Principii generale
Închinarea spirituală –„Deşi Dumnezeu nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti, El onorează cu prezenţa Sa adunările copiilor Săi. El a făgăduit că atunci când ei se adună să‑L caute, să‑şi recunoască păcatele şi să se roage unul pentru altul, Se va întâlni cu ei prin Duhul Sfânt. Dar aceia care se adună să se închine Lui trebuie să îndepărteze din viaţa lor orice lucru rău. Dacă nu se închină Lui în duh şi în adevăr şi în frumuseţea sfinţeniei, venirea lor laolaltă nu va fi de niciun folos. Despre aceştia, Domnul declară: ’Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine’ (Mat. 15,8.9). Aceia care se închină lui Dumnezeu trebuie să I se închine ’în duh şi în adevăr, căci astfel de închinători doreşte şi Tatăl’ (Ioan 4,23).” (Profeţi şi regi, pag. 50)
Scopul serviciilor şi adunărilor bisericii – Experienţa creştinului este una a renaşterii spirituale, a împăcării pline de bucurie, a misiunii credincioase şi a ascultării smerite de Dumnezeu (2 Corinteni 5,17; Filipeni 2,5‑8). Prin tot ce face şi prin participarea sa la serviciile şi adunările bisericii, credinciosul dă o mărturie despre noua sa viaţă în Hristos şi face parte bisericii de darurile sale în Duhul. Scopul serviciilor şi adunărilor bisericii este de a aduce închinare lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa creatoare şi pentru toate beneficiile mântuirii Sale, de a înţelege Cuvântul Său, învăţăturile Sale şi planurile Sale, de a avea părtăşie unii cu alţii în credinţă şi iubire, de a mărturisi despre credinţa personală în jertfa ispăşitoare a lui Hristos de pe cruce şi de a învăţa cum să împlinim însărcinarea Evangheliei de a face ucenici în toată lumea. (Matei 28,19.20)
Respect pentru locaşul de închinare – „Pentru sufletul umil şi credincios, casa lui Dumnezeu de pe pământ este poarta cerului. Cântarea de laudă, rugăciunea, cuvintele rostite de reprezentanţii lui Hristos sunt mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a pregăti un popor pentru Biserica de sus, pentru acea închinare măreaţă, la care nu poate participa nimic întinat.
Creştinii pot învăţa de la sfinţenia sanctuarului pământesc cum trebuie să considere locul în care Se întâlneşte Domnul cu poporul Său… Dumnezeu Însuşi a dat dispoziţii cu privire la serviciul Său, înălţându‑l mai presus de tot ce este vremelnic.
Căminul este sanctuarul familiei, cămăruţa sau pădurea este locul cel mai retras pentru închinarea personală, iar Biserica este sanctuarul comunităţii. Trebuie să existe reguli cu privire la timpul, locul şi modul închinării. Nimic din ceea ce este sfânt, nimic din ceea ce priveşte închinarea lui Dumnezeu nu trebuie tratat cu neglijenţă sau indiferenţă. Pentru ca oamenii să facă tot ce pot mai bine pentru lauda lui Dumnezeu, adunările trebuie să fie de aşa natură, încât mintea lor să facă o distincţie clară între ceea ce este sfânt şi ceea ce este comun. Cei care au vederi largi, aspiraţii şi cugetări nobile sunt cei care pot îndrepta gândirea oamenilor către lucrurile cereşti. Fericiţi sunt cei care au un sanctuar, impunător sau umil, în oraş sau în peşterile munţilor, într‑o căsuţă modestă sau în pustie. Dacă acesta este tot ce pot ei oferi mai bun Domnului lor, El va binecuvânta locul cu prezenţa Sa şi acesta va fi sfânt pentru Domnul oştirilor.” (Mărturii, vol. 5, pag. 491‑492)
Copiii să înveţe respectul – „Părinţi, înălţaţi standardul creştinismului în mintea copiilor voştri; ajutaţi‑i să‑L integreze pe Isus în experienţa lor zilnică, învăţaţi‑i să aibă cel mai profund respect pentru casa Domnului şi să înţeleagă că, atunci când păşesc în ea, inimile lor trebuie să fie sensibilizate şi copleşite de gânduri ca acestea: Dumnezeu este prezent aici, aceasta este casa Lui. Trebuie să am gânduri curate şi cele mai sfinte motive. Nu trebuie să fiu mândru, invidios, gelos, nu trebuie să am bănuieli, ură sau înşelăciune în inima mea, căci eu vin în prezenţa Dumnezeului celui sfânt. Aici este locul unde Se întâlneşte Dumnezeu cu poporul Său şi‑l binecuvântează. Cel Preaînalt şi Sfânt, a cărui locuinţă este veşnică, priveşte la mine, îmi cercetează inima şi citeşte cele mai ascunse gânduri şi fapte ale vieţii mele.” (Idem, pag. 494)
Bună-cuviinţă şi linişte în locaşul de închinare –„Când creştinii păşesc în locul de închinare, trebuie să facă aceasta cu bună-cuviinţă, mergând fiecare liniştit la locul lui… Conversaţiile de rând, şoapta şi râsetele nu sunt îngăduite în casa Domnului, nici înainte, nici după serviciul divin. Închinătorii trebuie să se caracterizeze printr‑o evlavie arzătoare şi activă.
Dacă trebuie să aştepte câteva minute până la începerea serviciului, credincioşii să păstreze un adevărat spirit de devoţiune prin meditaţie tăcută. Să‑şi înalţe inima spre Dumnezeu în rugăciune ca serviciul de închinare să poată fi o binecuvântare deosebită pentru inimile lor şi să conducă la convingerea şi la convertirea altor suflete. Ei trebuie să‑şi aducă aminte că în clădire se află mesageri cereşti. Noi toţi pierdem mult din plăcuta comuniune cu Dumnezeu prin neliniştea noastră, prin neglijarea momentelor de meditaţie şi de rugăciune. Trebuie să ne examinăm starea spirituală adesea, iar mintea şi inima vor fi atrase spre Soarele neprihănirii. Dacă cei ce vin în locaşul de închinare manifestă un respect adevărat pentru Domnul şi dacă păstrează continuu în minte faptul că se află în prezenţa Lui, va fi o dulce elocvenţă în această tăcere... Şoapta, râsul şi discuţiile, care sunt nevinovate în altă parte, nu sunt potrivite în locul unde este adorat Dumnezeu. Mintea trebuie pregătită să audă Cuvântul lui Dumnezeu pentru a i se acorda importanţa cuvenită şi pentru a impresiona în mod potrivit inima.” (Idem, pag. 492)
Pregătirea adunărilor bisericii – Fiecare biserică îşi va programa serviciile şi întâlnirile după cum este necesar. Cele mai importante ocazii pentru închinare şi studiu sunt serviciul de închinare din Sabat, serviciul Cinei Domnului, adunarea de rugăciune, Şcoala de Sabat, întâlnirea tinerilor şi adunarea misionară. De asemenea, sunt esenţiale întâlnirile care tratează problemele administrative ale bisericii.
