Intrebari si Raspunsuri

Mai avem inca nevoie de o Conferinta Generala?

Majoritatea denominaţiunilor sunt biserici naţionale. Există puţine biserici creştine mondiale recunoscute. Cel mai cunoscut exemplu este Biserica Romano-Catolică. Pe de altă parte, anglicanii, luteranii, metodiştii şi prezbiterienii sunt în general organizaţi pe linie naţională. Baptiştii atribuie autoritatea organizaţională comunităţii locale. Deşi sunt multe de criticat referitor la conducerea practicată de Biserica Romano-Catolică, trebuie recunoscut faptul că după mai mult de 1500 de ani sistemul încă rezistă. Trebuie de asemenea să nu uităm că în biserica locală Evanghelia face contact cu lumea care are nevoie de mântuire.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este o biserică mondială. Avem aproximativ 100 de unităţi administrative numite uniuni (fie uniuni de conferinţe, fie uniuni de misiuni). Ele au o mare autonomie administrativă, dar aparţin sistemului mondial al uniunilor surori care reprezintă cărămizile din care este făcută Conferinţa Generală (şi reprezentanţele sale la nivel de diviziune).

În ultimii ani, s-au auzit voci care au pus în discuţie conceptul de biserică mondială, accentuând rolul comunităţilor locale şi spunând că biserica are prea multe organe de conducere şi că probabil nu mai avem nevoie de Conferinţa Generală. Vreau să spun că, dimpotrivă, dacă nu am avea Conferinţa Generală, ar trebui s-o inventăm fără întârziere!

Noi nu suntem doar o biserică locală care încearcă să salveze suflete. Toate bisericile de-a lungul istoriei au susţinut că fac acest lucru. Mai presus de aceasta, noi suntem o mişcare având o sarcină mondială de îndeplinit. Noi pregătim un popor, din toate naţiunile şi culturile, care să întâlnească pe Mântuitorul lor în curând. Adventiştii de ziua a şaptea nu pot gândi doar în termenii oraşului sau al regiunii lor. Ei constituie o mişcare misionară “de pretutindeni către pretutindeni”. Adventiştii sunt constrânşi de dragostea lui Dumnezeu care acţionează pe întreg pământul în timp şi spaţiu.

Conferinţa Generală este manifestarea principală a acestei caracteristici mondiale a Bisericii. Reducerea rolului Conferinţei Generale reduce misiunea globală a Bisericii. Acest rol include formularea consensului doctrinar, stabilirea de obiective, elaborarea de programe şi coordonarea eforturilor şi a resurselor umane. Ea stimulează forţele vitale ale Bisericii, ajută la menţinerea unităţii şi încurajează părţile să-şi asume responsabilitatea susţinerii întregului, inclusiv a părţilor mai slabe şi responsabilitatea pentru terminarea lucrării.

Având o Conferinţă Generală puternică, Biserica nu se va ocupa de fleacuri. Lipsa de speranţă şi ineficienţa scopurilor contradictorii vor fi înlăturate. Eu cred în Conferinţa Generală deoarece cred în misiunea mondială a marii mişcări advente care se îndreaptă rapid către un triumf dramatic şi unitar.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Este Biserica Adventistă de Ziua a Saptea prea “americana”?

Cu siguranţă ea este mai puţin americană, adică mai puţin Nord Americană, decât a fost vreodată. Când Conferinţa Generală a fost înfiinţată în 1863, Biserica era 100% americană. Din fericire, pionierii au abandonat rapid “teoria uşii închise” susţinută de unii pentru scurtă vreme. Timp de câţiva ani unii au susţinut concepţia limitată că solia a fost dată “lumii întregi” prin faptul că fusese predicată americanilor originari din diferite ţări străine.

Îmi amintesc când personalul de la Conferinţa Generală era constituit aproape exclusiv din americani (adică cetăţeni ai SUA) şi nu se auzea practic niciodată vreo altă limbă decât engleza prin birourile din Eastern Avenue 6840, NW din Washington DC. Astăzi, situaţia s-a schimbat radical. Spaniola se aude în fiecare zi şi la fel portugheza şi vreo câteva alte limbi. De fapt, pentru pregătirea acestei cărţi autorii au vorbit destul de mult în franceză!

