Manualul Bisericii

Planul pentru susţinerea lucrării lui Dumnezeu, de predicare a Evangheliei veşnice, este adus la îndeplinire prin zecimile şi darurile poporului Său. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a urmat acest plan încă din primele sale zile.

Baza biblică pentru dăruirea zecimii şi a darurilor se află în următoarele texte biblice: Lev. 27,30; Mal. 3,8‑12; Mat. 23,23; 1 Cor. 9,9‑14; 2 Cor. 9,6‑15. Observaţi, de asemenea, următoarele paragrafe din Spiritul Profetic:

„Prin sistemul zecimilor şi al darurilor, Dumnezeu a intenţionat să imprime în mintea oamenilor marele adevăr că El este izvorul tuturor binecuvântărilor pentru creaturile Sale şi că Lui i se cuvine recunoştinţa oamenilor pentru darurile providenţei Sale.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 541)

„Zecimile şi darurile aduse lui Dumnezeu sunt o recunoaştere a dreptului Său prin creaţiune asupra noastră şi, totodată, o recunoaştere a dreptului Său prin răscumpărare. Din cauză că toată puterea noastră derivă de la Hristos, aceste daruri trebuie să curgă de la noi spre Dumnezeu. Ele trebuie să păstreze pururea în faţa noastră faptul că ne-a fost dat dreptul de a fi răscumpăraţi, cel mai mare dintre toate drepturile şi cel care le cuprinde pe toate. Conştientizarea sacrificiului făcut în favoarea noastră trebuie să fie totdeauna viu în mintea noastră şi trebuie să exercite mereu o influenţă în gândurile noastre şi în planurile noastre. Hristos trebuie să fie cu adevărat ca unul crucificat în mijlocul nostru.” (Mărturii, vol. 6, pag. 479)

„Zecimea este sfântă, pusă deoparte de Dumnezeu pentru Sine. Ea trebuie să fie adusă în tezaurul Său pentru a fi folosită la susţinerea lucrătorilor Evangheliei în activitatea lor.” (Mărturii, vol. 9, pag. 206)

„El a dat poporului Său un plan în vederea obţinerii unor sume suficiente pentru a face ca această iniţiativă să se autofinanţeze. Planul lui Dumnezeu în sistemul zecimilor este minunat în simplitatea şi echitatea lui. Toţi oamenii îl pot îmbrăţişa cu credinţă şi curaj, căci originea lui este divină. În el, simplitatea şi utilitatea se întrepătrund şi nu se cere o educaţie profundă pentru a‑l înţelege şi aplica. Toţi pot avea simţământul că stă în puterea lor să joace un rol în progresul preţioasei lucrări de mântuire. Fiecare bărbat, femeie şi fiecare tânăr poate deveni un casier pentru Domnul şi un agent care să poată satisface toate cerinţele care revin trezoreriei. Apostolul spune: ’Fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui’.” (Mărturii, vol. 3, pag. 388, 389)

„Ceea ce a fost pus deoparte, potrivit Scripturii, ca aparţinând Domnului, constituie venitul Evangheliei şi nu mai este al nostru. Este un mare sacrilegiu ca un om să ia din tezaurul lui Dumnezeu pentru a se servi pe sine însuşi sau pentru a-i servi pe alţii în afacerile lor lumeşti.” (Mărturii, vol. 9, pag. 246,247)

„Fiecare membru al bisericii trebuie învăţat să fie credincios în dăruirea corectă a zecimii.” (Idem, pag. 251)

„Aceasta nu este o cerinţă omenească, ci este una dintre poruncile lui Dumnezeu, prin care poate fi susţinută şi dusă mai departe în lume lucrarea Lui... Nimeni nu se poate scuza în privinţa oferirii zecimii şi darurilor pentru Domnul.” (Mărturii pentru pastori, pag. 307)

„Dumnezeu a făcut ca vestirea Evangheliei să depindă de munca şi darurile poporului Său. Darurile benevole şi zecimea constituie venitul lucrării lui Dumnezeu. Din mijloacele încredinţate omului, Dumnezeu pretinde o anumită parte, zecimea. El lasă la latitudinea fiecăruia dacă vrea sau nu să dea mai mult decât atât.” (Faptele apostolilor, pag. 62)