Ospitalitatea –În fiecare biserică trebuie cultivat un spirit de ospitalitate. Nimic nu este atât de ucigător pentru viaţa spirituală a unei biserici ca o atmosferă rece, formală, care alungă ospitalitatea şi părtăşia creştină. Membrii trebuie să cultive acest element esenţial al vieţii şi experienţei creştine. Acesta trebuie manifestat mai ales la serviciul divin. Fiecare vizitator care vine să se închine cu noi trebuie să fie primit în mod cordial şi făcut să se simtă bine-venit. Este datoria slujbaşilor bisericii de a stabili pe cineva care să dea o atenţie deosebită primirii vizitatorilor care participă la serviciile bisericii. „Nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.” (Evrei 13,2)
Vorbitori neautorizaţi în bisericile noastre –Pastorul, prezbiterul sau un alt slujbaş al bisericii nu trebuie să invite, în nicio împrejurare, necunoscuţi sau alte persoane neautorizate pentru a conduce serviciile de închinare din bisericile noastre. Persoanelor care au fost înlăturate din lucrarea pastorală, care au fost excluse din biserică în alte locuri sau celor care nu au nicio autoritate din partea bisericii nu trebuie să li se permită accesul la amvoanele noastre, chiar dacă folosesc cuvinte ademenitoare. În privinţa aceasta, trebuie să dăm pe faţă o atenţie deosebită. Persoanele vrednice de încrederea bisericii vor fi oricând în stare să se identifice, prezentând scrisori de acreditare. Uneori, adunările noastre vor fi vizitate de persoane oficiale sau de conducători civili. Toţi ceilalţi vor fi excluşi de la amvon, dacă nu se obţine permisiunea de la conferinţă/misiune/câmp. Fiecare prezbiter, pastor şi preşedinte de conferinţă/misiune/câmp are datoria să vegheze ca această regulă să fie îndeplinită. (vezi pag. 148,151,221-224)
Locul muzicii în închinare
Locul muzicii în închinare – „Muzica poate fi o mare putere în slujba binelui, dar noi nu folosim în mod deplin această latură a închinării. În mod general, se cântă din impuls sau pentru a face faţă unor situaţii speciale; alteori, cei care cântă fals sunt lăsaţi necorectaţi, cântarea pierzându‑şi efectul asupra minţilor celor prezenţi. Muzica trebuie să aibă frumuseţe, patos şi putere. Fie ca vocile să se înalţe în cântări de laudă şi de consacrare. Dacă este posibil, folosiţi instrumente muzicale şi faceţi ca armonia plină de măreţie să se înalţe la Dumnezeu ca o jertfă plăcută.” (Mărturii, vol. 4, pag. 71)
Cântaţi cu inima şi cu mintea –„În eforturile lor de a-i câştiga pe oameni, solii lui Dumnezeu nu trebuie să folosească metode profane. La adunările care au loc, ei nu trebuie să depindă de cântăreţi din afara bisericii şi de manifestări teatrale pentru a trezi interesul. Cum s‑ar putea aştepta ca cei care nu au niciun interes pentru Cuvântul lui Dumnezeu, care n‑au citit niciodată din el cu dorinţa de a‑i înţelege adevărurile, să cânte cu inima şi cu mintea? Cum ar putea inimile lor să fie în armonie cu mesajul cântării sfinte? Cum ar putea corul îngeresc să se unească cu o cântare care nu este decât o formă?
În întâlnirile care au loc, să fie ales un număr de persoane care să cânte. Cântarea să fie acompaniată cu talent, de instrumente muzicale. Să nu ne opunem folosirii instrumentelor muzicale în lucrarea noastră. Această parte a serviciului trebuie să fie condusă cu atenţie, căci prin cântare se aduce laudă lui Dumnezeu.
La cântare nu trebuie să participe doar un număr restrâns de persoane, ci, ori de câte ori este posibil, să participe întreaga adunare.” (Idem, vol. 9, pag. 143,144)
Alegerea dirijorilor de cor –La alegerea dirijorilor de cor sau a celor care răspund de partea muzicală a serviciilor divine ale bisericii se va proceda cu cea mai mare atenţie. Pentru această parte a lucrării bisericii se vor alege doar persoane cunoscute ca fiind deplin consacrate. Selectând conducători neconsacraţi, se poate face un mare rău. Aceia cărora le lipseşte capacitatea de a judeca în privinţa selectării muzicii curate şi corespunzătoare pentru serviciile divine să nu fie aleşi. Muzica lumească sau cea de un caracter îndoielnic nu trebuie să se introducă niciodată în cadrul serviciilor noastre divine.
Dirijorii de cor trebuie să lucreze în colaborare strânsă cu pastorul sau cu prezbiterul bisericii, pentru ca ceea ce se cântă să fie în armonie cu tema predicii. Dirijorul corului se află sub conducerea pastorului sau a prezbiterilor bisericii şi nu lucrează independent de ei. Conducătorul de cor trebuie să se sfătuiască cu ei nu numai în ceea ce priveşte piesele muzicale care vor fi prezentate, ci şi în alegerea coriştilor şi a instrumentiştilor. Conducătorul corului nu este din oficiu un membru al comitetului bisericii.
Membrii corului bisericii – Muzica sfântă este o parte importantă din închinarea publică. Biserica trebuie să manifeste multă grijă în alegerea membrilor corului şi a altor muzicieni care vor reprezenta corect principiile bisericii. Membrii corului şi ceilalţi muzicieni ocupă o poziţie vizibilă în cadrul serviciilor bisericii. Capacitatea lor de a cânta este numai una dintre calităţile pe care trebuie să le aibă. Este de preferat ca ei să fie membri ai bisericii, ai Şcolii de Sabat sau ai Asociaţiei tinerilor adventişti, care, prin înfăţişarea şi prin felul lor de a se îmbrăca, se conformează standardelor bisericii, constituind un exemplu de modestie şi bună-cuviinţă. Persoane consacrate cu un caracter exemplar, îmbrăcaţi cuvenit, asigură o influenţă pozitivă atunci când sunt implicaţi în programele muzicale ale serviciilor. Orice plan cu privire la purtarea de robe pentru cor rămâne o problemă opţională a bisericii.
Bisericile pot alege să aibă mai multe coruri. Organizarea corurilor de copii trebuie să fie încurajată ca un mijloc potrivit pentru dezvoltarea spirituală, crearea unor legături a acestora cu biserica pentru activităţile misionare.
Serviciile divine din Sabat
Şcoala de Sabat – Şcoala de Sabat a fost numită pe drept „biserica la studiu”. Ea este unul dintre cele mai importante servicii divine, legate direct de misiunea bisericii. În fiecare Sabat, cea mai mare parte a membrilor noştri şi mii de prieteni interesaţi se întâlnesc în cadrul Şcolii de Sabat pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu într‑un mod sistematic. Toţi membrii bisericii trebuie încurajaţi să participe la Şcoala de Sabat şi să invite vizitatori. Fiecare Şcoală de Sabat ar trebui să ofere programe potrivite fiecărei vârste. Materiale şi resurse au fost concepute cu scopul de a ajuta în această lucrare importantă şi sunt puse la dispoziţie de către conferinţă/misiune/uniune/diviziune. În mod obişnuit, durata acestui serviciu divin este de o oră şi zece minute. Totuşi, aceasta nu împiedică vreo biserică să stabilească o durată mai lungă sau mai scurtă, dacă acest lucru este dorit. În organizarea programului, să se aibă grijă, totuşi, să rămână cel puţin treizeci de minute pentru studiul biblic.
Serviciul de închinare – Serviciul de închinare din Sabat este cel mai important dintre toate adunările bisericii. Cu această ocazie, membrii se adună săptămânal pentru a se uni în închinare către Dumnezeu, cu un spirit de laudă şi de mulţumire, pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a strânge putere şi har ca să ducă luptele vieţii şi să afle voia lui Dumnezeu pentru ei în ceea ce priveşte câştigarea de suflete. Întregul serviciu de închinare trebuie să se caracterizeze prin respect, simplitate şi punctualitate.
Sfinţenia orei de închinare din Sabat –Închinarea adusă lui Dumnezeu este înălţătoare, cea mai sfântă experienţă posibilă pentru oameni şi, de aceea, să se dea cea mai mare atenţie în plănuirea acestui serviciu.
„Nu oare datoria ta să-ţi foloseşti îndemânarea, să studiezi şi să planifici sârguinţă şi plănuire în coordonarea întâlnirilor religioase, ca ele să fie conduse în aşa fel, aşa încât să aducă cel mai mare bine şi să lase cea mai bună impresie asupra celor care participă?” (Ellen G. White, Review and Herald, 14 april. 1885, pag. 225)
„Dumnezeul nostru este un Tată plin de bunătate şi de milă. Serviciul pe care I‑l aducem nu trebuie să fie privit ca un exerciţiu care să întristeze inima şi să descurajeze. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm Domnului şi să luăm parte la lucrarea Lui… Hristos, şi El răstignit, ar trebui să fie tema contemplării, conversaţiei şi celor mai îmbucurătoare emoţii… Când ne exprimăm recunoştinţa, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea oştilor cereşti. ’Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte’ (Ps. 50,23). Să venim, deci, înaintea Creatorului nostru cu bucurie şi reverenţă, cu ’mulţumiri şi cântări de laudă’ (Is. 51,3).” (Calea către Hristos, pag. 103 - 104)
Forma serviciului divin – Serviciul de închinare din Sabat dimineaţă are două părţi importante: laudă şi adorare exprimate prin cântare, rugăciune şi daruri, şi apoi solia din Cuvântul lui Dumnezeu.