Aşa că, deşi personalul este acum destul de multicultural, majoritatea este încă nord-americană. Sunt mai multe motive rezonabile pentru această situaţie:
1.    Întotdeauna a fost aşa (nu e cel mai bun motiv).
2.    Conferinţa Generală are sediul în SUA şi este normal să angajeze personal administrativ dintre localnici, în special lucrătorii cu ora (să aduci secretare din străinătate ar fi prohibitiv de scump).
3.    O mare parte din personalul care lucrează în complexul Conferinţei Generale deserveşte Diviziunea Nord Americană şi agenţii specializate, precum serviciul de asigurări (Risk Management Services) şi ADRA.

Nu uitaţi că SUA a fost leagănul adventismului. Numai după jumătate de secol de lucrare misionară numărul membrilor din afara SUA a trecut de 50%. Astăzi, numărul membrilor nord-americani reprezintă doar 10% din totalul de membri, iar Brazilia este ţara cu cei mai mulţi membri. Ne aşteptăm ca două sau trei alte ţări să întreacă în următorii câţiva ani SUA ca număr de membri. Mai multe alte diviziuni sunt în prezent mai mari ca număr de membri decât Diviziunea Nord Americană.

Această evoluţie este sănătoasă, dar să nu uităm ce putere şi ce resurse a avut şi continuă să aibă biserica din SUA. Să nu neglijăm astăzi rolul SUA. Biserica din SUA trebuie să rămână puternică, ca să nu omorâm găina care face ouă de aur! În 1998, numai America Nord a dat peste jumătate de miliard de dolari ca zecime şi aproximativ 58% din totalul de zecime şi daruri la nivel mondial. Aş vrea să obţin ceea ce este mai bun din ambele lumi: să nu facem Conferinţa Generală mai puţin americană, ci mai neamericană!

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Ce sa facem ca sa trecem cu bine prin evenimentele si dificultatile ultimelor zile?

Mai înainte de toate, trebuie să fim optimişti, căci atunci când eşti de partea lui Dumnezeu, inevitabil eşti de partea câştigătoare. E adevărat, dificultăţile şi persecuţia pot apărea oricând, oriunde. Zvonurile despre o minoritate religioasă se pot răspândi rapid şi pe neaşteptate, aceasta putând fi catalogată de către mass-media, politicieni, lideri religioşi şi poliţie drept inamic public.

Povestea lui Estera ne arată că Dumnezeu îşi apără poporul Său minoritar. El îşi are proprii Săi oameni în poziţii înalte, potrivite pentru a ajuta biserica Sa. Trebuie să ne aducem aminte că poporul lui Dumnezeu nu este limitat la cei aflaţi în registrul comunităţii. Ce putem face şi ce nu ar trebui să facem?

1.    Încredeţi-vă în Dumnezeu. El este Stăpânul Istoriei. El este Mântuitorul biruitor şi El ne va apăra.
2.    Nu faceţi nimic care să provoace persecuţia. Nu trebuie să-i sprijinim pe aceia care în mod deliberat atacă alte biserici sau religii în cadrul întâlnirilor publice. Aceasta este o strategie proastă care ne creează o reclamă proastă şi dă o mulţime de probleme membrilor noştri; ne facem astfel o mulţime de duşmani.
3.    Nu folosiţi zvonurile sau ştirile de senzaţie pentru a alimenta credinţa oarbă sau propriile dorinţe ale fraţilor şi surorilor voastre. Frica nu este cea mai bună metodă pentru hrănire spirituală.
4.    Fiţi sinceri şi atenţi atunci când citaţi sau oferiţi informaţii care ar putea fi interpretate într-un mod greşit. Verificaţi toate informaţiile înainte de a le împărtăşi.
5.    Fiţi proactivi. Nu aşteptaţi ca să fiţi persecutaţi ca să înfiinţaţi o filială a Asociaţiei Internaţionale pentru Libertate Religioasă şi să vă întâlniţi cu autorităţile şi liderii religioşi.
6.    Folosiţi reţeaua bisericii pentru a primi sfaturi şi informaţii.
7.    Fiţi credincioşi şi cereţi lui Dumnezeu să vă ajute pe dumneavoastră şi pe poporul Său să deveniţi buni ucenici, indiferent că sunteţi liberi sau persecutaţi. În călătoria vieţii noastre, persecuţia nu este nici capătul nici obiectivul, ci o problemă cu care s-ar putea să ne confruntăm. Avem o nădejde şi ştim că Isus va reveni, iar prin credinţă ştim că avem un viitor luminos. Isus a spus ucenicilor Săi că acela care “va răbda până la sfârşit, va fi mântuit” (Matei 10 :22) şi va intra în bucuria Domnului.

