Intrebari si Raspunsuri

Isi gaseste Biserica Adventista de Ziua a Saptea un loc in spectrul religios delimitat de miscarea ecumenica si Biserica Romano-Catolica?

Nu este întotdeauna uşor să delimitezi poziţia Bisericii Adventiste în spectrul creştin. Ea doreşte să aibă relaţii bune cu alte biserici şi participă la reuniunile Consiliului Mondial al Bisericilor, dar nu face parte din ecumenismul organizat. Ca adventişti de ziua a şaptea, noi nu vrem să fim singuri, dar nu putem împărtăşi cu alţi fraţi şi alte surori viziunea atractivă a unei mega-biserici creştine şi unite. Este această poziţie logică?

Noi încă suntem o biserică mică în majoritatea ţărilor, dar devenim din ce în ce mai importanţi. Dacă numărul de membri continuă să crească fără schisme sau dezbinări interne, poziţia noastră va fi mult întărită în următoarele câteva decenii, dacă va mai fi timp, deşi eu sper ca Domnul să se întoarcă mult mai curând. Dacă nu aşa stau lucrurile, atunci care va fi rolul nostru în acest nou secol? Se prevede o creştere masivă a numărului de membri. Care va fi locul nostru între mişcarea ecumenică şi Biserica Catolică? Avem un loc?

Biserica Romano-Catolică îşi va menţine rolul de conducător în creştinism, acest lucru pare evident. Va fi mişcarea ecumenică celălalt pol? Poate că nu! De ce? Visul ecumeniştilor nu este acela de a exista doi poli, ci de a avea o unitate creştină vizibilă, ceea ce presupune un singur pol. Pentru a realiza acest lucru s-ar putea să fie necesar mult timp şi se pot dezvolta forme multiple, dar obiectivul unităţii constituie visul! Care va fi rezultatul? Vor dispare protestanţii? Vor deveni catolicii protestanţi? Nu aceasta este problema fundamentală. Unitatea ca obiectiv este problema şi acesta nu poate fi realizat fără transformare. O abordare pro-ecumenică ar însemna ca diferendele dintre catolici şi protestanţi să nu producă tensiuni vizibile, aşa cum se întâmplă astăzi. Prin menţinerea actualei poziţii, Biserica Adventistă oferă o alternativă creştină care necesită să fii pe deplin creştin – adică o biserică centrată pe Hristos şi pe Biblie – în timp ce-ţi păstrezi identitatea, mesajul şi credincioşia faţă de Evanghelia veşnică. Eu cred că această alternativă este posibilă fără a fi agresivi faţă de alte biserici creştine. Trebuie să învăţăm să fim diferiţi fără a fi antagonişti, ci iubitori şi respectuoşi faţă de alţii. Nu ascultăm noi de acelaşi Mântuitor, de acelaşi Dumnezeu?

Pentru a oferi o alternativă, adventiştii de ziua a şaptea ar trebui să se împrietenească cu toţi, să fie exemple de creştini plini de dragoste şi să fie curtenitori în relaţiile cu oamenii. Să fim o biserică prietenoasă pentru locuitorii acestui pământ. Să lăsăm ca oamenii să aleagă în libertate mesajul pe care-l acceptă, ce fel de creştinism vor să trăiască. Niciodată nu trebuie să fim cei care exercită presiuni, să asuprim sau să persecutăm. Noi suntem poporul libertăţii. Asuprirea şi persecuţia sunt semnele antihristului.