Noi nu prescriem o formă sau o ordine fixă pentru serviciul de închinare publică. De obicei, un program scurt este mai potrivit cu adevăratul spirit de închinare. Să se evite introducerile prea lungi. Deschiderea să nu consume în niciun caz timpul necesar pentru închinare şi pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Anunţurile – Să se acorde multă atenţie duratei şi caracterului anunţurilor în timpul serviciului din Sabat. Dacă ele se referă la probleme care nu au nicio legătură cu închinarea din Sabat sau cu lucrarea bisericii, pastorii şi slujbaşii bisericii le vor evita, menţinând chiar în această privinţă adevăratul spirit de închinare şi de respectare a Sabatului. Multe dintre bisericile noastre mai mari tipăresc buletine cu desfăşurarea serviciului divin, în care includ şi anunţurile săptămânii. Acolo unde se face acest lucru, nu mai este nevoie de anunţuri orale. Unde nu se poate altfel, este bine ca anunţurile să se facă înainte de începerea serviciului divin.
De asemenea, trebuie să se acorde o atenţie cuvenită diferitelor departamente ale bisericii, promovându‑se interesele pentru care ele sunt responsabile, dar să se aibă grijă atunci când se stabileşte ceea ce au de prezentat pentru a se asigura timpul necesar predicării soliei Cuvântului lui Dumnezeu.
Rugăciunea publică –„Hristos a imprimat ucenicilor Săi ideea că rugăciunea lor trebuie să fie scurtă, exprimând exact ceea ce doresc şi nimic mai mult... Un minut sau două minute sunt suficiente pentru o rugăciune obişnuită.” (Mărturii, vol. 2, pag. 581)
„Când vă rugaţi, fiţi scurţi şi treceţi direct la obiect. Nu ţineţi Domnului o predică prin rugăciunile voastre lungi.” (Idem, vol. 5, pag. 201)
„Fie ca cei care se roagă şi cei care vorbesc în public să pronunţe cuvintele clar, distinct şi în tonalităţi uniforme. Dacă este înălţată cum se cuvine, rugăciunea este o mare putere spre bine. Ea este unul dintre mijloacele folosite de Domnul pentru a transmite oamenilor comorile preţioase ale adevărului. Însă, din cauza rostirii ei defectuoase, rugăciunea nu este ceea ce ar trebui să fie. Satana se bucură atunci când rugăciunile care se înalţă către Dumnezeu abia se aud. Fie ca poporul lui Dumnezeu să înveţe să vorbească şi să se roage într‑un mod care să reprezinte corect marile adevăruri pe care le are. Mărturiile prezentate şi rugăciunile rostite să fie clare şi distincte. Astfel, Dumnezeu va fi glorificat.” (Idem, vol. 6, pag. 382)
Serviciul Cinei Domnului
În Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, serviciul Cinei Domnului este celebrat, în mod obişnuit, o dată pe trimestru. Acesta include rânduiala spălării picioarelor şi Cina Domnului. El ar trebui să fie cel mai sfânt serviciu divin şi o ocazie de bucurie atât pentru adunare, cât şi pentru pastor sau prezbiter. Conducerea lui este, fără îndoială, una dintre cele mai sfinte datorii la care este chemat un pastor sau un prezbiter. Isus, marele Răscumpărător al lumii, este sfânt. Îngerii declară: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Cel Atotputernic, care era, care este şi care vine”. Aşadar, dacă Isus este sfânt, simbolurile care reprezintă trupul şi sângele Său sunt şi ele sfinte. Deoarece Însuşi Domnul a ales aceste simboluri pline de semnificaţie profundă – acela al pâinii nedospite şi al vinului nefermentat – şi a folosit cel mai simplu mijloc de spălare a picioarelor ucenicilor, să fie o mare reţinere în a se introduce simboluri şi maniere alternative (decât în condiţii de necesitate extremă), pentru a nu se pierde semnificaţia originală a serviciului divin. În aceeaşi măsură trebuie să se acorde atenţie programului Cinei Domnului şi rolurilor consacrate ale pastorilor, prezbiterilor, diaconilor şi diaconeselor în serviciul de împărtăşire, ca nu cumva prin vreo înlocuire sau vreo inovaţie să se încurajeze tendinţa ca ceea ce este sfânt să devină profan. Individualismul şi independenţa în acţiune şi practică ar putea deveni expresia neluării în seamă a unităţii şi părtăşiei bisericii la această ocazie de cea mai mare binecuvântare şi sfinţenie. Dorinţa de schimbare a rânduielilor legate de Sfânta Cină i-ar putea neutraliza caracterul comemorativ al acestui serviciu instituit de Însuşi Domnul, înainte de patimile Sale.
Serviciul Cinei Domnului este la fel de sfânt astăzi ca şi atunci când a fost instituit de Isus Hristos. Isus este încă prezent când se celebrează această rânduială sfântă. Citim: „Tocmai în aceste întocmiri ale Sale, Hristos Se întâlneşte cu poporul Său şi îi fă putere prin prezenţa Sa.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 656)
Ceremonia spălării picioarelor –„Acum, după ce a spălat picioarele ucenicilor, El a zis: ’Eu v‑am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu’. Prin cuvintele acestea, Hristos nu recomanda doar simpla ospitalitate. Se avea în vedere mai mult decât simpla spălare a picioarelor oaspeţilor de praful drumului. Hristos instituia acum o slujbă religioasă. Prin fapta Domnului, ceremonia aceasta a umilinţei a devenit una dintre rânduielile consacrate. Trebuia să fie practicată de ucenici pentru a se păstra în minte totdeauna învăţătura Lui despre umilinţă şi slujire.
Această orânduire a fost instituită de Hristos ca o pregătire pentru Cine Domnului. Câtă vreme se cultivă mândria, discordia şi lupta pentru întâietate, inima nu poate să intre în părtăşie cu Hristos. Noi nu suntem pregătiţi să primim împărtăşirea cu trupul şi sângele Lui. De aceea, Hristos a rânduit ca, mai înainte, să se comemoreze scena umilinţei Sale.” (Idem, pag. 650)
„Prin actul spălării picioarelor ucenicilor, Hristos a săvârşit o curăţire mai profundă, aceea a spălării inimii de pata păcatului. Cel care participă simte o nevrednicie în ceea ce priveşte acceptarea emblemelor sfinte, înainte ca să fi experimentat curăţirea care face ca cineva să fie „curat de tot” (Ioan 13,10). Isus dorea să îndepărteze prin spălare „înstrăinarea, gelozia şi mândria din inima lor... Mândria şi interesul egoist născuseră despărţire şi ură, dar Isus îndepărtase prin spălare toate acestea... Privind la ei, Isus putea să zică: ’Voi sunteţi curaţi’.” (Idem, pag. 646)
Experienţa spirituală care stă în centrul ceremoniei spălării picioarelor o înalţă de la un obicei comun la o orânduire sfântă. Ea transmite o solie de iertare, de acceptare, de siguranţă şi de solidaritate, în primul rând dinspre Hristos spre credincios, dar şi între credincioşi. Această solie îşi găseşte expresia printr‑o atmosferă de umilinţă.
Pâinea nedospită şi vinul nefermentat –„Hristos Se află încă la masa pe care s‑a împărţit cina pascală. Pâinile nedospite folosite la Paşte sunt în faţa Sa. Vinul pascal, neatins de ferment, se află pe masă. Hristos foloseşte aceste simboluri pentru a reprezenta jertfa Sa fără pată. Niciun lucru stricat prin fermentare, simbol al păcatului şi al morţii, nu ar putea să reprezinte ‘Mielul fără cusur şi fără prihană’ (1 Petru 1,19)” (Idem, pag. 547)
Nici vinul, nici pâinea nu conţineau vreun element de fermentaţie, căci în seara primei zile a Paştelui evreiesc, tot aluatul sau fermentul era îndepărtat din locuinţele lor (Ex. 12,15.19; 13,7). De aceea, la Cina Domnului se vor folosi numai sucul de struguri nefermentat şi pâinea nedospită; să se acorde deci o atenţie deosebită în procurarea acestora. În regiunile mai izolate ale lumii, unde nu se găseşte suc sau concentrat de struguri, conferinţa/misiunea/câmpul va oferi sfat şi ajutorul lor pentru obţinerea acestuia.
