, primul presedinte al Americii, fapt care i-a cauzat moartea, pentru ca paradigma medicala de la acea vreme nu intelegea teoria germenilor de boala si nici puternicele posibilitati ale tratamentelor hidroterapeutice care ar fi putut declansa reversul infectiei pulmonare de care suferea acesta. Una din datoriile cele mai importante ale celor responsabili cu cercetarea in vederea descoperirii adevarului in aceste chestiuni este aceea de a examina lentilele prin care cercetatorul cauta adevarul. Lentilele (paradigmele sau conceptiile despre lume) prin care privim informatiile determina modul in care evaluam asa numitele "fapte." Alfred North Whitehead a spus un lucru notabil: "Cand critici [sau cand interpretezi, ar putea adauga cineva] filozofia unei epoci, nu-ti focaliza atentia, ignorand alte aspecte, direct pe acele conceptii intelectuale pe care exponentii acelei vremi au considerat, in mod explicit, ca este nevoie sa le apere. Pentru ca vor exista niste supozitii fundamentale de la care aderentii tuturor acestor sisteme atat de diferite, au pornit in mod inconstient. Asemenea supozitii le par atat de evidente incat nu stiu ca ei fac in fond niste presupuneri pentru ca nu li s-a mai oferit nici o data o alta perspectiva de explicare a acelor lucruri. Avand in vedere existenta acestor supozitii este posibil numai un numar limitat de tipuri de sisteme filozofice."--Science and the Modern World (New York: Mentor Editions, 1952), pag. 49, 50.

[4] Vezi pag. 373.

[5] Atitudinea determinanta a felului in care evreii i-L vedeau pe Isus este consemnata in Matei 16: Daca acest tanar invatator galilean nu se incadra in tiparul paradigmatic cu ajutorul caruia determinau cum ar trebui sa fie Mesia, atunci ei cautau in alta parte�si chiar asta au facut. Daca cineva nu crede in minuni datorita unor anumite tipuri de paradigme stiintifice, istoria Bibliei devine, pentru respectivul, nimic altceva decat folclor. Daca cineva nu crede ca Dumnezeu vorbeste oamenilor prin viziuni, atunci acesta va cauta elemente prin care sa explice fenomenul viziunilor. Si chiar asta se face.

[6] Selected Messages, cartea 1, pag. 42.

[7] Selected Messages, cartea 3, pag. 52.

[8] "Lumina pe care am primit-o, am consemnat-o in scris, iar cea mai mare parte a ei vede acum lumina tiparului. Exista o armonie in toate lucrarile mele tiparite cu lucrurile pe care le prezint astazi."--Review and Herald, 14 iunie 1906.

[9] Testimonies, vol. 1, pag. 549-551 (1867). Pentru a intelege aceasta afirmatie trebuie, de asemenea, sa luam in considerare si "a doua regula hermeneutica."

[10] Testimonies to Ministers, pag. 180, 181 (1892).

[11] The Desire of Ages, pag. 785-787, 833, 834; Early Writings, pag. 184, 185, 208; The Great Controversy, pag. 18, 667; Selected Messages, cartea 1, pag. 304-308.

[12] Early Writings, pag. 285; The Great Controversy, pag. 637.

[13] Testimonies, vol. 2, pag. 362, 400. Mai luati nota si de alte cateva afirmatii folositoare in Testimonies, vol. 7, pag. 135; vol. 9, pag. 162; The Ministry of Healing, pag. 320.

[14] "Daca doresti sa sti ce a descoperit Dumnezeu prin ea, citeste-i lucrarile publicate."�Testimonies, vol. 5, pag. 696. Vezi lucrarea lui George Knight, Reading Ellen White, pag. 121-123.

[15] Testimonies, vol. 3, pag. 471.

[16] Selected Messages, cartea 3, pag. 217. Mai vezi si pag. 345.

[17] Ibid., cartea 1, pag. 57.

[18] The Upward Look, pag. 30.

[19] Scrisoarea nr. 4, 1896, citata in Manuscript Releases (MR), vol. 17, pag. 185, 186 (1896).

[20] Scrisoarea nr. 77, 1898, citata in Ibid., pag. 216 (1898).

[21] Testimonies, vol. 3, pag. 492.

[22] Manuscrisul 37, 1901, citat in Sermons and Talks, vol. 2, pag. 159, 160. Mai vezi si lucrarea lui George E. Rice, "The Church: Voice of God?" Ministry, luna decembrie 1987, pag. 4-6.

[23] Scrisoarea nr. 54, 1901, citata in MR, vol. 19, pag. 146-148.

[24] Testimonies, vol. 9, pag. 261.

[25] Review and Herald, 17 martie 1868.

[26] Prophets and Kings, pag. 626.

[27] Selected Messages, cartea 3, pag. 29.

[28] Evangelism, pag. 256.

[29] In prima marturie a lui Ellen White catre biserica ea scria: "Unii au avut o atitudine nejudicioasa; atunci cand au vorbit necredinciosilor despre credinta lor, iar cand li s-au cerut dovezi referitoare la aceasta, ei le-au citat o viziune in loc sa aduca o dovada din Biblie. Am vazut ca aceasta atitudine este contradictorie si prejudiciaza legatura celor necredinciosi cu adevarul. Viziunile nu pot sa aiba nici o greutate in mintea acelora care nu au auzit despre asa ceva si care nu cunosc nimic despre spiritul lor. Nu trebuie sa se faca referire la acestea in astfel de cazuri."�Testimonies, vol. 1, pag. 119, 120. Mai vezi si Ibid., vol. 5, pag. 669.

[30] Review and Herald, 22 august pana in 12 septembrie 1893. Vezi pag. 231.

[31] Testimonies to Ministers, pag. 32-62.

[32] "Stiu faptul ca multi oameni iau marturiile pe care le-a dat Domnul si le aplica asa cum cred ei ca trebuie aplicate, luand cate o afirmatie de ici si de acolo, scotand-o din legatura ei proprie si aplicand-o in acord cu ideea lor. Aceste sarmane suflete ar fi contrariate daca ar putea sa citeasca in ordine tot cea ce a fost dat si daca ar vedea adevarata aplicatie, iar dupa aceea nu ar mai fi in confuzie. . . . Zboara consemnari de la unul la altul cu privire la ce a spus Sora White. De fiecare data cand aceasta consemnare este repetata, ea devine tot mai ampla. Daca are ceva de spus Sora White, atunci sa o lasam pe ea sa spuna. Nimeni nu a fost chemat sa fie portavoce pentru Sora White. . . . Va rog lasati-o pe Sora White sa-si prezinte propriul mesaj."�Selected Messages, book 1, pag. 44, 45. "Aceia care nu merg in lumina soliei, pot sa adune afirmatii din scrierile mele, care se intampla sa le convina si cu care este de acord mintea omeneasca, iar apoi, separand aceste afirmatii de legaturile lor si plasandu-le pe langa argumentatii omenesti, fac sa para ca scrierile mele ar sustine ceea ce de fapt ele condamna."�Scrisoarea nr. 208, 1906, citata in lucrarea lui Arthur White, Ellen G. White: Messenger to the Remnant, pag. 86.

[33] Vezi pag. 34.

[34] Testimonies, vol. 3, pag. 470.

[35] Intr-o scrisoare particulara W. C. White ii relata lui A. O. Tait despre o sedinta a comitetului uniunii la care a fost invitata mama sa. White consemneaza cum acestia au grabit discutarea ordinii de zi pentru a o asculta pe Ellen White: "Asa cum bine sti, mama pune adesea intrebarile in mod direct; insa ea se straduieste sa enunte principiile si sa sublinieze faptele care i-au fost prezentate ca sa ne ajute a face un studiu inteligent asupra subiectului si sa ajungem la o concluzie corecta."�Citata in lucrarea lui Arthur White, The Ellen G. White Writings, pag. 165, 166.

[36] Education, pag. 216, 217.

[37] Testimonies, vol. 3, pag. 131-160; Fundamentals of Christian Education, pag. 15-46.

[38] Ibid., pag. 137.

[39] Procesul verbal al participarii lui Ellen White la o discutie in cadrul comitetului scolar se gaseste in Selected Messages, cartea 3, pag. 214-226.

[40] Reader's Digest, decembrie 1951. Vezi lucrarea lui George Knight, Reading Ellen White, pag. 100-102.

[41] Testimonies to Ministers, pag. 398.

[42] Testimonies, vol. 8, pag. 51, 52.

[43] Fundamentals of Christian Education, pag. 378.

[44] Ibid., pag. 18. Mai vezi si Testimonies, vol. 3, pag. 134, 135.

[45] The Adventist Home, pag. 498, 499.

[46] Vezi pag. 310, 311.

[47] Testimonies, vol. 2, pag. 371, 372. "Prezint aceste chestiuni inaintea oamenilor, conducandu-ma dupa principii generale."�Counsels on Diet and Foods, pag. 493 (1897). In 1904, la varsta de 76, ea a afirmat ca era mai sanatoasa decat "in zilele tineretii mele," atribuind aceste imbunatatiri ale sanatatii "principiilor reformei sanitare."�Ibid., pag. 482. In 1908 ea a raspuns acelora care afirmau ca ea nu a urmat principiile reformei sanitare asa cum "le-am prezentat cu propria penita." Fara nici o ezitare a scris: "Din cate stiu eu, nu m-am indepartat de aceste principii."�Ibid., pag. 491, 492, 494. Vezi Review and Herald, 17 martie 1868, pentru un editorial semnat de James White in care se adreseaza acelora care erau mai rigizi decat trebuiau sa fie in ceea ce priveste principiile de sanatate. Una dintre problemele pe care le-a abordat editorialul a fost paradigma imaginara a inspiratiei verbale care a condus pe unii cititori la pozitiile lor ultra-critice.

[48] Vezi pag. 322-324.

[49] Testimonies, vol. 9, pag. 163; Selected Messages, cartea 1, pag. 396.

[50] MR, vol. 8, pag. 256.

[51] Testimonies, vol. 4, pag. 432; mai vezi si Ibid., vol. 5, pag. 109.

[52] Counsels to Parents, Teachers, and Students, pag. 101. Vezi lucrarea lui Jerry Allen Moon, W. C. White and Ellen G. White, pag. 359.

[53] Selected Messages, cartea 3, pag. 217. Vezi pag. 395.

[54] Mind, Character, and Personality, vol. 2, pag. 436.

[55] Ibid., vol. 1, pag. 148.

[56] Testimonies, vol. 1, pag. 425.

[57] Vezi pag. 260, 261.

[58] Counsels on Diet and Foods, pag. 211. Vechii greci considerau adesea moderatia ("nimic in exces") ca fiind o cautare a lanii de aur."

[59] Testimonies, vol. 5, pag. 644.

[60] Virginia Steinweg, Without Fear or Favor (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Association, 1979), pag. 53, 54.

[61] Counsels on Diet and Foods, pag. 141, 173; Testimonies, vol. 4, pag. 416, 417.

[62] Ibid., pag. 283. "Obiceiul de a manca de doua ori pe zi este in general un beneficiu adus sanatatii; in unele circumstante oamenii pot cere si o a treia masa. Aceasta ar trebui, daca este servita pana la urma, sa fie foarte usoara si sa cuprinda hrana cea mai usor de digerat."--The Ministry of Healing, pag. 321.

[63] Review and Herald, 8 octombrie 1867.

[64] Testimonies to Ministers, pag. 227, 228.

[65] Pentru un studiu mai aprofundat a "apocrifelor" atribuite Ellen White si a altora aspecte de felul acesta vezi Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White, vol. 3, pag. 3189-3192.

[66] Pentru un studiu mai aprofundat cu privire la principiul prestarii serviciilor de cazare, vezi pag. 34, 282, 304, 311, 422.

[67] "Faptul care trebuie accentuat, si adesea chiar repetat, este acela ca Biblia are mistere nu pentru ca Dumnezeu a gasit cu cale sa ascunda adevarul, ci datorita faptului ca slabiciunea si ignoranta noastra ne face incapabili sa intelegem sau sa distingem adevarul. Limitarea nu se afla scopul propus, ci in capacitatea noastra."�Signs of the Times, 25 aprilie 1906.

[68] "In toate timpurile, prin intermediul comunicarii cu cerul, Dumnezeu a lucrat la realizarea scopurilor Sale cu copiii Sai, prin descoperirea graduala in mintile lor a doctrinelor harului. . . . El s-a plasat pe sine acolo unde Dumnezeu putea sa-l lumineze, advansand, de la partiala obscuritate a noptii pana la deplina stralucire a amiezei."�The Acts of the Apostles, pag. 564.

[69] "Dumnezeu doreste ca cercetatorului sincer sa-i fie descoperite intotdeauna adevarurile Cuvantului Sau."�Signs of the Times, 25 aprilie 1906; "El [Hristos] a promis ca Duhul Sfant va lumina apostolii, a promis faptul ca intotdeauna Cuvantul lui Dumnezeu le va fi descoperit. Ei urmau sa fie in stare sa prezinte adevarurile intr-o noua frumusete."--Christ's Object Lessons, pag. 127.

[70] The Great Controversy, pag. vi.

[71] This Day With God, pag. 76.

[72] "Oricine examineaza scrierile ei�pornind de la cele dintai dintre scrierile ei, care aveau un stil literar scolaresc, trecand apoi prin scrierile din perioada foarte solicitanta a maturitatii ei, iar ulterior prin lucrarile gratioase, elocvente si profund miscatoare din anii de amurg ai vietii scriitoarei�va putea descoperi un progres constant in cea ce priveste viziunile si modul de expunere, putandu-si aminti faptul ca ea a putut acumula aceste abilitati sub mana calauzitoare a lui Dumnezeu si nu asteptand pasiv ca Spiritul sa toarne ceva, ci miscandu-se sub impulsul pe care-l exercita Spiritul prin exercitarea fiecarei puteri a fiintei ei."�A. W. Spalding, Origin and History of Seventh-day Adventists, vol. 1, pag. 76.

[73] Patriarchs and Prophets, pag. 91.

[74] "Privind la Isus vom obtine o imagine mult mai stralucitoare si mai distincta a lui Dumnezeu, iar prin aceasta contemplare vom fi schimbati. Bunatatea si iubirea pentru semenii nostrii oamenii va deveni instinctul nostru natural."--Christ's Object Lessons, pag. 355.

[75] Vezi lucrarea lui Alden Thompson, "The Theology of Ellen White: The Great Controversy Story," Adventist Review, 31 decembrie 1981.

[76] Ellen White a vorbit cu consideratie despre dezvoltarea abilitatilor spirituale si mentale ale Domnului Hristos: "Puterile mintii si ale trupului s-au dezvoltat gradual, respectand legile copilariei. . . . Iar pentru ca El a acumulat cunostinte in acelasi mod in care si noi putem sa o facem, cunosterea atat de adanca a Scripturilor ne arata cu cata sarguinta a devotat El primii ani din viata studierii Cuvantului lui Dumnezeu. . . . Pe masura ce incerca sa inteleaga sensul lucrurilor, inaintea lui Isus au fost descoperite semnificatiile lucrarilor lui Dumnezeu. . . . De la primele semne de inteligenta El a crescut in mod constant in harul si cunostinta adevarului. . . . Comuniunea cu Dumnezeu prin rugaciune a dezvoltat facultatile Lui mentale si morale, iar puterile spirituale I-au fost intarite pe aceeasi cale prin care ne cultivam gandurile despre lucrurile spirituale."--The Desire of Ages, pag. 69-71.

[77] "Procesul prin care manifestarile de tip mistic ale unei adolescente au fost recunoscute drept revelatii ale unui profet autentic, a ajutat comunitatea adventa la fiecare pas prin descoperirea supozitiilor filozofice. Spre deosebire de profetul mormon Joseph Smith, Ellen White nu si-a proclamat revelatiile ca apoi sa-si adune adepti; mai de graba se poate spune ca ea a avut un tip particular de experienta religioasa care a inceput sa fie acceptata drept sursa de autoritate in cadrul unui grup deja existent. Lucrarea profetica a lui Ellen White a fost un aspect social al experientei adventiste, si nu doar experienta psihologica a unui singur individ."�lucrarea lui Bull si Lockhart, Seeking a Sanctuary, pag. 25.

[78] Selected Messages, cartea 2, pag. 101-104.

[79] Ibid., pag. 110, 112; Vezi Ibid., cartea 1, pag. 161.

[80] Vezi George Reid, "Is the Bible Our Final Authority?" din periodicul Ministry, noiembrie 1991.

[81] Testimonies, vol. 5, pag. 699. "Biblia este inteleasa cu mare dificultate. Un studiu plin de rugaciune de o viata intreaga cu privire la descoperirile ei sacre va lasa inca multe lucruri neexplicate."�Counsels to Writers and Editors, pag. 82; "Dumnezeu a lasat oamenilor, atat in revelatia divina cat si in natura, mistere care le solicita credinta. Iar lucrurile trebuie sa fie intelese in acest sens. Putem sa cercetam permanent, sa punem intrebari in permanenta, sa invatam continuu si cu toate acestea vor mai exista o infinitate de lucruri mai presus de intelegerea noastra."�Testimonies, vol. 8, pag. 261; "Putem sa intelegem scopurile Lui numai atat cat este pentru binele nostru sa intelegem; iar dincolo de aceasta trebuie doar sa ne mentinem increderea in puterea Celui Omnipotent, in iubire si intelepciunea Tatalui si Suveranului a tot ce exista."�Testimonies, vol. 5, pag. 699.

 
Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White


 

Reguli de baza pentru interpretare - Interne

[Extras din lucrarea lui Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 388-392. Notele indicate in paranteze drepte contin numarul din textul original.]
 
Principalele reguli de interpretare


Oricine vrea sa fie inteles. Adesea, atunci cand o afirmatie a fost scoasa din context, apar neintelegeri. Astfel ca, oricine a fost inteles gresit face apel la echitate si pretinde ca intregul context sa fie luat in considerare. Contextul inseamna atat indiciile interne cat si cele externe pentru a scoate in evidenta adevarul cu privire la fiecare afirmatie pusa in discutie.

Din punct de vedere intern, in general ne facem o imagine clara cu privire la "ce" intelege autorul prin acele cuvinte, propozitii, paragrafe, chiar si capitole, care compun afirmatia enigmatica. Din punct de vedere extern, punem acele intrebari care ne pot ajuta sa intelegem, ca de pilda cand? unde? de ce? si probabil cum? "Timpul," "locul" si "circumstantele" [pag. 389] sunt elementele aplicate la contextul extern, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza.

Dovezile interne:

Regula unu: Recunoaste faptul ca Biblia si scrierile lui Ellen White au fost produse prin inspiratie, insa nu prin inspiratie verbala - asa dupa cum a fost descris in capitolul anterior.

Regula a doua: Recunoaste faptul ca anumite cuvinte-definitie [cheie - n.t.] se pot schimba pe masura ce trece timpul. De exemplu, sute de cuvinte din versiunea King James a Bibliei (ed. in anul 1611) si-au schimbat intelesul sau au primit noi intelesuri pe care nu le exprimau si pe care traducatorii Regelui James nu intentionau sa le exprime. Cititorii ocazionali cu siguranta ca ar intelege gresit anumite texte biblice daca nu sunt pusi la curent cu aceste serioase schimbari de inteles ale cuvintelor.[10]

Au aparut si in scrierile lui Ellen White schimbari de definitii ale cuvintelor. Si cat de des au fost cititorii pusi in confuzie de: "Este cea mai frumoasa lucrare la care oamenii s-au inhamat vreodata, anume aceea de a se ocupa de mintile tinere "![11] Atunci cand doamna White a folosit aceste cuvinte la ceva timp de atunci si intr-un alt context, ea a remarcat problema si a elaborat aceasta idee de maniera urmatoare: "Aceasta lucrare este cea mai frumoasa dar si cea mai dificila pe care au realizat-o vreodata fiintele omenesti."[12] Ce se intamplase de fapt? In secolul nouasprezece, "frumos [nice, lb.eng.� n.t.]" era folosit, dupa cum arata dictionarul, cu intlesul de "exact in limita cerintelor si a standardelor . . . marcat de, sau necesitand o precizie si o delicatete excesiva."[13]

Alt cuvant care a primit o noua definitie in zilele noastre si pe care nu o avea in secolul al nouasprezecelea este: "relatii [intercourse, lb.eng.� n.t.]." Timp de sute de ani cuvantul "relatii" insemna "raporturi intre oameni," sau "schimbul de idei si simtaminte." Astazi insa acest cuvant este cel mai frecvent folosit cu referire la contactul sexual, o intrebuintare a carui sens nu a fost niciodata avuta in vedere in sutele de ocazii in care Ellen White a folosit acest cuvant.[14]

Regula a treia: Intelege cand se foloseste hiperbola. Hiperbola este folosita pentru a exagera in mod evident ceva pentru a scoate in evidenta un anumit aspect. Ioan a folosit hiperbola atunci cand a spus ca daca toate faptele lui Isus ar fi fost scrise, " toate aceste carti nu ar incape in toata lumea" (Ioan 21:25). Hiperbola este un instrument literar folosit pe parcursul intregii Biblii.[15]

Ellen White a folosit raportul de 1 din 20 de cel putin cinci ori si pe cel de 1 din 100 de cel putin douazeci si unu de ori. Ea nu a intenionat sa spuna ceva degenul 1 din 13, sau 1 din 99, etc. Se pare ca ea a folosit hiperbola atunci cand a scris: "Aceasta este o declaratie solemna pe care o fac in dreptul biserici, anume ca nici unul din douazeci dintre cei ale caror nume se afla scris in registrul bisericii nu sunt pregatiti sa incheie istoria pamantului si par ar fi mai degraba fara Dumnezeu si fara speranta in lume, asemenea pacatosilor de rand."[16]

Regula a patra: Intelege sensul frazei in care a fost folosit respectivul cuvant. In anul 1862 Ellen White a scris faptul ca Satana lucreaza prin intermediul canalelor frenologiei, psihologiei si a mesmerismului.[17] Dar insemna atunci ca intreaga psihologie este rea? In mod evident nu, pentru ca in 1897 ea a afirmat ca "adevaratele principii ale psihologiei se gasesc in Sfintele Scripturi."[18] In mod similar, ar trebui sa luam nota de faptul ca televiziunea poate fi un canal prin intermediul caruia lucreaza Satana, insa faptul ca Satana foloseste televiziunea, nu inseamna in mod automat ca televiziunea este in sine rea. Psihologia, studiul mintii umane si cum anume se dezvolta aceasta, este un studiu foarte potrivit pentru crestini�daca presupozitile au fundamente biblice si nu umanistice.

Regula a cincea:
Recunoaste posibilitatea existentei unor expresii imprecise. In anul 1861 Ellen White a scris o idee care parea in disonanta cu afirmatiile anterioare referitoare la acel subiect: "Frenologia si mesmerismul sunt privite cu mult entuziasm. Ele sunt bune in domeniul lor, insa ele sunt de partea lui Satana si a celor mai puternici dintre agentii sai pentru a insela si a distruge sufletele."[19] Intr-un articol din anul 1884 din Signs, ea a scris: "Oamenii de stiinta care se ocupa de mintea umana sunt foarte mult entuziasmati. Ei sunt foarte buni in domeniul lor; dar sunt de partea lui Satana si a celor mai puternici dintre agentii sai pentru a insela si pentru a distruge sufletele."[20]

In mod evident, in aceasta afirmatie ulterioara (1884) gasim [pag. 390] o corectura editoriala prin care Ellen White dorea sa comunice ceva referitor la "oamenii de stiinta care se ocupa de mintea umana." Este posibil ca afirmatia din 1861 referitoare la frenologie si mesmerism sa fi fost o eroare tipografica. Dar mult mai probabil este ca aceasta a fost o afirmatie cu caracter general, corectata ulterior, care reflecta folosirea comuna a termenilor de psihologie de la jumatatea secolului al nouasprezecelea. Multe carti se ocupau de sanatatea fizica si psihica dedicand capitole intregi frenologiei, psihologiei si mesmerismului, sau care faceau trimitere catre alte lucrari ce se concentrau asupra acestora.

Regula a sasea: Citeste cu atentie contextul imediat (adica, acelasi paragraf sau aceeasi pagina) in vederea clarificarii afirmatiei ce pare, cel putin la prima vedere, ca da bataie de cap. De exemplu, unii oameni sunt in confuzie cu privire la avertismentul dat de Ellen White conform caruia noi "nu ar trebui niciodata sa gandim sau sa spunem ca suntem salvati."[21] Aceasta afirmatie a fost conceputa pentru a avertiza impotriva doctrinei eronate care afirma: "Odata salvat, pentru totdeauna salvat" care a fost si care este destul de prevalenta printre majoritatea crestinilor evanghelici.

Insa aceasta atentionare a fost data intr-un context mult mai larg pentru a explica increderea in sine a lui Petru care l-a condus la tragica dezicere de Domnul lui in noaptea joii celei mari. Ea a scris: "Niciodata nu suntem in siguranta punandu-ne increderea in sine, sau sa ne simtim, de parca am fi deja in cer, ca suntem asigurati impotriva ispitei. [Apoi urmeaza mult prea neinteleasa afirmatie.] Aceasta este o cale gresita. Oricine trebuie sa fie convins sa nutreasca speranta si credinta; insa chiar daca ne-am predat pe noi insine lui Hristos si stim faptul ca El ne-a acceptat, noi nu suntem deasupra ispitei sau de neatins de aceasta. . . . Singura noastra asigurare se afla intr-o continua neincredere in sine si intr-o dependenta de Hristos."[22]

Un alt exemplu care releva importanta contextului se gaseste in sustinerea de catre Ellen White a faptului ca "Servii lui Dumnezeu de astazi nu pot lucra prin intermediul minunilor, intrucat vor apare lucrari false de vindecare, cu pretentia de a fi lucrari divine."[23] Aceasta afirmatie pare sa difere de pozitia adventista conform careia bisericii crestine i-au fost date "toate" darurile spirituale (1 Cor. 12 si Ef. 4) si ca aceste vor continua sa se manifeste pana la sfarsitul istoriei (1 Cor. 1:7). Mai mult, aceasta afirmatie pare sa contrazica insasi comentariile lui Ellen White care afirma ca in ultimele zile "vor apare minuni, boli vor fi vindecate, iar semne si minuni vor insoti pe cei credinciosi."[24] Cum sa mai intelegem acum toate acestea?

Aparenta contradictie survine atunci cand cineva nu citeste intreaga pagina cu atentie.[25] Ellen White expune doua aspecte: Primul, ea vorbeste in mod expres despre conditiile prezente: referindu-se la "lucrari miraculoase de vindecare," ea a spus ca "nu putem lucra in prezent in felul acesta" (accentuarea este adaugata). Iar mai apoi ca: "Servii lui Dumnezeu de astazi nu pot lucra prin intermediul minunilor" (accentuare adaugata).

In cel de-al doilea aspect ea a indicat catre instructiunile date de Domnul pentru timpul prezent: "Lucrarea de vindecare fizica, combinata cu predicarea Cuvantului " este cea mai buna in cadrul "sanatoriilor" unde "lucratorii . . . vor duce mai departe adevarata lucrare misionara medicala. . . . Aceasta este dispozitia Domnului data catre lucrarea misionara medicala spre a fi dusa la indeplinire pentru multe suflete."[26] Cu alte cuvinte, in timpul de fata, pentru a se distinge de falsele minuni de vindecare, lucrarea lui Dumnezeu poate sa fie facuta cel mai bine in cadrul programelor inteligente de invatare din sanatoriu cu privire la cauza si modul de vindecare al bolii.

O alta "citare gresita" se refera la "pacatul de a rade," folosindu-se citatul: "Hristos a plans adesea, dar niciodata nu se stie sa fi ras. . . . Imitati Modelul divin si fara gresala." Din ceea ce cunoastem despre Isus din  Biblie, aceasta afirmatie suna straniu. Si apoi, de ce L-ar inconjura pe El copii in mod entuziast? Apoi observam punctele de suspensie. Ceva lipseste.

Verificam pasajul si contextul. Acolo, Ellen White sfatuieste o membra al bisericii care "nu considerase ca fiind necesara educarea ei personala in ceea ce priveste cuvintele si faptele. . . . Draga mea sora, vorbesti foarte [pag. 391] mult. . . . limba ta a pricinuit multa vatamare. . . . Limba ta a aprins un foc, iar tu te-ai bucurat de aceasta. . . . Te agiti, glumesti, incepi sa razi si jubilezi. . . . Hristos este exemplul nostru. Imiti tu marele Model? Hristos a plans adesea, dar niciodata nu se stie sa fi ras. Nu spun ca este un pacat a rade indiferent de ocazie, dar nu ne putem rataci daca imitam Modelul divin fara gresala. . . . Bucuria crestina nu este condamnata de Scripturi, insa vorbaria imprudenta este cenzurata." "Atunci cand vedem lumea ingropata in intuneric si asuprita de Satana, cum de mai putem sa ne angajam in a folosi cuvinte care tachineaza si care sunt folosite neglijent, jubiland, vorbind la intamplare, razand, glumind si facand haz?"[27]

Observam aici faptul ca in acest context se pune intr-o noua lumina citarea in mod gresit. "Ras" in acest context inseamna o neglijenta ne-la-locul-ei in ceea ce priveste vorbirea si comportamentul, o glumire si un haz ce "arata lipsa de intelepciune in folosirea adevarului intr-o maniera care ridica opozitie, combativitate si care face razboi in loc de a poseda un spirit de pace si de adevarata umilinta a inimii."[28] Ellen White nu condamna pe cel care rade cand acest lucru este cuviincios, asa cum am putut vedea cu claritate si cu sfatul ei a prezentat intr-o perspectiva echilibrata aceasta chestiune.

Regula a saptea: Recunoaste faptul ca intelesul unui cuvant se poate schimba atunci cand este folosit intr-un nou context. Termenul "usa inchisa" inseamna mai multe lucruri pentru adventistii ex-mileriti. Pentru Ellen White acesta inseamna ceva diferent. James White si Joseph Bates au redefinit pentru ei folosirea acestui termen intre anii 1844 si 1852.[29]

Si alte cuvinte pe care Ellen White le-a folosit pot sa para invechite astazi, cum ar fi: "birou," care cel mai adesea se refera la birourile administrative ale casei de editura, iar uneori la sediul Conferintei Generale.[30]

Regula a opta: Recunoaste faptul ca provocarea semantica apare in toate formele de comunicare. Cuvintele inseamna lucruri diferite pentru oameni diferiti datorita diferentelor personale date de educatie, varsta, experienta spirituala, locatia geografica si de gen (masculin sau feminin). Ellen White a vorbit despre aceasta problema astfel: "Sunt multi aceia care interpreteaza ceea ce am scris in lumina propriilor pareri preconcepute. . . . Rezultatul sigur este diviziunea in ceea ce priveste intelegerea si aparitia unor opinii diverse. Cum sa scriu in asa fel incat sa ma fac inteleasa de aceia carora ma adresez, aceasta este o problema pe care nu pot sa o rezolv. Atunci cand vad ca am fost inteleasa gresit de catre fratietatea care ma cunoaste cel mai bine, sunt incredintata de faptul ca trebuie sa aloc mai mult timp exprimarii propriilor mele idei pe hartie, pentru ca Domnul mi-a dat aceasta lumina pe care eu nu indraznesc sa fac altceva decat sa o comunic; si [atunci�n.t.] ma copleseste o mare povara."[31] Pentru un scriitor, sarcina de a evita intelegerea gresita este mult mai dificila decat aceea de a incerca sa se faca inteles pur si simplu, iar aceasta se intampla intrucat scriitorul trebuie sa realizeze in mod constient toate problemele semantice.

Note

[pag. 392]

[10] Exemple de comparatie dintre KJV si NKJV includ: abroad--outside (Deut. 24:11), allege--demonstrate (Fapte 17:3), anon--immediately sau at once (Marcu 1:30), bowels--heart (Gen. 43:40), by and by--immediately (Marcu 6:25), charity--love (1 Cor. 13), communicate--share (Gal. 6:6), conversation--conduct (1 Petr. 3:1, 2), feeble-minded--fainthearted (1 Tes. 5:14), forwardness--willingness (2 Cor. 9:2), let--hindered (Rom. 1:13), meat--food (Mat. 6:25), nephew--grandsons (Judecatori 12:14), outlandish women--pagan women (Neem. 13:26), peculiar--special (Tit. 2:14), reins--hearts (Ps. 7:9), suffer--let (Mat. 19:14), vain--worthless (Judecatori 9:4), virtue--power (Luca 6:19), witty inventions--discretion (Prov. 8:12).

[11] Counsels to Parents, Teachers, and Students, pag. 73, accentuarile sunt adaugate.

[12] Education, pag. 292.

[13] Webster's Ninth New Collegiate Dictionary (Springfield, Mass.: Merriam-Webster Inc., Publishers, 1983).

[14] "Ucenicii s-au rugat cu o intensa seriozitate pentru a fi in stare sa intampine pe oameni in relatiile [intercourse�n.t.] lor zilnice spre a adresa acele cuvintele care sa-i conduca pe pacatosi la Hristos."-- The Acts of the Apostles, pag. 37. "Prin relatii [intercourse�n.t.] sociale se formeaza comportamentul, iar prietenia se incheaga ca un rezultat al unirii inimii si al unei atmosfere de iubire. Aceasta este placerea din locurile ceresti."--The Adventist Home, pag. 45.

[15] Compara Ex. 9:6 cu Isa. 19 [ed. engl.�n.t.]. Folosirea frecventa a cuvantului "all [tot/toate/toti�n.t.]" este cel mai adesea un exemplu de hiperbola ebraica.

[16] Christian Service, pag. 41 (1893).

[17] Review and Herald, 18 feb. 1862.

[18] My Life Today, pag. 176.

[19] Testimonies, vol. 1, pag. 296.

[20] Signs of the Times, 6 nov. 1884.

[21] Christ's Object Lessons, pag. 155.

[22] Ibid. Mai vezi si Selected Messages, cartea 1, pag. 314.

[23] Medical Ministry, pag. 14.

[24] The Great Controversy, pag. 612; mai vezi si Early Writings, pag. 278; Testimonies, vol. 9, pag. 126.

[25] Medical Ministry, pag. 14.

[26] Ibid.

[27] Manuscrisul 11, 1868, citat in lucrarea Manuscript Releases, vol. 18, pag. 368-370.

[28] Ibid., pag. 369.

[29] Vezi pag. 554-565 pentru studiul cu privire la subiectul "usii inchise".

[30] Vezi Volumul 3 din lucrarea Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White, pag. 3185-3188, din cap.: "Glossary of Obsolete and Little Used Words and Terms with Altered Meanings."

[31] Selected Messages, cartea 3, pag. 79.

Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White

 

 

Cateva principii pentru o interpretare corecta a scrierilor lui Ellen G. White

Sa incepem cu o perspectiva sanatoasa

Mai intai, incepeti studiul cu o rugaciune pentru calauzire si intelegere. Duhul Sfant, Cel care a inspirat de-a lungul timpului lucrarea profetilor, este singurul capabil sa deschida perspectiva intelegerii scrierilor slujitorilor Sai.

In al doilea rand, avem nevoie sa abordam studiul nostru cu o minte deschisa. Cei mai multi dintre noi intelegem faptul ca nici o persoana nu este lipsita de confuzii, nimeni nu are mintea deschisa in mod complet. Mai recunoastem, de asemenea, ca aceste confuzii sunt raspandite in intregul domeniu al vietii noastre. Dar aceasta nu inseamna ca vom permite ca aceste confuzii sa ne controleze cu adevarat.

O a treia pregatire a mintii, atunci cand citim din lucrarile lui Ellen White, este sa manifestam mai degraba credinta decat indoiala. Asa cum a afirmat si doamna White: "Multi socotesc ca este o virtute, un semn al inteligentei lor sa manifeste necredinta, sa chestioneze si sa se afirme echivoc. Aceia care doresc sa se indoiasca vor avea din plin posibilitatea sa o faca. Dumnezeu nu si-a propus sa nu permita nici o ocazie necredintei. El ofera dovezi, care trebuie investigate cu atentie, cu o minte umila si cu un spirit de invatacel, iar tot ce vom decide va fi facut pe baza greutatii dovezilor " (Testimonies for the Church, vol. 3, pag. 255). "Dumnezeu a oferit suficiente dovezi pentru ca mintile sincere sa creada; insa acela care respinge o dovada, doar pentru ca exista cateva lucruri pe care el nu poate sa si le lamureasca cu mintea sa finita in intelegere, va fi lasat in atmosfera rece si neprietenoasa a necredintei si a indoielilor pline de intrebari, ajungand pana la urma sa se confrunte cu naufragiul credintei " (ibid., vol. 4, pag. 232, 233).

Daca oamenii se asteapta ca fiecare posibilitate de indoiala sa fie inlaturata, ei nu vor crede niciodata. Lucrul acesta este adevarat atat in cazul Bibliei cat si in cazul scrierilor lui Ellen White. Noi ne bazam mai degraba pe reazemele credintei, decat pe demonstratii absolute si lipsite de erori. Ellen White se pare ca este corecta atunci cand scrie ca: "aceia care se pronunta cel mai frecvent impotriva marturiilor nu sunt, in general, printre cei care le citesc, exact asa cum cei care se lauda cu necredinta lor fata de Biblie au putine cunostinte despre invataturile ei" (Selected Messages, cartea 1, pag. 45, 46).

Concentrarea pe problemele centrale

Cineva poate sa citeasca materiale inspirate in cel putin doua feluri. O varianta este cautarea temelor centrale ale autorului; cealalta fiind cautarea de lucruri noi si ciudate. Prima varianta conduce la ceea ce se poate numi teologia centrului, in vreme ce a doua varianta produce o teologie a marginilor. Dezvoltand o teologie a marginilor o persoana ajunge la o "noua lumina," insa in final, atunci cand este examinata in contextul invataturilor centrale si consistente ale Bibliei, "lumina" respectiva arata mai degraba a intuneric.

Ceea ce face ca invataturile multora dintre apostolii "noii lumini" sa fie atat de impresionante este sinceritatea lor evidenta si faptul ca multe din ceea ce au afirmat ei se apropie de adevar. Cum putem totusi sa facem diferenta intre momentul cand suntem in centru sau cand ne aflam pe marginea abrupta si plina de pericole a ceea ce este cu adevarat important? In cartea Educatie, Ellen White scria: "Biblia este propriul ei interpret. Scriptura trebuie sa fie comparata cu Scriptura. Ucenicul trebuie sa invete sa vada Cuvantul ca pe un intreg si sa-i observe relatiile dintre diferitele lui parti. El trebuie sa dobandeasca o cunostinta a marii teme centrale a acestui Cuvant, a scopului original a lui Dumnezeu cu lumea, a inceputului marii controverse si a lucrarii de mantuire. El trebuie sa inteleaga natura celor doua principii ce se lupta pentru suprematie si trebuie sa invete sa le urmareasca lucrarea in rapoartele istoriei si ale profetiei, pana la marele deznodamant. El trebuie sa vada cum aceasta controversa intra in fiecare aspect al experientei umane; cum in fiecare actiune a vietii sunt aratate fie primul, fie cel de-al doilea mobil antagonic si ca el trebuie, indiferent daca doreste sau nu, sa se decida de care parte a controversei se va gasi" (pag. 190; italicele sunt adaugate).

Un pasaj asemanator, cu privire la "marea tema centrala" a Bibliei, defineste si mai precis tema centrala a Scripturii. "Tema centrala a Bibliei," vom gasi scris, "tema cuprinsa de la un capat la altul si in totalitate, in aceasta carte, este planul de mantuire si restaurarea imaginii lui Dumnezeu in sufletul uman." "Vazuta in lumina" marii teme centrale a Bibliei, "fiecare subiect capata o noua semnificatie " (ibid., pag. 125; italicele au fost adaugate).

In aceste pasaje descoperim cum stau lucrurile atat in Biblie cat si in scrierile lui Ellen White. Cautati sa cititi in conformitate cu imaginea de ansamblu; cititi in conformitate cu temele centrale. Scopul descoperit a lui Dumnezeu pentru umanitate este mantuirea. Aceasta mantuire se concentreaza asupra crucii lui Hristos si a legaturii omului cu Dumnezeu. Tot ceea ce citim are loc in acest context, iar restul problemelor sunt strans legate de tema centrala, care in mod evident, este mult mai importanta decat chestiunile de la periferia ei.

Este sarcina noastra, ca si crestini, sa ne concentram mai degraba asupra problemelor centrale decat asupra celor marginale ale Bibliei si ale scrierilor lui Ellen White. Daca vom face astfel, problemele marginale se vor plasa intr-o perspectiva corecta in contextul "marii teme centrale" a descoperirii lui Dumnezeu catre poporul Sau.

Trecerea in revista a problemelor de comunicare

Procesul comunicarii nu este atat de simplu pe cat ni s-ar pare la prima vedere. Subiectul acesta a fost cu siguranta preocuparea principala a lui James White atunci cand vedea eforturile sotiei sale de a conduce pe primii adventisti pe calea reformei. El scria in 1868 ca: "ceea ce ea ar spune indemnand cu blandete, este luat drept un imbold, sau un indemn spre repezeala si exces. Iar ceea ce ea ar spune spre a avertiza pe cineva in legatura cu repezeala, zelul orb si lipsa de precautie, este luat drept un indemn la moliciune si o scuza pentru intarziere" (Review and Herald, 17 martie 1868; italicele sunt adaugate).

Atunci cand citim scrierile lui Ellen White este necesar sa avem in mod constant in minte dificultatea cu care ea s-a confruntat in chestiuni legate de comunicarea elementara. Dincolo de problemele pe care le ridica diferentele de personalitate - dar in legatura cu acestea - a fost si chestiunea lipsei de precizie in intelegerea sensului cuvintelor si a faptelor pe care diferitii oameni, cu experiente diferite, le interpreteaza in mod diferit.

"Mintile umane sunt diferite," a scris doamna White referitor la modul in care este citita Biblia. "Mintile au beneficiat de educatie diferita iar gandirea receptioneaza impresii diferite in dreptul acelorasi cuvinte. Este dificil pentru o minte sa comunice unei alte minti prin intermediul limbajului, avand un temperament, o educatie si obiceiuri de a gandi diferite si sa transmita exact aceeasi idee ce este clara si distincta pentru sine. . . . Biblia a trebuit sa fie data in limbajul omenesc. Tot ceea ce este omenesc este imperfect. Prin intermediul aceluiasi cuvant sunt exprimate intelesuri diferite; nu exista un cuvant distinct pentru fiecare idee. Biblia a fost data pentru scopuri practice."

"Impresiile asupra mintii sunt diferite. Nu toti inteleg la fel expresiile si afirmatiile. Unii inteleg afirmatiile Scripturii ca potrivindu-se cu propriile lor minti si situatii. Influentele, prejudecatile si pasiunile au o mare greutate in intunecarea intelegerii, in a confuziona mintea chiar si atunci cand este vorba de citirea cuvintelor Scrierii Sfinte" (Selected Messages, vol. 1, pag. 19, 20; italicele sunt adaugate).

Ceea ce Ellen White a spus cu referire la cuvintele si la problemele de intelegere a Bibliei, este la fel de adevarat si in legatura cu propriile-i scrieri. Comunicare, intr-o lume desfigurata, nu este niciodata usoara, nici chiar pentru profetii lui Dumnezeu.

Atunci cand citim scrierile lui Ellen White trebuie sa avem in vedere problemele fundamentale ale mintii in materie de comunicare. In ultima instanta, aceasta stare de fapt ar trebui sa ne faca precauti in lectura noastra, asa incat sa nu accentuam peste masura ceea ce citim, sau acele idei ce ne pot atrage in mod deosebit atentia in timp ce studiem sfaturile pe care le-a dat Dumnezeu bisericii Sale. Trebuie sa ne dorim a ne asigura ca am citit pe larg ceea ce Ellen White a prezentat referitor la un subiect si ca am studiat acele afirmatii ce par extreme in lumina acelora ce par sa le modereze sau le echilibreze. Toate aceste studii, desigur ca trebuie sa se desfasoare in contextul istoric si literar al fiecarei afirmatii.

Studierea tuturor informatiilor disponibile despre subiectul in cauza

Atunci cand citim intregul sir de sfaturi pe care Ellen White il ofera cu privire la un subiect, deseori imaginea este destul de diferita fata de cea pe care o avem atunci cand ne referim numai la o parte a materialului ei sau la citate izolate. De multe ori, in timpul lungii sale slujiri, Ellen White a trebuit sa se ocupe de aceia care luau numai o parte a sfaturilor ei. "Atunci cand se potriveste cu scopurile voastre," spunea ea delegatilor de la sesiunea Conferintei Generale din anul 1891, "voi tratati Marturiile ca si cum le-ati si asculta, citand din ele pentru a intarii acele afirmatii ce doriti sa prevaleze. Dar cum se pune problema atunci cand lumina se da pentru a va corecta erorile? Mai acceptati voi lumina? Atunci cand Marturiile vorbesc impotriva ideilor voastre, voi le luati foarte putin in consideratie " (ibid., pag. 43). Este important sa dam ascultare tuturor sfaturilor.

Pe aceasta directie exista doua abordari a scrierilor lui Ellen G. White. O abordare are in vedere totalitatea materialul ei legat de respectivul subiect. Cealalta insa selecteaza de la doamna White doar acele afirmatii, paragrafe, sau materiale mai ample, ce pot fi folosite intr-o anumita accentuare. Prima abordare este cea mai corecta. Un pas important, in a ne apropia cu adevarat de intentia doamnei Ellen White, este acela de a citi pe larg sfaturile ce sunt disponibile referitor la subiectul in cauza.

Dar nu trebuie sa ne bazam concluziile noastre numai pe intregul ei spectru de idei referitoare la acel subiect; concluziile noastre mai trebuie sa se mai armonizeze si cu continutul intregului corp al scrierilor ei. Pot conduce la concluzii false nu doar inclinatiile, ci si presupunerile nesanatoase, motivele gresite, sau alte abuzuri fata de materialul ei.

Evitarea interpretarilor extreme


Istoria bisericii crestine este plina de oameni care au dat cele mai extreme interpretari sfaturilor lui Dumnezeu si apoi au definit fanatismul lor drept "loialitate." Alunecarea catre extremism pare a fi o latura a naturii umane decazute. Dumnezeu a cautat sa corecteze aceasta tendinta prin profetii Sai.

Desi scrierile lui Ellen White se caracterizeaza prin echilibru, aceasta nu este si caracteristica celor care le citesc. De-a lungul lucrarii ei, Ellen White a fost nevoita sa se ocupe de extremisti. In 1894 ea a arata ca "exista o clasa de oameni care totdeauna sunt gata sa o apuce catre lucrurile tangente, care doresc sa se agate de ceva straniu, extraordinar si nou; dar Dumnezeu indeamna cuvintele noastre la calm, la consideratie si la a le alege cu grija, in armonie cu adevarul puternic al acestui timp. Adevarul acesta este necesar a fi cat mai mult posibil prezent in minte, liber de tot ceea ce este emotional, dar in acelasi timp sa fie tinut cu intensitatea si solemnitatea ce este potrivit a se arata fata de el. Trebuie sa ne pazim impotriva creierii de extreme, sa ne pazim impotriva incurajarii acelora care fie sar in foc, fie sar in apa" (Testimonies to Ministers, pag. 227, 228).

Cu aproape patru decade mai inainte, doamna White scrisese faptul ca ea a "vazut ca multi au tras alte concluzii din ceea ce Dumnezeu a aratat in legatura cu pacatele si greselile altora. Ei au adoptat o intelegere extrema cu privire la ceea ce a fost aratat in viziune iar apoi si-au prezentat aceste concluzii pana cand a existat tendinta sa fie slabita credinta multora in ceea ce Dumnezeu a aratat" (Testimonies for the Church, vol. 1, pag. 166).

Este o parte a sarcinii noastre aceea de a evita interpretarile extreme a scrierilor lui Ellen White si de a intelege mesajul ei in echilibrul lui potrivit. In schimb, este nevoie sa intelegem ca avem nevoie sa citim de la un capat al spectrului subiectului dat si pana la celalalt.

Un caz legat de acest punct il reprezinta ceea ce ea a spus despre sporturi. "Despre alergarea dupa amuzamente, jocuri de tip meci, sau reprezentatii pugilistice," scria ea studentilor de la colegiul din Battle Creek, "declarati lumii ca Hristos nu este conducatorul lor in nici unul din aceste lucruri. Acestea toate aduc mustrarea lui Dumnezeu." Aceasta este o afirmatie tare si ea, impreuna cu altele asemanatoare acesteia, au condus pe multi la concluzia ca Dumnezeu priveste incruntat catre toate jocurile, inclusiv la cele cu mingia. Insa aici, la fel ca in toate interpretarile extreme, cineva ar face mai bine sa fie atent. In definitiv, afirmatia imediat urmatoare care se poate citi spune: "Acum ceea ce ma nelinisteste pe mine este pericolul mergerii la extreme in ambele parti " (Fundamentals of Christian Education, p. 378).

Asa cum demonstreaza si urmatoarea afirmatie, Ellen White nu sustinea nici una din extremele legate de jocurile cu mingia sau a celorlalte sporturi. Adresandu-se parintilor si profesorilor, ea scria: "Daca ei ar aduna copiii pe langa ei, le-ar arata iubire si ar manifesta interes fata de toate eforturile lor, chiar si pentru sporturile practicate de ei, uneori facandu-se chiar copii printre ceilalti copii, ei ar face foarte fericiti pe copii si ar primi iubirea si increderea lor" (ibid., pag. 18).

Asa cum am vazut in sectiunea precedenta, este important sa citim intregul spectru a ceea ce Ellen White a scris referitor la un subiect, inainte de a trage concluziile. Aceasta inseamna ca trebuie sa se ia in considerare ceea ce pare a fi in conflict; nu doar acele aspecte ce par a se echilibra reciproc, ci si acelea care ar putea la un moment dat sa para ca se contrazic una pe alta. Desigur, asa cum se va vedea in urmatoarele doua sectiuni, contextul istoric si literar arata, in general, motivul pentru care Ellen White a facut afirmatii extreme. Atunci cand vom intelege motivul pentru care ea a spus ceva intr-un anumit fel, vom putea vedea cum ceea ce pare a fi niste sfaturi contradictorii, de fapt se echilibreaza unele pe altele. Cu aceste lucruri lamurite vom fi in stare sa examinam principiile fundamentale ale subiectului care este studiat.

Atunci cand citim pasajele care se echilibreaza si se mediaza, despre un anume subiect, nu doar pe acelea care ne consolideaza propriile noastre inclinatii, atunci ne vom apropria mai mult de adevarata perspectiva a lui Ellen White. Pentru a evita interpretarile extreme, nu avem nevoie doar sa citim in mod extins despre ceea ce a spus doamna White referitor la un subiect, ci avem nevoie si sa intelegem acele afirmatii ce se echilibreaza una pe alta in intregul context al acelui spectru luat in discutie.

Luarea in considerare a timpului si a locului

Avem nevoie sa luam in consideratie timpul si locul in care Ellen White a dat diversele ei sfaturi. Ea nu le-a scris intr-un vid total. Cele mai multe probleme au fost cele cu specific individual sau ale unor grupuri aflate in contexte istorice foarte specifice.

De exemplu, in anii 1860, Ellen White a sugerat ca femeile ar trebui sa-si mai scurteze fustele. De ce? Pentru ca in zilele ei fustele maturau pamantul. Astfel ca acestea adunau, printre alte lucruri, si murdaria specifica societatii saretelor si trasurilor. Aceste fuste mai aveau si alte probleme pe care Ellen White, impreuna cu reformatorii contemporani ei, le-au aratat. Astfel, ea a scris ca "unul dintre articolele de imbracaminte la moda, caracterizat prin risipa si stupiditate, este fusta care matura pamantul. Mizerabil, neconfortabil, neconvenabil, nesanatos�toate aceste si inca altele sunt adevarate in legatura cu fusta cu trena" (The Ministry of Healing, pag. 291).

Insa ceea ce a fost in general adevarat pentru zilele ei nu mai este adevarat si pentru timpul nostru. Desigur, cineva poate gandi ca, in unele culturi traditionale, inca sunt reflectate conditiile existente in secolul al nouasprezecelea. In aceste culturi sfatul se potriveste fara nici un fel de ajustare. Dar trebuie sa adaptam acest sfat pentru cele mai multe culturi ale zilelor noastre.

O parte a necesitatii adaptarii acestora este refelctata in citatul din The Ministry of Healing pe care l-am citit mai devreme. Daca problema fustelor cu trena era acela ca erau mizerabile, neconfortabile, neconvenabile, si nesanatoase, atunci pare sigur faptul ca unele dintre principiile unei imbracaminti corecte in zile noastre ar fi ca imbracamintea trebuie sa fie curata, confortabila, convenabila si sanatoasa. Aceste principii sunt universale, desi ideea scurtarii fustei a prins radacini in timp si spatiu. Cercetari ulterioare din Biblie si din scrierile lui Ellen White evidentiaza si alte principii pe care le putem aplica in zilele noastre. Modestia, este exemplul care ne vine in minte acum.

