Intrebari si Raspunsuri

Au infiltrat iezuitii Conferinta Generala?

Aceasta pare să fie o întrebare stupidă, dar din când în când oamenii întreabă dacă există spioni iezuiţi la sediul central al Conferinţei Generale al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Cineva a telefonat recent şi a întrebat: “Poţi să mă convingi că la Conferinţa Generală nu lucrează spioni iezuiţi?” Răspunsul la această întrebare este “probabil că nu”. Unii oameni sunt înclinaţi spre conspiraţie şi sunt atraşi de interpretări (uneori bizare şi fără nici o bază biblică exegetică solidă) referitoare la plăgi, armate aflate în marş, profeţi falşi, intrigi înşelătoare, chipuri, semne, numerologie, numere secrete, fiare, chin veşnic şi Armagedon. Toate acestea fac parte din scenariul profetic biblic, pe care oamenii îl pervertesc spre pierzarea lor.

În Statele Unite, în timpul perioadei McCarthy din anii ’50, unii vedeau comunişti ascunşi în orice domeniu al vieţii americane. Unii adventişti se pare că văd un iezuit în spatele fiecărui tufiş, uitând că ordinul iezuit este redus considerabil ca mărime, având în prezent aproximativ 22.000 de membri. În plus, nu devii preot sau frate iezuit pur şi simplu printr-un curs rapid, de câteva luni,  prin corespondenţă sau chiar prin câţiva ani de studiu. E nevoie de mulţi ani de studiu şi formare pentru a intra în ordinul iezuit.

Trebuie făcută o altă precizare: Ce scop ar avea spionarea Conferinţei Generale? Orice lucru important pe care-l facem este transparent, nu este ţinut secret, cu excepţia problemelor de personal în cadrul comitetelor de numiri sau a altor comitete, sau atunci când este vorba despre reputaţia, competenţa şi caracterul anumitor persoane. Chiar şi atunci când, nu demult, a fost necesară o schimbare în conducerea Conferinţei Generale, Biserica, prin intermediul Adventist Review şi a diviziunilor sale, a informat foarte bine membrii, în ciuda problemelor delicate şi neplăcute implicate. Strategiile noastre sunt votate în cadrul Consiliilor Anuale. Activităţile departamentale sunt promovate în mod deschis, iar activităţile evanghelistice sunt mediatizate. Noi nu complotăm împotriva oamenilor, a altor biserici sau a guvernelor. Oricine citeşte cărţile, revistele şi buletinele noastre de ştiri ştie ce facem şi îşi poate da seama care sunt priorităţile noastre. Nu avem nici un secret. Dacă există vreunul, nu ştiu în ce constă acesta – şi sunt membru al Comitetului Executiv al Conferinţei Generale de 40 de ani, iar tatăl meu a fost în Comitet 28 de ani înainte de a avea privilegiul să fiu primit. Aşa că, avem o lungă memorie colectivă.

Bineînţeles, nu poţi demonstra că nu există nici un iezuit la Conferinţa Generală. Există lucruri pe care nu le poţi demonstra şi care de fapt nu trebuie demonstrate. Cum poţi dovedi că Maica Tereza, sau oricine altcineva, nu a furat sau a comis adulter? Nu poţi şi nu e nevoie s-o faci atunci când reputaţia lor este la fel de solidă ca şi Stânca Gibraltar. Dacă oamenii au dovezi credibile care arată prezenţa iezuiţilor la Conferinţa Generală să vină şi să ofere probele. Ei au fost solicitaţi să facă acest lucru şi niciodată nu au putut s-o facă deoarece nu există nici o dovadă. Să nu ne lăsăm distraşi de conspiraţii diversioniste.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Va fi Vaticanul credincios principiilor libertatii religioase?

Mahomedanii nu acceptă dreptul unui mahomedan de a-şi schimba religia. Hinduşii sunt îngrijoraţi de numărul convertirilor la creştinism. Bisericile ortodoxe se tem de incursiunile evanghelicilor. Poate Vaticanul permite catolicilor să-şi părăsească biserica? Va fi credincioasă libertăţii religioase o biserică de aproape un miliard de membri, având o puternică influenţă asupra multor state?