Un memorial al crucificării – „Prin participarea la Cina Domnului, prin pâinea frântă şi rodul viţei, noi vestim moartea Domnului până va veni El. Astfel, scenele suferinţelor şi morţii Lui sunt împrospătate în mintea noastră.” (Experienţe şi viziuni, pag. 217)
„Când primim pâinea şi vinul, care simbolizează trupul frânt al lui Hristos şi sângele Lui vărsat, în imaginaţie, ne alăturăm la scena împărtăşirii din camera de sus. Ni se pare că trecem şi noi prin grădina sfinţită de agonia Celui care a purtat păcatele lumii. Suntem şi noi martori la lupta prin care s‑a câştigat împăcarea noastră cu Dumnezeu. Hristos ne este arătat ca răstignit între noi.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 553)
O proclamare a celei de a Doua Veniri –„Serviciul de împărtăşire arată spre a Doua Venire a lui Hristos. El a fost destinat să păstreze vie în mintea ucenicilor tocmai această nădejde. Ori de câte ori se întâlneau pentru a comemora moartea Lui, îşi aminteau cum: ’El a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l‑a dat zicând: ’Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea ori de câte ori veţi bea din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâine aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.’ (1 Cor. 11,25.26). În necazul lor, ei au găsit mângâiere în speranţa că El va reveni. De o valoare inexprimabilă a fost pentru ei gândul: ’Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta vestiţi moartea Domnului până va veni El’ (1 Cor. 11,26).” (Hristos, Lumina lumii, pag. 659).
Anunţarea serviciului Cinei Domnului –Cina Domnului poate fi inclusă în oricare serviciu creştin de închinare. Totuşi, pentru a sublinia în mod corespunzător importanţa acestui serviciu şi pentru a face posibilă participarea celor mai mulţi membri, Cina Domnului face parte din serviciul de închinare din Sabat, de preferinţă din cel mai apropiat de ultimul Sabat din trimestru.
Serviciul Cinei Domnului trebuie anunţat cu un Sabat înainte, atrăgându‑se atenţia asupra importanţei lui, pentru ca toţi membrii să‑şi poată pregăti inimile şi să se asigure că toate neînţelegerile dintre ei au fost rezolvate. Astfel, când se vor apropia de masa Domnului, în următorul Sabat, participarea va aduce binecuvântările aşteptate. Cei ce n‑au fost prezenţi la anunţ trebuie să fie anunţaţi şi invitaţi să participe.
Conducerea serviciului Cinei Domnului –Durata serviciului de închinare – Timpul nu este cel mai important factor în planificarea acestui serviciu de închinare. Totuşi, participarea poate fi îmbunătăţită şi impactul spiritual poate fi sporit prin:
1. eliminarea tuturor activităţilor neesenţiale din serviciul de închinare din această zi deosebită;
2. evitarea întârzierilor înainte şi după spălarea picioarelor;
3. aranjarea de către diaconese a simbolurilor sfinte pe masa părtăşiei, cu suficient timp înainte de începerea serviciului de închinare.
Pregătiri – Partea introductivă a serviciului trebuie să cuprindă numai câteva anunţuri scurte, imnul, rugăciunea, strângerea darurilor şi o predică scurtă, înaintea despărţirii pentru spălarea picioarelor şi a reîntoarcerii pentru Cina Domnului care urmează. Dacă prima parte a serviciului va fi scurtă, cei mai mulţi vor fi încurajaţi să rămână până la încheierea serviciului de închinare.
Spălarea picioarelor – Fiecare biserică trebuie să aibă un plan pentru a face faţă nevoile membrilor săi pentru serviciul spălării picioarelor. (vezi nota 3 de la pag. 96)
Pâinea şi vinul – După spălarea picioarelor, biserica se întâlneşte din nou pentru a se împărtăşi cu pâinea şi cu vinul. (vezi nota 4 de la pag. 96)
Celebrarea Cinei Domnului – Serviciul de închinare se poate încheia cu un punct muzical sau cu o cântare a întregii adunări, după care urmează despărţirea. Oricum s-ar încheia, să se încheie într‑o atmosferă de înălţare sufletească. Serviciul împărtăşirii trebuie să fie întotdeauna o experienţă solemnă, niciodată tristă. Greşelile au fost îndepărtate, păcatele au fost iertate şi credinţa reafirmată; este deci o ocazie de sărbătoare. Fie ca muzica să fie luminoasă şi plină de bucurie.
La părăsirea sălii, adesea, se face o colectă pentru săraci. După terminarea serviciului, diaconii şi diaconesele strâng masa, adună paharele şi se îngrijesc cu mult respect de pâinea şi vinul rămase – prin vărsarea vinului şi prin îngroparea, arderea sau păstrarea pâinii într-un mod cuvenit, dar în niciun caz să nu se revină la folosirea ei obişnuită.
Cine poate participa –Adventiştii de ziua a şaptea practică Cina Domnului deschisă. Toţi cei care şi‑au predat viaţa Mântuitorului lor pot să ia parte la aceasta. Copiii învaţă semnificaţia serviciului Cinei Domnului privind la ceilalţi participanţi. După ce vor primi instruirea necesară în clasele de botez şi se vor preda pe ei înşişi prin botez lui Isus, vor fi astfel pregătiţi încât să se împărtăşească şi ei.
„Exemplul lui Hristos interzice exclusivismul la Cina Domnului. Este adevărat că păcatul cunoscut exclude pe cel vinovat. Lucrul acesta îl învaţă în mod clar Duhul Sfânt (1 Cor. 5,11). Dar, dincolo de aceasta, nimeni nu trebuie să judece. Dumnezeu nu a lăsat la latitudinea oamenilor să spună cine să ia parte la asemenea ocazii. Căci cine poate să cunoască inima omului? Cine poate deosebi neghina de grâu? ’Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Deoarece oricine mănâncă pâinea aceasta şi bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.’ ’Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului’. (1 Cor. 11,28.27.29)
Când credincioşii se adună să serbeze sfintele rânduieli, sunt de faţă soli nevăzuţi de ochii omeneşti. În adunare poate să fie un Iuda şi, în cazul acesta, sunt acolo soli ai prinţului întunericului, deoarece ei însoţesc pe toţi cei care refuză să fie conduşi de Duhul Sfânt. Şi îngeri cereşti sunt de faţă. Aceşti vizitatori nevăzuţi participă la orice ocazie de felul acesta. Pot veni în adunare persoane care nu sunt cu toată inima slujitori ai adevărului şi ai sfinţeniei, dar care ar dori să ia parte la actul sfânt. Acestora nu trebuie să li se interzică să participe la Cina Domnului. Sunt de faţă martori care erau şi atunci când Isus a spălat picioarele ucenicilor şi ale lui Iuda. Ochi supraomeneşti privesc scena.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 656).
Fiecare membru trebuie să participe –„Nimeni nu trebuie să evite să ia Cina Domnului pentru că persoane nevrednice pot fi de faţă. Fiecare ucenic este chemat să participe în mod public la Cina Domnului şi să dea astfel mărturie că primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal. La aceste întocmiri ale Sale, Hristos Se întâlneşte cu poporul Său şi îi dă putere prin prezenţa Sa. Este posibil ca inimi şi mâini nevrednice să îndeplinească această orânduire, totuşi Hristos este acolo pentru a le sluji copiilor Săi. Toţi cei care vin cu credinţa aţintită asupra Lui vor fi binecuvântaţi în mare măsură. Toţi cei care neglijează aceste ocazii de privilegii divine vor avea de pierdut. Despre ei se poate spune pe drept: ’Voi nu sunteţi cu toţii curaţi’.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 656)
Cine poate conduce serviciul Cinei Domnului – Serviciul Cinei Domnului trebuie să fie condus de un pastor hirotonit sau de un prezbiter al bisericii. Diaconii, chiar dacă sunt hirotoniţi, nu‑l pot conduce, dar pot ajuta prin împărţirea pâinii şi vinului pentru membri.