Aceasta problema nu poate fi accentuata prea mult pentru ca timpul si locul sunt factori cruciali in intelegerea a ceea ce citim din scrierile lui Ellen White. O varianta a folosirii incorecte a scrierilor ei este de a se ignora implicatiile timpului si locului, ca apoi sa se caute aplicarea la litera a absolut fiecarui sfat, in mod universal.

In scrierile lui Ellen White exista sfaturi cum ar fi acelea de: a indemna scolilie sa invete fetele "sa inhame si sa mane caii" asa incat "ele sa poate intampina mai bine situatiile de urgenta ale vietii" (Education, pag. 216, 217); avertizarea tinerilor si varsnicilor in anul 1894 sa evite "influenta vrajita" a "nebuniei bicicletei" (Testimonies for the Church, vol. 8, pag. 51, 52); si sfatuirea unui administrator in 1902 sa nu cumpere un autovehicul pentru a transporta pacientii de la gara pana la sanatoriu, intrucat aceasta era o cheltuiala mare si nefolositoare si s-ar putea dovedi "o ispita pentru altii, ca sa faca acelasi lucru" (Scrisoarea 158, 1902). Aceste sfaturi sunt in mod clar conditionate de timp si loc. Si alte afirmatii pot fi conditionate, in mod asemanator, de timp si loc, dar nu sunt atat de evidente (in special acestea sunt zonele unde avem tendinta sa ne simtim impresionati de ele), motiv pentru care avem nevoie sa tinem ochii larg deschisi la aceasta posibilitate.

Un alt aspect al chestiunii timpului si locului, in scrierile lui Ellen White, este ca in multe din sfaturile ei contextul istoric este foarte personal, intrucat ea a scris indivizilor ce aveau problemele lor specifice. Intotdeauna amintiti-va ca in spatele tuturor sfaturilor ei se afla o situatie specifica, cu propriile ei particularitati si indivizi cu problemele si situatiile lor specifice. Situatia lor specifica poate sau nu poate sa fie paralela cu a noastra. Astfel de sfaturi pot sau nu pot sa ni se aplice noua intr-o circumstanta data.

Studierea fiecarei afirmatii in propriul context literar

In sectiunea precedenta am luat la cunostinta faptul ca este important sa intelegem sfatul lui Ellen White in contextul sau istoric original. In aceasta sectiune vom examina importanta citirii afirmatiilor ei in intregul lor cadrul literar.

Oamenii si-au bazat prea adesea intelegerea invataturilor doamnei White numai pe un fragment, pe un paragraf sau pe o afirmatie izolata, total scoasa din contextul ei. Acestora ea le scrie ca: "multi studiaza Scripturile cu scopul de a le potrivi cu propriile lor pareri despre ceea ce este corect. Ei schimba intelesul Cuvantului lui Dumnezeu asa incat sa se potriveasca propriilor lor opinii. Tot asa fac si cu marturiile pe care El le-a trimis. Ei citeaza jumatate de afirmatie, lasand deoparte jumatatea cealalta, pe care, daca ar cita-o, s-ar vedea ca baza lor este falsa. Dumnezeu este in cearta cu aceia care denatureaza Scripturile, cu cei care fac in asa fel ca ele sa se conformeze cu ideile lor preconcepute" (Selected Messages, cartea 3, pag. 82). Ea comenteaza din nou cu referire la aceia care, fac "afirmatii . . . separate de contextul lor si le plaseaza alaturi de motive omenesti, facand sa para ca scrierile mele sustin ceea ce in realitate ele condamna" (Scrisoarea 208, 1906).

Ellen White a fost de nenumarate ori deranjata de aceia care iau "o afirmatie de ici si de colo, scotand-o din propriul context si aplicand-o in acord cu ideile lor" (Selected Messages, cartea 1, pag. 44). In alte ocazii ea a remarcat ca "scoaterile" din scrierile ei "pot oferi o impresie diferita daca ele ar fi citite in contextul lor original" (ibid., pag. 58).

W. C. White, fiul lui Ellen White, a trebuit deseori sa se ocupe de problema oamenilor care folosesc materiale scoase din contextul lor literar. In 1904 el a scris ca "multe intelegeri gresite se datoreaza abuzului fata de pasajele ce sunt redate izolat din Marturii, in care cazuri, daca intreaga marturie sau intregul paragraf ar fi fost citit, o cu totul alta impresie s-ar fi imprimat asupra mintilor, total diferita de impresia facuta de folosirea afirmatiilor selectionate" (W. C. White catre W. S. Sadler, 20 ianuarie 1904).

Studiul contextului literar nu este un lux optional fata de afirmatiile inspirate�este un aspect crucial in raport cu fidelitatea fata de scrierile lui Ellen White. Este imposibil sa le supraevaluam importanta studiind articolele si cartile lui Ellen White in contextul lor, decat sa citim pur si simplu compilatii selectate pe un anumit subiect, sau selectarea de citate pe tema subiectului respectiv cu ajutorul indexului sau a listarilor pe computer. Aceste instrumente isi au locul lor, insa ar trebui sa le folosim in legatura cu o larga lectura care ne ajuta sa fim mult mai constienti, nu doar de contextul afirmatiilor lui Ellen White, ci si de echilibrul global din scrierile sale.

Recunoasterea felului in care intelege Ellen White diferenta dintre ideal si real


Ellen White a fost adesea hartuita de "aceia care," spunea ea: "selecteaza din marturii expresiile tari si, fara a tine cont de circumstantele, precautiile si avertizarile sub care au fost date, fac cu putere caz de ele in fiecare aspect. . . . Scoaterea anumitor lucruri din marturii si aplicarea lor in dreptul tuturor, mai degraba conduce la dezgust decat la castigarea sufletelor" (Selected Messages, cartea 3, pag. 285, 286).

Remarca ei nu doar ca subliniaza nevoia noastra de a tine cont de contextul istoric al afirmatiilor lui Ellen White atunci cand ii citim sfaturile, ci mai arata si faptul ca ea a formulat unele afirmatii intr-un limbaj mai tare decat le-a formulat pe altele. Aceasta idee ne conduce la conceptul de ideal si realul in scrierile doamnei White.

Atunci cand Ellen White afirma ceea ce este ideal, foloseste adesea limbajul ei tare. Iar lucrurile stau asa pentru ca ea este nevoita sa se exprime mai tare spre a fi luata in seama. O astfel de afirmatie apare in lucrarea Fundamentals of Christian Education. "Niciodata," sfatuia ea, "nu poate fi data o educatie adecvata tineretului din tara aceasta, sau din oricare alta tara, pana ce ei nu sunt separati de o distanta mare de orase" (pag. 312; italicele sunt adaugate).

Aceasta este una din cele mai tari afirmatii pe care ea le-a putut face. Afirmatia nu doar ca este ca diamantul de tare, ci pare sa implice timpul si spatiul in termeni universali. Nu exista un cuvant mai tare decat "niciodata." In strictul sens al cuvantului nu este permisa nici o exceptie. Ea foloseste acelasi tip de limbaj tare si extins inclusiv in termenii locatiei�"in aceasta tara, sau in oricare alta tara." Inca odata, lecturarea extinsa a cuvintelor ei nu permite exceptii. Ne confruntam cu ceea ce pare a fi o prohibitie universal valabila referitoare la constructia de scoli in orase. Insa afirmatia este mai tare decat atat. Aceste scoli nu trebuie pur si simplu sa fie plasate in afara oraselor, ci si "separate de o lunga distanta" de ele. Avem aici de a face cu un limbaj inflexibil ce nu sugereaza exceptii.

In acest moment al discutiei este important de vazut contextul istoric in care ea a facut aceasta afirmatie. Conform referintei puse la dispozitie de carte (pag. 327), acest sfat a fost publicat prima data in 1894. Insa din 1909 lucrarea adventista in marile orase s-a extins. Iar acele orase aveau familii care nu-si puteau permite sa-si trimita copiii la institutii aflate in mediul rural. Ca urmare, Ellen White a sfatuit construirea de scoli in orase. Atat de departe pe cat este posibil," citim noi, ". . . pot sa fie ridicate scolile in afara oraselor. Dar in orase exista multi copii care nu pot frecventa scolile din afara oraselor; si pentru beneficiul acestora, scolile trebuie deschise atat la orase cat si la tara" (Testimonies for the Church, vol. 9, pag. 201; italicele sunt adaugate).

De data aceasta este posibil sa va intrebati: Cum a putut aceeasi persoana sa afirme ca educatia adecvata nu poate fi oferita "niciodata" in Australia "sau in oricare alta tara, pana ce ele [scolile] nu sunt separate de o mare distanta de orase" (Fundamentals of Christian Education, pag. 312), ca ulterior sa pledeze pentru ridicarea de scoli in orase?

Raspunsul este ca educatia rurala era cea mai ideala forma de educatie pe care biserica trebuia sa si-o puna ca tinta "atat de departe pe cat este posibil." Dar adevarul este ca situatiile dure ale vietii fac pentru unii o astfel de educatie imposibila. Aceasta realitate cere un compromis cand educatia crestina trebuie data copiilor din familiile mai sarace. Ellen White intelegea si accepta tensiunea dintre ideal si real.

Din nefericire, multi dintre cititorii ei se confrunta cu incapacitatea de a lua in consideratie aceasta stare de fapt. Ei se concentreaza asupra afirmatiilor celor mai "tari" a lui Ellen White, acelea prin care exprima ceea ce este ideal si ignora pasajele care modereaza aceste idei. Iar rezultatul este, asa cum am luat cunostinta mai devreme, ca: "luarea unor afirmatii din marturii si aplicarea lor in dreptul tuturor poate conduce mai degraba la dezgust decat la castigarea sufletelor" (Selected Messages, cartea 3, pag. 286).

Ellen White are mai mult echilibru decat au multi dintre asa-zisii ei discipoli. Urmasii ei sinceri trebuie sa tina cont ca ea intelegea tensiunea existenta intre ceea ce este ideal si ceea ce este real in legatura cu aplicarea sfaturilor ei.

Ellen White avea mai multa flexibilitate in interpretarea scrierilor ei decat realizeaza unii. Ea nu s-a concentrat numai asupra factorilor contextuali in aplicarea sfaturilor in diferitele situatii ci, de asemenea, facea si distinctia dintre planul ideal a lui Dumnezeu si realitatea situatiei umane, care necesita la un moment dat modificarea a ceea ce este ideal. Din acest motiv este important faptul ca nu trebuie sa operam pur si simplu cu "expresiile tari" din scrierile ei si sa cautam sa le "aplicam la toti" (ibid., pag. 285, 286).

Folosirea bunului simt

Adventistii de ziua a saptea au fost cunoscuti pentru diferenta si chiar disputa in legatura cu unele afirmatii din sfaturile lui Ellen White. Aceasta situatie este mai cu seama adevarata in ceea ce priveste acele afirmatii care par a fi simple si clare. O astfel de afirmatie apare in volumul 3 al lucrarii Testmonies: "Parintii trebuie sa fie singurii invatatori ai copiilor lor pana ce implinesc varsta de opt sau zece ani" (pag. 137; italicele sunt adaugate).

Acest pasaj este un excelent candidat la o interpretare inflexibila. Pana la urma suna destul de categoric, nu-i asa? El nu ofera nici o conditie, nu face nici o aluzie si nici o exceptie. Nu contine nici un "daca," "si," "sau," ori "insa" care sa-i modifice impactul. Este o afirmatie care spune de-a dreptul ca "parintii trebuie sa fie singurii invatatori ai copiilor lor pana la implinirea varstei de opt sau zece ani." Doamna White a publicat prima data afirmatia aceasta in 1872. Faptul ca aceasta afirmatie a mai aparut si in lucrarile ei din 1882 si 1913, a avut fara indoiala efectul intaririi a ceea ce pare a indica natura ne-conditionala a acestei afirmatii.

Dar destul de interesant, un efort mai mare in directia intelegerii acestei afirmatii ne furnizeaza, probabil, cea mai buna consemnare a modului in care si-a inteles doamna White propriile scrieri.

Adventistii care locuiau in aproprierea sanatoriului St. Helena, din nordul Californiei, construisera o scoala de pe langa o biserica, in 1902. Copiii mai mari o frecventau, iar unii parinti, mai putin grijulii, isi lasau copiii mai mici sa alerge liberi prin vecinatate, fara a le oferi nici o instruire si disciplina. Unii membrii din conducerea scolii credeau ca ei ar trebui sa construiasca o clasa si pentru copiii mai mici, insa ceilalti sustineau ca ar fi gresit sa se faca asta, pentru ca Ellen White a afirmat categoric faptul ca "parintii trebuie sa fie singurii profesori ai copiilor lor pana ce implinesc varsta de opt sau zece ani."

O factiune a conducerii scolii considera ca numai in aparenta era mai important sa ajute copiii neglijati doar ca sa tina litera legii. Cealalta factiune credea insa ca aceasta era o porunca inflexibila, o "marturie hotarata" ce trebuia ascultata. Trebuia sa se faca o mediere in aceasta problema ce diviza conducerea scolii. Astfel ca a fost aranjat un interviu cu doamna White.

Inca de la inceputul interviului doamna White si-a reafirmat pozitia ei fata de faptul ca familia trebuie, in mod ideal, sa fie scoala copiilor mici. "Casa," spunea ea, "este atat biserica cat si scoala familiei" (Selected Messages, cartea 3, pag. 214). Acesta este unul din idealurile ce se intalnesc in tot cuprinsul scrierilor ei. Biserica si scoala institutionalizata exista pentru a lucra in beneficiul unei familii sanatoase. Acesta este idealul.

Insa, asa cum am descoperit in sectiunea anterioara, ceea ce este ideal nu este intotdeauna si real. Sau, ca sa ne exprimam in alte cuvinte, realitatea este adesea mai prejos decat idealul. Astfel ca, a continuat Ellen White in interviu: "Mamele ar trebui sa fie capabile sa-si instruiasca micutii cu intelepciune in primii ani ai copilariei. Daca o mama ar fi capabila sa faca asta si ar acorda timp copiilor ei pentru invatarea lectiilor pe care ei ar trebui sa le invete inca de timpuriu, atunci toti copii ar putea sa fie tinuti in scoala casei pana ce implinesc opt, noua, sau zece ani" (ibid., pag. 214, 215; italicele sunt adaugate).

Aici incepem sa descoperim cu ce anume se confrunta doamna White in aceasta realitate care modifica natura categorica si ne-conditionala a afirmatiei ei despre parintii care trebuie sa-si invete copiii pana la varsta de 8 sau 10 ani. Ideal este ca mamele "ar trebui" sa fie in stare sa actioneze ca si invatoare. Insa realitatea se interpune cu forta, pentru ca Ellen White foloseste acum cuvinte cum ar fi "daca" si "atunci." In mod categoric ea arata ca nu toate mamele sunt capabile si nu toate sunt dispuse la asa ceva. Dar "daca" ele ar fi atat capabile cat si doritoare, "atunci toti copiii ar putea fi tinuti in scoala casei."

In timpul interviului ea a facut urmatoarea remarca: "Dumnezeu doreste sa ne ocupam de aceste probleme in mod inteligent" (ibid., pag. 215). Ellen White a devenit destul de deranjata de acei cititori care luau o atitudine inflexibila in legatura cu scrierile ei si cautau sa urmeze la litera mesajul ei, in timp ce pierdeau din vedere principiile fundamentale. Ea si-a aratat dezaprobarea atat fata de cuvintele cat si fata de atitudinile rigizilor ei interpreti atunci cand a decalarat: "Mintea mea este foarte mult provocata de urmatoarea idee: 'De ce? Pentru ca sora White a spus cutare si cutare si pentru ca sora White dupa aceea a mai spus cutare si cutare; de aceea noi ne-am propus sa facem exact asa.'" Apoi a adaugat ca: "Dumnezeu doreste ca noi toti sa avem bun simt si mai doreste sa rationam pe baza acestui bun simt. Circumstantele modifica conditiile. Circumstantele schimba relatia dintre lucruri" (ibid., pag. 217; italicele sunt adaugate).

Ellen White a fost oricum alt cumva dar nu inflexibila in interpretarea propriilor ei scrieri, dupa cum a fost aratat in modul cel mai evident aici, iar noi putem intelege acum destul de clar acest lucru. Ea nu avea nici un dubiu ca folosirea irationala a ideilor ei poate fi vatamatoare. Astfel, nu este nici o mirare ca: "Dumnezeu doreste ca noi toti sa avem bun simt" in folosirea citatelor extrase din scrierile ei, chiar si atunci cand acele fraze extrase au cel mai tare si mai ne-conditional limbaj.

Descoperirea principiilor fundamentale


In iulie 1894 Ellen White a trimis o scrisoare catre birourile denominationale din Battle Creek, Michigan, prin care a condamnat achizitia si cursele de biciclete (Testimonies for the Church, vol. 8, pag. 50-53). La prima vedere pare straniu faptul ca un asemenea subiect este considerat suficient de important de un profet pentru a se ocupa de el. Pare si mai bizar atunci cand observam ca problema bicicletei fusese descoperita prin viziune in mod special.

Cum trebuie sa aplicam acest sfat astazi? Inseamna cumva ca adventistii de ziua a saptea nu ar trebui sa detina biciclete?

Raspunzand la aceasta problema avem nevoie mai intai sa examinam contextul istoric. In 1894 bicicleta moderna era exact la inceputurile produceri si comercializarii ei, iar mania bicicletelor a inceput sa ia amploare imediat, dar nu in vederea unui transport mai economic, ci pur si simplu pentru a fi in voga, pentru a intra in societatea biciclistilor si a face parada cu aceasta in jurul orasului. La inceput o astfel de promenada includea si atarnarea unor felinare japoneze pe bicicleta. Mersul cu bicicleta era "ceva"�acel ceva care daca-l faceai insemna ca erai ceva sau cineva pe scara sociala.

Extrasele dintr-un articol intitulat: "Atunci cand toata lumea merge pe roti," ne va ajuta sa intram in contextul istoric al sfatului referitor la bicicleta. "Spre sfarsitul secolului," vom citi in acest articol, "poporul american era cuprins de o pasiune mistuitoare, ce-i lasa putin timp sau bani pentru altceva. . . . Ce era cu aceasta mare si noua distractie? Pentru a primi un raspuns, negustorii trebuiau numai sa se uite pe la fereastra pentru ca sa-si priveasca clientii de odinioara cum trec vajaind pe langa ei. America descoperise bicicleta si toata lumea facea totul ca sa-si cumpere noua libertate. . . . Bicicleta incepuse prin a fi jucaria omului bogat. Inalta societate si celebritatile mergeau pe doua roti."

"Cea mai buna bicicleta costa la inceput $150, o investitie comparabila cu costul unui automobil din zilele noastre. . . . Fiecare membru al familiei dorea o 'roata' si toate economiile familiei erau adesea cheltuite in aceasta achizitie atat de ravnita" (Reader's Digest, decembrie 1951).

In lumina acestui context istoric, afirmatia lui Ellen White din 1894, referitoare la biciclete, capata o noua semnificatie. "Pare a fi," scria ea, "o nebunie a bicicletei. Banii sunt cheltuiti pentru a multumi entuziasmul in aceasta directie si care mai bine, mult mai bine, ar fi fost investiti in construirea unor case de inchinare, de care este atat de mare nevoie. . . . Pare ca o influenta vrajita trece ca un val peste poporul nostru. . . . Satana lucreaza cu intensitate la tinta pe care o are, aceea de a conduce poporul nostru sa-si investeasca timpul si banii in ingaduirea si satisfacerea de dorinte. Acest lucru este un soi de idolatrie. . . . In vreme ce sute de oameni duc lipsa de paine, in vreme ce foametea si bolile se vad si sunt resimtite, . . . ar trebui oare aceia care pretind a iubi si a-L servi pe Dumnezeu sa actioneze de parca ar fi oamenii din timpul lui Noe, urmandu-si fanteziile inimii?"

"Existau unii care se straduiau sa atinga maiestria, cautand sa intreaca pe altii prin rapiditatea pedalarii la bicicleta. Era un spirit de lupta si de disputa pentru cine sa fie cel mai mare. . . . Ghidul meu mi-a zis: 'Aceste lucruri sunt o ofensa la adresa lui Dumnezeu. Exista suflete care pier din lipsa painii vietii si a apei mantuirii atat prin apropiere cat si mai departe.' Atunci cand Satana este infrant intr-un anumit domeniu, el va fi imediat gata cu alte scheme si planuri ce ar parea atractive si folositoare, ce vor absorbi banii, mintea si vor incuraja egoismul, asa incat el sa poata subjuga pe aceia care sunt atat de usor de condus catre o falsa si egoista ingaduinta."

"Ce povara," intreaba ea, "poarta aceste persoane pentru avansarea lucrarii lui Dumnezeu? . . . Oare, aceasta investitie de mijloace si aceasta pedalare a bicicletei pe strazile din Battle Creek, ofera dovada sinceritatii credintei voastre fata de ultima avertizare solemna ce trebuie dusa fiintelor umane aflate chiar in pragul lumii eterne?" (Testimonies for the Church, vol. 8, pag. 51, 52).

Sfatul ei referitor la biciclete era, in mod evident, de stringenta actualitate. In cativa ani bicletele au devenit destul de ieftine si erau deja abandonate domeniului practic al deplasarii tinerilor si al acelora fara mijloace, iar  marea masa si-a intors privirile si dorintele catre succesorul cu patru roti ai umilei biciclete.

In vreme ce este adevarat ca unele dintre sfaturile ei specifice nu mai au aplicare, totusi principiile acestor sfaturi foarte specifice raman destul de aplicabile de-a lungul timpului si spatiului.

Si care sunt aceste principii? In primul rand, crestinii sa nu-si cheltuiasca banii pe satisfaceri egoiste. In al doilea rand, crestinii sa nu depuna eforturi pentru a dobandi maiestrie in anumite lucruri, pentru a fi unul mai presus de altul, si alte aspecte care creeaza un spirit de lupta si de competitie. In alt treilea rand, crestinii trebuie sa-si concentreze atentia asupra valorilor de prima importanta ale imparatiei viitoare si sa ajute pe contemporanii lor. Si in al patrulea rand, ca Satana va avea intotdeauna o schema pentru a-i face pe crestini sa deraieze catre domeniul ingaduintei egoiste.

Aceste principii sunt neschimbatoare. Ele se aplica in orice loc si in orice perioada a istoriei. Bicicletele au fost numai punctul de contact dintre principii si situatia umana din Battle Creek in anul 1894. Particularitatile timpului si locului se schimba, insa principiile universale raman constante.

Responsabilitatea noastra, ca si crestini, nu este doar aceea de a citi sfaturile date noua de Dumnezeu, ci si de a le aplica cu fidelitate in vietile noastre. Sarcina crestinului este sa caute revelatiile lui Dumnezeu si sa le puna in practica in viata de zi cu zi fara a incalca alte principii fundamentale. Acest lucru cere atat dedicare personala cat si intelepciunea data de calauzirea Duhului Sfant.

Intelegerea faptului ca profetii nu sunt inspirati verbal si nici nu sunt infailibili sau lipsiti de greseli

"Am fost condus sa concluzionez si sa cred cu tarie ca fiecare cuvant pe care l-ati rostit vreodata in public sau in particular, precum si in fiecare scrisoare pe care ati scris-o, indiferent de situatie si in toate situatiile, ati fost tot atat de inspirata pe cat de inspirate sunt cele zece porunci. Sustin acest punct cu o tenacitate absoluta impotriva nenumaratelor obiectii care sunt ridicate de multi dintre cei care au ocupat pozitii proeminente pentru cauza [adventa]," scria Dr. David Paulson lui Ellen White la data de 19 aprilie 1906. Profund preocupat de natura inspiratiei lui Ellen White, Paulson s-a intrebat daca sa sustina in continuare acest punct de vedere atat de rigid. In tot acest rastimp el a ridicat problema inspiratiei verbale si a chestiunilor legate de aceasta � infailibilitatea si absenta greselilor. Pentru o corecta intelegere a unor astfel de probleme, ce au o importanta cruciala in citirea scrierilor lui Ellen White si / sau a Bibliei, le vom examina pe fiecare in parte in aceasta sectiune.

Doamna White a raspuns lui Paulson la data de 14 iunie 1906. "Fratele meu," scria ea, "ai studiat scrierile mele cu sarguinta si nu ai gasit niciodata faptul ca am ridicat asemenea pretentii [a inspiratei verbale], si nici nu vei gasi faptul ca pionierii cauzei noastre ar fi facut asemenea afirmatii" referitoare la scrierile ei. Apoi a mers mai departe ilustrand inspiratia scrierilor ei prin referirea la scriitorii Bibliei. Chiar daca Dumnezeu inspirase adevarurile biblice, aceasta a fost scrisa prin "exprimari in cuvinte omenesti." Ea a vazut ca Biblia reprezinta o "unire a divinului cu umanul." Astfel ca "marturia este comunicata prin intermediul si cu ajutorul expresiei limbajului uman, cu toate ca este marturia lui Dumnezeu" (Selected Messages, cartea 1, pag. 24-26).

Idei de felul acesta reprezinta cu fiedelitate marturia consecventa a lui  Ellen White de-a lungul timpului. "Biblia," scria ea in 1886, "este scrisa de oameni inspirati, dar nu este modul lui Dumnezeu de a gandi si de a se exprima, ci al umanitatii. Dumnezeu ca scriitor nu este reprezentat. . . . Scriitorii Bibliei au fost scriitorii lui Dumnezeu, dar nu penita Lui. . . .

"Nu cuvintele Bibliei sunt inspirate, ci oamenii au fost inspirati. Inspiratia a actionat nu asupra cuvintelor sau asupra expresiilor omenesti, ci asupra omului insusi, care, sub influenta Duhului Sfant, este imbibat cu idei. Insa cuvintele reflecta impresia gandirii individuale. Gandirea divina se descopera. Gandirea si vointa divina este combinata cu gandirea si vointa umana; in acest fel exprimarea umana devine Cuvantul lui Dumnezeu" (ibid., pag. 21).

Vedem natura problematica a chestiunii inspiratiei verbale ilustrata in viata lui D. M. Canright care, la un moment dat era unul dintre responsabilii denominatiunii, dar intre 1887 si 1919 a fost cel mai de seama dintre criticii ei. Canright a facut o opozitie inversunata lui Ellen White. Cartea acestuia din 1919 impotriva ei sustinea ca "fiecare rand pe care ea l-a scris, fie in articole, scrisori sau carti, ea a pretins ca i-a fost dictat verbal de catre Duhul Sfant si prin urmare ea trebuie sa fie infalibila" (Life of Mrs. E. G. White, pag. 9). Am vazut mai devreme ca Ellen White a adoptat exact pozitia opusa, dar acest lucru nu a facut sa stopeze pagubele produse de aceia care sustin acest tip de teorie a inspiratiei.

Inainte de a merge mai departe, probabil ca ar trebui sa ne definim termenii. Webster's New World Dictionary descrie "infailibilitatea" ca fiind: "1. incapabil de eroare; nicioadata gresit. 2. nu poate sa esueze, sa mearga rau, sa faca greseli, etc." El reda expresia (tipic engl.: inerrant n.t.) "lipsit de greseala" prin: "fara gresala / pacat, care nu face nici o gresala." Sunt esentiale aceste definitii pe care multi oameni le introduc in domeniul Bibliei si al scrierilor lui Ellen White.

Referitor la infailibilitate, doamna White a scris clar ca: "Nu am pretins niciodata aceasta; numai Dumnezeu singurul este infailibil." Ea a afirmat din nou ca "Numai Dumnezeu si cerul sunt infailibili" (Selected Messages, cartea 1, pag. 37). Pe deoparte ea pretinde: "Cuvantul lui Dumnezeu este infailibil" (ibid., pag. 416), dar vom vedea mai departe ca ea nu intelegea ca Biblia (sau scrierile ei) sunt lipsite de greseli sub toate aspectele.

Dimpotriva, in introducerea lucrarii The Great Controversy ea si-a prezentat destul de concis pozitia conform careia: "Sfintele Scripturi trebuie sa fie acceptate ca o descoperire autoritara si infailibila a vointei Lui " (pag. vii). Adica ea nu a pretins ca lucrarea profetilor lui Dumnezeu este infailibila in toate detaliile, ci ca este infailibila in termenii descoperirii vointei lui Dumnezeu oamenilor. Intr-o afirmatie similara, Ellen White a comentat urmatorul fapt: "Cuvantul Sau . . . este clar in fiecare aspect esential pentru mantuirea sufletului " (Testimonies for the Church, vol. 5, pag. 706).

W. C. White trateaza aceeasi chestiune atunci cand face urmatoarele observatii: "Acolo unde ea a urmat descrierea istoricilor sau pe cele ale scriitorilor adventisti, cred ca Dumnezeu i-a dat discernamantul sa foloseasca ceea ce este corect si in armonie cu adevarul tuturor aspectelor esentiale ale mantuirii. Daca s-ar descoperi printr-un studiu fidel faptul ca ea a urmat niste expuneri ale profetiei ce au anumite detalii legate de date pe care nu le putem armoniza cu intelegerea noastra despre istoria seculara, aceasta nu-mi influenteaza increderea in scrierile ei, cum de altfel nu-mi influenteaza increderea in Bible faptul ca nu pot sa armonizez multe din afirmatiile ei legate de cronologie" (Selected Messages, cartea 3, pag. 449, 450; italicele sunt adaugate).

Pe scurt, se pare ca folosirea termenului infailibilitate de catre doamna White implica faptul ca Biblia este un ghid complet al mantuirii. Ea nu a amestecat insa aceasta cu ideea ca Biblia sau scrierile ei sunt lipsite de orice fel de eroare factuala.

Astfel, credinta cititorului loial nu este zdruncinata daca descopera ca Matei a atribuit profetia mesianica, scrisa cu multe secole inainte de nasterea lui Hristos, lui Ieremia cand de fapt Zaharia este cel care a aratat ca Hristos va fi tradat in schimbul a 30 de arginti (vezi Mat. 27:9, 10; Zah. 11:12, 13). Si nimeni nu va fi descurajat pentru faptul ca 1 Samuel 16:10, 11 prezinta pe David ca fiind al optulea fiu a lui Isai, dar 1 Cronici 2:15 se refera la el ca la al saptelea. Nici nu va fi afectata credinta pentru ca profetul Natan a aprobat cu intreaga sa inima construirea de catre regele David a Templului insa, in urmatoarea zi, a trebuit sa se intoarca si sa-i spuna lui David ca Dumnezeu nu vrea ca el sa-l construiasca (vezi 2 Sam. 7; 1 Cron. 17). Profetii comit greseli.

Aceleasi tipuri de erori factuale ce se pot descoperi in scrierile lui Ellen White se gasesc si in Biblie. Scrierile profetilor lui Dumnezeu sunt infailibile ca si ghid pentru mantuire, insa ele nu sunt lipsite de greseli si nici nu putem sa spunem ca sunt fara nici o eroare. O parte esentiala a ceea ce trebuie sa intelegem, este faptul ca avem nevoie sa citim mai degraba lectiile centrale, ale Scripturii si ale scrierilor lui Ellen White, decat detaliile.

Este important de retinut in acest moment al discutiei ca cei care se lupta cu problema lipsei de gresala si a infailibilitatii absolute, se lupta in fond cu o problema artificiala. Niciunde vreodata Dumnezeu nu a afirmat asa ceva despre Biblie, iar Ellen White niciodata nu a afirmat asa ceva despre Biblie sau despre scrierile ei. Inspiratia, pentru ea, a trebuit ca a fost data pentru "scopuri practice" (Selected Messages, carte 1, pag. 19) in ceea ce priveste relatia dintre divin si uman din cadrul planului de mantuire. Avem nevoie sa-L lasam mai degraba pe Dumnezeu sa ne vorbeasca in felul Sau, decat sa supra-impunem regulile noastre profetilor lui Dumnezeu, pentru ca ulterior sa-i respingem daca nu se incadreaza in asteptarile noastre cu privire la ceea ce credem noi ca ar trebui sa faca Dumnezeu. O astfel de abordare este o inventie umana care plaseaza propria noastra autoritate deasupra Cuvantului lui Dumnezeu. In felul acesta noi suntem facuti judecatorii lui Dumnezeu si ai Cuvantului Sau. Insa pozitia aceasta nu este biblica si nici in acord cu modul in care a sfatuit Ellen White biserica. Avem nevoie sa citim Cuvantul lui Dumnezeu si scrierile doamnei White pentru scopul cu care El ni le-a lasat si sa nu permitem ca ingrijorarile si definitiile noastre moderne, cu privire la scop si acuratete sa se interpuna intre noi si profetii Sai.

Evitarea de a confectiona "dovezi" din acele marturii care nu au fost niciodata destinate s-a dovedeasca ceva

In sectiunea anterioara am vazut ca Ellen White nu a pretins ca scrierile sale au fost inspirate verbal si a afirmat ca nici Biblia nu a fost inspirata in felul acesta; nici nu le-a clasificat pe vre-una din ele drept lipsite de gresala sau infailibile, in sensul de a fi lipsite de greseli factuale. In ciuda eforturilor doamnei White si a fiului ei, de a-i misca de pe pozitia acestui punct de vedere cu privire la inspiratie, multi au continuat pe aceasta linie. De-a lungul istoriei denominatiunii unii au cautat sa foloseasca scrierile lui Ellen White si ale Bibliei in scopuri pe care Dumnezeu nu le-a intentionat niciodata in legatura cu acestea. Despre scrierile profetice s-au facut aceleasi tipuri de afirmatii ce depaseau scopul pentru care ele au fost date.

Ca rezultat, descoperim persoane care fac trimitere la scrierile ei spre a dovedi tot felul de lucruri, ca depilda fapte si date istorice. Astfel S. N. Haskell i-a scris lui Ellen White ca el si prietenii sai ar "da mai mult pe o expresie din marturia dumneavoastra decat pe toate relatarile istorice ce pot fi ingramadite intre locul de aici si Calcuta" (S. N. Haskell catre E. G. White, 30 mai 1910).

Cu toate acestea Ellen White nu a pretins niciodata ca Domnul i-a dat fiecare detaliu istoric din scrierile ei. Dimpotriva, ea ne spune ca, in general, a mers la aceleasi surse disponibile si noua pentru a lua faptele istorice, ca sa le foloseasca spre a largi schita generala a faptelor istorice ale binelui si raului de-a lungul secolelor, portretizate de ea atat de frumos in lucrarea The Great Controversy. In legatura cu scrierea acestui volum, ea a spus in prefata faptul ca: "acolo unde un istoric a grupat impreuna evenimentele asa incat sa ofere, in sumar, o privire cuprinzatoare asupra subiectului, sau a rezumat detalii intr-o maniera convenabila, cuvintele acestuia au fost citate; dar in unele situatii nu s-a dat nici un element care sa atribuie paternitatea, pentru ca scopul cu care a fost dat citatul nu este acela de a se conferi autoritate cu ajutorul lui, ci pentru ca afirmatia are o prezentare gata realizata si plina de forta in legatura cu subiectul in cauza." Scopul ei cu aceste carti, intre care se numara si lucrarea The Great Controversy, nu a fost "atat de mult . . . sa prezinte noi adevaruri referitoare la luptele din timpurile trecute, pe cat a fost sa ne evidentieze faptele, principiile si trasaturile evenimentelor care vor veni" (p. xii).

Aceasta afirmatie, cu privire la scop, este cruciala pentru a intelege cum foloseste ea elementele istorice. Intentia ei a fost aceea de a schita elementele dinamice ale conflictului dintre bine si rau de-a lungul timpului. Acesta a fost mesajul ei. Faptele istorice doar au imbogatit aceasta lucrare. Ea nu a cautat sa furnizeze date istorice indiscutabile. In realitate, atunci cand le-a folosit, "faptele" pe care le-a intrebuintat erau "bine cunoscute si universal recunoscute in lumea protestanta" (ibid., pag. xi).

Ceea ce este adevarat despre folositrea de catre Ellen White a datelor din istoria post-biblica a bisericii, la fel de adevarat si in legatura cu scrierile ei referitoare la perioada biblica. Ca urmare, ea a cerut fiilor ei sa o roage la randul lor pe "Mary [sotia lui Willie] sa gaseasca anumite istorii din Biblie care sa-mi ofere o ordine a evenimentelor. Nu am nimic [de felul acesta la dispozitie] si nu gasesc nimic in biblioteca de aici " (E. G. White catre W. C. White si J. E. White, 22 decembrie 1885).

"Referitor la scrierile mamei," spunea W. C. White lui Haskell, "ea nu a dorit ca fratietatea noastra sa le trateze vreodata ca pe o autoritate in materie de istorie. . . . Atunci cand lucrarea '[The Great] Controversy' a fost scrisa, mama nu s-a gandit niciodata ca cititorii o vor lua drept autoritate in ceea ce priveste datele istorice, ca o vor folosi in controverse si nici nu a considerat ca se cuvine sa fie folosita in felul acesta." (W. C. White catre S. N. Haskell, 31 octombrie 1912; italicele au fost adaugate; confrunta cu Selected Messages, cartea 3, pag. 446, 447.)

La douazeci de ani mai tarziu, W. C. White a scris ca: "in controversele noastre in legatura cu ea [Ellen White] si referitor la adevarul si acuratetea a ceea ce a citat din istorici, ea si-a aratat increderea in istoricii din care a citat, insa niciodata nu a aprobat atitudinea pe care o au unii oameni de a lua scrierile ei drept standard, ca apoi sa se straduiasca sa le foloseasca pentru a dovedi corectitudinea unui istoric impotriva corectitudinii altuia. Eu am impresia ca principalul motiv pentru intrebuintarea pasajelor citate din istorici, nu a fost acela de a face o noua istorie si nici sa corecteze erorile din [cartile de - n.t.] istorie, ci sa intrebuinteze ilustratii valoroase pentru a face importanta adevarurilor spirituale mai pe deplin clara" (W. C. White catre L. E. Froom, 18 februarie 1932).

Nu doar ca trebuie sa evitam folosirea scrierilor lui Ellen White pentru a "dovedi" detalii istorice, ci aceeasi precautie trebuie sa fie aratata si in domeniul stiintei. Spunand aceasta nu inteleg faptul ca nu exista un acord de acuratete in ceea ce priveste interferentele stiintifice din scrierile lui Ellen White (si ale Biblie in aceasta chestiune) ci faptul ca nu trebuie sa cautam dovezi in aceste detalii de ordin sitiintific cu ajutorul acestor scrieri.

Dati-mi voie sa ilustrez. Unii sustin ca John Calvin, marele reformator din secolul saisprezece, a facut opozitie descoperirii lui Copernic, ce arata ca pamantul se roteste in jurul soarelui, folosind Psalmul 93:1: "De aceia lumea este tare, nu se clatina (nu poate fi miscata - ves. engl. n.t)." In acelasi fel, multi au aratat ca Biblia vorbeste despre cele patru colturi ale pamantului si ca soarele "se ridica" si "coboara." In aceste cazuri, Biblia mai degraba face niste remarci incidentale decat sa stabileasca o doctrina stiintifica.

Amintiti-va faptul ca Biblia si scrierile lui Ellen White nu sunt date cu scopul de a fi enciclopedii divine ale aspectelor stiintifice si istorice. Mai degraba ele sunt date pentru a descoperi disperata situatie umana iar apoi sa ne arate solutia mantuirii prin Isus. In felul acesta, descoperirea lui Dumnezeu doar ofera cadrul in care putem intelege bucati si segmente din istorie sau din cunostinte stiintifice ce se acumuleaza, printre altele, pe parcursul studiului.

Asigurati-va ca Ellen White a spus aceasta

Sunt in circulatie un numar impresionant de afirmatii ce par a fi atribuite in mod fals lui Ellen White. Cum putem sa identificam asemenea afirmatii? Primul indiciu ca acestea sunt apocrife, pentru cei care sunt familiarizati cu scrierile lui Ellen White, este ca asemenea afirmatii sunt in general in armonie cu maniera ei de exprimare a ideilor. Aceasta inseamna ca desi ele par stranii atunci cand sunt comparate cu totalitatea ideilor ei, acestea par totusi sa fi iesit din gura ei. Cand ceva este ciudat, desigur ca aceasta nu este o dovada in sine ca ne confruntam cu o afirmatie apocrifa. Este pur si simplu un indiciu.

Cea mai sigura modalitate de a testa autenticitatea unei afirmatii apartinand lui Ellen White este sa cerem sursa de referinta. Odata ce stim unde se afla, putem sa verificam daca Ellen White a spus aceasta si de asemenea, sa examinam punerea in fraza si contextul, pentru a determina daca a fost corect interpretata.

Chestiunea presupuselor afirmatii a aparut inca din timpul vietii doamnei White. Maniera deplina in care ea s-a referit la aceasta problema apare in volumul 5 al lucrarii Testimonies for the Church, paginile 692 pana la 696. Aceasta poate fi examinata in mod folositor de catre toti cititorii scrierilor lui Ellen White:

"Paziti-va," spune ea, "sa dati crezare unor astfel de consemnari" (pag. 694). Ea concluzioneaza discutia despre acest subiect cu urmatoarele cuvinte: "Catre cei care doresc sa stie adevarul voi spune: Nu dati crezare consemnarilor neautentificate prin care sora White a facut, spus, sau scris ceva anume. Daca doriti sa stiti ceea ce Domnul a descoperit prin intermediul ei, cititi lucrarile ei publicate. . . . Nu ravniti sa culegeti zvonuri referitoare la ce a spus ea" (pag. 696).

Daca nu puteti sa aflati ceva despre anumite afirmatii lansate si despre care presupune ca apartin lui Ellen White, puteti sa ne contactati la biroul Fundatiei White de pe langa sediul Conferintei Generale, sau sa vizitati cel mai apropiat Centru A.Z.S. de Cercetari a scrierilor lui Ellen G. White pentru a verifica autenticitatea unei afirmatii, unde mai puteti sa cereti si alte informatii le gate de alte intrebari pe care le mai aveti.

[Material condensat si adaptat dupa lucrarea lui George R. Knight, Reading Ellen White (Hagerstown, Maryland: Review and Herald Publishing Association, 1997), pag. 43-123. Cartea este disponibila la Centrele de Carte Adventista: 1-800-765-6955 sau prin Review and Herald Publishing Association: http://www.rhpa.org]

Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White

Introducere - Autoritatea scrierilor lui Ellen G. White


Sunt scrierile lui Ellen G. White egale cu Biblia? Cum a inteles ea relatia pe care le au scrierile ei cu Scriptura? Care este diferenta dintre profetii canonici si cei ne-canonici?

Adventistii de ziua a saptea cred ca " scrierile lui Ellen White nu sunt un substituient al Scripturilor. Acestea nu pot fi plasate pe acelasi nivel. Sfintele Scripturi stau singure, unicul standard prin care scrierile ei sau ale altora trebuie judecate si din care sa-si imprumute subiectele" (Seventh-day Adventists Believe . . . , pag. 227). Ellen White insasi a afirmat ca "se acorda o mica atentie Bibliei, iar Domnul a dat o lumina mai mica care sa conduca pe oameni la lumina mai mare" (periodicul Review and Herald, 20 ianuarie 1903). Cum trebuie inteleasa aceasta afirmatie? S-a considerat cumva ea pe sine a fi la egalitate cu profetii Bibliei? Exista cumva "grade" de inspiratie?

In urmatoarele pagini se pot gasi raspunsuri la acestea intrebari si altele asemanatoare care au legatura cu Ellen G. White alaturi de diferite materiale adventiste de ziua a saptea. Prima pagina este "Cum intelegea Ellen G. White relatia dintre scrierile ei si Scriptura" si consta in doua pasaje importante din scrierile doamnei White cu privire la acest subiect. Urmatoarea este "Cum intelege Biserica Adventista de Ziua a Saptea autoritatea lui Ellen G. White" consta in doua afirmatii extrase din documente oficiale ale bisericii. In Biblioteca de referinta, cititorii interesati vor putea gasi o expunere larga a acestor subiecte in "Relatia dintre scrierile lui Ellen G. White si Biblie."

Ellen G. White Estate Homepage

Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White

 

Inspiratia si revelatia: Ce sunt si cum opereaza

 
de Roger W. Coon

Retiparit, pe baza permisiunii, din The Journal of Adventist Education (Volumul 44, Numerele 1, 2, 3, octombrie 1981 pana in martie 1982).

[Profesorii adventisti de ziua a saptea pot dobandi o linie de credit pentru educatie continua in legatura cu acest articol. Pentru informatii suplimentare, va rugam sa va adresati la: Journal of Adventist Education, 12501 Old Columbia Pike, Silver Spring, MD 20904. Telefon: 301-680-5075; FAX: 301-622-9627; Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .]

Partea 1: Modul de operare al darului profetic

Partea 2: Infailibilitatea: Gresesc vreodata profetii adevarati?

Partea 3: Relatia dintre scrierile lui Ellen G. White si Biblie


Partea I:
Modul de operare al darului profetic
 
Introducere


Pana la patrunderea pacatului in lume, Dumnezeu a comunicat cu fiintele umane in mod direct, fata in fata si intr-o atmosfera prieteneasca. Odata cu aparitia pacatului aceasta relatie a fost rupta, iar omul s-a instrainat de Creatorul sau. Pentru a face punte peste abisul creat astfel, Dumnezeu a purces la mai mult de sapte modalitati de comunicare, acele asa numite-"multe chipuri" din Evrei 1:1-in incercarea de a aduce omenirea inapoi la relatia personala cu El.

Visurile profetice din timpul noptii si "viziunile deschise" din timpul zilei erau cele mai frecvent folosite metode in comunicarea cu oamenii alesi in mod special de El si care au devenit cunoscuti sub numele de "prooroci," "profeti," sau "mesageri" speciali.

Soarta profetului era rare ori una usoara, cum de altfel a enuntat si Isus in remarca Sa care este atat de des citata: "un profet nu este onorat in tara lui."[1]

Adventistii de ziua a saptea cred, pe baza dovezilor biblice [2] dar si pe baza datelor empirice, ca unul dintre acesti "mesteri zidari" (1 Corinteni 3:10) a fost Ellen G. White in propria sa denominatiune, prin manifestarea darului profetiei. Solomon a afirmat ca "nu este nimic nou sub soare " (Eclesiastul 1:9), iar criticismul la adresa profetilor continua pana in zilele noastre.

Mai continua si gresita intelegere in ceea ce priveste maniera in care opereaza darul profetic. Satana a acordat un mare interes, atat in a crearea confuzie fata de darul profetic, cat si in a face pe poporul beneficiar al acestui dar sa-l respinga: "din acest motiv: Satana nu poate avea un acces atat de direct pentru a produce inselaciuni si pentru a lega sufletele cu inselaciunile sale, daca avertizarile, mustrarile si sfaturile Duhului Sfant sunt luate in considere."[3] "Ultima inselaciune a lui Satana," adusa in Biserica Adventista de Ziua a Saptea, inaintea revenirii lui Isus, va fi o lucrare de (1) distrugerea credibilitatii lui Ellen White ca profet al Domnului autentic si de incredere si (2) crearea unei "uri" "satanice" impotriva lucrarii si scrierilor ei-o ura satanica atat prin intensitate cat si prin origine.[4]

" Obiectul special " al grijii lui Satana in aceste zile din urma este acela de a "opri aceasta lumina sa vina peste poporul lui Dumnezeu " care are o atat de disperata nevoie de ea pentru a pasi in siguranta prin campul minat si plin de capcane pe care dusmanul tuturor sufletelor le-a amplasat si camuflat atat de dibaci.[5]

Care este metodologia lui Satana prin care-si asigura reusita acestui obiectiv? El va lucra cu "ingeniozitate, pe diferite cai si prin agentii diferite."[6] De exemplu, pe langa cele doua metode mentionate mai sus, agentiile satanice cauta sa tina sufletele sub un nor de indoiala,[7] intr-o stare de pripa si de dezamagire.

Acesta este planul lui Satana-in ceea ce priveste tinta si strategia. Acest  mini-curs este dedicat pozitiei pe care el nu trebuie sa si-o asigure!

I. Definitii

Pentru cauta sa intelegem profetismul bibilic si modern avem nevoie de definitiile adecvate de lucru. Ar putea fi de un real ajutor urmatoarele definitii:

1. Inspiratia. Inspiratia profetica biblica, poate fi un proces prin care Dumnezeu autorizeaza, prin alegerea Sa speciala, un barbat sau o femeie atat sa primeasca cat si sa comunice cu acuratete, in mod adecvat si demn de incredere, mesajul lui Dumnezeu poporului Sau.[8]

Cineva sa incline a spune despre un pictor, autor, compozitor, sau actor ca: "A fost inspirat!" Intr-adevar, acest lucru este posibil. Insa este vorba de un fel diferit de inspiratie fata de acea inspiratie posedata de profetii lui Dumnezeu. Atunci cand Pavel a scris tanarului pastor debutant Timotei: "Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu " (2 Timotei 3:16), el a ales sa foloseasca termenul grec theopneustos, care este de fapt o contractie a altor doua cuvinte grecesti: Theos (Dumnezeu) si pneuma (suflare). Ceea ce in mod literal ar suna cam: "Toata Scriptura este de Dumnezeu-suflata."[9]

In timp ce unii considera a fi o simpla metafora incantatoare, aceasta este, in acelasi timp, adevarata, iar in acest moment al discutiei este semnificativ faptul ca in timp ce respectivul profet experimenta fenomenul fizic al starii de transa in viziune, Dumnezeu sufla in mod literal, iar profetul nu mai respira in timp ce se afla in aceasta stare.[10]

Inspiratia profetului este diferita ca tip si mai ales diferita in grad, de orice alta forma de inspiratie.

Apostolul Petru a adaugat la bagajul nostru limitat de informatii biblice referitoare la inspiratie, o afirmatie conform careia profetii-acesti "oameni�de la Dumnezeu"-au vorbit in timp ce erau "manati de Duhul Sfant " (2 Petru 1:21). Termenul grecesc pe care Petru l-a folosit este pheromenoi, care vine de la phero: "a cara o greutate, a misca." Luca a folosit aceasta expresie de doua ori [11] pentru a descrie actiunea unui vant violent ce "mana" un vas maritim cu care calatorea Pavel. Implicatia este clara: Profetii erau "manati de initiativa Divina si dusi, prin puterea irezistibila a Duhului Sfant, de-a lungul cailor alese de El pana la capatul insarcinarii Sale."[12]

2. Revelatia. Mai departe, revelatia biblica speciala pe care noi am descoperit-o este: continutul mesajului comunicat de Dumnezeu profetului Sau in procesul inspiratiei. Adventisti considera acest continut-mesajul profetic-a fi infailibil (inerent), demn de incredere (a toate-suficient, de incredere), si autoritar (care-l conjura pe crestin).

Acest concept este fundamentat pe trei corolarii: (a) Omul este neinstare, prin resursele sale sau prin perceptia sa, sa inteleaga anumite tipuri de informatii; (b) Dumnezeu este binevoitor sa vorbeasca; si (c) acest act are loc si se desfasoara in cadrul istoriei umane.[13]

Dumnezeu, intr-o maniera limitata, S-a revelat pe Sine in natura, iar aceasta revelatie ne ofera numai licariri ale puterii Sale, ale intelepciunii si gloriei Sale. Insa natura este incapabila sa descopere cu claritate persoana lui Dumnezeu, sfintenia Sa, iubirea Sa rascumparatoare si scopul sau vesnic cu umanitatea. Astfel, revelatia supranaturala transcende revelatia "naturala" a lui Dumnezeu in natura si consta, in special, din manifestarea de Sine a lui Dumnezeu si a vointei Sale in interactiune directa cu umanitatea.[14]

Dumnezeu vorbeste! In Vechiul Testament Ieremia vorbeste in contul tuturor profetilor atunci cand marturiseste ca "Domnul . . . mi-a atins gura, si . . . mi-a spus: Iata, am pus cuvintele Mele in gura ta " (cap. 1:9). In Noul Testament Pavel ne asigura de faptul ca Duhul Sfant "spune lamurit " (1 Tim 4:1). Pavel continua, in alt loc, sa ne asigure ca Dumnezeu descopera taina Sa profetilor prin revelatie, care este o lucrare progresiva;[15] Pavel pune in contrast cunostinta naturala cu informatia ce este descoperita prin Duhul Sfant. Aceasta cunostinta nu este accesiblia pe nici o alta cale si din nici o alta sursa.[16]

3. Iluminarea. Fiindca raspunsul dat la intrebarea retorica a lui Pavel: "Toti sunt prooroci?"[17] este negativ, ramane o sarcina ulterioara ce apartine numai Duhului Sfant ca cei care nu poseda darul profetiei sa inteleaga voia lui Dumnezeu pentru ei.