Ca adventişti ştim de ce suntem pe acest pământ. Avem o misiune de îndeplinit, în condiţii uşoare sau dificile, până când va reveni Domnul.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Ar putea o alianta intre Vatican si Statele Unite sa actioneze impotriva libertatii religioase?

Progresiştii au avut o influenţă semnificativă în favoarea schimbării la Conciliul Vatican II. În timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, ei s-au aflat sub presiunea unei noi forţe conservatoare. În multe privinţe, acest papă de oţel a reinstaurat ordinea şi disciplina în Biserica Catolică. Rolul său în căderea comunismului totalitar din Polonia, ce a afectat alte ţări din blocul de est, a influenţat evoluţia Uniunii Sovietice. “Alianţa Washington-Vatican” a luat fiinţă deoarece atât Statele Unite cât şi Vaticanul doreau înfrângerea “imperiului răului” reprezentat de comunism. Aceeaşi alianţă a lucrat în America de Sud împotriva partizanilor aripii de stânga ai teologiei eliberării. Este interesant de remarcat modul cum au lucrat împreună cele două superputeri, una politică şi cealaltă religioasă, pentru atingerea unui obiectiv politic comun.

Ce putem spune despre viitor? În termeni geopolitici, se pare că Islamul, în special fundamentalismul islamic, devine din ce în ce mai mult o problemă atât pentru Roma cât şi pentru Washington. La cealaltă extremă a spectrului, secularismul este considerat de către Vatican o ameninţare serioasă deoarece efectele sale se văd cu putere în ţări considerate tradiţional “creştine”, multe dintre ele având o mare majoritate catolică. În Statele Unite, dreapta creştină – îngrijorată de valul influenţelor seculare anti-creştine din societate – se încălzeşte din punct de vedere politic pentru apropierea de catolicism.

O a treia ameninţare ar putea fi considerată ca venind din partea oponenţilor radicali din cadrul creştinismului, care refuză ideea ecumenică a unităţii şi care continuă să evanghelizeze sau să facă prozelitism în ţările “catolice”. Aşa numitele “secte” sau “culte” nu sunt cruţate de către mass-media catolică.

Tot mai mult graniţa dintre “secte” şi “biserici” este determinată în raport cu poziţia faţă de ecumenism şi prozelitism.

Pentru cei care cred în principiul libertăţii religioase, este interesant de remarcat următoarele:

1.  Cum va reacţiona Vaticanul în America Latină faţă de creşterea continuă a evanghelicilor, inclusiv a adventiştilor de ziua a şaptea.

2.  Posibilitatea ca “Sfânta Alianţă” să fie reînviată pentru a acţiona împotriva unor astfel de minorităţi, aşa cum a acţionat împotriva comunismului totalitar. Dacă aşa se va întâmpla, aceasta va demonstra că Statele Unite renunţă la trecutul său şi la actuala susţinere a libertăţii religioase pentru toţi oamenii de pretutindeni şi la credinţa în separarea bisericii de stat.

3.  Posibilitatea ca în sec. XXI, America de Sud să devină un teren de testare pentru Roma şi Washington în ceea ce priveşte libertatea religioasă. Un alt test pentru “Alianţă” ar putea fi lumea islamică şi problemele pe care aceasta le ridică atât pentru politica externă americană cât şi pentru extinderea globală a catolicismului. Acest “globalism” ar trebui să determine pe adventişti să evite adoptarea unei poziţii centriste care se concentrează numai asupra politicii interne a Statelor Unite şi să adopte o viziune geopolitică mai largă.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Exista vreun risc in evaluarea sau condamnarea dinainte a evenimentelor si oamenilor prin interpretarea apocaliptica adventista?

