Intrebari si Raspunsuri

Cum trebuie sa reactionam atunci cand Biserica noastra este numita “secta”?

Biserica noastră poate fi numită “sectă” din ignoranţă sau răutate. Din ignoranţă, deoarece oamenii ne pot confunda cu alte grupuri religioase, cu unii extremişti sau cu concepţii incorecte referitoare la credinţa noastră. Există câteva grupuri care folosesc numele “adventist de ziua a şaptea” în mod ilegal. Prin comportamentul lor provocator, ei pot atrage mai multă atenţie decât o face chiar Biserica. Ele se folosesc de numele nostru. Un grup dizident poate publica pagini întregi de materiale irelevante sau distorsionate într-un ziar naţional împotriva Papei, apoi să folosească numele “adventist de ziua a şaptea” la sfârşitul articolului ca semnătură. Cine observă că nu este Biserica noastră? Acest gen de activitate clandestină întăreşte prejudecăţile faţă de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Mulţi cititori îşi vor aminti numele, “adventist de ziua a şaptea” – atâta tot. Aceasta ar putea fi suficient ca să fim catalogaţi drept “sectă” de către unii.

Noi putem fi numiţi “sectă” din răutate sau potrivit unei strategii. Biserica noastră este o biserică care creşte în multe zone ale lumii. Noi evanghelizăm, construim şi administrăm spitale, şcoli şi chiar universităţi. Avem o agenţie bine cunoscută, ADRA, care ajută pe cei săraci din ţările în curs de dezvoltare, ceea ce poate crea gelozie, opoziţie sau ostilitate. Catalogarea noastră drept “sectă” constituie o metodă de a ne marginaliza. Ce să facem în această situaţie?

Mai întâi, ce este o “sectă”? Cine are definiţia corectă? Cine are autoritatea să numească alte biserici “secte”? Primii creştini erau consideraţi membri ai sectei lui Hristos. Apostolul Pavel spunea că este membru al partidei fariseilor, “cei separaţi”. Fiecare nou grup care se separă de alt grup poate fi catalogat drept “sectă” din punct de vedere sociologic. Primii protestanţi erau o sectă desprinsă din catolici şi aşa mai departe. Majoritatea organizaţiilor religioase sunt secte desprinse din alte religii şi, la rândul lor, au sectele lor. Cuvântul în sine nu este negativ, ci exprimă o realitate sociologică. Cu toate acestea, astăzi cuvântul “sectă” este folosit într-un sens peiorativ. În Europa, unele state au publicat liste ale “sectelor potenţial periculoase”. Practic, toate sectele riscă să fie condamnate ca fiind “potenţial periculoase”. În limbajul popular cuvântul “sectă” este asociat cu “izolare, guru, spălarea creierului, molestarea copiilor, sinucidere, bani, crimă…”

În al doilea rând, noi trebuie să evităm să acţionăm ca o sectă prin manifestarea unei mentalităţi sectare, adică prin adoptarea unei concepţii exclusiviste cu privire la noi, ca fiind mai buni şi mai sfinţi decât alte grupuri, separându-ne de alţi oameni şi distanţându-ne de societate şi problemele sale.

Grupurile pot cataloga o biserică sau un grup drept “sectă”, aceasta fiind practica curentă, în mulţi ţări, prin care este supusă discriminării şi negată libertatea religioasă a grupului şi chiar existenţa sa. Dacă sectele sunt potenţial periculoase, ţara consideră că trebuie să se apere de ele. Trebuie adoptate legi. Drepturile omului nu se aplică acestor oameni periculoşi. Se deschide uşa persecuţiei.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Urmaresc adventistii idealuri nerealizabile in loc sa imbunatateasca lumea in care traim?

Uneori adventiştii de ziua a şaptea sunt acuzaţi de activişti socio-politici că promovează ideea de genul “răsplată în cer cândva” şi nu fac nimic pentru a îmbunătăţi lumea din jurul lor. Această acuzaţie este atât neadevărată, cât şi nedreaptă. Adventiştii nu trăiesc într-un viitor utopic; ei nu sunt interesaţi doar de lumea viitoare. De fapt, credinţa lor în Împărăţia lui Dumnezeu care are să vină le cere să fie martori ai acelei noi lumi prin pregătirea chiar acum a unei omeniri noi.

Confruntaţi cu multe probleme grave ale societăţii, adventiştii nu pot – şi în general nu sunt – indiferenţi faţă de situaţia socială şi strigătul oamenilor aflaţi în nevoie. Pionierii noştri s-au opus sclaviei şi exploatării degradante a femeilor, precum şi tratamentului îngrozitor al multor copii. Adventiştii s-au luptat cu nenorocirea pe care o reprezintă alcoolismul (ce a făcut Consiliul Mondial al Bisericilor în acest domeniu?) şi s-a opus industriei obscene a tutunului şi “uciderii” de către aceasta în fiecare an a sute de mii de oameni, majoritatea lor fiind “prinşi” atunci când erau încă tineri şi nechibzuiţi.

Adventiştii administrează cel mai mare sistem educaţional protestant la nivel mondial, care include aproximativ un milion de studenţi înscrişi în şase mii de şcoli. Sistemul medical adventist înconjoară globul pământesc şi ajută milioane de oameni în fiecare an. Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare şi Refacere (ADRA) implementează proiecte în valoare de zeci de milioane de dolari în fiecare an în aproximativ 120 de ţări (în 1998 ajutorul total s-a ridicat la 136 milioane de dolari). Toate acestea sunt “răsplată pe pământ” şi în gura a multor oameni înfometaţi, nu nectar sau ambrozie pe norii cerului!

Adventiştii de ziua a şaptea cred în distincţia dintre activitatea socio-politică individuală a cetăţenilor creştini şi implicarea politică la nivel de biserică, ca organizaţie. Biserica are datoria de a se ocupa de principiile morale şi de a da o direcţie biblică, nu de a pleda pentru directive politice.

Deşi adventismul îşi propune să semene seminţe care în mod inevitabil vor avea consecinţe sociale şi politice, Biserica nu doreşte să se amestece în luptele politice partinice. Recunoaştem că nu întotdeauna va fi uşor de făcut distincţia dintre acestea, deosebirile uneori nefiind evidente; cu toate acestea, Biserica trebuie să urmărească idealul şi să “umble din loc în loc făcând bine” (Fapte 10:38).

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Trebuie ca adventistii sa fie mai activi si pro-activi?

Da! În unele locuri, noi urmăm o strategie pasivă de supravieţuire, la fel ca multe alte minorităţi. În mod tradiţional, noi nu ne-am aşteptat ca să căpătăm sprijinul “lumii”. Nu ne place să luptăm pe linia frontului. Motto-ul unor adventişti ar putea fi: “Ca să fii fericit, trăieşte ascuns!” Având o astfel de abordare, am pierdut multe ocazii ca publicul să afle cine suntem şi să ne prezentăm valorile. Desigur, noi trebuie să urmăm metoda creştină a regulii de aur. Dar, de asemenea, se pare că uneori suntem intimidaţi de contactul cu autorităţile. Faptul că eşti adventist, sau chiar un lider adventist, nu te face în mod necesar să fii o persoană curajoasă sau un lider curajos!

Trebuie să învăţăm să ne apărăm valorile şi drepturile în faţa oamenilor. Trebuie, întotdeauna, să fim gata să promovăm aceste valori şi să-i apărăm pe cei care sunt victime ale intoleranţei. Pro-activi, da, dar nu agresivi; acceptaţi răul, nu, dar “biruiţi răul prin bine”, da. “Întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Romani 12:18). Pentru a avea pace trebuie de asemenea ca drepturile tale să fie respectate, după cum şi tu respecţi aceleaşi drepturi ale altora.


 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Este posibil să obtinem legislatie favorabila special pentru adventisti?

Da, nu numai că este posibil, dar deja s-a întâmplat într-o serie de ţări. În Italia, Polonia, Spania, Peru şi Columbia, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea se bucură de recunoaştere oficială şi dreptul de a păzi Sabatul zilei a şaptea este apărat prin lege. În Polonia, Italia şi Columbia, guvernul şi parlamentul au votat o lege special pentru adventişti. Avem de asemenea legi utile, fără precedent, în Brazilia, Venezuela, Argentina şi alte ţări. Toate aceste ţări sunt, în marea lor majoritate, romano-catolice. Acest lucru este interesant! În plus, nu trebuie să uităm că pot fi adoptate legi care susţin libertatea religioasă şi alte drepturi în general, care nu se referă în mod special la adventişti, dar care sunt favorabile adventiştilor datorită aplicabilităţii lor generale.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Afirmatii atribuite in mod eronat lui Ellen G. White

 

Pagina actualizata dupa lucrarea Comprehensive Index to the Writings of Ellen G. White, vol. 3, pag. 3189-3192

Afirmatiile persoanelor cunoscute de catre toata lumea sunt adesea distorsionate si in mod frecvent le sunt atribuite afirmatiie altora. Chiar de la inceputul lucrarii lui Ellen G. White au existat afirmatii atribuite ei in mod eronat sau chiar materiale mutilate din neatentie ori in mod deliberat. Un astfel de caz este descris in Testimonies to Ministers, pagina 57. Noi nu putem recunoaste ca fiind autentice decat acele materiale produse de Ellen G. White, ce ne-au parvenit din sursele publicate sau nepublicate care sunt cunoscute ca fiind autentice.