Mai întâi, trebuie să spunem că începând cu Vatican II respectul pentru alte religii şi pentru libertate religioasă este o realitate în majoritatea ţărilor catolice. Aceasta nu înseamnă că va dura veşnic. Oamenii se schimbă, conceptele se schimbă şi timpurile se schimbă. În cazul unei ameninţări serioase la adresa poziţiei sale dominante, Vaticanul ar putea fi ispitit să acţioneze prin intermediul guvernelor seculare pentru a-şi proteja poziţia şi interesele. Biserica Medievală, Inchiziţia, ar putea să revină în forme subtile.

În urmă cu aproximativ douăzeci de ani, am avut o experienţă interesantă. M-am întâlnit la Roma cu un cardinal catolic cu care mă împrietenisem după ce i-am aranjat să primească tratament medical la una dintre instituţiile noastre medicale din Scandinavia. Acum era secretarul “Consiliului pentru doctrină şi credinţă” de la Vatican. Dar amintiţi-vă că până aproape de anul 1900, acest consiliu încă purta numele de “Sfântul Oficiu al Inchiziţiei”! L-am întrebat, acum, când Biserica Catolică a acceptat libertatea religioasă în 1965, dacă ar fi posibil ca Biserica Catolică să abandoneze libertatea religioasă şi să se întoarcă la vechea poziţie. El a răspuns fără ezitare: “Schimbarea este ireversibilă!” În mod clar aceasta era părerea sa, însă oamenii se schimbă, şi tot aşa şi circumstanţele şi situaţiile.

Să nu acuzăm pe nimeni de intoleranţă fără a avea dovezi solide. Niciodată nu trebuie să uităm că mulţi catolici au apărat libertatea religioasă. E adevărat, avem rezultate bune, dar nu deţinem monopolul în acest domeniu. Câţi catolici sinceri ne-au apărat în mai multe cazuri! Câţi catolici loiali nu şi-au dat viaţa pentru a apăra dreptul de a crede! Ei sunt copii ai lui Dumnezeu. În catolicism, ca în fiecare grup şi religie, găseşti diferite opinii. Trebuie să admitem aceasta şi să mulţumim Domnului atunci când la putere se găsesc lideri favorabili libertăţii religioase. Nu trebuie niciodată să uităm că situaţia se poate schimba. Putem să nu fim de acord cu mai multe doctrine ale Bisericii Romano-Catolice, dar trebuie să recunoaştem aspectele pozitive ale religiei lor.

Libertatea este pentru toţi. Noi nu dorim să intrăm într-o mare biserică creştină aflată sub autoritatea morală a papei, dar recunoaştem dreptul altora de a face acest lucru. În acelaşi fel, dorim să fim liberi să urmăm o altă direcţie şi să ne împărtăşim convingerile. Oamenii pot avea dispute teologice, dar atunci când cineva este persecutat din cauza credinţei sale, dreptul la libertate religioasă este negat. Dacă o organizaţie persecută oamenii din cauza credinţei lor în Hristos, ea este anti-creştină. Acţiunea este cea care face diferenţa.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Care va fi raspunsul si cum va proceda Biserica Catolica in privinta competitiei religioase?

Bineînţeles, ar fi o dovadă de înfumurare să pretinzi că ştii cum gândesc şi care sunt planurile liderilor catolici. Cu toate acestea, avem călăuzirea profetică biblică şi experienţa trecută pentru a ne ajuta.

Există două răspunsuri posibile pe care am vrea să le sugerăm:

1. Primul răspuns presupune că Biserica Catolică va încerca să îşi apere cu îndârjire poziţiile tradiţionale şi să îşi păstreze cu orice preţ avantajele sale, ceea ce este riscant. Poţi câştiga, dar poţi să şi pierzi. A sta în defensivă înseamnă a putea fi ispitit să foloseşti puterea statului pentru a te ajuta. A te lupta înseamnă că poţi să pierzi controlul asupra propriilor oameni şi să ajungi la război: un război religios, incluzând riscul înstrăinării şi persecuţiei! Istoria ne învaţă că biserica dominantă a folosit adesea puterea seculară în lupta împotriva concurenţilor săi. Desigur, acţionând în acest mod ar duce la distrugerea actualei imagini a Bisericii Catolice ca avocat al drepturilor omului şi libertăţii religioase.

2. A doua abordare faţă de denominaţiunile necatolice ar consta în încercarea de reînnoire şi îmbunătăţire a propriei biserici sau a propriilor programe şi stabilirea de relaţii şi acţiuni în favoarea păcii, care este modul creştin de a proceda. Aceasta înseamnă a recunoaşte libertatea religioasă a tuturor şi a promova o anume formă, deşi probabil limitată, de separare a bisericii de stat. Vaticanul nu prea dă semne că ar vrea să-şi schimbe angajamentul în favoarea drepturilor omului şi a libertăţii religioase.