Da, întotdeauna există această ispită. Interpretarea poate fi folositoare şi clarificatoare. Dar avem şi prejudecăţi (uneori, prejudecăţi serioase) care pot influenţa interpretările noastre. Sindromul conspiraţiei afectează mai mulţi adventişti din lumea întreagă, ceea ce face dificil să fii echilibrat, obiectiv şi capabil de a analiza faptele şi evenimentele. Când preşedintele SUA îşi încheie mandatul recunoaştem că el n-a fost atât de periculos pe cât credeau unii. Adventiştii mai cred că papa va impune o persecuţie globală împotriva păzitorilor Sabatului. Când moare un papă, admitem că nu el a fost acela, dar va fi următorul papă “acela”?

Dacă ai timp să citeşti ce au scris adventiştii de-a lungul anilor, în care au accentuat în interpretarea lor rolul papei, al preşedinţilor SUA şi al altor conducători cu începere din 1850, vei înţelege primejdia pericolul condamnării dinainte a evenimentelor profetice. Noi uităm adesea că nimeni nu trebuie să judece oamenii înainte de a comite crima. Trebuie să facem o deosebire clară între funcţie, sistem şi persoane. Trebuie să facem deosebire între fapte şi interpretări şi între prezent, trecut şi viitor. Trebuie de asemenea să învăţăm să ne exprimăm recunoştinţa faţă de acei lideri religioşi şi politicieni care ne apără libertăţile şi pacea. O mai mare atenţie în interpretarea evenimentelor şi a evoluţiilor, mai puţină condamnare şi mai multă  recunoştinţă ne vor crea o imagine mai bună şi ne vor face nişte martori mai buni pentru Hristos.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Cand va incepe persecutia?

Nu poţi fi sigur niciodată. În unele locuri, ea există deja. 1 Tesaloniceni 5:3 subliniază caracterul neaşteptat al strâmtorării şi persecuţiei: “Când vor zice: ‘Pace şi linişte!’ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei…” Să fim atenţi.

Putem fi persecutaţi pentru credinţa noastră în orice moment. Poţi trăi într-o ţară în care libertatea religioasă este oficial apărată, dar să fii persecutat la locul de muncă, sau la şcoală sau chiar acasă. Bineînţeles, trebuie să facem deosebire între dificultăţi şi persecuţie. Problemele pot fi supărătoare, dar asta nu înseamnă persecuţie. Persecuţia poate avea loc ca efect indirect al unei mari crize naţionale. Contextul se schimbă, se impun noi reguli şi descoperi că eşti în afara cadrului şi în conflict. Rareori persecuţia este o strategie directă sau un obiectiv explicit. Cu atât mai mult, este necesar să fii vigilent, să analizezi lucrurile şi să faci tot ce este posibil pentru apărarea libertăţii.

Dacă studiezi istoria persecuţiei, poţi vedea mai mult sau mai puţin acelaşi proces germinativ:

1.    Un grup care este diferit
2.    Zvonuri sau informaţii false circulând despre acest grup
3.    Clasificarea grupului ca fiind potenţial periculos sau deja o ameninţare
4.    Criză a naţiunii sau a bisericii de stat
5.    Acuzaţii şi calomnii
6.    Persecuţie

Se pare că atunci când oamenii, inclusiv autorităţile, nu se simt în siguranţă, au nevoie de un ţap ispăşitor care să le exorcizeze temerile. Unele ţări din Europa Occidentală se află deja la pasul 3. Dar trebuie să rămânem încrezători deoarece înţelegem situaţia şi procesul şi ştim că în orice condiţii Dumnezeu îşi va apăra poporul. Crearea unei presiuni asupra minorităţilor religioase care sunt preocupate de evenimentele finale poate avea efecte negative. Ultragiul poate transforma cu uşurinţă un grup paşnic într-o minoritate beligerantă anti-socială. Capcana în care poate cădea grupul constă în cultivarea şi amplificarea izolării sale prin întreruperea relaţiilor cu societatea. Dacă cade în această capcană, grupul va fi total neutralizat, probabil nu distrus, însă închis într-o cazemată ecleziastică. Adventiştii trebuie să evite o asemenea mentalitate de tip fortăreaţă.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Este invechit scenariul profetic privind evenimentele finale?

