Intrebari si Raspunsuri

Afirmatii neobisnuite legate de aspecte stiintifice

 
Amalgamarea oamenilor si a animalelor

Unii au acuzat-o pe Ellen White ca ar fi scris in 1864 (si republicat in 1870) ca omenii s-au imperecheat candva cu animalele si ca, din urmasii lor, au rezultat anumite rase ce mai exista si astazi. Iata afirmatia citata: "Iar daca a existat vreun pacat, mai presus de altele, care sa fi adus distrugerea umanitatii prin potop, acesta a fost infractiunea amalgamarii oamenilor si animalelor prin care s-a mutilat imaginea lui Dumnezeu si a generat pretutindeni confuzie. Dumnezeu si-a propus sa distruga prin potop acea rasa puternica si longeviva care si-a stricat caile inaintea Sa." [1]

Nici un dictionar nu a descris vreodata termenul "amalgamare" ca fiind imperecherea dintre oameni si animale. Sensul initial al cuvantului descrie fuziunea dintre metale, sau unirea dintre diferite elemente, ca de exemplu: materialele de tehnica dentara. Intrebuintarea acestui cuvant in secolul al nouasprezecelea includea si amestecul diverselor rase.

In mod evident, afirmatia poate parea ambigua: Sa fi inteles ea "amalgamarea dintre oameni si animale" sau "amalgamare oamenilor si a animalelor"? Adesea, repetarea prepozitiilor (asa cum apare in lb. engl.�n.t.) este omisa in constructii similare. [2]

In alte ocazii, atunci cand doamna White a folosit cuvantul "amalgamare", ea l-a folosit in sens metaforic, comparand adevaratii credinciosi cu oamenii lumesti. [3] De asemenea ea l-a folosit pentru a descrie originea plantelor otravitoare si a altor nereguli din lumea biologica: "Hristos niciodata nu a plantat seminte ucigase in sistemul creat de El. Satana a plantat aceste seminte dupa ce a ispitit pe Adam sa manance din pomul cunostintei, lucru care a insemnat razvratire fata de Dumnezeu. Nici o planta daunatoare nu  a fost plantata in marea gradina a Domnului, insa dupa ce Adam si Eva au pacatuit, au rasarit ierbuiri otravitoare. . . . Toate buruienile au fost semante de cel rau. Fiecare planta daunatoare este semanata de el si, prin metodele sale ingenioase de amalgamare, a stricat pamantul cu buruieni." [4]

Recunoscand in Satana acel agent activ care a stricat planul lui Dumnezeu pentru om, animale, plante etc, noi putem sa intelegem mai bine la ce se putea referi Ellen White atunci cand a descris rezultatele amalgamarii. Ceea ce a "desfigurat imaginea lui Dumnezeu� in om si ceea ce a facut sa fie "confundate speciile [de animale]" a fost opera lui Satana in cooperare cu oamenii. O astfel de "amalgamare a oamenilor si a animalelor", devine mai clara, asa dupa cum poate fi vazuta in varietatea fara sfarsit a speciilor de animale, si in rasele umane.

Doamna White nu a sugerat niciodata existenta nici unui anumit tip de hibrid subuman aparut in urma unor relatii om-animal. Ea chiar precizeaza ca este vorba de "specii de animale" si "rase de oameni" insa nu se refera direct la vreun fel de amalgam dintre fiiintele umane si animale.

Recunoastem, in calitate de persoane care studiaza serios, ca scrierile lui Ellen White difera in inteles in dreptul cuvantului "amalgamare." Dar acelora care afirma ca doamna White a dat o intelegere cu totul noua si neobisnuita acestui termen le ramane obligatia de a prezenta dovezi in acest sens." [5]

Pentru studiu mai aprofundat asupra acestei probleme, vezi "Amalgamarea" in Biblioteca de referinte.

Note

[1] Spiritual Gifts, vol. 3, pag. 64. "Fiecare specie de animal pe care Dumnezeu a creat-o, a fost pastrata in arca. Speciile confuze pe care nu Dumnezeu le-a creat, ci care au fost rezultatul amalgamarii, au fost distruse de potop. De la potop au mai existat amalgamari de oameni si animale, asa cum se poate vedea in aproape nesfarsita varietate de specii de animale si rase de oameni " (pag. 75).

[2] "Putem vorbi despre imprastierea oamenilor si a animalelor pe pamant, dar prin aceasta nu intelegem ca oamenii si animalele forfoteau initial intr-un singur punct geografic. Intelegem pur si simplu imprastierea oamenilor pe pamant desi, in locatia originala ar fi putut sa fie chiar doua gurupri, situate in capetele opuse ale pamantului. Cu alte cuvinte intelegem doar imprastierea oamenilor si a animalelor" (Francis D. Nichol, Ellen G. White and Her Critics, p. 308).

[3] "Aceia care marturisesc a fi urmasii lui Hristos ar trebui sa fie niste agenti plini de viata, care coopereaza cu inteligentele ceresti; insa prin unirea cu lumea, caracterul poporului lui Dumnezeu devine intinat, iar prin amalgamare cu stricaciunea, aurul fin se intuneca la culoare" (Review and Herald, 23 august 1892; vezi The Spirit of Prophecy, vol. 2, pag. 144 si The Upward Look, pag. 318).

[4] Selected Messages, vol. 2, pag. 288.

[5] Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 308.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 491, 492.]

Afirmatii care implica astronomia

Unii au atras atentia asupra unor afirmatii care par sa arate ca Ellen White a facut dureroase erori in legatura cu anumite probleme de interes stiintific. Insa profetii nu sunt chemati sa actualizeze enciclopediile si dictionarele. Si nici nu este necesar ca profetii (sau altcineva) sa fie declarati a fi intre "cei ce infrunta la poarta cetatii" (Isa. 29:21). Daca profetii sunt cei ce ridica cele mai inalte standarde de acuratete stiintifica (care la fiecare cativa ani sunt schimbate chiar de catre experti), ne-am afla in situatia de a respinge cartea lui Isaia care face referire la "cele patru colturi ale pamantului" (Isa. 11:12) si la Apocalipsa lui Ioan pentru ca, pe paginile ei, el a declarat ca "patru ingeri stateau in cele patru colturi ale pamantului " (Apoc. 7:1).

Tot astfel, unii au citat fraza: "Asa cum luna si stelele sistemului nostru solar stralucesc reflectand lumina soarelui�"[1], acuzand-o pe Ellen White ca, daca ar fi judecata prin prisma stiintei, ea nu poate fi considerata demna de incredere. Insa cei mai multi cititori pot recunoaste in cuvantul "stelele�", a fi in realitate expresia: "planetele sistemului nostru solar", si ca aceasta este o descriere non-tehnica, usor de inteles de catre aceia care nu sunt specialisti.

Altii au declarat ca Ellen White a comis o eroare atunci cand a pretins ca vizitase o "lume ce avea sapte luni," [2] si ca planetele vizitate erau Jupiter si Saturn. In realitate, ea nu a numit niciodata acea "lume cu sapte luni". Dar pentru aceasta trebuie sa parcurgem o poveste mai lunga.

La mai putin de trei luni dupa ce ea si James s-au casatorit, in 1846, a avut o viziune in casa lui Curtis din Topsham, Maine, in prezenta lui Joseph Bates. Desi Bates o mai vazuse pe Ellen White in viziune in mai multe ocazii, el inca avea indoieli cu privire la darul ei profetic; insa datorita viziunii din Topsham el a fost convins ca aceasta este "lucrarea lui Dumnezeu." [3] James White relateaza ca, in acea viziune, doamna White a fost : "condusa la planetele Jupiter, Saturn, si cred ca inca una. Dupa ce ea s-a intors din viziune, a putut sa ofere o descriere clara a lunilor lor, etc. Este bine cunoscut faptul ca ea nu stia mai inainte nimic despre astronomie si nu putea raspunde nici macar la o singura intrebare despre planete inainte de viziunea pe care a avut-o." [4]

Ce anume l-a convins pe Bates, batranul capitan de vas si astronom amator, ca Ellen White a fost "de la Dumnezeu"? Dupa viziune, ea a descris ceea ce a vazut. Stiind ca nu avea nici o cunostinta elementara de astronomie, Bates a spus: "Aceasta este de la Dumnezeu."

In mod evident, ceea ce Bates a auzit corespundea cunostintelor sale relevate de telescoapele din 1846. Este aproape sigur ca aceasta viziune a fost data in prezenta lui Bates pentru a-i oferi incredere in lucrarea lui Ellen White. Daca ea ar fi mentionat insa numarul satelitilor pe care telescoapele de astazi le-au descoperit, atunci probabil ca indoielile lui Bates s-ar fi consolidat. [5] (vezi si "Evitarea de a face 'dovezi' din lucruri care nu s-a intentionat a dovedi ceva.")

Note

[1] Education, pag. 14 (aceeasi afirmatie si in The Desire of Ages, pag. 465).

[2] Early Writings, pag. 40. Aceasta viziune a fost descrisa in brosura: Acelora care au primit sigiliul viului Dumnezeu, publicata prima data la 31 ianuarie 1849.

[3] A Word to the Little Flock, pag. 21, citata in lucrarea lui F. D. Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 581.

[4] Ibid., pag. 22. Ellen White scria: "Am fost cufundata intr-o viziune a gloriei lui Dumnezeu si pentru prima data am vazut alte planete" (Life Sketches, pag. 97; vezi de asemenea Spiritual Gifts, vol. 2, pag. 83). Nu exista nici o dovada ca o asemenea viziune este descrisa in Early Writings, pag. 40. Vezi pag. 144, 145.

[5] Informatii detaliate cu privire la aceasta viziune din anul 1846, se gasesc in lucrarea lui Loughborough, The Great Second Advent Movement, pag. 257-260. Pentru o discutie despre cum se potriveste acest memorabil moment a lui Bates cu relatarea lui Loughborough referitoare la convertirea sa impreuna cu Bates, vezi Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 93-101.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho.: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 490, 491.

Cosmeticele provoaca moartea?

Intr-un articol ce descrie consecintele nesanatoase ale modei, Ellen G. White face urmatoarea afirmatie despre capriciile periculoase ale modei:

"Multe [femei] sunt ignorante, vatamandu-si propria sanatate si primejduindu-si viata prin folosirea produselor cosmetice. Ele isi jefuiesc obrajii de stralucirea sanatatii pentru ca dupa aceea sa-si compenseze acest neajuns folosind produse cosmetice. Atunci cand se incalzesc datorita dansului, otrava este absorbita prin porii pielii, de unde intra in sange. Numai din cauza acestui agent multe vieti au fost sacrificate" (The Health Reformer, octombrie 1871).

Unii s-au intrebat cum se poate dovedi ca folosirea produselor cosmetice este fatala. In zilele noastre, datorita testelor impuse de guvern si gratie specificatiilor privind protectia consumatorului, reactiile adverse ale cosmeticelor sunt limitate drastic, astfel incat sa previna iritarea pielii si alergiile. Dar nu asa stateau lucrurile in secolul al 19-lea, dupa cum consemneaza urmatorul raport al departamentului U.S. Food and Drug Administration [Aministratia S.U.A pentru Hrana si Medicamente] : "Cosmeticele europene sunt cunoscute ca fiind produse pe baza de creuza [carbonat bazic de plumb�n.t.] �care devin fatale, fiind folosite in principal datorita oxidului de culoare alba. Acestea au fost folosite cu regularitate de catre femeile bogate incepand din secolul al doilea si pana in secolul al 19-lea, in scopul de a conferi chipului acea paloare la moda" (Dori Stehlin, FDA Consumer, noiembrie 1991; revizuit in mai 1995).

In 1871, atunci cand Ellen White a pregatit articolul pus acum in discutie, "fardarea" era ultima noutate mondena, "care este nimic altceva decat vopsirea fetei cu oxidul alb folosit pentru vopsele, pentru producerea carora sunt folosite saruri otravitoare de oxizi" (Sara Chase, lucrarea de doctorat cu titul: The Health Reformer, octombrie 1871, pag. 125). Un alt amestec ucigas era cinabrul (o culoare rosie aprinsa), produs pe baza de suflura de mercur. Intr-un astfel de mediu, nu este catusi de putin surprinzator ca Ellen White isi atentioneza cititorii ca viata si sanatatea adevarata este amenintata de astfel de produse.

Pericolele fizice si spirituale ale masturbarii (sau ale "abuzului de sine")

Criticii au generat mai multe teme ridicole decat au facut-o afirmatiile lui Ellen White, legate de "abuzul de sine", "viciul singuratatii", "placerea de sine", "viciul secret", "poluarea morala" etc. Ellen White nu a folosit niciodata termenul "masturbare".

Prima sa referire la acet subiect apare in cea de-a 64-a pagina a brosurii: An Appeal to Mothers [Un apel catre mame], din aprilie 1864, la noua luni dupa prima ei viziune cuprinzatoare referitoare la subiectului sanatatii. Problema principala legata de masturbare, se afla cuprinsa, exact asa cum a fost consemnata de penita ei, intre paginile 5 si 34; restul sunt citatate din autoritatile medicale ale vremii. [1]

Ellen White nu a spus ca toate, sau aproape toate, consecintele serioase ale masturbarii vor apare la orice persoana. Nici nu a spus ca cei care sunt cei mai dedati la acest viciu vor suferi in gradul cel mai inalt grad aceste consecinte.

Cercetarile moderne indica faptul ca afirmatiile categorice ale lui Ellen White pot fi probate atunci cand sunt intelese corespunzator. Punctul de vedere general acceptat astazi este ca masturbarea este normala si sanatoasa.

Insa doi specialisti in medicina au sugerat existenta unei legaturi intre masturbare si unele anomalii fizice datorate deficitului de zinc. Dr. David Horrobin, cu un masterat si un doctorat la Universitatea din Oxford, afirma:

"Cantitatea de zinc din sperma ce este ejaculata o data, poate elibera tot zincul ce este absorbit de catre intestine de-a lungul unei zile intregi. Acest lucru are o serie de consecinte. In afara cantitatii pierdute, ce este refacuta numai de o dieta mai bogata, ejacularea repetata poate conduce la un real deficit de zinc cu implicarea unor probleme diferite, inclusiv impotenta.

"Este chiar posibil, avand in vedere importanta zincului pentru creier, ca moralistii din secolul 19 sa fi fost corecti atunci cand au afirmat ca masturbarea repetata poate duce la nebunie!" [2]

Cercetari mai recente au confirmat rolul critic pe care-l are zincul, ca factor protector al sistemului imunitar, cu intreaga pleiada de boli atribuite deficitului de zinc.

Doi profesionisti din zona psihologiei clinice si a terapiei de familie au comparat afirmatiile lui Ellen White, referitoare la masturbare, cu cunostintele medicale obisnuite. [3] Dr. Richard Nies a sustinut sfaturile generale ale lui Ellen White cu privire la masturbare, enuntand patru puncte principale:

(1) Masturbarea conduce la "deteriorari mentale, morale, si fizice. . . . Nu stimularea, per se, este rea, ci ceea ce se intampla cu. . . [persoanele] atunci cand acestea se prefera numai pe sine si devin egocentrice."

(2) Masturbarea "prabuseste sensibilitatea fina a sistemului nostru nervos. . . . Nu este dificil sa vedem in termeni de mediu electric sistemul nostru nervos si modul in care boala decurge din rezultate naturale la indivizii care isi centreaza propriile satisfactii pe fiinta lor. . . . Boala este o consecinta naturala a acestei stari de fapt."

(3) Masturbarea este o predispozitie care poate fi "mostenita si transmisa de la o generatie la alta, ducand chiar la degenerarea unei rase."

(4) In raporturile cu ceilalti, in special cu copiii, sfatul lui Ellen White se mentine in directia unei abordari lucide a consecintelor, iar prin aratarea acestora noi ar trebui sa ne pregatim in vederea dragostei si a eternitatii si nu in vederea satifacerii de sine, cu consecintele teribile ce decurg din aceasta. Dr. Nies concluzioneaza raportul sau: "Satisfacerea de sine este sinonima cu distrugerea."

Alberta Mazat a observat ca atentia pe care Ellen White a acordat-o problemei masturbarii nu a vizat in principal si mai cu precadere consecintele "actului fizic ca atare. Ea a fost mai preocupata de procesul de gandire, de atitudini, de fantezii, etc". Mazat a citat referirile lui Ellen White la faptul ca "efectele nu sunt aceleasi pentru toate mintile," referirile la "marimea gandurilor impure si controlul imaginatiei" si la faptul ca mintea "gaseste placere in contemplarea scenelor cu aceeasi intensa pasiune ".

Mazat a notat mai departe faptul ca unii pot fi stanjeniti de afirmatiile categorice ale lui Ellen White legate de masturbare. In orice caz, multe alte afirmatii ale doamnei White pareau, de asemenea, "ireale si exagerate inainte ca stiinta sa se puna de acord cu acestea, de exemplu, faptul ca un virus cauzeaza cancerul, pericolul fumatului, supraalimentarea, si folosirea in exces a grasimilor, zaharului si a sarii, pentru a enumera numai cateva dintre acestea. . . . Se pare ca merita sa ne fie amintit si faptul ca nici una din cunostintele medicale, indiferent de domeniu, nu este perfecta." [4]

Privind dintr-o alta perspectiva aceasta problema, Dumnezeu a sustinut intotdeauna prin mesagerii Sai ceea ce este ideal pentru poporul Lui. In orice caz, cineva poate sa reactioneze la sfatul direct si clar al lui Ellen White, dar este clar ca masturbarea nu a stat in intentia lui Dumnezeu atunci cand a creat barbatul si femeia, unindu-i prin casatorie si instruindu-i ulterior sa-si foloseasca fertilitatea spre a se inmultii. Idealul lui Dumnezeu pentru sexualitate are legatura cu iubirea care exista in cadrul casatoriei dintre sot si sotie. Orice alt ceva, inclusiv masturbarea, este foarte departe de idealul lui Dumnezeu.

Note

[1] Lucrarea: Un apel catre mame a fost retiparita in 1870 ca parte a unei lucrari mai vaste: Un apel solemn fata de viciul singuratatii si fata de abuzurile si excesele din relatia de casnicie. Este retiparita in facsimil la Apendix in lucrarea A Critique of Prophetess of Health (editata de Fundatia Ellen G. White).

[2] David F. Horrobin, M.D., Ph.D., Zinc (St. Albans, Vt.: Vitabooks, Inc., 1981), pag. 8. Vezi de asemenea si Carl C. Pfeiffer, Ph.D., M.D., Zinc and Other Micro-Nutrients (New Canaan, Conn.: Keats Publishing, Inc., 1978), pag. 45.

[3] Richard Nies, Ph.D. (Experimental Psychology, UCLA, 1964; doctorat echivalat in psihologie clinica, inclusiv examen oral, insa a decedat in cursul pregatirii dizertatiei), Lectura: "Give Glory to God," Glendale, Calif., n.d.; Alberta Mazat, M.S.W. (Profesor de terapia cuplului si a familiei, Universitatea Loma Linda, Loma Linda, Calif.), Monografia: "Masturbation" (43 pag.), Biblical Research Institute.

[4] Mazat, Monografia: "Masturbation."

[Adaptata dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 493, 494, cu comentarii aditionale.]

Vulcanologie

Unii au acuzat faptul ca afirmatiile doamnei White referitoare la cauza vulcanilor reflecta miturile si imaginarul vechilor teorii. Scrierile ei contin opt concepte relevante [1] care au fost dezbatute inca de la prima lor aparitie, in 1864. [2]

Iata aceasta lista dupa cum urmeaza: (1) Formarea straturilor de carbune este legata de Potop; (2) Carbunele produce petrol; (3) Incendii subterane sunt alimentate atat de carbune cat si de petrol; (4) Apa care intra in zonele de incendiu din subteran produce explozii si datorita acestora, cutremure; (5) Cutremurele si actiunile vulcanice sunt legate impreuna ca rezultat al acestor incendii subterane; (6) Atat varul cat si minereul de fier au legatura cu arderea straturilor de carbune si a depozitelor de petrol; (7) Aerul este implicat in supraincalzire; (8) Depozitele de carbune si petrol se descopera dupa ce incendiile subterane au incetat. [3]

Teoriile legate de cauza vulcanilor, a cutremurelor si cele legate de formare petrolului si a carbunelui sunt abundente. Cei mai multi dintre cercetatorii geologi isi bazeaza ideile pe teoria placilor tectonice. Nici unul din comentariile lui Ellen White nu exclude aceasta teorie. Mai mult, nici una din scrierile ei nu afirma ca toti vulcanii sunt produsi prin arderea depozitelor de carbune si ca toate cutremurele sunt cauzate de incendii subterane. Atunci cand ea face o legatura intre cutremure si vulcani, cineva s-ar putea gandi imediat la Oceanul Pacific ca la un imens "ring de foc" si la potentialul sau ridicat de distrugere, atat in ceea ce priveste cutremurele, cat si a in ceea ce priveste vulcanii.