Informaţiile actuale arată că Biserica Catolică înclină spre cel de-al doilea răspuns. Înseamnă aceasta că Vaticanul nu se va schimba niciodată? Nicidecum! Dar trebuie să fim suficient de sinceri pentru a recunoaşte schimbarea – care este situaţia actuală, ce este bun şi ce este rău. Trebuie să facem o distincţie clară între fapte şi perspective, între prezent şi viitor. Trebuie de asemenea să fim capabili să acceptăm prezentul aşa cum este şi nu numai să răscolim trecutul sau să ne concentrăm asupra speculaţiilor privind evenimentele finale.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

A acordat Biserica Adventista de Ziua a Saptea o medalie papei?

Iată care sunt faptele care contrazic o parte a mitologiei care a circulat: În 1977 a avut loc o întâlnire a Comunităţilor Creştine Mondiale la Roma. Cu această ocazie, cincisprezece administratori bisericeşti au avut o audienţa cu papa. Acesta este protocolul normal atunci când lideri religioşi se întâlnesc la Roma, având în vedere rolul primordial al papei ca lider al sutelor de milioane de catolici. În acest grup s-a aflat un adventist de ziua a şaptea care deţinea la acea dată funcţia de director de relaţii publice şi libertate religioasă în cadrul Diviziunii Europa de Nord-Africa de Vest. Se obişnuieşte ca atunci când cineva se întâlneşte cu papa să-i dea una dintre medaliile sale ca o amintire a întâlnirii. Întrebându-se cum ar putea proceda ca individ şi martor, adventistul a decis, din proprie iniţiativă, să-i ofere Papei Paul VI o mică carte cu imagini şi texte şi una dintre medaliile (sau medalioanele) disponibile la Conferinţa Generală pentru întâlnirile cu personalităţi marcante. Aşa că medalia nu a fost turnată special pentru papă.

Medalia prezintă solia adventistă şi Sabatul pe ambele părţi: “Iată că El vine”, şi “orice ochi Îl va vedea”. Cele Zece Porunci sunt reprezentate prin cifre romane, dar a patra este scrisă “Adu-ţi aminte de Sabat ca să-l sfinţeşti”. Papa a făcut un comentariu interesant: “Medalia ta este mai bună ca a mea!” În acest caz, şi cu umilinţa cuvenită, suntem de acord.

Înmânarea unei medalii papei ca amintire nu înseamnă că “ne-am rătăcit” urmând papalitatea, după cum acordarea de către papă a unei medalii nu înseamnă că el “s-a rătăcit” urmând Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Trebuie să fim conştienţi de ocaziile pe care relaţiile publice le oferă. Uneori acestea sunt frecvente; alteori sunt rare.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

S-a intalnit presedintele Conferintei Generale cu Papa?

Nu. Papa se întâlneşte cu mulţi oameni – mii şi mii, în audienţe generale şi grupuri mici, sau indivizi, în audienţe speciale sau particulare. Astfel, nu este un fapt neobişnuit pentru el ca să întâlnească lideri sau şefi ai bisericilor. S-a întâmplat că adventiştii care au participat la anumite întâlniri s-au întâlnit cu papa.

Dr. Jean Nussbaum l-a întâlnit pe Papa Pius al XII-lea de mai multe ori în anii ’50 pentru a discuta despre libertatea religioasă. Şi Dr. Beach s-a întâlnit cu mai mulţi papi. Liderii noştri de la Roma şi alte persoane au avut această ocazie, dar preşedintele Conferinţei Generale niciodată. Deoarece papa nu este un lider religios “obişnuit”, şi din acest punct de vedere nici preşedintele Conferinţei Generale nu este, o astfel de întâlnire ar putea transmite un mesaj ambiguu şi ar putea fi greşit interpretată, în plus nici una din părţi nu a solicitat o asemenea întâlnire. Înţelegerea adventistă cu privire la sistemul şi istoria papală este înrădăcinată în interpretarea noastră profetică; nu putem şi nu îndrăznim să uităm aceasta.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Tulbura adventistii de ziua a saptea Vaticanul si astfel ei reprezinta o preocupare majora pentru Biserica Catolica?