Nicidecum! Studiind prezentul prin intermediul profeţiei putem vedea multe semne care confirmă convingerile noastre. Deşi nu este locul ca să intrăm în detalii privind scenariul profetic al evenimentelor finale, vedem cum acestea prind contur. Niciodată nu a fost papalitatea atât de respectată din punct de vedere geopolitic. Papa Ioan Paul al II-lea este probabil considerat de mulţi drept unul dintre oamenii cei mai importanţi, mai influenţi la începutul acestui secol. Într-o lume a decadenţei morale, el este văzut ca un important apărător al valorilor morale, vieţii, familiei şi căsătoriei fără compromisuri. Când ne gândim la o mare putere ecleziastică, avem tendinţa să ne gândim la papalitate şi acest papă. Când ne gândim la o superputere unică, trebuie să ne îndreptăm gândul spre Statele Unite ale Americii. Cine poate pune la îndoială aceste puteri? Nu este astfel confirmată interpretarea noastră profetică? Însă există alte probleme care trebuie identificate şi clasificate şi trebuie făcuţi o mulţime de alţi paşi.

Trăim acum într-un, aşa cum a fost numit, “sat global”. Toate zonele lumii sunt interconectate prin intermediul ciberspaţiului, instituţiilor politice (inclusiv Naţiunile Unite), companiilor multinaţionale, organizaţiilor religioase globale şi a tribunalelor internaţionale pentru crime împotriva omenirii. Toată această “globalitate” constituie un cadru necesar pentru ca evenimentele necesare să poată avea loc, deoarece sfârşitul marii lupte se va extinde la scară globală. Conflictul religios şi persecuţia la scară mondială presupune existenţa unei anumite forme de guvern mondial şi a unei autorităţi religioase mondiale. Atât ONU cât şi papalitatea şi-au arătat veleităţile în acest domeniu.

De mai multe decenii pare a fi un calm deplin pe frontul legii duminicale. Mai recent, mai multe ţări au avut parte de tensiuni şi dispute în acest domeniu datorită ciocnirilor dintre opozanţii şi susţinătorii ideii de “închis duminica”. În plus, scrisoarea pastorală din 1998 privind păzirea duminicii a contribuit la punerea problemei în agenda publică.

Trebuie să fim destul de înţelepţi ca să nu confundăm şi să amestecăm trecutul, prezentul şi viitorul, sau să fim orbiţi uitând evenimentele trecute sau închizându-ne ochii şi mintea la noi şi surprinzătoare evoluţii. Foarte adesea împlinirea profeţiei este mult mai amplă şi mai cuprinzătoare decât fusese anterior prevăzut de oameni. Împlinirea profeţiilor referitoare la evenimentele finale va descoperi într-adevăr o minunată plenitudine care s-ar putea prea bine să depăşească anticipările minţilor omeneşti. Dumnezeu nu este prizonierul interpretărilor noastre profetice limitate, indiferent cât de biblice ar fi ele. El este atât Stăpânul istoriei cât şi al profeţiei. El este Cel care va decide când “vor începe aceste lucruri să se împlinească” (Luca 21:28) şi când se va sfârşi timpul. Între timp, “avem această nădejde, nădejdea revenirii Domnului”.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Mai crede Biserica in profetie?