Rezumând, a fi o biserică creştină alternativă înseamnă a fi cât se poate de aproape de Domnul nostru Isus Hristos şi, prin urmare, de semenii noştri pentru care a murit El. Această viziune este idealistă. Noi trăim într-o lume cu o viziune globală, iar creştinismul este atacat din toate părţile. Islamul are un miliard de credincioşi şi creşte foarte rapid. Hinduismul, budismul şi filozofiile New Age devin din ce în ce mai populare în Occident. A refuza un proiect de unitate între creştini este cea mai bună metodă de a apăra credinţa creştină? Ca adventişti de ziua a şaptea, noi răspundem: “Da !” O altă întrebare este: “Suntem noi siguri că nu ne vom schimba poziţia?” Există întotdeauna  pericolul sau tentaţia de schimbare. Un proverb chinezesc spune: “Cel care s-a luptat cu dragonul timp de 300 de ani poate deveni un dragon.” Ca adventişti de ziua a şaptea noi luptăm cu dragonul de 150 de ani! Nu vom deveni un dragon, dar există alte capcane. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea ar putea deveni o organizaţie mare care trăieşte pentru ea însăşi, care se apără pe ea însăşi, care se promovează pe ea însăşi. Cu cât avem mai multe proprietăţi, instituţii şi mai multă recunoaştere, cu atât mai mult vom fi tentaţi să ne concentrăm pe corporaţie. Trebuie să evităm acest lucru cu orice preţ.

Fie ca Domnul să ne corecteze ori de câte ori este nevoie. Fie ca să devenim din ce în ce mai apostolici pentru a rămâne “poporul lui Dumnezeu” şi “ultimii soli”. Nu trebuie să uităm niciodată că această biserică nu există pentru ea însăşi, ci pentru Dumnezeu şi pentru o misiune specială.


NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Cum ar trebui membrii sa trateze zvonurile privind Biserica sau care afecteaza lucrarea Bisericii?

După cum ştie, sau ar trebui să ştie, fiecare, nu tot ceea ce auzi la telefon, ce vezi la televizor sau pe Internet, sau citeşti în publicaţii este adevărat. Ce ţi se spune într-o conversaţie particulară poate fi, sau nu, adevărat. Acest principiu se aplică atât lumii seculare, cât şi celei religioase. Este uimitor cât de multe relatări vicioase şi chiar lipsite de sens au circulat şi încă mai circulă printre oamenii religioşi!

Morile de zvonuri macină vieţile personalităţilor publice şi uneori sunt foarte active – hiperactive -    în cercurile religioase. De-a lungul anilor, în Biserică au circulat unele relatări false. Acestea au fost demascate, dar din nefericire unele încă mai circulă. Odată ce zvonul a fost plantat în “pământul cel bogat al credincioşilor”, este foarte dificil să-l elimini. La urma urmei, creştinii trebuie să fie oameni de încredere şi de credinţă, nu detectivii Bisericii!

Primul sfat acordat membrilor referitor la zvonuri este să afle care este sursa. Informaţia provine dintr-o sursă credibilă, cu un trecut verificabil şi demn de încredere? Provine din media adventistă recunoscută sau de la conducerea Bisericii? Sau din partea elementelor dizidente care încearcă, într-un mod acoperit, să producă pagube Bisericii? Când asemenea indivizi răspândesc informaţii şi este adevărat, este o pură întâmplare. Dacă nu puteţi identifica cu exactitate sursa, acest lucru ar trebui să îndemne la prudenţă şi neîncredere. Zvonul de genul “am auzit de la cineva care a spus că cineva i-a zis” are nisip ca temelie.

Apoi luaţi în considerare intenţia. Acel zvon încearcă să întărească credinţa, are ca scop întărirea încrederii sau încurajează suspiciunea şi dezbinarea? Amintiţi-vă că lucrarea lui Satana este de a “pârî pe fraţi” (Apocalipsa 12:10).

Are sens acest zvon? Unele relatări sunt atât de ilogice şi exagerate încât orice persoană rezonabilă ar trebui să pună sub semnul îndoielii autenticitatea lor. Da, Dumnezeu lucrează uneori pe căi minunate şi misterioase pentru a-şi împlini planurile, dar nu pe căi ridicole şi stupide.

În cele din urmă, întotdeauna verificaţi zvonurile. Faptul că sunt tipărite nu înseamnă de fapt nimic. Trăim într-o epocă a dezinformării. Întrebaţi pe pastor, întrebaţi la Conferinţă, întrebaţi la birourile revistei Adventist Review şi, dacă este necesar, verificaţi la departamentul comunicaţii de la nivelul ierarhic superior (cum ar fi diviziunea sau Conferinţa Generală).