Urmeaza aici o listare a celor mai frecvente cercetari pentru care a fost solicitata Fundatia Ellen G. White. Acestea sunt grupate in functie de cinci dintre cele mai frecvente tipuri.

1. Afirmatii care depind in intregime de memorie

Chiar si memoria celor mai capabili oameni este indoielnica si prin urmare informatiile de mai jos, referitoare la declaratii ce sunt atribuite lui Ellen G. White, s-ar putea sa va fie de folos:

Masa de Sabat servita pe o alta planeta. Raportul, care are la baza amintirile unei persoane, conform careia Ellen G. White ar fi asistat la o conversatie desfasurata in timpul mesei de pranz a unor locuitori din alte lumi ce recoltasera fructe in semn de ospitalitate pentru sfintii transformati si aflati in drumul catre ceruri, nu are nici un suport. Pretentia ca aceste cuvintele au fost consemnate cuvant cu cuvant este, de asemenea, fara fundament. Ellen G. White face numai o simpla afirmatie in Early Writings, pagina 16, conform careia: "Noi am calatorit sapte zile pana la marea de cristal."  Ellen G. White nu mentioneaza nici un Sabat petrecut in timpul acestei calatorii.

Autoritatea lucrarii Thoughts on Daniel and the Revelation. Raportul unui pastor pionier care sustinea ca Ellen G. White declarase in prezenta sa ca ea a vazut un inger stand alaturi de fratele Uriah Smith, inspirandu-l in timp ce scria Thoughts on Daniel and the Revelation [Ganduri despre Daniel si Apocalipsa], este in modul cel mai serios corectata de faptele istorice. Este exact contrariul afirmatiilor autentice ale lui Ellen G. White, care nu considera lucrarea lui Smith in categoria celor "inspirate." Cu toate acestea, doamna White pretuia mult acest volum si-l recomanda cu caldura. Vezi Colporteur Ministry, pagina 123.

Identitatea lui Melhisedec. Dupa cum isi aminteste un barbat, doamna White ar fi identificat pe Melhisedec cu Duhul Sfant. Nu exista nici un suport in scrierile ei pentru aceasta invatatura, iar afirmatia citata din memorie este negata de altii care au fost prezenti atunci cand se presupune ca Ellen G. White a facut aceasta afirmatie. Ea nu l-a identificat in nici un fel pe Melhisedec. Vezi afirmatia lui Ellen G. White in lucrarea Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 1, pag. 1093, in care ea afirma ca Melhisedec nu este Hristos.

Ascunzatori in munti pentru vremea stramtorarilor. Afirmatia conform careia Ellen G. White ar fi numit anumite locuri din munti pentru ascunzatori ce pot fi folosite in timpul stramtorarii nu are nici un suport in vreo scriere cunoscuta de-a ei, publicata sau nepublicata.

Lucrarea sa se incheie prima data in Sud. Ellen White ar fi spus, conform unei marturii, ca lucrarea bisericii trebuie sa se incheie prima data in partea de sud a Statelor Unite. Daca afirmatia a fost facuta, probabil ca a fost facuta doar sub forma orala, pentru ca in scrierile lui Ellen White, publicate sau nepublicate, nu exista nici un suport in acest sens.

2. O asociere de idei

Zvonurile care circula au la baza, in mod frecvent, o asociere de idei.

Statutul studentilor din scoala de pregatire pentru lucrarea Domnului. Multi cred ca doamna White considera ca pana va veni Domnul, tinerii nostrii din scoli ar fi apreciati daca ar lucra si la strangerea recoltelor de pe camp. Nu exista nici o scriere care sa confirme acest lucru. Acest concept, probabil corect, isi poate gasi suportul doar printr-o asociere de idei. Vezi The Desire of Ages, pagina 74:                  

"El [Isus] si-a indeplinit lucrarea in slujba lui Dumnezeu si minunile in fata multimilor la fel de sarguincios ca atunci cand lucra la bancul de tamplarie. Pentru fiecare tanar care urmeaza exemplul lui Hristos de credinciosie si ascultare in umila lui casa, se pot invoca cuvintele ce au fost rostite in dreptul Sau, de catre Tatal, prin Duhul Sfant: 'Iata Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, in care Isi gaseste placere sufletul Meu.' Isaia 42:1."

Legalizarea bauturii alcoolice si Legea Duminicala. Zvonurile legate de abrogarea Amendamentului privind prohibitia din Constitutia Statelor Unite in paralel cu votarea unei Legi nationale Duminicale sunt fara fundament. Acestea insa trebuie puse pe seama asocierii cu o afirmatie cu caracter general din lucrarea Prophets and Kings, pagina 186, care arata catre "impietatea indrazneata" a legislatorilor de pretutindeni si din totdeauna, care decreteaza "legi care sa apere presupusa sfintenie a primei zile a saptamanii" dar care, "in acelasi timp dau legi ce legalizeaza traficul de bauturi alcoolice."

Anumite tinte ale iminentului dezastrului. Zvonurile conform carora Ellen G. White ar fi identificat anumite zone ca tinte sau ca centre ale cutremurelor, incendiului, inundatiei, valurilor gigantice, ale scufundarilor de zone, sau ale invaziilor dusmanilor, sunt fara fundament si, probabil, se trag dintr-o asociere de idei culese din afirmatiile ce se gasesc in cartile lui Ellen G. White care trateaza la modul general dezastrele ce vor veni. Distrugerea prin incendii a "cladirilor inalte" se gaseste in Testimonies for the Church, vol. 9, paginile 12, 13 si, ca urmare a distrugerilor ce vor urma in orase, adventistii de ziua a saptea din orasul Los Angeles sunt sfatuiti sa nu-si construiasca institutii mari in inima orasului lor. Vezi lucrarea Life Sketches of Ellen G. White, paginile 411-414, referitor la afirmatiile ei legate de anumite zonele pentru care a prevazut dezastre.

In mod contrar zvonurilor lipsite de temei, Ellen White nu a facut nici o predictie legata de distrugerea cladirilor gemene din orasul New York sau din orice alt loc de pe pamant. Ea a descris scene care indica ruinarea unor "cladiri inalte" si "magnifice" (vezi referintele date mai sus), insa nicaieri ea nu a mentionat o anume cladire lesne de identificat.

3. Citate scoase din context

Nu de putine ori oamenii isi bazeaza intelegerea invataturilor date de Ellen G. White pe cate un fragment dintr-o afirmatie, sau pe cate o afirmatie intreaga, izolata si scoasa din contextul ei imediat. Referitor la scrierile anumitor oameni care au facut asemenea abuzuri fata de scrierile ei, Ellen G. White scrie ca acestia au: "cules afirmatii de aici sau de acolo, le-au scos din contextul lor si le-au aplicat in acord cu propriile lor idei."-Selected Messages, cartea 1, pag. 44.

Evenimentele de la miezul noptii. Unii considera in mod gresit ca doamna White ar fi aratat faptul ca Hristos va reveni la miezul noptii. O citire atenta a afirmatiei facuta in lucrarile Early Writings, pagina 285, si The Great Controversy, paginile 635, 636, arata ca oamenii lui Dumnezeu sunt eliberati la "miezul noptii" de condamnarea la moarte, iar evenimentele acelei ore se succed rapid pana ce, asa cum se afirma in The Great Controversy la pagina 640: "Curand a aparut in est un nor mic si negru, de aproape o jumatate de palma."

Ouale de pe masa voastra. Prin faptul ca s-a scos, afirmatia facuta in Testimonies for the Church, vol. 2, pag. 400, in care citim, "Ouale nu ar trebui sa se afle pe masa voastra," din contextul acelui paragraf si al acelui capitol, acest fapt a condus pe unii sa-si formeze o conceptie deformata despre pozitia luata de Ellen G. White si aratata cu claritate in lucrarile The Ministry of Healing, pagina 320, Testimonies for the Church, vol. 7, pag. 135, si vol. 9, pag. 162, in care ea plaseaza adevaratul loc pe care ouale trebuie sa le aiba in programul dietei noastre obisnuite.

Ellen G. White si cei 144,000.
Nicaieri in scrierile lui Ellen G. White nu exista vreo afirmatie conform careia doamna White ar fi una dintre cei 144,000. Dupa cum este consemnat in Early Writings, pagina 40, ingerul i-a spus, in timp ce ea se afla in viziune si parea ca viziteaza o alta planeta, atunci cand a dorit sa ramana acolo, ca "daca esti credincioasa, tu, si cei 144,000, veti avea privilegiul sa vizitati toate lumile," etc. Vezi si afirmatia din Selected Messages, cartea 2, pag. 263.