Unii adventişti cred că Roma îşi are privirile aţintite asupra Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Aceasta denotă o tendinţă spre egocentrism. O astfel de concepţie nu constituie o atitudine echilibrată sau sănătoasă, ci mai degrabă o anume obsesie. Mulţi adventişti cu siguranţă sunt mai concentraţi asupra Vaticanului decât este Vaticanul asupra adventiştilor. Sublinierea în cadrul evanghelizărilor publice a unor interpretări profetice în care papalitatea joacă un rol sinistru într-adevăr îi tulbură pe catolici. Însă, Vaticanul este mai îngrijorat de creşterea extraordinară a penticostalilor, în special în America Latină. În China se pare că sunt mai mulţi penticostali decât catolici. Numărul penticostalilor la nivel mondial se ridică la aproximativ 300-500 milioane de membri.

În căutarea unităţii, Vaticanul îşi are contrapartidele sale tradiţionale: Conciliul Mondial al Bisericilor, anglicanii şi bisericile ortodoxe. În prezent Roma consideră importantă stabilirea de relaţii cu penticostalii şi alţi evanghelici. Lucrurile s-au schimbat dramatic în timpul acestui ultim deceniu. Bisericile protestante tradiţionale au pierdut membri iar evanghelicii au crescut cu rapiditate şi au devenit în multe domenii cel mai puternic grup din cadrul protestanţilor. Nu poţi lucra pentru realizarea unităţii Bisericii Creştine ignorând acest fapt. Biserica Romano-Catolică îi vede pe evanghelici, incluzând pe penticostali, ca fiind cel mai viguros dintre concurenţii religioşi şi care are cea mai mare creştere, nu pe adventiştii de ziua a şaptea.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Exista o campanie evanghelistica romano-catolica indreptata in mod special impotriva adventistilor de ziua a saptea?

Din 1999, a început să circule un document care probabil îşi are originea undeva în America Latină, probabil America Centrală. Acest document se consideră a fi un program organizat pe zece puncte (sau chiar mai mult de zece puncte) al Vaticanului având ca obiectiv special evanghelizarea adventiştilor de ziua a şaptea. După câte ştim noi, documentul este contrafăcut. Este elaborat cu stângăcie şi arată destul de primitiv. Unele dintre expresii sună mai mult a terminologie adventistă trunchiată şi nu seamănă cu modul în care catolicii se exprimă. Chiar şi Vaticanul a declarat că nu are nici un motiv să creadă că documentul este autentic. Impresia noastră este că documentul a fost plăsmuit sau schimbat de către duşmani aflaţi la marginea sau în afara bisericii.

Acestea fiind zise, trebuie să spunem că, în ceea ce-i priveşte pe catolici, ei au toate drepturile să evanghelizeze orice regiune sau grup de oameni din lume.

Acesta este un principiu al libertăţii religioase. Mai mult, orice biserică care pierde membri în favoarea altei biserici are dreptul să folosească mijloace evanghelistice legitime pentru a se proteja şi a stopa hemoragia de membri. Destul de mulţi catolici, adesea doar membri nominali, au devenit adventişti.

Este de aşteptat ca orice episcop catolic sau membru local sincer să fie preocupat de astfel de evoluţii şi să reacţioneze în dioceza sa. Cu toate acestea, nu există dovezi credibile în sprijinul unei campanii mondiale sponsorizate de Vatican care să aibă ca obiectiv specific câştigarea adventiştilor de ziua a şaptea.
În Strategia de Lucru a Conferinţei Generale 0/100, noi ne exprimăm dreptul şi însărcinarea divină de a “îndrepta atenţia tuturor oamenilor de pretutindeni” asupra Evangheliei. Deşi credem că avem un mesaj ce conţine adevăr evanghelic prezent, noi recunoaştem de asemenea că alte biserici, inclusiv Biserica Romei, au acelaşi drept al libertăţii religioase în cadrul societăţii civile. După cum spune zicala, ceea ce este bun pentru gâscă este bun şi pentru gânsac. Libertatea religioasă este importantă pentru gâscă, în mod special atunci când ea face ouă evanghelistice de aur.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Are Conferinta Generala un ambasador la Vatican?