Serviciul Cinei Domnului pentru bolnavi –Dacă vreun membru al bisericii este bolnav sau dintr-un motiv oarecare nu poate părăsi locuinţa, încât să participe la serviciul Cinei Domnului de la biserică, se va ţine un serviciu special la el acasă. Acest serviciu poate fi condus numai de un pastor sau un prezbiter hirotonit, care poate fi însoţit şi ajutat de diaconi sau diaconese care ajută la serviciile obişnuite.
Adunarea de rugăciune
Adunările de rugăciune ar trebui să fie cele mai interesante adunări, dar adesea sunt caracterizate printr-o administrare deficitară. Mulţi participă la serviciul de predică, dar neglijează întâlnirile de rugăciune. Trebuie să cugetăm la acest aspect. Să se ceară înţelepciune de la Dumnezeu şi să fie făcute planuri pentru conducerea acestor întâlniri în aşa fel, încât ele să fie interesante şi atrăgătoare. Oamenii flămânzesc după Pâinea vieţii, iar dacă o vor găsi la întâlnirile de rugăciune, vor merge acolo ca să o primească.
”Cuvântările şi rugăciunile lungi şi obositoare nu‑şi au locul nicăieri, cu atât mai mult în adunările publice. Celor care sunt îndrăzneţi şi totdeauna gata să vorbească li se permite să împiedice mărturia celor timizi şi retraşi. În general, persoanele superficiale au cel mai mult de vorbit. Rugăciunile lor sunt lungi şi mecanice. Ei obosesc pe îngeri şi pe oamenii care-i ascultă. Rugăciunile noastre trebuie să fie scurte şi la subiect. Cererile lungi şi obositoare să fie păstrate pentru cămăruţă, dacă cineva doreşte să înalţe asemenea rugăciuni. Permiteţi‑I Duhului lui Dumnezeu să intre în inimile voastre şi El va îndepărta de acolo tot formalismul sec.” (Mărturii, vol. 4, pag. 70, 71)
Întâlnirea săptămânală de rugăciune este de o importanţă atât de mare, încât trebuie să se facă eforturi deosebite pentru a‑i asigura succesul. Ea trebuie să înceapă la timp, chiar dacă sunt prezente doar două sau trei persoane. Se va studia un scurt pasaj din Scriptură sau se va prezenta un paragraf din Mărturii. Sunt suficiente cincisprezece sau douăzeci de minute. Apoi oferiţi membrilor ocazia să se roage şi să prezinte experienţe. Programul să nu fie acelaşi în fiecare săptămână. Într‑o ocazie, studiul să urmeze după o serie de rugăciuni, iar în altă ocazie să aibă loc mărturii personale după studiu, încheindu‑se cu rugăciune şi cântare.
Dacă membrii nu se pot întâlni la locul obişnuit pentru rugăciune, pot avea loc ţine întâlniri în familii, care se dovedesc a fi o mare binecuvântare pentru toţi participanţii.
Asociaţia tinerilor adventişti1
Asociaţia tinerilor adventişti (ATA) este organizată cu scopul de a oferi tinerilor din bisericile noastre un cadru adecvat de părtăşie şi activitate. Sub îndrumarea conducătorului Asociaţiei tinerilor adventişti ales, tinerii vor lucra împreună pentru dezvoltarea unei activităţi de tineret puternice, care va include dezvoltarea spirituală, mintală şi fizică a fiecărui individ, promovarea contactelor sociale creştine şi desfăşurarea unor programe de mărturisire activă pentru Dumnezeu, care vor sprijini planurile generale ale bisericii locale pentru câştigarea de suflete. Ţinta asociaţiei este să implice toţi tinerii în activităţi folositoare, care să‑i lege mai mult de biserică, instruindu ‑i pentru o slujire folositoare.
Ar trebui planificate în fiecare săptămână întâlniri ale tineretului. Se recomandă ca aceste întâlniri să aibă loc vineri seara sau sâmbătă după-amiază. Astfel de întâlniri pot avea loc în casele unor membri de încredere sau în biserică, dacă participă un public mai larg. Deoarece programul tineretului nu trebuie izolat de restul bisericii, întâlnirile publice ale Asociaţiei tinerilor adventişti trebuie să fie accesibile oricărui membru al bisericii. Este ideal ca ele să fie planificate şi conduse de tineri. În bisericile mai mici, programul tineretului, prin natura lui, e bine să implice familia. (vezi nota 5 de la pag. 97)
Este important ca programul tineretului din biserica locală să fie în concordanţă cu lucrarea departamentelor care asigură slujirea copiilor şi tinerilor. Pentru încurajarea acestei cooperări şi coordonări, responsabilul Departamentului Lucrare personală, responsabilul departamentului Sănătate, dirigintele Şcolii de Sabat a tineretului, directorul şcolii, conducătorul programului pentru companioni, conducătorul Clubului exploratorilor, conducătorul Clubului licuricilor şi alţi conducători vor fi membri ai comitetului departamentului Tineret, care este o organizaţie „umbrelă” a bisericii locale şi are răspunderea alcătuirii programului de slujire a tineretului. (vezi pag. 111 şi nota 6 de la pag. 97)
În timp ce succesul programului de slujire a tineretului din biserica locală include o Şcoală de Sabat a tineretului puternică şi viguroasă, trebuie să existe un timp şi un loc anumit şi pentru alte întâlniri interactive, părtăşie, recreere, ocazii de mărturisire a credinţei, ca şi o instruire în leadership, căci toate acestea fac parte din conceptele care trebuie să fie promovate în Asociaţia tinerilor adventişti.
Asociaţia juniorilor adventişti
Scopul Asociaţiei juniorilor adventişti este asemănător cu cel al Asociaţiei tinerilor adventişti. Scopul ei este de a clădi caractere, a oferi posibilitatea cunoaşterii, a instrui pentru funcţii de răspundere şi a implica pe juniori în serviciul creştin. În ţările în care funcţionează şcoli adventiste, Asociaţia juniorilor adventişti este cuprinsă, de obicei, în programul spiritual al şcolii.
Clubul exploratorilor
Clubul exploratorilor oferă un program specializat pentru juniori, iar în unele locuri, acesta a înlocuit în biserică Asociaţia juniorilor adventişti. Acolo unde funcţionează ambele organizaţii, trebuie să existe o cooperare strânsă între Clubul exploratorilor şi Asociaţia juniorilor adventişti. Întâlnirile Clubului exploratorilor au loc în conformitate cu regulamentul Departamentului Tineret de la conferinţă/misiune/câmp.
Clubul licuricilor
Clubul licuricilor oferă un program specializat pentru dezvoltarea rapidă a copiilor de vârstă şcolară primară, din biserica locală. Acesta urmăreşte să întărească implicarea părinţilor în dezvoltarea copilului în primii ani de viaţă. Întâlnirile acestuia şi alte activităţi trebuie să fie îndeplinite în concordanţă cu regulamentele conferinţei/misiunii/câmpului local(e), aşa cum sunt definite în manualele clubului şi în corelare cu alte organizaţii din biserica locală care se adresează tinerilor şi familiei.
Adunările misionare ale bisericii
Mântuitorul a încredinţat bisericii marea însărcinare de a vesti Evanghelia în lumea întreagă. Aceasta pune asupra fiecărui membru responsabilitatea de a transmite cât mai multor oameni solia mântuirii. Mântuitorul „a dat autoritate slujitorilor Lui şi fiecărui om i-a desemnat lucrul său”. După învierea Sa, El a programat o întâlnire cu cei unsprezece ucenici şi cu alţi peste cinci sute de creştini, cu scopul de a‑i sfătui şi încuraja şi, în acelaşi timp, pentru a le încredinţa mandatul Evangheliei. Aceasta a fost prima întâlnire misionarăa bisericii şi, cu siguranţă, nu avea să fie ultima.
Fiind o parte permanentă şi bine definită a serviciilor bisericii creştine, întâlnirile misionarepoartă aprobarea divină pentru toate timpurile. Prin Spiritul Profetic ni se spune: „Dumnezeu a încredinţat mâinilor noastre o lucrare deosebit de sfântă şi trebuie să ne întâlnim pentru instruire, ca să fim pregătiţi să împlinim această lucrare”. (Mărturii, vol. 6, pag. 32, subl. ns.)