Iluminarea ne poate fi definita ca fiind lucrarea aceluiasi Duh Sfant, ce a dat mesajul lui Dumnezeu profetului, care Ii face acum in stare pe cei care asculta sau citesc cuvintele profetului sa inteleaga adevarurile spirituale si sa discearna mesajul pentru ei insisi.

Aceasta lucrare a Duhului se intelege din cuvinele lui Isus catre ucenicii Sai care faceau referitoare la venirea Mangaietorului: El va va invata toate lucrurile,[18] El va reaminti cuvintele lui Isus (singura sursa obisnuita a scrierilor profetilor!)[19] si in ducerea la indeplinire a acestei lucrari El va va conduce in tot adevarul pe care mintea umana este capabila sa-l inteleaga.[20]

Referitor la aceasta lucrare de iluminare, Ellen White a vorbit odata despre trei cai prin care "Domnul ne descopera vointa Sa, spre a ne calauzi si a ne face in stare sa-i calauzim si pe altii ": (a) prin intelegerea a ceea scriitorii inspirati ne-au avertizat de-a lungul timpului prin intermediul scrierilor inspirate, (b) prin circumstante (semne), si (c) prin impresia directa pe care Duhul Sfant o produce in mod individual asupra mintii si inimii.[21]
 

II. Un dar operational
 

Initiativa Divina

Totul incepe cu Dumnezeu. El face prima mutare.

Primele cuvinte ale Bibliei sunt chiar acestea: "La inceput Dumnezeu . . ." (Geneza 1:1). De trei ori, in ultima carte a Bibliei, Isus se identifica pe Sine drept "Alfa si Omega."[22] acestea sunt primele si ultimele litere ale alfabetului grecesc - limba in care Ioan a scris cartea Apocalipsei. Ce inseamna aceasta expresie criptica? Printre alte lucruri, Isus probabil ca a spus: "Eu eram aici atunci cand a inceput totul si voi fi aici cand totul va fi fost implinit."

Pavel a scos in evidenta unicitatea religiei crestine, aratand faptul ca, pe cand eram noi inca in starea de pacat, Hristos a murit pentru noi (Romani 5:8). Toate religiile ne-crestine din lume sunt asemanatoare intr-un anumit aspect: toate i-l arata pe om in cautarea lui Dumnezeu. Numai in crestinism gasim pe Dumnezeu in cautarea omului. Mesajul central al crestinismului a fost cuprins in cele trei parabole a ceea ce era "pierdut," din Luca 15: oile pierdute, moneda pierduta si fiul pierdut. In fiecare din aceste parabole ni se arata un Dumnezeu care este profund interesat si care actioneaza pe baza acestui interes.

Interesul lui Dumnezeu pentru soarta omului L-a indemnat sa aduca la existenta functia de profet. In vreme ce preotia liturgica vorbea lui Dumnezeu din partea omului, profetul vorbeste omului din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu avea un mesaj de comunicat si de aceea alegea un mesager uman sa fie agentul Sau.

In vreme ce fiecare crestin este posesorul a cel putin un dar al Duhului Sfant ("daruri spirituale"),[23] tot Duhul Sfant a lui Dumnezeu este Cel care decide ce barbat sau femeie vor primi pe unele sau pe altele.[24] Iar darul profetiei a fost dat numai "unora,"[25] si nu la "toti."[26] Profetia este un dar preeminent;[27] mai mult chiar, o fiinta umana nu poate, asa cum arata scriptura, decat sa "ravneasca cu zel cele mai de seama daruri."[28] Insa numai Dumnezeu isi alege profetii.

Si, facand aceasta alegere, Dumnezeu vorbeste! De doua ori, intr-o cadenta solemna si masurata, in Evrei 1:1, 2 ni se spune ca Dumnezeu a vorbit deja, prima data prin profeti si apoi, mai recent prin Fiul Sau. Apocalipsa 1:1 sugereaza ceea ce poate fi numit mai bine "lantul lui Dumnezeu de comanda " (ca sa imprumutam fraza ce apartine lui Bill Gothard).

Sistemul de comanda a lui Dumnezeu

Asa cum toate cele trei persoane ale dumnezeirii au participat la creerea acestei lumi,[29] tot astfel, toate trei participa la procesul inspiratiei: Tatal da mesajul Fiului,[30] Fiul i-l da Duhului Sfant,[31] iar Duhul Sfant mana pe profeti.[32]

Dumnezeirea da mesajul "ingerului Sau," Gabriel; iar Gabriel i-l da la randuI sau slujitorilor lui Dumnezeu, profetii.[33] Si astfel profetii pot declara cu autoritate catre semenii lor : "Ascultati, prin urmare, cuvantul Domnului."[34]

Doua puncte, care au semnificatie imediata, sugereaza aceasta stare de fapt:

1. Din toti ingerii creati de Dumnezeu,[35] cunoastem astazi doar numele a doi dintre ei-Lucifer ("purtator de lumina"), care a fost numarul unu si care a cazut; si Gabriel, initial numarul doi, dar care ulterior a devenit numarul unu. Tot ingerul Gabriel a fost acela care, in calitate de cea mai mare dintre fiintele create ale cerului, a comunicat mesajul lui Dumnezeu " sujitorilor Sai, proorocii." Numai cea mai inalta oficialitate din cer, dintre fiintele create, a fost suficient de buna pentru a primi aceasta sarcina speciala.

2. Profetii sunt numiti "slujitorii Sai," adica, slujitorii lui Dumnezeu. Acum, un servitor, prin definitie, este cel "care este trimis"-trimis de catre un superior, desigur. Isus a facut cunoscut cu foarte mare claritate faptul ca servul "nu este mai mare decat Domnul sau."[36] Daca, prin urmare, servul purtator de mesaj (profetul), este ignorat, dispretuit, sau-si mai rau-respins in intregime, Acela care este in realitate respins este Cel care a dat mesajul profetului.


Sapte modalitati prin care comunica Dumnezeu

Care sunt (cel putin unele din) acele "multe chipuri" prin care Dumnezeu a comunicat cu umanitatea? Se pare ca au fost cel putin sapte metode:

1. Teofaniile (manifestari vizibile ale lui Dumnezeu; comunicarea fata-in-fata). Avraam a intalnit pe Hristos pre-incarnat si pe doi ingeri in apropierea cortului sau din campia Mamre (Geneza 18); Iacob s-a luptat cu un "inger" la Peniel, ca apoi sa descopere ca "Am vazut pe Dumnezeu fata-in-fata " (Geneza 32:30); iar Moise a vorbit Domnului pe munte "fata catre fata, asa cum vorbeste un om prietenului sau" (Exod 33:11).

2. Ingerii. Aceste "duhuri slujitoare, trimise sa slujeasca celor care vor mosteni mantuirea" (Evrei 1:14) au venit adesea la oameni pentru a aduce mesaje de speranta si mangaiere (Daniel 10:11, 12; Geneza 32:1), pentru a indruma servii Domnului catre aceia ale caror inimi erau receptive la adevarul lui Dumnezeu (Fapte 8:26), sau sa avertizeze fata de dezastrele iminente ce vor urma in cazul in care cuvantul lui Dumnezeu nu era luat in seama (Geneza 3:24).

3.    Vocea auzita a lui Dumnezeu. Uneori Dumnezeu vorbeste El Insusi! La Sinai Cele Zece Porunci au fost spuse in asa fel incat sa fie auzit, iar cel care a vorbit a fost atat Tatal cat si Fiul, formand un "duet" transcendent[37] care a cauzat, in mod literal un zguduitor cutremur de pamant (asa cum s-a produs si in inimile celor ce auzeau).

O alta ocazie in care vocea lui Dumnezeu care se aude s-a adresat, a fost catre marele preot din Sechina-acea revarsare stralucitoare a gloriei care odihnea, in centru, intre heruvimii de pe capacul chivotului legamantului.[38] Sechina era manifestarea vizibla a prezentei lui Dumnezeu in cortul din pustie.

Si, desigur, vocea lui Dumnezeu a fost auzita de trei ori in timpul misiunii de pe pamant a Domnului nostru-la botezul lui Hristos, pe muntele schimbarii la fata si atunci cand filozofii greci s-au interesat de El in templu, in timpul saptamanii care a precedat crucificarea. In acele ocazii Dumnezeu a fost auzit cerand oamenilor sa ia aminte la mesajul Preaiubitului Sau Fiu.[39]

4. De natura optica. In timpul peregrinarii prin pustiu a copiilor lui Israel, pieptarul marelui preot avea incrustat pe el, in partea superioara, doua mari pietre-Urim si Tumim. Marele preot putea sa puna intrebari, iar Yehova putea raspunde. Daca raspunsul era "da," una din pietre se aprindea, inconjurandu-se de un halo de lumina si slava; daca raspunsul era "nu," cealalta piatra se intuneca partial cu o umbra sau cu o ceata.[40]

Marele preot avea si o alta misiune in primirea raspunsului de la Dumnezeu. In locul preasfant, ingerul din partea dreapta a capacului se umplea de stralucire printr-un halo de lumina, daca raspunsul era afirmativ, sau daca raspunsul era negativ o umbra acoperea ingerul din stanga.[41]

5. Tragerea la sorti. In timpurile Vechiului Testament Dumnezeu a mai comunicat cu poporul Sau prin intermediul tragerii la sorti. Omologul ei modern este "extragerea de betisoare"-un numar de betisoare de diferite lungimi sunt tinute in mana, cu toate capetele la aceeasi lungime aparenta, iar diferenta de lungime este ascunsa in mana. Dupa ce betisoarele sunt extrase, acestea sunt comparate si astfel este usor de determinat cine detine betisorul cel mai lung sau cel mai scurt.

Sortii erau trasi pe semintii, pe cetati sau pe oameni. Cel mai celebru incident este descoperirea lui Acan si a furtului "mantiei babiloniene" ce a produs umilitoarea infrangerea de la Ai.[42]

Interesant este ca numai o singura situatie exista in Noul Testament prin care s-a determinat voia lui Dumnezeu cu ajutorul tragerii la sorti-selectionarea lui Matia pentru a lua locul lasat liber printre cei 12 apostoli de catre Iuda.[43] Cand anume a cazut in dizgratie aceasta metoda nu ne este descoperit; dar stim faptul ca la practica tragerii la sort la care s-a recurs in Austin, Pennsylvania, in Biserica Adventista de Ziua a Saptea, cu scopul de a selectiona personalul care sa reprezinte biserica locala, Ellen White le-a scris din Australia urmatoarele: "Nu ma opun tragerii la sorti in sine. . . .Insa a trage la sorti responsabilii bisericii nu este in cadrul ordinii instituite de Dumnezeu. Oamenii de raspundere sa fie cei care propun persoanele ce vor reprezenta biserica."[44]

6. Viziuni "deschise" din cursul zilei. Ne vom referi in cele ce urmeaza mai pe larg la starea de transa in care un profet intra atunci cand se afla intr-o viziune, stare despre care am mai amintit. Atat Vechiul cat si in Noul Testament sunt pline de referiri la profeti si apostoli care primesc viziuni din partea Domnului.[45]

7. Vise profetice de noapte.
Adesea profeti primesc mesaje din partea Domnului atat in "timpul noptii " cat si de-a lungul zilei. Nu exista nici o relatare despre fenomene fizice care insotesc visele profetice de noapte, si nici vre-o dovada a faptului ca tipurile de mesaje date noaptea sunt diferite in vre-un fel de acelea transmise in viziunile din timpul zilei.

Ellen White a fost odata intrebata daca ea, care era profeta, a experimentat vise obisnuite noaptea de felul celor pe care le au persoanele fara inspiratie. Ea a zambit si a raspuns afirmativ. Urmatoarea intrebare a fost inevitabila: Atunci cum faceti diferenta intre visele obisnuite si cele inspirate? Raspunsul ei a fost direct la subiect: "Ingerul mesager care imi sta alaturi si ma instruieste in viziunile din cursul noptii este acelasi si in viziunile din timpul zilei."[46]

Fenomene fizice

Atunci cand se aflau in starea de viziune, profetii experimentau fenomene fizice supranaturale. Capitolul zece din cartea lui Daniel ilustreaza cel mai bine natura si scopul acestor fenomene. Daniel ne spune ca fiind in aceasta conditie el a vazut lucruri pe care altii de langa el nu le-au vazut (vers. 7). El a experimentat pierderea puterii naturale (vers. 8) dupa care a fost inzestrat cu putere supranaturala (versetele 10, 11, 16, 18, 19). Era total rupt de ceea ce se petrecea in jurul sau (vers. 9) si in tot acest rastimp nu respira (vers. 17).

Ellen White a experimentat toate aceste fenomene in timpul starii de viziune. Ar trebui sa se ia nota de faptul ca desi plamanii ei nu functionau in acest timp, inima continua sa-i circule sangele prin corp, iar fata ei nu-si pierdea culoarea.

Probabil, asa cum deja a fost notat mai devreme, poate fi o uluitoare intelegere literala a cuvantului teopneustos--"Dumnezeu-sufla"-ce are legatura cu fenomenele fizice asociate unui profet ce este in viziune.

In experienta lui Ellen White, fenomenele fizice ale "viziunilor deschise" au fost mai caracteristice in primii ani ai lucrarii ei. Incepand cu anii 1880  toate mesajele care venit din partea Domnului au avut loc in timpul viselor. Acest lucru ne conduce la scopul pentru care au fost date aceste fenomene fizice.

In primul rand, fenomenele fizice nu sunt o conditie prealabila pentru primirea mesajelor din partea lui Dumnezeu. Visele profetice din timpul noptii par a clarifica acest aspect. Insa Dumnezeu, care are un scop pentru toate, are un scop si in aceste demonstratii supranaturale atat de dramatice.

Probabil ca natura dramatica a acestor tururi de forta ne dau un indiciu despre intentia cerului. In cazul lui Ellen White, avem in vedere o fata de 17 ani care afirma: "Am avut o viziune din partea Domnului!" "Ei bine," se putea intreba cineva: "cum sa fim noi siguri ca asa au stat lucrurile?"

In primele zile ale lucrarii profetui, atunci cand acesta a scris sau s-a pronuntat in putine chestiuni, este dificil de aplicat vre-un test de verificarea autenticitatii inspiratiei pentru o anumita marturie data in trecut (Isaia 8:20). De asemenea testul roadelor (Matei 7:16, 20) este la fel de dificil de aplicat pana ce nu trec cativa ani si nu se vad niste rezultate in viata profetului si in vietile acelora care-i urmeaza sfatul. Testul implinirii prezicerilor (Ieremia 28:9, Deuteron 18:22) nu poate fi aplicat pana ce nu trece suficient timp, asa incat sa se permita determinarea ca o anumita profetie care a fost facuta s-a implinit.

In mod evident, in aceste perioade de debut a lucrarii, Dumnezeu are nevoie de a face ceva care sa atraga atentia, ceva care sa-i faca pe oameni sa se opreasca si sa ia aminte. Fenomenele fizice servesc bine acestui scop. Dumnezeu a mai folosit astfel de metode (probabil din acelasi motiv) la Ziua Cincizecimii, atunci cand limbi de foc au fost vazute deasupra capetelor celor 120, iar acei barbati si femei au vorbit in limbi si dialecte contemporane pe care nu le-au studiat niciodata .[47]

Probabil ca Dumnezeu a folosit fenomenele fizice pentru a confirma faptul ca ceva supranatural se afla la lucru. Desigur ca aceste marturii au inca nevoie de a fi confirmate prin intermediul testelor biblice conventionale.

Faptul ca Satana poate sa contrafaca multe fenomene naturale sau supranaturale ar trebui sa ne determine a face o distinctie cruciala: Fenomenele fizice sunt o dovada a unei activitati supranaturale, insa niciodata un test al atenticitatii sau a legitimarii unui profet.

Astazi este la moda, printre criticii lui Ellen White, sa vorbeasca despre o "demitologizare" a profetului istoric al adventistilor. Un critic, mai recent, a declarat inmormantarea povestilor legendare care implica "magicul."

Despre relatarile privind doamna White care a tinut in mana o Biblie de format mare, timp indelungat, cu mana intinsa si ridicata, in cursul unei viziuni, acest critic a pretins ca la Conferinta Biblica din 1919 s-a declarat apasat ca acest eveniment nu a avut loc niciodata cu adevarat, ca nimeni nu vazuse vreodata acest lucru si nefiind cineva care sa fi fost acolo, practic nu exista martori ai acestui eveniment![48]

Daca am lua transcrierea Conferintei Biblice din 1919,[49] am putea sa constatam, mai intai de toate, ca raportul a fost in mod substantial citat eronat de catre critic. Descoperim faptul ca Presedintele Conferintei Generale, Arthur G. Daniells, a tinut un discurs referitor la fenomene fizice si daca acestea sunt "dovezi ale autenticitatii darului." Cu aceasta ocazie el se opune folosirii acestei dovezi ca pe o legitimare a profetului-pozitie pe care Fundatia White continua sa o mentina si astazi!

In schimb, a spus Daniells, "Cred ca dovada puternica in favoarea marturiei se poate vedea din fructele acestui dar in cadrul bisericii si nu in demonstratii exterioare sau fizice."

Apoi, referindu-se mai direct la intrebarea daca Ellen White a tinut o Biblie mare si grea cu mana intinsa, in timp ce se afla in viziune, ne privind la pagini, dar citand textele si aratandu-le in mod exact cu degetul mainii celeilalte, fratele Daniells a declarat: "Nu stiu daca lucrul acesta a avut loc vreodata sau nu. Nu sunt sigur. Nu am vazut asta si nu stiu daca am vorbit vreodata cu cineva care a vazut acest lucru."[50]

Nimeni nu are nevoie sa caute prea departe pentru a descoperi de ce Daniells nu a fost martorul unui astfel de eveniment. Scriitorul acestor randuri a descoperit patru ocazi in care Ellen White a tinut o Biblie in timpul viziunii: de trei ori in 1845 si odata in 1847.[51] Arthur Daniells s-a nascut in 1858, la cel putin 11 ani dupa ultima inregistrare a ocaziilor in care Biblia a fost tinuta in mana in timpul viziunii.

Cercetarile arata ca fenomenele fizice erau caracteristice primelor zile ale experientiei doamnei White. Intr-adevar, ultima "viziune deschisa" ce a fost raportata, a avut loc in timpul unei tabere de corturi in Portland, Oregon, in anul 1884, la numai sase ani dupa ce Daniells a intrat in lucrarea evanghelica.[52]

Nu ar trebui, prin urmare, sa fim surprinsi de faptul ca Daniells nu a fost martor la o viziune in care doamna White a tinut in mana o Biblie de format mare. Probabil ca a vazut foarte putine manifestari ale fenomenelor fizice, care de altfel, au incetat la scurta vreme dupa intrarea lui in lucrare. De asemenea, nu este surprinzator nici faptul ca nu a intalnit nici o persoana intre contemporanii sai care sa fi vazut aceste fenomene-probabil ca acestia erau, asemenea lui, prea tineri la acea data!

Unii critici sustin ca dovada din spatele a cel putin doua dintre relatarile tinerii Bibliei, nu sunt demne de incredere intrucat, relatarile au fost scrise abia dupa 45 de ani de cand au avut loc evenimentele si pentru ca acestea au fost scrise de catre un autor denominational care nu avea pregatire de istoric. In timp ce poate fi ceva adevar legat de aceste observatii, ramane insa o certitudine faptul ca Fundatia White detine inca in arhiva sa o marturie oculara a evenimentului; fiind stiut si faptul ca aceasta a fost scrisa undeva intre anii 1847 si 1860. Cel care a vazut este Otis Nichols, iar evenimentul pe care l-a raportat a avut loc, probabil, in timpul celei mai lungi viziuni a lui Ellen White, la Randolph, Massachusetts, in iarna anului 1845.

In timpul acestei viziuni, care a durat aproximativ patru ore, Ellen Harmon (care era necasatorita la acea data) a tinut "un exemplar al Bibliei de familie de format in-cvarto", ridicat "cat de mult a putut." Biblia era tinuta "deschisa cu o mana" dupa care "dadea paginile cu cealalta mana si arata cu degetul anumite pasaje, indicand in mod corect si complet cuvintele acestora "-toate acestea cu capul intors in alta directie! Activitatea aceasta "a continuat sa o faca mult timp."[53]

Ellen White considera acest lucru a fi o consemnare a unei experiente autentice, intrucat ea a citat trei paragrafe din aceste document intr-o lucrare autobiografica publicata in 1860.[54]

Arthur G. Daniells nu a spus vreodata ca evenimentul nu avut loc, asa cum pretinde criticul. In schimb, el spune, in mod simplu, ca nu a vazut asa ceva si ca nu cunoaste pe nimeni care sa fi vazut. Daca fratele Daniells (care era membru al consiliului de administratie al Fundatiei White) ar fi facut efortul de a merge in arhiva si de a examina documentele autentificatoare, care se mai pastreaza inca, nu ar fi avut nici o indoiala asupra faptului ca Ellen White a tinut odata o Biblie in timpul viziunii, sau daca respira in timpul viziunilor deschise din timpul zilei.[55]

Trebuie sa accentuam ca acest punct din pozitia bisericii adventiste de ziua a saptea de astazi este acelasi care a  fost intotdeauna. Anume ca fenomenele fizice sunt o dovada a unei activitati supranaturale insa nu trebuie sa fie folosite drept dovada, intrucat Satana poate contraface multe din lucrarile Duhului Sfant.

Principalele elemente ale mesajului profetic

Mesajele date profetilor se impart, in general, in doua tipuri de format:

 1.Marturiile profetiilor despre evenimente ce au avut loc in trecut, prezent, sau viitor, ca de pilda cele ale lui Moise, care a privit crearea lumii; sau a apostolului Ioan care a vazut atat prima venire cat si cea de-a doua venire a lui Hristos. Ellen White a dat marturie despre mai multe evenimente ale trecutului, prezentului si viitorului de-a lungul a 70 de ani de lucrare profetica.

Profetii au vazut, de asemenea, evenimente exprimate in simboluri si parabole. Aceste reprezentari par a fi la fel de reale ca celelalte viziuni, insa bineinteles ca fiarele pe care le-a vazut Daniel si despre care a scris mai tarziu in capitolul sapte al profetiei sale, nu au existat niciodata in realitate. Ellen White a avut un anumit numar de viziuni de tip parabola; probabil cea mai cunoscuta fiind cea in care a vazut un vas care era in curs de coliziune cu un iceberg. Capitanul a instruit pilotul sa loveasca drept in plin acel iceberg si sa nu evite, prin eschiva, ca vasul sa sufere o avarie mai serioasa. Incidentul ilustreaza biserica noastra, confruntata cu erezia panteista "Alfa" a lui John Harvey Kellogg, la inceputul secolului douazeci, suferind avarii (insa nu fatale) datorita unei coliziuni frontale cu aceasta erezie. In timpul acestei perioade interventia providentiala a Domnului prin marturii a fost vazuta intr-o maniera remarcabila.[56]

2. Profetii au auzit, de asemenea, vocea unei persoane a Dumnezeirii, sau a ingerului Gabriel, spunand mesajele de sfatuire, instruire, admonestare si cateodata de avertizare sau mustrare. Aceste voci pareau neacompaniate de scene ale evenimentelor, iar Ellen White ne spune ca a intrat in conversatie directa cu Isus Hristos in mai multe ocazii.

Sarcina de a scrie: optiunile profetului

Odata ce profetul primea instructiunile din partea lui Dumnezeu, indiferent de mijlocul pe care l-a gasit El de cuvinta sa trimita instructiunile, sarcina imediata a acestui om era aceea de a compune, sau mai bine zis, de a scrie mesajul pe care l-a primit. In indeplinirea acestei sarcini profetul avea mai multe optiuni din care sa aleaga atunci cand isi punea problema cuvintelor ce trebuiau alese:

1.    Profetul putea alege sa urmeze modelul reporterului de ziar, citand pur si simplu cuvintele in care personajul ceresc a dat mesajul. Obiceiul invariabil a lui Ellen White era sa reproduca direct cuvintele ingerului cu semne de citare, facandu-l pe cititor sa inteleaga intr-o maniera evidenta si imediata ca acestea cuvintele sunt ale lui Gabriel si nu ale sale.[57]

2.    Cel mai adesea insa profetul relata mesajul in propriile-i cuvinte. (Se va lua in discutie mai multe referitor la acest aspect in cele ce urmeaza, cand vom aborda unica contributie a profetului in aceasta lucrare.)

Ellen White a fost intrebata odata daca lungimea de "noua inch de la pamant" a fustei era exact asa cum sustinea ca a venit din partea Domnului, sau pur si simplu aceasta a fost ideea ei. Ea a raspuns ca Domnul a facut ca trei grupuri de femei sa treaca prin fata ei in viziune. Cele din primul grup erau imbracate in moda specifica acelor zile, cu fuste excesiv de lungi care maturau murdaria strazii. In mod evident, din punctul de vedere al sanatatii, aceste fuste erau prea lungi. Femeile din cel de-al doilea grup care a trecut pe dinaintea ei, erau imbracate cu fuste in mod evident prea scurte. Apoi doamnei White i-a fost aratat cel de-al treilea grup de femei ce purtau niste fuste suficient de scurte pentru a se tine departe de murdaria strazii, insa suficient de lungi pentru a fi modeste si sanatoase. Aceste fuste pareau in viziune a fi cam de noua inci de la pamant si Ellen White le-a descris ca atare.

Ingerul nu a specificat vre-o lungime in inci si, raspunzand la intrebarea unui cititor al periodicului Review and Herald, doamna White declara:

Desi sunt dependenta de Duhul Domnului in scrierea relatarilor viziunilor, asa cum le-am primit, cu toate acestea cuvintele pe care le folosesc pentru a descrie ceea ce am vazut imi apartin, mai putin acelea care mi-au fost adresate de catre vreun inger, pe care intotdeauna le incadrez cu semnul citarii.[58]

Referitor la aceasta afirmatie un critic contemporan a folosit-o pentru a sugera ca Ellen White pretindea ca intotdeauna isi folosea propriile cuvinte, altele decat cele ale ingerului (marcate in mod specific de semnele citarii). Imediat dupa care acest critic o acuza in mod cu totul lipsit de fundament ca dansa a folosit adesea productia literara a altora!

Contextul afirmatiei doamnei White demonstreaza faptul ca acest critic a interpretat rauvoitor afirmatia dansei. Insa studiul pasajului ne conduce la o a treia optiune care este exercitata de profeti in multe alte ocazii.

3. Profetul poate opta sa foloseasca cuvintele unui alt autor. Acest lucru a fost valabil atat in dreptul profetilor biblici cat si in dreptul lui Ellen White. Cateodata, cealalta sursa poate fi un profet inspirat de Domnul insa, uneori, persoana care a fost copiata nu a fost o persoana inspirata. Si, in general vorbind, profetii nu-si citau sursele si nici nu-si evidentiau datele bibliografice asa cum o fac cercetatorii moderni.

Criticii o acuza astazi pe Ellen White de plagiat, intrucat ea a citat un anumit numar de autori neinspirati fara a da nici o importanta acestui fapt. Dar sa ne ocupam in detaliu de aceasta acuzatie, iar pe langa aceasta si de practica scriitorilor profetici in materie.

Acuzatia de "plagiat"

Asa cum vom studia mai detaliat in ce-a de-a doua parte a acestor serii de trei prezentari, nici o acuzatie nu s-a atins de capacitatea profesionala a lui Ellen White, ca profet al Domnului, fara sa nu se atinga, in aceeasi masura si de profetii Bibliei-fie ca este vorba de acuzatia de plagiat, fie de a face profetii care nu s-au implinit, fie de comiterea unor erori in scriere sau in cuvintele spuse, fie ca este vorba ca un profet a revenit spre a modifica ceva ce el spus mai inainte-si aceasta indiferent daca este vorba de a corecta in mod substantial o problema majora .

Ne vom ocupa in cele ce urmeaza de acuzatia de plagierea scrierilor altor scriitori-inspirati sau neinspirati. Astazi, originalitatea nu este si nici nu a fost vreodata, un test al inspiratiei profetice individuale, asa cum a declarat Robert W. Olson, directorul Fundatiei Ellen G. White, redactorului sectiunii religie al revistei Newsweek: "imprumuturile [literare] nu dilueaza revendicarea ei [a doamnei White] de a fi inspirata."[59]

Scriitorii Bibliei au copiat unii de la altii fara a indica sursa si se pare ca nu au avut nici un fel de remuscare pentru ca au recurs la o astfel de practica:

"Mica (4:1-3) a imprumutat de la Isaia (2:2-4). Scriitorul care a compilat 2 Regi (18-20), de asemenea, a imprumutat de la Isaia (36-39). Matei si Luca au imprumutat en-gros atat de la Marcu cat si din alte surse cotidiene. Nici unul dintre ei nu au adus la cunostinta despre imprumuturile lor. (Vezi The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 5, pag. 178, 179.)"[60]

De fapt, multi invatati au recunoscut in mod deschis ca in jur de 91 la suta din Evanghelia dupa Marcu a fost copiata de catre Matei si Luca atunci cand si-au redactat respectivele Evanghelii!

Probabil datorita marelui interes, se datoreaza faptului ca scriitorii Bibliei au copiat din cand in cand (sau mai bine zis au "imprumutat") din productiile literare ale unor autori neinspirati, fiind vorba inclusiv de scriitori pagani. De exemplu, cam prin anul 600 I.Hr. Epimenides scria:

"Ei faurit-au un cavou Tie, O, unul inalt si sacru-Cretanii, intotdeauna mincinosi, fiare rele, pantece trandave! Dara Tu nu murita-i; Tu traiesti si ramai pe veci; Pentru ca in tine miscam, traim si avem suflare."[61]

Nu suna cam familiar? Ei bine, apostolul Pavel a intrebuintat unele din aceste cuvinte de doua ori, odata in Tit 1:12 ("Unul dintre ei, chiar prooroc al lor, a zis: "Cretanii sunt totdeauna niste mincinosi, niste fiare rele, niste pantece lenese") si apoi in cadrul predicii pe care a tinut-o in Campul lui Marte din Atena si relatata in Fapte 17:28 ("Caci in el avem miscarea si fiinta").

Nu Isus a inventat Regula de Aur prezentata in Matei 7:12. Cu o generatie mai inainte, Rabi Hillel scrisese deja: "Ceea ce-ti este uracios, nu face aproapelui tau; in aceasta se cuprinde intreaga Tora, iar restul este comentariu la aceasta."

Ideile-si chiar cuvintele-Rugaciunii Domnesti pot fi gasite intr-un ritual mai timpuriu de rugaciune, cunoscut sub numele Ha-Kaddish.[62]

Parti substantiale din Apocalipsa dupa Ioan sunt luate in bloc din cartea lui Enoh, o lucrare pseudoepigrafica despre care se stie ca a circulat cu in jur de 150 de ani inainte ca Ioan sa scrie ultima carte a Bibliei; dar chiar si Iuda a imprumutat ceva din aceeasi sursa ("Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai").[63]

Intr-adevar, cam 15 carti apocrife sau pseudoepigrafice sunt citate in Noul Testament-in general fara a se pomeni care sunt sursele acestora.

Doctorul Luca ne spune ca a facut o temeinica cercetare de invesitgatie a surselor ce i-au fost disponibile inainte de a scrie Evanghelia care-i poarta numele:

"Intrucat multi au intreprins compilatii pe baza vreunui raport al lucrurilor petrecute printre noi, . . . mi s-a parut potrivit si mie, investigand cu grija totul inca de la inceput, sa ti le scriu in ordine consecutiva, prea-alesule Teofile; asa incat sa poti cunoaste cu exactitudine adevarul cu privire la ceea ce ai fost invatat." (Luca 1:1, 3, 4, NASB).[64]

Comentand acest pasaj, Robert W. Olson remarca:

"Luca nu si-a dobandit informatiile prin viziuni sau visuri ci prin propria sa cercetare. Cu toate ca materialul din Evanghelia lui Luca nu a fost dat prin revelatie directa, aceasta nu inseamna ca nu a fost scrisa sub inspiratie divina. El nu a scris cititorilor sai ceva nou, ci le-a scris pentru a le da asigurari in legatura cu adevarul--'asa incat sa poti cunoaste cu exactitudine adevarul cu privire la ceea ce ai fost invatat.' Ceea ce a scris Luca nu a reprezentat originalitate, ci dependenta literara. Insa Dumnezeu este Acela care l-a condus pe Luca sa se foloseasca de sursele corecte. (Vezi The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol 5, paf. 669)."[65]

Daca un scriitor inspirat citeaza dintr-un autor neinspirat, acest lucru nu inseamna ca scriitorul din care s-a citat ar trebui vazut ca pe cineva care intra intru-catva sub umbrela inspiratiei. Inspiratia este un proces, nu un continut.

La fel cum autorii biblici au folosit surse neinspirate, tot astfel si Ellen White a copiat din scrierile unor autori care nu au fost inspirati.[66]

Visurile divine nu le primesc numai profetii

Numai fiindca un individ primeste un vis din partea Domnului, nu inseamna in mod automat, ipso facto, ca respectiva persoana este profet al Domnului.

Pentru scopuri care tin de providenta Sa, adesea Dumnezeu a dat vise atat paganilor cat si crestinilor. Cel care primeste acest gen de mesaje nu se transforma, datorita acestui fapt, intr-un profet autentic. Probabil ca este de folos sa facem urmatoarea diferentiere: Ne-profetii nu sunt, in general vorbind, chemati sa indeplineasca sarcina de a indruma la scara larga biserica. Ci mai degraba directia care trebuie sa o urmeze este, in primul rand, avuta in vedere pentru individul ca atare (sau probabil pentru cineva apropiat celui care primeste respectivul vis). Astfel de experiente sunt dese ori mai degraba un eveniment izolat decat o relatie continua, asa cum este caracteristica ordinului profetilor.

In timpurile biblice Dumnezeu a dat vise divine (insa ne-profetice) multora: lui Abimelec (Geneza 20:3-7); paharnicului sef si brutarului sef de la curtea lui Faraon (Geneza 40:8-19); iar apoi unul si lui Faraon (Geneza 41:1-7); soldatului madianit (Judecatori 7:13, 14); lui Nebucadnetar (Daniel 2 si 4); lui Iosif din Nazaret (Matei 2:13, 14); Claudiei, sotia lui Pilat (Matei 27:19) si centruionului Roman, Cornelius (Fapte 10:1-8), aceasta pentru a mentiona numai cativa dintre ei.

In istoria timpurie a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea anumiti credinciosi au primit vise divine, insa ne-profetice. J. N. Loughborough a avut mai mult de 20 de asemenea vise, pe care Ellen White se pare ca le-a acceptat ca fiind de origine divina.[67] William Miller, care a declansat miscarea milerita, insa care nu a acceptat niciodata Sabatul zilei a saptea, a avut un foarte remarcabil si parabolic vis.[68] Atat Annie Smith, sora lui Uriah Smith, cat si capitanul Joseph Bates au avut amandoi un remarcabil "vis dublu" in aceiasi noapte, vis ce a avut o implinire si mai remarcabila in urmatoarea noapte.[69] Si James White a avut mai multe vise neobisnuite pe care le-a impartasit impreuna cu cele ale lui J. N. Loughborough aflat in acel moment in posteritate.[70]

Paginile periodicului Adventist Review dar si a altor periodice adventiste de ziua a saptea contineau adesea istorisiri despre crestini si seculari deopotriva care au fost calauziti prin vise divine. Insa aceste persoane nu erau profeti si nici nu se considerau ca fiind cu ceva deasupra altora.
 
III. Trei teorii legate de inspiratie / revelatie

In cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea si in cadrul altor denominatiuni crestine de astazi exista cel putin trei teorii referitoare la definirea inspiratiei si a modului acesteia de operare. Doua sunt false si periculoase, pentru un motiv ce va fi imediat expus in mod clar. Haideti sa examinam aceste teorii in detaliu:

Teoria inspiratiei verbale

De-a lungul anilor, adventistii de ziua a saptea, inclusiv unii din pastorii si profesorii nostrii, au sustinut punctul de vedere al inspiratiei verbale, in ciuda sfaturilor lui Ellen White care afirmau contrariul.

Acest punct de vedere este mai degraba unul mecanic, din moment ce concepe rolul profetului ca fiind doar acela al unui stenograf care transcrie cuvant cu cuvant ceea ce-i dicteaza seful. Modelul stenografului nu permite libertatea de a schimba nimic din ceea ce a fost dat de catre cel care a dictat: nu exista sinonime; nu este permis sa miste nici macar un punct de la vre-un i si nici liniuta de la t.

Acest punct de vedere pare a sugera ca Dumnezeu, sau vreun inger, si-a pus cereasca-i mana peste capul profetului si l-a ghidat-in mod literal-asa incat fiecare cuvant si fiecare silaba vine direct de la Dumnezeu. Profetul, conform acestui punct de vedere, nu are nici libertatea de a schimba ceva si nu poate nici sa redea mesajul in propriile-i cuvinte. Acest punct de vedere mecanic este strict si stringent literalist, implicand, prin modul acesta de a vedea lucrurile, ideea de infailibilitate din punctul de vedere al cuvantului scris.

De fapt acest punct de vedere nu permite nici o posibilitate pentru traducerea in alta limba, si prezinta mai multe limitari si pericole.[71]

Verbalistii stricti au insa o problema cu versetele din Matei 27:9, 10. Lui Matei i s-a intamplat aici ceva ce s-a intamplat tuturor profetilor sau invatatorilor de atatea ori. Matei se gandeste probabil la un nume, insa din gresala asterne alt nume. In timp ce aplica profetia mesianica in dreptul lui Hristos-conform careia El ar urma sa fie tradat pentru 30 de arginti-el atribuie profetia lui Ieremia. Insa in nici o carte a lui Ieremia nu se face nici o referire la o asemenea profetie. Cititorul alertat va recunoaste pana la urma ca, de fapt, Matei stia ca aceasta profetie trebuie sa o atribuie lui Zaharia (cap. 11:12, 13) insa a comis o eroare de scriere.

Persoana care crede in inspiratia (sau ideea) plenara nu are nici o problema cu aceasta alunecare a penitei. Insa verbalistul se va confrunta cu o problema foarte serioasa aici: A facut Dumnezeu aceasta gresala in momentul in care a dictat Evanghelia lui Matei?

Si aceasta nu este nici pe departe singura problema pe care o are un verbalist. Dumnezeu Tatal a vorbit in asa fel incat a putut fi auzit la inceputul misiunii pamantesti a Fiului Sau. Prima data a fost in momentul imediat urmator botezului lui Hristos in Iordan. Problema este, ce anume a spus cereasca voce?

Conform lui Matei (cap. 3:17), Tatal a vorbit la persoana a treia singular: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea." Dar Marcu consemneaza (cap. 1:11) faptul ca Tatal vorbeste la persoana a doua singular: "Tu esti Fiul Meu preaiubit in care Imi gasesc placerea."

Ce a spus Tatal de fapt? "Plenaristul" nu vede intre cele doua relatari nici o discrepanta care sa-i creeze probleme; el crede faptul ca ideea exprimata este inspirata, dar nu fiecare cuvant in parte. Nu exista nici o contradictie intre Matei si Marcu cu privire la esenta spuselor lui Dumnezeu.

O alta problema intampinata de verbalist este inscriptia de pe placa pe care Pilat a ordonat a fi atarnata deasupra crucii lui Hristos. Ce anume spunea acea placa? Scriitorii celor patru Evanghelii se refera destul de diferit la ceea ce era scris pe acea inscriptie.

Care dintre ele era cea corecta? Pentru un plenarist nu are nici o importanta. Insa verbalistul literal se afla deja in incurcatura. Si nu ajuta la nimic a pretinde ca placa era in trei limbi (latina, greaca, si ebraica), intrucat descoperim patru relatari diferite� si nu trei!

Matei si Luca ilustreaza un alt gen de problema, intampinata de verbalistii stricti, in ceea ce priveste maniera in care ei trateaza Predica de pe Munte.

Nimeni, din ziua de astazi, nu a citit sau auzit adevarata Predica de pe Munte. Probabil, cartea lui Ellen White Thoughts From the Mount of Blessing, se apropie cel mai mult de relatarea predicii asa cum a avut loc cu adevarat in toata ziua aceea de predicare.

Matei ne da o schita simpla a predicii in capitolele 5-7 ale Evangheliei sale. Insa Luca nu ne ofera nici macar atat. Daca tot ce-am avea ar fi fost numai Evanghelia lui Luca, nu am fi stiut niciodata faptul ca a existat o Predica de pe Munte. Si aceasta pentru ca Luca ia din ingredientele predicii si le introduce pe ici si pe acolo, asa cum slujeste cel mai bine scopurilor sale.

Pentru a intelege de ce materialul a fost intrebuintat in acest fel, v-a trebui sa recunoastem faptul ca Matei a scris iudeilor, adica unora care iubeau predicile. Asa ca Matei a folosit formatul unei predici-ce-i drept, o schita de predica-pentru a expune ideile lui Isus din incomparabilul Sau discurs, pe care unii l-au denumit carta, sau constitutia bisericii crestine.

Luca scria grecilor carora nu prea le pasa atat de mult de predici. In schimb lor le placea sa insiste asupra domeniului ideilor. Asa se face ca Luca a luat ideile Predicii de pe Munte si le-a folosit in mod evanghelistic, unele ici, altele colo, asa cum serveau cel mai bine scopului pe care-l avea in vedere cu auditoriul sau.

Plenaristul nu are nici o problema cu aceasta abordare, intrucat, el considera ca ideile sunt inspirate. Dar verbalistul strict va avea aici mari batai de cap. Cine are dreptate? A fost sau nu a fost vorba de o predica? Se ridica multe intrebari, dar numai cateva raspunsuri sunt la indemana.

Pot fi citate si alte ilustratii, cum ar fi consemnarea oarecum diferita de catre Matei a ordinii in care Hristos si-a infaptuit miracolele, in raport cu ordinea in care se gasesc consemnate acestea in Evanghelia lui Luca. Astfel de probleme il aduce pe verbalistul strict intr-o reala incurcatura. Asa il vom lasa si noi acum, mergand mai departe spre a examina teoria inspiratiei plenare.

Teoria inspiratiei plenare

In contrast cu punctul de vedere al inspiratiei verbale, teoria inspiratiei plenare sugereaza faptul ca ideile-si nu cuvintele-sunt inspirate. Punctul de vedere plenar nu este nevoit sa se lupte cu problemele verbalistului. Pentru adventistii de ziua a saptea, acest punct de vedere are avantajul de a fi acceptat si aparat de Ellen White.[72]

Haideti sa examinam, in cateva detalii, maniera in care doamna White explica punctul sau de vedere. Aceste vederi au fost laudate de un anumit numar de teologi ne-adventisti de ziua a saptea, care le-au considerat a fii unele dintre cele mai patrunzatoare si mai concise afirmatii legate de subiectul inspiratiei plenare ce au fost publicate pana acum.

1.    Scopul inspiratiei. Ellen White a folosit doua analogii interesante in vederea ilustrarii scopul inspiratiei. In primul rand ea compara inspiratia cu o harta-cu un ghid sau cu un grafic marinaresc de calatorie-pentru familia umana. Scopul acestei harti este acela de a arata slabiciunile si relele fiintelor umane pieritoare, aflate pe calea catre ceruri, asa incat acestea sa nu fie niciodata in situatia de a rataci drumul.[73] Apoi ea a comparat inspiratia cu o "comoara ascunsa"-sau cu niste juvaieruri pretioase ce pot fi descoperite prin sapaturi pline de sarguinta.[74] Dupa care doamna White remarca, in concluzie, faptul ca nimeni nu va fi pierdut pentru ca vreo informatie de mare insemnatate lipseste, doar daca respectivul nu este, bineinteles, orb de bunavoie.[75]

2. Elementul uman.
Mai departe doamna White recunoaste existenta elementului uman. Dumnezeu a dus la indeplinire lucrarea de pregatire a Cuvantului Sau prin intermediul oamenilor marginiti,[76] si astfel, intr-un anumit sens, si-a creat probleme. De ce? Pentru ca "tot ce este uman este imperfect."[77]

Vorbind lucratorilor adventisti din Battle Creek, Michigan, intr-un context diferit, doamna White a dezvoltat aceasta idee: "Nimeni nu este atat de mare in gandire, sau atat de iscusit, caci lucrarea lui va fi imperfecta chiar si dupa ce a facut tot ce a putut mai bine"[78]

Cand scriitorii Bibliei au trebuit sa-si exprime ideile in  graiul omenesc, conceptele lor nu ar fi putut sa fie redate in acelasi grad ca in situatia in care ele ar fi redate printr-un limbaj super-uman.[79] Ideile infinite nu pot fi niciodata cuprinse de agentii finiti in gandire.[80] Domnul a trebuit sa se adreseze fiintelor umane cu ajutorul unui discurs imperfect pentru ca perceptia noastra intunecata si pamanteasca sa poata cuprinde cuvintele Sale.[81]

Intr-o iscusita analogie, John Calvin a sugerat odata faptul ca Dumnezeu, prin intermediul profetilor, ne-a vorbit noua oamenilor intr-un "limbaj de copil", cam la fel cum este soapta buzelor mamei catre micutul ei bebelus, adica in limbajul universal al iubirii.

3. Existenta discrepantelor
. Ellen White a fost interpelata cu intrebari, puse pe drept, ce se refereau la discrepante, la greseli sau la erori. Dansa nu doar a sugerat ca aceste obiectii s-ar putea sa fie intemeiate, ci a spus pur si simplu ca ele sunt "intemeiate."[82] Dar ea a mers mai departe si, ceea ce este cel mai important, a aratat faptul ca toate aceste greseli nu schimba nici o doctrina si nici nu poticneste pe cineva, decat daca acela era deja inclinat sa o faca. Aceste persoane vor "confectiona dificultati chiar si acolo unde adevarul este relevat pe deplin."[83]

4.Amestecul unic dintre divin si uman.
Pavel, printr-o observatie agera, a aratat ca: "Pastram aceasta comoara in vase de pamant" (2 Corinteni 4:7). In acest fel, prin aceasta analogie, sunt introduse doua elemente: prima, "comoara" si a doua, "vasele de pamant." Doamna White a dezvoltat aceste doua elemente, in primul rand, comentand faptul ca cele Zece Porunci sunt intr-adevar inspirate verbal, fiind "de factura divina si nu omeneasca." Si in al doilea rand, serva Domnului merge mai departe si afirma in mod interesant :

Dar Biblia, cu adevarurile ei date de Dumnezeu este exprimata in limbaj omenesc, aratand o unire intre divin si uman. O astfel de unire exista si in natura lui Hristos, care a fost Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului. Acest lucru este la fel de adevarat in cazul Bibliei pe cat a fost de adevarat in cazul lui Hristos, si anume: "Cuvantul s-a facut trup si a locuit printre noi."[84]

Din nou, comentand faptul ca "In lucrarea lui Dumnezeu de rascumparare a omului, divinul si umanul s-au combinat," doamna White indica ceva oarecum similar si cam pe aceeasi nota:

Unirea dintre divin si uman, asa cum s-a manifestat in Hristos, exista si in ceea ce priveste Biblia. Toate adevarurile revelate sunt "date prin inspiratie de catre Dumnezeu;" desi ele sunt exprimate in cuvintele oamenilor si adaptate la nevoile oamenilor.[85]

In acest fel, adevarurile transmise prin intermediul scrierilor inspirate sunt intru-totul un tezaur de inspiratie. Insa elementul uman-"limbajul omenesc," adica vasul de pamant- este ambalajul.

Un teolog a sugerat faptul ca aspectul uman al scrierilor inspirate, antice si moderne, sunt relevate in cinci feluri:

a. Scriitorul se exprima el insusi in propriul sau stil. Biblia are multe diferente stilistice in cartile ei.

b. Scriitorul isi exprima propriul sau nivel de abilitate literara.
De exemplu, structura afirmatiilor din cartea Apocalipsei este neslefuita. Ioan isi insira ideile alipindu-le cu ajutorul cuvantului de legatura si, asemenea sirului de vagoane a unui tren de marfa. Din punct de vedere stilistic, aceasta carte este elementara, ne-elevata. Autorul ei este un pescar educat de Isus timp de trei ani. Ioan si-a primit educatia in ceea ce priveste adevarul dar nu si in ceea ce priveste retorica. In contrast cu cartea Apocalipsei, epistola catre Evrei demonstreaza cea mai elevata forma stilistica. Pentru ca aceasta carte foloseste atat de echilibrat frazele si propozitiile, unii inalti critici nu cred ca ar fi scris-o Pavel. Insa  Pavel are, fara nici o indoiala, echivalentul unui doctorat primit in scoala lui Gamaliel din Ierusalim, fiind posibil ca sa fi absolvit universitatea din Tars inainte de a merge la Ierusalim.

c. Scriitorul isi releva personalitatea. Evanghelia lui Ioan poate fi rezumata intr-un cuvant de sase litere-iubire. Este conceptul care razbate permanent din Evanghelia lui Ioan si din toate cele trei epistole ale sale. Ioan, mai mult decat oricare dintre apostoli, este imbibat de acest spirit, predandu-i-se cel mai complet acestei iubiri transformatoare a lui Hristos.[86] Astfel, in special epistolele sale respira de acest spirit al iubirii.[87] Tema lui favorita a fost iubirea infinita a lui Hristos.[88]

d. Scriitorul isi foloseste, de asemenea, propriile-i cuvinte-cuvinte pe care el le-a selectat si, facand asfel:

e. Scriitorul isi transpune propriile-i trasaturi si propria sa experienta. Luca era numit "preaiubitul doctor." Si, intr-adevar, intregul volum al Evangheliei sale este scris folosind terminologia medicala. Luca scrie din perspectiva omului de stiinta. De exemplu, el este singurul dintre cei patru scriitori de Evanghelii care mentioneaza faptul ca Isus "a transpirat . . . cu picaturi mari de sange."

Amos vorbeste limbajul vacarului, al ciobanului.

Dar Pavel? Pregatit in ceea ce priveste metodologia si frazeologia filozofiei, Pavel a scris anumite lucruri care unui pescar, asemenea lui Petru, ii pareau "grele de inteles" (2 Petru 3:16).[89]

Aspectul divin, adica acela al lucrarii Duhului Sfant, este relevat in patru feluri, dupa cum ne sugereaza T. Housel Jemison:

a. El lumineaza mintea: Scriitorul este facut in stare sa inteleaga adevarul.

b. El indeamna la gandire: Adica, El stimuleaza procesul rationalizarii.

c. El ilumineaza memoria:
Profetul este facut, in felul acesta, in stare sa-si aminteasca evenimente si idei.

d. El directioneaza atentia asupra problemelor ce urmeaza a fi scrise: El se ocupa in mod special cu selctarea temei si a continutului.[90]

5. Verbal contra plenar. Doamna White afirma in mod direct faptul ca nu cuvintele Scripturilor sunt cele ce au fost inspirate, ci mai degraba oamenii care le-au scris-profetii care au fost "scriitorii lui Dumnezeu, insa nu penitele Sale."[91]

Se poate recunoaste aici o problema semantica-un cuvant dat poate avea mai multe intelesuri pentru diferiti oameni. Cu toate acestea daca un scriitor sau un vorbitor este echilibrat din punct de vedere intelectual, el poate, in mod obisnuit, sa-si exprime gandurile in mod plenar.[92] Acelasi adevar poate fi exprimat in diferite feluri fara vre-o contradictie esentiala.[93]

De fapt, "inspiratia nu actioneaza asupra cuvintelor omului sau asupra expresiilor sale, ci asupra omului insusi, care, sub influenta Duhului Sfant este imbibat de idei."[94]

6. Ceea ce Biblia nu este. Biblia nu reda in copie la indigo cuvintele, logica sau retorica lui Dumnezeu.[95] "Dumnezeu, ca si scriitor, nu este reprezentat."[96] Intr-adevar, Dumnezeu a spus ca gandurile Lui nu sunt gandurile noastre si nici caile Lui nu sunt caile noastre (Isaia 55:8, 9). Cu toate acestea Biblia arata catre Dumnezeu ca fiind "Autorul" ei. [97] Hristos "Insusi [este] Autorul acestor adevaruri revelate."[98]

7. Totalitatea. Ellen White lua Biblia exact asa cum era--"Cred in toata Biblia."[99] Si ea insista pe langa ascultatorii si cititorii ei sa "luati Biblia asa cum o cititi." [100] Amplificand aceste idei in alta parte, ea continua: "Fiecare capitol si fiecare verset este o comunicare a lui Dumnezeu adresata omului." [101]

8. Supravegherea lui Dumnezeu. Domnul a pastrat in mod miraculos Biblia de-a lungul secolelor in forma esentiala pe care o avem astazi. [102] Intr-adevar, pastrarea Bibliei este un miracol tot atat de mare ca si inspirarea ei.