O organizaţie bisericească nu poate avea un ambasador la “Sfântul Scaun” sau Vatican; numai statele pot avea. Sfântul Scaun doreşte să fie recunoscut ca stat, iar statele care recunosc statalitatea Vaticanului stabilesc relaţii diplomatice şi trimit un ambasador la Sfântul Scaun. O biserică poate avea o misiune sau un reprezentant la Roma, aşa cum are Arhiepiscopul de Canterbury, dar nu un ambasador. Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea nu are ambasador sau reprezentant la Vatican şi nu există planuri de a avea unul. De fapt, când guvernul Statelor Unite a decis să stabilească relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun, Conferinţa Generală s-a opus acestui plan, iar Dr. Beach a dat mărturie de două ori înaintea Congresului şi a vorbit la televizor împotrivă, datorită conceptului american al separării bisericii de stat şi deoarece Sfântul Scaun este în esenţă o biserică.

Faptul că nu avem relaţii bilaterale oficiale nu înseamnă că nu avem nici un contact. În anumite ocazii, reprezentanţi ai Bisericii Adventiste se întâlnesc cu reprezentanţi ai Sfântului Scaun la Geneva, New York, sau în altă parte, inclusiv, uneori, la Roma, de obicei în legătură cu altă întâlnire. Avem interese comune de apărat, cum ar fi libertatea religioasă, căsătoria, activitatea umanitară şi drepturile omului. Avem relaţii permanente, regulate cu multe guverne şi organizaţii, însă cele cu Vaticanul sunt mai sporadice şi ad hoc.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Vor ajunge vreodata adventistii si catolicii sa stabileasca un dialog?

Cine ştie. În trecut, destul de explicabil, atitudinea a fost “cei doi nu se vor întâlni niciodată”. În prezent nu există planuri. Desigur, au avut loc întâlniri neoficiale între catolici şi adventişti atunci când s-au aflat împreună cu ocazia unor conferinţe. Am descoperit că (şi a fost oarecum o surpriză), cu ocazia diferitelor întâlniri interconfesionale, a fost mai uşor să fim de acord cu teologii catolici decât cu cei protestanţi liberali, în special în ceea ce priveşte standardele sau comportamentul moral, implicarea socio-politică şi activismul ecumenic.

Vaticanul nu a propus iniţierea unor discuţii oficiale cu Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea; şi nici noi. Când Biserica a publicat în 1997 o declaraţie privind catolicii, un oficial catolic de la Vatican a întrebat: “De ce cred adventiştii că noi vrem să-i persecutăm?” El a arătat că Vaticanul niciodată nu a forţat lucrurile pentru a persecuta Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Mulţi catolici sunt conştienţi de existenţa Tragediei Veacurilor şi sunt şocaţi de unele dintre scrierile noastre şi de modul în care portretizăm Vaticanul în prezentările verbale sau în scris. Un monsenior a sugerat: “De ce să nu purtăm o discuţie pe această temă?” O adevărată provocare. Ar fi aceasta ocazia de a explica viziunea noastră privind marea luptă?

Reformatorii nu au refuzat niciodată ocazia de a împărtăşi altora ceea ce Biblia învaţă. Noi credem că am primit o înţelegere specială referitor la viitorul escatologic. Trebuie să fim gata să-l împărtăşim cu alţii, în special cu cei care sunt în mod special vizaţi? Desigur, aceasta trebuie să se facă într-un mod inteligent, care să permită celorlalţi să înţeleagă, evitând cuvintele codificate, care sunt misterioase şi neclare. Noi nu suntem împotriva oamenilor sau indivizilor, ci credem că există un tip de organizaţie care se poate opune Evangheliei şi pune în primejdie libertatea religioasă;  mulţi alţi creştini cred acest lucru şi sunt capabili să priceapă o explicaţie inteligentă, flexibilă privind interpretarea noastră profetică.

Ar putea să nu fie folositoare discuţia privind înţelegerea şi sprijinul nostru faţă de libertatea religioasă, concepţia noastră referitoare la evanghelizarea globală şi problema conexă a prozelitismului? N-ar fi important din punct de vedere practic să discutăm cu reprezentanţii catolici problemele cu care se confruntă adventiştii în anumite ţări sau regiuni tradiţional catolice? N-ar merita oare să explicăm şi să aflăm în ce domeniu se consideră că se folosesc tactici incorecte, discriminatorii sau agresive? Nimeni nu este perfect, toţi putem învăţa şi ne putem îmbunătăţi ţintind către adevărata maturitate creştină în şi prin Isus Hristos. Dar, probabil că suntem prea optimişti şi cerem prea mult. Dumnezeu ştie.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Sunt adventistii anti-catolici?