„Dumnezeu a dat îndrumări speciale cu privire la folosirea zecimii. El nu a prevăzut ca această lucrare să fie paralizată din lipsă de mijloace. Ca să nu fie o lucrare făcută la întâmplare şi să nu se comită vreo eroare, El a arătat foarte clar care este datoria noastră în această privinţă. Partea pe care Dumnezeu a rezervat‑o pentru Sine nu trebuie să fie deturnată pentru un alt scop, în afară de acela pe care El l‑a specificat. Nimeni să nu se simtă liber să reţină zecimea pentru a o folosi după propria judecată. Nu trebuie să o folosească pentru sine în caz de urgenţă şi nici nu trebuie să o întrebuinţeze aşa cum consideră că este potrivit, chiar şi în ceea ce ei pot considera ca fiind lucrarea Domnului.” (Mărturii, vol. 9, pag. 247)

Administrarea creştină a vieţii

Creştinii sunt administratorii lui Dumnezeu, cărora El le‑a încredinţat bunurile Sale şi, ca parteneri ai Săi, sunt responsabili de mânuirea lor în armonie cu călăuzirea şi principiile Sale, aşa cum sunt subliniate în Scriptură şi în Spiritul Profetic. Sfatul divin este: „ceea ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui” (1 Cor. 4,2). Problema administrării creştine a vieţii, în întreaga ei semnificaţie, acoperă multe aspecte ale vieţii şi experienţei creştine, cum ar fi: timpul nostru, influenţa noastră, munca noastră, dar fără îndoială că administrarea mijloacelor noastre materiale este de o importanţă vitală. Ea priveşte întreaga familie a bisericii. Ea implică recunoaşterea suveranităţii lui Dumnezeu, a proprietăţii Lui asupra tuturor lucrurilor şi a revărsării harului Său în inimile noastre. Cu cât vom înainta în înţelegerea acestor principii, cu atât vom fi conduşi la o apreciere deplină a felului în care acţionează iubirea lui Dumnezeu în viaţa noastră.

În timp ce acest aspect al administrării creştine a vieţii se referă la bunurile noastre materiale, el implică, fără îndoială, întreaga noastră experienţă religioasă. Domnul cere anumite lucruri de la noi, pentru ca şi El să poată face anumite lucruri pentru noi. Supunerea noastră docilă faţă de ceea ce ne cere Tatăl nostru ceresc aşază acest aspect al administrării creştine a vieţii pe un plan spiritual înalt. Dumnezeul nostru nu este pretenţios. El nu ne cere în mod arbitrar nici să-I servim, nici să‑L recunoaştem oferindu-I darurile noastre. Dar El a reglementat în aşa fel lucrurile, încât atunci când lucrăm în armonie cu El în aceste lucruri, vor rezulta mari binecuvântări spirituale care se vor lăsa asupra inimilor noastre. Pe de altă parte, dacă nu cooperăm cu El la îndeplinirea planurilor Lui, ne lipsim pe noi înşine de cele mai bogate binecuvântări de care avem nevoie.

„Dumnezeu doreşte ca toţi ispravnicii Săi să fie corecţi în urmărirea rânduielilor divine. Ei nu trebuie să răstoarne planurile Domnului săvârşind fapte de binefacere sau dând daruri cum şi când consideră ei că este bine. Este o mare slăbiciune ca oamenii să caute să îmbunătăţească planul lui Dumnezeu, inventând noi sisteme financiare în concordanţă cu cele mai bune intenţii ale lor, în contradicţie, însă, cu cererile lui Dumnezeu. El îi invită pe toţi să‑şi exercite influenţa în cadrul rânduielilor Lui. El Şi‑a făcut cunoscut planurile şi toţi cei care vor să coopereze cu El trebuie să le aducă la îndeplinire, fără a încerca să le îmbunătăţească.” (Mărturii, vol. 9, pag. 248)

Zecimea

În recunoaşterea planului divin şi a privilegiului şi responsabilităţii solemne care revine membrilor bisericii, în calitate de copii ai lui Dumnezeu şi mădulare ale trupului Său, adică biserica, toţi sunt încurajaţi să aducă cu credincioşie zecimea (a zecea parte din profit sau din venitul personal) în tezaurul bisericii.