Desigur ca Biblia nu a fost data printr-o "neintrerupta exprimare." Ci, de-a lungul generatiilor succesive, aceasta a fost data, bucata cu bucata, asa cum Providenta a apreciat a fi necesar, in functie de diferitele nevoi pe care le-a identificat in diverse locuri. "Biblia a fost data pentru scopuri practice." [103]

In mod continuu mana lui Dumnezeu este vazuta in darea mesajelor, in transcrierea mesajelor, in alaturarea cartilor intr-un Canon si in pastrarea Bibliei de-a lungul diferitelor perioade. [104]

9. Unitatea. Ellen White face o interesanta distinctie in legatura cu unitatea: In vreme ce nu totdeauna exista o unitate "aparenta", totusi exista o "unitate spirituala." Iar aceasta unitate este comparata de ea cu un mare fir de aur ce uneste intregul, si care fir este descoperit de "sufletul iluminat."

Dar, pentru a trasa aceasta unitate se cere exercitarea rabdarii, gandirii si a rugaciunii. [105]

In zilele cand imperiul britanic stapanea marile iar vasele lui erau manate de vant si nu de motoare, vasele flotei Maiestatii Sale imperiale aveau, fara nici o exceptie, franghii rosii pe tot vasul . Acest tip de franghie slujea pentru doua scopuri: Facea usoara identificarea vasului in cazul in care era furat; si de asemenea, asigura marinarii (a caror vieti adesea depindea de calitatea franghiilor pe care le manuiau) ca aveau la indemana franghia de cea mai buna calitate.

Aplicand aceasta analogie la Biblie, sangele lui Isus este firul rosu care uneste intreaga Scriptura. Acesta unitate este aratata la nivelul a cinci domenii, dupa cum afirma Jemison:

a. Scopul: Povestea planului de mantuire.

b. Tema: Isus, crucea, coroana.

c. Armonia invataturii: Doctrinele Vechiul si Noul Testament sunt asemanatoare.

d. Dezvoltarea: Progresia gradata de la creatiune si pana la aducerea rascumpararii care culmineaza cu momentul restaurarii finale.

e. Coordonarea profetiilor: Pentru ca, evident, a lucrat acelasi Duh Sfant! [106]

10. Niveluri de inspiratie. Ellen White se pronunta foarte clar ca nu trebuie ca sa se afirme de catre crestinii ca o parte a Scripturii este inspirata iar alta nu este, sau ca exista nivele de inspiratie in Biblie. Dumnezeu nu a instruit sau inspirat oameni sa faca asa ceva. [107]

 

Teoria inspiratiei ca intalnire [108]

Cel de-al treilea punct de vedere asupra inspiratiei poarta diferite etichete: "Neo-ortodoxie," "existentialism" (de tip religios), sau pur si simplu "intalnire" (nume dat dupa unul dintre foarte proeminentele cuvintele folosite in jargonul de casa al acestei teorii). Aceasta teorie se bazeaza, in ultima instanta, pe conceptul filozofului Martin Buber: "Eu-Tu". In cele ce urmeaza vor fi examinate cele trei tendinte, sau postulate de baza:

Mai degraba subiectiv decat obiectiv.

1. Inspiratia, prin natura ei intima, este in mod intrinsec subiectiva si nu obiectiva.

Punctele de vedere ale verbalistilor si plenaristilor sunt destul de diferite si distincte, astfel ca primul punct de vedere afirma ca inspiratia consta in cuvintele exacte folosite, iar ultimul crede ca inspiratia consta in ideile comunicate prin profet, dar cu toate acestea si unul si celalat se aseamana intr-un aspect: Ambele puncte de vedere sustin ca inspiratia este in mod esential obiectiva si nu subiectiva.

Pana la inceputul secolului trecut, acestea erau cele doua pozitii de baza din lumea crestina. La acestea s-a mai adaugat si pozitia filozofului-teolog Martin Buber, care a ajutat la dezvoltarea unei noi teorii asupra inspiratiei. Aceasta teorie sustine, printre alte puncte de vedere, ca inspiratia, prin insasi natura ei, este in mod inerent subiectiva si nu obiectiva. Insa ce inseamna acest lucru in termeni practici?

Prin "intalnire" teologul considera ca revelatia (sau inspiratia) este o experienta ce are loc in cadrul unei intalniri de tip "Eu-Tu" dintre profet si Dumnezeu. Si este, prin urmare o experienta primara, fara ca sa aiba loc nici un schimb de informatie.

Revelatia, pentru teologul intalnirii, este "dezvaluirea de Sine a lui Dumnezeu catre om, insa nu impartasirea de catre Dumnezeu a adevarurilor, . . . o intalnire de tip 'Eu-Tu' cu Dumnezeu inseamna deplina prezenta a lui Dumnezeu in constiinta" profetului, dupa cum a formulat profesorul seminarist Raoul Dederen. [109]

Nu exista nici o comunicare de informatie in teologia intalnirii. Dumnezeu nu exprima nici un cuvant. Nici o afirmare a adevarului nu este facuta in vreun fel sau altul in acest tip unic de relatie. Adevarul nu este vazut ca un concept, in sensul lui obiectiv, ci ca pe experienta subiectiva.

In acest moment, cel care apara punctul de vedere al intalnirii, va afirma ca exista un continut. Insa continutul nu este impartasirea unui anumit concept despre Dumnezeu, ci mai degraba impartasirea cu Cineva-cu Dumnezeu Insusi, care se adreseaza sufletului crestin in mod individual si-l cheama la un raspuns personal in acest tip de relatie.

Revelatia, din punctul de vedere al teoriei intalnirii este, in ultima instanta,  deplina revelare a lui Dumnezeu in constiinta porfetului. In aceasta experienta nu exista nici o comunicare de idei, adevaruri concepte sau mesaje.

Asa cum am vazut mai inainte, scriitorii Bibliei comunica in mod energic ceea ce Dumnezeu a spus in mod particular si unic prin intermediul oamenilor inspirati. Pur si simplu nu se pot denatura sensurile unor asemenea declaratii cum este, de exemplu, cea facuta in 2 Samuel 23:2: "Duhul Domnului vorbeste prin mine, iar cuvantul Sau este pe limba mea"!

Cererea facuta de regele Zedechia profetului Ieremia este, in mod autentic, punctul de vedere biblic asupra inspiratiei: "Ai vre-un cuvant din partea Domnului?" (Ieremia 37:17).

Dar nu este numai punctul de vedere al Vechiului Testament asupra inspiratiei. In trei locuri din Fapte, Luca foloseste expresii ca "Duhul Sfant prin gura lui David a spus" (cap. 1:16), " a spus Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai prooroci din vechime " (cap. 3:21), si "prin gura servitorului Sau David [Dumnezeu] a zis," etc. Capitolul patru din 1 Timotei incepe cu "Dar Duhul vorbeste lamurit, ca . . . ," iar cuvintele de deschidere a epistolei catre Evrei declara ca inca din acele zile de demult Dumnezeu a vorbit prin gura profetilor, iar mai recent El a vorbit omenirii direct prin Fiul Sau.

Aparatorii punctului de vedere al intalnirii sustin ca persoana profetului este inspirata (ceea ce este adevarat), insa ideile si cuvintele profetului exprima propriile lui idei si nu cele ale lui Dumnezeu (ceea ce este fals).

Mai departe, acestia sustin faptul ca profetul este interpretul dezvaluirii de Sine a lui Dumnezeu, in termeni relevanti pentru zilele sale; iar aceste idei pot contine erori. Ele pot fi chiar ne-stiintifice sau ne-istorice (ca de exemplu: ideea lui Moise de creatie a lumii in sapte zile solare literale); desi profetul este fara nici o indoiala inspirat, inspiratia lui nu are de a face ideile!

Mai departe sustinatorii ideii intalnirii pun un mare accent pe context. Scopul lor este acela de a demonstra "conditionarea istorica"-ideea ca profetul este o victima neajutorata (dar si produsul) mediului sau, copilariei sale, educatiei si climatului de gandire.

Desi plenaristii sunt interesati de context, acestia il folosesc pentru a descoperi prin examinarea circumstantelor istorice imprejurarile in care a avut loc darea mesajului respectiv si daca acele cuvinte ale profetului constituie un principiu-(adica acea regula de comportament uman perfecta si neschimbatoare) sau o regula (aplicatrea unui principiu intr-o anumita situatie, in care caz aplicarea acesteia se poate schimba in functie de schimbarile de situatie).

2. Continutul cuvantului versus existenta cuvantului. Acela care sustine teoria intalnirii afirma ca Biblia contine cuvantul lui Dumnezeu, dar nu este cuvantul lui Dumnezeu. In acest punct de vedere, Biblia nu mai este o revelatie in sensul cuvantului din secolele dinaintea sec. 20 ci este, mai degraba, o marturie a experientei revelatiei.

Referitor la continut, acest punct de vedere vede pur si simplu Biblia ca pe un rezultat al ratiunii scriitorului vis-a-vis de manifestarea de Sine a lui Dumnezeu in fata lui. Cu alte cuvinte, Moise nu a primit cele Zece Porunci direct de la Dumnezeu si nici nu a primit instructiuni precise cu privire la templul pamantesc, la mobilierul sau cu privire la ceremoniile sale.

Astfel ca promotorii acestei teorii nu cred ca exprimarea conceptelor din Scriptura constituie Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum cred plenaristii. Plenaristii sustin faptul ca inspiratia este obiectiva-adica este ceva care vine din afara individului si ca prin aceasta este el judecat zilnic. Admiratorii teoriei intalnirii vad cuvantul lui Dumnezeu ca pe o experienta personala si subiectiva-o experienta a constiintei, o experienta deosebit de remarcabila si de constrangatoare. Experienta, asa dupa cum o vad acesti teologi, constituie Cuvantul lui Dumnezeu-si nu ideile, gandurile, conceptiile sau adevarul exprimat in propozitii.

Dupa cum profetul incearca sa se exprime pe sine prin propriile idei sau ganduri, descriind "intalnirea dintre divin si uman", tot astfel el incearca sa exprime cuvantul lui Dumnezeu dupa cum l-a simtit in acea experienta. Aceasta incercare poate fi comparata cu relatarea marturiei unei persoane despre intalnirea sa cu Dumnezeu in rugaciunea din saptamana aceea.

Pentru suporterul intalnirii, profetul este inspirat la nivelul inimii si nu la nivelul capului. Datorita acestui fapt si persoana care aude sau citeste cuvintele profetului are o experienta subiectiva. Prin urmare adevarul este definit ca ceva experimental. Experienta devine Cuvantul lui Dumnezeu adresat ucenicului si nu faptul ca acest Cuvant este definit in forma cuvintelor literale, in forma conceptelor si propozitiilor exprimate de profet.

Plenaristul nu subapreciaza locul experientei in viata crestinului; intr-adevar, in cel putin 13 locuri Ellen White foloseste expresia religie experimentala. Insa experienta umana niciodata nu inlocuieste Cuvantul obiectiv a lui Dumnezeu, care trebuie sa determine validitatea tuturor experientelor. [110]

3. Cantitativ, dar nu calitativ. In final, pentru admiratorul intalnirii, oricine este inspirat. Profetul are doar un grad mai mare de inspiratie decat individul obisnuit.

Chestiunea din acest punct presupune o diferenta in grad versus o diferenta de tip. Profetul are un grad de inspiratie mai intens, dupa cum se sustine, decat oamenii obisnuiti. Elocventa unui profet, pastor sau politician poate conduce oamenii sa faca lucruri pe care ei nu le-ar face in mod obisnuit. Intrucat o astfel de persoana ii ridica in scoate din ei insisi, din acest motiv persoana este considerata a fi "inspirata."

In mod cert, poate exista un anumit tip de inspiratie seculara, ne-profetica. Consideram cateodata pe cate un artist, sculptor, compozitor sau interpret ca fiind "inspirat." Insa aceasta este o inspiratie comuna, seculara, care nu are nimic de a face cu tipul de inspiratie profetica despre care se vorbeste in Biblie.

In inspiratia Biblica profetul este luat in viziune. El isi poate pierde puterea naturala si poate primi o inzestrare cu putere supranaturala. Pentru profet, Dumnezeu respira-in mod literal; pentru ca in starea de viziune profetul nu mai respira. Iar in timpul acestei stari, profetul primeste mesajul infailibil din partea Domnului.

Indivizii obisnuiti pot fi miscati de cuvintele inspirate ale profetului; vietile lor pot fi in mod fundamental schimbate in bine. Insa o astfel de experienta nu este "inspiratia" pe care au posedat-o sciitorii Bibliei si Ellen White. Atunci cand oamenii obisnuiti sunt "inspirati," aceasta este un tip oarecum diferit de inspiratie in raport cu tipul prezentat de Biblie. Este o diferenta de tip si nu de grad.

Aceasta idee cu privire la gradele de inspiratie, ce prevaleaza atat de in teologia intalnirii are, istoric vorbind, un anumit apel si la adventism. In 1884, printr-o seriile de zece articole publicate in revista Review and Herald, presedintele Conferentei Generale, George I. Butler, lua pozitie in favoarea gradelor de inspiratie. Ellen White i-a scris o scrisoare de mustrare [111] prin care arata faptul ca Dumnezeu nu a inspirat aceste serii de articole si nici nu a aprobat invatarea acestor puncte de vedere la sanatoriu, colegiu sau prin intermediul editurii din Battle Creek!

O diferenta semnificativa

In acest moment, cititorul poate ca spune, destul de plictisit: " Pana la urma care este diferenta practica pe care o are aceasta pozitie fata de aceea pe care o am eu?" Este una mare. Haideti sa observam cateva implicatii semnificative ce rezulta datorita acceptarii punctului de vedere al teoriei intalnirii:

1.    Biblia nu mai este un purtator etern al adevarului; nu mai este o carte ce contine doctrine. Ea pur si simplu degenereaza intr-o marturie a "intalnirii divinitatii cu omul", a intalnirii dintre Dumnezeu si profet. Nu mai este o afirmare a adevarurilor de la Dumnezeu sau a adevarurilor despre Dumnezeu. Ci este, pur si simplu, o parere personala a profetului, o reactie subiectiva fata de o experienta mai inalta.

2.    Cititorul cuvintelor profetului devine ulterior autoritatea, sau arbitrul, ce decide ce anume este inspirat (pentru el) si ce nu este inspirat. El citeste Biblia in mod critic, dar nu este obligat sa creada ceea ce spune ea in principiu, in sens conceptual, ci dimpotriva, el doar interpreteaza intelesul acesteia pentru sine. El este cel care decide daca o afirmatie va fi acceptata la intreaga ei valoare, sau daca nu va fi acceptata de loc.

Experienta subiectiva a cititorului devine normativa-standardul a ceea ce el va accepta sau respinge in va fi in legatura cu propria sa viata sau experienta.

Daca nu exista un criteriu obiectiv cu privire la revelatie, atunci nu exista nici o modalitate prin care individul sa-si poata valida experienta, neputand pana la urma sa determine daca experienta sa este de la Duhul Sfant sau de la un spirit nesfant. Nu este atat de simplu sa spui ca experienta cuiva este "auto-autentificativa." Caci, dupa cum comenta profesorul teolog John Robertson anterior, aceasta: "Poate fi, de asemenea, auto-inselatoare."

3. Perceptia subiectiva este o distorsiune. Prin urmare aceasta perceptie este in mod legitim distorsionata de loc sau de context. Perceptia este, de asemenea, distorsionata de propriul loc ocupat in respectiva experienta, ne mai putand face din aceasta un criteriu pentru autentificare. Punctul subiectiv de vedere accentueaza "autonomia conditionarii istorice," si demitologizeaza profetul ca necesitate a intelegerii contemporane. Mai departe, aceasta perceptie distorsioneaza inspiratia profetica prin impunerea ideii de grade inspiratie in cadrul aceastei categorii.

4. Punctul de vedere al intalnirii adopta ca rezultat urmatoarele pozitii teologice:

a. Creatia, ca invatatura din cartea Geneza, nu este nici literala si nici stiintifica. Mai degraba avem evolutia drept punct de vedere favorit, in care cartea Geneza este vazuta ca fiind pur si simplu o relatare a unei idei ciudate existente in timpul lui Moise.

b. Referitor la intruparea lui Hristos Isus, El nu a fost cu adevarat o fiinta divin-umana. A fost numai un om. Punctul de vedere al teoriei intalnirii respinge evenimentele supranaturale precum: nastrerea dintr-o femeie virgina si a miracolele, asa cum le definim in mod obisnuit.

5. In ceea ce priveste demonologia, spune admiratorul teoriei intalnirii, Biblia pur si simplu relateaza idei obisnuite ale vremii in care acestea erau populare, dar este incorect a crede ca demonii poseda corpuri fizice si anumite nefericite victime umane. Astazi, spune acesta teorie mai departe, stim ca toate bolile mintale si toate manifestarile lipsei de sanatate mintala sunt cauzate de conditii enterne, cum ar fi dezechilibrele chimice si un mediu nefavorabil-dar nu de catre spirite.

Plenaristii pot, in mod cert, sa fie de acord ca anumite boli, probabil cele mai multe dintre acestea, pot sa aiba cauze externe si deloc supranaturale; insa ei nu pot accepta punctul de vedere conform caruia toate bolile mintale sunt cauzate in acest fel. Autorul acestui material a vazut mai multe lucruri in timpul celor 12 ani ai misiunii sale pentru a mai crede ceea ce sustin admiratorii teoriei intalnirii!

In finalul analizei concludem faptul ca suporterii teoriei intalnirii, al punctului de vedere ca inspiratia este subiectiva, neaga in ultima instanta "credinta data sfintilor odata pentru totdeauna." Este o substituire mestesugit alcatuita cu ajutorul unei "povesti mestesugit alcatuite" fata de revelarea infailibila a adevarului dat de catre Dumnezeu (in mod obiectiv) profetilor inspirati divin. Iar cei care accepta acest punct de vedere risca sa-si piarda viata vesnica.

IV. Scopul Inspiratiei / Revelatiei

Leslie Hardinge, veteranul unui colegiu adventist de ziua a saptea si profesor de seminar biblic, a facut odata o afirmatie foarte profunda: "Fara analogie nu exista o invatare reala." Invatarea cea mai efectiva se afla in Biblie mai mult decat in oricare alt loc, pentru ca ea este pusa in opera cu ajutorul metaforei si al asemanarii. Hadeti atunci sa observam doua metafore pe care scriitorii Bibliei le folosesc in Noul Testament pentru a largi intelegerea noastra cu privire la scopul inspiratiei / revelatiei.

Doua metafore biblice

1. Apostolul Pavel a reluat discursul despre inspiratia profetica ca dar al Duhului Sfant-adica unul dintre asa-numitele "daruri spirituale" (Efeseni 4; 1 Corinteni 12).

O persoana poate primi, in mod obisnuit, tot felul de daruri. Unele daruri sunt nefolositoare si poate chiar jenante. Insa cele mai valoroase daruri pe care l-am primit eu au fost atat cele de natura utilitara, care-mi implineau nevoile existentei zilnice (precum un stilou, o servieta, sau o masina de scris) cat si sub forma darului din iubire, adica sentimentul care a insotit darul, sentiment care transcede valoarea imediata a darului. Acest sentiment acorda darului o valoare pe care acesta nu l-ar poseda in alte circumstante.

Darul profetiei poate fi descris in aceeasi termeni. Pentru unii este lipsit de utilitate. Pentru altii este o continua jena si enervare, pentru ca acesta se interpune in repetate randuri cu stilul lor de viata, ocupandu-se de ceea ce trebuie facut in situatiile particulare si concrete ale existentei de zi cu zi.

Alegerea metaforei dar este una fericita atunci cand se pune problema inspiratiei / revelatiei. Scopul acestui dar este acela de a promova lucrarea de slujire a trupului (bisericii) lui Dumnezeu-in vederea consolidarii si conducerii bisericii (Efeseni 4:12-15). Observati patru scopuri avute in vedere de acest dar:

a. Perfectionarea sfintilor (prin care ei sa creasca pana la statura lui Hristos).

b. Unificarea sfintilor (asa incat sa nu exista nici o schisma in trupul lui Hristos. Vezi 1 Corinteni 12:25).

c. Edificarea sfintilor (scrierile inspirate pun la dispozitie doctrina, mustrarea, corectia, si instruirea cu privire la neprihanire. Vezi 2 Timotei 3:16).

d. Inradacinarea sfintilor (pentru ca ei sa poata avea o ancora care sa-i mentina in siguranta in bataia valurilor ce s-ar putea abate asupra doctrinei).

2. Apostolul Petru adauga si o a doua metafora. De fapt o imprumuta dintr-un psalm a lui David. El vede inspiratia profetica ca pe o asemanare cu lumina ce straluceste intr-un loc intunecos pentru un scop necesar si practic-acela de a ne feri de poticniri si caderi (2 Petru 1:19). Cu un mileniu inainte, David comparase Cuvantul lui Dumnezeu cu o "candela" pentru picioare, o "lumina" pe carare (Psalmul 119:105).

In calitate de "lumina," inspiratia profetica serveste pentru doua functii de valoare:

a. Unul din scopurile importante ale scrierilor profetice (caci este limpede ca nu este singura lor functie) este acela de a descoperi evenimentele viitoare. Revelatia ne ajuta in felul acesta sa facem o pregatire adecvata pentru evenimentele viitoare si ne face in stare sa ne raportam constructiv fata de aceste evenimente ce vor avea loc. [112] In orice caz, un motiv mai putin evident pentru includerea elementului profetic in Scriptura este acela de a valida originea divina a Bibliei-de a arata faptul ca Dumnezeu este Autorul ei. Muritorii nu pot prezice ce se va intampla nici chiar cu un moment mai inainte; insa Dumnezeu poate spune cu secole inainte ceea ce se va intampla. Aceasta functie a inspiratiei a fost tema speciala a lui Isaia. [113]

b. La fel de importanta este si functia revelatiei ca lumina ce protejaza pe credincios. Scrierile inspirate furnizeaza lumina ce arata tinta pe care o are Satana si metodologia propusa de el pentru atingerea obiectivului. Si este deosebit de adevarat faptul ca atunci: "Cand nu este nici o descoperire dumnezeiasca, poporul piere (este fara frau - versiunea Cornilescu) " (Proverbe 29:18).

Concluzie

"Sa ascultam, deci, incheierea tuturor invataturilor" care nu sunt numai sunetul indrumarii de tip pedagogic, ci sunt, in egala masura, si un imperativ spiritual.

Inspiratia, asa cum s-a aratat, este procesul prin care Dumnezeu raspandeste in mod unic si etern adevarurile Sale prin "slujitorii Sai, proorocii," care "in multe randuri si diverse chipuri" au vorbit contemporanilor si acelora care, mai tarziu, ar urma sa fie facuti in stare a pricepe intentia si vointa Divina pentru viata lor.

In mod special, in aceste ore de final de istorie a pamantului, exista o nepermisa trecere peste nevoia de a intelege cum opereaza aceste fenomene, asa incat, cineva nu doar sa aiba o intelegere inteligenta asupra a ceea ce Dumnezeu incearca sa ne spuna, ci si sa evite pericolele si capcanele care apar ca urmare a sustinerii acestor puncte false de vedere.

Avertismentul lui Pavel dat sfintilor in Noul Testament- "Nu stingeti Duhul [nu lasati candela sa se stinga!]. Nu dispretuiti proorociile. Cercetati toate lucrurile si opriti ce este bun" (1 Tesaloniceni 5:19-21)-este un ecou al sfatului dat de Iosafat in Vechiul Testament: "Incredeti-va in proorocii Domnului Dumnezeului vostru si veti fi intariti; incredeti-va in profetii Lui si veti izbuti" (2 Cronici 20:20).

In cea de-a doua prezentare a acestor serii vom lua in discutie chestiunea ne-devierii si a infailibilitatii-Oare gresesc vreodata profetii adevarati? Experienta lui Ellen White va fi examinata in lumina dovezilor puse la dispozitie de profetii Bibliei.

Partea a II-a: Infailibilitatea: Gresesc vreodata profetii adevarati?

 
Introducere

Fotbalul teologic cu privire la "infailibilitate" si "lipsa greselilor" agita mintile si inimile crestinatatii evanghelice de astazi, in special in acele aspecte legate de inspiratia profetica. Cea mai mare parte a discutiei se invarte in jurul consideratiilor de ordin semantic, [114] plasandu-se astfel mai aproape de asocierea cu teoria inspiratiei verbale. Nu in ultimul rand, este nevoie sa apara intrebari-dar si raspunsuri-cum ar fi: Gresesc vreodata adevaratii profeti? Se implinesc toate previziunile adevaratului profet de fiecare data, in proportie de suta la suta? Mai are posibilitatea adevaratul profet sa mai schimbe ulterior ceva din ceea ce a scris sau spus?

Webster defineste infailiblilitatea ca pe "1: incapabil de gresala: nu greseste; 2: nu este raspunzator de inducerea in eroare, de inselare sau de dezamagire: cert; 3: incapabil de eroare in definirea doctrinelor referitoare la credinta si morala." [115] Mai departe reda si ideea: fara gresala, ca fiind: "liber de eroare: infailibil." [116]

Aceste probleme legate de infailibilitatea profetica apar datorita faptului ca Scripturile afirma a fi niste scrieri mai de incredere decat productiile literaturii obisnuite ce au autori umani.

Dupa cum s-a luat nota in partea I a acestor serii: "Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu" (2 Timotei 3:16). Nu este deloc responsabil a introduce "interpretarea privata" intrucat, mesajul nu-si are originalitatea in initiativa privata sau in creativitatea privata. In schimb: "Oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant" (2 Petru 1:21). Prin urmare, spune Petru, "luati aminte" la aceasta (vers. 19).

In acelasi spirit se exprima si Pavel, citandu-l pe Petru, atunci cand avertizeaza pe crestinii tesaloniceni: "Nu stingeti Duhul. Nu dispretuiti proorociile. Cercetati toate lucrurile si opriti ce este bun " (1 Tesaloniceni 5:19-21).

De ce? Ne raspunde Petru-pentru ca avem cuvantul "sigur" al profetiei (2 Petru 1:19). Traducatorii din vremurile mai recente au redat pasajul: cuvantul scriitorilor profetici este "facut mai cert," "> [117] "facut mai sigur," [118] "inca sigur," [119] "inca tare," [120] "confirmat," [121] "reafirmat," [122] si "mai pe deplin garantat." [123]

In cazul acesta, nu unicitatea scrierilor inspirate sunt puse sub semnul intrebarii, adica daca sunt sau nu "mai sigure" decat scrierile neinspirate; ci mai degraba: care este in esenta aceasta "certitudine mai mare"? In ce fel sunt aceste scrieri "mai sigure"?

Se pot gasi mai multe modele de analogie printre crestinii evanghelici si printre adventistii de ziua a saptea:

1. Teoria "camasii de forta": Acest punct de vedere sustine ca Duhul Sfant controleaza profetul in timpul procesului de inspiratie atat de rigid, atat de strans, incat porfetului ii este practic imposibil sa faca erori in vreun fel sau altul.

Aceasta pozitie este bine ilustrata in cuvintele unui evanghelist adventist de ziua a saptea, care explica ne-adventistilor, intr-o predica a sa, scrierile lui Ellen White:

Si apropo, predictiile lui Ellen White in acest moment s-au dovedit a fi corecte de fiecare data. Medium-urilor le place sa vorbeasca despre realizarile lor mediocre. Ei sunt foarte mandrii daca predictiile lor sunt corecte in proportie de saptezeci si cinci la suta.

Cum adica? Un profet a lui Dumnezeu cu o predictie medie? Niciodata! Un profet a lui Dumnezeu este corect suta la suta sau nu este corect de loc!

Si inca ceva! Un profet a lui Dumnezeu nu-si schimba punctul de vedere!

Cred ca incepeti sa distingeti diferenta dintre un profet-un profet adevarat-si un medium.

Sunt sugerate astfel trei postulate: (a) Adevaratul profet are un CAP (Coeficientul de Acuratete Profetica) de suta la suta, in timp ce medium-urile (si profetii falsi), de obicei au un procent de numai 75-80 la suta CAP; (b) Daca un profet a lui Dumnezeu nu are dreptate in procent de 100 la suta, atunci nu are dreptate niciodata; si (c) un profet adevatat nu se intoarce niciodata sa schimbe ceva din ceea ce a scris sau a spus de-a lungul afirmarii sale profesionale ca profet.

Aceasta pozitie imprumuta foarte mult dintr-o filozofie primara cu privire la inspiratie, a carui autor sustine intr-o carte bine cunoscuta despre Ellen White, publicata in urma cu cativa ani, urmatoarele:

Un profet adevarat [italicele sunt din original] nu este un medium care realizeaza predictia cu ajutor mental sau cu ajutorul unei carje "spirituale" ci, dimpotriva, este cineva care nu are nici un grad de libertate de a se intoarce si a controla impulsul profetic ori amintirea profetica. Aceste impulsuri sunt supra-impuse in mintea constienta a profetului de catre o fiinta supranaturala si personala, ce are o cunostinta absoluta atat despre trecut cat si despre viitor, ne-permitand nici un fel de eroare sau vre-o eroare umana de calcul. [124]

Aceasta pozitie are probleme si implicatii serioase atat in legatura cu Biblia, cat si in legatura cu scrierile lui Ellen White, asa cum de altfel vom vedea mai departe.

2. Teoria "interventiei": Acest punct de vedere sustine ca daca prin umanitatea sa, un profet a lui Dumnezeu, greseste si daca natura acestei erori este suficient de serioasa sa afecteze (a) directia bisericii lui Dumnezeu, (b) destinul etern al unei persoanei, sau (c) puritatea doctrinei, prin urmare atunci (si numai atunci), Duhul Sfant mana imediat profetul sa corecteze eroarea, asa incat sa nu mai aiba loc nici o vatamare cu caracter permanent.

Aceasta pozitie poate fi pusa la egalitate cu realitatea obiectiva a Scripturii si a scrierilor lui Ellen White. Insa, inainte de a aplica testul aciditatii la aceste doua teorii, ar trebui sa ne luam o pauza pentru a examina natura si sursa credintei religioase.

In acest context sunt relevante mai multe intrebari, care de altfel sunt si destul de penetrante: (1) In care dintre cele doua teorii prezentate credeti? (Sau, poate, aveti cumva o a treia teorie la care sa subscrieti?) (2) De ce credeti in acest fel? Iar acesta a doua intrebare poate fi chiar mai importanta decat prima.

Este credinta dumneavoastra bazata pe o sursa credibila-adica niste predicatori favoriti, pastori, profesori ai Bibliei, invatati a caror pozitie ati adoptat-o dintr-un respect deosebit si, pentru ca aveti o mare incredere in aceste persoane, ati acceptat respectiva pozitie in mod ne-critic; ei bine, ce aveti de spus la aceasta? Sau poate ca va sustineti pozitia intrucat o considerati validata obiectiv?

In zilele lui Pavel, despre credinciosii crestini din Berea s-a spus ca erau "mai alesi (nobili-n.t.)" decat compatriotii lor din Tesalonic, din doua motive, ce au o mare relevanta pentru noi in aceasta discutie:

1.    Ei au primit cuvintele lui Pavel cu "toata ravna." Adica, erau deschisi la lumina noua; nu aveau mintile inchise.

2.    Ei "cercetau in fiecare zi Scripturile, ca sa vada daca ce li se spunea este asa " (Fapte 17:11). Adica, ei validau ceea ce auzeau inainte de a accepta; nu erau creduli, lipsiti de spirit critic, asa incat sa accepte ce li s-a spus fara a verifica personal aceasta in Cuvantul lui Dumnezeu.

Pavel pare sa fi uitat ceva in ceea ce spusese celor din Berea: "Nu sunt numai un profet inspirat al Domnului, ci posed si cel mai inalt dar spiritual-cel al apostoliei. Nu aveti nevoie sa verificati ceea ce v-am spus intrucat, am cea mai mare autoritate de la Dumnezeu pe acest pamant."

Dar el nu a spus asta. In schimb i-a laudat nu doar pentru simplul fapt ca s-au gandit la cuvintele lui, ci si pentru ca au mers la scrierile inspirate spre a verifica daca ceea ce a spus el era asa cum a afirmat.

Cercetare in vederea validarii adevarului

Cum ar trebui cineva sa verifice adevarul? Oare prin luarea la cunostinta a liderilor care-l promoveaza si acceptarea pozitiei care atrage numarul cel mai mare de sustinatori? In nici un caz.

Cum este cel mai bine sa determinam ora exacta in timpul zilei? Daca cineva intreaba: "Cat este ceasul?" si primeste raspunsul: "Este 7 si 10 minute", atunci cum poate sa stie daca ce i s-a spus este sau nu corect? Apropo, daca intrebati pe mai multi oameni cat este ceasul, s-ar putea sa primiti tot atatea raspunsuri pe cat de multi oameni cu ceas ati intrebat. In plus, probabil, fiecare persoana va presupune ca ceea ce a spus este cu adevarat ora exacta, in cazul in care altii isi vor exprima dezacordul.

Insa multe comunitati sociale au un numar de telefon la care se poate apela spre a se afla ora exacta. Unele posturi de radio si televiziune au un semnal anume ce poate fi auzit atunci cand se transmite ora exacta, semnal care este supra-impus tuturor vocilor acelora care citesc buletinele informative in studio.

Validarea orei exacte, pentru cei mai multi dintre noi, poate sa nu fie o chestiune cruciala. Daca este cu doua minute mai tarziu sau mai devreme, poate ca nu e foarte important. Insa validarea adevarului spiritual poate avea o importanta eterna.

Dar cum se face verificarea adevarului in vederea validarii? Raspunsul lui Jacques B�nigne Bossuet, episcop francez si predicator la curtea lui Louis XIV (secolul saptesprezece) este acum foarte elocvent. Regele Louis XIV era un mare iubitor al teatrului si adesea comanda interpretarea unor piese la curtea sa. Bossuet, pe de alta parte, era binecunoscut pentru opozitia sa fata de teatru, care, in opinia sa, era un inamic al dezvoltarii caracterului crestin si un instrument al raului.

Intr-o zi, continua povestea noastra, in timpul unui moment linistit dintre procesiunile curtii, Louis s-a uitat imprejurul sau si, vazandu-l pe Bossuet mai pe margine, a strigat in directia sa: "Episcopul meu, ce parere ai despre teatru?"

Curtenii au suspinat, intrucat cunosteau punctele de vedere ale amandoura. Dar mai stiau si pericolul emiterii unui verdict contrar opiniei regale. In cel mai bun caz, ofensatorul putea fi izgonit de la curte (o soarta, care pentru acesti sicofanti, era mai rea decat moartea); dar in cel mai rau caz acesta putea fi trimis la moarte.

Toata lumea astepta cu rasuflarea taiata raspunsul lui Bossuet, intrebandu-se cum va aborda el, in modul cel mai convenabil, aceasta dilema (exista o teorie conform careia decat un erou mort este mai bine sa fi un las in viata), sau daca va vorbi intru-totul conform convingerii inimii sale.

Bossuet si-a facut cu gravitate loc catre imediata prezenta a Regelui Soare, a ingenunchiat si a rostit cu inalta demnitate: "Sire, mi-ati cerut sa va spun ce cred eu despre teatru. Va voi spune, Sire, ceea ce cred. Exista personalitati ilustre in favoarea lui. . . si motive ilustre impotriva lui!"

Se poate spune la fel si despre teoria "camasii de forta" sau a "elementului neindoielnic"-"exista persoane ilustre in favoarea ei; dar si motive ilustre impotriva ei." Cum se va decide cineva in aceasta problema? Validarea este, un proces cu potential dureros, pentru ca uneori faptele ne forteaza a ne schimba opinii pastrate cu duiosie de multa vreme. Insa validarea este o necesitate intelectuala pentru oricine vrea ca adevarul sa-i fie la fel de important ca si viata insasi.

Este tot atat de important pentru fiecare dintre noi sa stim ce credem, pe cat este si de ce credem acel lucru.

In partea I a acestei serii am vazut declaratia lui Pavel prin care afirma ca: "comoara aceasta o purtam in niste vase de lut " (2 Corinteni 4:7) alaturi de observatia lui Ellen White ca "in lucrarea lui Dumnezeu de mantuire a omului, divinitatea si umanitatea sunt combinate." [125] Isus a fost atat Fiul lui Dumnezeu cat si Fiul Omului; iar ca acelasi tip de unitate dintre divin si uman exista si in ceea ce priveste Biblia. "Comoara" consta in adevarurile revelate si inspirate de Dumnezeu; iar "vasele de lut"-invelisul uman-care sunt cuvintele oamenilor, alese de ei pentru a comunica adevarul divin. [126]

"Comoara"-adevarul, sau mesajul dat de Dumnezeu-nu este doar "o revelatia infailibila a vointei Sale" ci si "autoritatea" [127]-avand caracter normativ si este elementul ce leaga pe crestini laolalta. Comentand problema infailibilitatii, Ellen White scria: "Numai Dumnezeu este infailibil." [128] "Omul este failibil, insa Cuvantul lui Dumnezeu este infailibil." [129]

Referitor la "vasele de pamant," adica partea umana a ecuatiei, doamna White adauga, "Tot ce este uman este imperfect"; [130] si "nici un om nu este infailibil." [131]

Unii s-au poticnit de faptul ca exista imperfectiuni in scrierile lui Ellen White. Exemplele citate de catre critici includ numaratoarea incorecta a aliatilor lui Avraam; afirmatia din perioada de inceput in care sustinea ca Dumnezeu a poruncit lui Adam si Evei sa nu atinga fructul oprit, corectata mai tarziu cu afirmarea faptului ca acestea au fost de fapt cuvintele Evei; afirmatia ca doar opt suflete au primit mesajul lui Noe, contrazisa in alta parte ca intelege prin afirmatia ca acesta este numarul celor care au ajutat la constructia corabiei; si, de asemenea, raportul ei privind lucrarea zilnica din cortul antic, [132] care nu este intru-totul asemanatoare cu descrierea din Pentateuc.

Unii critici au inceput sa se intrebe daca aceste imperfectiuni, aceste aspecte nedemne de incredere, nu sunt, totusi, motive insuficiente pentru a evita bazarea vre-unei doctrine pe scrierile ei. [133]

Nu exista nici o acuzatie adusa impotriva lui Ellen White, fata de rolul ei profesional de profet, care sa nu se ridice, prin asa numitele "inalte critici," mai intai impotriva scriitorilor Bibliei, indiferent daca asemenea acuzatii sunt in legatura cu interpretari rauvoitoare, cu privire fapte autentice, cu privire la copierea din scriitori neinspirati (o acuzatie examinata mai pe larg in partea I a acestei serii), cu privire la profetiile neimplinite, sau in legatura cu retractarea unor afirmatii facute in perioada timpurie a activitatii ei.

Sa nu pretindem de la doamna White mai mult decat am pretinde de la scriitorii Bibliei, dar nici sa pretindem mai putin (pentru motivele care voi fi puse in discutie mai pe larg in partea III a acestor serii).

Intorcandu-ne inapoi la afirmatia justa a lui Petru: "avem cuvantul profetiei facut si mai tare," haideti sa examinam, in mod succesiv, vietile profetilor si apoi declaratiile lor, pentru a vedea daca putem sa determinam faptul ca acest "element neindoielnic" functioneaza sau nu.

I. Absenta greselilor si viata privata a profetului

Dovezile istorice si Scriptura arata ca modul in care Duhul Sfant controleaza vietile nu exclude libertatea de a pacatui. Daca ni se spune ca "toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23), atunci acest lucru este valabil in egala masura si in dreptul profetilor. Pentru ca cineva sa-si dea seama de acest lucru, va trebui sa examineze viata fiecaruia in parte, asa cum este prezentata in scrierea sacra, pentru a descoperi natura si existenta pacatului (prin comitere sau prin omitere).

Unul dintre primii profeti mentionati in Scriputra este Avraam (Geneza 20:7). In mod repetat, atat Vechiul cat si Noul Testament i-l numeste tatal credintei, si intr-adevar, atat iudeii (prin Isac) cat si arabii (prin Ismael) i-l considera antecesorul lor.

Avraam nu a fost facut numai prescursorul unei natiuni a carui numar nu poate fi calculat si nici nu i-a fost oferita doar o relatie semnificativa cu Dumnezeu prin rolul si slujba de profet, ci a mai fost numit de insusi Iehova: "prietenul Meu Avraam." [134] (In Coran, scris de Mahomed in Arabia, acest nume este redat cu El Khalil. Filologii islamici afirma ca acest cuvant arab-limba cunoscuta prin nuantele si distinctiile ei fine de intelegere-ar trebui redat in loc de "prieten", cu "un prieten foarte special.")

Ce fel de om a fost acest "foarte special prieten" a lui Dumnezeu? In Geneza 12 ii vom descoperi pe Avraam si pe sotia sa Sara in Egipt. Intrucat Sara era o femeie foarte frumoasa, lui Avraam i se face frica de faptul ca Faraon va dori sa o adauge la haremul regal si sa-l omoare pentru a-si pregati astfel calea in vederea acestei cuceriri. Asa ca Avraam a reusit sa o faca pe sotia lui Sara sa declare ca ea este sora lui Avraam si nu sotia lui.

Intr-adevar, Sara era sora vitrega a lui Avraam, asa ca ceea ce a spus era pe jumatate adevarat; insa, totodata, ea era si sotia lui pe de-a intregul. Iar un adevar spus pe jumatate, este o minciuna spusa pe de-a intregul. Dumnezeu a trecut prin aceasta situatie intr-o maniera remarcabila, protejand viata prietenului Sau; iar lui Avraam si Sarei li s-au permis sa paraseasca Egiptul fara sa fie molestati, reusind sa-si ia cu ei toate posesiunile intacte.

Dar opt capitole capitole mai tarziu, in Geneza 20, vom descoperi ca aceeasi istorie se repeta -cu aceleasi rezultate. Dumnezeu l-a suportat indelung pe prietenul Sau special-asa cum indelung ne suporta si pe noi. Insa cineva s-ar putea astepta la un standard de comportament cat de cat mai inalt la profeti! In mod cert Avraam ar fi trebuit sa invete lectia inca de prima data. Insa nu a facut lucrul acesta, asa cum de altfel nici noi nu prea o facem.

Avraam nu a fost numai un "mincinos inaintea regelui" in doua ocazii, dar a mai pacatuit si prin faptul ca a consimtit la propunerea Sarei de a o lua pe Agar ca a doua sotie, pentru a "ajuta" planul lui Dumnezeu de a face pe Avraam tatal unui popor la fel de numeros ca nisipul marii si ca stelele cerului.

Sara era trecuta de varsta la care mai putea naste copii (Geneza 18:11) si nu putea crede ca Dumnezeu ar lucra un miracol, de aceea a cautat o solutie naturala. Insa luand-o pe Agar, una din servitoarele Sarei, pe post de sotie, Avraam a demonstrat o serioasa lipsa de credinta. Dumnezeu a intentionat ca Isaac sa fie un copil "miracol"-pentru ca el este in mai multe feluri un tip a lui Hristos. Si indiferent ca Avraam impreuna cu Sara s-au lasat ghidati in mod acceptabil de standardele din acea vreme, acest lucru a fost impotriva planului lui Dumnezeu. Pavel s-a folosit de aceasta ilustratie in epistola sa catre Galateni, in capitolul 4, pentru a o alegoriza pe Agar cu mantuirea prin fapte si pe Sara ca reprezentand mantuirea prin credinta.

Serioasa lipsa de credinta a lui Avraam in aceasta situatie a fost subliniata mai recent de catre un profet. Intrucat nu a crezut ca Dumnezeu va produce un copil miracol, si-a luat-o de nevasta pe Agar si, din aceasta cauza, Avraam a fost chemat dupa cativa ani sa-l aduca pe Isaac ca jertfa umana pe muntele Moria. Ellen White scria: "Daca ar fi trecut primul test si ar fi asteptat cu rabdare ca promisiunea Sa se implineasca in Sara . . . el nu ar mai fi fost supus testului celui mai sever la care a fost supus un om vreodata." [135]

Cu atat mai mult pentru El Khalil, prietenul lui Dumnezeu.

Nepotul lui Avraam, Iacov, si el profet, a fost un pacatos asemenea bunicului sau. De fapt, numele lui initial a trebuit sa fie schimbat in Israel dupa convertirea sa intrucat, vechiul nume insemna inselator sau inlocuitor; iar Dumnezeu nu putea avea un profet care sa aiba un astfel de nume intr-o vreme cand numele avea o semnificatie care transcendea cu mult semnificatia celui din timpurile moderne.

Apoi a urmat David. De doua ori in Scriptura, odata in Vechiul Testament si odata Noul Testament, lui David i se da titlul de "om dupa inima Lui [Dumnezeu]" (1 Samuel 13:14; mai vezi si Fapte 13:22). Dar ce fel de om a fost el? Ei bine, pe langa altele, in primul rand a comis adulter cu Batseba, si apoi l-a a ucis prin viclesug pe Urie, sotul acesteia (2 Samuel 1). Este aceasta modul in care trebuie sa se comporte un profet-in mod special unul atat de aproape de inima lui Dumnezeu?

Si apropo de acest lucru, experientele lui Avraam si David au fost folosite in vremurile mai recente drept scuza printre crestini pentru tolerarea, printre alte pacate, a poligamiei. Cu toate acestea persista intrebarea: a fost Avraam prietenul lui Dumnezeu, iar David un om dupa inima lui Dumnezeu datorita pacatelor lor, sau mai degraba in ciuda lor?

Desi porfetii au fost cu totii pacatosi-iar unii dintre ei erau cu adevarat niste pacatosi ingrozitori-pacatele lor nu le-au invalidat darul profetic!

Ieremia s-a plans, acuzand pe Dumnezeu in mod injust (cap. 12:1; 15:15-18). Atat Iona (cap. 1:3) cat si Ilie (1 Regi 19) au dezertat. Apoi a existat si Petru.

Petru s-a dezis de Domnul sau de trei ori cu ajutorul unor injuraturi pescaresti dezgustatoare ce nu mai statusera pe buzele lui de vreo trei ani. Isus l-a iertat si l-a reprimit in slujirea evanghelica, dandu-i chiar darul inspirtatiei profetice. Dar a trait dupa aceea Petru intr-o maniera absolut impecabila si onesta? Ei bine, nu.

Petru a fost dupa aceea vinovat de o mare ipocrizie. In timp ce cu crestinii dovedea o prietenie stransa, in ocaziile in care iudeii erau prezenti, Petru se manifesta in conformitate cu prejudecatile lor sovine, prin ne-acordarea aceleiasi prietenii pline de caldura pe care ar fi acordat-o in mod obisnuit. De fapt, aceasta a facut obiectul unei confruntari in care apostolul Pavel a fost obligat sa-l mustre pe Petru intr-o maniera destul de hotarata si de publica (Galateni 2:11-14). Cu toate acestea Petru a fost un profet.

Dar ce putem spune despre Ellen White? Odata, ea a scris: "Numai Dumnezeu si cerul sunt infailibili. . . . Legat de infailibilitate, eu niciodata nu am pretins-o; numai Dumnezeu este infailibil." [136]

Mai recent un critic a gasit-o vinovata pe Ellen White de trei pacate (daca nu chiar infractiuni): (1) a fost o hoata literara, intrucat el a acuzat-o ca a furat din scrierile altora; (2) a fost mincinoasa, pentru ca a pretins ca aceste scrieri au iesit de sub propria-i penita, cu toate ca nu a fost adevarat; si (3) ea impreuna cu sotul ei James au fost niste profitori oportunisti si lipsiti de rusine, producand literatura pentru o piata captiva si garantata, in scopul imbogatirii propriei familii! [137]

Acum, sa presupunem pentru o clipa faptul ca cele mai rele acuze la adresa lui Ellen White sunt absolut adevarate. Desi acestor acuzatii li s-au dat raspunsuri substantial de detaliate, [138] dar de dragul argumentului adus, sa presupunem momentan ceea ce este cel mai rau. Daca Ellen White ar fi vinovata, asa dupa cum a fost acuzata, ar invalida aceasta darul ei profetic?

Iar raspunsul ar veni repede: Nu-atata timp ce nu invalideaza nici darurile profetice ale lui Petru, Iona, Ilie, Ieremia, David si Avraam, intre altii.

Trebuie sa fim consecventi; trebuie sa o tratam pe Ellen White exact asa cum am trata un profet din vremurile biblice. Si daca nu scoatem din Biblia noastra Psalmii lui David, profetiile lui Ieremia si Iona impreuna cu cele doua epistole ale lui Petru, atunci nu avem nici un drept sa aruncam nici scrierile lui Ellen White.

Istoria si Scriptura prezinta un control din partea Duhului Sfant in vietile profetilor ce nu le exclude libertatea acestora de a pacatui; si cu toate acestea, faptele lor pacatoase nu le-a invalidat darul profetic!

In acest moment cineva ar putea sa sustina faptul ca Petru nu a spus ca avem de a face cu o viata profetica ne-indoielnica; ci, mai degraba cu un cuvant profetic ne-indoielnic. Ce putem sa spunem atunci despre cuvintele profetului?
 
II. Absenta greselii si cuvintele profetilor

Apar trei categorii de "probleme" atunci cand examinam  exprimarile profetilor biblici si moderni. Problemele semnificative care s-au ridicat sunt: (1) profetiile neimplinite; (2) erori si inconsecvente in ceea ce priveste detaliile minore si nesemnificantive; si (3) erori de majore si de substanta. Sa le examinam pe fiecare in parte si in detaliu.

A. Profetii neimplinite

Cu catva timp in urma tineam o serie de prelegeri si intalniri publice la una din institutiile noastre de educatie de pe coasta Atlanticului. La incheierea prezentarii din seara unei zile de joi, un lucrator denominational a acelei institutii m-a intrebat daca poate sa-mi vorbeasca intre patru ochi. L-am invitat in camera mea de oaspeti unde am conversat mai bine de o ora.

De indata ce s-a asezat, a inceput: "Chiar doresc sa cred in Ellen White ca un profet legitim si autentic al Domnului." Pot sa va spun din tonul cu care-mi vorbea ca era profund sincer, dar si profund ingrijorat.

"Foarte bine," i-am raspuns. "Exista cumva vreun impediment in indeplinirea dorintei tale?"

Fara a raspunde la intrebarea mea directa, el a continuat: "Nu este implinirea previziunilor unul din testele biblice la care raspunde un profet adevarat?"

"O, desigur," am zambit eu. "Pe vremea cand predam ore de calauzire profetica in California si Nigeria, obisnuiam sa examinam patru astfel de teste (1) cuvintele 'profetului' care este cercetat trebuie sa fie in acord cu revelatiile anterioare cunoscute ca venind de la Domnul (Isaia 8:20); (2) trebuie aplicat testul roadelor, atat la viata profetului cat si la vietile acelora care au urmat invatatura lui (Matei 7:16, 20); (3) profetul trebuie sa marturiseasca faptul ca Isus a fost intruparea divino-umana a Fiului lui Dumnezeu (1 Ioan 4:1-3); si (4) predictiile profetului trebuie sa se implineasca.

"Acest ultim test," am spus eu mai departe celui care ma solicita, "este de doua ori menitonat in Vechiul Testament. Ieremia (cap. 28:9) il prezinta din perspectiva lui pozitiva: 'Dar, daca un prooroc prooroceste pacea, numai dupa implinirea celor ce prooroceste, se va cunoaste ca este cu adevarat trimis de Domnul.' Iar Moise prezinta acest test din perspectiva lui negativa; 'Cand ceea ce va spune proorocul acela in Numele Domnului nu va avea loc si nu se va intampla, va fi un cuvant pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din indrazneala: sa n-ai teama de el.' (Deuteronom 18:22)."

"La fel am considerat si eu," a spus prietenul meu incet. Apoi a contiunat: "Ei bine, ce ne vom face atunci cu previziunile facute de Ellen White dar care niciodata nu s-au implinit? De exemplu, inteleg faptul ca in 1856 ea a spus ca i s-a aratat un grup de membri ai bisericii noastre la o intalnire ce a avut loc undeva. Dansa a spus ca unii vor fi 'hrana pentru viermi,' unii vor fi loviti de ultimele sapte plagi, iar unii vor fi in viata in timpul celei de-a doua veniri a lui Hristos. Mai este in viata vreuna din persoanele care au participat la acea intalnire?"

"Din cate stiu eu nu," am replicat. "De fapt, ultimul supravietuitor cunoscut, a murit in 1937 la varsta de 83 de ani. Numele sau este William C. White si era doar un bebelus in bratele mamei sale la acea vreme. Mama sa, Ellen White, este cea care a facut aceasta previziune."

"Lucrul acesta l-am mai auzit. Spune-mi insa, cum procedezi cu problema in cauza, in lumina testului biblic cu privire la profetul a carui previziune trebuie sa se implineasca si daca nu se implineste, este aceasta oare dovada faptului ca nu Domnul a vorbit prin el?"

"Procedez in acelasi fel ca si in cazul celorlalte profetii neimplinite ce au fost facute de profetii autentici care apar in Biblie," am replicat. "Apropo, ma voi ocupa de acest detaliu imediat. Dar regula pe care o am atunci cand oamenii ridica intrebari, legate de rolul profetic al lui Ellen White, este ca sa merg prima data la Biblie spre a vedea cum se rezolva situatia acolo, inainte ca sa o examinez pe Ellen White. Stii, chiar vreau sa o vad in lumina Biblie si nu altfel."