Programarea adunărilor –În general, primul Sabat din lună este rezervat lucrării misionare. Serviciul de închinare din acest Sabat se concentrează asupra evanghelizării personale, însă şi alte departamente, în afara Departamentului Lucrare personală, pot să‑şi prezinte planurile cu aceste ocazii speciale. Totuşi, acest plan va fi prin consfătuire atentă cu departamentele respective. (vezi nota 8 de la pag. 97)
Distribuirea de literatură în Sabat –Este cunoscut de toţi faptul că Sabatul oferă cele mai bune ocazii secretarului Departamentului Lucrare personală de a pune literatură la îndemâna membrilor. Trebuie să se evite în Sabat metodele îndoielnice, care tind să abată atenţia membrilor de la adevărata închinare şi de la adevăratul respect faţă de Sabat.
Adunările administrative
Adunările administrative ale bisericii locale, convocate în mod corespunzător de pastor sau de comitetul bisericii în înţelegere cu pastorul, pot fi ţinute lunar sau trimestrial, în funcţie de nevoile bisericii. Membrii aflaţi în rânduială (regular standing) în registrul bisericii în care are loc adunarea administrativă pot să participe şi să voteze. Un cvorum va fi stabilit de către biserică într-o adunare administrativă sau de către comitetul bisericii. Nu vor fi acceptate voturi prin procură sau prin scrisoare. Pentru a menţine un spirit de strânsă colaborare între biserica locală şi conferinţă/misiune/câmp, biserica trebuie să se consulte cu administratorii conferinţei/misiunii/câmpului asupra tuturor chestiunilor de importanţă majoră. Administratorii (preşedintele, secretarul şi trezorierul) conferinţei/misiunii/câmpului de care aparţine biserica pot participa fără să voteze (exceptând cazul în care le este permis de biserică) la orice adunare administrativă de pe teritoriul conferinţei/misiunii/câmpului. Adunarea administrativă a bisericii, legal constituită, este o adunare convocată la un serviciu de închinare obişnuit din Sabat, pentru care s-au făcut anunţurile corespunzătoare cu privire la timpul şi locul întâlnirii. La astfel de întâlniri la care pastorul va prezida (sau va aranja ca prezbiterul bisericii locale să prezideze) ar trebui să fie prezentate informaţii complete cu privire la lucrarea bisericii. La sfârşitul anului să se prezinte rapoarte cu activităţile bisericii pe parcursul întregului an şi, bazându-se pe acele rapoarte, biserica să aprobe un plan complet de acţiune pentru anul următor. Dacă este posibil, rapoartele şi planul de acţiune pentru anul următor să fie prezentate în scris. (vezi nota 9 de la pag. 98)
Comitetul bisericii şi întrunirile lui
Definiţia şi funcţia –Comitetul bisericii este compus din principalii slujbaşi ai bisericii. El are un număr de responsabilităţi importante, dar preocuparea primordială trebuie să fie hrănirea spirituală a bisericii şi lucrarea de plănuire şi stimulare a evanghelizării în toate fazele ei.
Marea însărcinare a lui Isus face ca evanghelizarea, proclamarea Evangheliei, să fie funcţia principală a bisericii (Matei 28,18‑20). Aşadar, prima funcţie a comitetului bisericii este de a sluji ca organ principal al bisericii locale. Atunci când comitetul acordă tot interesul şi toată energia implicării tuturor membrilor în evanghelizare, cele mai multe probleme din biserică sunt aplanate sau prevenite. O influenţă puternică, pozitivă se va simţi în viaţa spirituală şi în creşterea numărului de membri.
Responsabilităţile comitetului bisericii includ:
– hrănirea spirituală
– evanghelizarea în toate fazele ei
– păstrarea purităţii doctrinare
– susţinerea standardelor creştine
– recomandarea modificărilor în privinţa calităţii de membru
– finanţele bisericii
– protejarea bunurilor bisericii şi grija faţă de ele
– coordonarea diferitelor departamente
– comitetul este ales de membrii bisericii, cu ocazia alegerii slujbaşilor bisericii. (vezi pag. 54)
Membrii comitetului –Următorii slujbaşi ai bisericii să fie incluşi ca membri ai comitetului bisericii:
- prezbiterul (sau prezbiterii)
- primul diacon
- prima diaconeasă
- casierul
- secretarul
- responsabilul Departamentului Lucrare personală
- secretarul Departamentului Lucrare personală
- coordonatorul organizaţiei Bărbaţi Adventişti
- coordonatorul Departamentului Publicaţii
- coordonatorul Şcolii de Sabat
- conducătorul Departamentului Binefacere (Tabita)
- dirigintele Şcolii de Sabat
- responsabilul Departamentului Viaţa de familie
- responsabila Departamentului Misiunea Femeii
- responsabilul cu Departamentul Copii
- secretarul Departamentului Educaţie
- conducătorul Asociaţiei pentru cămin şi şcoală
- conducătorul Asociaţiei tinerilor adventişti
- conducătorul Clubului exploratorilor
- conducătorul Clubului licuricilor
- Responsabilul cu evidenţa celor interesaţi de credinţa bisericii
- preşedintele sau secretarul Comitetului de comunicare
- responsabilul Departamentului Sănătate
- responsabilul Departamentului Administrarea creştină a vieţii
- responsabilul Departamentului Libertatea religioasă
În multe cazuri, două sau trei slujbe sunt îndeplinite de aceeaşi persoană. Mai pot fi aleşi în comitet, dacă este cazul, doi membri ai bisericii. Pastorul numit de câmpul local pentru a sluji biserica este întotdeauna membru al comitetului bisericii.
Slujbaşii –Preşedintele comitetului bisericii este pastorul numit să slujească acea biserică. Dacă el preferă să nu acţioneze în această calitate sau nu poate să fie prezent, poate numi temporar prezbiterul bisericii să prezideze în locul său. Secretarul bisericii serveşte ca secretar al comitetului şi este răspunzător de păstrarea proceselor-verbale ale întrunirilor comitetului.
Întrunirile comitetului – Deoarece activitatea comitetului bisericii este vitală pentru viaţa, sănătatea şi creşterea bisericii, este necesar ca el să se întrunească cel puţin o dată pe lună. În bisericile mai mari, întrunirile ar putea fi mai frecvente. Este bine să se fixeze timpul de întâlnire lunară în aceeaşi zi şi aceeaşi săptămână (de exemplu, în prima zi de luni din fiecare lună).
Întâlnirea comitetului este anunţată la serviciul de închinare obişnuit din Sabat. Se va face tot posibilul ca toţi membrii comitetului să fie prezenţi la fiecare întrunire.
Fiecare biserică trebuie să hotărască la una din adunările ei administrative obişnuite numărul de membri din comitet care trebuie să fie prezenţi la o şedinţă de comitet, pentru ca acesta să poată lua hotărâri valabile (cvorum). Nu se acceptă voturi prin procură sau scrisoare.
Lucrarea comitetului
1. Planificarea evanghelizării în toate fazele ei. Deoarece evanghelizarea este lucrarea cea mai importantă a bisericii, primul punct pe agenda fiecărui comitet al bisericii este de a se ocupa direct de evanghelizarea teritoriului misionar al bisericii. Pe lângă aceasta, o dată pe trimestru, întreaga întrunire a comitetului poate fi devotată planurilor de evanghelizare. Comitetul va studia programele şi metodele de evanghelizare recomandate de conferinţă şi va hotărî cum pot fi aplicate mai bine de biserica lor. Pastorul şi comitetul vor iniţia şi dezvolta planuri pentru campaniile de evanghelizare publică.
2. Coordonarea programelor misionare ale departamentelor. Comitetul bisericii răspunde de coordonarea lucrării tuturor departamentelor bisericii. Aceasta cuprinde programele misionare ale departamentelor Lucrare personală, Şcoala de Sabat, Copii, Tineret, Sănătate şi Educaţie. Fiecare dintre aceste departamente îşi desfăşoară planurile de lucrare personală, în cadrul propriei sfere. Pentru a evita conflictul de programare şi competiţia în atragerea lucrătorilor voluntari şi pentru a obţine beneficii maxime, coordonarea este esenţială. Înainte de a‑şi completa şi anunţa planurile pentru oricare program, fiecare departament trebuie să le supună spre aprobare comitetului bisericii. Departamentele trebuie să raporteze comitetului bisericii despre progresul şi rezultatele programelor misionare. Comitetul poate sugera departamentelor în ce fel pot contribui programele lor la pregătirea, conducerea şi continuarea unei acţiuni de evanghelizare publică.