4. Scrieri atribuite in mod fals

De-a lungul anilor, anumiti adventisti de ziua a saptea au copiat si folosit paragrafe selectionate din articolele pe care le-a publicat Ellen G. White in Review and Herald si alte periodice. Acestia au mai copiat apoi si alte afirmatii ce le-au selectionat din scrierile altor autori fara a mai nota cine este autorul fiecarei afirmatii, dupa care le-au atribuit laolalta, in mod eronat, doamnei White. Acelasi lucru este valabil si in dreptul multor citate, proverbe si zicatori ce au fost atribuite ei in mod eronat.

Semne care indica incheierea timpului de har.
O afirmatie care a fost publicata in Review and Herald, Suplimentul din 21 iunie 1898, referitoare la intunericul literal ce va acoperi pamantul si care ar fii un semn ce va arata poporului lui Dumnezeu ca timpul de proba a venit, a fost atribuit in mod gresit lui Ellen G. White. De fapt aceasta afirmatie a fost scrisa de un pastor adventist. Asemenea invatatura este contrara afirmatiilor ei din lucrarea The Great Controversy, pagina 615, intre care citim ca: "Atunci cand a fost pronuntata decizia irevocabila in Sanctuar si cand destinul lumii a fost pentru totdeauna fixat, locuitorii pamantului nu stiu acest lucru."

Ingerii rearanjeaza imprejurarile si schimba circumstantele.
Cuvintele si afirmatia conform careia rugaciunilor pentru "sufletele indiferente", ce au ajuns pe altarul din cer, li se va raspunde inainte ca sa fie aruncata cadelnita, nu provin din penita lui Ellen G. White, ci este exprimarea lui S. N. Haskell din pagina 147 a cartii sale: Story of the Seer of Patmos.

Ultima lucrare de mijlocire a lui Hristos.
O afirmatie atribuita doamnei White si continuta in diferite surse, cum ar fi Review and Herald, 1890, 1898, sau 1912, cu privire la faptul ca ultima lucrare de mijlocire a lui Hristos ce va fi facuta in favoarea tinerilor care s-au indepartat de turma, nu are nici o urma in materialele ce provin de la Ellen G. White. Celor care se intereseaza de acest aspect le este indicat Testimonies for the Church, vol. 6, pag. 401: "Atunci cand furtuna persecutiei se va napusti cu adevarat peste noi, . . . multi din cei care s-au ratacit de la turma se vor intoarce inapoi spre a-L urma pe marele Pastor." Respectiva afirmatie, care a fost larg raspandita si care a fost atribuita lui Ellen G. White, este foarte posibil sa fi fost scrisa de catre un alt autor.

Sfaturi privind viata si planurile.
Este foarte interesant sfatul conform caruia modul in care vietuim sa fie "de parca ati mai avea 1,000 de ani de trait si de parca ati sti ca veti muri maine," ce-si are originea in lucrarea Mother Ann Lee of the Shakers, dar nu in materialele produse de Ellen G. White. Vezi cotidianul Time, 28 iulie 1961, pagina 53. Vezi Testimonies for the Church, vol. 5, pag. 200, in care veti gasi urmatoarea afirmatie apartinand lui Ellen G. White: "Ar trebui sa veghem, sa lucram si sa ne rugam ca si cand aceasta ar mai fi ultima zi care ni se mai garanteaza."

Importanta studiului in chestiunea celor 144,000.
Un paragraf selectionat dintr-o corespondenta a secretarilor si conform caruia doamna White si-ar fi prezent unuia dinte acestia opinia cu privire la importanta studierii chestiunii celor 144,000, a fost prezentata ca si cand ar fi fost citata dintr-o anumita lucrare tiparita ce apartine lui Ellen G. White. Vezi Selected Messages, cartea 1, pag. 174, 175, unde se poate vedea adevarata pozitie a lui Ellen G. White in legatura cu aceasta problema.

Rugaciunea - raspunsul la toate problemele vietii.
Paragraful referitor la puterea rugaciunii care incepe cu fraza: "Rugaciunea este raspunsul la fiecare problema a vietii", nu apartine lui Ellen G. White, ci apartine unui autor necunoscut, citat intr-un articol care a aparut in periodicul Review and Herald, la data de 7 octombrie 1965. Afirmatia, a circulat ca de obicei, insa purtand data incorecta de 7 octombrie 1865. Pentru o referinta la o afirmatie tipica facuta de Ellen G. White, referitoare la rugaciune vezi Steps to Christ, pag. 100: "Adu-ti dorintele, bucuriile, durerile, grijile si spaimele inaintea lui Dumnezeu. . . . Nu exista nici un capitol prea intunecat in experienta ta pe care El sa nu-l poata citi; nu exista nici un lucru prea complicat pe care El sa nu-l poata descurca. Nici o nenorocire nu se poate napusti peste cel mai de pe urma copil al Sau, nici o temere care chinuie sufletul, nici o bucurie, nici o rugaciune sincera ce scapa de pe buze pe care Tatal nostru ceresc sa nu o observe, sau careia sa nu-i acorde imediat atentie."

Adventistii de ziua a saptea sa se grabeasca sa paraseasca Statele Unite.
O afirmatie conform careia "vine ziua, si nu este prea departe, cand fiecare adventist de ziua a saptea isi va dori . . . sa nu fi fost in Statele Unite," a fost incorect atribuita lui Ellen G. White. Aceasta afirmatie face parte dintr-o predica a lui A. T. Jones, publicata in periodicul General Conference Bulletin, 16 aprilie 1901, paginile 265, 266.

Folosirea Marturiilor la amvon.
O afirmatie despre care s-a dat de inteles ca ar apartine lui Ellen G. White, sfatuia ca "Marturiile sa fie folosite corespunzator," paginile 4, 5, si conform careia scrierile ei nu ar trebui sa fie folosite niciodata la anvon, este neautentica.

5. Pura fictiune

Unele afirmatii despre care s-a spus ca ar apartine lui Ellen G. White sunt ficiuni.

Apostazia Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea sau a unor Conferinte ale acesteia. Zvonul conform carora doamna White a prevazut apostazie in bisericile adventiste de ziua a saptea si in Conferinte, este fara nici un suport. Vezi afirmatia privitoare la "Cernere" din lucrarile Early Writings, paginile 269-273; Testimonies for the Church, vol. 8, pag. 41, in care se gasesc cuvintele: "Companie dupa companie din armata Domnului se alaturau dusmanului si grup dupa grup din armata dusmanului se uneau cu poporul lui Dumnezeu pazitor al Legii."

Atitudini fata de fratii Jones si Waggoner. Afirmatia atribuita lui Ellen G. White prin care se compara respingerea invataturilor fratilor Jones si Waggoner in anul 1888 si in anii care au urmat, cu respingerea lui Caleb si Iosua de catre Israel, nu face parte din scrierile lui Ellen G. White. Aceasta este produsa de catre un alt autor a carui identitate este necunoscuta. In legatura cu aceasta larg raspandita afirmatie au fost facute o serie de alte afirmatii, impresionante de altfel, dar incorecte sub acest aspect.

Marea strigare respinsa.
In timp ce exista anumite expresii paralele cu Testimonies to Ministers, paginile 468, 469, pentru afirmatia "Reluarea avertizarii," nu a fost gasita nici o sursa pusa la dispozitie de Ellen G. White in care sa se afirme ca predicarea ingerului din Apocalipsa 18:1 va fi "ridiculizata, vorbita de rau si respinsa de catre majoritate."

Partidul politic sau numele de familie al ultimului presedinte al Statelor Unite.
Zvonul conform caruia Ellen G. White ar fi indicat, direct sau indirect, numele de familie, sau partidul politic din care va proveni ultimul presedinte al Statelor Unite din ultimele clipe ale pamantului, sunt pura fictiune.

Franta si libertatea religioasa
. Zvonurile conform carora Ellen G. White ar fi numit Franta drept ultimul adapost pentru libertatea religioasa nu pot fi probate.

Afirmatii amestecate


Apocrifa

Intr-un document intitulat: "O copie a viziunii pe care E. G. White a avut-o la Oswego, New York," 11 ianuarie 1850, apare o afirmatie neobisnuita referitoare la �Apocrifa�, cunoscuta drept: "cartea ascunsa" :

"Apoi am vazut Cuvantul lui Dumnezeu pur si nedenaturat si faptul ca noi va trebui sa raspundem de modul in care primim adevarul proclamat prin acest Cuvant. Am vazut faptul ca acesta [Cuvantul] este un ciocan care sfarma inima de piatra in bucati si un foc ce indeparteaza zgura si metalul fara valoare, asa incat inima sa poata deveni pura si sfanta. Am vazut faptul ca Apocrifa era o carte ascunsa si ca inteleptul acestor zile finale ar trebui sa o inteleaga. Am vazut faptul ca Biblia era standardul dupa care vom fi judecati in ziua finala. Am vazut ca cerul poate fi castigat cu destula usurinta si ca nimic nu este prea scump ca sa nu fie sacrificat pentru Isus si ca noi trebuie sa renuntam la tot pentru a intra in imparatie" (Manuscript Releases, vol. 16, p. 34).