Si astfel incepem cel mai interesant studiu cu privire la profetiile neimplinite ale profetilor autentici si despre care suntem pe deplin incredintati ca sunt profeti biblici. Probabil cel mai cunoscut exemplu este Iona.

Dupa incheierea celebrei sale calatorii "submarine" din burta marelui peste, Iona a mers la Ninive pentru a indeplini porunca Domnului. Ninive era un oras; i-au trebuit lui Iona trei zile ca sa-l acopere in intregime. Mesajul sau era simplu: "Inca patruzeci de zile si Ninive va fi distrusa" (Iona 3:4). Nu era oferita nici o speranta, nu era stipulat nici un compromis si nici un element conditional nu aparea in continutul mesajului.

Dupa expunerea mesajului, Iona a iesit din oras si a gasit un loc avantajos de unde sa fie martorul (si de unde sa savureze) masacrarea celor mai urati dusmani ai natiunii sale. Iona ii ura pe acesti oameni cu pasiune, intrucat asirienii erau cei mai agresivi si infricosatori dusmani ai lui Israel. Atunci cand acestia capturau prizonieri evrei in razboi, ii jupuiau-exfoliindu-le pielea de vii-pentru a extrage fiecare gram de trauma prin tortura si doar dupa aceea ucideau victima. Intr-o astfel de instanta moartea, atunci cand aceasta survenea, era o binevenita eliberare. Evreii, in mod foarte de inteles, nu aveau nici un fel de sentimente bune fata de niniviteni.

Desi nu a existat vreo speranta precizata in mesajul lui Iona, ninivitenii (care este posibil sa fi avut in prealabil ceva cunostinte despre Iehova din cele auzite de pe la alti profeti evrei, sau din citirea scrierilor porfetice evreiesti) au decis sa-si schimbe caile si, au exprimat pocainta printr-o manifestare specifica culturii timpului lor-s-au imbracat in saci dupa care s-au acoperit cu cenusa. Dumnezeu a luat aminte la toate acestea si, in dragoste si indurarea Sa, le-a garantat sistarea executiei.

Intre timp, profetul a inceput sa devina din ce in ce mai furios. Cineva suspecteaza faptul ca nu sovinismul lui, care s-ar fi datorat cauzei evreiesti, a fost cauza reala a cresterii iritatiei, ci mai degraba teama de cuvintele ce se vor putea spune dupa ce se va intoarce la Ierusalim.

Este posibil ca Iona sa fi fost mai ingrijorat de reputatia sa profesionala ca profet, decat de soarta celor 120,000 de "convertiti" ai sai. In loc sa-si doreasca botezarea lor in apa, el si-a dorit incinerarea lor in foc! Probabil se temea ca atunci cand se va intoarce la Ierusalim chiar si copilul ce se va juca in ulita cetatii va canta in urma lui: "Iona e un fals profet; Iona e un fals profet." De ce? Pentru ca previziunea sa nu s-a implilnit.

Iar ceea ce este cel mai interesant: dintr-o nota de subsol a istoriei stim ca, la mai multe secole dupa acest eveniment, ninivitenilor "le-au parut rau" de pocainta lor din trecut (vezi 2 Corinteni 7:10) si s-au intors inapoi la vechile lor cai. Asa ca si lui Dumnezeu "I-a parut rau" de amanarea sentintei Sale, si a trimis infricosatoarea distrugere pe care Iona a prevazut-o initial.

Dar a fost Iona dovedit a fi un profet "adevarat" numai dupa 200 de ani ex post facto? Nu, catusi de putin. Daca niciodata ninivitenii nu ar fi fost distrusi, Iona tot ar fi fost considerat mai departe un profet adevarat, cu toate ca previziunea sa nu s-ar fi implinit.

Cum adica? Ei bine, datorita elementul conditional, fie explicit fie implicit, ce exista in unele profetii. Un indiciu al acestui fapt se gaseste ceva mai devreme de anul 950 I.Hr. cand, profetul Azaria l-a instruit pe regele Asa: "Domnul este cu tine, atata vreme cat esti cu El; si daca-L cauti, El va fi gasit de tine; dar daca-L vei parasi, si El te va parasi" (2 Cron. 15:2).

Mai mult decat atat, este interesant faptul (si semnificativ), ca in ambele carti biblice in care testul implinirii este poruncit, acest element conditional apare aratat si el explicit.

Zece capitole inainte de darea testului implinirii, Ieremia mentioneaza acest element conditional:

Deodata zic despre un neam, despre o imparatie, ca-l voi smulge, ca-l voi surpa, si ca-l voi nimici;   dar daca neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se intoarce de la rautatea lui, atunci si Mie Imi pare rau de raul pe care Imi pusesem in gand sa i-l fac. Tot asa insa, deodata zic despre un neam, sau despre o imparatie, ca-l voi zidi sau ca-l voi sadi. Dar daca neamul acesta face ce este rau inaintea Mea, si n-asculta glasul Meu, atunci Imi pare rau si de binele, pe care aveam de gand sa i-l fac." (Ieremia 18:7-10).

Moise mentioneaza de asemenea, in mod repetat, elementul conditional in cartea Deuteronom. [139]

Unii au considerat ca aceasta perspectiva a fost oferita pentru a scoate cu fata curata si pentru a mentine reputatia profesionala a profetei in fata dovezilor adverse, intre care si profetiile neimplinte, [140] dar nu este de loc asa. Acesta este un principiu biblic. Nimeni nu are nevoie de un grad avansat de tehnologie pentru a fi in stare sa calculeze care gen de profetii sunt amendabile de elementul conditional si care nu.

Se poate cita si alte exemple biblice de profetii neimplinite facute de profeti autentici si legitimi. Categoria de profetii care vin in minte cel mai repede este acea armata de preziceri facute de o jumatate de duzina de profeti vechi testamentali, cu privire la gloria nationala si onoarea poporului Israel-predictiile despre misiunea globlala a lui Israel, secerisiul neamurilor, odihna eterna in Canaan si eliberarea de inamicii politici.

Unele din aceste profetii s-au implinit in mod secundar in dreptul " Israelului spiritual" (biserica crestina); iar unele se pot implini in dreptul crestinilor, la finalul istoriei, dupa ce pacatul si pacatosii vor fi confruntati cu ultima judecata. In ciuda acestor exceptii, marea majoritate a acestor profetii nu s-au implinit in vremurile biblice, nu se implinesc nici astazi si nici nu vor fi implinite vreodata. [141]

Putem spune atunci ca profetii care au facut aceste preziceri (dintre care cei mai notabili sunt Moise, Isaia, Ieremia, Ezechel, Ioel, Tefania si Zaharia) au fost profeti falsi? Nu. Si nici nu vom spune, asa cum fac teoreticienii rapirii secrete a bisericii, ca aceste profetii se vor implini in vremurile noastre. Intr-adevar, cei care explica profetiile in acest mod, si-au construit intreaga teologie pe intelegerea gresita a elementului conditional din profetie si le plaseaza implinirea in ultima zi a istoriei, pentru ca acesti scriitori sa mai poata fi declarati profeti ai Domnului, autentici si vrednici de incredere! [142]
 

O privire asupra viziunii "hrana pentru viermi"

Acum haideti sa ne intoarcem la Ellen White si la viziunea cu "hrana pentru viermi" pentru a descoperii adevaratele fapte in acest caz. Spre sfarsitul lunii mai a anului 1856 a avut loc o conferinta in Battle Creek la care au participat membrii si lucratorii denominationali ai bisericii - care mai avea inca patru ani pana la asumarea numelui ei corporativ. Participantii veniti la conferinta erau din diferite parti ale zonelor de est si vest a Satelor Unite si Canadei. Conferinta s-a deschis in dupa-amiaza zilei de vineri 23 mai si s-a incheiat luni 26 mai. In timpul Sabatului participarea a fost atat de numeroasa incat a fost necesara parasirea modestei capele de care se serveau adventistii. Trebuia sa se traverseze o stada pentru a se putea ajunge la locul unde era amplasat un cort mare, special ridicat pentru a gazdui multimea adunata.

In dimineata zilei de marti 27 mai, s-a tinut o alta intalnire, de aceasta data in capela, intalnire la care au participat o mare parte a lucratorilor care mai erau inca in Battle Creek. Acela a fost serviciul divin in timpul caruia doamna White a fost luata in viziune si i-au fost aratati unii dintre cei care au participat la conferinta din 23-26 mai.

Raportul acestei viziuni se gaseste in lucrarea Testimonies for the Church, volumul 1, paginile 127-137 si este inca publicata pentru uzul bisericii, contrar a ceea ce unii critici afirma, anume ca biserica ascunde previziunile neimplinte ale doamnei White.

Si legat de aceasta, lista numelor celor ce au participat la acea conferinta, atunci cand este parcursa cu atentie, releva faptul ca a fost intocmita dintr-un numar interesant parti. Unele din aceste liste inca se mai afla in arhivele de la Patrimoniul Ellen G. White, in birourile Conferintei Generale. Listele circulau destul de mult printre adventistii primelor zile, iar J. N. Loughborough povesteste intr-o scrisoare din 1918, ce era adresata lui George Amadon si la inca doi lucratori denominationali, despre un anume "frate Nelson". Se pare ca in 1905 se intocmea o lista pentru ca Ellen White sa vada daca ar mai putea adauga si alte nume ale acelora pe care-i vazuse la acea conferinta.

Se consemneaza faptul ca Doamna White a spus: "Ce faci?" Doamna White a intrebat In legatura cu scopul declarat al acestuia (acela de a arata ca venirea lui Isus este atat de aproape, intrucat foarte putini dintre cei care au participat au mai supravietuit), anume la ce anume ar folosi sa fie intocmita o astfel de lista. Fratele Nelson a raspuns: "Voi face niste copii tiparite ale listei si am sa le trimit tuturor celor din poporul nostru."

Replica imediata a doamnei White a fost: "Atunci oprestete chiar acum. Daca ei vor avea o astfel de lista, in loc sa lucreze pentru inaintarea Soliei, se vor uita prin fiecare Review care apare saptamanal pentru a vedea cine a mai murit." Loughborough, relatand povestea, a concluzionat cu observatia ca Ellen White a obiectat ca aceasta marturie sa fie folosita drept un "semn al timpului." [143] Evident, ea a recunoscut elementul conditional din acea viziune si faptul ca aceasta conditie nu a fost indeplinita de catre Biserica Adventista de Ziua a Saptea.

Oare era explicit elementul conditional in marturia ingerului din acea viziune data lui Ellen White, in anul 1856? Nu. Insa nu a existat un element conditional explicit nici in marturia data de Iona, marturie pe care a propavaduit-o mergand pana la epuizare, timp de trei zile prin "marea" cetate Ninive. In ambele cazuri, elementul conditional a fost implicit.

Inca de la inceputul anilor 1850 si pana la sfarsitul anului 1911, [144] scrierile lui Ellen White au sugerat in repetate randuri ca, daca Biserica Adventista de Ziua a Saptea si-ar fi facut datoria: "lucrarea ar fi fost incheiata iar Hristos ar fi venit de mult." [145]

Elementul conditional din unele profetii este aratat atat in Biblie cat si in scrierile lui Ellen G. White. A fi acceptat acest element intr-un caz iar in celalat caz dispretuit este o dovada de inconsecventa si irationalitate.

Intr-adevar, exista unele profetii neimplinite facute de catre profeti Biblici autentici si legitimi, insa existenta unor astfel de profetii nu-i discrediteaza in mod necesar pe profetii care le-au facut. In mod asemanator exista si profetii neimplinite in scrierile lui Ellen White, iar biserica nu le-a negat niciodata in public (si nici nu a incercat sa le ascunda). Aceia care studiaza scrierile profetice nu ar trebui sa ceara de la doamna White mai mult decat ar face-o in cazul profetilor biblici.

B. Inconsecvente si erori in detalii de mica importanta

In scrierile inspirate, antice sau moderne, exista inconsecvente si erori in anumite detalii de importanta minora. Lucrul acesta este valabil atat in ceea ce priveste Biblia cat si in ceea ce priveste scrierile lui Ellen White. Erori asemanatoare (care toate laolalta au o anumita importanta) nu afecteaza directia bisericii lui Dumnezeu, destinul etern al vre-unui suflet, sau puritatea vre-unei doctrine. Duhul Sfant ar fi putut sa corecteze aceste greseli minore asa incat nimeni sa nu poate fi provocat. In mod evident Duhul Sfant a ales sa nu faca acest lucru, pentru ca, probabil eroarea nu constituia un aspect vital al mesajului Sau in raport cu scopul inspiratiei.

Sa aruncam mai intai de toate o privire asupra Bibliei. Asa cum am vazut in prima parte a acestei serii de articole, scriitorul primei Evanghelii ne informeaza (in Matei 27:9, 10) despre profetia mesianica, scrisa cu multe secole inainte de nasterea lui Hristos, in care se declara ca Hristos va fi tradat in schimbul a 30 de arginiti. Matei atribuie aceasta profetie lui Ieremia.

Matei a gresit. Scriitorul acestei profetii nu a fost Ieremia, ci Zaharia (cap. 11:12, 13).

Am mai remarcat, de asemenea, discrepantele relativ mari dintre scriitorii celor patru Evanghelii, in legatura cu formularea exacta a inscriptiei ce a fost pusa de Pilat pe cruce deasupra capului Domnului Hristos. Matei transcrie miracolele Mantuitorului intr-o ordine diferita de cea pe care o face Luca si amandoi scriitorii se ocupa de Predica de pe Munte in maniere diferite-Matei face o schita a unei predici, iar Luca o foloseste ca pe un instrument evanghelistic pentru a demonstra adevarurile pe care le propavaduia Isus.

Se mai poate face o mentionare a faptului ca Hobab este descris ca fiind cumnatul lui Moise in Numeri 10:29 (ed. engleza n.t.), in vreme ce in Judecatori 4:11, este numit socrul sau. Autorul cartii 1 Samuel, in cap. 16:10 si 11 identifica pe David ca fiind al optulea fiu a lui Isai, in timp ce autorul cartii 1 Cronici, in cap. 2:15 spune ca David era cel de-al saptelea fiu. Luca 3:36 mentioneaza un Cainan in genealogia lui Isus, persoana ce nu a este mentionata in Geneza 11:12. Modul in care Pavel relateaza ratificare primului legamant in epistola catre Evrei cap. 9:19 nu este intru-totul in armonie cu relatarea din Exodul 24:3-8.

Insa nu ne vom epuiza ca sa enumeram toate erorile si inconsecventele facute de scriitorii biblici in anumite detalii nesemnificative. Punctul de vedere pe care-l prezentam aici este ca aceasta "comoara" a Vestii celei Bune a lui Dumnezeu este transmisa omenirii in "vase de lut", ca aceste vase de lut-ambalajul-contin erori, discrepante, sau numitile cum doriti-care nu afecteaza in nici un fel inspiratia divina a acestor materiale si nici autoritatea divina din spatele mesajelor.

Ellen White se inscrie in aceeasi traditie a scriitorilor Bibliei. Aceleasi tipuri de erori minore care se gasesc in Scriptura, apar ici si colo in scrierile ei. Unele au fost mentionate in introducerea acestei prezentari. Altele mai pot fi inca citate.

Imediat dupa incheierea secolului, un lucrator din sudul Californiei a incercat sa-si justifice pierderea increderii in inspiratia lucrarilor Testimonies,  datorita inconsecventelor ce apar intr-o scrisoare a lui Ellen G. White. In aceasta scrisoare doamna White vorbeste despre 40 de camere ale sanatoriului Paradise Valley din apropriere de San Diego, spunand ca de fapt acolo erau doar 38 de camere. Omul a crezut ca daca exista o inconsecventa intr-un anumit detaliu din totalitatea scrierilor cuiva care afirma a avea inspiratie profetica, aceasta inconsecventa neaga respectiva revendicare si a urmare a acestui fapt increderea sa in Ellen White a fost serios prejudiciata.

Drept raspuns, doamna White a comentat urmatoarele:

Informatia oferita, care se referea la numarul de camere ale sanatoriului din Paradise Valley, nu a venit sub forma unei revelatii din partea Domnului, ci a fost doar o simpla opinie omeneasca. Nu mi-a fost revelat niciodata numarul exact de camere al vre-unuia din sanatoriile noastre, iar cunostintele pe care le-am obtinut referitor la aceste lucruri, le-am dobandit din intrebarile ce le-am adresat acelora despre care se poate presupune ca stiu. . . .

Exista si vremuri cand lucrurile obisnuite trebuie aratate, cand gandurile obisnuite trebuie sa preocupe mintea, cand scrisorile obisnuite trebuie scrise si astfel, informatia sa poata trece de la un lucrator la altul. Aceste cuvinte, aceste informatii, nu au fost date sub inspiratie profetica din partea Spiritului lui Dumnezeu. [146]

Pe data de 4 iunie 1906, Ellen White raspundea scrisoarea unui frate din biserica, ce-i scrisese mai inainte referitor la inspiratia lucrarilor Testimonies:

In scrisoarea dumitale vorbesti despre pregatirea ta initiala de a avea o credinta explicita in marturii si spui ca: "Am fost condus la concluzia ferma de a crede ca fiecare cuvant pe care l-ati rostit vreodata in public sau privat, ca in fiecare scrisoare scrisa, in orice situatie si in toate situatiile, cuvintele au fost tot atat de inspirate ca si cuvintele celor Zece Porunci."

Fratele meu, ai studiat scrierile mele cu multa sarguinta dar nu ai gasit niciunde sa fi pretins eu asa ceva si nici nu-i vei auzi pe pionierii cauzei noastre emitand asemenea pretentii. [147]

Atunci cand a scris despre Masacrul din noaptea Sf. Bartolomeu, in editia din anul 1888 a lucrarii The Great Controversy, doamna White a mentionat in trecere ca semnalul violentelor distrugeri, care au costat vietile a zece mii de protestanti hughenoti francezi, a fost dat cu ajutorul unui clopotul din palatul regelui Charles IX din Paris, in noaptea de 24 august 1572.

Dupa ce acest volum a fost tiparit, cineva a ridicat intrebari cu privire la acuratetea acestei afirmatii, sugerand ca se poate ca respectivul clopot sa fi fost acela al bisericii St. Germain, care era vis-a-vis de palat. Altcineva a spus ca nu, de fapt acela a fost clopotul Palatului de Justitie, care era in colt cu palatul regal!

Ellen White, la revizuirea editiei acestei carti, din anul 1911, a refacut afirmatia, putandu-se acum citi mai simplu: "Un clopot ce batea in negura noptii, a fost semnalul macelului." [148] Problema nu era identitatea clopotului, caci mai importante erau evenimentele acelei nopti.

Gresala de atribuire a sursei, ce a fost facuta de Matei, in ceea ce priveste profetia mesianica a celor 30 de arginti (Ieremia, in loc de Zaharia) a fost repetata si de Ellen White intr-un articol din Review and Herald la mai putin de doi ani inainte de moartea sa. Ea a scris: " 'Dragostea lui Hristos ne constrange,' a declarat apostolul Petru." [149] Desigur ca ea cita 2 Corinteni 5:14, dar atribuirea declaratiei trebuie sa fie facuta in dreptul lui Pavel, nu in dreptul lui Petru.

Datele calendaristice reprezinta probleme unice. In doua din volumele ei publicate [150], doamna White mentioneaza intalnirea cu sotul ei, James, la Wallings Mills, Colorado, pe data de "Luni, 8 august" 1878. Aceasta a fost in mod evident o gresala de scriere, pentru ca in acel an, ziua de luni cadea pe data de 5 si nu pe data de 8 august.

In ceea ce priveste datarea, seriozitatea potenitala este o problema mai mare, fiind neinteleasa de catre unii si considerata, de catre un critic, a fi un argument inatacabil impotriva naturii si nivelului de inspiratie pe care l-a avut Ellen White.

Intr-un post scriptum la volumul 2 al lucrarii Spiritual Gifts, Ellen White scria urmatoarea afirmatie si totodata apelul destul de neobisnuit: "Se face o cerere speciala: daca cineva va gasi vreo afirmatie gresita in aceasta carte, este rugat sa ma informeze. Editia va fi completata in jurul datei de 1 octombrie, prin urmare semnalati-le din vreme." [151]

Ai putea sa ti-l imaginezi, exclama un critic, pe apostolul Pavel ca pune un post scriptum la una din epistolele sale, in care sa le spuna membrilor bisericii ca daca ei vor descoperi ceva gresit in epistola, sa-i scrie inainte ca aceasta epistola sa fie tiparita si trimisa tuturor celorlalte biserici?

Cu poate fi inteleasa afirmatia neobisnuita de mai sus?

In primul rand, volumul 2 al lucrarii Spiritual Gifts era o relatare autobiografica a experientelor lui James si Ellen White dintre anii 1844-1860. Scopul dublu avut in vedere la scrierea acestei lucrari a fost aratat in prefata cartii (si prin urmare a fost neglijata de catre critic si este de inteles, intrucat destul de putine persoane citesc prefata unei carti !):

1.    Ellen White si-a dorit, destul de simplu, sa respinga acuzatia de mormonism, care a fost facuta in special in partea de "vest." In luna martie a anului 1860, un barbat din Knoxville, Iowa, a pretins ca i-a cunoscut pe James si Ellen White in urma cu 20 de ani, cand ei erau lideri ai coloniei mormone din Nauvoo, Illinois. (Cu douazeci de ani mai inainte Ellen White era o fata nemaritata in varsta de 12 ani; ea nu-l va fi intalnit pe James White decat dupa cinci ani!)

2.    Ellen White si-a dorit sa confirme credinta credinciosilor. Trecusera deja 16 ani de la anul 1844. Existau de acum dovezi ale roadelor atat in vietile altora, cat si in vietile lui James si Ellen White. Ultimele zece pagini ale acestui volum sunt pline de marturii personale ale diferitilor credinciosi adventisit legate de acuratetea afirmatiilor facute in textele ce relatau conditia ei fizica in viziune, cum a fost vindecata de boli si natura ereziilor cu care s-au confruntat sotii White in primele zile; aceasta pe langa respingerea barfelor facute pe seama calitatii de lideri. [152]

Mai departe, in prefata, exista urmatorul indiciu ce explica cererea destul de neobisnuita legata de "afirmatiile incorecte ":

La pregatirea paginilor care urmeaza, am lucrat avand un mare dezavantaj, intrucat, tinand un jurnal doar de cativa ani, a trebuit sa depind de multe ori de memorie. Am trimis in multe randuri manuscrisele prietenilor care au fost prezenti atunci cand s-au petrecut acele evenimente, pentru ca ei sa le examineze inainte de a fi puse sub tipar. Le-am acordat o deosebita atentie si am petrecut mult timp straduindu-ma sa prezint faptele cat mai corect cu putinta. [153]

In scrierea acestei relatari autobiografice doamna White s-a bazat pe datele refacute cu ajutorul scrisorilor catre familia Stockbridge Howland din Topsham, Maine. Ei au avut grija de copilul ei, Henry, in varsta de cinici ani, in timp ce Ellen calatorea alaturi de sotul ei James. Ellen scrisese familiei Howland frecvent in timp ce ea si sotul ei mergeau din loc in loc.

O dovada posibila ce poarta rodul acestei cereri neobisnuite este faptul ca apar doua date in lucrarea Spiritual Gifts, volumul 2, unde relatarile istorice alterneaza in paralel, asa cum au iesit de sub penita doamnei White, in publicatiile ei ulterioare:

In relatarea primelor serii de lecturi profetice a lui William Miller in Portland, Maine, data oferita este anul 1839, iar cea de-a doua serie este datata, la fel de simplu cu anul 1841. [154]

O relatare paralela aduce amendamente in dreptul datei primei serii pe care o prezinta ca avand loc in martie 1840, [155] iar cea de-a doua serie ca avand loc in iunie 1842. [156] Se poate vedea acelasi interval de doi ani si in relatarile ei ulterioare, insa datele au fost ajustate doar cu cate un an pentru fiecare serie.

In mod evident, Ellen White nu a cerut vre-unui cititor sa corecteze mesajul pe care ea l-a primit din partea Domnului! Este, prin urmare, incorect sa se dea aceasta impresie, asa cum de altfel unii critici au facut-o deja.

Probabil inca un alt exemplu al imperfectiunilor "vasului de pamant" ce "ambaleaza" mesajul profetic, va fi suficient sa arate ca Ellen White (asemenea scriitorilor Bibliei dinaintea ei) a fost total umana si ca a facut unele greseli simple, in dreptul carora Duhul Sfant niciodata nu a intervenit sacaitor pentru a le corecta (desi ar fi putut sa faca aceasta cu usurinta):

Ellen White a tinut o corespondenta continua cu un colportor numit Walter Harper timp de mai multi ani. Intr-o scrisoare ea l-a rugat sa o imprumute cu o mie de dolari, oferindu-i o dobanda de 4,5 la suta [157] (in timp ce bancile de la acea data ofereau numai 3,4 la suta-ca o dovada in plus impotriva aucuzatiei de "exploatare").

Pe data de 9 noiembrie 1906, doamna White a scris fratelui Harper intr-o stare de mare agitatie. Jena si disconfortul ei este intru-totul evidenta; acestea picurau din aproape fiecare rand de pe pagina!

Harper scrisese o scrisoare in care cerea o copie a marturiei ce o trimesese initial Ellen White presedintelui Conferintei Generale George I. Butler si care i s-a parut a fi destul de larg cunoscuta in camp. Nu era de loc neobisnuit ca acest tip de scrisori cvasi-publice sa circule liber si la scara mare printre membrii bisericii in acea vreme.

Dupa ce scrisoarea fusese expediata, doamna White a descoperit, spre consternarea ei ca trimesese scrisoarea in mod gresit! Scriindu-i colportorului Harper, in primul rand ea i-a amintit ca ceea ce i-a trims era "proprietatea mea particulara si speciala," cerandu-i sa-i returneze imediat scrisoarea, dar instruindu-l totodata sa nu faca problema publica, iar daca deja alti ochi au vazut-o, inclusiv acele persoane trebuiau sa fie instruite in ceea ce priveste importanta confidentialitatii.

Ea a concluzionat instruirea fratelui Harper, cerandu-i sa nu faca nici macar o copie personala a scrisorii, ci numai sa o returneze pur si simplu, scriindu-i mai jos scrisoare pe care initial dorise sa i-o trimita.

Desi era evident jenata de gresala, ea nu a ezitat sa scrie despre "ceea ce am facut din gresala," admitand (asa cum intotdeauna facea cand i se cerea in mod direct) ca era si ea doar un om si ca era obiectul slabiciunii naturii umane. [158]

Asa numitul "element neindoielnic" al inspiratiei (asa cum eronat sugereaza teoria "camasii de forta") nu-l fereste pe profet de micile erori. Numai atunci cand erorile afecteaza substantial (a) directia bisericii lui Dumnezeu, (b) destinul etern a vre-unui suflet, sau (c) puritatea doctrinelor, Duhul Sfant procedeaza la corectarea imediata a situatiei prin respectivul profet asa incat aceste erori sa nu aduca vatamari cu caracter permanent.

C. Chestiuni de importanta majora

In situatiile in care profetii, antici sau moderni, comiteau greseli majore, acestea aveau nevoie de corectia imediata a Duhului Sfant. Probabil ca cel mai proeminent exemplu din Scriptura il constituie incidentul inregistrat atat in 2 Samuel 7 cat si in 1 Cronici 17. [159]

Intr-o zi, regele David l-a chemat pe Natan, un profet in sensul literal al cuvantului, insa ne-canonic, pentru a-i spune preocuparea sa legata de lipsa unei cladiri potrivite care sa serveasca drept casa a chivotului legamantului si fata de restul de mobilier liturgic pentru ritualul ceremonialului evreiesc, care data inca de la Sinai si din timpul cortului mozaic.

Se pare ca, aflandu-se intr-o perioada de expansiune, David voia sa spuna ca ar fi cazul sa se construiasca o cladire potrivita, in special pentru ca insusi regele locuia intr-un palat luxos. Probabil a facut aluzie la faptul ca intr-o asemenea constructie merita mai degraba Iehova sa I se aduca inchinare, pentru ca datorita maretiei arhitectonice, orice pagan sa-si doreasca sa calatoreasca sute de kilometrii pana la Ierusalim doar si numai pentru a da un tur spre a vedea una din minunile lumii antice.

Poate ca Natan, gandindu-se la inspaimantatorul cost pe care il presupunea un astfel de edificiu si avand probabil presimtiri referitoare la perspectiva in care i se va cere sa conduca o campanie de colectare de fonduri, a aratat o anumita reticenta. Si este foarte posibil ca David, sesizand acea reticenta, sa fi continuat spunand ca el, regele, ar fi platit intregul cost din tezaurul regal.

In orice caz, Natan a devenit din acest moment la fel de entuziast ca si monarhul, drept pentru care si si-a dat consimtamantul intregii sale inimi pentru acest proiect.

In acea noapte, atunci cand Natan s-a inapoiat la el acasa, Dumnezeu a venit la el, din cauza faptului ca el nu reprezentase corespunzator vointa lui Iehova atunci cand a pus sigiliul de profet peste propunerea regelui. Natan ar fi trebuit sa se consulte cu "cartierul general" mai inainte de a fi de acord cu proiectul.

Natan a fost instruit sa mearga inapoi la rege in ziua urmatoare si sa spuna monarhului ca Dumnezeu a apreciat generozitatea cu care a pus la punct un plan atat de magnific, insa nu era voia lui Dumnezeu ca templul sa fie construit de David. In schimb, templul va fi a lui Solomon si aceasta pentru ca David fusese un om al razboaielor, un om al sangelui. David putea trasa schitele de executie si specificatiile tehnice, putea sa angajeze antreprenori si artizani si putea chiar sa puna la dispozitie bani pentru plata acestora. Dar templul va fi a lui Solomon si nu a lui David.

Probabil ca Natan, intrucatva rusinat, s-a intors hotarat la rege in ziua urmatoare pentru a relata amendamentele ceresti la planul regal. Iar David, "un om dupa inima Sa [a lui Dumnezeu]," a conlucrat spunand: "asa sa fie." Si asa a fost.

In vremuri mai moderne, cel mai recent consemnat profet a lui Dumnezeu, Ellen White, a trecut prin mai multe situatii in care ea s-a pus intr-o pozitie contrara vointei lui Dumnezeu, iar situatiile au fost suficient de serioase ca Dumnezeu sa intervina pentru a corecta acele probleme, lucrand din nou prin profet pentru a repune lucrurile pe un fagas bun.

Un astfel de incident a fost hotararea referitoare la chestiunea timpului corect de la care sa se inceapa respectarea Sabatului. [160] Adventistii de ziua a saptea au invatat initial despre Sabatul zilei a saptea de la lucratorii Baptisti de ziua a saptea, care respectau aceasta zi de la apusul soarelui din ziua de vineri pana la apusul soarelui din ziua de sambata. Unii adventisti de ziua a saptea au urmat exemplul baptistilor de ziua a saptea in ceea ce priveste acest mod de a respecta Sabatul.

Cu privire la respectarea Sabatului mai existau inca alte trei pozitii printre adventistii de ziua a saptea: (1) Unii din localitatea Maine sustineau respectarea Sabatului de la rasaritul soarelui din ziua de Sambata si pana la rasaritul soarelui din ziua de Duminica, bazandu-se pe intelegerea gresita a textului din Matei 28:1 ("La sfarsitul zilei de Sabat, pe cand incepea sa lumineze inspre ziua deintai a saptamanii"). (2) Altii, mai "legalisti," sustineau timpul "legal"-adica de la miezul noptii pana la miezul noptii. (3) Iar un al treilea grup sustinea "timpul ecuatorial." La ecuator soarele rasare la ora 6:00 a.m. si apune la 6:00 p.m. Capitanul Joseph Bates era liderul acestui grup si avea suportul puternic atat a lui James cat si a lui Ellen White pentru punctul sau de vedere.

De grupul "rasaritului de soare" s-a avut grija mai devreme, pentru ca intr-o viziune Ellen White a auzit ingerul citand Levitic 23:32, "De seara pana seara, sa va celebrati sabatul." Cei mai multi adventisti de ziua a saptea au continuat insa sa urmeze timpul ecuatorial.

In vara lui 1855 James White i-a cerut lui John Nevins Andrews, unul din primii nostrii invatati, sa faca o cercetare asupra subiectului. Concluziile sale au fost prezentate in cadrul sesiunii Conferintei Generale din Battle Creek in luna noiembrie din acel an. Pe baza a noua texte din Vechiul Testament si a doua texte din Noul Testament, Andrews a demonstrat faptul ca, in scopul unei discutii imediate, cuvantul "seara" era sinonim cu apusul soarelui.

Aproape toti cei care au participat la conferinta au acceptat concluziile lui Andrews. Insa redutabilul capitan Bates ramasese ferm la punctul de vedere al teoriei timpului ecuatorial. Iar Ellen White (care a invatat prima data despre Sabat de la Bates) a stat de partea mentorului ei. Astfel, conferinta s-a impartit si a ramas in confuzie.

Insa Dumnezeu s-a miscat repede. In timp ce Conferinta Generala se apropia de incheiere cei prezenti la sesiune erau uniti in rugaciune sincera in favoarea prosperarii cauzei, iar in timpul acestei adunari de rugaciune Ellen White a fost luata in viziune si i-a fost aratat faptul ca apusul soarelui era timpul de la care trebuia inceputa respectarea Sabatului. Aproape toti au acceptat lumina care a venit din cer iar darul spiritual al profetiei a produs inca odata unul din fructele sale-unitatea.

Era clar pentru oricine fusese prezent la conferinta faptul ca Dumnezeu era Cel care a vorbit si a condus, intrucat Ellen White nu-si mai sustinea in acest moment punctele de vedere avute anterior. Iar functia Duhului Profetiei in viata si lucrarea bisericii a fost din nou ilustrata prin aceasta experienta. Pentru ca lucrarea darului profetiei nu a fost niciodata aceea de a initia, ci mai degraba aceea de a confirma si a corobora ceea ce membrii bisericii au sustinut in directia buna, pe baza propriilor lor studii biblice, sau a corecta sau redirectiona, daca ei ar fi urmat, oricat de departe ar fi putut, pe o carare gresita.

Un alt incident in care Ellen White a trebuit sa-si revizuiasca pozitia sustinuta anterior, a fost atunci cand a s-a pus problema inchiderii editurii Southern Publishing Association in anul 1902. [161]

Ellen White se intorsese dupa noua ani de slujire in Australia in 1900 si s-a stabilit in Napa Valley intr-o cladire numita "Elmshaven" in apropiere de St. Helena, California. In 1901 ea a plecat devreme pentru a participa la sesiunea Conferintei Generale, care se deschidea in ziua de 2 aprilie la Battle Creek, calatorind prin Nashville, Tennessee, unde fiul sau Edson incepuse o afacere cu o editura privata. Legarea cartilor si punerea lor in vanzare a fost prima data adapostita de o cladire care initial fusese o crescatorie de gaini, dar in martie 1900 aceasta a fost mutata in oras.

In ziua in care s-a deschis sesiunea Conferintei Generale, Ellen White a redactat lucrarea "An Appeal for the Southern Work (Un apel pentru lucrare din Sud)." Ea vorbea despre nevoia de scoli, sanatorii si o editura unde sa se poata produce carti pentru uzul lucratorilor denominationali din sud. Ea vorbea despre actiunea Edson ca fiind limitata si a indemnat fratietatea sa o conecteze la circuit, intrucat era necesara o cladire mai mare pentru tipul de program ce se contura in viziunea ei.

Sfatul de a institui o echipa pentru o mare editura a fost primul aspect care l-a lasat perplex pe Arthur G. Daniells, nou alesul presedinte al Conferintei Generale. Biserica deja avea doua edituri, una in Battle Creek si una in Oakland, California. Ambele erau intr-o stare de "criza marcanta," fiind o mica cerere de literatura in acea perioada (existau numai cativa colportori in camp, iar acestea experimentau numai un succes mediocru). De fapt, ambele edituri luau un volum substantial de lucrari de interes comercial pentru a-si mentine rentabilitatea.

Comitetul Conferintei Generale a considerat ca nu este timpul pentru o a treia editura, in vreme ce, celelalte doua functionau abea cu jumatate de norma, iar o asemenea actiune nu ar face decat sa le duca pe toate trei pe pista lucrarilor comerciale.

Insa Daniells avea incredere deplina in viziunea lui Ellen White, intrucat lucrase cu ea in Australia in perioada anilor 1890 si a convins comitetul sa ratifice planul Cerului.

Apoi doamna White a complicat situatia pentru conducerea bisericii prin faptul ca a indemnat la a nu mai continua nici o lucrare comerciala la nici o editura de-a noastra. Lucrul acesta presupunea incetarea lucrului pentru jumatate din masinile de tiparit si concedierea a jumatate dintre angajati, iar unii membrii comitetului au inceput sa se intrebe cu voce tare daca profetul (acum in varsta de 74 de ani) nu suferea cumva de senilitate. Unii chiar au considerat ca mesajele referitoare la lucrarea editurilor nu erau inspirate cu adevarat de Dumnezeu.

La sfarsitul anului, Daniells a mers la Nashville, pentru primul comitet director al editurii Southern Publishing Association, doar ca sa descopere ca, de-a lungul primului an de functionare, editura pierduse $12,000, echivalentul capitalului investit initial in aceasta lucrare! El s-a asigurat ca se depasise de acum perioada dificila; insa la finalul celui de-al doilea an, iar apoi la finele celui de-al treilea, investitia continua sa piarda cu regularitate cate $1,000 pe luna.

A fost numita o comise de investigatie. Comisia a vizitat Nashville si s-a intors cu recomandarea ca echipamentul de tiparire sa fie vandut la un dealer de fier vechi (masinariile erau luate la mana a doua si unele fusesera deja defecte atunci cand au fost achizitionate, tehnicienii temandu-se chiar de faptul ca boilerul va exploda in orice moment) iar cladirea "editurii" sa fie transformata in depozit, unde cartile tiparite in celelalte doua edituri sa poata fi pastrate pana ce urmau a fi cerute de colportori.

Comitetul Conferitei Generale tinea totusi cont de parerea profetului sau, asa ca trimis o mica delegatie la Elmshaven pentru a prezenta doamnei White puternicele dovezi ale faptelor si pentru a primi (ei asa sperau) aprobarea ei de a inchide editura.

La intalnirea lui Daniells cu Ellen White au mai fost: W. T. Knox, presedintele nou-infiintatei Uniunii de Conferinte a Pacificului (in 1909 el va fi ales ulterior trezorierul Conferintei Generale); W. C. White, fiul profetului, tovaras in multe calatorii si confident; A. T. Jones, presedintele Conferintei California (el va dezerta ulterior si se va uni impotriva marturiilor lui Ellen White cu John Harvey Kellogg la Battle Creek); J. O. Corliss, un pastor din California care a facut lucrare de pionierat in Australia atat cu profetul cat si cu Daniells; E. R. Palmer, secretarul Conferintei Generale; si Clarence Crisler, care era in mod formal secretara particulara a lui Daniells, dar care era de fapt stenografa lui Ellen White.

Ellen White a ascultat in tacere tragica litanie a falimentului asa cum era raportata de fratietate. Ea era profund mahnita si perplexa, in parte, fara nici o indoiala, datorita faptului ca fiul ei a luat parte la program si datorita faptului ca ea insasi daduse sprijinul lansarii acestui program de expansiune denominationala.

Probabil ca membrii comitetului i-au reamintit recent publicatele ei sfaturi:

De indata ce se infiinteaza o scoala, oamenii lui Dumnezeu vor . . . invata cum sa conduca scoala pe baza principiilor succesului financiar. Daca lucrul acesta nu se poate realiza, inchide-ti scoala pana ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, se pot concepe planuri care sa faca scoala sa nu fie distrusa de datori. . . . Trebuie sa fugim de datorii asa cum fugim de lepra. [162]

In final doamna White a vorbit. A fost de acord ca editura trebuie sa fie intemeiata pe baze financiare. "Iar daca nu se poate, ar fi mai bine sa fie inchisa." Fiind presata de cererea unei solutii pe care nu o avea, doamna White a admis in final ca editura sa fie transformata in depozit.

Daniells, imputernicit de Crisler, avand in buzunar cuvintele scrise ale doamnei White, a luat plin de elan trenul spre Battle Creek. A intrunit in sesiune imediat comitetul Conferintei Generale si au votat imediat desfiintarea editurii, dupa care si-au indreptat atentia asupra altor probleme mai presante.

Cateva zile mai tarziu a explodat o grenada sub forma unei scrisori din partea doamnei White. Ea sfatuia acum sa nu se sisteze operatiile de tiparire din Nashville, ci recomanda fratietatii sa conceapa un plan care sa previna datoriile viitoare si sa mearga inainte prin credinta; iar daca sfatul Domnului va fi urmat, El le va garanta succesul. Cu un oarecare sentiment de jena, fara indoiala, ea a spus ca instructiunea pe care o daduse comitetului de vizita frateasca a fost gresita. In noaptea imediat urmatoare acelei intalniri, Domnul i-a dat o viziune, in care i-a aratat ca a gresit si i-a spus ca mersul actual al lucrurilor trebuie reajustat.

Pe data de 20 octombrie, ziua de dupa intalnirea comitetului sub marele stejar din pajistea de la Elmshaven, Ellen White ii scria lui A. G. Daniells:

Noaptea trecuta parea ca ma aflu intr-o camera mare de operatii dintr-un mare spital in care oamenii erau adusi si in care se pregateau instrumentele sa le amputeze in mare graba membrele. Cineva care parea ca are autoritate a spus doctorilor: "Chiar este nevoie sa aduceti pe acesti oameni in camera aceasta?" Si uitandu-se cu mila la suferinzi a spus: "Nu amputati niciodata un membru pana ce nu a fost facut tot posibilul pentru a fi vindecat." Examinand membrele pe care medicii se pregateau sa le amputeze, a spus: "ar putea fi salvate. Primul lucru care trebuie facut este sa folositi orice mijloc pe care-l aveti la indemana pentru a vindeca aceste membre. Ce greseala teribila ar fi sa se amputeze un membru care ar fi putut fi salvat printr-o grija rabdatoare! Ati ajuns la aceste concluzii in mod pripit. Puneti acesti pacienti in cele mai bune camere din spital si acordati-le cea mai buna ingrijire si tratament. Folositi tot ce va sta in putere sa-i salvati de la o viata de infirmitate."

Suferinzii au fost mutati intr-o camera placuta si ajutoare credincioase au avut grija de ei exact asa cum spusese vorbitorul, asa ca nici un membru nu a fost sacrificat. [163]

Intr-o scrisoare scrisa la cateva saptamani mai tarziu, care incepea cu: "Fratilor mei din pozitii de raspundere," doamna White arata ca:

In timpul noptii care a urmat intrevederii cu voi la mine acasa, in poiana de sub copaci, pe data de 19 octombrie 1902, in legatura cu lucrarea din campul sudic, Domnul m-a spus ca am luat o pozitie gresita. [164]

Profetul gresise si eroarea a fost suficient de serioasa ca sa justifice interventia imediata a Duhului Sfant pentru a corecta aceasta stare de fapt, asa incat sa nu se ajunga la consecinte cu caracter permanent.

Noi chiar avem un "cuvant mai sigur al profetiei." Daca profetul in umanitatea sa a gresit, iar aceasta eroare a fost suficient de serioasa sa afecteze directia bisericii, destinul vesnic al vreunui membru, sau puritatea vre-unei doctrine, Dumnezeu a intervenit imediat prin intermediul profetului pentru a corecta gresala, astfel incat aceasta nu a deveni o paguba cu caracter permanent!

O alta situatie in care Ellen White si-a schimbat pozitia este in legatura cu marturia numarul 11. Fratietatea incerca sa stranga banii necesari pentru lansarea sanatoriului de la Battle Creek, stiind ca Ellen White avusese o viziune in legatura cu acest subiect. Ei au considerat, in mod logic, ca daca ar putea sa foloseasca sfaturile ei atunci cand prezentau argumente lor in favoarea sanatoriului, atunci ar putea strange mai repede fondurile de care aveau disperata nevoie.

Asa ca au insistat pe langa doamna White sa scoata articolul: Testimony No. 11 inainte ca ea sa fi fost gata de tipar cu acesta. A acceptat cu impotrivire insistentele lor, insa mai tarziu a regretat aceasta; iar in Testimony No. 12, care a urmat la scurt timp, ea a admis public ca: "in imprejurarile acestea am cedat judecata mea altora si am scris ceea ce a aparut in nr. 11, in legatura cu Institutul de Sanatate, ne fiind in stare sa redau tot ce mi se aratase. Facand lucrul acesta, am gresit." [165]

In mod elaborat, ea a spus: "Ceea ce a aparut in Testimony No. 11 . . . nu ar fi trebuit sa fie dat pana nu eram in stare sa scriu tot ce mi-a fost aratat in legatura cu aceasta."

O comparatie intre No. 11 si No. 12 arata o oarecare (dar probabil o semnificanta) modificare in pozitia ei teologica in legatura cu relatia dintre reforma sanitara si mesajul celui de-al treilea inger.

In No. 11 ea a scris: "Mi s-a aratat ca reforma sanitara este o parte a mesajului celui de-al treilea inger si este la fel de legat de acesta pe cat este de legat bratul si palma de corpul uman." [166] In No. 12 ea a scris: "Reforma sanitara este strans legata de lucrarea celui de-al treilea mesaj, cu toate ca nu este in mesaj [167]

Referitor la aceasta presiune nepotrivita din partea liderilor bisericii, Ellen White a fagaduit ca nu se va mai lasa niciodata trasa a lua o pozitie discutabila in scris, indiferent de subiect, inainte de a se simti gata:

Trebuie sa mi se permita sa-mi cunosc datoria mai bine decat o cunosc altii pentru mine, in special referitor la problemele pe care Dumnezeu mi le-a descoperit. Trebuie ca voi fi invinuita de unii ca vorbesc in maniera in care o fac acum. Altii ma vor invinui ca nu am vorbit mai din timp. . . . Daca intarzii mai mult ca sa-mi spun punctul de vedere si ceea ce consider, pentru aceasta voi fi invinuita cu atat mai mult de cei care cred ca trebuia sa fi vorbit mai devreme cat si de aceia care ar putea crede ca nu trebuia sa-mi iau nici o precautie. Pentru binele celor aflati in fruntea lucrarii, pentru binele cauzei si al fratietatii si pentru a ma pune la adapost de judecati, eu vorbesc liber. [168]

Concluzie

Atunci ce vor spune adventistii de ziua a saptea despre infailibilitatea si neputinta profetilor de a gresi? "Sa ascultam incheierea (concluzia - ed. engl. - n.t.) tuturor invataturilor."

Scriitorii Bibliei nu au fost oameni infailibili. Duhul Sfant, adica Cel care i-a inspirat, a fost infailibil. Revelatiile pe care le-au avut ("comoara aceasta") a venit direct de la un Dumnezeu infailibil. Acesti oameni inspirati au comunicat mesajul ca niste oameni failibili, intrebuintand limbajul uman imperfect ("vase de pamant") drept mediul de comunicare.

Urmatoarea intrebare legata de Ellen White a mai fost pusa si pe vremea cand traia: "O considera adventistii de ziua a saptea pe sora White infailibila?"

Acestei intrebari i s-a dat raspunsul in paginile periodicului Review and Herald in anul 1883 de catre W. H. Littlejohn intr-o afirmatie succinta si hotarata:

Nu. Cum de altfel nici Petru sau Pavel nu cred ca au fost infailibili. Ei cred ca Duhul Sfant, care a inspirat pe Petru si Pavel, a fost infailibil. Ei cred, de asemenea, ca doamna White a primit revelatii de-a lungul timpului de la Duhul lui Dumnezeu si ca aceste descoperiri facute ei de Duhul lui Dumnezeu sunt tot atat de demne de incredere ca si acelea facute de acelasi Duh altor persoane. [169]

Denominatiunea adventistilor de ziua a saptea din timpurile noastre inca sustine faptul ca Ellen White a fost un profet demn de incredere, onest si plin de autoritate al Domnului.

Biserica Adventista sustine faptul ca ea a fost inspirata in aceeasi maniera si la acelasi nivel cu profetii Bibliei si, cu toate acestea, in mod paradoxal, noi nu consideram scrierile ei ca fiind o alta Biblie, nici nu le consideram un adaos la canonul sacru al Scripturii.

Se va da mai pe deplin o explicatie referitoare la "relatia potrivita dintre scrierile lui Ellen G. White si Scripturi" in partea a treia a acestor serii.

Cineva poate sa declare cu curaj si incredere impreuna cu Petru: "Si avem cuvantul proorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre." (2 Petru 1:19).

 

Partea a III-a: Relatia dintre scrierile lui Ellen G. White si Biblie

Introducere

 Nu exista un subiect mai gresit inteles, in legatura cu punctele de credinta ale adventistilor de ziua a saptea, decat chestiunea relatiei corecte dintre scrierile lui Ellen G. White si Scriptura.

O comparatie intre scrierile autorilor crestini (printre care amintim de Walter R. Martin [170] si Norman F. Doughty, [171] care au scris critic la adresa punctelor de doctrina adventista) si unele afirmatii ale scriitorilor adventisti care par sa prezinte puncte de vedere diferite unele de altele (daca nu cumva chiar in conflict) ar putea face pe cineva sa se intrebe daca noi, ca biserica, nu suntem cumva responsabili de cauzarea unor confuzii in afara!

De exemplu, luati definitia prezentata in aceasta serie de trei articole a celor doua cuvinte folosite: inspiratie si revelatie. Un fost pastor adventist, Walter Rea, vede inspiratia conform dictionarului Webster ca fiind: "influenta divina directa, sau exercitarea in mod direct a acestei influente asupra mintii sau sufeltului oamenilor." Rea eticheteaza aceasta actiune ca fiind "subiectiva." Revelatia este vazuta de el ca fiind o: "Dezvaluire de Sine si dezvaluire a vointei Sale ca actiune initiata de Dumnezeu fata de creaturile Sale "; Rea eticheteaza revelatia ca fiind "obiectiva." [172]

Prin definirea cuvintelor obiectiv si subiectiv, Rea pretinde ca revelatia obiectiva poseda autoritate, in vreme ce inspiratia subiectiva nu. Revelatia obiectiva, asa cum o vede Rea, are in vedere fapta si regula in vreme ce revelatia subiectiva este vazuta ca fiind asociata cu valori si opinii personale.

Rea trage astfel concluzia ca toata expunerea lui Ellen White este, in mare masura, de factura inspiratiei subiective, adica consta in principal din valori si opinii personale (fie ale ei, fie ale persoanelor care au influentat-o, fie ale autorilor pe care i-a copiat). Prin urmare, scrierile ei nu poseda in realitate nici o inspiratie din partea lui Dumnezeu, in afara cazului ca se poate dovedi acest lucrul cu ajutorul altor surse, de preferat Scriptura. [173]

In cartea The White Truth, [174] John J. Robertson trage o concluzie asupra dihotomiei subiectiv / obiectiv. Din punctul sau de vedere: "Revelatia reprezinta actiunea lui Dumnezeu de a expedia un mesaj profetului Sau ales. Inspiratia reprezinta actiunea lui Dumnezeu asupra, sau in interiorul profetului, care profet devine astfel transmitatorul acelei revelatii catre poporul Sau." [175]

Acest scriitor trage o concluzie asupra dihotomiei subiectiv / obiectiv, proiectata de catre Walter Rea, insa prefera sa defineasca termenii (asa cum au fost descrisi in prima parte a acestei serii) intr-o maniera oarecum diferita decat o face Robertson. Imprumutand partial de la Raoul Dederen, noi sugeram deci faptul ca inspiratia poate fi conceputa ca un proces prin care Dumnezeu imputerniceste profetul sa primeasca si sa comunice mesajul Sau, in vreme ce revelatia este vazuta ca fiind continutul mesajului comunicat. [176]

Aceste trei definitii oferite au un sunet strain adventismului dar ar trebui sa fie iertate de mirarea biserici daca ea le vede, din punct teologic, ca pe o actiune concomitenta! Noi nu facem acum decat sa folosim aceeasi maniera de exprimare a unora fata de relatia dintre scrierile lui Ellen White si Scriptura.

In interiorul bisericii a existat o oarecare confuzie dar si un abuz si o intrebuintare gresita a scrierilor doamnei White. Unii membrii, intr-adevar, au facut din ea o a doua Biblie pentru ei insisi, parand adesea ca o fac pe doamna White cea mai importanta dintre cele doua surse. Unii pastori si profesori, la fiecare citat din Scriptura, au citat de zece ori mai mult din scrierile doamnei White; unii chiar au folosit tipul de predica "tren de marfa" (locomotiva este introducerea predicii, urmate de un sir de vagoane de marfa-citatele din scrierile doamnei White; incheierea plutonului fiind cambuza trenului, bucataria, adica concluzia predicii). Frustrarea si iritarea pe care o experimenteaza un automobilist ce este tinut in loc de catre tren un lung si lent, este este aproape identica cu sentimentele de exasperare si nervozitate experimentate de cineva nevoit sa asculte acest gen omiletic monstruos.