Ni se spune că trăim într-o generaţie coruptă. Sfatul divin nu este numai să fim “nevinovaţi ca porumbeii”, ci de asemenea “înţelepţi ca şerpii” (Matei 10:16).

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Ar trebui ca presedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea sa fie “seful executivului”?

Mai înainte de toate, trebuie să clarificăm lucrurile spunând că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea are drept conducător pe Domnul Isus Hristos. Preşedintele este preşedintele Conferinţei Generale. Cu această precizare, există, desigur, conducere omenească la diferite niveluri în Biserică. Există, de asemenea, şi trebuie să fie o împărţire a responsabilităţilor şi necesitatea unei mulţimi de consilieri. “Niciodată mintea unui om sau minţile câtorva oameni nu ar trebui să fie considerate suficiente ca înţelepciune şi putere astfel încât să controleze lucrarea” (Mărturii, vol. 9, p. 260 în original).

Bisericile se confruntă permanent cu tentaţia de a copia formele seculare de guvernământ. În Statele Unite, atât membrii Bisericii, cât şi liderii, trebuie ca, în gândirea lor să evite transferarea sistemului de guvernare prezidenţial de la Casa Albă către Biserică. Ispita este mereu prezentă şi îndemnuri seculare echivalente există şi în alte ţări. Întotdeauna a existat această tentaţie de a copia formele politice de guvernare. În vremea Vechiului Testament poporul ales a cerut să fie condus “la fel ca şi celelalte popoare” din jurul lor. Când biserica secolului al II-lea a început să copieze treptat sistemul imperial al Romei, apariţia episcopilor monarhici, a papalităţii şi a persecuţiei rezultante nu a mai fost decât o problemă de timp

În sistemul prezidenţial, preşedintele este “şeful executivului” (CEO – Chief Executive Officer). Corpul electoral îl alege, iar el, în principiu, îşi alege subordonaţii. Ei au rolul de a-l susţine, de a-l face să arate bine (probabil în mare măsură îi scriu discursurile şi articolele), dar el are autoritatea şi responsabilitatea supremă. Funcţionarii şi directorii de departamente îi raportează şi depind de el. Sunt mulţi cei cărora le place acest model. Este practic şi eficient. Fiecare ştie care-i sunt responsabilităţile. Acesta copiază îndeaproape modelul corporativ, în care şeful are puteri aproape dictatoriale până în ziua în care el demisionează sau este îndepărtat de către comitet.

Sfatul biblic este ca “între voi să nu fie aşa”. Ellen G. White sfătuieşte în repetate rânduri ca să nu se permită “puterii împărăteşti” să stăpânească structura administrativă a Bisericii. Ceea ce ea vroia să spună era controlul autoritar, al unui singur om sau al unei “clici”, al acesteia.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea funcţionează pe baza sistemului comitetului executiv, sistem care a trecut cu succes testul timpului. Acelaşi corp electoral care alege preşedintele alege de asemenea pe ceilalţi slujbaşi şi pe directorii de departamente. Ei se află cu toţii sub autoritatea Comitetului Executiv, în armonie cu regulamentele şi planurile stabilite. Deşi se aşteaptă ca de obicei Comitetul Executiv să aprobe recomandările preşedintelui, nu întotdeauna aşa se va întâmpla. Normal că un preşedinte eficient va “înscrie” de multe ori, iar un slujbaş şi o echipă departamentală va apăra multe “goluri”.

Deşi preşedintele este primul slujbaş şi preşedinte al Comitetului Executiv, el nu este un şef al executivului. El este respectat ca “primul între egali”. Am slujit sub mulţi preşedinţi. Majoritatea au fost lideri talentaţi şi dedicaţi. Dacă au existat uneori anumite dificultăţi administrative, acestea au apărut atunci când sindromul şefului executiv a început să se manifeste.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Este vreun pericol dacă Biserica devine prea mare, prea recunoscuta si prea populara?

Presupun că aceasta se poate întâmpla şi acesta este motivul pentru care Biserica lui Dumnezeu are nevoie permanentă de reînviorare şi reformă. Acestea sunt antidoturile pentru atitudinea laodiceană şi apatică ce poate apare atunci când crezi că eşti “bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic” (Apocalipsa 3:17).