Daca am considera ca aceasta copie este ceea ce ea a scris, intelesul si semnificatia acestei afirmatii este neclara. In nici o alta ocazie Ellen White nu a mai facut vreo referire la Apocrifa, apeland la adventisti spre a o studia, si nici nu a inclus aceasta afirmatie in ceea ce a publicat ulterior. Oricine face o afirmatie legata de acest subiect, trebuie sa tina seama de faptul ca �Apocrifa� nu este descrisa naparat ca fiind inspirata, in vreme ce Scriptura este numita: "Cartea standard, care ne va judeca in ziua finala."

Descrieri extra-biblice

Una din intrebarile care sunt puse este daca scrierile inspirate de mai tarziu pot include detalii despre evenimente si persoane descrise in Biblie. Adaugirile sub forma de detalii, pentru cineva care este privilegiat sa vada in viziune scene din istoria Biblica, nu sunt mai surprinzatoare decat faptul ca cineva gaseste detalii mentionate de catre cate un scriitor al Evangheliilor, care sunt omise de catre un altul, in descrierea aceluiasi eveniment. Pavel identifica pe nume magii Egipteni (2 Tim. 3:8), desi in cartea Exodului nu li se dau numele. Iuda descrie o profetie a lui Enoh (Iuda 14, 15) care nu este nicaieri consemnata in cartea Geneza. In aceeasi maniera intelegem cum sunt completate prin intermediul lui Ellen White consemnarile biblice, care raman vointa uninca si plina de autoritate a lui Dumnezeu.

Dragostea lui Dumnezeu pentru copiii rai


Unii si-au pus intrebari in legatura cu anumite expresii folosite de Ellen White in unele scrisori adresate copiilor ei la inceputul anilor 1860. In dragostea ei tandra, a incercat sa faca apel la sufletele lor pe diferite cai. In 1860 ea s-a adresat copiilor sai care aveau intre 6 si 13 ani. Incercand sa descrie marea scena in limbajul cel mai simplu, aceasta mama de 33 de ani a folosit un limbaj care, pe alocurea, parea mai degraba un limbaj teologic prescuratat, in special atunci cand scria ca Domnul iubeste copiii "care incerca sa faca binele" insa pe "copiii rai Dumnezeu nu-i iubeste." [1]

In acelasi fel in care trebuie sa luam in consideratie anumite texte biblice dificile, in contextul larg al Bibliei, tot astfel trebuie sa procedam si cu Ellen White. De exemplu, in Deuteronm 7:9, 10, luam nota de faptul ca Domnul "rasplateste indata pe cei ce-L urasc, si-i pierde; nu da nici o pasuire celui ce-L uraste, ci-i rasplateste indata." In Psalmul 11:5 citim ca: " Domnul incearca pe cel neprihanit, dar uraste pe cel rau si pe cel ce iubeste silnicia". Prin ele insele aceste afirmatii suna a asprime, insa atunci cand sunt plasate in contextul intregii Biblii (incluzand texte ca cele din Isa. 1:18-20; Ier. 31:3; Ioan 3:16, 17; Ioan 14-17) intelesul lor adevarat devine clar.

Observati contextul mai larg al sfaturilor lui Ellen White date parintilor (1892): "Isus ar dorii ca tatii si mamele sa-si invete copiii. . . ca Dumnezeu ii iubeste, ca inimile lor vor fi schimbate si aduse in armonie cu Dumnezeu. Nu-i invatati pe copiii vostrii ca Dumnezeu nu-i iubeste atunci cand gresesc; invatati-i El ii iubeste si ca Spiritul Sau tandru este intristat sa-i vada incalcand vreo porunca, intrucat El stie ca ei nu fac altceva decat sa-si raneasca propriile suflete. Nu va speriati copiii spunadu-le despre mania lui Dumnezeu, ci mai degraba impresionati-i cu nespusa Lui iubire si bunatate, ca astfel sa permiteti slavei lui Dumnezeu sa se descopere inaintea lor". [2]

In alte circumstante, ea a facut o distinctie clara intre iubirea lui Dumnezeu fata de o persoana si aprobarea fata de ceea ce face aceasta persoana. [3] In termeni teologici clari, ea a subliniat faptul ca destinul este determinat de caracter. Nici chiar un Dumnezeu iubitor nu va schimba caracterele oamenilor, dupa ce ei au murit, pentru a-i rascumpara. [4]

Cu toate acestea, cata teologie poate intelege o persoana de sase ani? Dumnezeu a avut aceeasi dificultate atunci cand a instruit pe recent eliberatii israeliti in timpul exodului lor din Egipt. El a folosit limbajul si metodele de la gradinita de copii � inclusiv cutia cu ilustratii a serviciul sanctuarului de la templu � pentru ca acesta era singurul nivel de limbaj pe care ei puteau sa-l inteleaga. Cateodata amenintarea cu dezaprobarea si pedeapsa poate atrage atentia atat a persoanei de sase ani cat si a recent eliberatilor israeliti, atunci cand "limbajul dragastos" nu mai are impact.

Ellen White a folosit ambele metode atunci cand s-a ocupat de educarea baietilor ei si se pare ca a avut un efect bun. Consemnarile arata numeroase ocazii in care ea a vorbit fiilor ei despre un Dumnezeu prietenos si numeroase ocazii de rugaciune impreuna cu ei pentru crestere spirituala. Chiar daca tanara Ellen s-ar fi confruntat cu o posibila integere gresita a cuvintelor ei, ea scris totusi mai tarziu ce anume a vrut sa spuna, complet si in esenta: "Cea ce am inteles �si am crezut ca au inteles si baietii � a fost faptul ca Dumnezeu nu va trece cu vederea neascultarea, chiar daca El intotdeauna iubeste baieteii si fetitele, buni sau rai. Neascultarea are consecinte puternice, iar Dumnezeu, in dragostea lui nu doreste ca ei sa experimenteze costurile neascultarii". [5]

Ellen White nu si-a exprimat intotdeauna in mod perfect gandurile inca de la prima incercare, iar afirmatiile ei ulterioare indica faptul ca ea a gasit cai mai bune sa prezinte atat ceea ce-i displace lui Dumnezeu cat si dragostea Sa.

Note

[1] Un exemplul de scrisoare a lui Ellen White catre micul Willie, in varsta de sase ani, arata grija ei materna de a-l determina sa asculte cu voiosie: "Trebuie sa fi un baietel bun si dragalas si sa o asculti din dragoste pe Jenny [Fraser] si Lucinda [Hall]. Renunta la ceea ce vrei tu si cand doresti foarte tare sa faci ceva anume, intreba: Este oare lucrul acesta egoism? Trebuie sa inveti sa renunti la vointa si caile tale. Aceasta va fi o lectie grea pentru micutul meu baietel, insa, in final aceasta va fi mai valoroasa decat aurul."* " Dragul meu Willie, invata sa fi rabdator, sa astepti sa-ti vina randul; iar atunci nu vei mai deveni nerabdator si iritat. Domnul iubeste pe toti copilasii care incearca sa faca ce este bine si Le-a promis ca ei vor merge in imparatia Sa. Dar pe copii rai Dumnezeu nu-i iubeste. El nu-i va lua in minunatul Sau oras, pentru ca El nu va primi acolo decat pe copiii buni, ascultatori si rabdatori. Un copil agitat si neascultator ar distruge toata armonia din cer. Cand te simti tentat sa vorbesti agitat si nerabdator, adu-ti aminte ca Domnul te vede si nu te va indragi daca faci ce este rau. Atunci cand faci bine si cand iti infrangi pornirile gresite, Domnul iti zambeste.

"Desi este in cer si nu-L poti vedea, cu toate acestea El te iubeste cand faci ceea ce este bine si scrie asta in cartea Sa; iar cand faci ceea ce este rau, El pune un semn negru in dreptul [numelui � n.t.] tau. Te rog, dragul meu Willie, sa incerci sa faci bine tot timpul si astfel nici un semn negru nu va fi pus in dreptul tau; iar cand Isus va veni, va striga dupa acel baiat bun numit Willie White, iti va pune pe cap o cununa de aur si-ti va da o mica harpa in mana, asa incat sa poti sa canti la ea, iar aceasta va scoate o muzica aleasa, iar tu nu vei mai fi niciodata bolnav, nu vei mai fi niciodata tentat sa faci ce este rau; ci vei fi intotdeauna fericit si vei manca fructe minunate si vei culege flori frumoase. Dragul meu baiat, incearca, te rog incearca sa fi bun. Mama ta plina de iubire." [*"Prin binecuvantarea lui Dumnezeu si instructiunile mamei sale, Willie si-a invins spiritul neastamparat pe care-l manifesta cateodata cand era destul de tanar, iar acum are o dispozitie afectuoasa, amabila si ascultatoare."--A.P.P.] (Ellen G. White,An Appeal to the Youth, pp. 62-63). O privire atenta asupra intregii scrisorii (si asupra tuturor scrierilor sale referitoare la indrumarea copilului) arata cu certitudine ca atunci cand Ellen White a scris ca "copiii rai nu sunt iubiti de Dumnezeu," ea intelegea prin aceasta ca daca acei copii continua pana la sfarsit sa fie �rai�, ei nu vor fi luati in cer.