In orice caz, notabilitati stiintifice au confirmat observatiile facute de Ellen White. Lucrarea lui Otto Stutzer: Geology of Coal documenteaza faptul ca: "incendiile subterane din straturile de carbune sunt aprinse prin combustie spontana, rezultand de aici topirea rocilor din apropriere, devenind astfel cauza unor depozite pseudo-vulcanice." [4] Stutzer enumera cateva exemple de astfel de actiuni, printre care "un munte in flacari", o descoperire din "ultimii 150 de ani sau chiar mai mult" si o consemnare interesanta: "caldura produsa de un strat de carbune incandescent a fost folosita pentru incalzirea serelor din acea zona in perioada dintre anii 1837 si 1868." [5] Exista confirmari moderne ale aprinderii carbunelui si a petrolului cu ajutorul constituentilor lui sulfurosi "vazute in preajama eruptiilor de izvoare fierbinti, a gheizerelor si a furnalelor vulcanice." [6]

Se face referire la roci "pline de carbune [care] au suferit considerabile alterari datorita incendiilor, fiind sinterizate si partial topite", afirmatie ce se corelaza cu aceea a lui Ellen White conform careia: "rocile sunt incalzite, varul este ars iar minereul de fier este topit." [7] Cercetari aprofundate in partea de vest a Statelor Unite au condus, in raportul intocmit la finele acestora, la concluzi si la un limbaj foarte asemanator cu cel al scrierilor doamnei White cu un secol in urma: "Rocile topite se aseamana cu cuptoarele de caramida obisnuita sau cu lava vulcanica." [8]

Una din ultimele acuzatii s-a referit la faptul ca topirea minereului de fier nu are legatura cu arderea depozitelor de carbune si petrol. In orice caz, un raport al United States Geological Survey consemneaza descoperirea de hematit (un tip de minereu de fier) ce a fost "format in acelasi fel ca si prin procedeul arderii carbunelui." [9]

S-a sugerat ca Ellen White a fost intru-totul dependenta de sursele stiintifice existente pentru informatiile de natura stiintifica pe care le-a furnizat. Aceasta afirmatie este lipsita de greutate, intrucat unele dintre aceste confirmari au fost facute publice abia dupa multi ani de la moartea ei. Mai mult : "Este foarte putin probabil ca ea sa fi recurs la ideile publicate de creationistii contemporani, care faceau referire la acest subiect, intrucat punctele lor de vedere erau vaduvite prin speculatii cosmologice delirante." [10]

Note

[1] Vezi Warren H. Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea I", din lucrarea Ministry, august 1977, pag. 9-12.

[2] Spiritual Gifts, vol. 3, pag. 79-80 (1864); vezi de asemenea The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 82, 83 (1870); Signs of the Times, 13 martie, 1879; Patriarchs and Prophets, pag. 108, 109 (1890); Manuscrisul 21, 1902, citat in lucrarea Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, pag. 946, 947.

[3] Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea I", din lucrarea Ministry, august, 1977, pag. 6.

[4] Otto Stutzer,Geology of Coal, tradusa de Adolph Noe (Chicago: University of Chicago Press, 1940), pag. 309, 310, citat in ibid., pag. 19.

[5] Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea a II a", din lucrarea Ministry, octombrie 1977, pag. 20.

[6] Ibid.

[7] Stutzer, Geology of Coal, pag. 310; Patriarchs and Prophets, pag. 108, citata in Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea a II a", pag. 20.

[8] E. E. Thurlow, "Western Coal" din lucrarea Mining Engineering, 26 (1974), pag. 30-33, citat in ibid., pag. 21.

[9] G. Sherburne Rogers, "Baked Shale and Slag Formed by the Burning of Coal Beds", din lucrarea U. S. Geological Survey Professional Paper, 108-A (1918), citat in ibid., pag. 21.

[10] Johns, "Ellen G. White and Subterranean Fires, Partea a II a", pag. 22: "Minele de carbune ale Germaniei au devenit veritabile mine de aur in ceea ce priveste studiul declaratiilor cu caracter stiintific ale lui Ellen White, indicand impletirea divinului si a umanului intr-o maniera unica" (ibid.).

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 492, 493.]

Este "talia de viespe" mostenita?

Ellen G. White s-a referit deseori la relatia dintre crestinismul practic si moda. Ea a aratat catre datoria de a ne imbraca sanatos si nu de a fi sclavii directivelor "stilului". Ca si alti reformatori ai sanatatii din vremea ei, Ellen White a protestat viguros impotriva practicii nesanatoase a "incorsetarii," asociata purtarii de corsete. Ea scrie:

"Corsetul, purtat in general pentru a strange talia, este unul dintre cele mai apreciate articole de vestimentatie feminina. Insa datorita lor viata si sanatatea sunt sacrificate pentru a indeplini cerintele unei mode ce este lipsita de frumusetea reala si de confort. Strangerea taliei ingreuneaza sarcina pe care o are musculatura organelor respiratorii, ingreuneaza de asemenea si procesul de digestie. Inima, ficatul, splina si stomacul sunt ingramadite intr-o mica cavitate ce nu le permite o activitate sanatoasa. . . .

"Prin incorsetare, organele interne ale femeiilor sunt pozitionate inghesuit. Cu mare dificultate poate o femeie sa fie cu adevarat sanatoasa in asemenea conditii. Majoritatea femeilor au diferite boli cauzate in felul acesta. Multe dintre ele sunt slabite in gradul cea mai mare. Aceste femei imbracate la moda nu pot sa transmita o constitutie buna copiilor lor. Unele femei au in mod natural o talie mica. Insa, departe de a fi considerate frumoase, ele trebuie vazute mai degraba ca avand o deficienta. Aceste talii de viespe poate ca au fost transmise de catre mamele lor ca un rezultat al indulgentei fata de practica pacatoasa a incorsetarii si ca o consecinta a unei respiratii imperfecte. Bietilor copii, nascuti de aceste nefericite sclave ale modei, li s-a diminuat vitalitatea si sunt predispusi la boala. Impuritatile sunt retinute in organism ca o consecinta a unei respiratii imperfecte si acestea sunt apoi transmise odraslelor lor" (Review and Herald, October 31, 1871).

Unii au ridicat semne de intrebare in privinta credibilitatii lui Ellen White intrucat ea a sugerat posibilitatea ca anumite femei poate ca au mostenit talii inguste de la mamele lor �in cazul in care acestea au incalcat, in acest punct, revelatia divina. Precautia folosita, dar care a fost calificata drept afirmatie ("poate ca"), indica faptul ca ea nu pretinde faptul ca a avut o revelatie in aceasta privinta. Chiar daca a inteles gresit felul in care anumite persoane pot dobandi malformatiile, acest fapt nu contrazice principiile sanatoase pentru care ea a militat si nici nu descalifica intelepciunea sfatului dat femeilor, anume ca ar trebui sa abandoneze astfel de practici nesanatoase. (Vezi "Evitarea de a confectiona "dovezi" din acele marturii care nu au fost niciodata destinate s-a dovedeasca ceva .")

Perucile si dementa?

In articolul din octombrie 1871, care a aparut in The Health Reformer, [1] Ellen White a scris despre "ingaduintele vatamatoare" care lupta impotriva celor mai inalte interese si impotriva fericirii femeilor. Printre aceste "ingaduinte" ea includea si perucile, care: "acoperind baza creierului, incalzesc si excita centrii nervilor spinali din creier". Ca rezultat al acestui fapt, "in deformarile la care supune moda", spunea ea, "multe persoane si-au pierdut discernamantul si au ajuns cazuri de dementa iremediabila".

In contextul perucilor confortabile din zilele noastre, criticii tind sa ridiculizeze aceasta afirmatie. Insa doamna White s-a referit la un cu totul alt produs. Perucile descrise de ea erau "monstruase buchete de par buclat, bumbac, iarba de mare, lana, burete spaniol, si multe alte lucruri dezgustatoare". [2] O femeie spunea ca peruca ei genera "un grad nenatural de caldura in partea din spate a capului " si producea "o durere de cap zapacitoare, exact atat timp cat o purta".

Un alt articol din Health Reformer (citat din the Marshall Statesman si the Springfield Republican) descria pericolul purtarii de "carlionti de iuta"�peruci facute dintr-o scoarta negricioasa si fibroasa. Se pare ca acesti carlionti erau adesea infestati cu "plojnite de iuta", insecte mici ce sapau in scalp. O femeie a semnalat faptul ca pielea capului i s-a jupuit si a inceput sa-i cada parul. Intregul scalp "era perforat de gaurile facute de paraziti". "Doamna . . . se prezinta in pragul nebuniei datorita teribilei suferinte si datorita perspectivei oribilei morti pe care medicii nu par a fi in stare sa o evite." [3]

Cu astfel de rapoarte din presa publica, este usor de inteles de ce Ellen White a dorit sa avertizeze femeile fata de posibilele pericole generate de purtarea perucilor si a incercarii de a "tine pasul cu schimbarile modei, numai pentru a crea senzatie". [4]

Note

[1] The Health Reformer, octombrie 1871, pag. 120, 121.

[2] Ibid., iulie 1867.

[3] Ibid., ianuarie 1871.

[4] Ibid., octombrie 1871.

Afirmatii scose din context

 

"Aceia care-L accepta pe Mantuitorul, cu toate ca sunt convertiti sinceri, nu ar trebui sa fie niciodata invatati sa spuna, sau sa se simta, ca sunt mantuiti."

O privire mai atenta asupra sfatului lui Ellen G. White referitor la acest subiect releva faptul ca, in context, ea nu vorbeste impotriva relatiei actuale dintre credincios si Dumnezeu, ci avertizeaza impotriva presupunerii: "odata mantuit, pentru totdeauna mantuit". Acesta presupunere pretinde asigurarea eterna pentru aceia care afirma: "Sunt mantuit", in vreme ce ei continua totusi sa incalce Legea lui Dumnezeu. Iata intreaga afirmatie:

"Caderea lui Petru nu a fost instantanee, ci graduala. Increderea in sine l-a condus sa considere ca era mantuit si a pornit pas cu pas pe cararea ce l-a dus la dezicerea de Invatatorul sau. Niciodata nu vom fi in siguranta punandu-ne increderea in noi insine sau, de parca ne-am afla deja in cer, sa simtim ca suntem cumva la adapost de ispite. Aceia care-L accepta pe Mantuitorul, cu toate ca sunt convertiti sinceri, nu ar trebui sa fie niciodata invatati sa spuna sau sa se simta mantuiti. Aceasta este o inselaciune. Fiecare ar trebui sa fie invatat sa nutreasca speranta si credinta; insa chiar si atunci cand ne predam lui Hristos si stim ca El ne-a acceptat, nu suntem scutiti de ispite. Cuvantul lui Dumnezeu declara: 'Multi vor fi curatati si albiti� (Dan. 12:10). Doar aceia care rabda incercarile vor primi cununa vietii (Iacob 1:12)" (Christ's Object Lessons, pag. 155, accentuarile au fost introduse).

Ceea ce Ellen White considera baza adevaratei certitudini crestine este evidentiata de urmatoarea remarca pe care ea a facut-o inaintea unei sesiuni a Conferintei Generale:

"Fiecare dintre voi, cei aflati de fata, sa stie ca aveti un Mantuitor viu, ca El este ajutorul si Dumnezeul vostru. Nu este cazul sa spuneti: 'Nu stiu daca sunt sau nu mantuit'. Credeti in Hristos ca Mantuitorul al vostru personal? Daca este asa, atunci bucurati-va" (General Conference Bulletin, 10 Aprilie 1901).

Adresandu-se unei femei care se lupta cu indoielile, Ellen White i-a scris:

"Mesajul lui Dumnezeu care-l am pentru tine este: 'Pe acela care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara' (Ioan 6:37). Daca nu ai altceva sa invoci inaintea lui Dumnezeu, ci numai aceasta fagaduinta a Domnului si Mantuitorului tau, atunci poti sa ai certitudinea ca aceasta fagaduinta nu va fi niciodata, dar niciodata schimbata. Daca ti se pare ca atarni doar de o singura fagaduinta, insa de una pe care ti-ai insusit-o, atunci aceasta iti va deschide intregul tezaur al harului lui Hristos. Agata-te de acesta fagaduinta si vei fi in siguranta. 'Pe acela care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara'. Prezinta aceasta fagaduinta inaintea lui Isus si vei fi tot atat de in siguranta ca si atunci cand te-ai afla inauntrul cetatii lui Dumnezeu" (Manuscript Releases, vol. 10, pag. 175).

"Nu pretind ca sunt profeta."

De ce cred adventistii de ziua a saptea ca Ellen G. White a primit darul profetiei cand ea insasi afirma ca nu este profeta? S-a facut adesea abuz de aceasta afirmatie a lui Ellen White si acest lucru ilustreaza cu prisosinta importanta contextului in care o afirmatie a fost facuta. In cele ce urmeaza va fi aratat, dupa cum reiese din cuvintele sale, ce intelege si ce nu intelege Ellen White din afirmatia pe care a facut-o:

"Unii s-au poticnit de faptul ca am pretins a nu fi profeta; asa ca m-au intrebat: �De ce?�

"Nu am avut altceva de spus decat aceea ca am fost instruita sa ma consider o mesagera Domnului; ca El m-a chemat din tineretea mea sa-i fiu mesagera, sa primesc cuvantul Sau si sa dau un mesaj clar si hotarat in numele Domnului Isus."

"Inca din frageda tinerete am fost deseori intrebata: �Esti profeta?� Intotdeauna am raspuns "Sunt mesagera Domnului.� Stiu ca multi m-au numit profeta, insa eu nu am pretins a avea acest titlu. Mantuitorul meu m-a declarat mesagera Sa. 'Lucrarea ta', mi-a explicat El, 'este sa-Mi prezinti cuvintele. Vor incepe sa apara lucruri neobisnuite si, din tineretea ta, Te-am pus deoparte ca sa-Mi prezinti mesajele celor pacatosi, sa-Mi prezinti Cuvantul celor necredinciosi si, cu penita, sau cu vocea, sa mustirii din Cuvant faptele gresite. Indeamna prin Cuvant. Voi face Cuvantul Meu sa-ti fie deschis. Acest Cuvant nu va fi asemenea unei limbi straine. Cu elocventa si simplitate adevarata, cu ajutorul vocii si a penitei, mesajele pe care Ti le dau trebuie sa fie auzite de catre aceia care nu au invatat niciodata la scoala. Duhul Meu si puterea Mea va fi cu tine.' . . ."

"De ce nu am pretins ca sunt profeta?�Pentru ca in aceste zile multi dintre aceia care au avut indrazneala sa se pretinda profeti sunt o rusine pentru cauza lui Hristos; insa si datorita faptului ca lucrarea mea include mai mult decat ceea ce inseamna cuvantul 'profet'. . . ."

"A spune ca sunt profeta ar presupune sa fac ceva ce nu am facut niciodata. Daca altii ma numesc astfel, nu am nici o obiectie sa le aduc. Insa lucrarea mea a acoperit atat de multe aspecte incat nu pot sa ma consider nimic altceva decat o mesagera, nimic altceva decat ca am fost trimisa sa duc mesajul Domnului catre poporul Sau si sa indeplinesc lucrarea in orice aspect indicat de El."

"Cand am fost in Battle Creek, am afirmat inaintea unei mari adunari ca nu pretind a fi profeta. In doua ocazii am facut referire la aceasta problema, de fiecare data cu intentia de a afirma: 'Nu pretind a fi profeta.' Daca am spus vreodata altceva, atunci vreau ca oricine sa inteleaga ca ceea ce am avut intentia sa spun este ca nu pretind a avea titlul de profet sau profeta" (Review and Herald, 26 iulie 1906, retiparit in Selected Messages, vol. 1, pag. 31-35). "

"In timpul discursului, am spus ca nu pretind a fi profeta. Unii au fost surprinsi de aceasta afirmatie si, intrucat au fost spuse atatea legat de aceasta, voi oferi si o explicatie. Altii m-au numit profeta, dar eu niciodata nu mi-am asumat acest titlu. Nu am simtit ca este datoria mea sa ma consider astfel. Aceia care au avut indrazneala sa pretinda ca ei sunt profetii vremurilor noastre sunt adesea o rusine pentru cauza lui Hristos."

"Lucrarea mea include mai mult decat inseamna aceasta titulatura. Ma consider o mesagera caruia Domnul I-a incredintat mesajele catre poporul Sau" (Scrisoarea 55, 1905; citat si in Selected Messages, vol. 1, pag. 35, 36).

Introducere - Afirmatii neobisnuite

 

Printre cele 100 000 de pagini scrise de Ellen G. White unii au atras atentia asupra mai multor randuri in care se gasesc afirmatii dificil de inteles. Cateva dintre aceste afirmatii sunt uluitoare doar pentru ca au fost scoase din contextul lor imediat. Alte afirmatii ridica probleme doar acelora care considera ca mesagerii lui Dumnezeu sunt infailibili, ca previziunile lor sunt inalterabile, iar cuvintele si expresiile folosite de ei sunt comunicate verbal de Duhul Sfant. Adventistii de ziua a saptea cred ca asemenea puncte de vedere sunt incompatibile cu ceea ce se gaseste in Sfanta Scriptura. Ei tin cont de ceea ce a afirmat verbal sau in scris Ellen White. Cineva poate sa gaseasca afirmatii ce par sa contravina cu explicatiile obisnuite, sau sa constate ca aceste afirmatii sunt lipsite de confirmarea stiintifica obisnuita. Legat de aceasta ne este supusa atentiei urmatoarea declaratie, referitoare la presupusele contradictii din afirmatiile care se gasesc in Scripturi:

"In vreme ce Dumnezeu a dat o ampla dovada celor care doresc sa creada, El nu va exclude niciodata acele aspecte prin care cineva ar putea sa-si motiveze necredinta. Toti cei care cauta carlige in care sa-si atarne propriile indoieli, le vor gasi. Iar toti aceia care nu accepta si nu asculta Cuvantul lui Dumnezeu decat dupa ce fiecare obiectie a fost indepartata si dupa ce nu mai exista nici o ocazie pentru indoiala, toti acestia nu vor veni niciodata la lumina" (The Great Controversy, pag. 527).

Fundatia Ellen G. White

[Material adaptat din Seventh-day Adventist Encyclopedia, a doua editie revizuita (Hagerstown, Md.: Review and Herald Publishing Association, 1996), vol. A-L, pag. 503-506.]

Fundatia Ellen G. White , este o organizatie creata prin vointa si testamentul lui Ellen G. White pentru a actiona ca agent ce are in custodie scrierile ei si-i  administreaza avutul,  "dirijand prin aceasta instituie afacerile", "asigurand tiparirea de noi traduceri" si "tiparind compilatii din propriile mele scrieri". Testamentul ei, datat 9 februarie 1912 (reprodus in intregime in Appendix Q, in lucrarea lui F. D. Nichol :  Ellen G. White and Her Critics), a numit cinci lideri ai bisericii care sa serveasca drept consiliu de administratie : Arthur G. Daniells, presedintele  Conferintei Generale; William C. White, fiul ei; Clarence C. Crisler, secretar; Charles H. Jones, manager al Pacific Press; si Francis M. Wilcox, editorul de la Review and Herald. Patru din cei cinci erau membrii ai Comitetului Executiv al Conferintei Generale.

Numirea in admistratie era pe viata, Ellen White asigurand ca "daca in randul administratie numite va apare, dintr-un motiv sau altul, vreun loc vacant, sau daca acest lucru se va intampla in randul succesorilor acestora, majoritatea restului administratiei este imputernicita si indrumata prin prezenta sa completeze acel loc vacant prin numirea unei alte persoane potrivite"; sau daca acest aspect este mult prea dificil de realizat, Comitetul Executiv al Conferintei Generale va numi pe cineva care sa ocupe locul vacant. Testamentul stipuleaza ca majoritatea beneficiilor din drepturile de autor existente si potentiale, ce rezulta din cartile ei, sa fie administrate de acest consiliu. (Pentru informatii suplimentare, vezi Appendix B, "The Settlement of Ellen G. White's Estate," in volumul 6 al biografiei scrise de A. L. White despre Ellen White: Ellen G. White: The Later Elmshaven Years.)

La moartea lui Ellen White, in 16 iulie 1915, acest consiliu auto-perpetuant a inceput sa functioneze. Acest consiliu a lichidat curand proprietatea imobiliara a lui Ellen White, ce consta in principal dintr-o proprietate in Elmshaven, St. Helena, California, si dupa aceea a continuat sa se ingrijeasca de proprietatile ei literare. Conform termenilor testamentului, aceste responsabilitati cuprindeau trei zone: (1) posesiunile din drepturile de autor ale scrierilor sale si grija promovarii limbii engleze in aceste lucrari; (2) pregatirea manuscriselor, promovarea traducerilor si publicarea lucrarilor ei in alte limbi; si  (3) pastrarea dosarelor cu manuscrise, a altor dosare si selectarea subiectelor culese din dosarele manuscriselor lui Ellen G. White in vederea publicarii lor. Astazi, pe masura ce au trecut anii, consiliul poarta mai departe aceasta responsabilitate� facand cunoscut adventistilor de ziua a saptea si altora pe doamna White si lucrarile ei.

Organizarea. Consiliul original. Cand a fost organizat acest consiliu, in 1915, A. G. Daniells servea in calitate de presedinte. Secretariatul, dupa ce a fost tinut o sucurta vreme de C. C. Crisler, i-a trecut lui W. C. White, singurul membru al administratiei care si-a dedicat intreaga sa munca acestei administratii. El a ocupat aceasta functie pana la moartea sa in 1937. Intre 1915 si 1937 activitatea aceasta fost desfasurata la Elmshaven intr-o cladire de birouri inchiriata, a carei pivnita a adapostit materialele lui Ellen G. White.