Am participat la multe comitete ale Bisericii în ultima jumătate de secol. Nu am observat niciodată că ne considerăm bogaţi şi neavând nevoie de nimic. Dimpotrivă, întotdeauna se arăta îngrijorare că suntem prea “săraci”, că nu putem face faţă tuturor nevoilor noastre şi ca să ne atingem toate obiectivele. În repetate rânduri solicitări bugetare legitime nu au putut fi satisfăcute decât parţial şi uneori deloc.

Este Biserica prea mare? Greu de crezut. În majoritatea ţărilor suntem o biserică mică şi, în ceea ce priveşte autorităţile publice şi media, una destul de insignifiantă. Sunt în Europa ţări (menţionez Europa deoarece, în afara de Statele Unite, aici avem cea mai îndelungată prezenţă) în care nu avem decât câteva sute de membri la o populaţie de mai multe milioane. Pe de altă parte, există, din fericire, ţări în care Biserica noastră este relativ mare şi creşte rapid. Dar în aceste ţări, nu auzim voci care să spună că Biserica este prea mare şi că ar trebui să nu mai crească! Dimpotrivă, acestea sunt zonele în care Biserica este plină de viaţă şi activă, nu căldicică. Probabil că unii dintre membrii cei mai recenţi au nevoie de ceva pregătire şi creştere până la “înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13), dar mărimea nu constituie o problemă.

În ce loc este Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea prea recunoscută şi prea populară? Probabil că unii sunt de părere că Biserica ar trebui să fie persecutată, dar nicăieri (şi am vizitat probabil 140 de ţări) Biserica nu este prea recunoscută şi prea populară. Dimpotrivă, Biserica noastră în general este nepopulară. De obicei, ea fie este ignorată, fie este considerată a nu se armoniza cu majoritatea societăţii. Majoritatea este populară.

Dacă recunoaşterea şi popularitatea şi-ar face apariţia, atunci într-adevăr ar exista pericole. La urma urmei, popularitatea şi succesul sunt dificil de suportat, fie individual, fie organizaţional. Mândria urcă pe o pantă alunecoasă; cu cât urci mai sus, cu atât mai mare este potenţialul de a aluneca.
Aşa că, să ne rugăm pentru creştere, pentru uşi deschise ca să fim acceptaţi, astfel încât să putem încheia lucrarea Evangheliei şi în acelaşi timp Dumnezeu să ne ajute să evităm satisfacţia de sine pe care adulaţia populară o poate produce.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Creste Biserica Adventista de Ziua a Saptea prea rapid?

Fără îndoială că în anumite ţări Biserica creşte rapid în număr de membri. Acest lucru este adevărat în special în unele regiuni din Africa şi America Latină. În unele ţări, însă, creşterea este relativ redusă. Aceasta este situaţia în Europa Occidentală şi în unele zone din Statele Unite şi Australia. În aceste locuri nimeni nu s-ar aventura să spună că Biserica creşte prea rapid.

Creşterea viguroasă a Bisericii este întotdeauna ceva de dorit şi pentru care trebuie să ne rugăm. Este semnul unei biserici sănătoase, dinamice şi arată că Duhul lucrează. Aceasta era situaţia în biserica apostolică, când mii de oameni deveneau membri într-o singură zi. Astăzi, avem în medie 2.200 de botezuri pe zi. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste dovezi ale binecuvântării Sale la nivel mondial.

