Noutăți

Info Adventist

DECLARAȚIA ADRA CU PRIVIRE LA ZIUA MONDIALĂ A REFUGIAȚILOR 2017

Timp de decenii, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA), care servește ca braț umanitar al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, a susținut drepturile și bunăstarea persoanelor strămutate de conflicte și persecuții – bărbați, femei și copii, cu religii, etnii și naționalități diferite, care au supraviețuit greutăților insuportabile, terorii și pierderii.

Numai în anul 2016, mai mult de 1,5 milioane de refugiați, persoane strămutate intern și persoane apatride în aproximativ 40 de țări, au beneficiat de adăpost, hrană, apă, produse de igienă, acces la educație, sprijin psiho-social și alte servicii, prin intermediul ADRA, făcând parte din misiunea noastră de a iubi și de a ajuta pe cei mai vulnerabili în timpul celei mai mari nevoi a lor.

În timp ce marcăm Ziua Mondială a Refugiaților (20 iunie) în 2017, peste 65 de milioane de persoane continuă să fie strămutate la nivel global, potrivit Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați – UNHCR. Aproximativ 22,5 milioane dintre aceștia sunt refugiați. Pentru ADRA, aceste cifre înseamnă un lucru: nu ne putem permite să șovăim în răspunsul nostru pentru a ajuta pe cei strămutați prin conflict, persecuție sau dezastru.

În această perioadă de nevoi copleșitoare, felicităm acele națiuni care s-au ridicat pentru a răspunde nevoii prin extinderea programelor de relocare a refugiaților și prin contribuția financiară la eforturile globale în criza refugiaților. Încurajăm toate națiunile să continue să colaboreze pentru a susține drepturile și demnitatea refugiaților din întreaga lume. Facem acest apel într-un moment în care refugiații și alți imigranți, din întreaga lume, sunt din ce în ce mai vizați de discursuri de ură și de acte de cruzime cauzate de religia, etnia sau naționalitatea lor.

Astăzi, ADRA își reafirmă angajamentul de a îmbrățișa și de a ajuta pe cei în nevoie. Nu vom fi ghidați de oportunități politice sau de opinia publică, ci vom urma credința și conștiința noastră, pe care o susținem mai presus de toate.

Când vedem un refugiat, vedem o ființă umană plină de speranțe, vise și potențial neexploatat. Fiecare persoană are valoare pentru că este un copil al lui Dumnezeu.

Într-un timp de o asemenea nevoie fără precedent, este imperativ să ne unim, nu în ură și frică, ci în dragoste și compasiune, să lucrăm împreună pentru a pune capăt suferințelor umane, din întreaga lume.

ADRA dorește să mulțumească multor susținători – donatori individuali, bisericilor, voluntarilor, organizații nonprofit și partenerilor guvernamentali – care au lucrat alături de noi, în fiecare zi, pentru a se asigura că cei forțați să plece din casele lor, pot trăi din nou o viață în siguranță, pace și apartenență.

ADRA Internațional

Material preluat de pe adra.ro/stiri.

Vizualizări: 17