De-a lungul a 19 ani, echipa originala a lucrat impreuna, pe langa atributiile lor obisnuite, (1) publicand 10 compilatii postume (pentru o bibliografie a cartilor lui Ellen G. White, vezi White, Ellen G., Writings of, si Appendix D din lucrarea Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White); (2) producand o lucrare de 865 de pagini cu titlul: Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White, publicata in 1926; (3) ducand mai departe meticuloasa lucrare de indexare a dosarelor cu manuscrisele produse de Ellen G. White; si (4) conform sfatului inaltilor functionari ai Conferintei Generale din 1933 si 1934, asezand temelia pentru o continuare a administrarii perpetue. Pasii care au fost facuti pentru a asigura perpetuarea administratiei au fost: (a) in 1933 administratia, ca si corp ales, a format o fundatie conform legilor statului California "pentru a duce mai departe si pentru a realiza generoasele prevederi ale testamentului si a ultimei dorinte avute de raposata Ellen G. White"; (b) Conferinta Generala a fost de acord sa puna la dispozitie un suport financiar adecvat pentru lucrare administratiei, sub forma unui buget anual; administratia, in schimb, urma sa puna la dispozitia Conferintei Generale toate veniturile realizate de cartile lui Ellen G. White; (c) s-a cazut de acord ca proprietatea si activitatea administratiei, intr-un viitor apropriat, sa fie mutata la Washington, D.C., plasandu-se astfel langa sediul mondial al bisericii.

Perioada de tranzitie. Cand trei dintre membrii administratiei originale au decedat � unul in 1935 si doi in 1936 � locurile vacante au fost completate in armonie cu sfaturile testamentului si pe baza statutului legal al fundatiilor din 1933. Secretarul cu norma intreaga, W. C. White, a decedat la data de 1 septembrie 1937. Lucrarea lui a fost preluata de catre fiul sau, Arthur L. White, care timp de noua ani servise ca secretarul personal al tatalui sau si patru ani ca secretar asistent al Fundatiei White. Activitatea Fundatiei White s-a mutat la Conferinta Generala, Washington, D.C., in luna ianuarie a anului 1938.

Organizarea in prezent. Odata cu solicitarile ce le presupune cresterea continua a bisericii si datorita numarului tot mai mare de reprezentanti, in 1950 administratia a crescut numarul membrilor de la cinci, la sapte, iar in 1958 a operat amendamente in statutul legal al fundatiei pentru a permite o administratie de noua reprezentanti, sapte fiind membrii pe viata, iar doi pe termenul ce corespunde perioadei pentru care a fost ales personalul Conferintei Generale  (la origine au fost patru ani, dar acum sunt cinci ani). In 1970 consiliul de administratie a crescut la 11; in 1980, la 13; si in 1985, la 15. Numarul membrilor alesi pe viata este de cinci, in mod obisnuit. La intalnirile prilejuite de sfarsitul mandatului de cinci ani, consiliul alege secretarul si secretarii asociati, ca de altfel si functionarii fundatiei, dupa cum este prevazut in statutul fundatiei.

Relatiile cu Conferinta Generala. De-a lungul anilor s-a ajuns la relatii stranse de activitate intre administratia Fundatiei White si Conferinta Generala. Cei mai multi membrii ai consiliului de administratie sunt membrii ai Comitetului Executiv al Conferintei Generale. Promovarea tiparirii materialelor Ellen G, White, alocarea de fonduri in vederea asistarii publicarii cartilor lui Ellen G. White in alte limbi si a planurilor de promovare a Spiritului Profetiei in general, inclusiv pregatirea de materiale pentru Sabatul anual dedicat Spiritului Profetiei, desi intim legate de activitatea consiliului de administratie al Fundatiei White, fac totusi ca aceste probleme sa fie in afara sferei de directa responsabilitate a Comitetului Executiv. Acestea probleme sunt conduse printr-un sub-comitet, cunoscut sub numele de Comitetul Spiritului Profetiei. Comitetul include mai multi membrii ai consiliului de administratie ai Fundatiei White. Sarcinile acestui comitet si activitatea relationala dintre Comitetul Conferintei Generale si Fundatia White sunt de regula stipulate in acordul intalnirii Comitetului Conferintei Generale si al consiliul de administratie al Fundatiei White din 10 octombrie 1957. Exista o sincronizare si, in acelasi timp, o suprapunere de responsabilitati. Cu toate acestea, este mentinuta o activitate relationala linistita intre cele doua organizatii.

Activitatea Fundatie White. Activitatea de rutina. Personalul salariat: (1) pazeste si mentine inregistrarile aflate in custodia consiliului de administratie si le indexeaza, in asa fel incat sa poata servi bisericii; (2) administreaza drepturile de autor ale lucrarilor lui Ellen G. White; (3) conduce cercetarile legate de aceste lucrari si de materialele istorice aflate in legatura cu acestea; (4) raspunde intrebarilor ce sunt puse Fundatiei White in intrevederi personale si in corespondenta internationala; (5) asambleaza, atunci cand consiliul de administratie autorizeaza acesta, materiale pentru compilatii ale scrierilor lui Ellen G. White; (6) se ingrijeste, impreuna cu Comitetul Spiritului Profetiei, de raspandirea publicarii acestor scrieri in diferite limbi si face, in acelasi timp, selectiunile sau prescurtarile care au fost solicitate si autorizate; (7) indeplineste sarcinile in biserica, la nivel institutional si la nivelul vizitelor din camp, dupa cum o cer nevoile si cele mai inalte interese ale avansarii lucrarii bisericii; (8) organizeaza vizite la locurile istorice de interes denominational, in special in statele din New England; si (9) pregateste articole, lectii prin corespondenta si materiale sub forma de text.

Lucrari de valoare speciala pentru biserica sunt : patru volume Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White (1962, 1992); sase volume de articole tiparite facsimil ale lui Ellen G. White din periodicele Present Truth si Review and Herald; patru volume de articole ale lui Ellen G. White din periodicul Signs of the Times; articolele lui Ellen G. White: Youth's Instructor; volumul Periodical Resource Collection; sase volume ale biografiei lui Ellen G. White, scrise de A. L. White; si lucrarea The Published Writings of Ellen G. White on Compact Disc (disponibila pe CD-ROM), un instrument de inestimabila valoare pentru posesorii de computere.

Birouri de filiale si centre de cercetare . Fundatia White detine trei filiale ce functioneaza ca centre de cercetare � la Andrews University, Berrien Springs, Michigan; la Loma Linda University, Loma Linda, California; si la Oakwood College, Huntsville, Alabama. Aceste birouri detin duplicate ale documentelor lui Ellen G. White si a altor materiale istorice ce se afla in sediul central al Conferintei Generale. Incepand din 1974, Fundatia White a infiintat Centre AZS de Cercetare Ellen G. White in campusurile a 11 colegii adventiste de ziua a saptea aflate in afara Americii de Nord, in tarile : Argentina, Australia, Brazilia, Marea Britanie, India, Corea, Mexic, Nigeria, Filipine, Rusia, si Africa de Sud.

Folosirea materialelor manuscris ale lui Ellen G. White
. In ultimul an al vietii sale, Ellen G. White elabora adesea lucrari gata pentru publicare din cele 50 000 de pagini de dosare-manuscris unice. Dupa decesul ei, consiliul de administratie al fundatiei a continuat sa elaboreze compilatii din aceste materiale. Aceste manuscrise constituie o baza inestimabila de dosare cu inregistrari istorice si cu sfaturi pentru biserica. Drepturile de autor ale acestor manuscrise apartin doar consiliului de administratiei White.

In vreme ce scrierile publicate ale lui Ellen White sunt disponibile pentru cercetare, scrisorile nepublicate, manuscrisele si alte materiale din dosarele lui Ellen G. White nu sunt in regim de arhiva publica. Natura sfanta a acestor dosare si natura confideniala a multora dintre comunicarile din aceste dosare impune ca acestea sa fie ingrijite si folosite cu responsabilitate. Chiar si manuscrisele care au o valoare istorica de prima insemnatate nu pot fi folosite intr-o maniera absolut seculara. "Lucrurile duhovnicesti trebuie tratate [sau intelese � n.t.] duhovniceste� (The Desire of Ages, pag. 55; vezi si 1 Cor. 2:14). Datorita acestui lucru, de-a lungul primelor decade care au urmat decesului lui Ellen White, au fost stabilite reguli de intrebuintare si de permitere a accesului la aceste manuscrise nepublicate, care, in cele din urma au fost publicate in 21 de volume cunoscute sub numele de Manuscript Releases. In recent, regulile restrictive au fost adaptate nevoilor unor cercetari mai amanuntite.

Functionarii consililului de conducere. Cei doi functionari sefi ai consiliului sunt presedintele si secretarul. Presedintele este de asemenea si presedintele fundatiei. Secretarul nu serveste doar ca secretar al consiliului ci si ca secretar executiv al organizatiei, fiind responsabil de operatiunile zilnice ale functionarilor si a celorlalti angajati. Incepand din 1915, cand a intrat in vigoare testamentul lui Ellen G. White, Fundatia White a avut 10 presedinti si 6 secretari.

Presedinti: A. G. Daniells, 1915-1935; J. E. Fulton, 1935-1936; J. L. Shaw, 1936-1937; F. M. Wilcox, 1938-1944; M. E. Kern, 1944-1951; D. E. Rebok, 1952; A. V. Olson, 1952-1963; F. D. Nichol 1963-1966; W. P. Bradley, 1966-1980; Kenneth H. Wood, 1980- .

Secretari: William C. White, 1915-1937; Arthur L. White, 1937-1978; Robert W. Olson, 1978-1990; Paul A. Gordon, 1990-1995; Juan Carlos Viera, 1995-2000; James R. Nix, 2000- . .

Cum sa contactati Fundatia Ellen G. White

Ellen G. White Estate
12501 Old Columbia Pike
Silver Spring, MD 20904-6600 U.S.A.
Telefon: 301 680-6540
FAX: 301 680-6090
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Invataturile lui Ellen G. White

Utilizarea unor versiuni diferite ale Bibliei

A folosit Ellen White vreo alta traducere a Bibliei decat versiunea King James?


Da. In timp ce obiceiul lui Ellen White era sa foloseasca versiunea King James, ea folosea ocazional diferite traduceri in limba engleza care erau disponibile in zile ei. Oricum , ea nu a facut comentarii referitoare, in mod direct, la meritele vreuneia din aceste versiuni, insa, din practica ei reiese clar recunoasterea implicita a faptului ca este de preferat a se folosi cea mai buna versiune a Bibliei disponibila. De exemplu, in cartea The Ministry of Healing, Ellen White a intrebuintat 8 texte din versiunea English Revised, 55 din versiunea American Revised, 2 din traducerea Leeser si 4 din traducerea Noyes, in plus pe langa alte sapte traduceri. In practica, Ellen White prefera sa foloseasca limbajul din versiunea King James care era cel mai familiar cititorilor sau auditoriului ei.

Divinitatea

Ce credea Ellen White referitor la Divinitate?

Ellen White nu a folosit niciodata termenul "trinitate", desi ea s-a referit la cele "trei Persoane Vii ale treimii ceresti" (Evangelism, pag. 615). dumneaei credea in divinitatea deplina a Domnului Hristos, afirmand ca "Hristos este in mod esenitial si in cel mai inalt sens Dumnezeu. El este cu Dumnezeu din vesnicie, este Dumnezeu peste toate si binecuvantat in veci" (Review and Herald, 5 aprilie 1906). De asemenea, ea s-a referit la Duhul Sfant ca fiind "a Treia Persoana a Dumnezeirii" (The Desire of Ages, pag. 671). Comentariile ei, asemenea celor adunate in lucrarea Evanghlism, pag. 613-617, sugereaza faptul ca dumneaei credea ca Scripturile invata despre existenta a trei Persoane co-eterne.

Credea Ellen White ca Duhul Sfant este o persoana divina?

Da, insa o perioada a folosit pronumele englezesc "it" (pers. a 3-a singular pentru obiecte si animale � n. t.) atunci cand se referea la Duhul Sfant. Multe afirmatii referitoare la personalitatea Duhului Sfant sunt stranse in lucrarea Evangelism, pag. 616, 617. In 1906, de exemplu, ea scria: "Duhul Sfant are personalitate, altfel nu ar putea sa-si aduca marturia in sufletele noastre si in sufletele celorlalti copii ai lui Dumnezeu. El trebuie sa fie o Persoana Divina, altfel nu ar putea sa cerceteze secretele care sunt ascunse in mintea lui Dumnezeu. 'Intr-adevar, cine dintre oameni cunoaste lucurile omului afara de duhul omului care este in el? Tot asa : nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu afara de Duhul lui Dumnezeu'" [1 Corinteni 2:11] (Evangelism, pag. 617). (Pentru a vedea originalul schitei needitate a acestui pasaj apartinand lui Ellen White, dati clic aici.)

Varsta pamantului

A crezut Ellen White faptul ca pamantul este vechi de aproape 6 000 de ani?

Ellen White a respins ideea ca "lumea exista de zeci de mii de ani". Dumneaei a acceptat consemnarea biblica a faptului ca cele sapte zile ale creatiei au fost, in mod literal, perioade de 24 de ore, crezand faptul ca lumea de "acum are o vechime de aproape sase mii de ani" (The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 87). In timp ce Ellen White a afirmat faptul ca a vazut in viziune ca saptamana creatiei a fost de sapte zile literale (ibid., pag. 85), ea nu pretinde ca a primit vreo revelatie speciala privitor la planeta Pamant.

"Teoria celui de-al saptelea mileniu" si fixarea de date

A invatat Ellen G. White faptul ca Isus se va intoarce la inceputul celui de-al saptelea mileniului?

Ellen White a crezut ca varsta pamantului este cam de sase mii de ani. (Vedeti intrebarea de mai inainte: "Varsta pamantului"). De asemenea, ea se astepta sa-l vada pe Isus revenind in zilele sale. Astfel, atunci cand a descris evenimentele viitoare ale timpului sfarsitului, dumneaei a scris despre domnia devastatoare a lui Satana ce a durat mai putin de sase mii de ani. (Vezi The Great Controversy, de exemplu : pag. 673). Nicaieri in scrierile sale Ellen White nu s-a referit la un calendar divin ce cuprinde sapte mileinii care corespund saptamanii creatiei. Ea s-a opus in mod constant oricarui efort de a calcula data (ziua sau anul) intoarcerii lui Hristos. Ea scria : "Mereu si mereu am fost avertizata referitor la fixarea de date. Nu va mai exista niciodata un mesaj a lui Dumnezeu care sa se bazeze pe o data " (Selected Messages, cartea 1, pag. 188). Si : "Oricine va incepe sa proclame vreun mesaj ce anunta ora, ziua si anul venirii lui Hristos, acea persoana si-a lut asupra-i un jug si proclama o solie pe care Domnul nu i-a dat-o niciodata" (Review and Herald, 12 sept. 1893).

Scrierile lui Ellen G. White


Ellen G. White si principiul "Biblia si numai Biblia"

Cred adventistii de ziua a saptea ca scrierile lui Ellen G. White sunt egale sau ca sunt o adaugire la Scripturi? Daca Biblia este a-tot-suficienta, de ce mai avem nevoie de scrierile lui Ellen White?

Adventistii de ziua a saptea nu considera scrierile lui Ellen White ca fiind pe aceeasi treapta cu Scriptura. "Sfintele Scripturi sunt singurul si unicul standard prin care trebuie sa fie judecate si fata de care trebuie sa se supuna ea si toate scrierile ei " (Adventistii de ziua a sapte cred . . . , pag. 227 � ed. engl.). O alta maniera de a cuprinde aceasta problema este de a intreba de ce ar avea nevoie bieserica de vreunul din darurile fagaduite de Duhul Sfant. Ellen White a raspuns la aceasta intrebare in introducerea facuta la cartea Tragedia Veacurilor:

"In Cuvantul Sau, Dumnezeu a incredintat oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuiesc acceptate ca fiind revelatia infailibila si plina de autoritate a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, sunt instrumentul care descopera doctrinele, si testul experientei crestine. "Toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu si de folos sa invete, sa mustre, sa dea intelepciune in neprihanire; asa incat omul lui Dumnezeu sa poata fi desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna " (2 Tim 3:16, 17).

"Cu toate ca Dumnezeu a descoperit vointa Sa oamenilor prin Cuvantul Sau, El nu a considerat ca ar fi lipsit de folos ca Duhul Sau sa fie o prezenta continua si indrumatoare. Dimpotriva, Duhul a fost promis de catre Mantuitorul nostru, ca Cel ce descopera servilor Sai Cuvantul, ca Cel ce ilumineaza si cu ajutorul caruia sunt aplicate invataturile Sale. Si cum Duhul lui Dumnezeu este Cel care a inspirat Biblia, este imposibil ca invatatura Duhului sa fie vre-odata in contradictie cu Cuvantul Sau".

"Duhul nu a fost dat pentru a sta deasupra Bibliei sau pentru a o inlocui; pentru ca Scripturile afirma explicit faptul ca, Cuvantul lui Dumnezeu, este standardul cu care se testeaza toate invataturile si experienta crestina..."

"In armonie cu Cuvantul lui Dumnezeu, Duhul Sfant a continuat, intr-adevar, lucrarea de-a lungul perioadei dispensatiunii Evangheliei. In toata perioada in care au existat laolalta Vechiul si Noul Testament, Duhul Sfant nu a incetat sa comunice, pe langa invataturile incorporate in Canonul Sacru, lumina, in mod individual, mintilor omenesti. Biblia insasi relateaza cum, cu ajutorul Duhului Sfant, oamenii au primit avertizari, mustrari, sfaturi, si invatatura in chestiuni care nu sunt in nici un fel consemnate pe paginile Scripturii. In Scriptura exista mentionati profeti din diferite perioade, ale caror afirmatii nu sunt redate in paginile ei. In acelasi fel, dupa incheierea canonului Scripturii, Duhul Sfant si-a continuat lucrarea de educare, avertizare si mangaiere a copiilor lui Dumnezeu " (The Great Controversy, pag. vii, viii).

Literatura scrisa de Ellen G. White

Cate carti si cate articole a scris Ellen White?

In momentul decesului, totalitatea scrierilor lui Ellen White insumeaza aproximativ 100 000 pagini : 24 carti de uz curent; doua carti la stadiul de manuscris gata de publicare; 5,000 de articole pentru periodicele bisericii; mai mult de 200 brosuri si pamflete; aproximativ 35,000 de pagini tiparite din documente sub forma de manuscris si sub forma de scrisori; 2,000 pagini de scrisori scrise de mana si materiale de jurnal scrise in forma comprimata in momentul cand au fost copiate; alte 15,000 de pagini dactilografiate. Compilatiile facute dupa moartea sa ridica totalul cartilor de intrebuintare curenta la mai mult de 130.

Care este cea mai cunoscuta carte a lui Ellen White?

Milioane de oameni considera ca volumul clasic al lui Ellen White despre viata Domnului Hristos �Tragedia veacurilor � este cartea lor favorita. Insa cea mai indragita carte este Calea catre Hristos, care prezinta bazele fundamentale ale vietii crestine. Ultima mentionata a fost publicata in 1892 si de atunci a fost tradusa in mai mult de 135 de limbi, fiind in circulatie mai mult de zece milioane de exemplare.

A fost cenzurat ceva din scrierile lui Ellen White?


Toate lucrarile lui Ellen White care au fost publicate (inclusiv cele despre care s-a pretins a fi cenzurate) sunt incluse in CD-ROM-ul editat de Fundatia White si care poarta titlul: The Complete Published Writings of (Scrierile complete care au fost publicate de) Ellen G. White. Iar toate lucrarile sale nepublicate (scrisori si manuscrise) sunt disponibile pentru studiu la 14 centre �Ellen G. White� ce apartin Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din intreaga lume. Nici una din lucrarile ei nu este cenzurata.

Criticii acuza anumite modificari facute in publicatiile initiale ca o dovada a faptului ca James si Ellen White (sau liderii bisericii) au incercat sa cenzureze afirmatii care cuprindeau credinte eronate. Este adevarat ca anumite scrieri timpurii au fost retiparite de-a lungul anilor avand fraze si chiar paragrafe scoase, ori avand alte revizuiri facute de ei. Intrebarea care se ridica este dubla: a) Poate un profet adevarat sa-si revizuiasca sau sa stearga afirmatiile si totusi sa pastreze intacte mesajele date de Dumnezeu? b) Care au fost motivele pentru care Ellen White a operat modificari in scrierile sale?

Biblia descopera in experienta mesagerilor lui Dumnezeu ca a existat un anumit grad de libertate a acestora in a decide ce sa scrie si cum sa prezinte cel mai bine mesajul divin. Multi profeti au expus mesajele oral, iar ceea ce nu s-a consemnat in scris nu s-a mai pastrat sub nici o forma. In plus, Dumnezeu nu a considerat potrivit sa pastreze mesajele scrise ale unor profeti (vezi, spre examplu: 1 Cron. 29:29). Ieremia ne spune ca atunci cand si-a rescris mesajul catre regele Ioiachim a "adaugat multe ale cuvinte pe langa acestea" (Ier. 36:32), fapt care implica ideea ca profetul nu a fost limitat la folosirea cuvintelor originale pentru a-si exprima mesajul.

Pentru a raspunde acuzatiei de cenzurare a unor scrieri, Ellen White scria in 1883: "Departe de retine ceva din ceea ce am publicat, mi-ar face mare placere sa ofer publicului fiecare rand din scrierile care au fost tiparite vreodata de mine" (Selected Messages, 1:60). O astfel de afirmatie ar fi greu de facut de cineva care are motive sa-si schimbe ceva in scrieri ce au afirmatii jenante. In acelasi timp, orice autor are dreptul (unii ar spune, chiar datoria) sa fie sigur ca ideile exprimate sunt cat mai clare cu putinta � chiar daca aceasta inseamna stergerea si/sau revizuirea unor pasaje susceptiblie de a fi intelese gresit de catre cititori. O examinare a pretinselor �cenzurari� facute de Ellen White se gaseste in lucrarea lui F. D. Nichol: Ellen G. White and Her Critics, pag. 267-285 si 619-643.

Rolul asistentilor literari ai lui Ellen G. White

Cat li s-a permis secretarilor si asistentilor literali ai lui Ellen White sa contribuie la scrierile ei?