Creşte Biserica prea rapid? Nu cred. Este adevărat, în unele locuri în care există o creştere rapidă vor exista dureri mai mari. Trebuie să ne aşteptăm la aceasta. Atunci când rata creşterii într-o anumită zonă este de 30%, infrastructura Bisericii este solicitată la maximum, dar până acum nu am trecut de punctul de rupere, deoarece odată cu creşterea spirituală şi vitalitatea vin şi binecuvântările materiale şi ajustările structurale. Da, s-ar putea să fie o lipsă temporară de locaşuri de închinare, o nevoie sporită de pastori şi o lipsă de maturitate şi înţelegere denominaţională din partea fluxului de membri nou botezaţi. Membrii cu experienţă se pot întreba cât de profund a penetrat adventismul istoric viaţa noilor membri. Se poate dezvolta chiar o tensiune între vechea gardă, care au fost credincioşi în situaţii dificile şi chiar în vremuri de persecuţie, şi valul de noi membri care au intrat în Biserică acum, când uşa libertăţii religioase s-a deschis în unele ţări. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului şi cu eforturile concertate ale membrilor şi liderilor, aceste dificultăţi se reduc, se găsesc soluţii şi Biserica mărşăluieşte, biruind pentru a birui. “Doamne, fă-ne să vedem o creştere şi mai mare şi ajută-ne să folosim ocaziile oferite!”

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Exista coruptie in Biserica Adventista de Ziua a Saptea?

Pentru a răspunde corect la această întrebare, trebuie mai întâi de toate să înţelegem ce înseamnă “corupţie”. Ne referim la corupţie doctrinară? Este vorba despre corupţie financiară? Desigur, pot fi ambele! Pentru unii oameni, corupţia financiară reprezintă păcatul suprem, în timp ce pentru alţii nu este decât o greşeală, un semn de judecată defectuoasă. Unii cred că singura corupţie periculoasă pentru Biserică este corupţia doctrinară. Însă alţii îşi concentrează atenţia asupra corupţiei morale – care de obicei înseamnă corupţie sexuală.

Deoarece Biserica creşte şi se extinde rapid, înţelegerea noastră cu privire la corupţie poate fi interpretată în mod diferit de la o cultură la alta, de la o regiune la alta. Iată definiţia dicţionarului privind adjectivul corupt: “Caracterizat de imoralitate şi pervertire; depravat. Caracterizat de venalitate şi lipsă de onestitate.” Folosirea banilor donaţi Bisericii pentru motive personale constituie corupţie. Primirea de beneficii personale ca urmare a activităţii în cadrul Bisericii şi care încalcă regulile, este de asemenea corupţie. Biserica are o serie de reguli împotriva corupţiei şi din fericire marea majoritate a slujbaşilor noştri sunt cinstiţi şi respectă aceste reguli. În ciuda nivelului ridicat de onestitate, trebuie să fim vigilenţi. Noi cu toţii trebuie să respectăm regulamentele Bisericii şi să considerăm banii şi activitatea sa ca fiind sacre.

Pe de altă parte, Biserica trebuie să procedeze cu corectitudine plătind angajaţii ei corespunzător şi acordându-le facilităţi medicale şi sociale. Economisirea pe spinarea slujbaşilor constituie o strategie foarte proastă şi lipsită de viziune. Managementul defectuos şi incorect poate încuraja corupţia. Corupţia în cadrul organizaţiei Bisericii nu ar trebui să existe şi, dacă se întâmplă, ar trebui să fie rezolvată cu promptitudine şi fermitate în orice situaţie, întotdeauna! Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii şi onestităţii!

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Poate fi Biserica manipulata de forte din afara?

Din punct de vedere istoric, Biserica creştină a fost expusă la manipulări de forţe din afară. Unele dintre aceste forţe au acţionat deschis şi direct, cum ar fi împăraţii romani, conducătorii bizantini şi regii medievali. Influenţe externe mai subtile au adus apostazia în Biserică, aşezând-o “în Templul lui Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:3, 4).

În vremurile noastre, anumite guverne au încercat să folosească Biserica pentru a-şi susţine agendele lor socio-politice. În mare parte aceste eforturi au eşuat deoarece liderii bisericii au rezistat unor astfel de manipulări. În câteva cazuri izolate se pare că s-au făcut nişte compromisuri şi unii membri sau lideri locali s-au pierdut cu firea din cauza presiunii considerabile, chiar a persecuţiei. Deşi aceste cazuri nu au implicat schimbarea doctrinei sau convingerilor Bisericii, în unele cazuri acestea au dus la încurcături cu statul şi probabil la o reducere a “siguranţei depline” în ceea ce priveşte mărturia şi propovăduirea Bisericii.