Scrierile doamnei White au fost gresit intrebuintate de catre parintii, pastorii si profesorii care au folosit invataturile ei drept nuia teologica cu care amenintau pe cel care a gresit spre al readuce la ascultare.

In orice caz, astfel de intrebuintari gresite, indiferent ca sunt facute de catre suporterii punctului de vedere a "celei de-a doua Biblii" (sau chiar a ideii de "adaos la Biblie"), sau a altor aplicatii gresite, nu reprezinta pozitia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, chiar daca aceste pozitii sunt adoptate de catre unii membrii ai ei bine intentionati, dar rau informati. Si asa cum John Quincy Adams obisnuia sa spuna: "Argumentele care au la baza constatarea abuzului fata de un anumit lucru nu sunt admise impotriva folosirii lucrului cu pricina." [177] Cu alte cuvinte: "Nu arunca impreuna cu apa murdara din albie si pe copilul din ea!"

Atunci care este pozitia denominatiunii noastre fata de relatia corecta dintre scrierile doamnei White si Sfanta Scriptura? Din cate inteleg eu, noi sustinem ca Ellen G. White a fost inspirata in aceeasi maniera si la un nivel identic cu cel la care au fost profetii Bibliei; insa-iar acest lucru va fi paradoxal pentru unii-noi nu facem din scrierile ei o a doua Biblie si nici macar o adaugire la canonul Cuvantului lui Dumnezeu. Dati-mi voie sa ma explic.

I. Cuvantul lui Dumnezeu dat prin profeti

In marea lor majoritate adventistii de ziua a saptea cred ca sacrul canon al Scripturii a fost inchis odata cu adaugarea ultimei sale carti - Apocalipsa lui Ioan. Iar canonul, prin urmare, este complet si suficient siesi. Cu alte cuvinte, este posibil ca o persoana sa-L descopere pe Isus Hristos, sa obtina mantuirea si viata eterna, fara sa fi auzit vreo data de Ellen G. White sau sa fi citit vreun cuvant din scrierile ei.

Mai departe, adventistii sustin in mod traditional, inca din primele lor zile de existenta denominationala, ca Scripturile sunt sursa punctelor de credinta doctrinara, autoritatea acelor puncte de credinta si testul tuturor credintelor (ca de altfel si a tuturor experientelor religioase).

Spunand toate acestea, se dovedeste din Scriptura faptul ca Dumnezeu a folosit un anumit numar de mesageri profetici, multi dintre ei fiind contemporani cu scriitorii Bibliei, dar a caror afirmatii nu fac parte din acest canon. Unii dintre acestia si-au facut lucrarea in perioada vechi testamentala iar altii in perioada nou testamentala. Pare evident ca activitatea lor profetica implica acelasi tip de lucrare ca al scriitorilor Bibliei. In aceasta lista de profeti ne-canonici sunt inclusi atat femei cat si barbati-cinci astfel de profeti fiind mentionati in fiecare dintre Testamente. [178]

Primul profet mentionat in Scriptura a fost Enoh, "al saptelea patriarh de la Adam" (Iuda 14); in felul acesta  "darul spiritual" al profetiei a fost printre cele mai timpurii dintre asa-numitele "daruri ale Duhului Sfant" ce au fost date familiei umane. In timpul primilor 2 500 de ani ai istoriei umane toate afirmatiile profetice erau facute oral. Moise a marcat punctul de tranzitie: El a fost primul profet literar. De atunci inainte ambele tipuri de profeti si-au emis mesajele.

Profetii literari dar ne-canonici

Nu toti profetii literari se gasesc printre autorii lucrarilor care mai tarziu au fost adunate impreuna ca sa alcatuiasca canonul Vechiului si Noului Testament. Cel putin opt profeti literari dar ne-canonici sunt mentionati pe nume in Vechiul Testament. Iaser a fost primul, in secolul cincisprezece I.Hr., probabil la 40 de ani dupa perioada lui Moise. Desi cartea lui Iaser (Cartea Dreptului - n.t.) este mentionata atat in Iosua 10:13 cat si in 2 Samuel 1:18, aceasta carte nu a fost inclusa in Vechiul Testament.

Dupa o jumatate de secol, "Natan, profetul" si "Gad vazatorul" au scris carti [179] in timpul domniei regelui David; dar in vreme ce ultimii dintre psalmi le apartin si sunt incorporati intr-o carte a Vechiului Testament, cartile lor de inceput nu au fost incluse. Cam la doua decade mai tarziu, Ahaia Silonitul a asternut pe suluri scrieri inspirate [180] si dupa alti 20 de ani au venit Semaia [181] si Ido vazatorul [182] ca profeti literali dar ne-canonici. Iar dupa alti 20 de ani, Iehu a scris o carte profetica inspirata; [183] ultimul dintre profetii literari dar ne-canonici (sau cel putin ultimul dintre cei mentionati in Biblie) este Ilie, [184] care a lucrat pe la inceputul secolului noua I.Hr.

Intrebarea care imediat vine in minte este: Daca acesti oameni au fost cu adevarat inspirati, de ce scrierile lor nu au fost incluse in Vechiul Testament? Unii au sugerat o solutie de-a gata: Scrierile acestora, desi inspirate, nu au fost atat de inspirate pe cat au fost cele ale autorilor biblici. Aceasta idee a gradelor de inspirate are o lunga istorie in adventism; o varianta a acestei teme supravietuind pana in vremurile noastre. [185]

Insa ipoteza validitatii egale (daca nu chiar superioare) sustine ca mesajele acestor scriitori profetici literari dar ne-canonici au fost de natura locala, adica: Ei au scris pentru a iesi in intampinarea unei situatii imediate din vremea lor. Duhul Sfant, in intelepciunea Sa infinita, a considerat ca nu este necesar sa fie pastrate aceste mesaje pentru perioadele ulterioare ale istoriei.

Exista grade de inspiratie?

Acum vom expune trei argumente care se opun punctului de vedere al gradelor de inspiratie (sau a gradelor de revelatie):

a. Observatii empirice: Raportul scripturistic nu face nici o diferentiere intre profetii canonici si ne-canonici in privinta sursei mesajelor lor si nici nu dezvaluie vre-o "piramida ierarhica" a mesajelor profetice. Nu exista nici o diferenta in metoda de comunicare; nici o diferenta in legatura cu fenomenele fizice asociate viziunii profetului; nici o diferenta intre tipul de mesaje comunicate-incurajari, sfaturi, mustrari, dojana; nici o diferenta intre tipurile de "imperfectiuni" in cea ce priveste "vasele de pamant "; nici o diferenta in raspunsurile aparute in urma mesajelor-unii dintre cei care l-au auzit le-au dat atentie si au fost binecuvantati, altii nu au fost deacord cu acestea si au suportat consecintele. Dar admitand ca acesta este un argument al tacerii, nu este totusi rezonabil ca aceste argumente grele prezentate sa fie luate in considerare de catre persoana care ar considera existenta unor grade diferite de inspiratie?

b. De ordin logic: Punerea problemei gradelor de inspiratie (sau de revelatie) creaza imediat necesitatea de a determina cine anume face clasficarea acestor grade. Un asemenea arbitru nu apare de la nivelul profetului, ci mai degraba la un nivelul de deasupra profetului, din moment ce profetul este  investigat si se decreteaza mai apoi ca o anumita parte a scrierilor sale profetice sunt mai inspirate decat altele.

Aceasta problema se complica intrucat nici un om nu se poate ridica, el insusi, chiar pana la nivelul unui profet-cu atat mai putin deasupra unui profet. Pavel declara cu claritate faptul ca Duhul Sfant distribuie acele "mai multe (vers. engl. - n.t.)" daruri spirituale fiecarui om "dupa buna Sa placere" (1 Corinteni 12:11). "Nici un om nu-si ia aceasta onoare de la el insusi" (Evrei 2:4); cei mai multi oameni pot, pe cont propriu, numai sa "ravneasca la cele mai bune daruri" (1 Corinteni 12:31). In mod cert nici un om nu ar trebui sa se plaseze pe sine insusi, cu infumurare, deasupra profetilor pentru a face o judecata intr-o asemenea chestiune!

c. Credinta: Accept pe Ellen White ca fiind  profet inspirat al Domnului si stiu ca ea a declarat ca nu exista grade de inspiratie. Si astfel, daca nu mai exista nici un alt argument, acest aspect ar fi suficient pentru mine ca sa-mi lamureasca problema.

Nimeni altul decat presedintele Conferintei Generale, George I. Butler, a expus o serie de articole in care a tratat subiectul inspiratiei si revelatiei. In cele zece articole ale sale, care au fost publicate intre 8 ianuarie si 3 iunie 1884 in periodicul Review and Herald, Butler sustinea ideea ca exista "diferente in gradele" de inspiratie. [186]

Ellen White a pastrat tacerea timp de cinci ani. A facut oare lucrul acesta in scop caritabil, sperand ca el va descoperi pe cont propriu eroarea si se va corecta, punandu-l la adapost (si pe ea totodata) de un jenant moment de repros public?

Nu stim; oricum, in 1889 ea a dat un raspuns destul de transant:

Atat in incinta Tabernacle-ului [in Battle Creek] cat si in colegiu, subiectul inspiratiei a fost invatat, iar oameni finiti si-au asumat responsabilitatea sa spuna ca anumite lucruri din Scriptura sunt inspirate in vreme ce altele nu. Am vazut ca Domnul nu a inspirat articolele, in legatura cu inspiratia, ce au fost publicate in Review si nici nu a aprobat ca tinerii nostrii sa fie invatati asa ceva in colegiu. Atunci cand oamenii se aventureaza sa critice Cuvantul lui Dumnezeu, ei se aventureaza pe un loc sacru, pe un loc sfant si ar face bine sa se teama si sa tremure, ascunzandu-si nebuneasca intelepciune. Dumnezeu nu a pus pe nici un om sa-si dea cu parerea despre Cuvantului Sau, sa selecteze anumite lucruri pe care sa le declare inspirate si sa le discrediteze pe altele declarandu-le neinspirate. Marturiile au fost in acelasi fel tratate; insa Dumnezeu nu a fost implicat in asa ceva. [187]

Grade de autoritate-o pozitie discutabila

Unii care au favorizat punctul de vedere al existentiei gradelor de inspiratie (sau revelatie) au avansat recent ideea ca profetii au avut grade diferite de autoritate. Ultima pozitie este la fel de discutabila ca si prima, in mare masura, din aceleasi motive. In mod empiric, nu exista nici o dovada in Scriptura ca vre-un grup de profeti au avut mai multa-sau mai putina-autoritate decat un alt grup. In orice caz, chiar daca ar exista intr-adevar grade de autoritate, cum sa fie determinate acestea? Si de catre cine?

Experienta regelui David cu cei doi profeti literari ne-canonici, care au slujit in timpul perioadei sale de domnie, pare sa furnizeze dovada impotriva gradelor de inspiratie sau a gradelor de autoritate.

Natan. In partea a doua am luat in discutie problema adeziunii entuziaste fata de planul lui David de a construi templu fara a se consulta mai intai cu Dumnezeu spre a vedea daca planul are divina Sa aprobare. Ne facand acest lucru, in noaptea care a urmat Dumnezeu a vorbit lui Natan spunandu-i sa se intoarca la rege si sa corecteze mesajul initial (2 Samuel 7:1-17).

Cinci capitole mai tarziu i-l descoperim pe Natan inapoi la palat, la indemnul lui Dumnezeu, pentru a reprosa lui David dublul sau pacat, adulterul cu Batseba si uciderea sotului ei, Urie. Folosindu-se in mod curajos de o parabola, Natan intoarce acasa inima lui David, spre a vedea enormitatea crimelor monarhului; iar David, convins de Duhul Sfant prin mesagerul Sau, marturiseste si se pocaieste. Natan i-l asigura apoi pe David ca Dumnezeu a acceptat raspunsul sau si ca l-a iertat (2 Samuel 12:1-14).

Oricum, Natan avertizeaza pe David ca vor exista consecinte inexorabile care rezulta din faptele lui. Aceste consecinte vor urma in ciuda generozitatii si iertarii pline de mila a lui Dumnezeu (versetele 15-23). Mai tarziu, dupa pocainta si remuscarea lui sincera, David scrie Psalmul 51, in care el apeleaza la Dumnezeu: "Ai mila de mine, Dumnezeule in bunatatea Ta! Dupa indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele! Spala-ma cu desavarsire de nelegiuirea mea si curateste-ma de pacatul meu! . . . Zideste in mine o inima  curata, Dumnezeule, pune in mine un duh nou si statornic! Nu ma lepada de la Fata Ta si nu lua de la mine Duhul Tau cel Sfant. Da-mi iarasi bucuria mantuirii Tale, si sprijineste-ma cu un duh de bunavointa! Atunci voi invata caile Tale pe cei ce le calca, si pacatosii se vor intoarce la Tine." (versetele 1, 2, 10-13). Iar Dumnezeu I-a indeplinit dorinta lui sincera.

Natan si David erau amandoi profeti. Cateva sute de ani mai tarziu, atunci cand canonul Vechiului Testament va fi fost incheiat (probabil sub conducerea lui Ezra), cartea lui Natan nu va fi inclusa, insa psalmii lui David da. Asa se face ca David a devenit profet canonic, iar Natan profet ne-canonic. Stim despre acest episod, nu datorita cartii lui Natan, ci datorita autorului 2 Samuel 12 care a inclus acest incident in cartea sa. [188]

Daca ar fi fost posibil ca David sa fi avut o viziune a viitorului, prin care el sa fie informat despre statului sau ulterior si despre acela a lui Natan, iar daca David ar fi subscris teoriei imaginare a gradelor de inspiratie, in mod logic, urmatoarea schimbare ar fi putut avea loc:

Atunci cand Natan ar fi adus reprosul, David ar fi putu sa ridice o mana in semn de atentionare si sa spuna: "Stai un moment, Natan. Trebuie sa-mi arati mai mult respect si deferenta. Intr-adevar, esti profet, dar vei fi un profet ne-canonic uitat peste cateva secole. Eu voi fi un profet canonic; dupa trei milenii crestinii vor canta psalmii mei in bisericile lor. Psalmul 51 al pocaintei mele va incuraja inimile a milioane de oameni de-a lungul vremurilor. Insa dupa 3 000 de ani tu nu vei avea acolo nici un cuvant pe care l-ai scris in Cartea lui Natan!"

David ar fi putut chiar sa-l dojeneasca pe Natan intrucatva, intr-un efort de a se apara, adaugand: "Acum fi atent Natan. Iti aduci aminte ca cand te-ai intors imediat inapoi dupa ce ti-ai dat aprobarea profetica asupra planului meu de constructie a Templului? Esti chiar atat de sigur ca acum ai dreptate?"

Dar despre gradele de autoritate ce mai putem spune? Ei bine, povestea incepe foarte simplu: "Iar Domnul a trimis pe Natan la David." Avea Natan autoritate? A cui autoritate? Cata autoritate? Aceste cuvinte simple, citate din 2 Samuel 12:1, raspund la aceasta problema in cea mai puternica modalitate.

Experienta lui Gad, celalalt profet literar dar ne-canonic care a slujit pe langa David, este tot atat de folositoare in acest moment.

In 1 Cronici 21 citim ca Satana l-a ispitit pe David sa comita pacat, numarand pe Israel. Generalul regelui, Ioab, a protestat in van. Israel a fost numarat (versetele 1-6): "porunca aceasta nu a placut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel" (versetul 7).

In urmatorul verset David intra cu Dumnezeu intr-o conversatie directa. El isi marturiseste nebunia si vina cerand iertare. Insa in versetul 9 Dumnezeu nu se adreseaza lui David in mod direct, desi putea sa o faca, intrucat profetii au un "fir" special cu Cel Atotputernic.

Dar nu: "Domnul a vorbit lui Gad, vazatorul lui David." Daca David era un profet canonic, de ce Dumnezeu nu a comunicat direct cu el? De ce a ales El in schimb un profet ne-canonic?

Observati in continuare ceea ce a spus Dumnezeu lui Gad: "Mergi si spune-i lui David: "Asa vorbeste Domul. . ." (vers. 10). In mod cert aceasta fraza indica cu cea mai mare forta autoritatea de care se bucura mesajul lui Gad. Avea nevoie Gad de o autoritate mai mare decat "Asa vorbeste Domnul"? Exista vre-o autoritate mai mare decat "Asa vorbeste Domnul"?

Ce i-a spus Dumnezeu lui Gad sa faca? El l-a instruit sa spuna lui David ca Dumnezeu ii ofera regelui la alegere trei pedepse: trei ani de foamete, trei luni de distrugere din partea inamicilor, sau trei zile de ciuma in tara (vers. 12).

Dumnezeu i-a spus lui Gad sa-i comunice lui David ca: "Vezi acum ce trebuie sa raspund Celui ce ma trimite" (versetul 12). David avea acel unic "fir" profetic; insa nu era in masura sa-l mai foloseasca in acest caz; el a comunicat mai departe cu Dumnezeu prin intermediul lui Gad.

Din nou nu exista nici o dovada a faptului ca David a pretins vreo inspiratie mai mai mare decat cea a lui Gad. In schimb: "David s-a suit, dupa cuvantul pe care-l spusese Gad in numele Domnului " (vs. 19).

Este absurd sa vorbim despre grade de inspiratie. Fie este inspirat profetul, fie nu. Am participat recent la o intalnire in care erau prezente un mare numar de femei ce asteptau sa nasca intr-un viitor apropiat. Unele aveau o sarcina avansata, altele insa erau la stadiile primare. Uneori spunem despre o femeie aflata in primul trimestru de sarcina ca este "un pic insarcinata (expresie tipic engleza: a little bit pregnant n.t.)," Insa expresia nu este doar inexacta, ci si incorecta. Nu ati auzit niciodata despre o femeie care a fost "un pic insarcinata." O femeie, fie este insarcinata, fie nu este insarcinata!

In acelasi fel nu ati auzit niciodata despre vreun profet care a fost numai "un pic" inspirat.

La fel de absurd este sa vorbim despre grade de autoritate. Pe data de 2 februarie 1980, respectatul invatat adventist Don F. Neufeld [189] tinea o predica in Takoma Park, Maryland, in comunitatea adventista de ziua a saptea numita "When Jesus Speaks (Cand Hristos Vorbeste)." Si pentru ca acesta este mesajul pe care l-a predicat de fiecare data, [190] Neufeld si-a ales ca de obicei textul din Apocalipsa 19:10: "Pentru ca marturia lui Isus este Duhul Proorociei." In mesajul sau, el a pus in discutie diferitele variante posibile a acestor fraze familiare adventistilor: "marturia lui Isus" si "Duhul Proorociei." Si in concluzie el a punctat foarte convingator:

Prin marturia Sa data profetilor Noului Testament, Isus a prevazut aceasta activitate profetica, anume ca unul dintre acele "mai multe (vers. engl. - n.t.)" daruri spirituale va continua in biserica. Cu alte cuvinte, marturia lui Isus fata de poporul Sau nu a fost incheiata odata ce cartile prezentului canon al Scripturii va fi fost scris. Activitatea profetica va continua si dupa inchiderea canonului.

Aceasta ne ridica o importanta problema. Daca in toate activitatile profetice Isus este Cel care vorbeste, fie in vremea Vechiului Testament, fie in timpul Noului Testament, sau in vremurile de dupa Noul Testament, atunci putem face noi vre-o distinctie si sa spunem ca ce a declarat Isus intr-o anumita perioada are mai multa sau mai putina autoritate decat a declarat El in alta perioada, sau cel putin in raport cu generatiile implicate?

De exemplu, ar putea fii, ceea ce a spus Isus in primul secol, mai mult sau mai putin autoritar decat ce a spus El in secolul 19? Raspunsul este, cred, evident. Nu are nici o insemnatate a purta discutii asupra gradelor de inspiratie si a spune ca ceea ce a declarat Isus unei generatii este mai inspirat decat ce a declarat alteia. [191]

Adventistii de ziua a saptea sustin faptul ca rolul lui Ellen G. White este cel mai bine inteles prin prisma profetilor literari dar ne-canonici din Biblie. Astfel, scrierile sale au fost inspirate de Duhul Sfant in aceeasi maniera si la acelasi nivel cu cel al scrierilor incluse in Biblie; desi nu facem din acestea o a doua Biblie, si nici macar nu le consideram ca fiind o adaugire la canonul sacru al Scripturilor.

Sa observam in cele ce urmeaza cum a vazut Ellen White scrierile sale in relatie cu Biblia.

II. Analogia "Luminatorul mai mare" / "Luminatorul mai mic"

Intr-o "scrisoare deschisa" catre fratii ei, scrisa pe data de 6 decembrie 1902 si publicata in Advent Review and Sabbath Herald la data de 20 ianuarie 1903, doamna White privea inainte spre noul an si era in mod special impovarata de grija lucrarii colportajului ce lancezea la acea data. "Am fost instruita ca lucrarea de campanie publica [vanzarea din usa in usa a literaturii adventiste de ziua a saptea] trebuie inviorata, iar aceasta trebuie adusa la un inalt standard de succes." [192]

Ea si-a exprimat aprecierea fata de eforturile unite ale evanghelistilor laici si cu literatura in promovarea lucrarii cu titlul Christ's Object Lessons [Parabolele Domnului Hristos - ed. rom.] (a caror drepturi de autor ea le cedase pentru stingerea datoriilor colegiului din Battle Creek) si a indemnat acordarea unei mai mari atentii punerii in circulatii a celorlalte lucrari ale ei. Subliniind importanta acestei stradanii misionare, ea adauga:

Nu sora White este sursa acestor carti. Ele contin instructiunile pe care Dumnezeu le-a dat de-a lungul vietii ei. Ele contin lumina pretioasa si mangaietoare pe care Dumnezeu a dat-o in mod binevoitor servei Sale spre a fi data lumii. Din paginile lor aceasta lumina trebuie sa straluceasca in inimile barbatilor si femeilor, conducandu-i la Mantuitorul. Domnul a declarat ca aceste carti vor fi presarate pe tot cuprinsul lumii. [193]

Apoi, prin amplificarea ideii ca "lumina trebuie sa straluceasca" din scrierile ei, incepe si demonstreaza relatia dintre aceste carti si scrierile Scripturilor, folosindu-se de o foarte des citata metafora:

Domnul a trimis poporului Sau multe instructiuni, randuri dupa randuri, precept dupa precept, cate putin aici, cate putin acolo. Se acorda putina atentie Bibliei, iar Domnul a dat un luminator mai mic pentru a conduce oamenii la un luminator mai mare. [194]

Doamna White face o referire la Geneza 1:16: "Iar Dumnezeu a facut cei doi mari luminatori, si anume: luminatorul cel mare ca sa stapaneasca ziua, si luminatorul cel mai mic ca sa stapaneasca noaptea," scrierile ei fiind aici "luminatorul mai mic."

Inainte de a examina aceasta analogie in detaliu pentru a determina ce a intenionat doamna White sa ne invete prin aceasta (si, in egala masura, ce nu a intentionat sa afirme), sa examinam mai intai cum anume vede insasi doamna White acest "luminator mai mare" al Sfintei Scripturi.

Sintetizand o folositoare lista intocmita de Denton E. Rebok [195] si a unor remarci din trei paragrafe facute in introducerea lucrarii The Great Controversy Between Christ and Satan, [196] vom observa pozitia doamnei White fata de Scriptura si modul in care vede scrierile ei vis-a-vis de Biblie:

a. Natura Bibliei

1.   Intreaga Biblie este Cuvantul inspirat a lui Dumnezeu.

2.   "In Cuvantul Sau se gaseste adevarul lui Dumnezeu." Nimeni nu are nevoie sa "caute in alta parte adevarul prezent."

b. Scopul Bibliei

1.   Biblia arata modelul de vietuire crestina.

2.   Aceasta contine "mangaiere, calauzire, sfat, iar planul de salvare este clar ca o raza de soare."

3.   Ea este potrivita cu nevoile tuturor-bogati sau saraci, invatati sau neinvatati, "toate varstele si toate categoriile."

4.   Contine toata cunostinta care este "necesara pentru mantuire. Prin urmare, oamenii trebuie sa adere la Biblie, sa o creada si sa asculte de ea"; facand astfel "nici unul" dintre ei nu va fi pierdut.

c. Primatul Bibliei

1.   Ea trebuie sa fie acceptata "ca revelatie autoritara si infailibila" a vointei lui Dumnezeu.

2.   De asemenea drept "standardul caracterului, descoperitoarea doctrinelor si testul experientei."

d. Rolul darurilor spirituale (profetia):

1.   Existenta Bibliei "nu a facut inutila prezenta si calauzirea continua a Duhului Sfant."

2.   Dimpotriva, Isus a promis urmasilor Sai darul Duhului Sfant care "aminteste Cuvantul Sau servilor Lui," iar in plus "(El) ilumineaza si aplica invataturile acestui Cuvant."

3.   Intrucat consecventa este unul dintre atributele Divinitatii, iar Duhul Sfant a fost Cel care a inspirat Biblia, este imposibil ca invatatura Duhului Sfant, ce sunt date prin intermediul darurilor Duhului, sa fie contrara spuselor Bibliei.

4.   Duhul Sfant nu a fost, nu este si nici nu va fi vreodata dat "pentru a inlocui Biblia" intrucat "Cuvantul lui Dumnezeu este standardul prin care toate invataturile si experientele trebuie testate."

5.   Marturiile (Testimonies - titlul din l.engl.) au fost date doar pentru ca oamenii si-au neglijat Bibliile; iar aceste marturii sunt date pentru a conduce la Biblie.

(a) Ele nu sunt o adaugare la Cuvantul lui Dumnezeu.

(b) Ele nu iau locul Cuvantului lui Dumnezeu.

 

Metafore care interpreteaza analogia

Probabil exista patru metafore care pot fi folosite care ne ajuta sa intelegem ce a intentionat sa ne invete doamna White atunci cand a folosit analogia "luminatorul mai mare" / "luminatorul mai mic" (iar facand acest lucru sa ne punem la adapost de a interpreta in mod eronat aceste scrieri):

1. Perioada si conditiile geografice. Biblia este mesajul universal a lui Dumnezeu pentru oamenii din toate timpurile. Cele 66 de carti ale ei au fost scrise cam de 40 de profeti literari si canonici, de-a lungul unei perioade de 1500 de ani, iar Biblia a reprezentat vointa lui Dumnezeu pentru toata omenirea care a existat de-a lungul unei perioade cuprinsa intre doua sau trei milenii, aproximativ. Pe de alta parte, profetii literari dar ne-canonici-opt sunt mentionati in Vechiul Testament iar adventistii din zilele noastre o plaseaza pe Ellen White in aceasta categorie-au scris in principal pentru vremea si oamenii din zilele lor. Astfel profetii canonici pot fi considerati in aceasta categorie putin numeroasa ca fiind "luminatorul mai mare," in vreme ce profetii ne-canonici pot fi vazuti ca fiind "luminatorul mai mic."

2. Relatia: cel care testeaza / cel care este testat. [197] Fiecare natiune din lume, incepand cu Egiptul antic, ce avea acel cubit faraonic, pana in perioada natiunilor contemporane, cu metrul si kilogramul lor specific, au mentinut un standard national de lungime si greutate la care parametrii de precizie si acuratete au o importanta capitala. Fara acestea, nici o natiune nu poate functiona. Comertul si tranzactiile, profesiunile din zona constructiilor si a productiei de masa ar fi imposibil de realizat.

Un vizitator la muzeul de pe langa Biblioteca Biroului National al Statelor Unite de Standarde din Gaithersburg, Maryland, ar putea vedea expus originalul prototipului national al metrului numarul 27, ce a fost unitatea de masura de referinta a lungimii din Statele Unite intre anii 1893 si 1960 (momentul din care metrul a fost ulterior definit ca o emisie de lumina a unor atomi, ai gazului krypton-86, ce sunt excitati electric).

Dupa semnarea la Sevres, a Tratatului Metrului, in Franta, in anul 1875, Biroul International de Masuri si Greutati a facut 31 prototipuri de metrii si kilograme din platina (90 la suta) si iridium (10 la suta), un aliaj special, cunoscut in principal pentru durabilitatea si coeficientul sau redus de expansiune si contractie. Puterile semnatare au achizitionat cele mai multe din acestea trimitandu-se aceste noi standarde in capitalele tarilor semnatare (S.U.A. a procurat astfel "metrii" numarul 21 si 17, impreuna cu "kilogramele" numarul 4 si 20). Acestea au fost pastrate intr-un mediu in care umiditatea si temperatura sunt strict controlate. (Tehnicienei care lucreaza cu "kilogramul" naional din Gaithersburg, de exemplu, nu-i este permis sa atinga greutatea metalica-umezeala de pe degetele ei putand afecta respectiva greutate! Ea trebuie sa poarte imbracaminte aluminizata care fereste masura standard de caldura corpului.)

In plus, standardele nationale de referinta a lungimii si greutatii, respectiv Biroul National de Greutati si Masuratori mai au si "standarde de lucru" ale acelorasi lungimi si greutati, confectionate din aceleasi materiale. Daca suspectati ca metrul sau rigla dumneavoastra are o lungime incorecta, ati putea sa o trimiteti la Gaithersburg spre a fi comparata cu unul din standardele de lucru.

Apropo, diferenta dintre standardele de lucru fata standardul national de referinta este imposibil de perceput; singura diferenta intre standarde este ca unul dintre mai multe a fost desemnat in mod arbitrar si ridicat la rangul de standard national. [198]

Iar acum aplicatia: Standardul national poate fi inteles ca fiind "luminatorul mai mare"; standardele de lucru pot fi vazute ca fiind "luminatorul mai mic." Sau reciproc: standardul de lucru poate fi inteles ca fiind "luminatorul mai mare"; rigla sau metrul constructorului, pe care-l aduceti sa fie testat, putand fi "luminatorul mai mic."

Metrul national nu este testat niciodata cu ajutorul ruletei sau metrului dumneavoastra de tamplarie; in mod analog, Scripturile nu sunt niciodata testate cu ajutorul scrierilor lui Ellen G. White. In orice caz, daca instrumentele de masurat cumparate sunt testate de catre o autoritate si sunt gasite fara eroare, noi nu vom ezita sa le folosim ca pe un standard de autoritate-insa intotdeauna in relatie si cu referinta la standardul final acceptat ("luminatorul mai mare").

3. Patru zeci de lumanari / o lumanare. [199] Plasati 40 de lumanari identice la un capat al unei mese iar la celalat capat o singura lumanare. (Biblia a fost scrisa de aproape 40 de scriitori, iar scrierile lui Ellen G. White, bineinteles, de catre unul singur.) Intrucat puterea luminoasa a 40 de lumanari este mai mare decat puterea luminoasa a uneia singure, tot asa Scripturile pot fi vazute ca fiind "luminatorul mai mare," in timp ce scrierile lui Ellen White sunt "luminatorul mai mic."

Este important, in special in acest contex, sa amintim ca atat emisia celor 40 de lumanari cat si emisia uneia singure este tot "lumina." Iar analogia folosita de Ellen White cu privire la soarele si luna ca fiind lumina superioara, respectiv inferioara, este in mod particular potrivita, intrucat, lumina care este radiata de pe cele doua orbite ale cerului sunt practic aceeasi lumina. Luna nu are o lumina a ei proprie; ea, in mod simplu, refelcta lumina soarelui. Lumina este lumina, indiferent ca vorbim de cea care vine de la soare sau cea care vine de la Fiul. Iar daca lumina care este in tine este intuneric, "cat de mare trebuie sa fie intunericul acela!" (Matei 6:23).

Mai merita sa amintim faptul ca aceste metafore, pe care le numim si parabole, sunt destinate in general sa ne invete un adevar si numai unul. Daca impingem prea departe lucrurile ele se vor darama. De exemplu, in vreme ce Ellen White este comparata de cineva cu o lumanare, fapt este ca totalul scrierilor ei intrece de mai multe ori pe acelea ale Vechiului si Noului Testament ("luminatorul mai mare"). Asa ca analogia nu trebuie impinsa prea departe!

4. Harta nationala / harta statala. Multi dintre cei care calatoresc in Statele Unite isi iau cu ei un atlas care sa-i ajute a naviga pe autostrazile nationale. Multe atlase au la inceput o pagina dubla a celor 48 de state, urmata apoi de hartile fiecarui stat in parte. Harta nationala ar putea fi vazuta astfel ca "luminatorul mai mare," in vreme ce harta unui anumit stat sa fie "luminatorul mai mic."

In acest context merita sa mai fie facuta si o a doua aplicatie: Nu exista nici un dezacord, de exemplu, intre reprezentarea statului Maryland de pe harta primei pagini duble si reprezentarea din harta paginii simple ce arata acelasi stat Maryland. In orice caz, pe harta Maryland-ului ("luminatorul mai mic") exista in mod substantial mai multe detalii decat sunt pe harta nationala ("luminatorul mai mare").

Concluzia acestei analogii, care probabil ca merita a fi luata in consideratie, referitor la "luminatorul mai mare" si "luminatorul mai mic" este ca, pe baza propriilor afirmatii facute de Ellen White, ar fi o distorsionare cu totul nepotrivita a pretinde (asa dupa cum unii critici au si facut-o) ca pornind de la aceste afirmatii ale ei sa se inteleaga ca Biblia ar avea un grad mai mare de inspiratie si de autoritate decat scrierile ei. [200]

Analogia telescopului

Pe langa metafora "lumintatorului mai mare" / "luminatorului mai mic", o alta analogie din lumea naturala, a fost de folos pentru definirea relatiei dintre scrierile lui Ellen White si Scriptura. Aceasta analogie a fost dezvoltata de catre doamna S.M.I. Henry, o "evanghelista" a Uniunii pentru Temperanta a Femeilor Crestine din secolului al 19-lea, convertita la adventismul de ziua a saptea in timp ce era pacienta sanatoriului de la Battle Creek in anul 1896. (Ulterior, prin rugaciune, ea si-a recapatat sanatatea in mod supranatural.) [201]

Doamna Henry a scris initial, intr-o relatare autobiografica extinsa si fascinanta, despre intelegerea ei gresita cu privire la rolul lucrarilor Testimonies (Marturii), a dezamagirii suferite atunci cand a descoperit ca multi adventisti din Battle Creek aveau numai o incredere formala in aceste scrieri, apoi a relatat despre stradania ei personala de a intelege functia darului spiritual al profetiei in timpurile moderne si iluminarea ei ulterioara ca rezultat al unei serii de rugaciuni speciale. Studiile ei au condus-o prima data sa descopere scrierile lui Ellen G. White ca pe niste lentile-iar ulterior, ca pe un telescop-prin care sa putem privi Biblia.

Dezvoltandu-si analogia, ea a afirmat ca aceste scrieri sunt supuse in mod asemanator "situatiilor si limitarilor la care sunt supuse toate telescoapele":

Norii se pot interpune intre acesta (telescopul - n.t.) si cerul plin de stele-norii necredintei si discordiei; Satana poate aduce furtuna peste toate acestea; acesta poate fi aburit de respiratia propriului nostru egoism; praful superstitiei poate sa se astearna peste el; ne putem amesteca in ceea ce priveste destinatia acestui aparat si putem sa-l intoarcem spre a ne uita cu el pe camp; acesta poate fi focalizat spre o zona goala a cerului; poate fi intors invers asa incat totul se micsoreaza pana ce nu mai putem distinge nimic. Putem schimba focalizarea astfel incat toate proportiile armonioase sa fie distorsionate si facute hidoase. Acesta (telescopul) poate fi atat de mult restrans incat sa nu mai distingem cu ajutorul lui decat o masa sticloasa opaca. Daca obiectivul este gresit pozitionat putem primi numai o conceptie foarte ingusta despre spectacolul magnific pe care cerurile le desfasoara inaintea privirii noastre, insa lucrand in mod corespunzator cu acesta putem sa ne largim si sa ne clarificam viziunea, aceasta fiind misiunea minunata si sfanta pe care o are telescopul, respectiv misiunea Marturiilor.

Totul depinde de relatia noastra cu acesta si intrebuintarea pe care i-o dam. Prin el insusi nu este decat o suma de lentile prin care se poate privi; insa in mana divinului instructor, montat in mod corect, reglat la unghiul optim, ajustat la ochiul observatorului si beneficiind de o zona fara nori, acesta va descoperi adevarul asa incat sangele va fi alertat de palpitatia inimii si va deschide o usa larga sperantei. Acesta (telescopul) va face din nebuloase - constelatii, din punctele indepartate de lumina - planete aflate la prima magnitudine si va face ca stelele, de fapt sorii, sa arda cu iradiatii glorioase.

A existat un esec in a intelege ce sunt Marturiile si cum sa le folosim. Acestea nu sunt, de fapt, cerurile ce palpita si care au nenumaratele orbitele ale adevarului, ci ele doar conduc ochiul si ii confera puterea de penetrare in misterele Cuvantului glorios si viu a lui Dumnezeu. [202]

Denton Rebok a atestat faptul ca "Sora White insasi a spus ca doamna S.M.I. Henry a inteles relatia dintre scrierile Spiritului Profetiei si Biblie atat de clar si de plin de acuratete cum nimeni inaintea ei nu a fost in stare sa o exprime in cuvinte." [203]

Un telescop nu pune mai multe stele pe cer; acesta descopera in mod simplu si clar stelele ce deja sunt acolo. Iar scrierile lui Ellen White, pentru a schimba ilustratia, mai pot fi vazute ca fiind un microscop ce ne ajuta: "sa marim si sa facem ca detaliile adevarului din Cuvantul (lui Dumnezeu) sa fie mai clare. " [204] Tot astfel, scrierile lui Ellen White maresc detaliile si fac mai clare invataturile Scripturilor.

III. Modelul Jemison

Ulterior T. H. Jemison, intr-o lucrare care a fost timp de multe decenii textul standard de indrumare profetica din colegiile adventiste de ziua a saptea, a dedicat un capitol intreg pentru "Scrile lui Ellen G. White si Biblia" in lucrarea A Prophet Among You (Un profet printre voi).

Citand in mod extensiv din cuvintele lui Ellen White, in special din capitolul "Natura si influenta 'Marturiilor,'" [205] Jemison arata ca doamna White si-a considerat scrierile ca indeplinind opt functii, ce ar putea fi insumate in trei categorii:

A. Directioneaza atentia spre Biblie:

1. Sa inalte Biblia.
2. Sa atraga cugetarea spre Biblie.
3. Sa atraga atentia asupra adevarurilor neglijate.

B.  Sa ajute la intelegerea Bibliei:

4. Sa fixeze mai bine adevarurile deja descoperite.
5. Sa trezeasca mintile.
6. Sa prezinte simplu adevarurile.

C. Sa ajute la aplicarea principiilor Bibliei in propriile noastre vieti:

7. Sa sublinieze principiile si sa ajute la aplicarea lor.
8. Sa instruiasca in detaliu. [206]

Paragraful de incheiere al lucrarii lui Jemison concluzioneaza intr-o maniera speciala si instructiva. Dupa ridicare intrebarilor: "oare nu este emis un nou adevar?" [207] "marturiile scrise nu cumva dau o lumina noua?" [208] si "nu exista oare descrieri si detalii enumerate in cartile lui Ellen White ce nu sunt mentionate in Biblie?�," Jemison raspunde:

Cu siguranta, acesta este prea putin scopul mesajelor. Dar oare nu este acesta "adevar suplimentar" si "lumina noua"? Deloc. Scrierile nu introduc nici un subiect nou, nici o revelatie noua si nici o doctrina noua. Pur si simplu ele dau detalii suplimentare si finiseaza subiecte ce deja sunt parte a raportului Scripturii. Intregul domeniu al adevarului spiritual este cuprins in Biblie. Nu mai este nevoie ca alte adevaruri sa fie date. Insa detaliie, intamplarile prezentate si aplicatiile facute de aceste scrieri moderne conduc la o perceptie mai ascutita si la o mai profunda intelegere a adevarului deja revelat. [209]

Cele doua "invieri speciale"

O alta ilustratie a modului in care aceste scrieri ne dau nu doar detalii suplimentare ci, de asemenea, ne sugereaza noi relatii intre anumite pasaje ale Scripturii, poate fi vazuta din modul in care Ellen White trateaza cele doua invieri speciale, atunci cand abordeaza acest subiect despre care si Biblia ne vorbeste.

1. Invierea speciala cu ocazia Pastelui. De doua ori in Biblie, odata in Evanghelia lui Matei si inca odata in epistola lui Pavel catre Efeseni, este mentionat un subiect care intriga si tortureaza cu micile lui detalii: invierea speciala ce a avut loc cu ocazia diminetii zilei duminicii pascale si consecinta extraordinara care a urmat dupa 40 de zile, in momentrul Inaltarii Domnului.

Iata care sunt faptele relatate in Scriptura: In Matei 27:51-53 ne se spune ca (a) A fost un cutremur de pamant in momentul mortii Domnului Hristos; (b) acest cutremur a deschis un anumit numar de morminte; (c) Dupa ce Domnul Hristos s-a ridicat din mormant duminica dimineata, "multi" au fost adusi la viata; (d) aceste persoane au fost identificate a fi niste "sfinti" (in Biblie sfantul nu este un super-neprihanit, o sfanta persoana facatoare de miracole, ci mai degraba un crestin de rand, un pacatos salvat prin har); (e) persoanele inviate din moarte au mers in Ierusalim ("orasul sfant"); (f) ei s-au aratat "multora" dintre cetatenii aflati in acel loc; iar in Efeseni 4:8 (in special ultima parte) descoperim ca (g) ei s-au ridicat la cer impreuna cu Hristos la 40 de zile dupa ce au fost inviati.

In orice caz Ellen White da la o parte valul si ne ofera aproape o duzina de fapte aditionale in vederea identificarii si informarii referitoare la acesti sfinti:

    * De-a lungul vietii lor ei au fost "conlucratori cu Dumnezeu." [210]
    * Ei au fost martiri; "cu costul vietii lor" [211] si "neclintit au dus ei marturia adevarului." [212]
    * Ei reprezentau "fiecare perioada" a istoriei, "incepand cu creatiunea si pana in zilele lui Hristos." [213] (Abel a fost primul martir; Ioan Botezatorul ultimul martir consemnat inainte de momentul Calvar.)
    * Ei erau diferiti in statura si forma: "unii aratand la prima vedere mai nobili decat altii. . . . Aceia care au trait in zilele lui Noe si Avraam semanau la statura cu ingerii, erau placuti la infatisare si plini de putere." [214] [Adam avea de doua ori mai mult decat inaltimea unui om din zilele noastre; Eva era putin mai scunda de cat el (capul ei ajungea cu putin deasupra umerilor lui)]. [215]
    * Acestia au fost inviati spre a nu mai muri niciodata; [216] trei persoane care au inviat in momentul sacrificiului de pe dealul Calvarului, nu au inviat pentru viata vesnica, acestea decedand ulterior. [217]
    * Hristos a fost Acela care i-a readus la viata. [218]
    * Lucrarea lor a fost sa dea marturie despre invierea lui Hristos. Acestia erau niste martori pe care preotii nu puteau sa-i aduca la tacere. [219] Marturia lor a contrazis marturia falsa a soldatilor romani mituiti. [220]
    * Mesajul lor a fost: Sacrificiul pentru om este acum complet. Isus, Cel pe care iudeii l-au crucificat, a inviat din morti. [221] Dovada? "Noi am inviat impreuna cu El." [222]
    * Ei au fost o implinire extraordinara a profetiei din Isaia 26:19. [223]
    * Isus in persoana i-a prezentat Tatalui Sau in ceruri ca pe o parga a tuturor neprihanitilor morti care vor fi adusi la viata intr-o buna zi. [224]

Este adevarat faptul ca in scrierile lui Ellen White nu avem "nici un subiect nou, nici o descoperire noua, nici o doctrina noua"; insa suntem asaltati de o multime de informatii ce sunt cu adevarat noi!

2. Invierea speciala ce are loc chiar inaintea celei de-a doua veniri a Domnului Hristos. Patru pasaje din Scriptura vorbesc in mod direct sau implicit despre o inviere speciala ce are loc chiar inaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos. [225] Ellen White a interpretat pentru noi faptul ca: Vor exista trei clase de oameni-(a) toti aceia care au murit in credinta in momentul predicarii celei de-a treia solii ingeresti si care au tinut Sabatul; (b) Cei care au crucificat pe Isus, care nu au dorit sa fie mantuiti si care au decedat in urma cu 19 secole; si (c) Cei mai violenti oponenti ai adevarului lui Hristos si ai poporului Sau. [226] Numai prima categorie poate fi dedusa in mod rezonabil din Scriptura, in vreme ce a treia ne parvine prin darul profetic manifestat in vremurile noastre sub forma unei informatii aditionale si extra-biblice.

Ellen White si dezvoltarea doctrinei adventiste de ziua a saptea

Multi dintre adventistii de ziua a saptea din zilele noastre, care exprima ingrijorare (daca nu cumva chiar indoiala) cu privire la autoritatea lui Ellen White in biserica, isi indreapta in general atentia asupra chestiunilor de autoritate in general. Asa stand lucrurile, este in mod special de folos sa examinam succesiv cu am ajuns noi, ca si popor, sa avem aceasta doctrina, ce rol a jucat Ellen White in dezvoltarea acestor doctrine si in ce fel Ellen White a vazut natura contributiei sale la acest proces.

Conferintele de Sabat

Multi istorici ai Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea vor fi probabil de acord cu ideea ca acest cadru doctrinar al denominatiunii noastre s-a format cu dificultate de-a lungul unor lungi serii de intruniri de week-end, pe care astazi le numim conferinte biblice dar care, in acele vremuri de inceput, erau cunoscute sub numele de conferinte de Sabat.

In orice caz, istoricii par a fi mai putin de acord in legatura cu timpul in care aceste intruniri se tineau. LeRoy Edwin Froom, autorul unei lucrari monumentale si exhaustive in patru volume, cu titlul: The Prophetic Faith of Our Fathers, intr-un capitol intitulat "Conferintele de Sabat au consolidat aparitia miscarii," [227] pare satisfacut sa stabileasca faptul ca s-au tinut numai sase conferinte in anul 1848:

1. Rocky Hill, Connecticut,  20-24 aprilie, in casa lui Albert Belden. Participare: aproximativ 50 persoane. Vorbitori: H. S. Gurney, Joseph Bates (Sabatul si Legea) si James White (aparitia semnificatiei mesajului celui de-al treilea inger, scop si descriere).

2. Volney, New York, 18 august, in garajul lui David Arnold. Participare: aproximativ 35 persoane. Vorbitori: Joseph Bates (Sabatul) si James White (parabolele din Matei 25:1-13).

3. Port Gibson, New York, 27 si 28 august, in hambarul lui Hiram Edson. Nu este disponibil nici un fel de detaliu.

4. Rocky Hill, Connecticut, 8 si 9 septembrie, in casa lui Albert Belden. Nu este disponibil nici un fel de detaliu.

5. Topsham, Maine, 20-22 octombrie, in casa lui  Stockbridge Howland. Discutia s-a centrat in jurul posibilitatii publicarii unei foi volante, dar fiindca participantii nu dispuneau de fonduri, nu s-a intreprins nici o actiune concreta.

6. Dorchester, Massachusetts, 18 noiembrie, in casa lui Otis Nichols. S-a purtat mai departe discutia referitoare la editarea unei foi volante, iar Ellen White a primit din partea Domnului sfatul afirmativ in legatura cu aceasta lucrare prin literatura.

Editorii lucrarii Seventh-day Adventist Encyclopedia, considera insa ca perioada de formare doctrinara se intinde de-a lungul a trei ani si nu doar pe durata anului de inceput 1848; ei arata faptul ca in 1849 au mai existat inca alte sase conferinte (James si Ellen White au participat la cel putin trei dintre acestea: Paris, Maine, in septembrie, Oswego si Centerport, New York, in noiembrie). Iar in 1850 au existat in total zece conferinte de Sabat, la opt dintre acestea participand si sotii White. [228]

Conferintele erau frecventate in majoritate de cei care facusera parte din miscarea milerita si se incapatanau, dupa marea dezamagire din 22 octombire 1844, sa nu se dezica de experienta trecuta (asa cum covarsitor de multi o facusera deja). De asemenea, impreuna cu acesti ex-mileriti mai participau si prieteni interesati, care se adunau de-a lungul zilelor de vineri si de Sabat, sau de Sabat si duminica, ori de joi pana duminica.

Avand in minte faptul ca miscarea milerita a fost probabil cea mai ecumenica miscare din intregul secol nouasprezece, nu este catusi de putin surprinzator ca aceasta ramasita cuprindea un grup de oameni cu vederi teologice atat de divergente. Comentand primele conferinte din anul 1848, James White, intr-o scrisoare scrisa ulterior lui Stockbridge Howland, spunea despre cei 50 care au participat: "Ei nu erau cu totul in adevar." [229]

Referitor la cea de-a doua serie de conferinte de Sabat (si prima intrunire generala care s-a tinut in vestul New York-ului), Ellen White, descriind pozitiile celor aproximativ 35 de participanti, scria ca: "cu greu cadeau macar doi de acord. Unii sustineau erori serioase, iar fiecare persevera in a-si prezenta propriile vederi, declarand ca acestea erau in acord cu Scripturile." [230] Problemele discutate nu se concentrau atat de mult asupra faptului ca o anumita credinta se putea gasi in Scriptura, ci mai degraba se concentrau aspra a ce intelege Scriptura prin ceea ce era scris. Cu toate acestea, in mod invariabil, atunci cand weekend-ul lua sfarsit, exista o unitate de credinta. Cum a fost cu putinta sa se ajunga la aceasta unanimitate intr-o asemenea diversitate?

In primul rand era vorba de studiu din Biblie si de rugaciune onesta. Scriind in 1904, la mai mult de o jumatate de secol dupa aceste evenimente, Ellen White inca mentinea proaspata memoria acelor conferinte. Ea scria despre acestea intrucat: "multi dintre oamenii nostrii de astazi nu realizeaza cat de ferm a fost condusa credinta noastra." Ea a identificat numele unora dintre cei mai proeminenti participanti "care sapau dupa adevar ca dupa o comoara ascunsa." Referitor la propria sa participare ea a adaugat:

M-am intalnit cu ei, am studiat impreuna si ne-am rugat sincer. Adesea ramaneam impreuna pana noaptea tarziu, iar de multe ori petreceam intreaga noapte, rugandu-ne pentru lumina si studiind Cuvantul. Mereu si mereu aceasta fratietate se strangea sa studieze Biblia pentru a-i descoperi intelesurile si pentru a fi gata sa invete cu putere. [231]

Insa numai studiul Bibliei si rugaciunea nu a fost suficient sa convinga participantii. Acesti fermieri si mestesugari zdraveni isi sustineau cu tenacitate teoriile teologice favorite, cu greu urnindu-se chiar si cu un inch de pe pozitiile lor. Referitor la aceasta doamna White adauga:

Aceste diferente ciudate de opinii au exercitat o mare povara asupra mea. Am vazut multe erori ce erau prezentate drept adevar. Imi parea ca Dumnezeu era dezonorat. O intristare profunda staruia asupra spiritului meu si m-am prabusit sub povara. Unii s-au temut ca mor. Fratii Bates, Chamberlain, Gurney, Edson si sotul meu s-au rugat pentru mine. Domnul a auzit rugaciunile servilor Sai si mi-am revenit. [232]

Pe langa studiul extensiv aspra Bibliei si pe langa rugaciune, participantii la conferinte au vazut interventia directa a Duhului Sfant; insa aceasta interventie nu a venit pana ce participantii nu au mers cat de departe au putut. Prin urmare, haideti sa vedem in ceea ce urmeaza, lucrarea pe care Duhului Sfant a facut-o prin vasele umane in timpul acelor conferinte la care au fost stabilite pozitiile noastre doctrinare.