Ellen White nu intotdeauna folosea in scrierile ei un limbaj gramatical corect, ortografie si punctuatie corecta, sau fraze ori paragrafe corect asezate. Recunostea fara nici o retinere lipsa ei de instruire. In 1873 dumneaei se plangea: "Nu sunt scolita. Nu pot sa-mi pregatesc propriile scrieri pentru tipar... Nu sunt gramatician" (Selected Messages, cartea 3, pag. 90). Simtea ca avea nevoie de ajutorul altora pentru pregatirea manuscriselor in vederea publicarii. W. C. White descrie limitele pe care mama sa le avea in lucrarile ei astfel:

    "Manuscrisele mamei sunt incredintate lucrarii de corectura gramaticala, de eliminarea repetitiilor inutile si de grupare a paragrafelor ori a sectiunilor in cea mai buna ordine. . .�

    "Lucratorii experimetati care lucreaza impreuna cu mama, ca de pilda sora Davis, Burnham, Bolton, Peck, si Hare, si care sunt foarte familiarizati cu scrierile ei, sunt autorizati sa preia o fraza, un paragraf sau o sectiune dintr-un manuscris, si sa-l incorporeze intr-un alt manuscris unde, aceeasi idee a fost exprimata, insa nu atat de clar. Dar nici unul din lucratorii ei nu este autorizat sa adauge in manuscrise ei propriile idei" (W. C. White catre G. A. Irwin, 7 mai 1900).

In timp ce erau pregatite capitolele fiecarei carti, Ellen White era constant consultata, iar atunci cand lucrarea era completa, ii era incredintata pentru aprobarea finala.

La varsta de 75 dumneaei explica surorii sale Mary munca ei:

"Acum sora mea sa nu crezi ca te-am uitat, pentru ca nu este asa. Tu sti ca trebuie sa editez carti. In ultima vreme ma trudesc pentru o carte despre adevarata educatie. Scrierea acestei carti a fost foarte obositoare, insa lucrarea este aproape gata. Acum termin ultimul capitol. Aceasta carte nu are atat de multe subiecte abordate, pe cat au fost in unele din cele mai ample lucrari ale mele, insa instructiunile continute in ea sunt importante. Simt nevoia unui ajutor permanent din partea lui Dumnezeu.�

"Sunt la fel de activa ca intotdeauna. Nu ma aflu catusi de putin in pragul neputintei. Sunt tot atat de capabila sa duc la bun sfarsit o multime de treburi, sa scriu si sa vorbesc, pe cat eram in stare cu ani in urma.�

"Am citit tot ce a fost copiat, pentru a vedea daca totul era asa cum trebuia sa fie. Am citit manuscrisul cartii inainte de a fi trimis la tiparit. Asa ca poti sa-ti dai seama ca timpul meu este ocupat in intregime" (Scrisoarea 133, 1902).

Acuzatia de plagiat

A fost plagiatoare Ellen White?

Ellen White folosea in mod frecvent surse literare pentru a comunica mesajele sale. In introducerea facuta uneia dintre cele mai cunoscute carti, dumneaei scria:

"In unele cazuri, daca un istoric a grupat evenimentele laolalta pentru a permite, in sumar, o vedere cuprinzatoare a subiectului, sau a rezumat detaliile intr-o maniera convenabila, cuvintele lui au fost introduse drept citate. Insa, in alte cazuri, nu s-a tinut seama in mod special de aceasta, intrucat citarea respectivului scriitor nu a avut scopul de a da autoritate celor scrise, ci pentru ca afirmatiile sale permit o prezentare gata expusa sau chiar o prezentare plina de putere a subiectului. Au fost, de asemenea, folosite afirmatii care expun experiente si puncte de vedere din publicatile celor care duc mai departe lucrarea de reforma din timpurile noastre " (The Great Controversy, pag. xii).

Folosirea de catre Ellen White a citatelor din alti autori a fost limitata la materialul istoric ori geografic, insa a inclus si alte aspecte. Cercetarile au pus in evidenta faptul ca dumneaei si-a imbogatit scrierile, prin alegerea unor exprimari ce apartin altor autori, printr-o bibliografie mai extinsa decat se cunostea, desi cantitatea care a fost furnizata astfel contine un procentaj destul de mic (mai putin de 2%) daca se ia in considerare toata productia ei literara.

In 1980, dr. Fred Veltman, la acea data presedinte al Religion Department of Pacific Union College (Colegiul Departamentului Religie al Uniunii Pacificului), a intreprins o analiza detaliata a surselor literale folosite de Ellen White in cartea sa Tragedia Veacurilor, studiu care a luat opt ani pentru a fi realizat. Copiile raportului sau se ridica la  2 561 de pagini, ce au fost distribuite respectivului colegiu adventist de ziua a saptea si bibliotecilor universitatilor din intreaga lume. Raportul complet, ce include si un sumar de 100 de pagini, este, de asemenea, disponibil de pe web site-ul Conferintei Generale. Puteti sa mergeti la materialul "Life of Christ Research Project", domeniul "Categories", de la adresa http://archives.gc.adventist.org/ast/archives/.

Intrucat dumneaei a inclus anumite selectiuni din scrierile altor autori in lucrarile ei, criticii au acuzat-o pe Ellen White de plagiat. Insa, simpla folosire a limbajului cuiva, nu consituie un furt literar, dupa cum afirma avocatul Vincent L. Ramik, specialist in cazuri de patente, marci inregistrate si copyright. Dupa cercetarea a aproximativ 1 000 de cazuri de drepturi de autor din istoria legislativa americana, Ramik si-a expus in 17 de pagini opinia juridica prin care a concluzionat ca: "Ellen White nu a fost o plagiatoare, iar lucrarile ei nu pot fi acuzate de incalcarea drepturilor de autor / piraterie". Ramik precizeaza anumiti factori de care criticii scrierilor lui Ellen White nu au tinut seama atunci cand au acuzat-o de furt literar sau de inselatorie. 1) Selectiunile ei "se afla in limitele legale ale unei folosiri corecte�. 2) "Ellen White a folosit scrierile altor autori; insa maniera prin care ea s-a folosit de acestea, le-a facut unice odata introduse in scrierile ei" � prin adaptare selectiunilor la cadrul literar propriu. 3) Ellen White a stimulat pe cititorii sai sa faca rost de cartile pe care dumneaei le-a folosit � demonstrand prin aceasta ca nu a incercat sa ascunda faptul ca a folosit surse literare si ca nu avusese intentia sa delapideze (sau sa ocupe piata unui) alt autor.

Ellen White "nu a copiat en-gros sau fara nici o discriminare. Ceea ce a selectionat, sau nu a selectionat, si mai cu seama, cum a selectionat " releva faptul ca folosind sursele literare ea "a amplificat, sau le-a facut mult mai viguroase, prin transpunerea acestora in propriile scrieri. Se poate spune ca ea a fost stapanul si nu sclavul propriilor ei surse" (Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord, pag. 461).

Viata si lucrarea lui lui Ellen G. White


Ellen G. White si calitatea de membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea

A impus Ellen White acceptarea lucrarii sale profetice drept conditie prealabila a intrarii ei in Biserica Adventista de Ziua a Saptea ?

Referindu-se la aceia care "nu au manifestat nici o opozitie" fata de darul ei profetic, insa care, din diferite motive erau inca indecisi fata de lucrarea ei, Ellen White scria :

    Nici un om nu ar trebui sa fie lipsit de beneficiile si privilegiile bisericii, daca  crestinismul lui se afla pe drumul corect si daca si-a format un caracter crestin bun. . . .

    Mi sa aratat ca unii pot accepta viziunile publicate judecand pomul dupa roadele sale. Altii insa sunt asemenea indoielnicului Toma; ei nu pot crede Marturiile publicate si nici nu accepta dovezile aduse de ceilalti, ci vor sa aiba propria lor dovada. Acestia nu trebuiesc ignorati, ci, trebuie sa li se acorde multa rabdare si iubire frateasca pana cand pozitia lor devine pentru sau impotriva. Dar daca lupta impotriva viziunilor despre care nu au nici un fel de cunostinta; daca-si manifesta opozitia fata de lucruri cu care nu au avut nici o experienta, si se supara cand constata ca altii cred ca viziunile sunt mesajul lui Dumnezeu prin intermediul caruia sunt instruiti, atunci biserica poate sti ca acestia nu se afla pe un drum bun. (Testimonies, vol. 1, pag. 328).

Rudele si familia lui Ellen G. White

Cati copii a avut Ellen White?

In familia White s-au nascut patru baieti. Henry Nichols (1847-1863) a fost intaiul nascut. A decedat la varsta de 16 ani datorita unei pneumonii. James Edson (1849-1928) a devenit pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea si este cunoscut pentru munca sa de pionierat evanghelistic si educational printre afro-americanii din partea de sud a Statelor Unite. William Clarence (1854-1937), de asemenea, a devenit pastor adventist. Dupa moartea lui James, din 1881, William a devenit asistentul editorial sef al mamei sale si director de editura. John Herbert (1860) a decedat la varsta de numai trei luni datorita inbolnavirii de erizipel.

A fost Ellen White singura adventista de ziua a saptea din familia ei? Ce se stie despre fratii si surorile ei?


Dintre cei opt copii ai domnului Harmon, doi au devenit membrii activi ai Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea: Ellen si sora ei mai in varsta Sarah, a carei fiu este compozitorul de imnuri F. E. Belden. Atat parintii cat si fratele ei, Robert (care a murit la mai putin de 10 ani dupa ce a fost oficial organizata biserica in 1863) au fost pazitori ai Sabatului si credeau in mesajul adventist. Mary, cu sase ani mai in varsta decat Ellen, se considera o adventista de ziua a saptea, desi nu exista nici o inregistrare oficiala a numelui ei in registrele bisericii.

Ellen White a mentinut relatii stranse cu celelalte trei surori si cu fratele ei mai in varsta, John, purtand corespondenta, facandu-le vizite, trimitandu-le exemplare ale cartilor ei si abonamente la publicatii adventiste. Odata a scris surorilor ei: "Desi nu suntem de acord in toate aspectele indatoririlor religioase, totusi inimile noastre sunt impreuna" (Review and Herald, Apr. 21, 1868).

Viziunile lui Ellen G. White

Cum erau viziunile lui Ellen White? Exista consemnari din partea unor martori oculari?

Lucrarea cuiva care pretinde ca aduce mesajul lui Dumnezeu trebuie sa faca fata testului sigur al Cuvantului lui Dumnezeu. Spre exemplu: "ii veti cunoaste dupa roadele lor", "la lege si la marturie",  indeplinirea prezicerilor, etc. Desi fenomenele fizice care insoteau cateodata viziunile nu sunt o dovada a faptului ca acestea purtau amprenta divina, ele furnizau totusi celor mai multi martori oculari dovada care confirma ca aceste viziuni sunt lucrarea puterii divine. Aceia care au fost martori ai momentelor in care Ellen White se afla in viziune au observat cu mare atentie ceea ce avea loc. Din inregistrarile marturiilor oculare disponibile, putem sa facem urmatorul sumar :

    1. In momentul imediat precedent unei viziuni, atat doamna White cat si cei care se mai aflau in incapere au experimentat un profund simtamant al prezentei lui Dumnezeu.

    2. De indata ce a inceput viziunea, Ellen White a exclamat de mai multe ori: "Slava!", sau "Slava lui Dumnezeu!".

    3. A experimentat pierderea puterii fizice.

    4. Dupa aceea, a manifestat adesea o putere supranaturala.

    5. Nu respira, insa bataile inimii erau normale si culoarea obrajilor era naturala.

    6. Cateodata facea exclamatii care indicau catre scenele ce-i erau prezentate.

    7. Ochii ii erau deschisi, insa nu cu o expresie absenta, ci ca si cum ar fi privit cu intensitate ceva.

    8. Pozitia corpului putea sa varieze. Cateodata statea asezata; uneori statea inclinata; alteori se plimba prin incapere si facea gesturi gratioase in timp ce vorbea despre ceea ce-i era prezentat.

    9. Era absolut inconstienta fata de ceea ce se intampla in jurul ei. Nu vedea, nu auzea, nu simtea si nici nu observa, in vreun fel sau altul, ceea ce se petrecea in jur.

    10. Incheierea viziunii era indicata printr-o inhalatie profunda, urmata la aproape un minut de o alta si imediat dupa aceasta isi relua respiratia naturala.

    11. Dupa viziune toate lucrurile ii pareau foarte intunecate.

    12. In foarte scurt timp isi recapata puterea si abilitatile naturale.

"Biblia cea mare"

Povestirea despre ridicarea de catre Ellen G. White a unei Biblii marii, este adevarata sau este fictiune?

La inceputul anului 1845, in timp ce se afla in viziune, in casa parintilor ei din Portland, Maine, Ellen Harmon (mai tarziu White) in varsta de numai 17 ani, a ridicat marea Biblie a familiei si a tinut-o cu bratul drept timp 20 sau 30 de minute. Povestea a facut obiectul documentarii lui J. N. Loughborough, care i-a intervievat pe aceia care au fost martorii viziunii, printre care se numara tatal lui Ellen, mama si sora sa. Biblia (expusa la Fundatia Ellen G. White) cantareste 181 livre (8 kilograme) si a fost tiparita de Joseph Teal in 1822. W. C. White, fiul lui Ellen White, a relatat intamplarea pe care a auzit-o de la parintii sai. Exista insa si altii care au relatat faptul ca Ellen White a tinut ridicata o Biblie mare, in timp ce se afla in viziune, printre care se numara si un martor ocular consemnat in lucrarea Spiritual Gifts, vol. 2, pag. 77-79.

Astfel de experiente nu ar trebui sa fie considerate dovezi ale inspiratiei divine, cum este cazul testelor pe care toti profetii trebuie sa le treaca, conform Scripturii; dar aceasta experienta, pe langa altele fenomene fizice remarcabile, a fost vazuta de multi adventisti din prima generatie drept dovada faptului ca viziunile lui Ellen Harmon erau de origine supranaturala.

Cititorii superficiali ai rapoartelor din 1919, cu privire la "marea Biblie", au tras o concluzie gresita atunci cand au inteles ca presedintele Conferintei Generale, A. G. Daniells, ar fi pus la indoiala istoricitatea acestui incident. Acestia nu au inteles punctul de vedere al presedintelui Daniells, care, atunci cand a fost intrebat, a clarificat daca privea cu neincredere acest miracol sau daca era cumva de parere ca nu ar trebui sa prezinte asemenea manifestari drept o �dovada� a inspiratiei. El a raspuns: "Nu, nu le ignor si nici nu le pun la indoiala, insa nu sunt genul de dovezi pe care le-asi folosi pentru studenti sau necredinciosi. . .  Nu le pun la indoiala, insa nu cred ca sunt cele mai bune dovezi pentru a fi prezentate" (Minutes of the Bible and History Teachers' Council, July 30, 1919, pag. 2341-2344, 2360-2362).

Ellen G. White si Israel Dammon

In 1845, Israel Dammon, un adventist milerit, a fost acuzat de catre statul Maine ca este "vagabond si o persoana indolenta", "care rosteste injurii ori provoaca certuri", "neglijandu-si indatoririle", "risipindu-si castigurile", ne-"furnizand nici un suport" siesi si familiei sale. Procesul lui a fost consemnat, intr-o forma prescurtata, in publicatia Piscataguis Farmer din Dover, Maine, la data de 7 martie 1845. Consemnarea furnizeaza o fascinata relatare a unor activitati fanatice ce erau cunoscute ca fiind asociate anumitor factiuni ex-milerite. Ceea ce atrage interesul adventistilor de ziua a saptea este ca acest raport mentioneza si pe tanara Ellen Harmon (devenita mai tarziu White) ca fiind prezenta la una din intruniri.

Trebuie insa tinut seama ca nici unul dintre martorii consemnati in procesului lui Israel Dammon nu au pretins ca tanara Ellen Harmon in varsta de 17 ani a fost implicata in vreo activitate fanatica. Insa intrebarea care se naste este daca prezenta lui Ellen Harmon la intruniri, in care fanatismul era evident, ar trebui interpretata drept o adeziune fata de un astfel de comportament. Noi credem ca nu. Cand Domnul a instruit-o pe Ellen Harmon sa-si relateze prima viziune (primita in decembrie 1844) credinciosilor adventisti , El nu I-a exclus pe fanatici din insarcinarea pe care i-a incredintat-o. Ellen White se refera in numeroase ocazii la faptul ca i s-a cerut sa dea marturia in fata acelora care imbratisasera idei si practici fanatice. De exemplu :

"In perioada marii dezamagiri care a survenit dupa anul 1844, fanatismul aparuse in diferite forme. Unii considerau ca invierea celor neprihaniti a avut loc deja. Am fost trimisa sa duc mesajul acelora care credeau lucrul acesta, asa cum va aduc si voua acest mesaj acum [anumite persoane care sustineau in 1901 doctrine stranii]. Acestia declarau ca ei sunt perfecti, ca trupul, sufletul si spiritul le erau sfinte. Ei dadeau acelasi gen de explicatii pe care le-ati adus si voi, producand confuzie atat in propriile minti cat si in mintile celorlalti prin presupunerile lor surprinzatoare. Si totusi aceste persoane erau fratii nostii iubiti si doream foarte mult sa-i ajutam. Am mers la intrunirile lor. Era multa agitatie zgomotoasa si confuzie. Cineva nu ar fi putut sa spuna ce se afirma atat de zgomotos sau ce anume se petrecea. Unii pareau sa fie in viziune, si cadeau pe podea. Altii sareau, dansau si tipau. Ei declarau ca, intrucat trupurile lor erau purificate, erau gata pentru marea preschimbare. Acest lucru il repetau in permanenta. Mi-am dat marturia in numele Domnului, aducand mustrarea asupra acestor manifestari" (Selected Messages, cartea 2, pag. 34).

Asocierea din acea perioada cu Ellen Harmon trebuie inteleasa in lumina faptului ca, in timp ce multi mileriti isi renegasera experienta trecuta, el era printre putinii lideri care inca mai credeau ca profetia biblica fusese implinita in 1844 � si ca era unul din putinii care ar fi fost dispus sa asculte mesajul primei viziuni a lui Ellen Harmon.

Afacerile financiare ale lui Ellen G. White


 A fost milionara Ellen White?

Nu de putine ori, de-a lungul lucrarii sale, Ellen White a fost confruntata cu zvonul ca ar fi acumulat o mare avere de pe urma drepturilor de autor ale cartilor sale. Avem aici un raspuns scris in 1897, in timp ce locuia in Australia, dat cuiva care a defaimat-o:

"Ati facut afirmatii cum ca asi fi bogata. De unde stiti dumneavoastra ca eu sunt bogata? De aproape zece ani lucrez pe o proprietate luata cu chirie. Chiar daca mi-asi vinde toate lucrurile pe care le posed tot nu asi putea sa-mi achit datoriile neonorate�.

"Unde mi-am investit acesti bani? Stiti foarte bine unde. Am fost banca care a sustinut lucrarea din tara aceasta. . .�

"Am imprumutat bani pentru a face lucrarea care trebuia facuta. Nici un shilling nu mi-a fost donat si, din toti banii, de la cea mai mica pana la cea mai mare suma, nimic nu a fost folosit pentru mine. Buna noastra sora Wessels mi-a facut cadou o rochie de matase, si mi-a cerut sa-i promit ca nu o voi vinde. Insa m-am gandit ca daca ea mi-ar fi dat contravaloarea hainelor, aceasta ar fi fost folosita pentru cauza lui Dumnezeu.�

"Vad adunarile noastre avand datorii si acest lucru imi raneste sufletul. Nu pot decat sa sufar din aceasta cauza. Mi-am investit banii in biserica din Parramatta, in biserica Prospect, in biserica Napier, in biserica Ormondville, in biserica Gisborne si in  educatia studentilor. Am trimis persoane in America pentru ca, atunci cand se vor intoarce, sa poata fi folositori in lucrarea din aceasta tara. Daca aceasta este calea de a ajunge bogat, atunci cred ca ar fi bine ca si altii sa o incerce.�

"Toate drepturile provenite din cartile vandute in America sunt cu sfintenie dedicate lui Dumnezeu, in vederea educarii studentilor, pentru ca ei sa devina utili in lucrare. Mii de dolari au fost cheltuiti in acest fel. Sa fie aceasta calea de a acumula bani? Vechea poveste, a acelui Canright si a altora, care a circulat si prin care se spune as avea treizeci de mii de dolari, sunt pure fictiuni. Conform zvonurilor, aceasta avere ar fi crescut la treizeci de mii de lire de cand am sosit in Australia.�

"Nu stiu unde s-au dus. Imi epuizez resursele materiale din momentul in care imi parvin pentru a purta de grija lucrarii din aceasta tara. Daca asi fi avut treizeci de mii de lire nu asi mai fi cerut imprumutul de o mie de lire din Africa care ma preocupa in acest moment. Daca asi putea, asi mai lua cu imprumut o alta mie de dolari, asa incat sa putem ridica principala cladire a scolii.�

"Nu am treizeci de mii de lire. Mi-asi dori eu sa fi avut un milion de dolari. Asi face exact ce am facut in Sydney. Asi pune oamenii din camp la treaba, achitandu-le cheltuielile din propriile mele fonduri. Avem nevoie de o suta de oameni in campul unde acum avem numai unul " (Scrisoarea 98a, 1897).

Sase ani mai tarziu, intr-o scrisoare particulara, datata 19 octombrie 1903, Ellen White scria: "Am facut tot ce am putut pentru a putea ajuta cauza lui Dumnezeu folosindu-mi resursele materiale. Platesc dobanda pentru doua zeci de mii de dolari, pe care i-am investit in lucrarea lui Dumnezeu. Si voi continua sa fac tot ce-mi sta in putere pentru a face sa inainteze lucrarea Sa" (Scrisoarea 218, 1903).