[2] Signs of the Times, 15 februarie 1892; "Inima Sa [a lui Isus] este induiosata nu numai de cei mai buni dintre copii, ci si de aceia care au mostenit trasaturi urate de caracter. Multi parinti nu inteleg cat de mult sunt ei responsabili pentru aceste trasaturi de caracter ale copiilor lor. . . . Insa Isus priveste cu mila la acesti copii. El judeca de la cauza la efect" (The Desire of Ages, p. 517).

[3] Vezi Testimonies for the Church, vol. 2, pag. 558-565, pentru a citi o scrisoare sensibila adresata unui adolescent indulgent cu sine.

[4] Christ's Object Lessons, pag. 74, 84, 123; Testimonies for the Church, vol. 2, pag. 355, 356.

[5] Vezi notele de subsol anterioare care citeaza din Signs of the Times, 15 februarie 1892 si The Desire of Ages, pag. 517.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 59, 60.]

Providenta lui Dumnezeu in gresala strecurata in Harta Profetica din anul 1843

In 1850 Ellen White scria ca a "vazut faptul ca alcatuirea hartii [profetice] din anul 1843 a fost sub directa indrumare a Domnului si ca aceasta nu trebuie modificata; ca ilustratiile erau asa cum le-a dorit El; ca mana Sa a ascuns gresala in anumite ilustratii, in asa fel incat nimeni nu a observat-o pana ce mana Sa nu a fost luata." [1]

La prima vedere, cineva s-ar putea intreba de ce Dumnezeu ar dori sa ascunda o gresala! Aceia care considera ca Isus nu a intrat in ultima faza a lucrarii Sale de Mijlocitor in anul 1844, ridiculizeaza aceasta referire a lui Ellen White.

Insa cei care au descoperit intelesul acestor evenimente, fie ca acestea se petrec in cer sau pe pamant, inteleg totodata ca adesea, imprejurarile pe care Dumnezeu le permite � asa numitele cai ale Sale � sunt descrise de limbajul omenesc ca fiind evenimente pe care Dumnezeu le provoaca. Atunci cand autorul Exodului a relatat conversatia purtata de Dumnezeu cu Moise, el L-a portretizat pe Dumnezeu ca fiind Cauza care a "impietrit" inima lui Faraon (Ex. 10:1). Cu toate acestea, acelasi scriitor scrisese faptul ca Faraon este responsabil de impietrirea propriei sale inimi (Ex. 8:15, 32; 9:34).

Noi consideram faptul ca imprejurarile, asa cum sunt prezentate in Biblie pot fi "ascunse" intelegerii oamenilor dedicati lui Dumnezeu. Pe drumul catre Emaus, Isus se alatura pe drum celor doi ucenici devastati [de ultimele evenimente care au avut loc� n.t.], insa ei nu-L recunosc, intrucat "ochii lor erau impiedicati" (Luca 24:16). Cateva ore mai tarziu, in timp ce luau cina impreuna cu Colegul lor de calatorie, "ochii lor au fost deschisi si ei L-au cunoscut" (Luca 24:31). Daca ochii lor ar fi fost "deschisi" mai inainte, pe drumul spre Emaus, ei ar fi pierdut extraordinara experienta la care Dumnezeu dorea sa-i faca partasi.

Din motive pe care numai Dumnezeu le-ar putea explica cel mai bine, cei care studiau Biblia in 1843 aveau nevoie de experienta din anii 1843 � 1844. In mod evident Dumnezeu putea sa "intervina" si sa garanteze in dreptul fiecarei date si fiecare afirmatii, atunci cand Charles Fitch si Apollos Hale au pregatit celebra lor harta profetica. Insa acest tip de interventie divina a fost intalnita rare ori in istorie. Permitand oamenilor sa lucreze in mijlocul problemelor cu care ei se confrunta, invatand lectiile speciale pe care nu le-ar dobandi in alte circumstante, aceasta maniera pare a se incadra foarte bine in planul general al lui Dumnezeu. [2]

Ce s-ar fi intamplat daca William Miller ar fi predicat adevarata semnificatie a anului 1844? Ce fel de ecou public ar mai fi primit daca ar fi proclamat o schimbare in slujba cereasca a lui Hristos din sanctuarul ceresc in loc de a accentua iminenta Sa revenire? Nimeni nu l-ar fi ascultat; nimeni nu s-ar mai fi framantat sa citeasca Biblia. Dupa dezamagirea din 22 octombrie, un grup de ucenici ai Sai au restudiat Scripturile pentru a descoperi intelesul anului 1844 cu un interes pe care niciodata nu l-ar fi avut, daca Miller nu le-ar fi atras atentia asupra Bibliei si asupra profetiilor ei inainte de anul 1844.

Note

[1] Early Writings, pag. 74. Aceasta harta, conceputa in 1842 de catre Charles Fitch, pastor congregationalist, si Apollos Hale, predicator metodist, a fost acceptata de mileriti in timpul Conferintei lor Generale din Boston, in mai 1842. Simbolurile grafice ale hartii si perioadele de timp au devenit o bine cunoscuta marca a predicarii milerite in perioada in care aceasta se straduia sa simplifice si sa faca atractiva maniera de intelegere a profetiei in anul 1843. (Vezi L. E. Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. IV, pag. 538, 616.)

[2] Vezi Mat. 11:25; Marcu 4:33; Ioan 16:12; 1 Cor. 3:2; Evr. 5:11-14.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 490.]

Unii sclavi nu vor fi inviati

In 1858 Ellen G. White scria faptul ca "stapanul de sclavi va trebui sa dea socoteala pentru sufletul sclavului sau care a fost tinut in ignoranta. . . . Dumnezeu nu poate sa aduca in cer acel scav care a fost tinut in ingnoranta si degradare, care nu stie nimic despre Dumnezeu sau despre Biblie, ne fiindu-i frica de nimic altceva decat de biciul stapanului si care nu este cu nimic mai presus de animalele stapanului sau. Insa El face cel mai bun lucru pe care un Dumnezeu plin de compasiune l-ar putea face pentru el, si anume sa-l considere ca si cum nici n-ar fi existat vreodata." [1]

In orice caz, cu cateva pasaje mai inainte ea indica faptul ca a "vazut sclavi piosi ridicandu-se [la inviere] in triumf si victorie." [2] In multe locuri ea s-a referit la teribilele conditii la care erau supusi sclavii din Sud, tratati "de parca ar fi fost animale." [3] Nu in ultimul rand, ea a subliniat in egala masura ca "multi sclavi aveau minti nobile." [4]

In aceste afirmatii Ellen White face distinctia intre sclavii "piosi" si sclavii "ignoranti" care nu stiu "nimic despre Dumnezeu." Referitor la ultima categorie, ea a afirmat cu putere de patrundere profetica faptul ca cel mai plin de compasiune act din partea unui Dumnezeu drept este sa-i lase pe astfel de sclavi sa ramana in mormintele lor si sa nu fie inviati spre a fi judecati.

Unii obiecteaza fata de aceasta afirmatie prin aceea ca Biblia spune ca "toti cei care sunt in mormant vor invia" (Ioan 5:28, 29). Cateva capitole mai incolo, Ioan i-L citeaza pe Isus: "Si atunci cand ma voi inalta, voi atrage la Mine pe toti oamenii" (Ioan 12:32). Aici avem doua exemple, pe langa multe altele, care pot fi aratate legat de modul in care scriitorii Bibliei folosesc un limbaj atot-cuprinzator care insa comporta exceptii foarte clare. Nimeni, in afara sustinatorilor conceptiei universaliste, nu va pretinde ca toti, mai devreme sau mai tarziu, in functie de caracter sau in functie de dorinta fiecaruia, vor fi rascumparati. Insa nu toti oamenii vor fi atrasi la Isus, intrucat nu toti vor sa fie atrasi!

Un alt exemplu al unei afirmatii generale si atotot-cuprinzatoare este cea facuta de Ioan, scriitorul Apocalipsei, prin care descrie cea de-a doua venire: "... toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor, si ziceau muntilor si stancilor: 'Cadeti peste noi si ascundeti-ne de Fata Celui care sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului'" (Apoc. 6:15, 16). Dar este limpede ca nu toti sclavii si nu toti oamenii liberi vor fi pierduti!