Rolul viziunilor in formarea doctrinei

Functia indeplinita de viziunile ce au fost date cu ocazia  acelor conferinte pare sa fi fost aceia de (a) a corecta fratietatea in cazul in care au luat-o intr-o directie gresita, sau (b) sa ratifice si sa confirme, in cazul in care au luat-o intr-o directie buna, dar (c) niciodata de a initia o formulare doctrinara. Asa cum va fi formulat mai tarziu Arthur L. White la punctul numarul 12 (din cele initial 21 de puncte) "Puncte de ajutor in interpretarea si folosirea scrierilor lui Ellen G. White":

Sfaturile acestea nu sunt date pentru a lua locul credintei, initiativei, lucrarii pline de staruinta sau a studiului Bibliei. Dumnezeu nu a folosit Spiritul Profetiei ca sa ne faca dependenti sau slabi. Mai degraba aceste sfaturi ne fac mai puternici prin incurajarea noastra la studiul Cuvantului lui Dumnezeu si incurajarea noastra de a merge mai departe. [233]

Ellen White a scris despre acest stadiu de dezvoltare doctrinara:

Atunci cand ei ajungeau cu studiul intr-un punct in care spuneau: "Nu putem face mai mult," Duhul Domnului venea asupra mea, eram luata in viziune si imi era oferita o explicatie clara a pasajelor pe care le studiaseram, impreuna cu instuirea de cum sa lucram si sa invatam in mod efectiv. In felul acesta lumina a fost data spre a ne ajuta sa intelegem Scripturile in legatura cu Hristos, cu misiunea Sa si cu preotia Sa. Mi-a s-a aratat cu claritate o linie a adevarului ce trasa din cand in cand calea pana in momentul in care vom intra in Cetatea lui Dumnezeu, iar eu doar am dat altora instructiunile pe care Domnul mi le daduse. [234]

Vorbind despre cea de-a doua conferinta de Sabat, in mod special, despre lucrarea si locul ocupat de viziuni, Ellen White scria in autobiografia sa:

Lumina din cer a luminat asupra mea, iar eu am fost curand rupta de legatura cu lucrurile pamantene. Ingerul care ma intovarasa mi-a prezentat unele dintre erorile celor prezenti si, de asemenea, mi-a fost prezentat adevarul in contrast cu erorile. Aceste puncte de vedere discordante, pe care ei le pretindeau a fi in armonie cu Scripturile, erau doar in acord cu propriile lor opinii despre invatatura Bibliei; iar mie mi s-a poruncit sa le spun ca trebuie sa renunte la acele erori ale lor si sa se uneasca cu adevarurile mesajului celui de-al treilea inger. [235]

Ce anume a facut pe acesti adventisti postmileriti sa accepte viziunile tinerei profete ce nu avea decat douazeci de ani? Probabil ca au stat la baza trei motive:

In primul rand, continutul viziunilor. Acestea erau relevante si de folos in a rezolva problemele imediate cu care conferintele se confruntau.

In al doilea rand, au existat unele fenomene care acompaniau acele viziuni publice, fenomene ce impuneau respect. Acesta insa nu a fost niciodata un test al autenticitatii, intrucat Satana poate sa contrafaca fenomenele fizice, insa, cu siguranta, acestea au fost dovada unei activitati supranaturale.

In al treilea rand, a existat o continuare a acestor fenomene, intrucat mintea profetului era "blocata" atunci cand nu era in viziune. Acest lucru pare sa fi durat o perioada de "doi sau trei ani"-concomitent cu conferintele de Sabat-si de-a lungul acestui timp cand nu se afla in viziune, tot ce putea sa faca doamna White era doar sa raporteze ce vazuse in viziune; ea nu putea sa penetreze cu intelegerea discutiile ulterioare, intelesul a ceea ce vazuse sau adevarul general al Bibliei. "Mintea mea era blocata," asa cum scria dupa multi ani, "si nu puteam sa prind intelesul textelor scripturistice pe care le studiam." Si a ramas in acest "blocaj" pana ce toate principale puncte ale credintei noastre au fost sistematic dezvoltate. [236]

Ea a mai scris, de asemenea, despre efectul acestor participari la conferinte: "Fratietatea stia ca atunci cand nu sunt in viziune nu puteam intelege aceste probleme, iar ei acceptau revelatiile date ca pe o lumina venita direct din cer." [237]

Din perspectiva varstei de 77 de ani, observatiile lui Ellen White referitoare la fenomenul prin care mintea ei a fost blocata, este si mai sfasietoare: "Aceasta a fost una din cele mai mari dureri a vietii mele." [238]

Doamna White a putut sa scrie, referindu-se in mare masura la natura folositoare a viziunilor ei din cadrul conferintelor Biblice, urmatoarele: "Intalnirile noastre se incheiau triumfal. Adevarul aducea victoria. Fratietatea noastra renunta la erori si se unea cu mesajul celui de-al treilea inger, iar Dumnezeu o binecuvanta si adauga mai multi la numarul ei." [239]

Froom, privind la faptele prezentate pana acum, vede rolul lui Ellen White in formarea doctrinara ca fiind la fel de esential ca acela al unui arbitru: Pentru unul spune: "ideea ta este corecta"; pentru altul insa spune: "ideea ta este gresita." El afirma:

De-a lungul acestui timp de intense cercetari, Spiritul Profetiei a fost un ajutor-insa numai un ajutor. Nici o doctrina si nici o interpretare a profetiei nu a fost initial descoperita sau nu a fost cunoscuta cu ajutorul Spiritului Profetiei. Doctrinele sabatarienilor a fost intru-totul fundamentate pe Sfanta Scriptura, asa incat acestea se aflau pe o adevarata platforma protestanta. [240]

In orice caz, cineva ar putea fi mai degraba contrariat si nu ajutat, gandindu-se daca nu cumva afirmatia lui Froom intra in conflict cu marturia doamnei White, conform careia: "o linie a adevarului . . . a fost aratata clar " si in plus: "mi-au fost date instructiuni referitoare la cum sa lucram si sa invatam in mod efectiv"; cu toate acestea observatia lui Froom pune destul de aproape punctul pe "i". [241]

Cum a vazut Ellen White autoritatea ei

Este interesant de examinat efectul unor dramatice, daca nu chiar senzationale, experiente asupra constiintei lui Ellen White, experiente prin care ea a trecut nu doar intre anii 1848-1850 ci si in anii de mai tarziu, cand doctrinele originale au fost repetate si amplificate de catre Duhul Sfant. Cu se vedea ea pe sine? Cum si-a evaluat lucrarea pe care Dumnezeu a condus-o sa o realizeze? Ce consecinte au rezultat din respingerea lucrarii ei?

1.A refuzat sa-si expuna cunostintele / opinia. Ellen White a fost obiectul unui atac vitriolic intreaga ei viata; motiv pentru care a vorbit apasat in apararea ei insasi-si a lui Dumnezeu. Ea a respins ideea conform careia ea nu facea decat sa-si prezinte propria opinie si sa ofere informatii din punct de vedere personal, sustinand ca toate afirmatiile ei vin din partea Domnului si ca ea nu a fost decat mijlocul prin care acestea au venit.

Nu am in mine insami nici o intelepciune speciala; sunt doar un instrument in mainile Domnului pentru a indeplini lucrarea pe care El mi-a indicat-o. Instructiunile pe care le-am dat prin intermediul penitei sau prin voce au fost o expresie a luminii pe care Dumnezeu mi-a dat-o. [242]

In scrisorile si marturiile ei, Ellen White spunea: "Ti-am prezentat ceea ce Domnul mi-a aratat. Nu am scris pe hartie nici un articol in care sa exprim pur si simplu propriile mele idei. Acestea au fost ceea ce Dumnezeu mi-a desfasurat pe dinainte in viziune-razele pretioase de lumina ce au stralucit de la tron." [243]

Ellen White a pretins un loc unic in biserica ei-o lucrare ce nu a fost data nici unui alt membru. Ea a citat ingerul care i-a spus ca: "Dumnezeu te-a ridicat si ti-a dat cuvinte pe care sa le spui poporului pentru a atinge inimi, asa cum nu a facut-o cu nimeni altcineva. . . . Dumnezeu te-a impresionat astfel desfasurandu-le pe dinaintea ta in viziune asa cum nu a mai facut-o cu nici unul dintre cei care traiesc astazi.'" [244] Vorbind despre ea insasi, a continuat: "'Dumnezeu nu a dat fratilor mei lucrarea ce mi-a fost incredintata mie.'" [245] Pentru a ilustra natura esentiala a acestei unicitati ea a adaugat:

"Doresc foarte mult sa spun ca atunci cand ma adresez oamenilor nu o fac premeditat. Spiritul Domnului vine in mod frecvent asupra mea. Imi pare ca sunt ridicata, luata departe. . . . ma . . . simt nevoita sa spun ceea ce a fost trecut pe dinainte mea. Nu indraznesc sa ma impotrivesc Spiritului lui Dumnezeu." [246]

"De pe locul inalt si sub instructiunea ce mi s-a dat de Dumnezeu, prezint eu aceste lucruri inaintea ta [voastra-n.t.]," a declarat ea. [247] Ea a mers mai departe si a respins ideea ca cineva ar putea sa accepte anumite parti din scrierile ei, dar sa le respinga pe altele. "Nu putem apartine pe jumatate lui Dumnezeu si pe jumatate lumii. Nu suntem copiii lui Dumnezeu pana ce nu ne predam in intregime." [248] Dupa care, va rog sa observati: Vorbind despre marturiile ei, a afirmat:

"Fie Dumnezeu isi invata biserica Sa, mustrandu-i greselile si intarindu-i credinta, fie nu o face. Fie aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, fie nu. Dumnezeu nu este in parteneriat cu Satana. Lucrarea mea . . . poarta fie pecetea lui Dumnezeu, fie pecetea dusmanului. Nu exista jumatati de masura in aceasta chestiune. Marturiile sunt fie ale Spiritului lui Dumnezeu, fie ale diavolului." [249]

Ea nu a expus "pur si simplu opinia sorei White"; iar celor care au afirmat aceasta le-a declarat: "prin aceasta au insulatat Duhul lui Dumnezeu." [250] Ea a amplificat mai departe aceasta afirmatie, spunand:

Daca aceia catre care au fost date aceste avertizari solemne spun: "Este numai opinia individuala a sorei White, eu trebuie sa-mi urmez propria judecata," si daca ei continua sa persevereze in ceea ce au fost avertizati sa nu faca, ei dovedesc prin aceasta ca dispretuiesc sfatul lui Dumnezeu, iar rezultatul este acela pe care Duhul Sfant mi l-a aratat ca va fi-vatamarea cauzei lui Dumnezeu si ruinarea lor insisi. >[251]

2. Doamna White a pretins autoritate in definirea adevarului doctrinar. Si chiar a mers mai departe. Nu doar ca a vorbit despre problemele din casele si comunitatile fratilor ei, in calitate de purtator de cuvant din partea lui Dumnezeu, ci a definit si pozitii doctrinare, definitii ce au avut autoritate si sunt demne de incredere.

Vorbind despre "experienta noastra de inceput" (se refera, fara indoiala, la conferintele de Sabat dintre 1848-1850), atunci cand "o eroare dupa alta era pusa inaintea noastra," cu "pastori si doctori ce introduceau noi doctrine," mica ceata petrecea cateodata "nopti intregi" cercetand Scriptura si rugandu-se lui Dumnezeu pentru calauzire. In acele timpuri "Duhul Sfant aducea adevarul in mintea noastra. . . . Puterea lui Dumnezeu venea asupra mea si am fost imputernicita sa definesc cu claritate ce era adevar si ce era eroare." [252]

Ca efect al acesteia, doamna White a declarat ca afirmatiile ei cu caracter doctrinar erau in mod esential fara eroare. "Exista un lant puternic al adevarului, fara nici o propozitie eretica in ceea ce am scris." [253] Marturiile ei "nu au contrazis nicodata" Biblia intrucat ea a fost "instruita in legatura relatia dintre textele Scripturii." [254] Chiar si despre problemele de doctrina din jurnalele personale, ea a scris cu cinci ani inainte de moarte, ca trebuie sa fie tiparite, intrucat contin "lumina" si "instruire" ce i-a fost data pentru a "corecta erori serioase si a pentru a arata adevarul." [255] Ea a scris, in 1906, pentru evanghelistul W. W. Simpson, care lucra in sudul Californiei, ca: "sunt plina de multumire pentru ca instructiunile continute in cartile mele stabilesc adevarul prezent. Aceste carti au fost scrise sub marturia Duhului Sfant." [256]

In 1905, la scurta vreme dupa ce a trebuit sa mustre doctrinele false avansate de Dr. John Harvey Kellogg si cei ce l-au urmat, si privind inapoi spre acele conferinte de Sabat de la inceput, in care manifestarea Duhului Sfant a fost atat de marcanta, doamna White a declarat fara nici un echivoc:

Atunci cand puterea lui Dumnezeu da marturie in favoare a ceea ce este adevar, acel adevar ramane definit ca adevar pentru vesnicie. Nu trebuie sa se nutreasca dupa presupuneri contrare luminii care a dat-o Dumnezeu. [257]

In restul acestui pasaj ea vorbeste despre barbati care se vor ridica in viitor (asa cum s-a intamplat in trecut) cu "interpretari ale Scripturii ce le sunt lor adevar, dar care nu sunt adevar." Acesti oameni vor pretinde ca poseda "lumina noua." Insa, afirma ea, doctrinele acestor barbati vor "[contrazice] lumina pe care a dat-o Dumnezeu sub marturia Duhului Sfant." Asa ca ea sfatuieste liderii din viitor ai bisericii sa respinga asemenea mesaje ce contrazic "punctele speciale ale credintei noastre" si chiar mai mult: "stalpii fundatiei pe care Dumnezeu a sustinut-o" din 1844 si pana la inceputul secolului. Aceptarea unor astfel de vederi ar "conduce la dezicerea de adevarul pe care, timp de cincizeci de ani ,Dumnezeu l-a tot dat poporului Sau, dovedindu-i autenticitatea prin marturia Duhului Sfant." [258]

3. Motivatia criticilor. Motivatia fundamentala a acelora care "diseca" scrierile doamnei White: "pentru a va potrivi propriilor voastre idei, pretinzand ca Dumnezeu v-a dat abilitatea sa discerneti ce este lumina din cer si ce este numai exprimarea intelepciunii omenesti " [259] a fost identificata de profet ca fiind: "prevalenta spiritului vremii noaste . . . de infidelitate si apostazie-un spirit de pretinsa iluminare. . . insa in realitate . . . de cea mai orbeasca presupunere." Ea a adaugat:

Exista un spirit de opozitie fata de Cuvantul lamurit a lui Dumnezeu si fata de marturia Duhului Sau. Exista un spirit de exaltare idolatra fata de nimic alceva decat motivatii omenesti in legatura cu intelepciunea lui Dumnezeu descoperita. [260]

Si insistand mai departe asupra chestiunii cauzei, doamna White a explicat "adevaratul" motiv (italicele ii apartin ei) al opozitiei fata de scrierile pe care sunt adesea exprimate public: Ea a scris sau a spus ceva care s-a opus stilului de viata dus de critic, probabil in zona dietei sau a imbracamintii, in privinta a ceea ce citeste, divertismentul si amuzamentul, modul de administrare, sau in privinta respectarii Sabatului. Criticul arata prin criticismul sau "o lipsa a curajului moral-a vointei, tariei si controlului ce le dau Spiritul lui Dumnezeu, de a renunta la obiceiuri vatamatoare." [261]

4. Pericolul indoielii. Mai departe o vom vedea pe doamna White atragand atentia asupra problemei indoielii-indoielii fata de Scriptura si indoielii fata de scrierile profetului lui Dumnezeu contemporan:

"Satana are abilitatea de a sugera indoieli si de a inventa obiectii fata de punctele marturiei trimise de Dumnezeu, iar multi considera ca este o virtute, un semn de inteligenta a lor, sa fie necredinciosi, sa chestioneze si sa apeleze la subterfugii. Aceia care doresc sa se indoiasca vor avea din plin ocazia sa o faca. Dumnezeu nu intentioneaza sa inlature toate ocaziile de manifestare a necredintei. [Daca ar fi intentionat, El ar fi inlaturat concomitent toate oportunitatile de exercitare a credintei!] El ofera dovezi, care trebuie atent investigate cu o minte umila si un spirit de invatacel, totul trebuind a fi decis in functie de greutatea dovezilor." "Dumnezeu a dat suficiente dovezi pentru ca mintea sincera sa poata crede; insa acela care respinge greutatea dovezii, doar pentru ca exista cateva lucruri pe care el nu le are clare in intelegerea sa finita, atunci va fi lasat in atmosfera rece si neprietenoasa a necredintei, a indoielilor pline de dubiu, confruntandu-se astfel cu naufragiul credintei." [262]

Doamna White declara cu onestitate ca: "Daca ti-ai pierdut increderea in Martuirii te vei abate si de la adevarul Bibliei." [263] Ea chiar a aratat pasii scarii ce coboara la "pierzare." Sa-i vedem:

a. Satana ii face pe membrii bisericii sa se angajeze intr-un spirit critic fata de liderii denominatiunii aflati la toate nivelele-el incita "gelozia si insatisfactia fata de aceia care sunt capii lucrarii."

b. Darurile spirituale in general (si darul profetiei asa cum a fost exercitat prin doamna White in particular) "'sunt urmatoarele care sunt chestionate;'" iar rezultatul final este ca aceste vor avea "'doar putina greutate, iar instruirea data prin viziuni va fi tratata cu indiferenta.'"

c. Doctrinele de baza sau stalpii bisericii, "'punctele vitale ale credintei noastre,'" vor naste scepticism; iar la scurt timp dupa aceasta:

d. "'Apoi [urmeaza] indoiala fata de Sfintele Scripturi,'" "'dupa care marsul alunecarii spre pieire.'"

Doamna White scrie cu grija faptul ca:

Atunci cand Marturiile, in care odata s-a crezut, devin subiect al indoielii si se renunta la ele, Satana stie ca cel inselat astfel nu se va opri aici; el isi va dubla eforturile pana ce-l va impinge in rebeliune deschisa, rebeliune care devine incurabila si sfarseste cu distrugerea." "Prin oferirea unui loc indoielii si necredintei fata de lucrarea lui Dumnezeu, . . . acestia se pregatesc pe ei insisi pentru completa inselare. [264]

5. Un apel-si o avertizare. Doamna White a rugat staruitor si onest pe criticii din zilele ei sa nu:

va interpuneti intre mine si popor ca sa alungati lumina pe care Dumnezeu a adus-o asupra lor. Nu daramati cu atata forta punctele si puterea Marturiilor. . . . Daca Marturiile nu vorbesc in acord cu cuvantul lui Dumnezeu, respingeti-le. Hristos si Belial nu pot sta impreuna. De dragul lui Hristos va rog sa nu produceti confuzie in mintile poporului cu sofistarii omenesti si scepticism, asa incat sa faceti fara nici un efect lucrarea pe care Domnul a facut-o. Nu faceti, prin lipsa voastra de discernamant spiritual, din aceasta agentie a lui Dumnezeu, o piatra care sa cauzeze poticnire si cadere, "iar cel prins sa fie luat. [265]

Mergand mai departe ea acuza ca "necredinta voastra nu va schimba faptele in cauza"; [266] "necredinta voastra nu le va afecta[Marturiile'] caci sunt pline de adevar. Daca ele sunt de la Dumnezeu vor sta." [267]

Apoi: "Dumnezeu nu este un om; cu El nu poti sa glumesti." [268] Si: "opozitia fata de amenintarile lui Dumnezeu nu va impiedica executarea lor. A sfida cuvintele Domnului, spuse prin instrumentele Sale alese, nu va face decat sa provoace mania Sa si in cele din urma, in mod sigur, va aduce ruina ofensatorului." [269]

Vorbind despre lucrarea ei si a Domnului, El fiind Cel care a imputernicit-o sa o faca, doamna White avertizeaza mai departe:

Daca Dumnezeu este cel care mi-a dat mesajul spre a-l duce poporului Sau, aceia care m-a impiedica sa lucrez si care slabesc credinta oamenilor in adevarul acestui mesaj nu trebuie sa se teama de instrument, ci de Dumnezeu." "Nu instrumentul este cel pe care-l desconsiderati si insultati voi, ci Dumnezeu, Cel care v-a vorbit prin aceste avertismente si reprosuri." "Este foarte posibil ca oamenii sa aduca o ofensa mult mai mare lui Dumnezeu, decat simpla dispretuire si insultare a instrumentelor pe care El le-a numit sa-i conduca." [270]

Intr-o viziune de noapte Domnul a spus doamnei White despre aceia care au respins lumina trimisa lor: "Prin dispretuirea si respingerea marturiei pe care ti-am dat-o sa le-o duci, nu tu ci Eu, Domnul, Sunt cel pe care ei L-au dispretuit." [271]

Si, in final, "daca cautati," spunea doamna White, "sa deviati sfatul lui Dumnezeu ca sa se potriveasca voua insiva, daca slabiti increderea poporului lui Dumnezeu in marturiile pe care El le-a trimis, voi va razvratiti in mod sigur impotriva lui Dumnezeu in acelasi fel ca si Core, Datan, si Abiram. Voi repetati istoria lor." [272]

Pe de alta parte: "toti cei care cred ca Domnul a vorbit prin sora White si i-a dat un mesaj, vor fi la adapost de multe inselaciuni ce vor veni in ultimele zile." [273]

In concluzia acestei investigatii asupra rolului lui Ellen White in dezvoltarea doctrinei adventiste de ziua a saptea, afirmam ca ea a jucat un rol foarte important in formarea punctelor doctrinare ale credintei adventiste, in special in perioada conferintelor de Sabat din anii 1848-1850; insa rolul ei a fost mai degraba limitat in mod esential la transmiterea mesajelor din partea lui Dumnezeu, pe care El i le dadea in viziune, decat la a intra in dialog cu aceia care dezvoltau cadrul sistemului nostru doctrinar.

Duhul lui Dumnezeu nu venea asupra ei pana ce aceea care erau angajati in studiu serios si rugaciune nu faceau tot ce le era in putere sa faca; apoi mesajul dat prin doamna White tindea atat sa-i corecteze (daca participantii erau pe o directie gresita) cat si ca sa ratifice si sa confirme (in cazul in care o luau intr-o directie buna); insa nu exista nici o dovada a faptului ca viziunile erau date ca sa initieze formularea doctrinara propriu-zisa.

Doamna White, in timp ce sustine primatul Scripturii, se considera, cu toate acestea, ca avand un rol similar cu acela al profetilor din Biblie in primirea mesajului si relatarea acestuia poporului lui Dumnezeu. Si pentru ca a fost acelasi Duh Sfant care a vorbit in vremurile Bibliei si mai apoi in vremurile moderne, acele mesaje au o greutate egala. Ele nu pot fi ignorate cu impunitate, nici chiar de catre criticii care incearca sa le disece si nici de catre altii carora le este mai convenabil sa le neglijeze, sa le ignore.

IV. "Biblia si numai Biblia!"

In vremea reformei protestante, "Biblia si numai Biblia!" era strigatul de lupta al "protestatarilor" impotriva primatului traditiilor omenesti fata de Scripturile inspirate.

Acest slogan s-a auzit adesea in prima perioada a miscarii advente, insa, de aceasta data sloganul era in principal implicat in camuflarea subtila a denigrarii lucrarii si soliilor lui Ellen White. Si astazi se mai aude acest slogan ce este folosit cu aceeasi conexiune.

La o adunare a campului pastoral din primavara trecuta un pastor adventist al unuia din colegiile noastre nord americane ne-a relatat experienta sa: Intr-un Sabat, la o anumita grupa a scolii de Sabat a carei instructor era unul din profesorii din campus si avand participarea studentilor colegiului, instructorul grupei s-a apucat sa-i intrebe pe participantii de la grupa sa ce cunostinte si intelesuri mai adanci au dobandit din scrierile mai recente, evident extra-biblice, care puteau fi puse in discutie in lectia din ziua aceia. Raspunsurile au fost oferite prin citate din scriitori cum ar fi Luther si Calvin, dar si din Keith Miller, Paul Tournier, C. S. Lewis si altii. Dupa aceea instructorul le-a cerut participantilor sa expuna reactiile fata de lectie si a urmat o serie de marturii individuale. In acest moment una dintre participantii la grupa, o studenta al colegiului, mai familiarizata cu scrierile lui Ellen White, a spus ca ea a gasit in aceste scrieri ale doamnei White ceva care-i era folositor, ceva care-i iesea in intampinare unei nevoi personale; insa inainte ca ea sa-si poata elabora mai departe fraza, instructorul i-a taiat cuvantul cu remarca: "Hai sa ne oprim in aceasta grupa la 'Biblia si numai Biblia'!" Partea ironica a acestei relatari este ca, pana in acel moment, marturia directa a Bibliei fusese total absenta din grupa!

Ellen White, adresandu-se instructorilor scolii de Sabat in anul 1900, i-a instruit sa "imprime mintilor oamenilor faptul ca Biblia si numai Biblia este regula noastra de credinta." [274] Iar in ultima carte pe care a scris-o inainte de moartea ei, in anul 1915 ea a admonestat pe pastorii bisericii spunandu-le: "cuvintele Bibliei si numai cele ale Bibliei trebuie sa fie auzite de la anvon." [275] Inseamna aceasta, asa cum afirma unii astazi, ca scrierile ei nu trebuie incoroporate niciodata intr-o predica? Nicidecum.

Intr-o foarte folositoare monografie de 37 de pagini, [276] Arthur L. White, care a fost timp de multi ani secretarul Fundatiei Ellen G. White de la Conferinta Generala (el insusi fiind ruda a profetei), a investigat pozitia pionierilor denominatiunii noastre si a citatelor publicate de acestia. Aceste resurse folosite nu prea mai sunt disponibile cuiva care doreste sa faca astazi asemenea investigatie. El a examinat 13 afirmatii majore ale doamnei White in care era implicat sloganul reformatiunii "Biblia si numai Biblia" si, dupa ce a intocmit sumarul dovezilor stranse prin documentare, a ajuns la patru concluzii:

1.   Ca niciodata aceasta fraza nu a fost implicata in exonerarea de obligatia de a vedea aceste viziuni ca pe o lumina pe care Dumnezeu a dat-o poporului Sau.

2.   Ca de cele mai multe ori cuvintele acestea sunt implicate pentru a pune in contrast invataturile Cuvantului lui Dumnezeu cu traditiile, cu teoriile falsului Sabat, etc.

3.   In cele mai multe dintre cazuri, aceste cuvinte sunt folosite ca sa defineasca pozitia noastra fata de viziuni, cu explicatia ca aceasta pozitie urmeaza prescriptiile Bibliei fata de acceptarea lucrarii darului profetiei si ca aceasta obligatie este in dreptul tuturor acelora care accepta Cuvantul lui Dumnezeu, intrucat acest Cuvant prevede aparitia respectivului dar in ultimele zile ale istoriei.

4.   Ca prin viziuni Dumnezeu ne-a condus sa corectam intelegerea noastra eronata cu privire la Cuvantul Sau, Cuvant care ne-a invatat si care va continua sa mai faca asta. Mai departe, noi trebuie sa recunoastem intotdeauna ca avem obigatia de a accepta calauzirea lui Dumnezeu.

De asemenea, Arthur White arata ca desi cele 13 afirmatii majore sunt scrise de-a lungul a mai mult de jumatate de secol de catre penita lui Ellen White (din 1851 pana in 1914), cu toate acestea continutul afirmatiilor ei de la sfarsitul vietii nu sunt aplicate diferit fata de primele afirmatii scrise despre acest subiect. [277] Doamna White niciodata nu si-a schimbat pozitia fata de acest subiect.

Parabola lui Uriah Smith

"Oare dispretuim noi Biblia daca suntem de acord cu aceste viziuni?" a fost intrebarea pusa de Uriah Smith intr-un editorial din anul 1863 care a facut obiectul unui articol publicat in Review and Herald. Raspunsul sau a fost un "Nu!" rasunator si, in cursul tratarii subiectului el ne ofera o parabola interesanta care-i ilustreaza pozitia:

"Sa presupunem," ne sugereaza el, "ca suntem gata sa plecam intr-un voiaj." Inainte la imbarcare, proprietarii vaselor de pasageri dadeau echipajului o "carte de directii si destinatii," si se asigurau ca instructiunile prezentate sunt suficiente pentru a acoperi intreaga calatorie. Daca aceste instructiuni erau luate in seama vasul urma sa ajunga in siguranta la destinatie.

Asa se face ca echipajul ridica panzele si deschidea cartea pentru ca sa-i invete continutul. Ei descopereau ca, in general, autorul asternuse principiile de baza care guvernau conducerea echipajului intr-o calatorie si-i invata despre diferitele situatii ce ar fi putut sa apara. In orice caz, autorul arata faptul ca ultima parte a calatoriei putea fi in mod special periculoasa, intrucat "configuratia coastei se schimba datorita bancurilor miscatoare de nisip si datorita furtunilor." Datorita acestora, era angajat un pilot care sa faca parte din echipaj pentru a le fi un ajutor special in vederea conducerii in siguranta a vasului la portul de destinatie.

Autorul mai sfatuieste echipajul sa acorde atentie ordinelor si instructiunilor pilotului, "asa dupa cum ar impune imprejurarile si pericolele."

La timpul stabilit, apare pilotul, dupa cum s-a promis. Insa, in mod inexplicabil, atunci cand el isi ofera serviciile capitanului si echipajului, unii dintre marinari se ridica protestand, pretinzand ca acea carte originala de directii si destinatii le este suficienta spre a se descurca. "'Noi stam doar pe aceasta si numai pe aceasta; noi nu te vrem,'" declara ei.

Smith ridica apoi o intrebare retorica: "Acum cine acorda atentie acelei carti originale de directii si destinatii? Aceia care resping pilotul, sau aceia care il primesc asa dupa cum ii instruieste respectiva carte? 'Judecati voi. '"

Si in final, anticipand obiectia unora dintre cititorii sai ca el ar fi gandit aceasta parabola pentru a obliga biserica sa o considere pe Ellen White "pilotul" lor, autorul incearca sa o ia inaintea acestei reclamatii cu urmatorul post scriptum:

Noi nu am spus asta. Ceea ce spunem noi este deferit: Anume ca darurile Duhului sunt date pilotului nostru din aceste timpuri primejdioase si mai spunem ca, ori de cate ori si la oricine descoperim o manifestare autentica a acestora, suntem datori sa-i respectam, intrucat nefacand aceasta vom respinge Cuvantul lui Dumnezeu care ne cere sa-i primim. [278]

Pozitia presedintelui Conferintei Generale, George I. Butler, intr-un articol publicat in Review and Herald, este chiar pe linia raspunsurilor apologetice ale primilor pionieri adventisti de ziua a saptea. La obiectia ca Biblia este suficienta, intrucat Pavel declara: "Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna " (2 Timotei 3:16, 17), replica lui Butler a fost:

Daca toata Scriptura este de folos, atunci noi acceptam si acele parti care ne invata despre perpetuitatea darurilor spirituale si care Scripturi ne spun ca respectivele daruri vor fi prezente in biserica in ultimele zile, spunandu-ne in acelasi timp si cum sa le distingem pe cele false de cele autentice. Toate aceste lucruri dovedesc faptul ca viziunile sunt sub adevarata pecete. [279]

Multi dintre cei care inalta astazi strigatul de lupta protestant: "Biblia si numai Biblia," par sa deduca o falsa dihotomie, o situatie de tipul fie una / fie cealalta: Daca ramaneti la Biblie, nu puteti sa tineti cont de invatatura lui Ellen White; daca tineti cont de invatatura lui Ellen White, nu puteti sa ramaneti la Biblie. Aceasta dihotomie este in mod clar invalida.

Unii dintre adventistii de ziua a saptea, inclusiv pastori si invatati spun, spre exemplu: "Nu putem gasi doctrina adventista de ziua a saptea a judecatii investigative in Biblie." Aceste persoane afirma, ca ei accepta doctrina datorita rolului hermeneutic al unui profet ulterior de a largi intelegerea adevarului dat de un profet anterior.

Ceea ce spun acesti oameni cu adevarat, in opinia scriitorului, este: "Cu teologia mea si cu instrumentele mele hermeneutice de acum - adica cu presupozitiile mele si predilectiile mele-nu gasesc aceasta doctrina in Scriptura." In orice caz, alti invatati adventisti de ziua a saptea, cu o la fel de impecabila pregatire academica, sustin ca ei gasesc aceasta doctrina in Scriptura-in profetiile lui Daniel, in Apocalipsa si in parabolele lui Isus despre haina de nunta si despre plasa pescareasca.

Concluzie

Deci ce sustine Biserica Adventista de Ziua a Saptea referitor la relatia dintre scrierile doamnei White si Biblie?

1.   Nu consideram scrierile lui Ellen G. White ca fiind o adaugire la canonul Sfintelor Scripturi.

2.   Nu credem ca aceste scrieri au o aplicare universala, asa cu o are Biblia, ci ca sunt scrise in mod special pentru Biserica Adventista de Ziua a Saptea.

3.   Nu consideram scrierile doamnei White a fi la fel ca cele ale Sfintele Scripturi, caci acestea stau singure si sunt standardul unic prin care orice alta scriere trebuie sa fie judecata. [280]

Dar, spunad acestea, mai trebuie sa adaugam ceva. Intrucat credem ca inspiratia este indivizibila si pentru ca doar profetul este cel care ne spune ceea ce Isus i-a spus lui ("marturia lui Isus este duhul proorociei"), prin urmare nu exista nici o baza pentru credinta, atat in ceea ce priveste gradele de inspiratie cat si in ceea ce priveste gradele de autoritate. Ellen White a fost insipirata in aceeasi masura si la acelasi nivel la care au fost profetii biblici. Iar sfatul pe care Maria l-a dat servitorilor la nunta din Cana cu referire la Fiul ei, ar putea fi foarte bine formulat in aceasta situatie: "Sa faceti tot ce va va spune [indiferent daca vi se va adresa printr-un profet]" (Ioan 2:5).

Daca prima epistola a lui Pavel catre Tesaloniceni a fost prima carte scrisa a Noului Testament, sau cel putin unii invatati asa considera, atunci ingrijorarea exprimata de el in urmatoarele versete ar putea sa aiba o interesanta semnificatie pentru crestinii de astazi:

"Nu stingeti Duhul" (1Tesaloniceni 5:19). "Nu-L trunchiati," am putea spune noi astazi. Faptul ca exista aceasta posibilitate, justifica pe deplin necesitatea unui asemenea avertisment.

"Nu dispretuiti prorociile" (vers. 20). Mai intai de toate, a spus oare Pavel aici, atunci cand s-a adresat crestinilor, ca odata cu finalizarea canonului Vechiului Testament al Scripturii pentru ei cuvantul lui Dumnezeu nu s-a incheiat? Ca darul profetiei urmeaza inca sa lucreze-si va mai continua sa lucreze-pana al sfarsitul timpului? A avertizat el, spunand: nu dispretuiti profetii din zilele de pe urma, care vor fi tot atat de inspirati si cu tot atata autoritate-a caror mesaje au venit, ca si celelalte, de la Duhul Sfant? Probabil ca da.

"Ci cercetati toate lucrurile" (vers. 21). Crestinul are obligatia sa "cerceteze duhurile" (1 Ioan 4:1), intrucat nu toate vin de la Dumnezeu, insa si reciproc este valabil: Nu toate vin de la cel rau! Crestinului i se cere (de catre Duhul Sfant prin Pavel) prin prezenta epistola sa examineze cu seriozitate continutul scrierilor presupuse a fi profetice. El trebuie sa examineze roadele pe care aceste scrieri le-au adus atat in viata profetului respectiv cat si in viata celor care-l urmeaza. Aceasta sarcina trebuie indeplinita cu o minte deschisa si doritoare de a primi mai mult adevar, cu o minte care cauta sa supuna la proba toata lumina noua cu ajutorul a ceea ce a fost testat mai inainte (Fapte 17:11). Iar facand acest test si luand nota de rezultate sa:

"Opriti ce este bun" (1 Tesaloniceni 5:21). Intr-o vreme de criza acuta, la sfarsitul secolului, cand lideri ai bisericii adventiste aduceau erezi subtile, profetul lui Dumnezeu a proclamat un mesaj care are inca are relevanta pentru noi cei de astazi, noi cei care traim intr-un alt timp de criza:

Domnul va da un impuls nou si o forta vitala lucrarii Sale, asa incat agentii umani sa asculte porunca de a merge si a proclama adevarul. . . . Adevarul va fi supus criticii, respins si luat in ras; insa la un test si la o examinare mai atenta el va stralucii cu o si mai mare putere. . . .

Principiile adevarului pe care Dumnezeu ni le-a descoperit se gasesc pe o fundatie solida. Ele ne-au facut ceea ce suntem astazi. Trecerea timpului nu-i va afecta valoare. Este insa efortul constant al vrasmasului acela de a schimba aceste adevaruri fata de cum au fost date ele si de a pune in locul lor teorii false. El va face tot ce-i va sta in putere sa-si introduca amagirile. Insa Domnul va ridica oameni cu perceptie fina, care vor pune aceste adevaruri pe locul lor corect in planul lui Dumnezeu. [281]

Fie ca tu sa fi unul dintre ei!

 

[1] Matei 13:57. Pentru un ajutor special-si relevant-in vederea examinarii acestui fenomen al respingerii, in contextul controversei obisnuite referitoare la rolul si functia lui Ellen G White, vezi editorialul lui J. R. Spangler: "Persecuting the Prophets," publicat in Ministry (februarie 1981), pag. 21, 25.

[2] Ioel 2:28-32; Apocalipsa 10; 12:17; 10:10; Efeseni 4:11-15; 1 Corinteni 12:12, 28. Mai vezi si: "Profetia dupa perioada Noului Testament," din capitolul 8 al lucrarii lui T. Housel Jemison: A Prophet Among You (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1955), pag. 135-147.

[3] Ellen G. White, Selected Messages (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1958), cartea 1, pag. 48.

[4] Ibid.

[5] Ellen G. White, Testimonies for the Church (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1948), vol. 5, pag. 667. Ne vom referi in cele ce urmeaza la titlul acestei lucrari notand mai scurt: Testimonies.

[6] Selected Messages, cartea 1, pag. 48.

[7] Ellen G. White, Sons and Daughters of God (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1955), pag. 276.

[8] Suntem indatorati pentru obtinerea definitiilor de lucru lucrarii ce apartine Doctorului Raoul Dederen si care poarta titlul: "Toward a Seventh-day Adventist Theology of Revelation-Inspiration," North American Division Bible Conference Notebook, 1974, pag. 1-20.

[9] 2 Timotei 3:16. Holy Bible: New International Version. Copyright � 1978 editata de New York International Bible Society. Folosit cu permisiunea Zondervan Bible Publishers. Italicele sunt aplicate. Mai vezi si The Amplified Bible.

[10] Vezi Daniel 10:17, de asemenea, mai departe va urma o discutie despre fenomenele fizice.

[11] Fapte 27:17, 27.

[12] International Standard Bible Encyclopedia (Chicago, IL: The Howard Severance Co., 1915), 3:479, 1480.

[13] Dederen.

[14] Ibid.

[15] Efeseni 3:3-5.

[16] 1 Corinteni 2:6-14.

[17] 1 Corinteni 12:29.

[18] Ioan 14:26.

[19] Ibid.

[20] Ioan 16:13.

[21] Testimonies, vol. 5, pag. 512.

[22] Apocalipsa 1:11; 21:6; 22:13.

[23] 1 Corinteni 12:7.

[24] 1 Corinteni 12:11, 18; confr. de asemenea cu Ioan 15:16.

[25] Efeseni 4:11.

[26] 1 Corinteni 12:29, 30.

[27] 1 Corinteni 1:5-7; 12:28; 14:1.

[28] 1 Corinteni 12:31.

[29] Gneza 1:2, 26. Cuvantul "Elohim" din versetul 26 este un substantiv la plural.

[30] Apocalipsa 1:1; Ioan 8:28; 5:19, 30.

[31] Ioan 16:7, 13, 14.

[32] 2 Petru 1:21.

[33] Apocalipsa 1:1; 22:6. Confr. cu Daniel 8:16; 9:21; Luca 1:19, 26.

[34] De exemplu: 1 Regi 22:19. Aceasta expresie apare, ea singura, de 36 de ori in Vechiul Testament; variatiuni ale acestei expresii apar si mai frecvent in intreaga Biblie.

[35] Apocalipsa 5:11.

[36] Ioan 13:16; 15:20

[37] Exod 20; confr. cu Ellen G. White, Evangelism (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1946), pag. 616; si The Seventh-day Adventist Bible Commentary (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1953), vol. 1, pag. 1103, 1104.

[38] Ellen G. White, The Spirit of Prophecy (Battle Creek, Mich.: Steam Press of the Seventh-day Adventist Publishing Association, 1870), vol. 1, pag. 399; Early Writings (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1882), pag. 32.

[39] Matei 3:17; 17:5; Ioan 12:28.

[40] Numeri 27:21; 1 Samuel 28:6; The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 398, 399; Patriarchs and Prophets (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1913), pag. 351.

[41] The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 399; Patriarchs and Prophets, pag. 349.

[42] Levitic 16:8; Iosua 7.

[43] Fapte 1:26.

[44] Scrisoarea 37, 4 martie 1900; citata in Selected Messages, cartea 2, pag. 328.

[45] 1 Samuel 3:1; Numeri 12:6; Ioel 2:28-32; Fapte 16:9.

[46] Citat de Arthur L. White ce a relatat spusele tatalui sau, William C. White, in lucrarea Ellen G. White: Messenger to the Remnant (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1969), pag. 7.

[47] Vezi Fapte cap. 2.

[48] Din transcrierea stenografica a lecturii lui Walter Rea: "White Lies (Minciuna Alba)," Adventist Forum, San Diego, Calif., 14 februarie 1981, pag. 10. Intr-o scrisoare datata cu 17 iulie 1981, am cerut in scris lui Walter Rea sa-mi garanteze permisiunea de a cita direct din transcrierea sa verbala. In raspunsul sau din data de 21 iulie, Rea a respins aceasta cerere, admitand astfel tacit faptul ca este posibil sa fi facut anumite erori mici in prezentarea din Forum. In schimb, a apelat la mine sa nu ma ocup de micile erori ci sa am in vedere problemele de importanta majora. Fenomenele fizice sunt probleme de importanta majora, iar Walter Rea are tendinta sa le accentueze, afirmand faptul ca rapoartele publicate, ce relateaza ca Ellen White a tinut o Biblie de format mare in viziune, sunt mituri si nu au nici un fundament.

[49] Publicat in Spectrum 10:1 (mai 1979), pag. 23-57.

[50] Ibid., p. 28.

[51] Vezi, de exemplu: "The Witness of the 'Big Bible,'" de Arthur L. White, 13 septembrie 1979; si "Ellen G. White and the Big Bible," de Ron Graybill, 1981; ambele manuscrise nepublicate au circulat ca hartii de lucru printre lucratorii din Fundatia Ellen G. White.

[52] Vezi General Conference Bulletin, 29 ianuarie 1893, pag. 19, 20; Seventh-day Adventist Encyclopedia (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1976), pag. 374; si monografia lui Paul Gordon: "Revelation-Inspiration: Ellen G. White's Witness and Experience," iulie 1978, pag. 1.

[53] Raportul de opt pagini a lui Otis Nichols (n.d.), pag. 7. Din dovezi interne pare sa reiasa ca Nichols nu ar fi putut sa scrie la persoana intai marturia oculara inainte de anul 1847; si este evident faptul ca acest raport nu putea fi scris nici dupa 1860, intrucat Ellen White a citat trei paragrafe din acest raport in lucrarea Spiritual Gifts (Battle Creek, Mich.: James White, 1860), vol. 2, pag. 77-79. (Battle Creek, Mich.: James White, 1860), vol. 2, pp. 77-79.

[54] Ibid.

[55] Vezi "How the Visions Were Given," din lucrarea Messenger to the Remnant, pag. 6-8.

[56] Vezi "The Alpha and the Omega" si "The Foundation of Our Faith" din Selected Messages, cartea 1, pag. 193-208.

[57] Review and Herald (8 octombrie 1867), citat in Messenger to the Remnant, pag. 13, 60, si 79.

[58] Ibid.

[59] "A False Prophetess?" Newsweek (19 ianuarie 1981), pag. 72.

[60] Robert W. Olson, 101 Questions on the Sanctuary and on Ellen White (Washington, D.C.: Ellen G. White Estate, 1981), pag. 105, 106.

[61] Vezi Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 6, pag. 345.

[62] Vezi ibid., vol. 5, pag. 346, 356.

[63] 101 Questions on the Sanctuary and on Ellen White, pag. 106.

[64] Din New American Standard Bible, � The Lockman Foundation, 1960, 1962, 1963, 1968, 1971, 1972, 1973, 1975. Folosit cu permisiunea editorilor.

[65] 101 Questions on the Sanctuary and on Ellen White, pag. 106, 107.

[66] Vezi ibid., pag. 64-85; 105-108.

[67] Testimonies, vol. 1, pag. 600-604.

[68] Virgil Robinson, Reach Out (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1970), pag. 300.

[69] A. W. Spalding, Pioneer Stories (Nashville, TN: Southern Pub. Assn., 1942), pag. 206, 207, citat in The Spirit of Prophecy Treasure Chest (Los Angeles, Calif.: Voice of Prophecy, 1960), pag. 28, 29.

[70] J. N. Loughborough, Rise and Progress of Seventh-day Adventists (Battle Creek, Mich.: General Conference Association of Seventh-day Adventists, 1892), pag. 231-233.

[71] Autorul aduce la cunostinta faptul ca datoreaza aceste idei lui Dr. Earle Hilgert, care a predat cursul de "Introducere in Noul Testament" la seminarul adventist de ziua a saptea, in ianuarie 1959, iar cea mai mare parte a respectivului material a fost prezentat in articolul de fata.

[72] Selected Messages, cartea 1, pag. 15-23.

[73] Ibid., pag. 15, 16.

[74] Ibid., pag. 16.

[75] Ibid., pag. 18.

[76] Ibid., pag. 16.

[77] Ibid., pag. 20.

[78] Testimonies, vol. 1, pag. 562.

[79] Selected Messages, book 1, pag. 19, 20.

[80] Ibid., pag. 22.

[81] Ibid.

[82] Ibid., pag. 16.

[83] Ibid.

[84] Ellen G. White, The Great Controversy (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1911), pag. vi; Steps to Christ (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1956) pag. 73.

[85] Testimonies, vol. 5, pag. 747.

[86] Ellen G. White, The Desire of Ages (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1940), pag. 250.

[87] Ellen G. White, The Sanctified Life (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1937), pag. 68, 81.

[88] Ibid., pag. 62.

[89] Earle Hilgert.

[90] A Prophet Among You.

[91] Selected Messages, cartea 1, pag. 21.

[92] Ibid., pag. 19.

[93] Ibid., pag. 22.

[94] Ibid., pag. 21.

[95] Ibid.

[96] Ibid.

[97] The Great Controversy, pag. v. Italicele au fost adaugate.

[98] Testimonies, vol. 5, pag. 710.

[99] Selected Messages, cartea 1, pag. 17.

[100] Ibid., pag. 18.

[101] Testimonies, vol. 4, pag. 449.

[102] Selected Messages, cartea 1, pag. 15.

[103] Ibid., pag. 20.

[104] T. Housel Jemison, Christian Beliefs (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1959), pag. 22.

[105] Selected Messages, cartea 1, pag. 20.

[106] Christian Beliefs, pag. 17.

[107] Selected Messages, cartea 1, pag. 23.

[108] Se aduce la cunostinta ca multe dintre ideile acestei sectiuni apartin lucrarii Doctorului John L. Robertson, "The Challenge to God's Word," si Dr. Raoul Dederen. Din nefericire, nu este posibil sa se faca o identificare a contributiilor individuale in notele existente.

[109] Dederen.

[110] Testimonies, vol. 5, pag. 512.

[111] Scrisoarea 12, 1889, publicata in Selected Messages, cartea 1, pag. 23.

[112] Vezi Apocalipsa 1:1, 2; 22:6; Ioan 16:13; 13:19; 14:29; Daniel 2:28; si Amos 3:7.

[113] Isaia 41:21-23; 42:9; 43:9; 44:7, 8; 45:3, 21, 22; 46:9, 10.

[114] Pentru o discutie recenta, echilibrata si deosebit de folositoare despre diferitele pozitii si despre cei care le sustin, vezi editorialul: "Rhetoric About Inerrancy: The Truth of the Matter (Retorica absentei greselilor: Adevarul in legatura cu aceasta problema" in Christianity Today, vol. 25, nr. 15 (4 septembrie 1981), pag. 16-19.

[115] Webster's New Collegiate Dictionary (Springfield, Mass.: G & C Merriam Co., 1976), pag. 590.

[116] Ibid., pag. 589.

[117] Holy Bible: New International Version. Copyright � 1978 obtinut de New York International Bible Society. Folosit cu permisiunea Zondervan Bible Publishers.

[118] Holy Bible: American Revised Version. Editia American Bible Society. Copyright � 1901 obtinut de Thomas Nelson & Sons, New York. The Bible: Revised Standard Version. Editia American Bible Society. Copyright � 1946 si 1952 obtinut de Diviziunea de Educatie Crestina a Consiliului National al Bisericilor lui Hristos din Statele Unite ale Americii, New York. New American Standard Bible (Carol Stream, Ill.: Creation House, Inc.). Copyright � 1971 obtinut de The Lockman Foundation, La Habra, Calif. Folosit cu permisiunea editorilor.

[119] Confraternity New Testament--The New Testament of Our Lord and Saviour Jesus Christ. Tradus din versiunea Latina Vulgata. O revizuire a versiunii Challoner-Rheims. Editata de Invatatii Catolici sub Patronajul Comitetului Episcopal pentru Confraternitate al Doctirnei Crestine. (Patterson, N.J.: St. Anthony Guild Press). Copyright � 1941 obtinut de Confraternitatea Doctirnei Crestine.

[120] The Amplified Bible (Grand Rapids, Mich.: Zondervan Publishing House). Copyright � 1965 obtinut de Zondervan Publishing House.

[121] King James II Version of the Bible (Byron Center, Mich.: Associated Publishers and Authors, Inc.). Copyright � 1971 obtinut de Jay P. Green. The New Testament in Modern Speech. Traducerea Richard Francis Weymouth. Revizuit de James Alexander Robinson (New York: Harper & Brothers, Publishers). Copyright � obtinut de James Clarke & Co, Ltd., London.

[122] The Holy Bible: The Berkeley Version in Modern English (Grand Rapids, Mich.: Zondervan Publishing House). Copyright � 1945, 1959 obtinut de Zondervan Publishing House.

[123] The New Testament: An American Translation. Trad. Edgar J. Goodspeed (Chicago: The University of Chicago Press). Copyright � 1923, 1948 obtinut de The University of Chicago.

[124] Rene Noorbergen, Ellen G. White: Prophet of Destiny (New Canaan, Conn.: Keats Publishing, Inc., 1972), pag. 21. Italicele au fost introduse iar celelalte indicatii lipsesc.

[125] Testimonies, vol. 5, pag. 747. Informatiile biograrfice complete despre scrierile lui Ellen G. White ce au folosite in partea intai si in partea a doua a acestui articol pot fi gasite in notele de subsol ale partii intai.

[126] The Great Controversy Between Christ and Satan, pag. vii.

[127] Ibid., pag. vii.

[128] Selected Messages, cartea 1, pag. 37.

[129] Ibid., pag. 416.

[130] Ibid., pag. 20.

[131] Ellen G. White, Testimonies to Ministers and Gospel Workers (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1944), pag. 376.

[132] Ellen G. White, The Story of Patriarchs and Prophets (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1958), pag. 354.

[133] Robert W. Olson, 101 Questions on the Sanctuary and on Ellen White (Washington, D.C.: Ellen G. White Estate, 1981), pag. 52.

[134] Isaia 41:8. Vezi de asemenea Iacov 2:23.

[135] Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 98.

[165] Selected Messages, cartea 1, pag. 37.

[137] "Plagiarism Found in Prophet Books" de John Dart, Los Angeles Times, 23 octombrie 1980, pag. 1, 3, 21.

[138] Vezi Olson.

[139] Deuteronom 4:9; 8:19; 28:1, 2, 13-15; confr. de asemenea cu Zaharia 6:15.

[140] Walter Rea este unul dintre ei, iar el face o lista a predictiilor "esuate" cu privire la anul 1856 in "White Lie (Minciuna Alba)" Nr. 8, lectura ce face parte dintr-un total de 18 pretinse "Minciuni Albe,"  ce a fost adresata asociatiei Adventist Forums, San Diego, Calif., la data de 14 februarie 1981: vezi transcrierea pag. 14, 15.

[141] Pentru o tratare excelenta si deosebit de folositoare a acestui subiect, vezi "The Role of Israel in Old Testament Prophecy," The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 4, pag. 25-38.

[142] Pentru exemple suplimentare referitoare la elementul conditional in profetiile biblice, vezi lucrarea lui LeRoy Edwin Froom, Movement of Destiny (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1971), pag. 573, 574.

[143] Scrisoarea lui J. N. Loughborough, din Sanatoriu, Calif., 28 august 1918.

[144] Pentru o viziune mai cuprinzatoare asupra mai multor asemenea afirmatii ce apartin lui Ellen White, vezi Froom, pag. 583-588; si Robert W. Olson, The Crisis Ahead (Angwin, Calif.: Pacific Union College Bookstore, 1976), pag. 75-78.