Nu si-a contrazis Ellen White propriile invataturi atunci cand a contractat imprumuturi?


Ellen White a avertizat cu intelepciune impotriva pericolului indatorarii, dar cand a decedat ea avea o datorie de aproape 90.000 de dolari, iar bunurile evaluate erau ceva mai mult de 65.000 de dolari. Acest lucru lasa un deficit cu putin peste 20.000 de dolari. Si-a manuit Ellen White problemele financiare intr-o maniera iresponsabila si in totala nepasare fata de propriile-i sfaturi? Cand insa sunt luate in considerare toate aspectele afacerilor ei financiare, devine clar faptul ca Ellen White nu a incalcat spiritul si scopul sfatului pe care ea l-a dat cu privire la a nu avea datorii.

Ar trebui sa se tina cont de faptul ca Ellen White nu a adoptat o pozitie extrema in problema datoriilor � si anume ca cineva, in nici un fel de imprejurare nu ar trebui sa intreprinda vreo actiune inainte de a avea banii in mana. Ea a recunoscut ca oportunitatile care i se prezentau erau raspunsul de a merge inainte prin credinta, desi pentru aceasta ar fi fost necesar sa "imprumute bani si sa plateasca dobanda " (Counsels on Stewardship, pag. 278).

De-a lungul experientei sale, cele mai multe dintre imprumuturile lui Ellen White au fost contractate in perioada ultimilor ani ai vietii sale cand, realizand scurtimea zilelor pe care le mai avea, a depus cele mai mari eforturi pentru pregatirea noilor carti, atat in engleza cat si in alte limbi. Existau numai doua optiuni prin care cheltuielile de pregatire a cartilor puteau fi suportate � fie din profitul realizat din ceea ce publicase anterior (de exemplu: drepturi de autor), fie prin contractarea de imprumuturi in baza drepturilor de autor anticipate. Datorita generozitatii de care Ellen White a dat dovada in trecut, contribuind cu fonduri pentru lucrarea bisericii, pentru a-si lichida datoriile, ea a ramas numai cu posibilitatea de a se bizui pe veniturile ce urmau sa fie incasate (din drepturile de autor). O parte a acestei generozitati a constat si din refuzul de a primi sume din drepturi de autor pentru editiile ne-engleze, dar si donarea drepturilor de autor a celor mai populare lucrari din ultimii ei ani: Parabolele Domnului Hristos (1900) si Divina Vindecare (1905) pentru a sprijini diferite proiecte ale bisericilor. In anii care au urmat decesului ei, vanzarile de lucrari i-au achitat in intregime obligatiile, asa cum dumneaei de altfel anticipase. Pentru o abordare mai cuprinzatoare a datoriilor doamnei Ellen White, vedeti "Datoriile doamnei White".

Daca scrierile lui Ellen White sunt inspirate, de ce atunci cartile ei au drepturi de autor (copyright) si sunt vandute?

Mii de carti ale lui Ellen White de fapt sunt daruite. In acest caz, anumite persoane, individual sau in grup, au donat fonduri care sa acopere costurile de tiparire � exact in aceeasi maniera in care unele Biblii sunt oferite gratuit, pe cheltuiala generoasa a altor persoane. Daca cineva poate intelege ca Ellen White a asigurat costurile tipografice, a ilustratiilor si a traducerilor, fara a mai mentiona si costurile producerii manuscrisului, atunci nu pare deloc nerezonabil faptul ca ea trebuia sa se astepte la acoperirea acestor cheltuieli cu ajutorul mecanismul obisnuit prin care sunt remunerati cei mai multi dintre autori� si anume prin drepturile de autor. In plus, pentru o carte, legea drepturilor de autor (copyright) mai asigura si mentinerea acuratetei textului. Astazi, exista in permanenta cheltuieli pentru mentinerea in bune conditii a manuscriselor originale ale lui Ellen White, a pregatirii noilor editii, inclusiv materiale pe CD-ROM, dar si pentru alte materiale care au apartinut vietii si lucrarii sale.

Nu si-a contrazis Ellen White propriile sfaturi atunci cand, uneori, si-a directionat fonduri din zecime catre pastorii aflati in nevoie?

Instructiunile lui Ellen White cu privire la o potrivita intrebuintare a fondurilor zecimii sunt prezentate cu claritate in lucrarea ei Marturii catre comunitate, vol. 9, paginile 245-251 (ed. engl.). Ea afirma aici ca zecimea trebuie sa fie adusa la visteria Domnului pentru a sustine pe lucratorii evangheliei (pag. 249 � ed. engl.), si ca oamenii nu ar trebui sa se " simta liberi a retine zecimea si a o folosi potrivit propriei lor judecati. Acestia nu trebuie o sa foloseasca pentru ei insisi si nici sa o intrebuinteze asa cum gasesc de cuvinta, chiar si daca ei considera ca intrebuintarea acesteia ar fi o lucrare a lui Dumnezeu " (pag. 247 � id.). Metoda si practica lui Ellen White a urmat acelasi model. In 1890 ea scria: "Am achitat zecimea cu bucuire si cu simtamantul libertatii, spunand asemenea lui David: 'Tie iti vom aduce daruri" (Pastoral Ministry, pag. 260). Intr-o vreme in care lucratorii anumitor denominatiuni erau sustinuti financiar inadecvat, sau privati in intregime de salarii, Ellen White a actionat dupa instructiunile pe care le-a primit de la Domnul, conform carora ea trebuia sa ajute niste lucratori din propriile fonduri de zecime, daca era necesar. Ea nu a considerat ca prin actiunile sale ar retine zecimea datorata trezoreriei sau ca ar redirectiona-o pentru o intrebuintare neautorizata. Mai degraba a recunoscut inabilitatea "canalelor obisnuite" de a intampina nevoile anumitor lucratori la un moment dat.

Modul in care a practicat vegetarianismul Ellen G. White

A mai consumat Ellen White carne dupa ce a primit,  in 1863, viziunea reformei sanitare? Ce este cu asa-numita marturie a �porcului�?

Ellen White nu a pretins ca dupa ce a primit viziunea reformei sanitare, in 1863, nu a mai mancat niciodata carne. Inainte de viziune ea considera ca "era dependenta de dieta carnata pentru a se mentine in putere". Datorita conditiei fizice slabe pe care o avea, si in special datorita tendintei ei de a lesina cand era slabita si ametita, ea considera carnea ca fiind "indispensabila". De fapt, la acea vreme era "o mare consumatoare de carne"; carnea fiind "principalul articol al dietei".

Insa s-a conformat noii lumini. A taiat imediat carnea de pe "lista de alimente", iar carnea nu a mai facut in mod obisnuit parte din dieta sa. Ellen White a practicat principiile generale pe care le preda altora, printre care si acela ca oamenii trebuie sa foloseasca cea mai buna hrana disponibila in circumstantele in care se afla. Atunci cand era departe de casa, sau atunci cand calatorea ori facea tabara in conditii austere, cu multe decenii inainte de a se fi inventat hrana semipreparata sau gata preparata, gasirea unei alternative adecvate pentru dieta era adesea dificila. Neavand intotdeauna posibilitatea sa aiba cea mai buna hrana, din diferite motive, ea opta in acele momente pentru inteleptul principiu � foloseste ce este cel mai bun in circumstanta data.

Ellen White nu era dogmatica in ceea ce priveste consumul de carne. In 1895 ea a notat: "Nu am simtit niciodata ca ar fi de datoria mea sa afirm ca oamenii nu ar trebui sa guste in nici o imprejurare carne. A spune aceasta . . . ar insemna sa se impinga chestiunea la extrem. Nu am simtit niciodata ca este de datoria mea sa fac afirmatii care sa cuprinda toate aspectele acestei probleme. Ceea ce am spus, am spus sub imboldul simtamantului datoriei, insa am fost foarte precauta cu ceea ce am afirmat, intrucat nu am vrut sa dau ocazia cuiva sa se faca constiinta altora " (Sfaturi pentru dieta si hrana, pag.462, 463 � ed. engl.).

In incercarile moderne de intelegerea istoriei, se obisnuieste mult prea frecvent a se judeca trecutul prin prisma prezentului, prea adesea in necunostinta de cauza. Indivizii din trecut trebuie judecati in contextul circumstantelor lor, nu in contextul nostru. Intr-o perioada fara refrigeratoare, cand obtinerea fructelor si a legumelor proaspete depindea de locul in care locuia persoana si de anotimp, cand substituentii carnii rareori erau disponibili (inainte de introducerea untului de arahide si a cerealelor uscate � jumatatea anilor 1890), in anumite situatii fie se consuma carne, fie nu se putea consuma absolut nimic. Insa, in zilele noastre, in cele mai multe imprejurari, consumul de carne este rareori o necesitate.

In timp ce se afla in Australia, a ajuns intr-un loc unde, asa cum relateaza dumneaei: "Am interzis in mod absolut consumul de carne la masa mea". Intr-o anumita perioada, ea permisese sa fie servita niste carne lucratorilor si membrilor familiei. De atunci inainte (ianuarie 1894) se poate afirma cu certitudine, dupa cum consemneaza dumneaei:   "ca indiferent daca sunt acasa sau departe, nimic de felul acesta nu va sta pe masa mea sau nu va fi folosit in familia mea" (ibid., pag. 488). Multe dintre cele mai puternice afirmatii impotriva consumului de carne, facute de Ellen White, au fost scrise dupa ce si-a reinnoit, in 1894, angajamentul de abstinenta totala.

Viziunile cele mai importante ale lui Ellen White, din 1863 si 1865, referitoare la reforma sanitara, cuprindeau toate aspectele mesajului reformei in domeniul sanatatii, mesaj pe care le-a predicat cu precadere pana la moartea sa. Schimbarile in anumite accentuari de-a lungul anilor, nu au fost decat pentru a perfectiona intelegerea acestor principii si nu pentru a adauga sau a scoate ceva din ele. Chiar si profetii au nevoie de timp ca sa asimileze principiile revelate � timp necesar ca teoria sa devina practica in propriile lor vieti. Atat in practica cat si in invatatura, dumneaei a sustinut in mod constant principiul conform caruia cineva care adera la adevar, va merge de la rau la bine, de la bine la mai bine, si de la mai bine la cel mai bine. Asa a fost si propria ei experienta.

Ce se poate spune despre aparenta contradictie in ceea ce priveste consumul carnii de porc? In 1858 ea a scris catre familia Haskell (Fratele si Sora A) referindu-se la un anumit numar de aspecte, mustrand, printre altele, ideea insistenta de a face din consumul carnii de porc o "intrebare de testare" : "Am vazut ca vederile voastre privitoare la carnea de porc nu s-ar dovedi a fi vatamatoare daca l-ati tine pentru voi insiva; insa atat in judecata cat si in opinie voi ati facut din aceasta o intrebare-test. . . . Daca Dumnezeu cere intr-adevar poporului Sau sa se abtina de la consumul carnii de porc, El ii va lamuri in aceasta chestiune. . . . Daca este datoria bisericii sa se abtina de la consumul carnii de porc, Dumnezeu va descoperi aceasta la mai mult de doi sau trei. El va invata intreaga biserica care-i este datoria " (Marturi catre comunitate, vol. 1, pag. 206, 207 � ed. engl.).

In viziunea reformei sanitare din 6 iunie 1863, au fost revelate si expuse in ordine principiile sanatatii. Anul urmator ea a publicat cincizeci de pagini sub titlul �Sanatate� in lucrarea Spiritual Gifts, volumul 4. Referindu-se la carnea de porc ea a spus: "Dumnezeu nu a permis in nici o imprejurare sa fie consumata carnea de porc " (pag. 124), iar in cartile ei ulterioare dumneaei a continuat sa accentueze consecintele vatamatoare ale consumului carnii de porc.

Cum se poate intelege diferenta dintre punctul de vedere a lui Ellen White din 1858 fata de cel din 1863?

In primul rand, ea nu a primit nici o lumina privitor la consumul carnii de porc pana in anul 1863. Viziunea din 1858 nu a informat-o daca este corect sau gresit consumul carnii de porc. Mai degraba ea a mustrat pe acei frati pentru crearea unei schisme printre adventisti, facand  la acea data, o intrebare-test din problema consumului carnii de porc. In al doilea rand, ea a lasat deschisa posibilitatea ca sa fie inlaturat consumul de carne de catre oamenii lui Dumnezeu, daca El va dori, si in momentul pe care El i-l va decide ca sa "invete intreaga Sa biserica care-i este datoria". Atunci cand i-a fost prezentata viziunea, la aproape cinci ani mai tarziu, intreaga biserica a vazut aceasta problema cu claritate si niciodata dupa aceea nu a mai existat vreo disputa in ceea ce priveste aceasta problema.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 157, 158, 312-319.]

Temele abordate de Ellen White

[Extras din lucrarea lui George R. Knight, Meeting Ellen White (Hagerstown, Md.: Review and Herald Publishing Association, 1996), pag. 109-127. Pentru o legenda a abrevierilor folosite ca referinta, vezi lista de la finalul acestui document.]

Capitolul Sase
O examinare a principalelor teme abordate de Ellen White


Am strabatut, cu ajutorul acestei carti, un lung drum din calatoria pe care o facem alaturi Ellen White. Mai intai am examinat lunga ei viata. Apoi am aruncat o privire asupra lucrarii Fundatiei Ellen G. White de la moartea ei, dupa care am examinat diferitele ei scrieri.

Acum suntem gata, pentru faza finala, sa o prezentam inaintea dumneavoastra pe Doamna White. In acest capitol vom examina sapte teme majore care se desprind din scrierile ei. Ele reprezinta acele idei care ne ajuta sa intelegem teologia si povara pe care ea o simtea atat pentru indivizi cat si pentru biserica. De asemenea ele integreaza diferitele standarde de gandire intr-o retea unificata de concepte, retea ce pune la dispozitie un cadru de interpretare, nu doar pentru documente izolate ci chiar pentru un sector intreg din scrierile ei (de pilda, sanatatea, educatia, viata de familie).

Urmatoarele sapte teme nu sunt singurele pe care le-am putea alege, ci acelea care par a fi cele mai fundamentale dintre temele abordate de ea si care sunt, cu siguranta, proeminente de-a lungul lucrarilor ei. Prin urmare, aceste sapte teme ofera sinteza integrala si interpretativa a scrierilor lui Ellen White care  ne vor ajuta sa le citim cu o intelegere mai clara.

IUBIREA LUI DUMNEZEU

Probabil ca cea mai centrala si mai cuprinzatoare tema din [p. 110] scrierile lui Ellen White este tema iubirii lui Dumnezeu. De ce incepem cu aceasta tema? Raspunsul este ca aceasta tema are intaietate intre cele mai repetate si mai prevalente teme abordate de principalele ei carti. Cateva ilustratii referitoare la acest aspect ne vor ajuta sa remarcam locul crucial pe care-l ocupa aceasta tema in gandirea ei.

Una dintre cele mai puternice ilustratii, ce definesc locul central pe care-l ocupa iubirea lui Dumnezeu in scrierile lui Ellen White, este fraza: "Dumnezeu este dragoste", fraza care reprezinta primele trei cuvinte din primul volum al ciclului Tragedia Veacurilor (lucrarea Patriarchs and Prophets) dar totodata si ultimele cuvinte ale volumului care incheie aceasta serie (lucrarea The Great Controversy).

De ce? Pentru ca, asa cum vom putea vedea in cele ce urmeaza, iubirea lui Dumnezeu este punctul central al marii confruntari intre bine si rau, asa cum este aceasta portretizata de Doamna White. Prin urmare, ea accentueaza iubirea lui Dumnezeu in orice ocazie. "Dumnezeu este dragoste" este fraza care ofera contextul in care ea ne relateaza povestea impresionant de lunga a acestei controverse.

O alta ilustratie a locului central pe care-l ocupa dragostea lui Dumnezeu in scrierile lui Ellen White este data de discursul asupra subiectului ce are o importanta de prim rang si care este continuta in primul capitol din lucrarea Steps to Christ. Cuvintele de inceput ale cartii sunt: "Natura si revelatia dau deopotriva marturie dspre iubirea lui Dumnezeu" (SC 9).

Doamna White isi continua dizertatia aratand in ce fel lumea naturala "ne vorbeste despre iubirea Domnului Hristos" si ne arata faptul ca solia iubirii lui Dumnezeu mai strabate inca chiar si prin lumea pacatului. La urma urmei, "deasupra ciulinilor sunt flori, iar ghimpii sunt acoperiti cu trandafiri. Deasupra fiecarui mugur care se deschide si deasupra fiecarui fir de iarba care rasare, este scris: 'Dumnezeu este iubire'" (SC 9, 10).

Cu toate acestea, arata ea mai departe, lucrurile din natura, in lumea pacatului "reprezinta in mod imperfect iubirea Sa." Cea mai clara si mai suprema ilustrare a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, accentueaza ea, este aceea ca Dumnezeu l-a trimis pe Isus pentru a ne mantui din pacatele noastre (SC 10-13).

Capitolul se incheie cu urmatoarele cuvinte care au darul sa puna in lumina tema centrala a cartii: "O astfel de dragoste [ca cea pe care Dumnezeu a avut-o pentru noi atunci cand n-a dat mantuire in Isus] este fara egal. Copii ai Regelui ceresc! Pretioasa fagaduinta! Tema pentru cea mai adanca meditatie! Iubirea fara pereche a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a [p. 111] iubit! Gandul acesta are putere asupra sufletului si face mintea captiva vointei lui Dumnezeu. Cu cant studiem mai mult caracterul divin in lumina crucii, cu atat mai mult vedem mila, tandretea si iertarea amestecata cu echitate si justete, discernand cu atat mai clar nenumaratele dovezi ale iubirii infinite, mai duioasa si cu mult deasupra simpatiei plina de pasiune a unei mame fata de copilul ei neastamparat" (SC 15).

O a treia ilustratie puternica a iubirii lui Dumnezeu, ca tema centrala abordata de Ellen White, apare in paginile care deschid lucrarea The Desire of Ages. Isus, arata ea in primul paragraf al cartii, "a venit sa descopere lumina dragostei lui Dumnezeu" (DA 19). Pe urmatoarea pagina ea scrie faptul ca viata lui Isus a demonstrat "ca legea iubirii care renunta la sine este legea vietii atat pe pamant cat si in cer; ca iubirea care 'nu cauta la ale sale' isi are izvorul in inima lui Dumnezeu" (DA 20). Concluzia care se gaseste pe pagina finala este aceea ca prin Domnul Hristos "iubirea a biruit" (DA 835).

Iubirea lui Dumnezeu este cea dintai, cea de pe urma si este prezenta in toate scrierile lui Ellen White. Ea o enunta in mod repetat la inceputul si la sfarsitul celor mai importante dintre cartile ei, constituind asfel cuvintele de inceput si de sfarsit al istoriei Conflictului Veacurilor, relatare ce cuprinde mai mult de 3 500 de pagini. Pare a fi tema care infasoara si ofera cadrul contextual pentru toate celelalte teme din scrierile ei.

MAREA CONTROVERSA

Cea de-a doua tema de sinteza ce strabate lucrarea ei este cea a marii controverse, sau a marii lupte, intre Hristos si Satana. Aceasta tema este construita pe tema iubirii lui Dumnezeu.

Doamna White accentueaza in repetate randuri faptul ca punctul in care se focalizeaza marea controversa este tinta pe care o are Satana de a da o gresita interpretare caracterului iubitor a lui Dumnezeu. Astfel ca, in primul capitol al lucrarii Steps to Christ citim faptul ca Satana a lucrat in asa fel incat sa sadeasca spaima de Dumnezeu in oameni ca si cand El ar fi "sever si neiertator. Satana a condus pe oameni sa si-L reprezinte pe Dumnezeu ca pe o Fiinta a carui atribut principal este justitia napraznica�Cineva care este un judecator sever, un camatar crud si tipicar. El L-a infatisat pe Creator ca pe o fiinta a carui ochi priveste cu gelozie pentru a gasi erori si greseli la oameni, ca mai apoi sa-Si aduca judecatile asupra lor" (SC 11).

[pag. 112] Conform celor spuse de Ellen White, miezul controversei este in jurul incercarii lui Satana de a face caracterul lui Dumnezeu sa fie gresit interpretat si al incercarii lui de a distorsiona in mod deliberat legea Sa. Astfel, putem citi in primele pagini ale lucrarii The Desire of Ages, faptul ca "Satana infatisaza legea lui Dumnezeu ca pe o lege a egoismului. El declara ca pentru noi este imposibil sa ascultam de preceptele ei" (DA 24). Ca mai apoi sa scrie in lucrarea The Great Controversy: "Inca de la inceputul marii controverse din cer scopul lui Satana a fost acela de a incalca legea lui Dumnezeu" (GC 582).

Desigur ca, in conceptia lui Ellen White, caracterul lui Dumnezeu si principiului cuprins in legea lui Dumnezeu nu sunt doua elemente distincte ci unul singur. Caracterul lui Dumnezeu este dragostea, asa cum dragostea este si principiul din inima legii Sale. Astfel ca intentia lui Satana in marea controversa este aceea de a discredita iubirea lui Dumnezeu in diferitele ei manifestari.

Dumnezeu a fost nevoit sa lupte impotriva acestei incercari de a produce o intelegere gresita. Ellen White defineste cadrul in care este expusa reactia lui Dumnezeu fata de Satan in pagina de inceput a lucrarii Patriarchs and Prophets, acolo unde ea scrie faptul ca "istoria marelui conflict dintre bine si rau, inca de cand a inceput acesta in cer si pana la infrangerea rebeliunii si eradicarea totala a pacatului, este de asemenea o demonstratie iubirii neschimbatoare a lui Dumnezeu" (PP 33).