3. Încurajarea şi ajutarea Departamentului Lucrare personală al bisericii pentru implicarea tuturor membrilor şi copiilor într‑o formă de slujire personală. Se vor desfăşura cursuri de instruire pentru diferitele aspecte ale lucrării misionare.
4. Cooperarea cu coordonatorul de interese pentru ca fiecare persoană care manifestă un oarecare interes, indiferent de sursa prin care s-a obţinut, faţă de solia noastră să fie în mod personal şi prompt contactată de un membru laic desemnat pentru aceasta.
5. Încurajarea fiecărui departament de a da un raport, cel puţin o dată pe trimestru, comitetului bisericii, ca şi membrilor acesteia, cu ocazia adunărilor administrative sau la întâlnirile din Sabat.
6. Comitetul trebuie să ia în consideraţie problemele administrative ale bisericii şi casierul trebuie să raporteze în mod regulat situaţia finanţelor ei. Trebuie să se cerceteze registrele bisericii pentru a se cunoaşte starea spirituală a tuturor membrilor şi să se programeze vizitarea bolnavilor, a celor descurajaţi sau a celor care au părăsit biserica. Ceilalţi slujbaşi vor prezenta rapoarte cu privire la activitatea de care sunt responsabili.
Comisiile comitetului bisericii –Comitetul bisericii să nu permită niciunei alte preocupări să se interfereze cu planificarea pentru evanghelizare. Dacă alte preocupări consumă prea mult timp, comitetul poate desemna comisii pentru a îngriji de anumite domenii specifice bisericii, cum ar fi finanţele sau proiectele de construcţie. Astfel de comisii vor face recomandări către comitetul bisericii. În acest fel, resursele comitetului sunt păstrate pentru misiunea lui principală – evanghelizarea. (vezi nota 10 de la pag. 99)
Şedinţele comitetului şcolar
În bisericile în care există o şcoală, lucrarea aceasta este, de obicei, supravegheată de un comitet al şcolii bisericii. Se va alege un preşedinte care prezidează întâlnirile acestui comitet şi un secretar care va păstra procesele-verbale ale şedinţelor şi hotărârilor de comitet. Acest comitet îşi va ţine şedinţele la date regulate. Unele biserici preferă ca această funcţie să fie îndeplinită de comitetul bisericii sau de un subcomitet al acesteia.
Asociaţia pentru cămin şi şcoală
Asociaţia pentru cămin şi şcoală este organizată de biserica locală pentru a coordona activităţile şcolii, ale căminului şi ale bisericii. Se recomandă ca întâlnirile acestea să aibă loc lunar. Se va acorda atenţie educării părinţilor, ca şi susţinerii şcolii în obţinerea resurselor necesare, cum ar fi: părinţi-suport ai cadrelor didactice, cărţi, material didactic şi echipament.
Materialele destinate să ajute pe conducătorii Asociaţiei pentru cămin şi şcoală sunt puse la dispoziţie de Departamentul Educaţie.
Aceste note conţin material explicativ cu privire la modul în care biserica locală poate proceda în situaţii speciale. O biserică locală poate adopta metode alternative de procedură în tratarea acestor probleme. Asemenea metode alternative trebuie să fie în armonie cu principiile general acceptate de organizaţia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea şi cu procedeele sale.
1. Forma serviciului divin – Când cei care slujesc ajung la amvon şi îngenunchează, adunarea trebuie, de asemenea, să‑şi plece capul, implorând prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Această atmosferă de tăcută închinare pregăteşte calea pentru imnul de deschidere şi pentru studierea Cuvântului.
Serviciul de închinare are două părţi importante:
a. Biserica răspunde cu laudă şi adorare exprimate prin cântare, rugăciune şi daruri.
b. Solia din Cuvântul lui Dumnezeu. Cel care aduce solia şi frânge Pâinea vieţii trebuie să fie plin de simţământul sfinţeniei acestei lucrări şi trebuie să fie pregătit temeinic. De asemenea, cel care conduce pe închinători în prezenţa lui Dumnezeu prin intermediul rugăciunii pastorale îndeplineşte, poate, cea mai sfântă lucrare a întregului serviciu divin şi, cu un simţământ de evlavie, în umilinţă, trebuie să-şi dea seama de importanţa sa. Se obişnuieşte ca formaţia să îngenuncheze cu faţa spre adunare, iar adunarea să stea cu faţa spre amvon şi, pe cât posibil, să îngenuncheze. Rugăciunea să fie scurtă, dar să includă adorarea, mulţumirile şi menţionarea nevoilor personale ale închinătorilor, cât şi pe cele ale marelui câmp mondial.
Este potrivit ca imediat înainte de predică, să fie un punct muzical special sau un imn de consacrare. Apoi urmează ceea ce trebuie să reprezinte una dintre cele mai importante părţi ale orei de închinare: hrănirea spirituală a turmei lui Dumnezeu. Când o biserică este cu adevărat hrănită şi simte că „Dumnezeu a vizitat pe poporul Său”, urmează totdeauna rezultate binecuvântate spre slava lui Dumnezeu.
Strângerea darurilor este o parte vitală a orei de închinare. În timp ce suntem sfătuiţi „să ne închinăm Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte”, suntem îndemnaţi, de asemenea, „să aducem daruri” când intrăm în „curţile Lui” (Ps. 96,9.8). Astfel, prezentarea darurilor noastre lui Dumnezeu se potriveşte într-un mod natural în cadrul serviciului de închinare.
Prezbiterul, mai ales dacă este prezent un pastor autorizat, va colabora cu pastorul bisericii la alcătuirea programului serviciului de închinare. Dacă biserica nu are un pastor, prezbiterul are sarcina să conducă serviciul sau să aranjeze ca altcineva să facă aceasta. Din când în când, se vor organiza adunări pentru mărturie personală şi laudă sau pentru a da ocazie anumitor membri să‑şi relateze experienţa din lucrarea misionară.
2. Forma serviciului de închinare – Sugerăm două modele ale serviciului de închinare:
Forma lungă
Preludiu muzical
Anunţuri
Intrarea corului şi a pastorilor
Doxologie
Invocarea prezenţei lui Dumnezeu
Citirea unui pasaj din Scriptură
Imn de laudă
Rugăciune
Imn sau cântare specială
Strângerea darurilor
Imn de consacrare
Predica
Imn
Binecuvântarea
Rugăciune tăcută, şezând sau în picioare
Postludiu muzical
Forma scurtă
Anunţuri
Imn
Rugăciune
Strângerea darurilor
Imn sau cântare specială
Predica
Imn
Binecuvântarea
Rugăciune tăcută, şezând sau în picioare
3. Spălarea picioarelor – La spălarea picioarelor trebuie să se asigure spaţii separate pentru bărbaţi şi femei. Acolo unde scările sau distanţa constituie o problemă pentru cei invalizi, se vor face amenajări speciale. În locurile în care este acceptabil din punct de vedere social şi unde îmbrăcămintea este de aşa natură, încât să nu se ajungă la indecenţă, se pot face pregătiri speciale pentru ca soţul şi soţia sau părinţii şi copiii lor botezaţi să săvârşească între ei ceremonia spălării picioarelor. Pentru a încuraja persoanele timide sau sensibile, pentru care alegerea persoanei cu care să îndeplinească spălarea picioarelor poate fi o experienţă stânjenitoare, conducătorii bisericii sunt cei desemnaţi să poarte răspunderea aceasta, să ajute în timpul spălării picioarelor, ca astfel de persoane să găsească partenerul/partenera.