Profetii, asemenea oricarui om, folosesc la un moment dat un limbaj inclusivist, iar majoritatea oamenilor inteleg exceptiile implicate de acest limbaj. Urmatoarea intrebare este cum va trata Dumnezeu pe aceia care nu sunt nici printre cei care "au facut binele," nici printre "aceia care au facut raul" (Ioan 5:29)? Cel mai bun lucru pe care-l putem face este sa ne unim impreuna cu Avraam, parintele credinciosilor si sa credem cu deplina incredintare urmatoarele: "Cel ce judeca pamantul nu va face oare dreptate?" (Gen. 18:25).

Note

[1] Spiritual Gifts, vol. 1, pag. 193 (Early Writings, pag. 276).

[2] Ibid., pag. 206 (Early Writings, pag. 286).

[3] Review and Herald, 17 decembrie 1895.

[4] Ibid.

[Adaptat dupa Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 489, 490.]

Usa inchisa

 

Ce este "usa inchisa" si ce anume credea Ellen White despre aceasta?

William Miller a comparat mesajul sau referitor la intoarcerea iminenta a lui Isus cu "strigatul de la miezul noptii" din parabola fecioarelor intelepte si neintelepte (Mat. 25:1-13). El a interpretat cele zece "fecioare" ca fiind cei care au fost chemati sa astepte revenirea Domnului, "nunta" fiind imparatia cea vesnica, iar inchiderea "usii" (versetul 10) fiind "sfarsitul imparatiei harului si a perioadei de vestire a Evangheliei"�altfel spus, el intelegea prin aceasta, inchiderea "usii pentru mantuire," sau inchiderea perioadei de proba a oamenilor. In conformitate cu Matei 25:10, "Mirele a venit; iar cele care au fost gata au intrat cu El in odaia de nunta: iar usa a fost inchisa" (Mat. 25:10 � versiunea engleza a bibliei � n.t.).

Pentru ca L-au asteptat pe Hristos sa se intoarca la sfarsitului celor 2300 de zile profetice din Daniel 8:14, adventistii mileriti au accentuat faptul ca perioada de proba s-ar fi incheiat atunci. Prin urmare, pentru o scurta perioada de timp dupa dezamagirea din octombrie 1844, Miller si multi dintre discipolii sai, printre care si tanara Ellen Harmon (mai tarziu Ellen White), au considerat ca lucrarea de avertizare a pacatosilor s-a incheiat pentru lume. In timp ce majoritatea mileritilor au renuntat foarte repede la credinta ca profetia se implinise in 1844, un grup mic a mai continuat sa sustina ca timpul a fost estimat corect, insa ei gresisera in ceea ce priveste intelegerea evenimentul ce urma sa aiba loc. Ei erau convinsi de faptul ca miscarea a fost de la Dumnezeu, de faptul ca cele 2300-zile profetice se implinisera si ca "usa", la care se facea referire in parabola, a fost prin urmare inchisa � cu tot ce ar fi insemnat lucrul acesta. Astfel, a crede in "usa inchisa" devenea echivalent cu a crede in validitatea miscarii de la 1844 si ca aceasta era o implinire a profetiei biblice.

Este important a se recunoaste faptul ca termenul "usa inchisa" a suportat o schimbare de inteles printre aceia care au vazul in profetia celor 2300-zile o schimbare in cadrul slujbei lui Hristos din sanctuarul ceresc. "Usa inchisa" a fost vazuta ca aplicandu-se la incheierea primei faze si deschiderea celei de-a doua si ultimei faze a mijlocirii lui Hristos in cer. Este eronat deci a intelege toate referirile lui Ellen White la "usa inchisa" ca avand definitia milerita initiala.

Ellen White a mentinut si a adus argumente, pentru faptul ca, in vreme ce ea, impreuna cu altii credeau ca pacatosii nu se mai pot converti dupa 1844, totusi nu i-a fost niciodata aratat in viziune faptul ca usa mantuirii a fost inchisa intregii lumi.

Iata explicatia oferita de Ellen White referitor la ceea ce credea ea despre "usa inchisa":

"Pentru o vreme, dupa marea dezamagire din 1844, chiar am crezut, impreuna cu intregul corp advent, faptul ca usa indurarii a fost inchisa pentru totdeauna pentru lume. Aceasta pozitie a fost luata inainte sa mi se dea prima viziune. [Accentuarile au fost adaugate. Aici Ellen White afirma faptul ca nu viziunile ei au fost sursa credintei in aceasta eroare milerita.] Lumina pe care eu am primit-o de la Domnul a fost ceea ce ne-a corectat eroarea si ne-a facut in stare sa vedem adevarata stare de lucruri."

"Inca sunt o persoana care crede in teoria usii inchise, dar nu in sensul in care a fost folosit acest termen prima data, sau in care este folosit de catre oponentii mei."

"A existat o usa inchisa in zilele lui Noe. A existat un timp de retragere a Duhului lui Dumnezeu de la acea generatie pacatoasa ce a pierit in apele Potopului. Dumnezeu Insusi a dat mesajul usii inchise lui Noe:

'"Duhul Meu nu va ramane pururea in om, caci si omul nu este decat carne pacatoasa: totusi, zilele lui vor fi de o suta douazeci de ani."' (Gen. 6:3).

"A existat o usa inchisa in zilele lui Avraam. Harul a incetat sa mai mijloceasca in favoarea locuitorilor din Sodoma si toti, afara de Lot, sotia lui si doua fete ale sale, au fost mistuiti de flacarile coborate din cer.

"A existat o usa inchisa in zilele Domnului Hristos. Fiul lui Dumnezeu a declarat iudeilor necredinciosi din acea generatie: 'Vi se va lasa casa pustie' (Mat. 23:38).

"Strabatand cu privirea negura timpului pana in ultimile zile, aceeasi putere infinita a declarat prin Ioan:

'Iata ce zice Cel Sfant, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide, si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide, si nimeni nu va deschide' (Apoc. 3:7).

"Mi s-a aratat in viziune, iar acest lucru il cred si in prezent, ca a existat o usa inchisa in 1844. Toti cei care au vazut lumina primului si celui de-al doilea mesaj si au respins lumina, au fost lasati in intuneric. Iar aceia care au acceptat-o si au primit Duhul Sfant care a insotit proclamarea mesajului ceresc si care ulterior au renuntat la credinta lor si au numit experienta lor inselatorie, au respins de fapt Duhul lui Dumnezeu, iar acesta nu a mai mijlocit pentru ei.

"Aceia care nu au vazut lumina, nu poarta vina respingerii ei. Este numai cazul acelei categorii careia i-a fost descoperita lumina din cer, lumina pe care numai Duhul lui Dumnezeu o poate da. Iar aceasta categorie include, asa cum am mai aratat, atat pe aceia care au refuzat sa accepte mesajul cand le-a fost prezentat, cat si pe cei care primindu-l, au renuntat ulterior la credinta lor. Acestia pot avea o forma de evlavie si pot sa marturiseasca a fi urmasii lui Hristos, dar neavand nici o legatura cu Dumnezeu, ei vor ramane prinsi in inselaciunile Diavolului. Aceste doua categorii mi-au fost prezentate in viziune�cei care numesc lumina pe care au primit-o, amagire si pacatosii acestei lumi care, respingand lumina, au respins pe Dumnezeu. Nu s-a mentionat nimic in legatura cu cei care nu au vazut lumina si care, prin urmare, nu se fac vinovati de respingerea acesteia" (Selected Messages, cartea 1, pag. 62-64).

Pentru un studiu aprofundat, vezi urmatoarele documente din Biblioteca de referinte:

"Usa deschisa si usa inchisa" Articol din lucrarea Seventh-day Adventist Encyclopedia

"Documentele 'Usii inchise'," de Robert W. Olson

Discrepante si contradictii aparente

 

Criticii lui Ellen White pun in contrast anumite afirmatii, ce-i apartin si care par a se contrazice, cu alte afirmatii ale ei sau cu ceea ce declara Biblia. Unele dintre aceste "contradictii" sunt pur si simplu distorsionari ale cuvintelor ei facute de critici; altele pot fi puse pe seama faptului ca afirmatia pusa in discutie este doar o parte a unei idei dezvoltata mai pe larg in alte pasaje ale ei. Pentru o trecere in revista a acestor interpretari gresite va poate fi de folos: "A Closer Look at: 'Ellen White Contradicts the Bible Over 50 Times.'" Dar a incerca sa se dovedeasca faptul ca toate pretinsele "erori" din scrierile lui Ellen White, de fapt nu sunt erori, este nefolositor din cel putin doua motive.

In primul rand, o persoana care cauta contradictii si erori in scrierile inspirate va fi intotdeauna gata sa gaseasca unele noi pentru a le inlocui pe acelea care tocmai au fost rezolvate. Lucrul acesta a fost demonstrat de-a lungul secolelor de catre aceia care si-au gasit placerea in a cauta greseli in Biblie.

Vorbind despre aceasta Ellen White scria: "Nici una din dificultati nu va cauza probleme vreunui suflet si nici nu-i va poticni piciorul daca nu s-ar inventa dificultati acolo unde exista o descoperire clara a adevarului" (Selected Messages, cartea 1, pag. 16).