Demonstratia lui Dumnezeu de iubire, in conflictul care se deruleaza intre El si Satan, formeaza punctul de focalizare, asa cum am vazut mai sus, al seriei de cinci volume intitulata Conflictul Veacurilor. Pe langa respectivele volume, aceasta tema formeaza un cadru teologic, dand o directie si un context tuturor celorlalte scrieri ale ei.

Cea mai puternica dovada a iubirii lui Dumnezeu a fost tirmiterea Domnului Isus. Ellen White argumenteaza faptul ca Dumnezeu si-a demonstrat dragostea Sa in contextul acuzatiilor primite din partea lui Satana pe masura ce se derula planul de mantuire, atunci cand Isus urma sa moara pentru rasa umana. In orice caz, Isus nu a venit doar ca sa moara pentru umanitate ci, a facut lucrul acesta si pentru a portretiza iubirea lui Dumnezeu in fata acuzatiilor aduse de Satana. Vorbind de acest fapt, Doamna White ne spune ca "trebuia ca aceasta umbra intunecata sa fie indepartata, dezvaluind inaintea lumii iubirea infinita a lui Dumnezeu, prin faptul ca Isus a venit ca sa locuiasca printre oameni" (SC 11). In felul acesta, ca raspuns la ceea ce pretindea Satana, Isus a venit spre a demonstra faptul ca Legea era cu adevarat dragoste si ca putea fi respectata (DA 24).

Prin viata si moartea Sa, afirma Ellen White, Isus a adus victoria [pag. 113] Dumnezeirii. "Prin lucrarea de rascumparare a Domnului Hristos," scria ea, "guvernarea lui Dumnezeu a fost indreptatita. Cel Omnipotent este facut cunoscut tuturor drept Dumnezeul iubirii. Acuzele aduse de Satana sunt respinse, iar caracterul sau este demascat " (DA 26).

Paragraful final al lucrarii The Great Controversy leaga intr-o maniera incantatoare iubirea lui Dumnezeu si conflictul cosmic. Putem citi faptul ca: "marea controversa s-a incheiat. Pacatul si pacatosii nu mai sunt. Intregul univers este curat. Un singur ritm pulseaza armonia si fericirea prin vasta creatie. De la Cel care a creat tot ce exista, prin toate intinderile fara sfarsit ale spatiului, curge viata, lumina si fericire. De la cel mai mic atom si pana la cele mai gigantice lumi, toate lucrurile, animate sau neanimate, in frumusetea lor neumbrita si in bucuria lor perfecta, declara faptul ca Dumnezeu este dragoste" (GC 678).

Cele doua conceptii, iubirea lui Dumnezeu si marea lupta, conduc la cea de-a treia tema care razbate din scrierile lui Ellen White si care leaga impreuna toate celelalte temele atat de diferite pe care ea le abordeaza. Aceasta a treia tema se focalizeaza asupra lui Isus, asupra crucii Sale si asupra mantuirii prin harul Sau.

ISUS, CRUCEA SI MANTUIREA SA

Ellen White nu L-a infatisat pe Isus doar ca pe Cel care poarta batalia cu Satana pe taramul controversei cosmice ci, in mod constant, l-a proclamat intr-o maniera foarte personala. Inca din momentul convertirii, ea L-a prezentat pe Isus ca fiind Acela care este singura speranta a fiecarei persoane in parte. Din acel moment al vietii ei, a realizat ca totul este posibil "doar prin legatura cu Isus si doar prin acea credinta in care pacatosul devine un copil al lui Dumnezeu plin de speranta si de credinta." Toata vibratia inimii ei, asa cum ne relateaza chiar ea insasi, era: "Ajutor, Doamne Isuse! scapa-ma, caci altfel voi pierii" (LS 23).

Ellen White nu a uitat niciodata eforturile pe care le facea la inceput pentru a-si castiga mantuirea, pe vremea cand credea ca trebuia sa fie buna inainte ca Dumnezeu sa o poata accepta. Descoperirea lui Isus si a mantuirii prin credinta in meritele Sale a devenit una din temele centrale prezente in lucrarea de scriere si predicare, inca de la prima viziune in care a vazut ca mileritii erau in siguranta numai daca isi "tineau ochii fixati asupra lui Isus" (EW 14), si pana la moartea ei in anul 1915.

Un simtamant de profunda neajutorare a umanitatii strabate intreaga ei teologie a mantuirii prin Isus. Ea a aratat ca "rezultatul [pag. 114] mancarii din pomul cunostintei binelui si raului se manifesta in experienta fiecarui om. Este in natura omului ca acesta sa incline spre rau, este o forta fata de care, daca nu primeste ajutor, acesta nu-i poate rezista. Pentru a rezista acestei forte, pentru a atinge idealul cel mai profund acceptat de sufletului sau, el nu poate gasi forta necesara decat de la o singura putere. Acea putere este Hristos" (Ed 29).

Dar in ciuda credintei ei in nevrednicia umana, conceptia Doamnei White cu privire la Isus era una de speranta nelimitata pentru lumea pierduta. "In orice fiinta umana, oricat de cazuta ar fi, El vede un fiu al lui Dumnezeu, unul caruia El i poate reda privilegiul relatiei cu divinitatea. . . . Privind catre oamenii aflati in suferinta si in degradare, Hristos a vazut ca exista o speranta acolo unde nu pare sa fie decat disperare si ruina. Ori unde exista un simtamant al nevoii, El vede acolo o oportunitate pentru mai bine. Sufletului ispitit, infrant, care se simte pierdut, gata sa piara, El ii iese in intampinare, nu cu denunturi, ci cu binecuvantarea Sa" (Ed 79).

Pentru Ellen White, Isus nu este doar un bun prieten la vreme de nevoie; El a fost Mantuitorul care a murit pe cruce pentru fiecare persoana in parte. Intr-un pasaj indragit din lucrarea The Desire of Ages putem citi faptul ca "Domnul Hristos a fost tratat asa cum meritam noi sa fim tratati, pentru ca noi sa fim tratati asa cum merita El sa fie tratat. El a fost condamnat pentru pacatele noastre, la care El nu a contribuit la nimic, pentru ca noi sa putem fi indreptatiti prin neprihanirea Sa, la care noi nu am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastra, pentru ca noi sa putem primi viata care era a Lui" (DA 25).

Faptul ca Isus a murit pentru pacatele noastre, ca a platit pe cruce vina pacatelor noastre, a fost una din temele pe care ea nu a obosit niciodata sa o repete. "Faptul ca Hristos a fost crucificat pentru pacatele noastre, ca Hristos s-a ridicat din intunericul mortii si ca Hristos s-a inaltat la cer, este acea stiinta mantuirii pe care trebuie sa o invatam si pe care trebuie sa o predam" (8T 287).

Credinta in mantuirea oferita de Hristos (sau neprihanirea prin credinta) este o invatatura care razbate din toate scrierile lui Ellen White. Prin credinta, fiecare in parte isi poate asigura acele binecuvantari ale mantuirii care au fost castigate pe cruce. Ea a inaltat acea "credinta in capacitatea lui Hristos de a ne mantui in mod amplu, in mod deplin si pe de-a intregul" (Materiale 1888, 217). Aceasta credinta este legata de lucrare Domnului Hristos in favoarea copiilor Sai, in Sanctuarul ceresc.

Pentru Ellen White, moartea lui Hristos pe Calvar a facut posibila nu doar mantuirea fiecarui om in parte, ci a facut posibila dezvaluirea [pag. 115] adevaratului caracter al lui Dumnezeu in marea controversa. "Moartea Domnului Hristos," spunea ea, "dovedeste ca administrarea si guvernarea lui Dumnezeu este fara nici un cusur. Acuzatia lui Satana referitoare la atributele Sale aflate in conflict, anume dreptatea si mila, a fost pentru totdeauna scoasa in afara oricarei discutii. Fiecare voce din cer si din afara acestuia va marturisi intr-o zi despre dreptatea, mila si despre atributele extraordinare ale lui Dumnezeu" (MS 128, 1897).

In mintea lui Ellen White, viata lui Isus, moartea Sa pe cruce, lucrarea Sa de aplicare a meritelor mortii Sale in Sanctuarul ceresc si acceptarea de catre cel credincios, prin credinta, a lucrarii lui Hristos, este tematica ce formeaza punctul culminant si central al intelegerii crestinismului de catre Ellen White. Pentru ea nimic nu a fost mai important decat acest complex de idei atat de intim legate unele de altele. "Inaltati-L pe Domnul Isus," scria ea pastorilor, "inaltati-L in predica, in cantec, in rugaciune. . . . Fie ca stiinta mantuirii sa fie subiectul fiecarei predici si tema fiecarui cantec. . . . Tine-ti cu putere la Cuvantul vietii, prezentandu-L pe Domnul Isus ca pe speranta celui pocait si refugiul fiecarui credincios" (GW 160).

Ea a scris in alta ocazie: "Sacrificiul Domnului Hristos ca ispasire pentru pacat este marele adevar in jurul caruia sunt inmanuncheate toate adevarurile. Pentru a fi inteles si apreciat in mod corect, fiecare adevar din Cuvantul lui Dumnezeu, de la Geneza si pana la Apocalipsa, trebuie sa fie studiata in lumina care izvoraste din crucea Calvarului. Prezint inaintea voastra marele si grandiosul monument al iubirii si regenerarii, al mantuirii si rascumpararii�Fiul lui Dumnezeu inaltat pe cruce. Aceasta trebuie sa fie temelia fiecarui discurs al pastorilor nostrii" (GW 315).

LOCUL CENTRAL OCUPAT DE BIBLIE

Paralel cu accentul pus de Ellen White pe persoana Domnului Hristos, Cuvantul cel Viu al lui Dumnezeu, a existat in ceea ce o priveste pe ea, o preocuparea pentru Cuvantul Scris al lui Dumnezeu. Ea scria in prima sa carte (1851): "Iti recomand, draga cititorule, Cuvantul lui Dumnezeu ca regula pentru credinta si practica ta" (EW 78). Iar dupa 58 de ani ea statea in fata Conferintei Generale aflata in sesiune cu o Biblie in mana, spunand: "Frati si surori, va recomand aceasta Carte." Acestea au fost ultimele ei cuvinte adresate bisericii aflate intr-o sesiune a Conferintei Generale.

Ellen White a inaltat Biblia pe parcursul intregii ei vieti. Aceasta a fost [pag. 116] pentru ea, vointa revelata a lui Dumnezeu si cea care punea la dispozitie cunostinta ce conduce la relatia mantuitoare cu Isus. "In Cuvantul Sau," declara ea, "Dumnezeu a oferit oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuie acceptate ca o revelatie plina de autoritate si infailibila a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, revelatorul doctrinelor si testul experientei" (GC vii).

Ea a accenutat in mod special locul central ocupat de Biblie in momente de conflict teologic. De exemplu, in timp ce biserica se afla in acea sesiune plina de controverse a Conferintei Generale din 1888 de la Minneapolis si cand unii cautau sa foloseasca alta autoritate pentru doctrina si pentru interpretarea Bibliei, ea a aratat in repetate randuri colegilor ei, lideri ai bisericii, catre Scriptura. "Noi vrem dovezi biblice pentru orice punct in care avansam," le spunea ea in luna aprilie 1887 (Materiale 1888, 36). In luna iulie 1888 ea scria ca "Biblia este singura regula de credinta si doctrina" (RH, 17 iulie 1888).

"Cautati in Scripturi cu atentie ce este adevarat," a sfatuit ea o luna mai tarziu pe pastorii care conduceau lucrarea adventa. "Adevarul nu are nimic de pierdut daca este investigat indeaproape. Lasati Cuvantul lui Dumnezeu sa vorbeasca pentru sine, lasati-l sa fie propriul sau interpret."

"Poporul nostru," a continuat ea, "trebuie sa inteleaga adevarul Bibliei mai in profunzime si in mod individual, intrucat, in mod cert, ei vor fi chemati inaintea autoritatilor; vor fi criticati de catre minti deosebite, ce au un ascutit spirit critic. Una este a se da asentimentul fata de adevar si alta este ca, printr-o examinare atenta, cercetatorii Bibliei sa ajunga a cunoaste adevarul. . . . Multi, foarte multi vor fi pierduti datorita faptului ca ei nu au studiat pe genunchi Biblia, in mod personal, cu rugaciune serioasa la Dumnezeu pentru ca asimilarea Cuvantului lui Dumnezeu sa ofere lumina intelegerii lor. . . ."

"Cuvantul lui Dumnezeu este marele detector al erorii; noi credem ca totul trebuie adus inaintea lui. Biblia trebuie sa fie standardul nostru pentru orice doctrina si practica. . . . Noi nu trebuie sa acceptam opinia nimanui fara a o compara cu Scripturile. Aici se gaseste autoritatea divina care este suprema in materie de credinta. Cuvantul lui Dumnezeu este acela care trebuie sa decida in toate controversele" (Materiale 1888; 38-40, 44, 45).

Ea a afirmat: "Cuvantul lui Dumnezeu este suficient pentru a ilumina [pag. 117] cea mai incetosata minte si poate fi inteles de oricine are dorinta de a-l intelege." Ea se refera la propriile scrieri ca la un instrument care aduce pe oameni "inapoi la Cuvantul pe care au neglijat sa-l urmeze" (5T 663).

Ultimul aspect este important. Ellen White a sustinut intotdeauna faptul ca rolul ei a fost acela de a arata oamenilor Biblia. "Duhul nu a fost dat," scria ea, "�si nici nu poate fi dat vreodata�pentru a inlocui Biblia; pentru ca Scripturile afirma explicit: Cuvantul lui Dumnezeu este standardul prin care trebuie testate toate invataturile si toata experienta" (GC vii). Astfel, ea sustine ca, propria ei lucrare profetica trebuie testata cu ajutorul Bibliei. Ea nu a considerat propriile scrieri ca pe un substitut al Bibliei ci ca pe "o lumina mai mica care-i conduce pe oameni la lumina mai mare" (CM 125).

Pentru Ellen White, studiul personal al Bibliei era de cea mai mare importanta pentru fiecare crestin. Si in timp ce acesta este un aspect adevarat si general valabil, el va fi de o importanta cruciala in special in partea de final a istoriei. La sfarsitul timpului, afirma ea: "Satana va aduce orice inselaciune posibila pentru a-l impiedica pe om sa ajunga la cunoasterea Bibliei" astfel incat fiintele omenesti sa nu fie in stare a discerne inselaciunile cu care sunt invaluite (GC 593). In consecinta, studiul Bibliei devine o parte luptei de la sfarsitul timpului. Si "nimeni," afirma ea, "afara numai aceia care si-au fortificat mintea cu adevarurile Bibliei, nu va putea sa ramana in picioare in marele conflict final" (GC 593, 594).

Acest gand ne aduce in fata celei de-a cincia teme de sinteza a scrierilor lui Ellen White�cea de-a doua venire a lui Isus.

CEA DE-A DOUA VENIRE

Cea de-a doua venire a avut, pentru Ellen White, o importanta centrala inca de la inceputul experientei ei milerite din decada anilor 1840. Realitatea apropriatei veniri a dominat viata ei si i-a modelat cariera de scriitoare. Astfel ca, aceasta tema se afla in stransa legatura cu fiecare dinte celelalte sase teme despre care discutam. Cea de-a doua venire este un punct central al adevarului biblic, este punctul culminant al mantuirii date de Domnul Hristos, marcheaza inceputul sfarsitului marii controverse dintre bine si rau, este expresia suprema a dragostei lui Dumnezeu, este obiectul celor trei solii ingeresti si furnizeaza [pag. 118] un stimulent pentru vietuirea crestina. Cea de-a doua venire nu lasa nici o parte a gandirii lui Ellen White neafectata.

Ea considera faptul ca Cea de-a Doua Venire trebuie sa fie in centru invataturilor si activitatilor adventistilor de ziua a saptea. "Toate discursurile pe care noi le sustinem," spunea ea, "trebuie sa dezvaluie cu claritate faptul ca noi asteptam, lucram si ne rugam pentru revenirea Fiului lui Dumnezeu. Speranta noastra este revenirea Sa. Aceasta speranta trebuie sa se impleteasca in toate cuvintele si lucrarile noastre, in toate asocierile si relatiile noastre" (Ev 220).

Pentru Ellen White revenirea lui Hristos nu era doar o realitate viitoare, ci ea avea un acut simtamant al iminentei, simtamant care avea darul de a urgenta predicarea acestei solii, intregii lumi, in cel mai scurt timp posibil. "Sunati alarma prin tara," scria ea. "Spuneti oamenilor faptul ca Ziua Domnului este aproape si ca se grabeste foarte tare. Sa nu fie nimeni neanuntat. . . . Nu avem timp de pierdut. . . . Revenirea Domnului este mai aproape decat am crezut noi prima data. Marea controversa este aproape de finalul ei. Fiecare raport al calamitatilor ce au loc pe apa sau pe uscat este o marturie a faptului ca finalul tuturor lucrurilor este la un pas de noi. Razboaiele si vestile de razboaie declara lucrul acesta. . . . Domnul revine. Auzim pasii apropierii lui Dumnezeu. . . . Noi trebuie sa pregatim calea pentru El printr-o participare activa la pregatirea unui popor pentru acea mareata zi" (Ev 218, 219). Este vorba de adevarul Revenirii si de iminenta acestui eveniment care a montat in scena misiunea adventa externa.

Ellen White s-a referit la Cea de-a Doua Venire si la misiunea externa, punand-o in legatura cu cartile Daniel si Apocalipsa. Aceste carti si imaginea timpului de pe urma pe care ele o zugravesc, isi gasesc un loc special in invatatura si in scrierile ei. "Este nevoie de un studiu mult mai atent al Cuvantului lui Dumnezeu," scria ea in 1896; "ar trebui acordata o atentie speciala cartilor Daniel si Apocalipsa asa cum niciodata nu s-a facut lucrul acesta in istoria lucrarii noastre" (Ev 577). Dupa aceea, ea a indemnat: "trebuie sa aiba loc un studiu mai aprofundat si mai sarguincios al cartii Apocalipsa, si o prezentare mai serioasa a adevarurilor pe care aceasta le contine � caci sunt adevaruri care privesc pe toti cei care traiesc in aceste ultime zile" (Ev 197).

Scrierile lui Ellen White referitoare la Cea de-a Doua Venire demonstreaza faptul ca ea si-a urmat propriul indemn de a studia cartile Daniel si [pag. 119] Apocalipsa. Scrierile ei sunt imbibate cu referiri si aluzii la aceste doua carti apocaliptice.

Doamna White a scris una dintre cele mai inspirate proze care fac trimitere la punctul culminant al evenimentelor din preajma Celei de-a Doua Veniri. Descriind Cea de-a Doua Venire, ea scrie: "Poporul lui Dumnezeu aude o voce, clara si melodioasa, care spune, 'Priviti in sus,' iar ei, ridicandu-si ochii spre cer, pot vedea curcubeul fagaduintei. Norii negrii si amenintatori care acopereau firmamentul sunt dati la o parte si, asemenea lui Stefan, ei pot vedea direct in cer slava lui Dumnezeu si pe Fiul omului stand pe tronul Sau. . . .

"Cei rai privesc cu groaza si uimire la aceasta scena, dar cei neprihaniti contempla cu bucurie semnele eliberarii lor. Orice lucru din natura pare sa fi iesit din cursul lui normal. . . . In mijlocul cerurilor infuriate exista o portiune de o glorie indescriptibila, de unde se aude vocea lui Dumnezeu asemenea zgomotului multor ape, care spune: S-a sfarsit.' Apocalipsa 16:17.

"Aceasta voce cutremura cerurile si pamantul. Are loc un puternic cutremur de pamant. . . . Firmamentul pare ca se deschide si se inchide. Slava de la tronul lui Dumnezeu pare ca izbugneste in raze. . . . Cele mai semete orase ale pamantului se prabusesc. . . . Peretii inchisorilor se sfarama in bucati, iar poporul lui Dumnezeu, care a fost inchis pentru credinta lui, este acum eliberat" (GC 636, 637).

Descrierea invierii celor neprihaniti de catre Ellen White este la fel de incurajatoare. "In mijlocul prapadului pamantului, al luminii fulgerului si al bubuitului tunetului, vocea Fiului omului cheama sfintii adormiti. . . . De-a lungul si de-a latul pamantului mortii au auzit acea voce, iar ce au auzit, vor trai.. . .

"Neprihanitii in viata sunt schimabati intr-o clipa, cat ar clipi un ochi.' La porunca lui Dumnezeu ei sunt glorificati; acum ei sunt facuti nemuritori si impreuna cu sfintii inviati sunt ridicati pentru a-L intalni pe Domnul lor in vazduh. . . . Copiii mici sunt adusi de ingerii sfinti direct in bratele mamelor lor. Prietenii, despartiti de mult timp prin moarte, sunt adusi impreuna, spre a nu se mai desparti niciodata si, cu cantece de bucurie urca impreuna catre cetatea lui Dumnezeu" (GC 644, 645).

In toate descrierile facute de Ellen White referitoare la experientele [p. 120] Celei de-a Doua Veniri, probabil ca cele privind viata pe noul pamant sunt cele mai incurajatoare. "Acolo," scrie ea, "mintile nemuritoare vor contempla cu o delectare fara sfarsit minunile puterii creatoare, misterele iubirii rascumparatoare. . . . Fiecare facultate va fi dezvoltata, fiecare capacitate va creste. . . . Acolo cele mai grandioase proiecte vor fi duse la indeplinire, cele mai nobile aspirati vor fi atinse, si cele mai inalte ambitii vor fi realizate; si vor mai apare noi si noi inaltimi de cucerit, noi minuni de admirat, noi adevaruri de inteles, noi subiecte care solicita puterile mintii, sufletului si ale trupului " (GC 677).