Zecimea nu este folosită sau cheltuită de biserica locală, ci este trimisă trezorierului conferinţei/misiunii/câmpului. Astfel, zecimea din toate bisericile ajunge în trezoreria conferinţei locale/misiunii/câmpului, care, la rândul ei, trimite uniunii a zecea parte din totalul zecimii primite. Uniunea trimite la Conferinţa Generală sau la diviziunile ei a zecea parte din zecimea primită. În acest fel, conferinţa/misiunea/câmpul, uniunea şi Conferinţa Generală primesc fonduri cu ajutorul cărora susţin lucrătorii angajaţi şi acoperă cheltuielile de conducere ale lucrării lui Dumnezeu, în sferele lor de activitate şi responsabilitate.

Pe lângă trimiterea la uniune a 10% din zecime, conferinţele/misiunile/câmpurile locale trimit prin uniune la Conferinţa Generală sau la diviziunile ei un procentaj în plus din zecimea lor pentru finanţarea programelor bisericii, conform hotărârilor comitetului Conferinţei Generale sau ale comitetului diviziunii.

Aceste reguli au fost adoptate pentru a se putea strânge şi distribui fonduri în toată lumea şi pentru o bună conducere a lucrării lui Dumnezeu. Aspectele financiare şi administrative ale lucrării sunt de mare importanţă. Ele nu pot fi separate de vestirea soliei mântuirii, ci sunt o parte integrantă a ei.

Dăruirea sistematică şi unitatea – Planul financiar al bisericii noastre slujeşte unui scop mai cuprinzător decât apare în rapoartele noastre financiare şi statistice. Această reglementare este mai mult decât un mijloc de a aduna şi a distribui fonduri. În planul lui Dumnezeu, ea constituie unul dintre factorii importanţi de unificare a mişcării adventiste. Poporul lui Dumnezeu este un popor unit. Sistemul nostru de împărţire a zecimilor între conferinţe şi uniune, între uniune şi Conferinţa Generală, şi distribuirea de fonduri în câmpurile mondiale au slujit scopului măreţ al unificării lucrării de pe întregul pământ.

Cum trebuie să fie folosită zecimea – Zecimea trebuie să fie considerată sfântă şi folosită pentru lucrarea de predicare, pentru predarea învăţăturilor biblice, pentru sprijinirea administraţiei conferinţei/misiunii/câmpului în preocupările ei pentru grija pentru biserici şi în străduinţele ei privind extinderea misiunii. Zecimea nu trebuie cheltuită în alte scopuri, pentru plata datoriilor bisericii sau instituţiilor sau pentru planuri de construcţie.

„Mi‑a fost dată o solie foarte clară şi hotărâtă pentru poporul nostru. Mi se cere să le spun că ei fac o greşeală folosind zecimea pentru diferite scopuri, care, deşi bune în ele însele, nu sunt cele pentru care Domnul a spus să fie folosită zecimea. Aceia care folosesc zecimea în acest fel se abat de la rânduiala Domnului. Dumnezeu îi va judeca pentru aceste lucruri.” (Mărturii, vol. 9, pag. 248)

Cum se mânuieşte zecimea – Zecimea este a Domnului şi ea trebuie să fie adusă ca un act de închinare la trezoreria conferinţei/misiunii/câmpului, prin biserica în care persoana respectivă este membră. În circumstanţe excepţionale, membrii bisericii vor cere sfat slujbaşilor conferinţei/misiunii/câmpului.

Lucrătorii conferinţei/misiunii/câmpului şi slujbaşii bisericii trebuie să fie exemple în oferirea zecimii – Lucrătorii conferinţei/misiunii/câmpului, prezbiterii bisericii, alţi slujbaşi şi conducătorii de instituţii trebuie să recunoască ca pe un principiu de conducere în lucrarea lui Dumnezeu faptul că ei trebuie să fie un bun exemplu în oferirea zecimii. Nimeni nu trebuie să rămână nici slujbaş al bisericii, nici lucrător al conferinţei/misiunii/câmpului, dacă nu se conformează acestui standard de conducere.

Dăruirea zecimii, o datorie biblică – Deşi nu este un test al calităţii de membru, dăruirea zecimii este recunoscută ca o obligaţie scripturistică, o datorie a fiecărui credincios faţă de Dumnezeu, dar şi ca un exerciţiu spiritual prin care dătătorul are o parte de îndeplinit, şi anume să ceară prin credinţă plinătatea binecuvântărilor vieţii şi experienţei creştine.