Printre cei 25 milioane de adventişti (16 milioane de membri plus aparținători și simpatizanți) vei găsi unii anti-catolici; şi printre catolici vei putea găsi unii anti-adventişti. În ambele cazuri este o atitudine greşită. Adventiştii nu doresc să fie consideraţi anti-catolici. Noi nu suntem anti-catolici. În declaraţia Conferinţei Generale “Care este poziţia adventiştilor de ziua a şaptea faţă de romano-catolicism” citim: “Adventiştii de ziua a şaptea consideră că toţi oamenii sunt egali înaintea lui Dumnezeu. Noi respingem bigotismul, indiferent de rasă, naţionalitate sau doctrină religioasă.” Sunt reafirmate doctrinele noastre escatologice tradiţionale, dar este menţionată şi posibila apariţie a propriilor prejudecăţi şi a bigotismului. Citim: “Dacă…adventiştii nu reuşesc să arate dragoste faţă de cei cărora li se adresează, noi nu dăm pe faţă adevăratul creştinism.” Concluzia declaraţiei este importantă: “Adventiştii caută să fie corecţi în raporturile cu ceilalţi. Astfel, deşi suntem conştienţi de analele istoriei şi continuăm să ne susţinem concepţiile referitoare la evenimentele sfârşitului, recunoaştem unele schimbări pozitive în catolicismul de dată recentă şi reafirmăm convingerea că mulţi romano-catolici sunt fraţi şi surori în Hristos.”

Este o ruşine să citeşti în mari ziare din SUA articole agresive şi lipsite de respect împotriva papei şi a preşedintelui american semnate de dizidenţi adventişti, dar care folosesc numele de “adventişti de ziua a şaptea”. Mulţi credincioşi şi necredincioşi sinceri confundă biserica noastră cu aceşti extremişti beligeranţi. Putem să ne exprimăm dezacordul faţă de un sistem religios sau o teologie fără să rănim oamenii şi să provocăm autorităţile. Cei care atacă alte biserici şi pe credincioşi ar trebui să citească din nou cuvintele lui Isus către ucenicii Săi care vroiau să ardă un sat samaritean: “Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi” (Luca 9:55).

Interpretările profetice nu pot justifica lipsa de respect sau sensibilitate şi, în fond, lipsa dragostei creştine. Cel mai rău este că aceia care acţionează într-o astfel de manieră necreştină o citează pe Ellen G. White şi susţin că sunt credincioşi scrierilor sale. În realitate ea a fost mai puţin anti-catolică decât mulţi protestanţi de pe vremea ei. Ea a avertizat adventiştii, inclusiv pe predicatorii care folosesc Biblia pentru a-şi justifica afirmaţiile anti-catolice: “Sunt instruită să spun poporului nostru: Fiţi atenţi. Atunci când prezentaţi solia, nu recurgeţi la atacuri personale împotriva altor biserici, nici chiar împotriva Bisericii Romano-Catolice. Îngerii lui Dumnezeu văd în diferitele denominaţiuni mulţi care nu pot fi abordaţi decât cu cea mai mare grijă. De aceea să fim atenţi la cuvintele pe care le rostim” (Evanghelizare, pag.576). Ea a subliniat faptul că Hristos trebuie să fie în centrul soliei noastre: “Lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul, să arate inconsecvenţa celor aflaţi în eroare.” Chiar şi pastorii pot uita acest sfat înţelept. De ce? Primim noi poate mai mult sprijin financiar atunci când nu rostim “adevărul în tonuri şi cuvinte de dragoste”? Este important să ne amintim următorul citat din Ellen G. White înaintea fiecărui discurs public. Ea spune: “Pastorii noştri nu trebuie să-şi urmeze propriile impulsuri denunţând şi expunând ‚tainele nelegiuirii’. Asupra acestor subiecte tăcerea este elocventă.” Adevărul ar trebui rostit în speranţa de a ne face prieteni; intenţia nu trebuie să fie de a ne face duşmani.

Parcurgând aceste citate nu trebuie să uităm că ele au fost scrise în timpul unei perioade foarte anti-catolice a SUA. Desigur, în aceeaşi perioadă, în Europa, catolicii aveau o puternică atitudine anti-protestantă. Ellen G. White a păstrat pe Hristos în centrul învăţăturii sale.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.