Asa cum putem vedea din citatele de mai sus, in scrierile ei sufletul ii vibra nu doar fata de tematica ce se ocupa de evenimentele care culmineaza cu Cea de-a Doua Venire, ci si de simtamantul realitatii acelor evenimente. Aceasta tematica pune la dispozitie, intr-o maniera profunda, o directie pentru scrierile ei si o orientare pentru viata ei.

Legat intim de modul de intelegere al Doamnei White cu privire la Cea de-a Doua Venire este si cea de-a sasea tema care ne ajuta sa intelegem viata si scrierile ei. Aceasta tema este solia celor trei ingeri din Apocalipsa 14:6-12 si misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.

CELE TREI SOLII INGESRESTI SI MISUNEA ADVENTA

Apocalipsa 14:6-12, care descrie soliile celor trei ingeri ocupa, asa cum a vazut Ellen White lucrul acesta, locul din inima identitatii adventismului de ziua a saptea. Ea a sustinut, inca de la inceputul misiunii ei si pana la finalul acesteia (dupa 71 de ani), faptul ca Dumnezeu a insarcinat in mod special adventismul sa predice solia ingerului al treilea.

Iata aceasta misiune asa cum este infatisata ea de cuvintele ei: "Intr-un sens special adventistii de ziua a saptea au fost desemnati a fi veghetorii si purtatorii de lumina pentru lumea aceasta. Lor li s-a incredintat ultima avertizare pentru o lume care piere. . . . Lor li s-a dat o lucrare de cea mai solemna importanta�proclamarea primei, celei de-a doua si a celei de-a treia solii ingeresti. Nu exista o lucrare de o importanta mai mare decat aceasta. Ei nu trebuie sa permita ca atentia lor sa fie absorbita de nimic altceva".

"Cele mai solemne adevaruri care au fost vreodata incredintate muritorilor ne-au fost date pentru a le proclama lumii. Lucrarea noastra trebuie sa fie proclamarea acestor adevaruri. Lumea trebuie sa fie avertizata, iar poporul lui Dumnezeu trebuie sa duca la indeplinire aceasta lucrare" (9T 19).

[pag. 121] Asemenea altor lideri adventisti de ziua a saptea, Ellen White a considerat soliile celor trei ingeri "un lant perfect al adevarului" (EW 256) care cuprinde decada anilor 1840 si care se intinde pana la finalul timpului. Prima solie (sosirea ceasului judecatii lui Dumnezeu), asa cum au concluzionat ei, a fost predicata de catre William Miller in perioada decadelor 1830 si 1840, iar cea de-a doua (caderea Babilonului) a inceput sa fie predicata in 1843 atunci cand credinciosii adventisti a fost exclusi din bisericile lor pentru ca au crezut in doctrina biblica premileniala a Celei de-a Doua Veniri.

Aceste doua mesaje au fost intr-adevar importante, insa ele au pavat calea pentru predicarea celei de-a treia solii ingeresti. In acest mesaj se gaseste insarcinarea si identitatea unica a adventismului de ziua a saptea. Ellen White si alti credinciosi sabatarieni sustineau ca "atunci cand Domnul Hristos a intrat in Sfanta Sfintelor din Sanctuarul ceresc [in luna octombrie a anului 1844] pentru a realiza lucrarea de incheiere a mijlocirii, el a incredintat servilor Sai ultima solie de har care trebuie data lumii. Aceasta este solia de avertizare a celui de-al treilea inger din Apocalipsa 14. Imediat dupa acesta proclamatie, Fiul omului este vazut de profet venind in glorie pentru a culege recolta pamantului" (SR 379).

In repetate ocazii Ellen White a afirmat ca "aceasta [solia celui de-al treilea inger] este ultima solie" data unei lumi gata sa fie distrusa. "Nu vor mai fi altele [solii] care sa o urmeze, nu vor mai fi alte invitatii ale harului care sa trebuiasca sa fie date dupa ce aceasta solie isi va fi incheiat lucrarea. Ce adevar solemn!" (5T 206, 207).

Doamna White a afirmat faptul ca predicarea celei de-a treia solii ingeresti (alaturi de celelate doua) va fi la nivel global. Este un concept sustinut cu fermitate de Apocalipsa 14:6-12, care arata Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea solia evanghelistica pe care trebuie sa o proclame pana la finalul istoriei.

Cea de-a treia solie ingereasca, a declarat Ellen White, nu trebuie sa fie doar globala, ci ea trebuie sa scoata afara si sa testeze fiinte umane. "Cea de-a treia solie ingereasca trebuie sa-si aduca la indeplinire lucrarea de separarea de biserici a oamenilor care vor sta pe platforma adevarului etern." Acesta este o "solie de viata si de moarte" (6T 61). Din nou, ea a scris: "Domnului I-a facut placere sa incredinteze poporului Sau solia [pag. 122] ingerului al treilea care este un mesaj de testare ce trebuie dat intregii lumi. Ioan vede un popor distinct si separat de lume, care refuza sa se inchine fiarei si imaginii ei, care poarta semnul lui Dumnezeu, care tine sfantul Sabat al zilei a saptea. . . . Despre acest popor apostolul scrie: 'Aici sunt cei care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus' [Apoc. 14:12]" (Ev 233).

Gasim astfel in permanenta faptul ca legea lui Dumnezeu si restaurarea Sabatului biblic se afla in inima intelegerii adventiste a soliei ingerului al treilea. Primii adventisti de ziua a saptea nu au avut nici o problema in a vedea aceste elemente in cea de-a treia solie. De asemenea, ei erau gata sa accepte aspectul legat de marea controversa relatat in Apocalipsa 13 si 14 care creeaza o prapastie intre cei care au semnul fiarei si cei care tin poruncile lui Dumnezeu.

Insa ceea ce multi nu au reusit sa vada in cea de-a treia solie ingereasca a fost intelesul cuvantului "credinta lui Isus." Acesta este punctul pe care Ellen White a trebuit sa-l clarifice membrilor bisericii in 1888 in cadrul sesiunii Conferintei Generale de la Minneapolis. Credinta lui Isus (care poate fi tradusa din greaca cu sensul de credinta in Isus), a accentuat ea, inseamna "Isus devine purtatorul pacatelor noastre si ca El poate deveni Mantuitorul nostru iertator. . . . El a venit in lumea noastra si a luat pacatele noastre pentru ca noi sa putem lua neprihanirea Sa. Credinta in capacitatea Domnului Hristos de a ne mantui in mod amplu, pe deplin si in intregime, este credinta lui Isus" (Materiale 1888, 217). Iar asa cum spunea ea in alta ocazie: "indreptatirea prin credinta. . . . este solia ingerului al treilea in toata autenticitatea sensului ei" (1SM 372).

Din perspectiva lui Ellen White, cea de-a treia solie ingereasca combina legea si Evanghelia. Intrucat adventistii de ziua a saptea au accentuat peste masura legea si Sabatul in detrimentul Evangheliei harului, ei nu au predicat pe deplin intreita solie ingereasca. Aceasta a fost slabiciunea denominatiunii inainte de anul 1888. Insa incepand cu anul 1888 si odata cu deplina intelegere, din sanul adventismului, a celei de-a treia solii ingeresti, Ellen White putea afirma faptul ca adventistii au de acum in intregime solia si ca "marele strigat al celui de-al treilea inger [a] inceput prin descoperirea neprihanirii lui Hristos, Rascumparatorul care iarta pacatul" (1SM 363).

Locul central al soliei ingerului al treilea cu imperativa lui misiune [p. 123] globala, ca tema cu caracter interpretativ de maxima importanta, se afla chiar in centrul conceptiei lui Ellen White. Si asemenea altor teme cu caracter interpretativ, aceasta tema creeaza o retea impreuna cu celelate sase teme.

Insa inainte de a trece mai departe de tema ingerului al treilea, mai trebuie aratat faptul ca, in vastele ei scrieri legate direct de cea de-a treia solie ingereasca, nu sunt abordate numai teme majore cum ar fi legea, Sabatul, neprihanirea prin credinta, marea lupta, si alte subiecte de felul acesta ci, de asemenea mai sunt si comentarii voluminoase cu privire la educatie, sanatate, lucrarea de publicare si slujuirea evanghelica-pastorala.

Educatia adventista trebuia sa pregateasca un popor care sa raspandeasca solia ingerului al treilea. Solia reformei sanitare (bratul drept al ingerului al treilea; vezi 1T 486) trebuia sa puna la dispozitia poporului o sanatate mai buna pentru ca ei sa poata predica astfel mai adecvat solia adventa si sa-i conduca si pe altii la adevar prin intermediul institutiilor adventiste de sanatate. Programele de publicatii si cele pastorale trebuiau, de asemenea, sa raspandeasca in lume ultima solie inainte de recolta finala prezentata in Apocalipsa 14:14-20.

Cea de-a treia solie ingereasca este, de asemenea, in directa legatura de o alta tema abordata de Ellen White, pe care o vom investiga in finalul acestei scurte treceri in revista � vietuirea crestina zilnica si dezvoltarea caracterului.

CRESTINISMUL PRACTIC SI DEZVOLTAREA CARACTERULUI CRESTIN

Crestinismul, asa cum l-a vazut Ellen White, trebuie sa afecteze fiecare parte a vietii cotidiene a individului. Departe de a fi ceva care se intampla persoanelor doar atunci cand se afla in biserica, adevaratul crestinism transforma oamenii dinauntru - in afara. Acest crestinism schimba inimile, insa schimbarea interioara, daca este autentica, se manifesta in cadrul relatiilor de familie, la scoala, la locul de munca, si chiar in modul in care oamenii isi folosesc timpul liber. O mare parte a materialului scris de Ellen White se refera la recreatie, folosirea timpului si a abilitatilor, sanatate, casatorie si alte subiecte similare care vorbesc despre implicatiile practice ale crestinismului.

Credinta in acea experienta a convertirii care transforma inima razbate din multe sfaturi ale ei cu privire la crestinismul practic. Credinta aceasta este asociata cu intelegerea faptului ca actiunile exterioare izvorasc din motivatiile interioare. Astfel ca odata ce o persoana este convertita, este numai [p. 124] natural pentru el sau ea sa traiasca viata crestina prin puterea Duhului lui Dumnezeu.

Ellen White a descris esenta crestinismului practic prin aceea ca el se manifesta mai degraba prin a actiona ca Isus decat prin a trai in conformitate cu principiile imparatiei lui Satana. Ea a aratat calea lui Isus in contrast cu cea al lui Satana ca pe pe doua principii diametral opuse una alteia. "Pacatul," spune ea, "provine din satisfacerea de sine," din egoism. In contrast cu acesta, dragostea se daruieste pe sine si este "marele principiu ce sta la baza legii vietii din univers." "Ingerii slavei isi gasesc placerea in a da. . . . Slava Dumnezeului nostru este daruirea" (DA 20, 2 1). Isus a ilustrat legea iubirii care se sacrifica pe sine in viata de zi cu zi. El nu a venit doar ca sa moara pentru noi, ci si "pentru a ne oferi un exemplu de ascultare." Domnul Hristos "a facut sa se vada faptul ca El are un caracter opus caracterului lui Satana" (DA 24, 25).

Din perspectiva Doamnei White, oamenii vor trai fie in acord cu principiul imparatiei lui Satana (egoismul), fie dupa principiul imparatiei lui Dumnezeu (dragostea care se jertfeste pe sine). Nu exista alta optiune. Iar oamenii nu-si pot pastra principiile doar inauntru mintii si inimii lor. Principiile motiveaza actiunile de fiecare zi. Astfel, ea scrie faptul ca "dragostea nu poate exista fara a se revela pe sine in acte exterioare, tot asa cum focul nu poate fi intretinut fara combustibil" (1T 695). Asa cum suntem in interiorul nostru ne vom comporta si zilnic, in experienta practica.

Tranzitia de la o viata construita pe principiul lui Satana catre una fundamentata pe principiul lui Hristos are loc atunci cand o persoana isi preda viata lui Isus. "Atunci cand un om se intoarce la Dumnezeu," gasim noi scris, "ii este oferit un nou apetit pentru moralitate, ii este data o noua putere motivatoare, iar el iubeste lucrurile pe care le iubeste Dumnezeu" (1SM 336). Tot odata, o noua putere motivatoare ii va conduce pe oameni sa doreasca a fi "la fel de sfinti in sfera noastra pe cat de sfant este Dumnezeu in sfera Sa. Pentru a ne largi deprinderea, noi trebuie sa facem sa se vada adevarul, dragostea si excelenta caracterului divin" (1SM 337).

Mai pe scurt, crestinii trebuie, prin harul plin de putere al lui Dumnezeu, sa tinteasca a fi asemenea lui Isus in cotidianul vietii. Ei trebuie sa radieze de caracterul Sau. Insa, ea este atenta sa adauge ca: "noi nu putem egala niciodata modelul" caracterului lui Hristos, cu toate ca "putem imita si ne putem asemana [p. 125] acestuia" (RH, 5 febr. 1895). Dumnezeu ofera harul Sau plin de putere atunci cand noi "esuam. . . . in eforturile noastre de a copia modelul divin" (1SM 337).

Si dupa cum iubirea este o caracteristica de baza a caracterului lui Dumnezeu si totodata subiectul in jurul caruia se poarta marea controversa, tot astfel, esenta a ceea ce inseamna a dezvolta un caracter asemanator cu cel al Domnului Hristos isi gaseste expresia in problemele practice din viata de zi cu zi. Ellen White arata faptul ca "oriunde exista o unire cu Domnul Hristos, acolo exista si iubire. Oricare alte roade am aduce, daca lipseste iubirea, ele nu ne vor fi de nici un folos. Iubirea de Dumnezeu si de aproapele este esenta religiei noastre. Nimeni nu-L poate iubi pe Domnul Hristos dar sa nu-i iubeasca totodata si copiii. Atunci cand sunt in unire cu Domnul Hristos, avem si gandirea lui Hristos. Puritatea si iubirea straluceste cu putere in caracterul umil iar adevarul controleaza viata." Ea merge mai departe si spune ca "adevaratul simt al responsabilitatii se transforma. Domnul Hristos pune in sufletul care se straduieste o putere transformatoare, iar aspectul exterior da marturia pacii si a bucuriei care domneste in interior" (1SM 337).

A fi copil al lui Dumnezeu, a afirmat Ellen White in repetate ocazii si intr-o multitudine de contexte, presupune schimbarea fiecarui aspect al vietii zilnice. Aceasta inseamna renuntarea la obiceiurile vatamatoare si la caile care duc catre acestea. Insa viata crestina implica mai mult decat atat. De fapt, indepartarea unor activitati, a unor atitudinilor si a unor obiceiuri nu inseamna nimic in sine. Pentru adevaratul crestin, mai important decat abandonarea acestora sunt atitudinile si activitatile crestine, iar acestea nu sunt decat preludiul asimilarii caracteristicilor active si pozitive ale Domnului Hristos. Ceea ce are loc atunci cand se traieste asemenea lui Isus, este mai degraba a adauga ceva si nu doar a renunta pur si simplu la anumite lucruri.

Dar cum era Isus? Ellen White a aratat foarte frumos aceasta in cuvintele de la inceputul lucrarii The Ministry of Healing acolo unde ea scrie ca: "Domnul nostru Isus Hristos a venit in lumea noastra ca un neobosit serv al nevoilor omului" (MH 17). El a venit pentru a sluji altora, pentru a-i ajuta si pentru a le darui cuvintele adevarului. Prin aceasta El este exemplul nostru.

In repetate randuri ea ne-a indemnat sa fim asemenea lui Isus in slujire. A fi un crestin care din dragoste lucreaza pentru altii, arata ea, inseamna a lucra cu acea "responsabilitate individuala" ce "nu poate fi pusa in practica prin intermediul altuia" (MH 147). Prea multi crestini, adauga ea, nu reusesc sa devina implicati in impartasirea iubirii lui Dumnezeu. In schimb, ei lasa lucrarea prezenta de marturie [p. 126] si de ajutare a altora pe seama organizatiilor si a profesionistilor.

Nu este un simplu accident faptul ca in lucrarea Education, inceputul si sfarsitul ei contin o discutie cu privire lucrarea pentru altii. Mai degraba se poate spune ca vietile devotate slujirii, si nu vietile centrate pe sine, au trecut din imparatia lui Satana in cea a lui Hristos. De aceea, Ellen White scrie despre aceia care vor intra in final in imparatia cerurilor ca ei nu-si puteau gasi o "bucurie mai mare" decat in slujire, pe vremea cand erau pe pamant, iar "marea lor bucurie" de pe pamant va fi pusa din nou la lucru acolo, prin servirea altora, prin a fi asemenea lui Isus (Ed 309).

Doamna White leaga discutia referitoare la perfectiunea crestina de manifestarea in viata cotidiana a unui caracter la fel de iubitor ca cel al lui Dumnezeu. In lucrarea Christ's Object Lessons ea consemneaza faptul ca "Domnul Hristos asteapta acum cu o dorinta nespusa sa se manifeste pe Sine in biserica Sa. Atunci cand caracterul Domnului Hristos va fi perfect reprodus in oamenii Sai, El va veni sa-i revendice ca fiind ai Sai" (COL 69).

Foarte multi oameni au citit aceasta afirmatie fara a mai citi cu atentie contextul in care aceasta apare. De aceea, ei i-au conferit acestui pasaj intelesuri ce nu-i pot fi atribuite. Cele doua pagini de mai inainte arata cu claritate intentia autoarei. Ea afirma foarte lamurit faptul ca Domnul Hristos cauta sa se reproduca pe Sine in inimile altora, si ca cei care L-au acceptat vor abandona modul de viata centrat pe sine, caracteristic imparatiei lui Satana. In schimb, ei vor sluji altora, le vor spune altora despre bunatatea lui Dumnezeu si vor face binele. Ei vor deveni tot mai mult asemenea Domnului Hristos pentru ca au primit "Duhul Domnului Hristos�Duhul iubirii neegoiste si al lucrarii in favoarea altora." De aceea, ea spune cititorilor sai urmatoarele: "iubirea voastra [va] fi facuta perfecta. Voi veti reflecta, tot mai mult si mai mult, asemanarea cu Domnul Hristos prin tot ceea ce este pur, nobil si demn de a fi iubit" (COL 67, 68). Iar a reproduce caracterul perfect al Domnului Hristos presupune a-L lasa sa-Si traiasca in vietile nostre, in fiecare zi, viata Lui plina de iubire.

Acestea fiind spuse, am incheiat turul complet al temelor de sinteza abordate in scrierile sale de Ellen White. Am inceput discutia cu iubirea lui Dumnezeu si confruntarea pe care a trebuit sa o indure aceasta iubire in marea controversa. Vom incheia cu acest gand: "faptul ca ultimele raze ale luminii harului, faptul ca ultimul mesaj al milei va fi dat lumii, este o dezvaluire a caracterului Sau plin [pag. 127] de iubire. Copiii lui Dumnezeu trebuie sa manifeste slava Lui. In propriile lor vieti si caractere ei trebuie sa descopere harul dat lor de Dumnezeu" (COL 415, 416). Ei vor fi o demonstratie a iubirii lui Dumnezeu si a harului Sau care le transforma atat caracterul cat si faptele.

Marea controversa, iubirea lui Dumnezeu si orice alta tema abordata in scrierile ei de Ellen White nu sunt subiecte de discutie abstracte. Departe de a fi asa ceva, ele afecteaza viata noastra zilnica. Fiecare din noi trebuie sa alegem sa traim in lumea reala acceptand sa traim fie dupa principiile lui Dumnezeu, fie dupa cele ale lui Satana. Dumnezeu ne-a pus la dispozitie scrierile lui Ellen White pentru a ne indruma in aceste alegeri zilnice. Scopul lor este acela de a ne ajuta sa luam pe pamant decizii care vor avea consecinte eterne.

LAUDATI PE DOMNUL PENTRU BINECUVANTARILE LUI!

Abrevieri folosite pentru referintele la scrierile lui Ellen G. White

Materiale

1888 Materials = The Ellen G. White 1888 Materials, 4 volume, paginare consecutiva
CM = Colporteur Ministry
COL = Christ's Object Lessons (Parabolele Domnului Hristos � ed. rom.)
DA = The Desire of Ages (Tragedia Veacurilor - ed. rom.)
Ed = Education
Ev = Evangelism
EW = Early Writings
GC = The Great Controversy
GW = Gospel Workers
LS = Life Sketches of Ellen G. White
MH = The Ministry of Healing
MS = Manuscris, nu citeaza surse publicate
RH = The Review and Herald
SC = Steps to Christ (Calea catre Hristos � ed. rom.)
SR = The Story of Redemption (Istoria mantuirii � ed. rom.)
1SM = Selected Messages, cartea 1
1T, 5T, etc. = Testimonies for the Church (Marturii pentru comunitate � ed. rom.), noua volume.

Rezumatul temelor majore ale scrierilor lui Ellen G. White


Urmatoarele sapte teme, insa care nu sunt singurele ce pot fi alese, sunt cu siguranta printre cele mai fundamentale si mai proeminente din lucrarile ei.