Unul dintre motivele pentru care Ellen G. White prefera o conducere descentralizată şi lărgită a Bisericii era tocmai pentru a evita pericolul manipulării interne sau externe. Cu cât e mai puţin întinsă şi mai redusă ca număr conducerea, cu atât mai expusă este la influenţe din afară. Echilibrul puterilor nu este bun doar în democraţie, ci şi în administrarea Bisericii lui Dumnezeu. Responsabilităţile conducătorilor trebuie “distribuite unui mare număr” de bărbaţi şi femei.

Secretul pentru evitarea manipulării externe este acela de a menţine “canalul” întotdeauna “neobstrucţionat, pentru ca Duhul Sfânt să poată avea libertate deplină“ (Mărturii, vol. 8, p. 234, în original). Putem fi încrezători, căci Biserica inevitabil va triumfa; nu va apuca pe căi greşite. Făgăduinţa lui Hristos este lipsită de ambiguitate: El Îşi va zidi Biserica pe stânca mărturiei lui Petru referitor la Hristos “şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18).

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Este Biserica Adventistă de Ziua a Saptea o biserica “democratica”?

Organul de conducere al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea a fost înfiinţat în 1863 în Statele Unite, o ţară democratică. Dacă comparaţi conducerea Bisericii Adventiste cu cea a altor biserici care şi-au întemeiat organele lor de conducere într-un context monarhic sau imperial, veţi vedea o mare deosebire.

Cuvântul democraţie provine din Grecia antică şi înseamnă că poporul are libertatea de a decide în probleme de politică. Votul reprezintă calea cea mai bună de a aplica acest principiu. Direct sau indirect, membrii aleg conducători şi iau decizii. În acest sens, putem spune că organizaţia Bisericii este una democratică. Preşedintele şi alţi slujbaşi ai Bisericii sunt aleşi sau realeşi la fiecare cinci ani (la conferinţe, la fiecare trei ani). Ei pot fi schimbaţi în acest timp, pentru un motiv întemeiat, dacă Comitetul Executiv, care reprezintă membrii Bisericii, decide acest lucru. Fiecare conducător este ales pentru o perioadă de timp definită şi se aşteaptă ca el să respecte regulamentele. Nimeni nu este mai presus de Manualul Bisericii, Regulamentul de lucru al Bisericii, sau voinţa corpului electoral.

Cu toate acestea, s-ar putea ca “democraţie” să nu fie cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie conducerea sa atât în aspecte locale, cât şi în cele globale, deoarece Domnul Isus Hristos este Conducătorul Suprem. Ca Dumnezeu, El este mai presus de oameni. Biserica există pentru a-L sluji pe El în primul rând. Legea Sa este legea Bisericii şi este mai presus de toate legile şi regulamentele omeneşti. Biserica este trupul lui Hristos. Noi suntem o democraţie prin modul nostru de lucru, dar în principiu suntem o teocraţie.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Ar trebui ca bisericile noastre nationale să fie biserici independente?

Deja am subliniat că majoritatea bisericilor sunt denominaţiuni naţionale. Astfel avem, de exemplu, Biserica (Luterană) din Norvegia, Biserica (Anglicană) din Anglia, Biserica Unită din Canada, Biserica (Ortodoxă) din Grecia şi am putea continua. În cazul unor biserici misionare, odată ce biserica lor dintr-o ţară străină ajunge la un anumit nivel de stabilitate organizaţională, îi acordă acestei biserici soră din “câmpul misionar” statut de biserică independentă.

Adventiştii de ziua a şaptea nu procedează în acest mod. Ei administrează o biserică mondială din punct de vedere doctrinar şi organizaţional. Pe măsură ce biserica tânără dintr-o anumită ţară creşte, se maturizează şi se dezvoltă, noi nu o separăm organizaţional şi nu întemeiem o nouă biserică independentă, ci îi acordăm mai multă libertate de autoguvernare, mai multă responsabilitate şi răspundere financiară şi mai multe îndatoriri pentru susţinerea întregii biserici mondiale.