In al doilea rand, adventistii de ziua a saptea (inclusiv Ellen White insasi) nu pretind ca atat ea, cat si alte persoane inspirate, sunt infailibile, atat in scris cat si in vietuire. Asa-zisele discrepante si erori devin fatale doar pentru acel punct de vedere care sustine ca inspiratia pretinde perfectiunea limbajului omenesc si a instrumentului uman care prezinta mesajul divin. Astfel de puncte de vedere sunt in contradictie cu ceea ce se observa in Sfanta Scriptura�standardul dupa care ne judecam conceptiile fata de ceea ce spune Dumnezeu.

In evaluarea asa-numitelor erori, cineva va trebui sa chibzuiasca bine daca "eroarea" observata este punctul central al mesajului divin sau este o chestiune secundara. Chiar si atunci cand este o problema centrala a acestui mesaj, trebuie sa lasam posibilitatea Duhului Sfant sa "corecteze" profetul intr-o comunicare ulterioara. Vezi 2 Samuel 7:1-17, pentru a avea un exemplu de felul acesta. Daca invataturile profetice�continute de aceste mesaje, prezentate ca fiind revelatii date de Domnul� care vin prin Ellen White sau prin oricine pretinde aceasta, intra in contradictie cu invatatura Cuvantului lui Dumnezeu, atunci inseamna ca acestea nu trec testul Bibliei: "La lege si la marturie: caci daca nu vor vorbi asa nu va mai rasari din nou soarele peste poporul acesta " (Isaia 8:20).

Pentru un studiu mai aprofundat vezi "Intelegerea faptului ca profetii nu sunt inspirati verbal, ca nu sunt infailibili si nici lipsiti de greseli." Vezi de asemenea "Infailibilitatea: Greseste vreodata profetul adevarat?"

Pretinse erori istorice


Desi i-au fost aratate multe evenimente ale trecutului, cu toate acestea nici Ellen White si nici fiul ei nu au pretins vre-o data ca toate detaliile istorice mentionate in lucrarile ei a fost furnizate de catre Domnul in viziune. Ellen White sustine faptul ca a folosit "fapte" care erau "binecunoscute si unanim acceptate" (Vezi The Great Controversy, pag. xiii, xiv.). De exemplu ea a scris: "In 1816 a fost infiintata Societatea Biblica Americana" (The Great Controversy, pag. 287). Nu exista nici un motiv pentru care sa se creada ca acest tip de informatie a fost furnizata in viziune.

W. C. White [fiul lui Ellen White] afirma:

" In viziune i-a fost prezentat cadrul marelui templu al adevarului, iar acesta este sustinut prin scrierile ei. In unele aspecte ale lucrarii sale, informatia i-a fost data in detaliu. Referitor la acele aspecte ale cronologiei profetice, cat si cele referitore la lucrarea din sanctuar si la schimbarile care au avut loc in 1844, subiectul i-a fost prezentat de multe ori detaliat, iar acest lucru a determinat-o sa vorbeasca foarte clar si foarte pozitiv despre fundamentele stalpilor credintei noastre."

"In anumite probleme istorice cum ar fi cele publicate in Patriarchs and Prophets, Acts of the Apostles, si in Great Controversy, i sa dat un rezumat si un plan foarte clar, iar cand a inceput sa scrie, a fost lasata sa studieze Biblia si istoria pentru a culege date si referinte geografice pentru a imbunatati cu detalii acele schite " (Selected Messages, cartea 3, pag. 462).

Intr-o scrisoare adresata lui W. W. Eastman, W. C. White declara:

"Atunci cand Controversy [Tragedia Veacurilor � n.t.] a fost scrisa, mama nu s-a gandit niciodata la faptul ca cititorii o vor lua drept autoritate in privinta datelor istorice, sau ca o vor folosi pentru a transa chestiuni controversate ale detaliilor istorice si nici nu a considerat faptul ca asa este felul in care aceasta lucrare ar trebui folosita" (Selected Messages, cartea 3, pag. 447).

W. C. White i-a mai scris si lui S. N. Haskell referitor la acelasi subiect, spunandu-i ca:

"Vom face o mare gresala daca vom insista asupra cercetarilor istorice si ne vom stradui sa stabilim chestiunile istorice, folosind cartile mamei ca pe o autoritate atunci cand ea insasi nu a dorit ca ele sa fie folosite in maniera aceasta" (W. C. White catre S. N. Haskell, 31 octombrie 1912).

Prezentandu-si argumentatia pentru viitor, Ellen White nu a construit numai pe revelatiile pe care i le-a Dumnezeu ci si pe consemnarile istorice din trecut. Ea nu a incercat sa scrie de pe pozitia autoritara a unui manual de istorie. Mai degraba, asa cum o afirma cuvintele lui W. C. White: "Principalul scop al pasajelor citate din lucrarile istoricilor nu a fost acela de a scrie o noua istorie si nici sa corecteze erorile din istorie, ci sa intrebuinteze ilustratii valoroase pentru a prezenta clar importante adevaruri spirituale" (W. C. White catre L. E. Froom, 18 februarie 1932).

[Extras din R. W. Olson, 101 Questions on the Sanctuary and on Ellen White, pag. 48, 49. Disponibila la Ellen G. White Estate.]

Previziuni neimplinite?

 
Urma sa declare Anglia razboi SUA in perioada razboiului civil?

A prevazut Ellen G. White faptul ca Anglia va declara razboi Statelor Unite? Avem aici intregul context al comentariului ei:

"Anglia studiaza daca ar fi cel mai bun lucru sa obtina vreun avantaj speculand starea slabita a natiunii noastre din prezent, declarandu-ne razboi. Ea cantareste problema, incearca sa sondeze alte natiuni si se teme ca daca ar incepe un razboi departe, acest fapt i-ar slabi pozitia acasa si alte natiuni ar obtine un avantaj din aceasta slabiciune. Alte natiuni fac pregatiri tacute pentru razboi si spera ca Anglia va declara razboi natiunii noastre, ca astfel sa poata avea oportunitatea sa se razbune pentru avantajele pe care ea le-a obtinut de la ele in trecut si pentru nedreptatile facute lor atunci. O parte din popoarele inrobite de Regina asteapta o oportunitate favorabila sa rupa jugul; dar daca Anglia va considera ca renteaza, atunci nu va ezita sa fructifice ocaziile de a-si consolida puterea si de a umili natiunea noastra. Cand Anglia declara razboi, toate natiunile vor avea cate un interes propriu pe care sa-l urmareasca si va fi un razboi general, o confuzie generala" (Testimonies for the Church, vol. 1, pag. 259).

Trebuie sa se ia nota de caracterul conditional ale acestor afirmatii: "[Anglia] se teme, ca daca ar incepe un razboi departe, acest fapt i-ar slabi pozitia acasa", "insa daca Anglia va considera ca renteaza." Si abia apoi urmeaza afirmatia: "Cand Anglia declara razboi. . .". Este evident faptul ca doamna White foloseste aici cuvantul "cand" drept sinonim pentru "daca", cea ce este corect din punctul de vedere al folosirii limbii engleze. De fapt, daca nu am intelege astfel cuvantul "cand" in conexiunea lui, am avea o situatie neobisnuita�o serie de "daca", problematici, urmati de o simpla afirmatie a faptului ca Anglia urmeaza sa declare razboi. In aceasta maniera, ultima afirmatie a doamnei White ar face fara sens afirmatiile precedente.

O intrebuintare similara a cuvantului "cand" se gaseste in pagina precedenta a aceleiasi lucrari: "Cand natiunea noastra observa graba cu care Dumnezeu a ales, atunci si El le va asculta rugaciunile in ceea ce priveste razboiul". Nimeni nu va argumenta ca prin acest cuvant "cand", folosit in aceasta conexiune, se introduce o afirmatie referitoare la un fapt ce se va petrece in viitor si care va avea loc fara nici o indoiala.

O paralela inspirata legata de constructia pe baza lui "daca" si "cand", se gaseste in Ieremia  42:10-19 (ed. engl. � n.t.). Profetul indeamna pe Israel sa ramana mai bine in Palestina decat sa mearga in Egipt:

""Daca veti ramane in tara aceasta...". Versetul 10.
"Dar daca nu veti asculta de glasul Domnului, Dumnezeului vostru, si daca veti zice: "Nu vrem sa ramanem in tara aceasta...". Versetul 13.
"Daca va veti indrepta fata sa mergeti in Egipt... ". Versetul 15.
"�daca [cand � KJ Version � n.t.] veti merge in Egipt...". Versetul 18.

Este evident faptul ca fraza " daca [cand � KJ Version � n.t.] veti merge in Egipt " este sinononima cu "daca veti merge in Egipt" (asa cum de altfel se gaseste in versiunea Cornilescu � n.t.)

Afirmatia "cand Anglia declara razboi" se intelege ca fiind sinonima cu "daca Anglia declara razboi". Insa schimbarea sensului afirmatiei dintr-o predictie, intr-o posibilitate reala, este o varianta pe care multi nu o intrevad.