[145] Manuscrisul 4, 1883; publicat in Evangelism, pag. 695, 696 si in Selected Messages, cartea 1, pag. 68.

[146] Ellen G. White, Manuscris 107, 1909; citat in lucrarea lui T. Housel Jemison, A Prophet Among You (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1955), pag. 394, 395.

[147] Aceasta scrisoare, scrisa in Sanatoriu, California, la data de 14 iunie 1906, a fost ulterior publicata in The Advent Review and Sabbath Herald, la data de 30 august 1906, pag. 8. Citata in Selected Messages, cartea I, pag. 24-28. Italicele sunt din original. Pentru o consideratie asupra "How Much Was Inspired (Cat anume a fost inspirat)?" vezi lucrarea cu acelasi titlu a lui Jemison, pag. 394-406.

[148] The Great Controversy (ed.1911), pag. 272. Pentru o dare de seama mai completa asupra acestei chestiuni, vezi lucrarea lui Arthur L. White, The Ellen G. White Writings (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1973), pag. 31-34.

[149] Review and Herald, 30 octombrie 1913, pag. 3. Arthur L. White ia in discutie problema: Cat de mult a fost insipirata aceasta autoare, publicand lucrarea Inspiration and the Ellen G. White Writings, care este o republicare a 11 articole din periodicul Adventist Review intre ani 1978 si 1979.

[150] Ellen G. White, Life Sketches of Ellen G. White (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1915), pag. 235; si Testimonies, vol. 4, pag. 297.

[151] Spiritual Gifts, vol. 2, pag. 295.

[152] Ibid., pag. iv.

[153] Ibid., pag. iii.

[154] Ibid., pag. 12, 14.

[155] Testimonies, vol. 1, pag. 14, si Life Sketches, pag. 20.

[156] Testimonies, vol 1, pag. 21; si Life Sketches, pag. 26.

[157] Scrisoarea 339, 1904, pag. 2.

[158] Scrisoarea 353, 1906, pag. 1.

[159] Aceste doua capitole, care au fost scrise de doi autori diferiti, sunt aproape cuvant cu cuvant relatarea aceluiasi eveniment; desi nu este indicata sursa acestor informatii-iata o situatie interesanta in contextul controversei obisnuite cu privire la faptul ca porfetul modern a "copiat" din alte surse!

[160] Evenimentele cronologice ale acestei experiente sunt relatate in lucrarea lui Arthur L. White, Ellen G. White: Messenger to the Remnant (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1969), pag. 34-36.

[161] Arthur Grosvenor Daniells, The Abiding Gift of Prophecy (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1936), pag. 322-329.

[162] Testimonies, vol. 6, pag. 217.

[163] Scrisoarea 162, 1902; citata de Daniells, pag. 326, 327.

[164] Scrisoarea 208, 1902; cita in ibid., pag. 327.

[165] Testimonies, vol. 1, pag. 563.

[166] Ibid., pag. 486.

[167] Ibid., pag. 559.

[168] Ibid., pag. 563, 564.

[169] Review and Herald, 11 decembrie 1883, pag. 778.

[170] Walter R. Martin, The Truth About Seventh-day Adventism (Grand Rapids, Mich.: Zondervan Publishing House, 1960).

[171] Norman F. Doughty, Another Look at Seventh-day Adventism (Grand Rapids, Mich.: Baker Book House, 1962).

[172] Transcrierea stenografica a lecturii lui Walter Rea "White Lies," San Diego, Calif.: Association of Adventist Forums (14 februarie 1981), pag. 9.

[173] Ibid. Walter Rea a refuzat sa garanteze permisiunea de copyright pentru citarea verbala a afirmatiilor din transcriere. Prin urmare remarcile sale sunt parafrazate.

[174] John J. Robertson, The White Truth (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1981).

[175] Ibid., pag. 79.

[176] The Journal of Adventist Education, vol. 44, Nr. 1 (octombrie-noiembrie 1981), pag. 18.

[177] John Quincy Adams, cel de-al saselea presedinte al Statelor unite si profesor de retorica si oratorie cu jumatate de norma Boylston (1806-1809) la Harvard College. Dintr-o serie de  37 de lecturi de teoria si practica retorica, Lectures on Rhetoric and Oratory, recent republicata (New York: Russell & Russell, 1962), pag. 62-67.

[178] Seventh-day Adventists Answer Questions on Doctrine (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1957), pag. 90, 91, lucrare citata mai departe sub titlul scurt: Questions on Doctrine.

[179] 1 Cronici 21:9; 29:29; 2 Cronici 9:29; 29:25.

[180] 2 Cronici 9:29; 1 Regi 11:29; 14:7.

[181] 2 Chronicles 12:15.

[182] 2 Cronici 9:29; 12:15; 13:22.

[183] 1 Regi 16:1, 7; 2 Cronici 19:2; 20:34.

[184] 2 Cronici 21:12.

[185] Eforturile polemistilor contemporani de a disocia nou formulatele "grade de revelatie" de discreditatele "gradele de inspiratie" aduce instinctiv aminte de observatia lui Shakespeare: "Care-i e numele? Pai, ceea ce numim noi trandafir ar mirosi tot atat de dulce si daca i s-ar da alt nume" (Romeo & Juliet, Actul II, Scena 2, Randul 43).

[186] Vezi in special articolul publicat la data de 15 ianuarie 1884.

[187] Scrisoarea 22, din 1889; citata in lucrarea lui Ellen G. White, Selected Messages (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1958), cartea 1, pag. 23.

[188] Exista o traditie ebraica conform careia Natan si Gad sunt autorii capitolelor din 1 Samuel 25-31 si 2 Samuel. [Vezi The Seventh-day Adventist Bible Commentary (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1953), vol. 2, pag. 447.] In orice caz, singura sursa a acestei afirmatii este traditia talmudica, a carei acuratete si autenticitate este cel putin "problematica", dupa cum se pronunta Dean Gerhard F. Hasel, teolog la Seminarul Adventist de Ziua a Saptea de la Andrews University, Berrien Springs, Mich. (interviu, 6 noiembrie 1981). Oricum, faptul ca ultima parte a cartii 1 Samuel si intreaga carte 2 Samuel incorporeaza portiuni din cartea "pierduta" a lui Natan si Gad, este numai o chestiune de conjunctura. Nu se stie daca aceste carti-si scrieri ale altor profeti literari ne-canonici-chiar au mai fost pastrate pana in timpul (probabil anii 400 I.Hr.), cand canonul Vechiul Testament a fost format; asa ca nu stim daca excluderea lor a fost o decizie deliberata din partea compilatorului(ilor), sau dimpotriva, nu a existat nici o oportunitate de alegere, intrucat cartile erau deja disparute de-a lungul istoriei.

[189] Neufeld a editat lucrarea Seventh-day Adventist Bible Student's Source Book si Seventh-day Adventist Encyclopedia (vol. 9 si 10 al seriei The Seventh-day Adventist Bible Commentary), fiind de altfel si unul din autorii lucrarii The Seventh-day Adventist Bible Commentary. La vremea decesului sau era unul dintre editorii asociati ai periodicului Adventist Review.

[190] Scrisoare de la Maxine M. Neufeld, Loma Linda, Calif., n.d. (ca raspuns la scrisoarea de cerere a autorului din data de 19 august, 1981).

[191] Manuscris de predica: "When Jesus Speaks," pag. 10; predica sustinuta in biserica adventista din Takoma Park pe data de 2 februarie 1980. Italicele sunt adaugate.

[192] "O scrisoare deschisa a doamnei E. G. White catre toti aceia care iubesc binecuvantata nadejde," publicata in periodicul Advent Review and Sabbath Herald, 20 ianuarie 1903, pag. 15. Mai departe aceasta publicatie periodica va fi notata mai scurt cu: Review and Herald.

[193] Ibid.

[194] Ibid. Italicele sunt adaugate.

[195] Denton Edward Rebok, Believe His Prophets (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1956), pag. 165, 166.

[196] Ellen G. White, The Great Controversy Between Christ and Satan (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1911), pag. vii.

[197] Carlyle B. Haynes a fost probabil cel mai de seama exponent al acestei analogi pe care a facut-o in cruciada sa evanghelistica din America de nord de-a lungul primei jumatati a secolului douazeci.

[198] Interviu cu Walt Weinstein, specialist in informatii istorice si custodele Muzeului Biroului National de Standarde, Departmentul de Comert al Statelor Unite, Gaithersburg, Md., la data de 29 octombrie 1981.

[199] M. L. Venden Sr., se crede a fi cel care a facut aceasta ilustratie si a popularizat-o in perioada cruciadelor sale evanghelistice din nordul Americii in prima jumatate a secolului douazeci.

[200] Pentru o discutie interesanta, daca nu cumva controversta, asupra intregii chestiuni, vezi articolul lui Ron Graybill, "Ellen White's Role in Doctrinal Formation," Ministry, octombrie 1981, pag. 7-11. Au o valoare speciala cele doua compilatii a lui Graybill din afirmatiile lui Ellen G. White, in care una accentueaza subordonarea scrierilor ei fata de Scriptura si cealalta ilustreaza revendicarea ei de a fi un corect interpret al Scripturii (pag. 9).

[201] "Sarepta Myrenda (Irish) Henry," Seventh-day Adventist Encyclopedia, pag. 581. Doamna Henry este considerata a fi cea care a conceput un plan, pe care ea l-a numit "lucrarea femeii," si a fost prima persoana din Biserica Adventista care a prezentat un plan organizat de pregatire a mamelor si tatilor in arta si sitiinta cresterii copiilor (ibid.).

[202] Publicata initial in The Gospel of Health, Ianuarie 1898, pag. 25-28, citatat in Rebok, pag. 180, 181.

[203] Ibid., pag. 181.

[204] Ibid., pag. 182.

[205] Ellen G. White, Testimonies, vol. 5, pag. 665.

[206] T. Housel Jemison, A Prophet Among You (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1955), pag. 367-371.

[207] Testimonies, vol. 5, pag. 665.

[208] Ibid.

[209] Jemison, pag. 372. Italicele au fost adaugate.

[210] Ellen G. White, The Desire of Ages (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1940), pag. 786.

[211] Ibid.

[212] Selected Messages, cartea 1, pag. 304.

[213] Ellen G. White, Early Writings (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1945), pag. 184.

[214] Ibid.

[215] Ellen G. White, Spiritual Gifts (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1945), vol. 3, pag. 34.

[216] Selected Messages, cartea 1, pag. 304, 305.

[217] The Desire of Ages, pag. 786.

[218] Selected Messages, cartea 1, pag. 304; The Desire of Ages, pag. 786.

[219] The Desire of Ages, pag. 786.

[220] Selected Messages, cartea 1, pag. 305.

[221] Early Writings, pag. 184.

[222] Ibid.; The Desire of Ages, pag. 786.

[223] Selected Messages, cartea 1, pag. 305.

[224] Selected Messages, cartea 1, pag. 306, 307.

[225] Daniel 12:1, 2; Matei 26:64; Apocalipsa 1:7; 14:13.

[226] Early Writings, pag. 285; The Great Controversy, pag. 637.

[227] LeRoy Edwin Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1954), vol. 4, pag. 1021-1048.

[228] Capitolul "Conferintele de Sabat," din lucrarea Seventh-day Adventist Encyclopedia, pag. 1255.

[229] Citat in Spiritual Gifts, vol. 2, pag. 93.

[230] Ellen G. White, Life Sketches of Ellen G. White (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1915), pag. 110.

[231] Selected Messages, cartea 1, pag. 206.

[232] Life Sketches, pag. 111.

[233] Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1963), vol. 3, pag. 3214.

[234] Selected Messages, cartea 1, pag. 206, 207.

[235] Life Sketches, pag. 111.

[236] Selected Messages, cartea 1, pag. 207.

[237] Ibid. Italicele adaugate.

[238] Ibid.

[239] Life Sketches, pag. 111.

[240] Froom, pag. 1046, 1047.

[241] Pentru o analiza pas cu pas si detaliata in privinta formularii doctrinelor adventiste de ziua a saptea, vezi Froom, pp. 1021-1048; and Arthur L. White, Ellen G. White, Messenger to the Remnant (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1969), pag. 34-37.

[242] Testimonies, vol. 5, pag. 691.

[243] Ibid., pag. 67. Italicele sunt adaugate. Folosirea cuvantului "pur si simplu" ar trebui sa puna pe ganduri cititorul cu privire la faptul ca Ellen White nu a pretins faptul ca nu a prezentat niciodata idei sau materiale din scrierile altora, ci mai degraba faptul ca ceea ce ea a scris a fost intotdeauna in armonie cu mesajele pe care Dumnezeu i le-a dat in viziune.

[244] Testimonies, vol. 5, pag. 667, 668.

[245] Ibid., pag. 677.

[246] Ibid., pag. 678.

[247] Ellen G. White, Christ in His Sanctuary (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1969), pag. 10.

[248] Testimonies, vol. 5, pag. 83.

[249] Ibid., pag. 671.

[250] Ibid., pag. 64.

[251] Ibid., pag. 687, 688.

[252] Ellen G. White, Gospel Workers (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1948), pag. 302. Italicele au fost introduse.

[253] Ellen G. White, Selected Messages (Washington D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1980), cartea 3, pag. 52.

[254] Ibid., pag. 38.

[255] Ibid., pag. 32.

[256] Scrisoarea 50, 1906; citata in Graybill, Ministry, pag. 9.

[257] Selected Messages, cartea 1, pag. 161.

[258] Ibid., pag. 161, 162.

[259] Testimonies, vol. 5, pag. 691.

[260] Ibid., pag. 79.

[261] Ibid., pag. 675.

[262] Ibid., pag. 675, 676.

[263] Ibid., pag. 674.

[264] Ibid., pag. 672.

[265] Ibid., pag. 691.

[266] Ibid., pag. 66.

[267] Ibid., pag. 674.

[268] Ibid., pag. 664.

[269] Ibid., pag. 678.

[270] Ibid., pag. 680.

[271] Ibid., pag. 668.

[272] Ibid., pag. 66.

[273] Selected Messages, cartea 3, pag. 84.

[274] Ellen G. White, Counsels on Sabbath School Work (Washington, D.C.: Review and Herald Pub. Assn., 1938), pag. 84.

[275] Ellen G. White, The Story of Prophets and Kings (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assn., 1943), pag. 626.

[276] Arthur L. White, "Afirmatia: 'Biblia si numai Biblia' si relatia acesteia cu scrierile lui Ellen G. White," document nepublicat, Fundatia Ellen G. White, Conferinta Generala a Adventistilor de Ziua a Saptea, Washington, D.C.,  ianuarie 1971, alcatuit din 37 pagini.

[277] Ibid., pag. 19, 20. Materialul de apendix din aceasta monografie este in mod special de folos si consta, in parte, din retiparirea de articole din anumite periodice de catre J. N. Andrews, Uriah Smith si Ellen G. White.

[278] Review and Herald, 13 ianuarie 1863; citat in lucrarea lui Robert W. Olson, 101 Questions on the Sanctuary and on Ellen White (Washington, D.C.: Ellen G. White Estate, 1981), pag. 40. Intregul editorial apare la Apendix D in monografia lui Arthur White.

[279] Review and Herald, 9 iunie 1874; citat in monografia lui White, pag. 12.

[280] Questions on Doctrine, pag. 89.

[281] Selected Messages, cartea 1, pag. 201. Italicele sunt adaugate.
Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White

Dinamica inspiratiei

Acest articol a aparut la data de 30 mai 1996, in periodicul Adventist Review, pag. 22-28. Retiparirea a fost facuta pe baza permisiunii autorului.

Dinamica inspiratiei
O privire mai atenta asupra mesajelor lui Ellen White

De Juan Carlos Viera, director al Fundatiei Ellen G. White


In paginile sacre ale Bibliei descoperim cel putin sase modele, sau tipare de inspiratie. Aceste modele arunca o lumina asupra proceselor misterioase prin care Dumnezeu comunica cu umanitatea si ne ajuta sa intelegem mai bine dinamica modului in care a fost inspirata Ellen White.

1. "Viziunea" ca model de inspiratie

Multi crestini considera modelul "vizionar"�Dumnezeu vorbind prin viziuni profetice si visuri � ca fiind unic, adica fiind unicul mod prin care Dumnezeu isi prezinta vointa prin profeti. Acest model este sugerat de viziuni cu caracter supranatural in care profetul prezinta simptomele faptului ca o putere supranaturala i-l controleaza. Astfel de semne, cum ar fi lipsa respiratiei sau o putere neobisnuita � ori lipsa de putere � poate fi gasita atat in marturia profetilor biblici cat si in cazul lui Ellen White.[1]

Modelul vizionar mai include, de asemenea, pe langa viziunile, visele, si experiente cum ar fi teofaniile, in care prezenta reala a Fiintei ceresti este vazuta sau auzita. Moise in desertul Madian si Iosua in campiile Ierihonului si-au primit mesajele in mod personal de la o Fiinta divina reala.[2] In alte cazuri, ochii profetului sunt deschisi spre a vedea lumea nevazuta a fiintelor spirituale ce sunt implicate in marea controversa dintre bine si rau.[3]

Viziunile le sunt atat de reale profetilor incat le este dificil sa faca distinctie intre viziune si realitate.[4] Ei pot spune oamenilor : "Am vazut pe Domnul" si "Am auzit vocea Domnului" (Isa. 6:1, 8).[*] Viziunile supranaturale asigura cu onestitate si sinceritate de faptul ca Dumnezeu vorbeste prin vocea si pana profetilor.

Insa Biblia mai include si alte modele de inspiratie pe langa cel al viziunii.

2. "Marturia" ca model de inspiratie

In modelul "marturiei" Dumnezeu pare sa inspire profetul dandu-i o relatare pe care sa o auda si sa o vada. Ioan scria: "Ceea ce a fost la inceput, ceea ce am auzit, am vazut cu ochii nostrii, . . . ce am vazut si am auzit va marturisim si voua" (1 Ioan 1:1-3). Martorul este persoana care relateaza istoria asa cum a vazut-o � sau cum a perceput-o � individul. Tehnic vorbind, unui martor nu-i este permis sa relateze punctele de vedere sau opiniile altora. Dumnezeu a inspirat o persoana dandu-i o insarcinare fara intermediul viselor sau a viziunilor, ci numai mesajul ca atare, care este rezultatul inspiratiei divine, intrucat Duhul Sfant impresioneaza mintea profetului si-l inspira sa relateze mesajul in scris sub forma de marturie.

Evangheliile lui Matei si Ioan sunt rezultatul modelului marturiei. Acesti apostoli nu aveau nevoie de vreo revelatie supranaturala pentru a relata istoria lui Isus, ei insisi fiind parte a acelei istorii. Evangheliile nu sunt mai putin inspirate decat scriitorii viziunilor doar pentru ca aceste Evanghelii nu sunt rezultatul unei viziuni. Ei doar au fost inspirati intr-o maniera diferita � Duhul Sfant a folosit un model diferit.

Unii credinciosi adventisti trec prin momente dificile incercand sa inteleaga cum au fost inspirate lucrarile lui Ellen White atunci cand ea isi aduce marturia in scrieri autobiografice, sau atunci cand relateaza miscarea adventa, asa cum a experimentat-o ea. Sunt aceste relatari mai putin inspirate decat cele care incep cu "am vazut"? Nu. Nu credem in "nivele" sau "grade" de inspiratie; credem mai degraba ca Dumnezeu a folosit cai diferite pentru a inspira o persoana sa scrie un mesaj.

3. "Istoria" ca model al inspiratiei

In timp ce Evangheliile lui Matei si Ioan sunt rezultatul modelului "marturiei", cele ale lui Marcu si Luca provin din ceea ce se poate numi modelul de inspiratie al "istoriei". Luca ne relateaza cu candoare ca povestea sa despre Isus nu provine din viziuni si visuri, ci din cercetari. "Fiindca multi s-au apucat sa alcatuiasca o istorisire amanuntita despre lucrurile care s-au petrecut printre noi . . .  am gasit si eu cu cale, prea alesule Teofile, dupa ce am facut cercetari cu de-amanuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obarsia lor, sa ti le scriu in sir unele dupa altele" (Luca 1:1-3).

Modelul istoricului presupune faptul ca Dumnezeu inspira profetul sa caute [p. 23] informatii in surse cum ar fi relatari istorice, relatari ale martorilor oculari, si amintiri orale sau scrise. Putem fi siguri ca El conduce servii Sai sa mearga la persoane de incredere, sa puna acele intrebari care trebuie si sa citeze din surse corecte.

Pe langa Marcu si Luca, carti cum ar fi Faptele Apostolilor, Exodul, Iosua, Ezra, si Estera ilustreaza in ce fel unele relatari istorice, inclusiv jurnalele de calatorie, au devenit parte din scrierile inspirate. Nici Moise si nici Luca nu au avut nevoie de vre-o revelatie speciala pentru a relata istoria Exodul sau a bisericii apostolice. Cu toate acestea, Domnul stie ca aceste relatari nu numai ca vor incuraja poporul Sau din vremuri ulterioare ci, de asemenea, vor fi pentru ei un sfat si o avertizare. In consecinta, El a inspirat servii Sai sa inregistreze aceste calatori si situatii in care s-au aflat cei din poporul lui Dumnezeu.

Modelul de inspiratie al istoriei ne permite, de asemenea, sa intelegem mai bine de ce Ellen White  a inclus inregistrari istorice�de multe ori din surse seculare�in lucrarile ei inspirate. O citare dintr-o sursa literara poate deveni parte integranta din scrierea inspirata nu datorita unei schimbari alchimistice de substanta, ci datorita faptului ca Dumnezeu permite profetului libertatea de a folosi orice fel de surse pe care le considera a fi necesare pentru a face ca textul final sa fie clar si complet.

Modelul de inspiratie al istoricului ne ajuta sa intelegem folosirea altor surse religioase decat viziunile si visurile profetice. Asemenea lui Luca, care a apelat la oameni religiosi pentru a face cercetari in legatura cu informatiile referitoare la istoria lui Isus, tot astfel Ellen White a apelat la carti religioase pentru a gasi epresii si figuri stilistice care sa-i permita "o prezentare gata facuta si plina de forta a subiectului " pe care ea a fost inspirata sa-l prezinte.[5]

4. "Sfatul" ca model de inspiratie

In modelul "sfatuitorului" profetul actioneaza ca un povatuitor al poporului lui Dumnezeu. De exemplu, Pavel se ocupa de problemele de familie in prima sa scrisoare adresata corintenilor. In acel context, el a avut o "porunca" din partea Domnului (1 Cor. 7:10). In alta parte insa el nu a avut o revelatie speciala (versetul 25), dar acest lucru nu l-a impiedicat sa dea un sfat inspirat�sfat venit dintr-o minte umpluta de Duhul Sfant (versetul 40).

O mare parte din scrierile lui Ellen White sunt elaborate sub modelul de inspiratie al sfatuitorului. Foarte des foloseste ea termenul "am vazut" atunci cand da sfaturi parintilor si profesorilor, cand povatuieste copiii si tinerii, sau cand da avertismente pastorilor si administratorilor; insa de multe ori ea nu face acest lucru. Nu ar trebui sa consideram ca aceste sfaturi au o valoare mai mica pentru ca in cazul nu lor s-a aratat o revelatie speciala. Acest lucru ar limita pe Dumnezeu la o singura metoda de comunicare. Dumnezeu a inspirat profetul sa-si foloseasca propria judecata [6] in oferirea sfaturilor�sfaturi care vin dintr-o minte iluminata de acelasi Duh care i-a dat viziunile si visurile.

5. Modelul "epistolar" al inspiratiei

Scrisorile trimise de Iacov, Ioan, Pavel si Petru contin in paginile lor inspiratie, devotiune, instructiuni si corectii [pag. 25] adresate atat credinciosilor din primul secol cat si celor din toate timpurile. In orice caz, in cadrul dinamicii inspiratiei epistolelor suntem confruntati cu noi dileme: in primul rand, cum se face ca scrisorile personale sunt acum facute publice prin inserarea lor in canonul Bibliei? In al doilea rand, cum se poate intelege ca este totusi vorba de inspiratie in scrisorile profetului care asterne pe hartie salutari, nume, situatii sau chiar lucruri comune ce nu au nevoie de o revelatie speciala?

In mod cert Pavel nu si-a imaginat vreo data ca scrisorile sale catre Timotei, Tit si Filimon vor deveni de domeniul public. Insa Domnul a planificat ca aceste scrisori sa faca parte din canonul care aduce inspiratie, instruire si mangaiere pentru multi pastori si credinciosi tineri care se confrunta cu circumstante similare.

In acelasi fel, nici Ellen White nu si-a imaginat vre-o data ca scrisorile ei personale, in mod special acelea adresate catre sotul si copiii ei, vor de veni de domeniul public. In procesul de decizie prin care acestea au devenit disponibile, consiliul de adminstratie al Fundatiei White a luat in consideratie urmatoarele doua principii: mai intai, Ellen White insasi a aratat ca marturiile care au fost adresate spre instruirea, corectarea sau incurajarea unui singur individ ca persoana aflata intr-o situatie particulara ar fi de folos si altora.[7] In al doilea rand, daca Domnul a permis ca scrisorile personale ale lui Pavel sa faca parte din Biblie spre a servi unui auditoriu atat de numeros, de ce nu ar face acelasi lucru si cu un profet dintr-o perioada mai tarzie?

Corespondenta lui Pavel cu corintenii pune in evidenta emotiile sale�trairile sau descurajarile, ori chiar repulsiile fata de pacatele grele ce erau permise in biserica. Duhul Sfant nu a intrat in scena cu vreo revelatie sau viziune speciala. Mai de graba, Duhul a inspirat pe servii lui Dumnezeu sa se exprime cu ajutorul propriilor trairi si sentimente. Insa in cazul ca unii credinciosi ar considera acest mesaj doar o scrisoare venita de la un pastor ingrijorat, apostolul le reaminteste ca indiferent de faptul ca predica sau gandeste�ori scrie�acesta a fost rezultatul invataturilor Duhului (1 Cor. 2:1-13).

Scrisorile personale ale lui Ellen White arata pe profetul aflat in corespondenta cu auditoriul sau, exprimandu-si povara si trairile. De multe ori nu exista nici un "am vazut" la inceputul scrisorii. Insa acest lucru nu inseamna ca ea a scris doar propriile opinii si trairi. Ea este la fel de constienta de sursa divina a propriilor scrieri.[8]

6. "Literatura" ca model de inspiratie

In modelul "literar", Duhul Sfant este cel care inspira profetul sa exprime cele mai intime trairi si emotii prin intermediul poeziei, prozei si psalmilor.

Ellen White nu a fost poet; insa si ea isi exprima sentimentele si emotile in mii de pagini de jurnal scrise de mana. In aceste pagini credinciosul va gasi [pag. 26] inspiratie, instruire, corectie, si mangaiere, la fel ca si in celelalte lucrari inspirate.

Insa mai exista si o alta dimensiune a dinamicii inspiratiei. In transmiterea mesajului Sau, Dumnezeu nu a folosit numai fiintele omenesti ci si limbajul omenesc. Si atat cei dintai cat si cel de pe urma sunt imperfecti. Cum pot aceste doua categorii de purtatori de mesaje sa afecteze mesajul perfect a lui Dumnezeu?

1. Mesagerul imperfect

Faptul ca profetii sunt numiti "oameni � de la Dumnezeu" (2 Petru 1:21) nu inseamna nici ca ei sunt lipsiti de pacat si nici ca ne aduc in stare a nu le mai putea recunoaste slabiciunile de fiinte omenesti. Orice incercare de a-i face pe profetii biblici "perfecti" va fi confruntata cu insasi marturia Bibliei. Ganditi-va numai la regele David. Desi era profet, el a comis niste pacate grosolane. Iar atunci cand relatia cu Dumnezeu a fost rupta datorita pacatului, Dumnezeu a trimis un alt profet sa corecteze pe slujitorul Sau (2 Sam. 12:1-13). Dupa cainta lui David, calea de comunicare a fost din nou deschisa si a fost inspirat sa scrie acel minunat psalm de confesiune (Ps. 51).

Nu ar trebui sa ne construim increderea in profetii biblici pe baza faptului ca rapoartele profetilor sunt perfecte. Nu  ar trebui sa facem lucrul acesta nici cu un profet modern�autoritatea cuvantului profetic nu-si are baza intr-o viata sau purtare absolut perfecta. Ellen White nu a pretins niciodata perfectiune sau infailibilitate. "Nu am pretins niciodata ca sunt infailibila; Numai Dumnezeu este singurul infailibil. Cuvantul Sau este adevarul, si in El nu este nici schimbare, nici umbra de mutare." [9] Din jurnalele si scrisorile sale personale stim faptul ca uneori ea era descurajata; alteori ea avea neintelegeri cu sotul ei; de multe ori ea a cerut iertare; a comis intr-adevar si greseli.

2. Profetul care greseste

In raportul biblic descoperim situatii in care cate un profet a trebuit sa fie corectat datorita unor idei preconcepute pe care le avea. Apostolii au crezut prima data ca doar iudeii pot fi mantuiti. Duhul Sfant a trebuit sa corecteze aceasta idee pentru ca Evanghelia sa poata fi dusa in toata lumea. O viziune, in cazul lui Petru (Fapte 10, 11) si o revelatie speciala, in cazul lui Pavel (Efes. 3:3-6), a iluminat apostolii in aceasta chestiune si prin ei intreaga biserica.

In miscarea adventa gasim, de asemenea, situatii in care profetul a trebuit sa fie corectat datorita ideilor preconcepute. Pionierii nostrii a fost in mare masura limitati in intelegerea misiunii lor datorita unei erori teologice care o adusesera cu ei din miscarea milerita � doctrina usii inchise - acea credinta ca usa milei a fost inchisa. Chiar si Ellen White a acceptat-o. In viziuni succesive, Duhul Sfant a corectat ideea mai intai in mintea ei si apoi, prin ea, intreaga miscare.[10]

Faptul ca Duhul Sfant a corectat doctrina gresita, referitoare la misiunea globala, din mintea lui Petru, Pavel si Ellen White ne da asigurarea ca Duhul controleaza mesajul inspirat.

In alte cazuri un profet a trebuit sa fie corectat datorita faptului ca sfatul sau sugestia sa a fost in afara planului lui Dumnezeu. Asa se face ca-l gasim pe profetul Natan aprobandu-l prima data planul lui David de a construi o casa pentru Domnul, insa Domnul a corectat aceasta idee.

Putem gasi o paralela si in lucrarea lui  Ellen White. In 1902 o casa de publicatii a adventistilor de ziua a saptea din sudul Statelor Unite cerea un efort financiar deosebit. Liderii bisericii au cerut un sfat inspirat. Dupa ce a luat in consideratie anumite aspecte Ellen White a aprobat decizia liderilor de a inchide editura. Insa, in cursul noptii urmatoare Domnul si-a corectat mesagerul. Ea a fost nevoita sa le scrie un mesaj diferit.[11]

Toti scriitorii Noului Testament credeau ca intoarcerea lui Isus era aproape. Desi ei nu puteau sa urmareasca maniera cronologica exacta in care Duhul Sfant a facut cunoscuta aceasta chestiune, stim ca apostolii au primit informatii suplimentare. Ca atare, in prima epistola catre Tesaloniceni, Pavel lasa impresia ca el se astepta sa fie in viata la venirea Domnului (1 Tes. 4:16, 17). Dar cu toate acestea, informatiile suplimentare primite intre cele doua scrisori l-au determinat sa previna biserica de a nu se astepta ca venirea Domnului sa fie imediata (2 Tes. 2:1-4).

In acelasi fel, Ioan era convins ca traia "ceasul de pe urma" (1 Ioan 2:18). Viziunile ulterioare i-au oferit ocazia sa spuna bisericii, in mod sigur plin de intristare, ca se vor intampla multe lucruri�inclusiv o persecutie sangeroasa�inaintea venirii Domnului. Fara nici un dubiu, cartea Apocalipsei poarta raspunsul Duhului la multe intrebari care se ridicasera in mintea apostolului iubit.

Toti credinciosii miscarii advente, inclusiv mesagerul special al Domnului, impartasau convingerea ca Domnul va veni foarte curand. Nu avem nevoie sa fim rusinati [pag. 27] de faptul ca Ellen White si-a exprimat asteptarile, la fel cum au facut Pavel, Petru si Ioan in timpurile biblice. Inca odata Duhul lui Dumnezeu a trebuit sa corecteze anumite idei si sa aduca informatii suplimentare pentru a conduce biserica in directia corecta.

In 1856 lui Ellen White i-au fost aratati niste credinciosi, ce urmau a fi in viata la venirea lui Isus.[12] In anii care au urmat, Domnul i-a dat o viziune mai cuprinzatoare a marii controverse, impreuna cu informatii suplimentare referitoare la calatoria care mai ramasese inca de facut. I-a mai fost, de asemenea, descoperit faptul ca "s-ar putea sa ramanem inca multi ani in aceasta lume din cauza neascultarii."[13]

3. Limbajul imperfect

Adventistii de ziua a saptea nu cred in inspiratia verbala (ideea ca Dumnezeu a dictat in mod exact cuvintele profetului). Cu exceptia celor Zece Porunci, toate scrierile inspirate sunt rezultatul efortului conjugat al Duhului Sfant care a inspirat profetii cu cate o viziune, cu cate o impresie, un sfat, sau o judecata; iar profetul a inceput sa caute afirmatii, figuri stilistice si expresii pentru a exprima mesajul lui Dumnezeu cu acuratete.

Dumnezeu da profetului libertatea de a selectiona tipul de limbaj pe care doreste sa-l intrebuinteze. Despre aceasta da marturie diferitele stiluri adoptate de scriitorii biblici si explica de ce Ellen White descrie limbajul folosit de catre scriitorii inspirati ca fiind "imperfect" si "uman."

Intrucat "tot ceea ce este uman este imperfect,"[14] trebuie sa acceptam ideea de imperfectiuni si greseli atat in textele Biblie cat si in scrierile lui Ellen White. Aceasta inseamna doua lucruri: 1. Profetul si-a folosit limbajul obisnuit, de fiecare zi, invatat in copilarie si imbunatatit prin studiu, prin citit si prin calatorie; ne-existand nimic supranatural sau divin in limbajul folosit. 2. Profetul poate face greseli de ortografie sau gramaticale, putand avea si alte tipuri de imperfectiuni, ca de pilda lapsus linguae (o vorbire ce are greseli) or lapsus memoriae (o memorie cu probleme), fiind nevoie de corectura unui editor pentru ca textul sa fie gata de publicare. Editorul nu corecteaza mesajul inspirat, ci mai degraba limbajul neinspirat.

Gasim un lapsus linguae in Evanghelia dupa Matei, atunci cand se citeaza din Zaharia, in schimb este mentionat Ieremia, in legatura cu cei 30 de arginti (Mat. 27:9, 10; Zah. 11:12, 13; Ier. 32:6-9). Pentru o persoana care crede in inspiratia verbala, aceasta chestiune ridica intrebari serioase; insa pentru aceia care accepta ca Domnul se adreseaza fiintelor umane printr-o vorbire imperfecta, aceast lucru ilustreaza cum anume ajunge mesajul divin la noi prin intermediul unui limbaj imperfect.

Urmeaza in mod similar o afirmatie a lui Ellen White, in care ea citeaza din Pavel, i-l mentioneaza insa pe Petru in locul acestuia: "Iubirea lui Hristos ne constrange" dupa cum a declarat apostolul Petru. Acesta a fost motivul care l-a constrans pe zelosul apostol la lucrari pline de ardoare in slujba Evangheliei."[15] [p. 28] Din fericire, avem suficiente dovezi in Biblie cat si in istoria miscarii advente care sa ne arate ca Duhul Sfant si-a corectat de fiecare data mesagerii in chestiunile importante pentru biserica.

Domnul surprinde prin uimitoarele si uneori straniile lui cai. In comunicarea cu poporul Sau, El a ales fiinte umane dedicate, dar cu greseli, ce foslosesc un limbaj uman imperfect, ca instrumente ale Sale spre a-i exprima mesajul. Trebuie sa fim rescunoscatori Tatalui nostru ceresc pentru faptul ca nu a ales un limbaj "superuman", inteles numai de cateva persoane alese, ci a ales sa foloseasca maniera noastra obisnuita si imperfecta de a vedea si a intelege lucrurile.

In acceptarea cailor Sale, trebuie insa sa mai fim atenti sa nu confundam continutul cu ambalajul. Nu trebuie sa dispretuim "tezaurul" din interior doar pentru ca "vasul" este imperfect si uneori nevrednic.[16]

[*]
Textele biblice folosite in acest articol [in original � n.t.] provin din Versiunea New King James.

[1] Pentru o ilustrare a unei puteri supranaturale vezi Judecatori 13-16. Pentru o lipsa a puterii din timpul viziunii vezi Daniel 10:7-11. Multe marturii de incredere afirma faptul ca Ellen G. White era lipsita de respiratie atunci cand se afla in viziune.

[2] Vezi Ex. 3; 4; Iosua 5:13-15.

[3] Vezi 2 Regi 6:15-17.

[4] ezi 2 Cor. 12:1-4.

[5] The Great Controversy, pag. xii.

[6] Ellen G. White sugereaza ambele idei: (1) ca propria judecata era supusa instruirii lui Dumnezeu" (Selected Messages, cartea 3, pag. 60); si (2) ca mintea si judecata ii erau controlate de catre "mintea si judecata marelui EU SUNT" (Spalding and Magan Collection, pag. 87).

[7] Testimonies, vol. 5, pag. 660.

[8] Ibid., pag. 67.

[9] Selected Messages, cartea 1, pag. 37.

[10] Ibid., pag. 63, 64.

[11] Scrisoarea 208, 1902, din lucrarea Spalding and Magan Collection, pag. 282.

[12] Vezi Testimonies, vol. 1, pag. 131, 132.

[13] Evangelism, pag. 696.

[14] Selected Messages, cartea 1, pag. 20, 21.

[15] Review and Herald, 30 octombrie 1913; Vezi afirmatia lui Pavel din 2 Cor. 5:14.

[16] Vezi Selected Messages, cartea 1, pag. 26.

Ellen G. White Estate
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White


 

Cum intelegea Ellen G. White maniera in care vorbeste Dumnezeu

 

Prima prezentare. Din lucrarea The Great Controversy (Tragedia Veacurilor - ed. rom.), paginile v-vii (in original).


Inainte de intrarea pacatului in lumea noastra, Adam se bucura de o comuniune deschisa cu Creatorul sau, insa de cand omul s-a separat de Dumnezeu revoltandu-se, rasei umane i-a fost retras acest inalt privilegiu. Prin planul de mantuire, a fost deschisa o cale prin care locuitorii pamantului mai puteau inca sa mentina legatura cu cerul. Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin Duhul Sfant, iar lumina divina a fost impartasita lumii cu ajutorul descoperirilor facute prin servii Sai alesi. "�Oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant." 2 Petru 1:21.

De-a lungul a douazeci si cinci de secole de istorie umana, nu a existat nici un fel de revelatie scrisa. Aceia care fusesera invatati de Dumnezeu, au comunicat cunostintele altora, iar aceasta cunostinta a fost transmisa din tata in fiu, de-a lungul generatiilor. Pregatirea cuvantului scris a inceput in vremea lui Moise. Revelatiile inspirate au format apoi o carte inspirata. Aceasta lucrare a continuat de-a lungul unei perioade de saisprezece secole � de la Moise, istoricul creatiunii si al legii, pana la Ioan, cel care a asternut pe pagina cele mai sublime adevaruri ale Evangheliei.

Desi aceasta a fost scrisa de maini omenesti, Biblia arata ca Dumnezeu este autorul, insa prin diferitele stiluri ale cartilor ei, ea lasa sa se vada caracteristicile numerosilor ei scriitori. Tot adevarul revelat este "insuflat de Dumnezeu" (2 Timotei 3:16), cu toate acestea exprimare se face in cuvintele oamenilor. Cel Infinit, prin Duhul Sau cel Sfant, a revarsat lumina in mintile si inimile servitorilor Sai. El le-a dat vise si viziuni, simboluri si imagini, iar aceia carora le-a fost revelat adevarul l-au cuprins in limbaj omenesc.

Cele Zece Porunci au fost formulate de insusi Dumnezeu si au fost scrise cu propria Sa mana. Structurarea acestora apartine divinitatii si nu oamenilor. Insa Biblia, cu adevarurile ei date de Dumnezeu, se exprima prin limbajul oamenilor si arata o unire a divinului cu umanul. O astfel de unire exista si in natura lui Hristos, care a fost Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului. "Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi" (Ioan 1:14). Acest lucru este adevarat atat in cazul Bibliei cat si in cazul lui Hristos.

Scrisa in epoci diferite, de catre oameni care aveau un larg spectru de ocupatii ori de talente intelectuale sau spirituale, cartile Bibliei prezinta un larg contrast atat in ceea ce priveste stilurile, cat si in ceea ce priveste natura subiectelor expuse. Sunt implicate diferite forme si expresii ce sunt folosite de diferitii ei scriitori. Adesea, acelasi adevar expus de un autor, este mai puternic prezentat de catre un altul. Acolo unde mai multi scriitori prezinta un subiect sub diferitele lui aspecte si relatii, acest lucru poate sa le para cititorilor superficiali, nepasatori, sau care au prejudecati, a fi ceva discordant sau contradictoriu, dar cititorii profunzi, respectuosi si cu patrundere clara discern armonia fundamentala a subiectului.

Asa cum este el prezentat de diferiti indivizi, adevarul este scos in evidenta sub diferitele lui aspecte. Un scriitor este mai puternic impresionat de catre o parte a subiectului; el surprinde acele puncte care sunt in armonie cu experienta sa ori cu puterea sa de perceptie sau de apreciere; altul surprinde alt aspect, insa fiecare, sub calauzirea Duhului Sfant, prezinta ce i-a impresionat cel mai puternic mintea� la fiecare autor exista un aspect diferit al aceluiasi adevar, dar in perfecta armonie cu intregul. Iar adevarurile astfel revelate sunt unite spre a forma un intreg perfect, adaptat sa intampine nevoile oamenilor in toate circumstantele si experientele vietii lor.

Lui Dumnezeu I-a placut sa comunice adevarul Sau lumii prin agenti umani. El Insusi, prin Duhul Sfant, a instruit oameni si i-a imputernicit sa faca aceasta lucrare. El a calauzit mintea in selectionarea cuvintelor care urmeaza a fi spuse sau scrise. Comoara a fost incredintata vaselor de lut, desi aceasta provine, fara nici o indoiala, din Cer. Marturia este transmisa prin expresiile limbajului uman imperfect, desi este marturia lui Dumnezeu; iar copilul ascultator si credincios a lui Dumnezeu vede in ea stralucirea glorioasa a puterii divine, plina de har si de adevar.

In Cuvantul Sau, Dumnezeu a dat oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuie acceptate ca o revelatie infailibila si autoritara a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, instrumentul prin care sunt revelate doctrinele si, de asemenea, ele sunt testul experientei. "Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire; pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie pe deplin destoinic pentru orice lucrare buna." 2 Timotei 3:16, 17.

Prezentarea a doua. Din lucrarea Selected Messages, cartea 1,  paginile 19-22.
OBIECTIILE FATA DE BIBLIE


Scriitorii Bibliei au trebuit sa-si exprime ideile in limbajul omenesc. Aceasta a fost scrisa de fiinte omenesti. Oamenii au fost inspirati de Duhul Sfant. Datorita intelegeri imperfecte a limbii, sau datorita indaratniciei mintii omenesti, ingenioasa in a evita adevarul, multi citesc si inteleg Biblia in asa fel in cat sa-si placa lor insisi. Dar problema nu se afla in dificultatile ce se gasesc in Biblie. Este la fel ca in lumea politicienilor de diferite orientari politice care isi argumenteaza punctele lor de vedere cu privire la legea statutara, ajungand sa se opuna punctelor de vedere adverse cand vine vorba de aplicarea acestor legi.

Scripturile nu au fost date omenilor intr-un lant de continua si neintrerupta exprimare, ci bucata cu bucata de-a lungul a generatii succesive, asa cum Dumnezeu, in providenta Sa, a gasit de cuvinta sa impresioneze oamenii in diferite perioade [p. 20] si locuri. Oamenii au scris asa cum au fost indemnati de Duhul Sfant. Exista mai "intai mugurul, apoi floarea si dupa aceea fructul," "mai intai firul, apoi spicul si dupa aceea spicul pe deplin copt." Exact aceasta este maniera in care Biblia ne vorbeste.

La prima vedere nu exista totdeauna o ordine sau o unitate perfecta a Scripturilor. Minunile lui Hristos nu sunt relatate in ordinea exacta, ci asa cum au cerut-o circumstantele din momentul cand a fost prezentata descoperirea divinitatii prin puterea lui Hristos. Adevarurile Bibliei sunt asemenea unor perle ascunse. Ele trebuie descoperite, scoase la lumina printr-un efort asiduu. Aceia care arunca numai o privire superficiala peste testamentele Scripturilor, dobandesc o cunostinta superficiala, dar pe care ei o socotesc foarte profunda, ajungand in acest fel sa vorbeasca despre contradictiile Bibliei si sa puna sub semnul indoielii autoritatea Scripturilor. Insa cei ale caror inimi sunt in armonie cu adevarul si datoria, vor cerceta Scripturile cu inima pregatita sa primeasca impresiile divine. Sufletul iluminat vede unitatea spirituala, marele fir de aur care leaga intregul, insa este nevoie de rabdare, gandire si rugaciune pentru a urmari acest pretios fir. Disputele aprige cu privire la Biblie au condus la investigatii si la scoaterea la lumina a pretioaselor giuvaieruri ale adevarului. Multe lacrimi au fost varsate si multe rugaciuni au fost rostite pentru ca Domnul sa le deschida intelegerii Cuvantul Sau.

Biblia nu ne-a fost data in marele limbaj suprauman. Isus, pentru a veni la om acolo unde este el, si-a asumat umanitatea. Biblia trebuie sa fie data in limbajul oamenilor. Tot ceea ce este uman este imperfect. Pentru acelasi cuvant sunt mai multe intelesuri; nu exista un cuvant pentru fiecare idee distincta. Biblia a fost data pentru scopuri practice.

Modurile in care mintile sunt impresionate sunt diferite. Nu toti inteleg in acelasi fel exprimarile si afirmatiile. Unii inteleg afirmatiile Scripturilor ca potrivindu-se propriilor lor minti si situatii. Influentele, prejudecatile si pasiunile au o puternica inraurire in a intuneca intelegerea si a produce confuzie mintii chiar si atunci cand este vorba de Scrierea Sfanta.

Ucenicii care mergeau la Emaus aveau nevoie sa fie lamuriti cu privire la modul in care ei interpretau Scripturile. Isus [p. 21] a pasit alaturi de ei fara sa fie recunoscut si le-a vorbit ca si cand ar fi fost un simplu om. Incepand cu Moise si cu profetii El i-a invatat ca toate lucrurile care erau cu privire la El, adica cele cu privire la viata Sa, misiunea Sa, suferintele Sale si moartea Sa, care erau intocmai cum profetizase Cuvantul lui Dumnezeu. El le-a lamurit intelegerea in asa fel incat sa poata pricepe Scripturile. Si cat de repede a descalcit El pasajele acelea intortocheate si a aratat unitatea si autenticitatea divina a Scripturilor. Dar cat de mult aveau nevoie oamenii acelor vremuri sa li se lamureasca modul de intelegere.

Biblia a fost scrisa de catre oameni inspirati, dar acesta nu este modul de gandire si de exprimare a lui Dumnezeu. Acestea apartin umanitatii. Dumnezeu ca scriitor nu este reprezentat. Oamenii vor spune deseori ca o anumita afirmatie nu apartine lui Dumnezeu. Dar nu Dumnezeu a scris, in procesul alcatuirii Bibliei, cuvintele in maniera logica si retorica. Scriitorii Bibliei au fost caligrafii Sai. Priviti numai la diferitii ei scriitori.

Nu cuvintele din Biblie sunt inspirate, ci oamenii au fost inspirati. Actiunile inspiratiei nu se exercita direct asupra cuvintelor omului sau asupra exprimarii sale ci asupra omului insusi, care, sub influenta Duhului Sfant, este imbibat cu idei. Iar cuvintele primesc impresia propriei minti. Gandirea divina este oferita. Gandirea si vointa divina se combina cu gandirea si vointa umana; in acest fel exprimarea umana este Cuvantul lui Dumnezeu. (Manuscrisul 24, 1886; scris in Europa in 1886.)

UNITATE IN DIVERSITATE


Exista varietate si intr-un copac, in care, cu greu se pot gasi doua frunze asemanatoare. Insa chiar aceasta varietate da perfectiunea intregului copac.

Despre Biblia noastra am putea intreba: De ce a fost nevoie de Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca si Ioan, de ce este nevoie de Faptele Apostolilor si de diversitatea de scriitori epistolari care acorda atentie aceluiasi subiect?

Dumnezeu a dat Cuvantul Sau exact in maniera in care a dorit sa apara acesta. El l-a dat prin intermediul unor scriitori diferiti, fiecare avand propria individualitate, chiar si atunci cand parcurg aceeasi istorie. Marturiile lor sunt aduse intr-o singura Carte si, [p. 22] sunt la fel ca marturiile de la o intrunire cu caracter social. Ei nu reproduc lucrurile exact in acelasi stil. Fiecare are propria sa experienta, iar aceasta diversitate mareste si aprofundeaza cunostinta ce este oferita pentru a implini necesitatile unor minti diferite. Ideile exprimate nu au fost uniform aranjate, pentru ca daca ar fi fost turnate intr-un tipar de fier ar fi facut din ele o auditie monona. Intr-o astfel de uniformitate si-ar fi pierdut harul si frumusetea distincta . . .

Creatorul tuturor ideilor poate impresiona diferitele minti cu aceeasi idee, insa fiecare o poate exprima in diferite maniere fara sa se contrazica. Faptul ca exista aceasta diferenta nu ar trebui sa ne puna in incurcatura sau sa ne produca confuzie. Rare ori doua persoane vor vedea si vor exprima adevarul exact in acelasi fel. Fiecare va insista asupra acelui lucru pe care structura si educatia lui i-l gaseste nimerit a-l aprecia. Aceeasi lumina solara cade pe diferite obiecte si le da tonalitati diferite.

Prin inspiratia Duhului Sfant adevarul este dat de Dumnezeu apostolilor Sai, pentru a fi exprimat prin Duhul Sfant in acord cu dezvoltarea mintilor lor. Insa mintea lor nu este constransa, de parca ar fi fortata sa intre intr-un tipar. (Scrisoarea 53, 1900.)

Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui  Ellen G. White

 

Introducere - In ce fel vorbeste Dumnezeu? - Natura revelatiei si a inspiratiei


Care este maniera in care comunica Dumnezeu cu fiintele umane? Biblia ne spune ca "Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostrii prin prooroci, in multe randuri si multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul" (Evr. 1:1, 2). Isus Hristos a fost descoperirea finala a lui Dumnezeu facuta rasei umane. Persoana Sa, mesajul Sau si slujba Sa, a demonstrat clar si convingator faptul ca divinitatea a dorit sa comunice cu umanitatea.

Hristos Insusi si-a informat urmasii ca Duhul Sfant va actiona ca reprezentant al Sau, continuand sa comunice mesajul divin prin mesagerii Sai. Isus a spus ca Mangaietorul, Duhul Sfant: "va va invata toate lucrurile, si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu." "are sa va calauzeasca in tot adevarul" (Ioan 14:26; 16:13).

Sistemul lui Dumnezeu de comunicare implica o combinatie de caracteristici divine si umane care face ca mesajul profetic sa fie unic. Relatia dintre mesajul divin (perfect, infailibil, etern) si mesagerul uman (imperfect, failibil, muritor) nu este intotdeauna perceputa dintr-o perspectiva corespunzatoare. Cei care accentueaza divinul au probleme datorita aparentelor discrepante sau a problemelor de limbaj care scot in evidenta umanitatea mesagerului. Altii accentueaza umanul, incercand sa stabileasca ce este inspirat si ce nu este, minimalizand prin aceasta autoritatea mesajului Dumnezeu.

Cele doua aspecte expuse in pagina "Cum intelegea Ellen G. White modul in care vorbeste Dumnezeu" prezinta intelegerea lui Ellen G. White cu privire la maniera in care Dumnezeu comunica prin intermediul profetilor Sai. Aceste sectiuni sunt urmate de articolul "Dinamica inspiratiei."

Biblioteca de referinte ofera informatii suplimentare referitoare la intrebari cum ar fi: "Ce se intelege prin termenii inspiratie si revelatie?"; "Sunt profetii intotdeauna perfecti?"; "Ce ne facem cu scriitorii inspirati care isi imprumuta exprimarile din surse neinspirate?"; "Ce se poate spune despre previziunile neimplinite ale profetilor autentici?" Puteti consulta de asemenea si "Inspiratia / Revelatia: Ce este si cum opereaza."

Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui  Ellen G. White