  • Iubirea lui Dumnezeu
  • Marea lupta dintre Hristos si Satana
  • Isus Hristos, sacrificiul Sau, mijlocirea cereasca si mantuirea Sa
  • Raspunsul credinciosului�iubirea fata de Dumnezeu si fata de aproape
  • Tema centrala a Cuvantului lui Dumnezeu
  • Mesajul celui de-al treilea inger si misiunea adventista de ziua a saptea
  • A doua venire a lui Hristos
Iubirea lui Dumnezeu

Probabil ca cea mai centrala si mai cuprinzatoare tema a scrierilor lui Ellen White este iubirea lui Dumnezeu. Fraza: "Dumnezeu este dragoste" furnizeaza inceputul si sfarsitul cuvintelor din cele cinci volume care trateaza Conflictul Veacurilor si care cuprind mai mult de 3 500 pagini. Este tema care uneste si creeaza contextul tuturor temelor din scrierile ei. "O astfel de dragoste nu are seaman," scria ea in primul capitol al cartii ei clasice Steps to Christ (Calea catre Hristos). "Fara seaman este dragostea lui Dumnezeu pentru lume care nu-l iubeste! Acest gand are puterea de a subjuga sufletului si de aduce mintea sub stapanirea vointei lui Dumnezeu. Cu cat studiem mai mult caracterul divin in lumina crucii, cu atat mai mult vedem mila, tandretea si iertarea, unita cu echitatea si dreptatea, putand sa discernem cu atat mai clar dovezile de dragoste infinita si de tandrete duioasa, care intrec simpatia plina de mila a mamei pentru bebelusul ei" (Steps to Christ, pag. 15).
 
Marea lupta dintre Hristos si Satana


O alta tema cuprinzatoare a scrierilor lui Ellen White este cea a marii controverse, sau a marii lupte, dintre Hristos si Satana. Ellen White accentueaza in mod repetat faputul ca punctul central a marii controverse este scopul lui Satana de a induce o intelegere gresita a caracterului plin de iubire a lui Dumnezeu�de a infatisa legea iubirii ca pe o lege arbitrara a egoismului. Demonstratia lui Dumnezeu cu privire la iubirea Sa de-a lungul conflictului cu Satana formeaza tema de baza a celor cinci volume a seriei de lucrari Conflict of the Ages [titlul seriei ed. lb. rom.: Marea Lupta n.t.]. Cea mai remarcabila demonstratie a iubirii lui Dumnezeu a fost trimiterea Fiului Sau, Isus Hristos, care a venit nu doar ca sa moara pentru familia umana, ci si sa infatiseze caracterul plin de iubire a lui Dumnezeu in fata acuzatiilor lui Satana.

Isus Hristos, sacrificiul Sau, mijlocirea Sa cereasca si mantuirea Sa

Viata lui Isus, moartea Sa pe cruce, slujba din sanctuarul ceresc, care pune in practica meritele conferite de moartea Sa, alaturi de acceptarea prin credinta, de catre credincios, a lucrarii lui Hristos, sunt teme care formeaza marele manunchi tematic ce se afla in centrul modului de intelegere a crestinismului de catre Ellen White. Pentru Ellen White, Isus nu a fost doar un prieten bun la vreme de nevoie; El a fost Mantuitorul care a murit pe curce pentru fiecare persoana. Credinta in mantuirea oferita de Hristos (sau neprihanirea prin credinta) este invatatura care razbate din scrierile lui Ellen White. Ea a inaltat "credinta in puterea lui Hristos de a ne mantui in mod amplu, deplin si complet" (The Ellen G. White 1888 Materials, pag. 217). "Sacrificiul lui Hristos ca ispasire pentru pacat este marele adevar in jurul caruia sunt inmanunchiate celelalte adevaruri. Pentru a intelege si a aprecia corect, fiecare adevar din Cuvantul lui Dumnezeu, incepand cu cartea Genezei si pana la Apocalipsa, trebuie sa fie studiat in lumina care straluceste de pe crucea Calvarului. Prezint inaintea voastra maretul si impresionantul monument de mila si de reabilitare, de mantuire si rascumparare�Fiul lui Dumnezeu inaltat pe cruce" (Gospel Workers, pag. 315.)

Raspunsul credinciosului � dragostea fata de Dumnezeu si fata de aproape

Ellen White a vazut crestinismul ca pe ceva care implica fiecare aspect al vietii personale de zi cu zi. Miezul crestinismului practic este prezentarea caracterului lui Isus (iubirea care se jertfeste) si nu vietuirea in conformitate cu principiile imparatiei lui Satana (satisfacerea de sine). Aceasta presupune nu doar a se adopta un stil de viata caracterizat prin renuntarea la obiceiurile vatamatoare si distructive, ci si asumarea caracteristicilor pozitive din caracterul lui Hristos in slujirea lui Dumnezeu si a altora. "Nimeni nu poate sa iubeasca pe Dumnezeu si sa nu-i iubeasca copiii..." scria ea. "Hristos lucreaza cu putere in sufletul statornic, exercitand o putere transformatoare, iar aspectele exterioare dau marturie despre pacea si bucuria care domneste in interior" (Selected Messages, cartea 1, pag. 337).

Pozitia centrala a Cuvantului lui Dumnezeu

Paralel cu accentul pus pe Hristos, care este Cuvantul cel Viu a lui Dumnezeu, interesul ei s-a concentrat asupra Cuvantului scris a lui Dumnezeu�Scripturile. In prima ei carte (1851) ea a scris: "Iti recomand, draga cititorule, Cuvantul lui Dumnezeu ca regula de credinta si practica" (Early Writings, pag. 78). Ellen White a inaltat Biblia de-a lungul intregii sale slujiri si a declarat-o vointa revelata a lui Dumnezeu, furnizorul cunostiintei ce conduce la legatura mantuitoare cu Isus. "In Cuvantul Sau," declara ea, "Dumnezeu a incredintat oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuie sa fie acceptate ca norma autoritara si ca descoperirea infailibila a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, descoperitoarele doctrinelor si testul experientei" (The Great Controversy, pag. vii). Ellen White a considerat ca atributia sa este aceea de a indruma pe oameni la Biblie, ca ea este "un luminator mai mic care conduce barbatii si femeile la luminatorul mai mare" (Colporteur Ministry, pag. 125). Ea a  crezut ca studiul personal al Bibliei este extrem de important pentru orice crestin si ca acest studiu este in mod special important in zilele atat de apropriate de incheierea istoriei pamantului.

Mesajul celui de-al treilea inger si misiunea adventistilor de ziua a saptea

Ellen White considera Apocalipsa 14:6-12, pasajul care descrie mesajul celor trei ingeri, ca fiind exact inima identitatii adventismului de ziua a saptea. Mesajul ingerului al treilea (impreuna cu mesajele primilor doi ingeri) nu numai ca trebuie sa fie globale ci trebuie sa anunte si sa testeze fiintele umane�creand astfel "un popor distinct si separat de restul lumii, ce refuza sa se inchine fiarei si icoanei ei si care poarta semnul lui Dumnezeu, prin tinerea sfantului Sau Sabat�ziua a saptea" (Evangelism, pag. 233). Pentru Ellen White, mesajul celui de-al treilea inger combina legea si Evanghelia�cele zece porunci ale lui Dumnezeu cu credinta in Isus (Apoc. 14:12). Nu doar aici a scris Ellen White, in mod cuprinzator, despre lege, Sabat, neprihanirea prin credinta, marea lupta si alte subiecte legate direct de mesajul ingerului al treilea, ci si in multele ei sfaturi referitoare la educatie, sanatate, publicatii si lucrarea evanghelistica.

A doua venire a lui Hristos

Realitatea apropiatei reveniri a lui Hristos, a dominat viata lui Ellen White si practic a format cariera ei de scriitoare. Revenirea lui Hristos este vazuta ca fiind punctul culminant al mantuirii, semnalizand inceputul sfarsitului marii controverse dintre bine si rau, fiind o suprema expresie a iubirii lui Dumnezeu, aratand catre mesajul celor trei ingeri, fiind o incurajare pentru vietuirea crestina si cerand urgentarea predicarii mesajului Evangheliei catre intreaga lume in cat mai scurt timp.

[Condensat si adaptat dupa lucrarea Meeting Ellen White, de George R. Knight, paginile 109-127. Lucrare disponibila la Centrele adventiste de carte: 1-800-765-6955 sau la Review and Herald Publishing Association, 55 W. Oak Ridge Drive, Hagerstown, MD 21740 U.S.A.]

 

Cum intelege Biserica Adventista de Ziua a Saptea autoritatea lui Ellen G. White

 
Prima parte. Extras din periodicul The Adventist Review, 23 decembrie 1982.
 
Inspiratia si autoritatea scrierilor lui Ellen G. White, asa cum expune acest subiect Institutul de Cercetari Biblice al Conferintei Generale al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea
 
O declaratie cu privire la modul de intelegere din prezent

Ca raspuns la o solicitare, s-a inceput pregatirea, de catre un comitet al Conferintei Generale constituit ad hoc, a unei declaratii cu privire la relatia dintre scrierile lui Ellen G. White si Biblie. Declaratia a fost publicata in data de 15 iulie [1982] in periodicul Adventist Review si in luna august [1982] sub forma de articol in publicatia Ministry avand totodata si o invitatie adresata cititorilor de a raspunde la acest articol. Sugestiile primite de la cititori si de la diferite grupuri au condus la definitivarea formei acestei declaratii asa cum apare ea acum. Desi nu este o declaratie care a fost votata, noi credem ca foarte larga participare la dezvoltarea ei a facut din aceasta o veritabila reflectare a punctului de vedere al bisericii cu privire la subiectul in cauza.�Institutul de Cercetari Biblice.

In Declaratia Punctelor Fundamentale de Credinta votata de Conferinta Generala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Dallas in luna aprilie a anului 1980, Preambulul afirma: "Adventistii de ziua a saptea accepta numai Biblia ca fiind singurul lor crez si au puncte fundamentale de credinta ce reflecta invatatura Sfintelor Scripturi." Paragraful unu reflecta intelegerea bisericii cu privire la inspiratia si autoritatea Scripturilor, iar paragraful saptesprezece reflecta modul de intelgere al bisericii cu privire la scrierile lui Ellen White in relatie cu Scripturile. In aceste paragrafe se pot citi urmatoarele:

1. Sfintele Scripturi

Sfintele Scripturi, Vechiul si Noul Testament, sunt Cuvantul scris a lui Dumnezeu, dat barbatilor sfinti a lui Dumnezeu prin inspiratie divina, ei vorbind si scriind dupa cum au fost indemnati de Duhul Sfant. In acest Cuvant, Dumnezeu a transmis oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi sunt descoperirea infailibila a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, testul experientei, sursa autoritara de revelatie a doctrinelor si consemnarea demna de incredere a actiunilor lui Dumnezeu de-a lungul istoriei. Aceasta este sustinuta pe baza urmatoarelor texte biblice: 2 Petru 1:20,21; 2 Timotei 3:16,17; Psalmul 119:105; Proverbe 30:5,6; Isaia 8:20; Ioan 17:17; 1 Tesaloniceni 2:13; Evrei 4:12.

17. Darul profetiei

Unul din darurile Duhului Sfant este profetia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii ramasitei si s-a manifestat in lucrarea lui Ellen G. White. In calitate de mesager al Domnului, scrierile ei sunt o sursa continua si o autoritate in ceea ce priveste adevarul, oferind bisericii mangaiere, calauzire, instruire si corectie. Ele subliniaza cu claritate faptul ce Biblia este standardul prin care trebuie testate toate invataturile si experienta. Aceasta este sustinuta pe baza urmatoarelor texte biblice: Ioel 2:28,29; Fapte 2:14-21; Evrei 1:1-3; Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 19:10.

Urmatoarele afirmari si negari se refera la intrebarile care au aparut in legatura inspiratia si autoritatea scrierilor lui Ellen White si a relatiei acestor scrieri cu Biblia. Aceste clarificari trebuie luate ca un intreg. Ele incearca sa exprime modul prezent de intelegere al adventistilor de ziua a saptea. Ele nu trebuie interpretate ca un inlocuitor sau ca o parte a celor doua declaratii doctrinare citate mai sus.

AFIRMATII

1.     Credem ca Scriptura este cuvantul revelat a lui Dumnezeu si este inspirata de Duhul Sfant.

2.     Credem ca acest canon al Scripturii se compune numai din cele saizeci si sase de carti ale Vechiului si Noului Testament.

3.     Credem ca Scripturile sunt fundamentul credintei si autoritatea finala in chestiuni de doctrina si de practica.

4.     Credem ca Scriptura este Cuvantul lui Dumnezeu in limbaj uman.

5.     Credem ca Scriptura invata faptul ca darul profetiei se va manifesta in biserica crestina si dupa perioada Noului Testament.

6.     Credem ca lucrarea si scrierile lui Ellen White au fost o manifestare a darului profetiei.

7.     Credem ca Ellen White a fost inspirata de Duhul Sfant si ca scrierile ei, ca produs al inspiratiei, sunt aplicabile si sunt o autoritate, in special pentru adventistii de ziua a saptea.

8.     Credem ca scopul scrierilor lui Ellen White este calauzirea in intelegerea Scripturilor si calauzirea in aplicarea acestor invataturi, ele avand indemnuri profetice pentru trairea unei vieti spirituale si morale.

9.     Credem ca acceptarea darului profetic al lui Ellen White este importanta pentru cresterea si unitatea Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.

10. Credem ca folosirea de catre Ellen White a surselor literare si folosirea de asistenti isi gaseste corespondent in unele scrieri ale Bibliei.

NEGATII

1.     Nu credem ca gradul de inspiratie sau calitatea inspiratiei acestor scrieri este diferita de cea a Scripturii.

2.     Nu credem ca scrierile lui Ellen White sunt un adaos la canonul Sfintei Scripturi.

3.     Nu credem ca scrierile lui Ellen White este fundamentul sau autoritatea finala a credintei crestine asa cum este Scriptura.

4.     Nu credem ca scrierile lui Ellen White ar putea fi folosite ca baza pentru doctrine.

5.     Nu credem ca studiul scrierilor lui Ellen White poate fi intrebuintat pentru a inlocui studiul Scripturii.

6.     Nu credem ca Scriptura poate fi inteleasa numai prin intermediul scrierilor lui Ellen White.

7.     Nu credem ca scrierile lui Ellen White epuizeaza intelesul Scripturii.

8.     Nu credem ca scrierile lui Ellen White sunt esentiale pentru proclamarea adevarurilor Scripturii in societate.

9.     Nu credem ca scrierile lui Ellen White sunt doar produsul pietatii crestine.

10. Nu credem ca folosirea de catre Ellen White a surselor literare sau folosirea asistentilor neaga inspiratia scrierilor ei.

Prin urmare, concluzionam faptul ca o intelegere corecta a inspiratiei si autoritatii scrierilor lui Ellen White va evita doua extreme: (1) perceperea acestor scrieri ca fiind la un nivel identic cu cel al Scripturii, sau (2) considerarea acestor scrieri drept literatura crestina obisnuita.

Partea a doua: Darul profetiei
[Extras din lucrarea Seventh-day Adventists Believe . . . : A Biblical Exposition of 27 Fundamental Doctrines (Washington, D.C.: Asociatia Pastorala, Conferinta Generala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, 1988), pag. 227, 228.]


Spiritul profetiei si Bibila. Scrierile lui Ellen White nu sunt un inlocuitor al Bibliei si in nici un caz ele nu se pot plasa pe acelasi nivel. Sfintele Scripturi sunt unicul si singurul standard prin care scrierile ei si ale altora trebuie judecate si din care trebuie sa-si ia subiectele.

1.  Biblia este standardul suprem.
Adventistii de ziua a saptea sustin in totalitate principiul reformatiunii sola scriptura. Biblia este propriul ei interpret si doar Biblia este baza tuturor doctrinelor. Fondatorii bisericii au dezvoltat punctele fundamentale de credinta prin studiul Biblie; ei nu au primit doctrinele prin intermediul viziunilor lui Ellen White. In perioada dezvoltarii de catre acestia a doctrinelor, rolul ei major a fost acela de a le ghida intelegerea Bibliei si de a le confirma concluziile la care ajungeau in urma studiului Bibliei.[1]

Ellen White insasi a crezut si predicat faptul ca Biblia este norma finala pentru biserica. In prima ei carte, care a fost publicata in 1851, ea spunea: "Iti  recomand, draga cititorule, Cuvantul lui Dumnezeu ca regula a credintei si a practicii tale. Prin acest Cuvant vom fi judecati."[2] Ea nu si-a schimbat niciodata acest punct de vedere. Dupa mai multi ani ea a scris: "In Cuvantul Sau, Dumnezeu a transmis oamenilor cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi trebuie acceptate ca o revelatie infailibila si plina de autoritate a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, relevatorul doctrinelor si testul experientei."[3] In 1909, cu ocazia ultimului ei discurs, in timpul sesiunii generale a bisericii, ea a deschis Biblia, a aratat-o adunarii si a spus: "Frati si surori, va recomand aceasta carte."[4]

Raspunzand celor care credeau si considerau ca scrierile ei sunt un adaos la Biblie, ea a scris: "Am luat pretioasa Biblie si am inconjurat-o cu diferite Marturii catre Biserica [Testimonies for the Church�in original�n.t.] ce au fost date pentru poporul lui Dumnezeu. . . . Nu sunteti familiarizati cu Scripturile. Daca ati fi facut din Cuvantul lui Dumnezeu studiul vostru de capatai, avand dorinta de a implini standardul biblic si de a obtine perfectiunea crestina, nu ati mai fi avut nevoie de Marturii. Pentru ca ati neglijat sa va familiarizati cu Cartea inspirata de Dumnezeu, El a gasit cu cale sa ajunga la voi prin marturi simple si directe, care sa va atraga atentia la cuvintele inspirate pe care ati neglijat sa le ascultati si prin care va indeamna sa va aduceti vietile in armonie cu acele inaltele si pure invataturi."[5]

2. Un ghid pentru Biblie. Ea si-a vazut propria lucrare [p. 228] ca pe ceva care conduce pe oameni inapoi la Biblie. "Este acordata putina atentie Bibliei," a spus ea, drept pentru care "Domnul a dat o lumina mai mica care sa-i conduca pe oameni la lumina mai mare."[6] "Cuvantul lui Dumnezeu," a scris ea, "este suficient pentru a ilumina si cea mai innourata minte si poate fi inteles de toti cei care au o oarece dorinta de a-l intelege. Dar in ciuda acestei stari de lucruri, unii dintre aceia care si-au facut o profesiune de credinta din studiul Cuvantului lui Dumnezeu, se gasesc in directa opozitie cu invataturile lui clare. Astfel, pentru a nu mai lasa oamenilor nici o scuza, Dumnezeu a oferit marturii clare si la obiect, care sa-i aduca inapoi la Cuvantul pe care au neglijat sa-l urmeze."[7]

3. Un ghid pentru intelegerea Bibliei. Ellen White isi considera propriile scrieri drept un ghid pentru o intelegere mai clara a Bibliei. "Nu este adus un adevar suplimentar; insa Dumnezeu a simplificat prin Marturii marile adevaruri deja date si a gasit cu cale sa le puna inaintea oamenilor spre a le impresiona mintea cu ele, pentru ca nimeni sa nu mai aiba nici o scuza." "Marturiile scrise nu ofera o lumina noua, ci sunt date pentru a impresiona cu putere inima cu adevarurile deja revelate."[8]

4. Un ghid pentru aplicarea principiilor biblice.
Multe din scrierile ei aplica sfaturile biblice in viata de zi cu zi. Ellen White spunea ca i s-a "poruncit sa expun[a] principiile generale, in vorbire si in scris si in acelasi timp sa specific[e] pericolele, erorile si pacatele unora, pentru ca toti sa poata fi avertizati, mustrati si sfatuiti."[9] Hristos a promis bisericii o astfel de calauzire profetica. Asa cum remarca si Ellen White: "Faptul ca Dumnezeu a revelat vointa Sa oamenilor prin Cuvantul Sau, nu a facut sa fie inutila continua prezenta si calauzire a Duhului Sfant. Dimpotriva, Duhul a fost promis de Mantuitorul nostru, pentru a deschide ucenicilor Sai intelegerea Cuvantului, pentru a-i ilumina si pentru a-I aplica invataturile."[10]

Provocarea adresata credinciosului. Revelatia profetica conform careia in ultimile zile ale istoriei pamantului "marturia lui Isus" se va manifesta prin "spiritul profetiei", provoaca pe oricine sa evite abordarea unei atitudini de indiferenta si de necredinta, si mai provoaca la a "testa totul " si a "lua ce este bun." Exista insa mult de luat�sau de abandonat�depinde numai daca practicam acea investigatie mandatata de Biblie. Iosafat a spus: "Credeti in Domnul Dumnezeul vostru si veti fi scapati; credeti in proorocii Sai si veti prospera" (2 Cron. 20:20). Cuvintele sale sunt la fel de adevarate si astazi.

 
Referinte


[1] Jemison, A Prophet Among You, pag. 208-210; Froom, Movement of Destiny (Washington, D.C.: Review and Herald, 1971), pag. 91-132; Damsteegt, Foundations of the Seventh-day Adventist Message and Mission, pag. 103-293.

[2] White, Early Writings, pag. 78.

[3] White, The Great Controversy, pag. vii.

[4] William A. Spicer, The Spirit of Prophecy in the Advent Movement (Washington, D.C.: publicatia periodica Review and Herald, 1937), pag. 30.

[5] White, Testimonies, vol. 5, pag. 664,665.

[6] White, "An Open Letter," Review and Herald,. 20 ianuarie 1903, pag. 15, repubilcata in (White), Colporteur Ministry (Mountain View, Calif.: Pacific Press, 1953), pag. 125.

[7] White, Testimonies, vol. 5, pag. 663.

[8] Ibid., pag. 665.

[9] Ibid., pag. 660.

[10] White, The Great Controversy, pag. vii.

Ellen G. White Estate Homepage
Articole selectionate referitoare la inspiratia, viata si lucrarea lui Ellen G. White