[Adaptat dupa Francis D. Nichol, Ellen G. White and Her Critics, pag. 122, 123.]

Ierusalimul nu va fi reconstruit niciodata?

Ellen G. White scria, in anul 1851, faptul ca "vechiul Ierusalim nu va mai fi reconstruit niciodata". [1] Prin sine aceasta afirmatie pare de nesustinut. Insa atunci cand revedem afirmatia, descoperim ca doamna White arata unor grupuri adventiste mai mari faptul ca, atat fixarea de date [2] cat si notiunea "mileniul ce vine"[3] asa cum era ea vehiculata, erau incompatibile cu adevarul biblic. Ea accentua faptul ca profetiile din Vechiul Testament referitoare la restabilirea regatului iudaic in Palestina erau conditionate de ascultare, ori dimpotriva, in cazul in care nu asculta, acest regat urma sa fie pedepsit. Iar profetiile neimplinite urmeaza sa se implineasca fata de "adevaratul Israel," dupa cum este expus in textul Noului Testament.

Astfel, miscarea populara din anii 1840 si 1850 de a promova un stat sionist in Palestina, nu era o implinire a profetiei biblice si nici nu era o chestiune in care adventistii ar fi trebuit sa fie implicati. Scrierile si instructiunile ei au fost in asa fel date incat sa intoarca interesul de la Palestina catre lucrarea pe care Dumnezeu le-a deschis-o inainte.

Intr-o viziune din luna septembrie a anului 1850, ea a vazut faptul ca era o "mare eroare" a crede ca "este de datoria lor sa mearga la Vechiul Ierusalim si sa gandeasca ca au datoria sa faca aceasta inainte de revenirea Domnului... ; aceia care cred ca ar trebui totusi sa mearga la Ierusalim, vor avea gandurile ocupate cu acest lucru, iar mintile lor vor fi intoarse de la cauza adevarului prezent spre plecarea lor acolo si spre a convinge si pe altii sa mearga acolo". [4]

La mai putin de un an dupa aceasta viziune, in august 1851, ea a scris accentuand hotarat "ca Vechiul Ierusalim nu va mai fi niciodata reconstruit; Satana este astazi, in timpul secerisiului, ocupat in gradul cel mai ridicat sa conduca mintile copiilor lui Dumnezeu la aceste lucruri, pentru a le abate intregul interes de la lucrarea prezenta a lui Dumnezeu si a-i determina sa neglijeze pregatirea necesara pentru ziua Domnului." [5]

Cum au inteles cititorii lui Ellen White aceasta afirmatie? Prin faptul ca nu era nici o lumina in invatatura populara a "mileniului ce vine", ne-existand nici o specificatie biblica in legatura cu intoarcerea 'iudeilor' in Palestina, iar Ierusalimul nu va mai fi reconstruit niciodata pentru perioada mileniala. Ea nu se referea la o posibila reconstructie politica a Ierusalimului ci la semnificatia profetica a reconstructiei Vechiului Ierusalim. A continua sa se gandeasca in acelasi fel, a accentuat ea, inseamna scufundarea si mai profunda in inselaciunile lui Satana, dar mai insemna si o parasire a datoriei prezente.

Pentru un studiu mai aprofundat al acestui subiect, vezi Julia Neuffer: "Restabilirea lui Israel," din Biblioteca de referinte.

Note

[1] Early Writings, pag. 75. Aceasta afirmatie apare in capitolul: "The Gathering Time [Vremea restabilirii]", care combina doua viziuni si inca cateva articole. Prima viziune, din data de 23 septembrie 1850, se ocupa de "vremea restabilirii" lui "Israel," marcata pe harta milerita undeva in preajma anului 1843, se mai ocupa si de fixarea "obisnuita" de date si de eroarea pe care o presupune plecarea la Vechiul Ierusalim. A doua viziune, din data de 21 iunie 1851, se concentra asupra mesajului ingerului al treilea, fixarea de date si mai declara ca Vechiul Ierusalim nu va fi reconstruit.

[2] Multi dintre vechii mileriti au stabilit diferite date ale revenirii lui Isus, intre care anii 1850 si 1851 fiind printre ultimele date stabilite ale sfarsitului profetiei celor 2300-zile/ani. Desi adventistii sabatarieni erau imuni la aceste fixari de date, Hiram Edson si Joseph Bates pledau in favoarea datei de 1850 si 1851. James White a consemnat punctele lor de vedere in Present Truth, Advent Review, si in Review and Herald.

[3] Cu anumite diferente, exponentii teoriei mileniului ce va veni, condusi de Joseph Marsh, O. R. L. Crosier, si George Storrs, credeau ca cea de-a doua venire ar fi adus imparatia mileniala pe pamant, imparatie in timpul careia lumea ar fi urmat sa se converteasca sub domnia lui Hristos si in care iudeii ar fi urmat sa joace rolul conducator. Acest grup era strans legat de Literalisti (Adventistii britanici) care crezusera faptul ca in anii 1840 iudeii literali i-L vor intampina pe Mesia al lor (Hristos) in Palestina, aceasta pentru a se implini profetiile Vechiului Testament referitoare la Ierusalimul care devine capitala lui Hristos din timpul mileniului. Majoritatea mileritilor respinsesera deja acest aspect al teologiei adventiste, numind-o iudaism. (Vezi Josiah Litch, "The Rise and Progress of Adventism", The Advent Shield and Review, May 1844, pag. 92, citata in Seventh-day Adventist Bible Students' Source Book, pag. 513. Prima abandonare a adventismului de ziua a saptea a fost facuta de H. S. Case si C. P. Russell care imbratisiau, printre alte conceptii, si teoria "mileniului viitor". Vezi The Seventh-day Adventist Encyclopedia, s.v. "Messenger Party".

[4] Early Writings, pag. 75.

[5] Early Writings, pag. 75, 76.

[Extrase din  Herbert E. Douglass, Messenger of the Lord: the Prophetic Ministry of Ellen G. White (Nampa, Idaho: Pacific Press Publishing Association, 1998), pag. 488, 489.]

Anumite persoane din 1856 vor fi in viata cand va reveni Isus?

Referindu-se la o conferinta tinuta in 1856, Ellen White declara: "Mi s-a aratat auditoriul prezent la conferinta. Ingerul a spus: 'Unii vor fi hrana pentru viermi, unii vor fi loviti de ultimele sapte plagi, unii vor fi in viata si vor sta in picioare spre a fi transformati la revenirea lui Hristos' ". Toti cei care erau atunci in viata, acum sunt morti. Inseamna deci ca doamna White este un prooroc fals?

Numeroase afirmatii facute de Ellen White in deceniile care au urmat viziunii din 1856 demonstreaza in mod clar intelegerea faptului ca promisiunile si amenintarile lui Dumnezeu au o calitate conditionala�asa cum declara si Ieremia�iar acest aspect conditional in prezicerea revenirii lui Hristos implica starea inimii urmasilor lui Hristos. Urmatoarea afirmatie scrisa in 1883, releva acest aspect in mod special:

"Ingerii lui Dumnezeu, in mesajele date oamenilor, arata ca timpul este foarte scurt. Lucrul acesta mi-a fost intotdeauna prezentat. Este adevarat ca timpul a fost mai lung decat ne asteptam in primele zile ale acestui mesaj. Mantuitorul nostru nu a revenit atat de curand pe cat am sperat noi. Inseamna atunci ca a gresit Cuvantul lui Dumnezeu? Niciodata! Trebuie sa fie reamintit faptul ca promisiunile si amenintarile lui Dumnezeu sunt deopotriva conditionale..." .

"Nu a fost voia lui Dumnezeu ca revenirea lui Hristos sa fie intarziata astfel. Dumnezeu nu hotarase ca poporul Sau Israel, sa pribegeasca prin pustie. El promisese ca-i va conduce direct in tara Canaan si ca-i va stabili acolo ca un popor sfant si puternic. Insa acelora carora li s-a predicat prima data, nu au intrat in acea tara 'datorita necredintei'. Inimile lor erau pline de murmur, revolta si ura iar El nu a putut sa-Si tina legamantul facut fata de ei."

"Patruzeci de ani de necredinta, murmur si revolta au tinut afara din tara Canaan vechiul Israel. Aceleasi pacate au intarziat intrarea Israelului modern in Canaanul ceresc. Promisiunea lui Dumnezeu nu a fost gresita in nici unul din cazuri. Necredinta, iubirea de lume, lipsa de consacrare si cearta intre pretinsii copii ai Domnului este ceea ce ne-a tinut in lumea aceasta de pacat si suferinta atat de multi ani " (Manuscrisul 4, 1883, citat in Evangelism, pag. 695, 696).

Putem intelege mai bine predictiile doamnei White din 1856 prin examinarea acestora in lumina caracterului conditional al fagaduintelor ce se gasesc in Scripturi. Pentru studiul mai aprofundat a acestui subiect vezi "Predictiile din anul 1856," din Biblioteca de referinte.