Această întrebare ne este pusă de către membri care sunt dezamăgiţi deoarece simt că pastorii nu vorbesc destul de des despre evenimentele finale. Mulţi dizidenţi susţin că ei satisfac această lipsă de accentuare a mesajului profetic. Desigur, biserica încă crede în profeţie. Desigur, Departamentul de Relaţii Publice şi Libertate Religioasă crede în profeţie. Interpretarea profetică ne oferă înţelegerea corectă a timpului şi a evenimentelor. Dar a crede în profeţie nu înseamnă că trebuie să folosim profeţia în mod greşit ca un instrument spectaculos pentru a atrage oamenii şi banii lor. Nu trebuie să manipulăm profeţiile numai pentru a fi placul unor oameni. Nu trebuie să creăm evenimente profetice pe baza titlurilor din ziare. S-ar putea ca aceasta să atragă pentru moment atenţia oamenilor, dar ulterior urmează un efect invers şi atunci apare dezamăgirea. Oamenilor nu le place să fie induşi în eroare. Membrii dezamăgiţi tind să părăsească biserica.

Trebuie să fim sinceri şi serioşi atunci când studiem proiectele de lege, legile, conflictele, evenimentele şi declaraţiile. Există astăzi multe dovezi care confirmă interpretarea noastră profetică, aşa că nu este nevoie să creăm dovezi îndoielnice şi să producem confuzie. Am văzut cum a fost folosită scrisoarea pastorală a papei privind duminica într-un mod tendenţios, numai pentru a încerca să se dovedească că o anumită interpretare profetică este corectă. Adevărul nu are nevoie de speculaţii senzaţionale pentru a-i da credibilitate. Dumnezeu este Dumnezeul adevărului, iar Isus este Domnul adevărului.

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Sunt acordurile internationale suficient de clare pentru a facilita existenta libertatii religioase?

Da, sunt. Problema apare atunci când nu sunt aplicate. Ce se întâmplă în acest caz? Aceasta este marea întrebare! De exemplu, Iranul poate persecuta credincioşii Baha’i iar Sudanul pe creştini. Ca urmare a acestor acţiuni au asemenea ţări probleme serioase? Şi-au întrerupt ţările occidentale sau alte ţări care au semnat şi susţin aceste acorduri relaţiile cu ţările care nu acordă deloc libertate religioasă? În cadrul Naţiunilor Unite, ţările membre care au încălcat drepturile omului şi libertatea religioasă sunt ostracizate sau penalizate? Desigur că acestea sunt menţionate ca fiind deficitare şi imaginea lor este pătată, dar este acest lucru suficient? În ciuda acestora, legile există, iar ţările care le încalcă trebuie să explice motivele pentru care au procedat astfel.

Există patru categorii de acorduri internaţionale:

1    Tratate
2    Declaraţii
3    Interpretări experte ale tratatelor
4    Angajamente politice reciproce

1. Tratate

Punctul de referinţă îl constituie Convenţia Internaţională privind Drepturile Civile şi Politice (CIDCP) din 1966. Majoritatea ţărilor, inclusiv Statele Unite, au ratificat convenţia obligându-se în acest fel s-o pună în aplicare. În plus, există tratate regionale precum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţia Americană a Drepturilor Omului şi Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor. Deosebit de importantă pentru noi este Convenţia UNESCO împotriva discriminării în învăţământ. Articolul 1 poate fi aplicat în problemele legate de Sabat. Articolul 5 se referă la rolul şi autoritatea părinţilor. Convenţia drepturilor copilului (Articolele 1 şi 4) confirmă Convenţia UNESCO privind discriminarea în învăţământ.

2. Declaraţii

Declaraţiile nu sunt ratificate de state, însă ele constituie un “obicei internaţional al pământului”. Bineînţeles că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este cea mai cunoscută şi respectată declaraţie. Dar nu uitaţi “Declaraţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare pe motive de religie sau credinţă”. A fost adoptată în unanimitate, adică fără vot, pe 25 noiembrie 1981. Articolul 6, Secţiunea (h) include dreptul de a păzi o zi de odihnă conform preceptelor propriei religii. Adventiştii, în mod special Dr. Gianfranco Rossi, au avut o contribuţie deosebită la aceasta.