4. Pâinea şi vinul – În timp ce membrii revin în adunare, se poate cânta un imn. Cei care oficiază serviciul divin îşi ocupă locurile lângă masa Cinei Domnului, iar diaconii şi diaconesele îşi ocupă locurile lor. Faţa de masă care acoperă pâinea este strânsă. Se citeşte un pasaj potrivit, cum ar fi: 1 Corinteni 11,23.24; Matei 26,26; Marcu 14,22; Luca 22,19, sau se ţine o scurtă cuvântare, care este bine să aibă loc în acest moment şi nu mai târziu. Eficienţa cuvântării va spori, dacă se va accentua semnificaţia pâinii şi a vinului, astfel încât solia ei să rămână vie în mintea participanţilor, în timp ce se împart simbolurile sfinte. Cei ce oficiază ceremonia îngenunchează, cerând binecuvântarea asupra pâinii. Adunarea poate să îngenuncheze sau să rămână în picioare. Cea mai mare parte din pâine poate fi frântă înainte, rămânând doar o mică parte pe fiecare platou pentru a fi frântă de pastori sau prezbiteri. Pastorul şi prezbiterii înmânează diaconilor platourile cu pâine, apoi diaconii o împart bisericii. În timpul acesta, se poate intona o cântare specială, se poate da mărturie personală, se poate face un rezumat al predicii sau se pot citi anumite pasaje alese, se poate cânta cu toată adunarea sau se poate audia o muzică meditativă.
Fiecare persoană să păstreze bucata de pâine până când pastorul oficiant sau prezbiterul au fost serviţi. Când fiecare a luat loc, conducătorul (pastorul sau prezbiterului n. trad.) invită adunarea să se împărtăşească din pâine. În timp ce se mănâncă pâinea, se înalţă rugăciuni tăcute. Apoi pastorul citeşte un pasaj adecvat, cum ar fi: 1 Corinteni 11,25.26; Matei 26,27‑29, Marcu 14,23‑25 sau Luca 22,20. Conducătorii îngenunchează când se înalţă rugăciunea pentru vin. Din nou, diaconii servesc adunarea. Activităţi, cum ar fi cele sugerate pentru timpul împărţirii pâinii, pot fi continuate şi în acest timp. După ce au fost serviţi toţi pastorii sau prezbiterii care oficiază, toţi închinătorii se împărtăşesc din vin împreună.
O metodă opţională este ca pâinea să fie binecuvântată şi frântă, apoi împreună cu vinul să fie aşezate pe aceeaşi tavă şi să se împartă adunării. Închinătorul le ia pe amândouă din tavă în acelaşi timp. După ce mănâncă pâinea, urmează o rugăciune tăcută, apoi se înalţă rugăciunea asupra vinului, care se bea, urmat de o rugăciune tăcută. Acolo unde scaunele sunt prevăzute cu un raft pentru pahare, nu mai este necesară strângerea lor decât după terminarea serviciului de Sfânta Cină.
5. Asociaţia tinerilor adventişti – Materialele necesare conducerii activităţilor asociaţiei sunt puse la dispoziţia ei de către Departamentul Tineret din cadrul diviziunii, uniunii şi conferinţei locale. Între acestea se include şi Youth Ministry Accent, o revistă trimestrială publicată de către Departamentul Tineret al Conferinţei Generale. Mai sunt puse la dispoziţie multe alte broşuri ce acoperă un spectru larg de subiecte care să ajute în lucrarea pentru tineret. Acestea pot fi procurate de la Departamentul Tineret din cadrul conferinţei/misiunii/câmpului sau de la casa de editură.
6. Asociaţia tinerilor adventişti – Planul de organizare al Asociaţiei tinerilor adventişti este prezentat pe scurt în capitolul 9 – Organizaţii auxiliare ale bisericii şi slujbaşii lor. Informaţii detaliate pot fi obţinute de la directorul Departamentului Tineret de la conferinţă/misiune/câmp. Este esenţial ca fiecare biserică să studieze propriul profil al tineretului şi al familiei, resursele, personalul, posibilităţile şi relaţiile cu şcoala, dezvoltând cea mai bună slujire a tineretului, ţinând seama de toţi aceşti factori. În anumite locuri, poate fi ales alt termen în loc de „societate”, cum ar fi „asociaţie”, sau „acţiune”, însă nu trebuie omise cuvintele „a tinerilor adventişti”, care identifică clar organizaţia.
7. Asociaţia juniorilor adventişti – Fiecare clasă este considerată o entitate separată, profesorul fiind liderul, iar elevii fiind slujbaşi ai acestei societăţi. Acolo unde nu există şcoli ale bisericii, juniorii ar trebui să fie integraţi într‑un program general al tineretului, care să fie abordat din punct de vedere al familiei.
8. Programarea adunărilor – Pentru a întări şi dezvolta spiritul misionar printre membri, adunările auxiliare ale Departamentului Lucrare personală pot fi conduse în unul sau mai multe feluri, cum ar fi:
a. Cele zece minute rezervate în fiecare Sabat Departamentului Lucrare personală, de obicei imediat după Şcoala de Sabat şi înainte de serviciul de predică.
b. O întâlnire la mijlocul săptămânii, combinată cu întâlnirea pentru rugăciune săptămânală. Cu ocazia aceasta, prima parte a serviciului poate conţine un mesaj devoţional, urmat de o serie de rugăciuni, amintindu‑se că închinarea este o parte vitală a creşterii spirituale şi a pregătirii pentru slujire. Restul timpului poate fi acordat instruirii pentru evanghelizare personală. Se prezintă metode de câştigare a sufletelor, iar membrilor li se dă ocazia să prezinte, pentru discuţii generale, problemele cu care s‑au confruntat în cadrul lucrării lor misionare.
c. Întâlnirile Departamentului Lucrare personală la diferite date, după cum o cer împrejurările locale. Comitetul Departamentului Lucrare personală trebuie să întocmească cu grijă planuri pentru ca serviciile lucrării personale ale bisericii să fie ocazii de reînviorare spirituală şi instruire practică, veghind să aibă loc cu aceeaşi regularitate şi continuitate ca şi alte adunări ale bisericii.
9. Adunările administrative – Rapoartele pot cuprinde următoarele activităţi:
a. Un raport din partea secretarului, care să arate numărul actual al membrilor bisericii, numărul membrilor primiţi şi al celor transferaţi în alte biserici. Se va indica numărul, nu neapărat numele membrilor cărora li s-a retras calitatea de membru de-a lungul anului, cât şi al acelora care au murit. O scurtă prezentare a deciziilor comitetului bisericii luate cu ocazia întâlnirilor ar interesa, desigur, pe toţi membrii bisericii.
b. Un raport din partea responsabilului Departamentului Lucrare personală, care să prezinte lucrarea misionară, inclusiv activităţile serviciilor sociale ale bisericii împreună cu planurile pentru viitor. Acesta va fi urmat de un raport al secretarului lucrării personale.
c. Un raport din partea casierului, care să arate totalul zecimii strânse şi trimise la trezorierul conferinţei/misiunii/câmpului, de asemenea, un raport complet al darurilor pentru misiunea externă primite şi predate şi un raport despre fondurile de venituri şi cheltuieli ale bisericii.
d. Un raport din partea serviciului diaconiei despre vizitele făcute membrilor, despre lucrarea pentru săraci şi alte aspecte care intră în atribuţiunile lor.
e. Un raport din partea Asociaţiei tinerilor adventişti despre lucrarea misionarăşi alte activităţi ale tineretului.
f. Un raport din partea secretarului Şcolii de Sabat despre numărul de membri, cât şi alte probleme aparţinând Şcolii de Sabat.
g. Un raport al casierului cu privire la situaţia financiară a şcolii bisericii, cu detalii privind nevoile ei de dotare sau alte chestiuni.
h. Un raport din partea directorului sau profesorului şcolii bisericii, cuprinzând date cum ar fi: numărul celor înscrişi, programul de educaţie al şcolii, botezurile în rândul elevilor şi rezultatele eforturilor depuse de elevi în activităţile bisericii.
i. Un raport din partea responsabilului Asociaţiei pentru cămin şi şcoală cu privire la activităţile şi nevoile acestei organizaţii.
j. Un raport din partea secretarului Departamentului de Comunicare, cu privire la presă, radio, televiziune şi alte activităţi asemănătoare, în care sunt implicate biserica şi societatea.
10. Subcomitetele – În bisericile foarte mari, comitetul poate numi un subcomitet pentru evanghelizare. Acesta va fi compus din coordonatorii tuturor departamentelor misionare ale bisericii, iar prezbiterul va fi preşedintele. Acest subcomitet va prezenta rapoarte comitetului bisericii şi îşi va asuma sarcina coordonării departamentelor cu privire la programele misionare.
Copyright © 2012 - Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Romania. Toate drepturile rezervate.