„Aduceţi, însă, la casa visteriei, toate zeciuielile ca să fie hrană în Casa Mea. Puneţi‑Mă astfel la încercare şi veţi vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor şi nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Mal. 3,10)

Darurile

Pe lângă zecime, Biblia accentuează obligaţia noastră de a aduce Domnului daruri. Reţinerea darurilor este trecută pe acelaşi plan cu reţinerea zecimii şi poartă numele de înşelăciune sau furt (Mal. 3,8). Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a urmat de la începutul existenţei ei practica dăruirii de bunăvoie pentru cauza lui Dumnezeu. Ca rezultat, asupra lucrării s‑au revărsat mari binecuvântări şi prosperitate. Poporul lui Dumnezeu s-a unit în a susţine în mod generos lucrarea, dând daruri proporţionale cu veniturile lor.

Darurile Şcolii de Sabat – Cea mai răspândită metodă pentru dăruirea sistematică este colecta Şcolii de Sabat. Darurile Şcolii de Sabat sunt consacrate lucrării misionare mondiale. Pe calea aceasta se strâng, Sabat de Sabat, sume însemnate.

Alte daruri – Din când în când, se adună şi alte daruri pentru lucrarea misionară mondială şi pentru alte acţiuni generale sau locale. Când se strâng daruri pentru misiuni sau pentru acţiuni generale sau locale, toţi banii depuşi în coşuleţ vor fi socotiţi ca parte a aceluiaşi dar special, cu excepţia cazului în care donatorul indică altă destinaţie.

Darurile speciale pentru câmpurile misionare – Sprijinirea financiară a lucrării misionare din întreaga lume se întemeiază pe sistemul de buget. Pe baza nevoilor bugetare se fac investiţii în diferitele câmpuri misionare. Aceasta este o metodă cinstită şi dreaptă de distribuire a fondurilor. Ea asigură fiecărui câmp primirea unei sume echitabile. Acolo unde se fac daruri speciale pentru un anumit câmp, în afara bugetului, se creează o inegalitate în defavoarea altor câmpuri. Dacă astfel de daruri se dau cu scopul de a se începe o lucrare nouă, lucrarea începută va stagna odată cu consumarea darului respectiv sau va trebui să fie inclusă în bugetul viitor, în vederea continuării ei. Astfel, alte câmpuri care poate au nevoi mai mari, dar care n‑au avut ocazia de a şi le face cunoscute, ar fi lipsite de partea cuvenită din fondurile generale, care ar fi distribuită pentru a continua lucrări începute prin daruri speciale. Întreaga istorie a bisericii a dovedit din nou şi din nou că este lucrul cel mai înţelept ca toţi membrii să dea cu generozitate şi credincioşie darurile lor pe căile recunoscute, având în felul acesta mulţumirea că toate câmpurile misionare se împărtăşesc din binefacerea unei astfel de dăruiri.

Sprijinirea celor săraci – Darurile pentru săraci sunt folosite pentru sprijinirea membrilor care au nevoie de ajutor. Pe cât e posibil, trebuie să se păstreze o rezervă din aceste fonduri pentru cazuri de urgenţă. Totuşi, biserica trebuie să aibă o atitudine binevoitoare faţă de toţi cei în nevoie, iar comitetul bisericii să facă investiţii din fondurile bisericii pentru cei săraci, pentru sprijinirea lucrării medicale şi a celei de binefacere adusă la îndeplinire de biserică pentru familiile din localitate.

Bugetul bisericii pentru cheltuieli locale – Metoda cea mai eficientă pentru acoperirea cheltuielilor bisericii locale este alcătuirea unui plan de buget. Înainte de începutul anului nou, comitetul bisericii va pregăti cu atenţie un buget al cheltuielilor pentru susţinerea activităţilor bisericii pe parcursul anului următor. Acest buget trebuie să prevadă toate cheltuielile privind reparaţiile, lumina, căldura, intendentul (dacă se plăteşte), şcoala bisericii, salariul profesorului, fondurile pentru săraci etc. Bugetul trebuie prezentat bisericii pentru a fi studiat şi aprobat, pentru a se face planuri prin care să se asigure fondurile necesare echilibrării bugetului în perioada anului următor. Fondurile pentru acoperirea cheltuielilor bisericii locale pot fi adunate prin daruri şi subscripţii. În măsura puterii sale financiare, fiecare membru trebuie să ia parte la susţinerea financiară a bisericii locale şi a lucrării, în general.
Model de buget anual – Următorul buget poate servi ca model şi poate fi adaptat pentru a satisface nevoile unei biserici de orice mărime:

Bugetul bisericii locale

Venituri estimate:
‑ colecta pentru cheltuielile Şcolii de Sabat
- fondul bisericii pentru săraci
- bugetul bisericii
‑ fondul de binefacere

Cheltuieli estimate:
‑ reparaţii şi construcţii
‑ combustibil
‑ curăţenie şi materiale
- asigurări pentru clădiri şi mobilier
‑ fondul pentru săraci
‑ materiale pentru Şcoala de Sabat
‑ cheltuieli în caz de urgenţă
- iluminat
- apă
- gaz
‑ furnituri de birou
- spălătorie
- dar pentru şcoala bisericii
- cheltuieli pentru binefacere
- evanghelizare şi plantare de biserici

Se vor lua măsuri pentru ca, în bugetul bisericii, să se înregistreze toate intrările şi ieşirile, inclusiv cele privitoare la diferitele departamente.

Sfaturi generale

Solicitarea de fonduri – Problema solicitării de fonduri este cuprinsă în următoarele reglementări:

1. Nicio conferinţă/misiune/câmp, biserică locală sau instituţie nu va plănui vreo lucrare care să necesite solicitarea de fonduri din afara propriului teritoriu, dacă nu s‑a cerut sfat şi nu s‑au luat măsuri în privinţa aceasta. Orice solicitare din cadrul propriului teritoriu va fi în armonie cu regulamentele locale ale uniunii sau ale Conferinţei Generale.

2. Pentru a proteja bisericile locale de solicitări de fonduri neautorizate şi frauduloase sau neaprobate de biserica noastră, se va ţine seama de următoarele principii şi metode:
a. Pastorii şi slujbaşii bisericii nu trebuie să permită accesul la amvon, în vederea solicitării de fonduri, persoanelor care nu sunt recunoscute sau autorizate din partea conducerii conferinţei/misiunii/câmpului.
b. Nu trebuie să se permită solicitarea de fonduri, fie în public, fie în particular, fără o astfel de recunoaştere.
c. Literatura aprobată în vederea distribuirii să fie încredinţată doar persoanelor care poartă această răspundere.
d. Toate fondurile cu care s-a contribuit pentru orice scop, ca răspuns la solicitări, trebuie să treacă prin canalele rânduite de biserică.
e. Nu se acordă nicio autoritate lucrătorilor denominaţionali care reprezintă interese speciale ale unei părţi a câmpului, ca să solicite ajutorul pentru acea lucrare în vreo parte a câmpului sau în vreo altă conferinţă/misiune/câmp, fără un aranjament şi o autorizare scrisă din partea slujbaşilor conferinţei/misiunii/câmpului.
f. Slujbaşii conferinţei/misiunii/câmpului şi ai bisericii locale vor lua măsurile necesare pentru a împiedica solicitările publice de fonduri neautorizate sau ilegale.

3. Nu trebuie să fie organizată nicio campanie pentru adunarea de fonduri, nici pentru misiunea internă, nici pentru cea externă, în afara celei din Săptămâna de abnegaţie, care implică folosirea de literatură specifică şi pachete cu formulare pentru colectarea de fonduri. Conferinţa/misiunea/câmpul şi uniunile vor lua măsurile necesare pentru a împiedica orice încălcare a acestei prevederi.

4. Lucrătorii interdivizionari, care vizitează bisericile din ţara natală sau se află în legătură cu acestea prin corespondenţă, sunt invitaţi să solicite fonduri numai pentru lucrările incluse în bugetul de alocaţii, acţionând în colaborare cu bisericile şi conferinţele/misiunile/câmpurile pentru strângerea de fonduri necesare lucrării misionare mondiale. Toate aceste fonduri vor circula pe căile stabilite de Biserică.

Metode îndoielnice pentru strângerea de fonduri – Adventiştii de ziua a şaptea au luat întotdeauna atitudine fermă împotriva oricărei metode de natură îndoielnică pentru strângerea de fonduri necesare lucrării locale sau mondiale.