În acest fel, fiecare parte a trupului global al lui Hristos primeşte susţinere atunci când o solicită şi oferă la rândul ei susţinere acolo unde este necesar. Într-adevăr, tot mai multe unităţi organizaţionale naţionale ale Bisericii îşi asumă poziţii de conducere şi responsabilităţi mondiale. Un număr tot mai mare de slujbaşi de peste tot călătoresc pretutindeni.

Experienţa ne învaţă de asemenea că lucrarea lui Dumnezeu este cel mai bine realizată la nivel regional de o forţă de muncă cosmopolită care contracarează tendinţa de a privi la noi înşine şi de a ne izola. Acest principiu organizaţional pune în valoare diferite daruri şi experienţe complementare care pot contrabalansa mentalitatea mărginită şi slăbiciunea locală. O astfel de abordare dinamică şi globală ne reaminteşte constant că această Biserică constituie o mişcare ce include toate popoarele.

Aşa că, la întrebarea dacă bisericile naţionale ar trebui să fie biserici independente, răspunsul este un categoric Nu, deoarece această Biserică trebuie să fie o nouă şi universală omenire. Orice negare a misiunii globale scoate inima din pieptul acestei mişcări mondiale şi acolo unde această viziune devine neclară, poporul advent începe să piară.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.

Biserica Adventista de Ziua a Saptea este o “secta” sau o “biserica”?

Noi suntem o biserică creştină la fel ca alte biserici creştine, deşi nu pentru că am decis în mor arbitrar că aceasta este situaţia. Ne bucurăm de recunoaşterea neadventistă a statutului nostru de biserică creştină. În primul rând, noi participăm la Conferinţa Comunităţilor Creştine Mondiale (Conference of Christian World Communions). Această “familie” a tuturor creştinilor ne recunoaşte ca biserică creştină. Unul dintre autori, Bert B. Beach, a fost secretar al acestei conferinţe în ultimii 30 de ani. În al doilea rând, Conferinţa Generală este reprezentată în Conferinţa Liderilor de Biserici din SUA (U.S. Church Leaders’s Conference), reprezentantul adventist fiind în comitetul de conducere, care este format dintr-un număr mic de membri, pe timp de mai mulţi ani.
În al treilea rând, purtăm dialoguri, sau conversaţii, cu alte biserici. Federaţia Luterană Mondială a publicat în 1998 o declaraţie în care se spune că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea nu ar trebui considerată sectă.

Ar trebui de asemenea să adăugăm că suntem acceptaţi ca observatori sau echivalentul acestora la reuniunile Consiliului Mondial al Bisericilor (World Council of Churches) şi ale altor conferinţe creştine. Suntem recunoscuţi de Naţiunile Unite ca organizaţie neguvernamentală, categoria II, şi suntem membri ai Societăţii Biblice. Avem în comun cu alte biserici creştine anumite doctrine creştine fundamentale. Acestea sunt suficiente pentru a spune că suntem o biserică şi nu o “sectă”, aşa cum folosesc astăzi termenul cei din domeniul religios.

Dar fie că eşti într-o biserică, fie că eşti într-o sectă, aceasta nu te mântuieşte individual. Isus a fost considerat ca fiind liderul unei mici secte şi a fost persecutat. Dumnezeu poate vorbi prin oameni care sunt percepuţi ca aparţinând unor organizaţii religioase considerate sau categorisite drept “secte”. Adevărul prezent nu este limitat de categoriile ecleziastice.

 

NOTA:

Aceaasta întrebare și răspunsul aferent este preluat din cartea „101 Intrebări pe care și le pun adventiștii” scrisă de John Graz și Bart Beach. Întrebările din această carte sunt reale, trimise de către membri ai Bisericii. Cu toate acestea, răspunsurile nu se consideră a fi replici oficiale.

John Graz şi Bert Beach nu au pretenţia de a oferi soluţii infailibile sau de a reprezenta ultimul cuvânt. Însă, având în vedere experienţa bogată în cadrul denominaţiunii, pe cea de conducători şi educaţia lor, ei au oferit răspunsuri bine gândite şi interesante la multe întrebări şi probleme propuse.