3. Interpretări experte ale tratatelor

Acestea sunt comentarii oficiale ale textului. Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a elaborat un document foarte important privind articolul 18 din CIDCP. În Comentarii Generale 22 (48), primul paragraf, citim: “Caracteristica principală a acestor libertăţi (de gândire, de conştiinţă şi religioasă) este reflectată şi de faptul că această prevedere nu poate fi încălcată nici chiar în situaţii de urgenţă publică, aşa cum este declarat în Articolul 4(2) al Convenţiei” (Religia şi drepturile omului: Documente fundamentale, Universitatea Columbia, 1998, p.92). Acelaşi comitet a declarat de asemenea că dreptul de a avea o “religie la alegere” implică dreptul de schimbare a  religiei.

4. Angajamente politice reciproce

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) demonstrează o voinţă politică dintre cele mai ferme în domeniul libertăţii religioase şi a drepturilor omului. Articolul 16 din Declaraţia Finală de la Viena din 1989 se referă la libertatea religioasă. Statele Unite este membru OSCE alături de alte 53 de ţări. Libertatea religioasă este menţionată şi în multe alte documente oficiale. Nu suntem lipsiţi de sprijin în eforturile noastre de a apăra acest măreţ şi esenţial principiu.

Declaraţia de la Cairo privind Drepturile Omului în cadrul Islamului, adoptată şi dată publicităţii la cea de-a Nouăsprezecea Conferinţă Islamică a Miniştrilor de Externe care a avut loc la Cairo pe 5 august 1990, include o manieră proprie de tratare a libertăţii religioase. Articolul 10 este interesant de citit: “Islamul este religia nepervertită. Este interzisă exercitarea oricărei forme de constrângere asupra omului sau de a exploata sărăcia sau ignoranţa sa cu scopul de a-l converti la o altă religie sau la ateism” (Ibid., p.87).


 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Au dat bisericile publicitatii declaratii de sustinere a principiilor libertatii religioase?

Da, au dat! Iată câteva scurte exemple (există multe altele):

1. Biserica Catolică: “Declaraţia privind libertatea religioasă: Dignitatis Humanae” (7 decembrie 1965, adoptată la Conciliul Vatican II). În partea finală a documentului se spune: “....este necesar ca libertatea religioasă să fie accesibilă tuturor, bucurându-se de o temeinică garanţie constituţională şi demonstrându-se respect faţă de înalta datorie şi dreptul omului de a-şi conduce în mod liber viaţa sa religioasă în societate.”

2. Consiliul Mondial al Bisericilor: “Declaraţie privind Libertatea Religioasă”, adoptată la Prima Adunare a CMB la Amsterdam în 1948. La pagina 69 citim: “Drepturile referitoare la libertatea religioasă stipulate în acest document vor fi recunoscute şi respectate de toate persoanele fără deosebire de rasă, culoare, sex, limbă sau religie şi fără impunerea de restricţii bazate pe prevederilor legilor administrative” (Religia şi Drepturile Omului: Documente Fundamentale; editată de Tod Stahnke şi J. Paul Martin, Universitatea Columbia, 1998, p.207).

3. Alianţa Mondială a Baptiştilor: “Manifest privind libertatea religioasă”, adoptat la cel de-al şaptelea Congres Mondial al Baptiştilor, Copenhaga, august 1947. “Datoria noastră primordială este aceea de a extinde drepturile referitoare la libertatea conştiinţei către toţi oamenii, indiferent de rasă, culoare, sex, sau religie (sau lipsă de  religie).”

4. “Declaraţia privind libertatea religioasă” a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, adoptată la Conferinţa Generală de la Utrecht, Olanda, 8 iulie 1995. În primul paragraf citim: “De peste un secol, adventiştii de ziua a şaptea sunt promotori activi ai libertăţii religioase”. Enciclopedia Adventistă de Ziua a Şaptea conţine de asemenea un articol despre “Libertate religioasă”. Mai există şi următoarea declaraţie: “Extremismul religios caracterizat prin bigotism şi intoleranţă, indiferent de ce gen, trebuie deplâns şi stopat. Fiecare persoană are dreptul de a-şi exprima ideile religioase cu convingere, însă respectând întotdeauna drepturile celorlalţi” (Declaraţii, principii şi alte documente, Conferinţa Generală a Adventiştilor de Ziua a Şaptea, 1996, p.46).

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.