„Când se strâng bani pentru scopuri religioase, la ce mijloace recurg multe biserici? La bazaruri, ospeţe, bâlciuri, loterii şi alte metode de felul acesta. Adeseori, locul rezervat pentru adorarea lui Dumnezeu este profanat prin mâncare şi băutură, prin cumpărări, vânzări şi distracţii. Respectul faţă de casa lui Dumnezeu şi faţă de închinare este diminuat în mintea tineretului. Barierele cumpătării sunt slăbite, se face apel la egoism, poftă, iubire de etalare şi toate acestea sunt întărite cu cât sunt îngăduite mai mult.” (Mărturii, vol. 9, pag. 91)

„Pe măsură ce lucrarea lui Dumnezeu se extinde, se vor face tot mai multe apeluri pentru ajutor. Pentru a putea răspunde la aceste apeluri, creştinii trebuie să ţină cont de porunca: ’Aduceţi în casa visteriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea’. Dacă cei ce se numesc creştini ar aduce lui Dumnezeu cu credincioşie zecimea şi darurile lor, tezaurul Lui ar fi plin. Atunci nu ar mai trebui să se apeleze la bâlciuri, loterii sau întâlniri de distracţii pentru a se strânge fonduri pentru susţinerea Evangheliei.” (Faptele apostolilor, pag. 280)

Zecimile şi darurile nu constituie un fond personal – Zecimile şi darurile primite de biserică nu formează un fond pentru beneficiul viitor al dăruitorilor. Ele vor fi folosite numai pentru scopurile curente pentru care au fost date.

Evitarea datoriilor – Comitetul bisericii locale trebuie să se sfătuiască întotdeauna cu slujbaşii conferinţei/misiunii/câmpului înainte de a contracta datorii de vreun fel. Multe biserici au intrat în încurcături financiare din cauza unor planuri pripite sau greşit făcute pentru ridicarea sau cumpărarea unei biserici sau a unei clădiri pentru şcoală. Acest lucru poate fi evitat, dacă biserica cere sfat înainte de a se lansa în astfel de acţiuni şi aderă la regulamentul bisericii privind finanţarea unor astfel de proiecte.

Finanţarea clădirilor bisericii – Bisericile care şi‑au propus să cumpere sau să‑şi construiască locaşuri de închinare sunt avertizate să nu‑şi asume obligaţii financiare care ar putea să devină o povară pentru membri. În legătură cu aceste planuri, comitetele bisericii locale şi al uniunii vor da sfaturi potrivite în fiecare caz, luând în consideraţie mărimea bisericii, puterea ei financiară şi localizarea clădirii.

În cazurile în care este vorba de cumpărarea sau construirea unor clădiri, în niciun caz să nu se facă contractul sau să se înceapă lucrările de construcţie până nu s‑a obţinut aprobarea din partea comitetului conferinţei locale /misiunii/câmpului sau al uniunii. Acestea se vor asigura că planurile financiare corespund cu regulamentele stabilite.

Folosirea şi înregistrarea fondurilor – Strângerea şi folosirea fondurilor pentru lucrarea lui Dumnezeu constituie o responsabilitate sfântă. Canalul potrivit pentru circulaţia acestor fonduri este de la individ către biserica locală. Casierul bisericii primeşte aceste fonduri (vezi pag. 66-70). Fondurile desemnate pentru biserica locală sunt folosite în acest scop. Cele destinate conferinţei/misiunii/câmpului sau scopurilor generale sunt trimise de casierul bisericii locale la trezorierul conferinţei/misiunii/câmpului. Acesta, la rândul lui, opreşte fondurile destinate conferinţei/misiunii/câmpului şi trimite mai departe trezorierului uniunii de conferinţe fondurile destinate acesteia sau bisericii mondiale. Trezorierul uniunii opreşte fondurile destinate uniunii şi trimite trezorierului diviziunii sau Conferinţei Generale toate sumele strânse pentru scopuri generale. Toţi aceşti trezorieri, de la biserica locală până la Conferinţa Generală, lucrează sub îndrumarea comitetelor respective. Ei nu folosesc fondurile şi nu cheltuiesc din ele în mod independent, ci conform unor hotărâri precise ale comitetelor responsabile.

Revizia ‑ Orice registru de contabilitate, începând de la registrele casierului bisericii locale şi ale secretarului activităţilor laice până la trezorierul conferinţei Generale, este supus controlului unor revizori numiţi în acest scop. Regula reviziei se aplică şi registrelor de contabilitate din orice instituţie a bisericii. Aceasta asigură o siguranţă maximă în folosirea fondurilor. (vezi pag. 69)