Alegerea slujbaşilor bisericii sau ai conferinţei/misiunii/câmpului este o problemă importantă. Prosperitatea lucrării depinde în mare măsură de conducerea ei. Trebuie să se manifeste cea mai mare grijă în chemarea bărbaţilor şi femeilor în poziţii de responsabilitate sfântă. La cei care sunt numiţi pentru anumite slujbe ale bisericii, să se caute cu seriozitate următoarele calităţi:
Calităţile slujbaşilor
Calităţi morale –„Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei, pune‑i peste popor drept căpetenii peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece.” (Ex. 18,21)
„De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta.” (Fapte 6,3)
„Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor din afară pentru ca să nu ajungă de ocară şi să cadă în cursa diavolului.” (1 Tim. 3,7)
„Şi ce‑ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Tim. 2,2)
Calităţi religioase –„Adevărat este şi cuvântul acesta: ’Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun’. Dar trebuie ca episcopul [prezbiterul] să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să‑şi chivernisească bine casa şi să‑şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să‑şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câştig mârşav, ci să păstreze taina credinţei într‑un cuget curat. Trebuie cercetaţi mai întâi, şi numai dacă sunt fără prihană să fie diaconi. Femeile, de asemenea, să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste şi să‑şi cârmuiască bine copiii şi casele lor. Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus.” (1 Tim. 3,1‑13)
„Nimeni să nu‑ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă şi în curăţie. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora... Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.” (1 Tim. 4,12‑16)
„Te‑am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi‑am poruncit: dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpăţânat, nici mincinos, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav, ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici. În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gurile. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni pentru un câştig urât lucruri pe care nu trebuie să le înveţe.” (Tit 1,5‑11)
„Tu, însă, vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. Şi dă‑te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată să spună nimic rău de noi.” (Tit 2,1.7.8)
Biserica trebuie să fie ocrotită şi hrănită –Apostolul Pavel a chemat laolaltă pe „prezbiterii bisericii” (Fapte 20,17). El i‑a sfătuit: „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v‑a pus Duhul Sfânt episcopi ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat‑o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea, vegheaţi şi aduceţi‑vă aminte că timp de trei ani, zi şi noapte, n‑am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi”. (Fapte 20,28‑31)
„Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v‑au căzut la împărţeală, ci făcându‑vă pildă turmei.” (1 Petru 5,1‑3)
Respectul şi stima acordate pastorilor şi slujbaşilor bisericii –„Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să‑i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor.” (1 Tes. 5,12.13)
„Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora.” (1 Tim. 5,17)
„Aduceţi‑vă aminte de mai marii voştri care v‑au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi‑vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi‑le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi‑le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v‑ar fi de niciun folos.” (Evrei 13,7.17)
„Credincioşii din Tesalonic erau foarte mult tulburaţi de oamenii care veneau printre ei cu idei şi doctrine fanatice. Unii trăiau ’în neorânduială, nu lucrau nimic, ci se ţineau de nimicuri’. Biserica fusese bine organizată şi slujbaşii fuseseră rânduiţi ca slujitori ai Evangheliei sau diaconi. Însă erau unii, independenţi şi impulsivi, care refuzau să se supună celor care aveau poziţii de răspundere în biserică. Ei pretindeau nu numai dreptul la opinie personală, ci şi acela ca, în mod public, să impună bisericii părerile lor. Având în vedere aceasta, Pavel a atras atenţia tesalonicenilor asupra respectului şi consideraţiei datorate celor care fuseseră aleşi să ocupe poziţii de răspundere în biserică.” (Faptele apostolilor, pag. 216)
„Mulţi nu-şi dau seama de sfinţenia relaţiilor din biserică şi nu vor să se supună restricţiilor sau disciplinei. Felul lor de comportare dovedeşte că îşi înalţă propria judecată mai presus de judecata bisericii unite şi ei nu sunt atenţi în a se stăpâni, până când nu încurajează un spirit de opoziţie faţă de vocea bisericii. Cei care deţin poziţii de răspundere în biserică pot avea greşeli asemănătoare cu ale altor oameni şi pot greşi în deciziile lor; dar, cu toate acestea, biserica lui Hristos de pe pământ le‑a dat o autoritate care nu trebuie să fie subestimată.” (Mărturii, vol. 4, pag. 17)
Să nu fie numiţi în grabă într‑o slujbă –„În multe locuri întâlnim oameni care au fost aleşi în grabă în poziţii de răspundere ca prezbiteri ai bisericii, dar care nu sunt calificaţi pentru o astfel de poziţie. Ei nu au învăţat să se stăpânească pe ei înşişi. Ei nu au o influenţă bună. Biserica are continuu necazuri, ca urmare a caracterului deficitar al conducătorului. Asupra acestor oameni au fost puse mâinile prea repede.” (Mărturii, vol. 4, pag. 406, 407)
„Apostolul scrie lui Tit: ’Să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi‑am poruncit: dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul [prezbiterul], ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană’. Ar fi bine ca toţi pastorii noştri să ia aminte la aceste cuvinte şi să nu pună în mod pripit oameni în slujbă, fără o chibzuire suficientă şi multă rugăciune, pentru ca Dumnezeu să desemneze prin Spiritul Său cel Sfânt pe cel pe care El îl va accepta.
Apostolul inspirat spune: ’Să nu pui mâinile în grabă pe nimeni’. În unele dintre bisericile noastre, lucrarea de organizare şi de hirotonire a fost prematură; regula biblică a fost desconsiderată şi, în consecinţă, s-au adus asupra bisericii necazuri grave. Nu trebuie să ne grăbim în alegerea conducătorilor în vederea hirotonirii, dacă aceştia nu sunt deloc potriviţi pentru o lucrare de răspundere.” (Idem, vol. 5, pag. 617)
Cei ce se împotrivesc unităţii nu sunt potriviţi să fie puşi în slujbe –„Mai nou, s‑au ridicat în mijlocul nostru persoane care mărturisesc că sunt slujitori ai lui Hristos, dar a căror lucrare se împotriveşte unităţii pe care Domnul nostru a rânduit‑o în biserică. Ei au planuri şi metode originale de lucru. Ei doresc să introducă în biserică schimbări după propriile idei de progres şi îşi imaginează că vor ajunge astfel la rezultate mari. Aceşti oameni trebuie mai degrabă să fie învăţăcei, decât învăţători în şcoala lui Hristos. Ei sunt permanent neliniştiţi, aspirând să realizeze o lucrare mare, să facă ceva care să le aducă cinste. Însă nevoia lor este aceea de a învăţa cele mai folositoare dintre toate lecţiile: umilinţa şi credinţa în Isus...
Învăţătorii adevărului, misionarii, slujbaşii bisericii pot face o lucrare bună pentru Domnul, dacă sunt dispuşi să‑şi cureţe sufletele prin ascultare de adevăr... Ca membri ai trupului lui Hristos, toţi credincioşii sunt însufleţiţi de acelaşi spirit şi de aceeaşi speranţă. Divizările din biserică dezonorează religia lui Hristos înaintea lumii şi dau ocazie vrăjmaşilor adevărului să‑şi îndreptăţească purtarea. Instrucţiunile lui Pavel nu au fost scrise doar pentru cei din vremea lui. Dumnezeu a plănuit ca ele să fie transmise până la noi.” (Idem, pag. 238, 239)
Primejdia alegerii celor care refuză să coopereze cu ceilalţi –„Dumnezeu a pus în biserică oameni cu talente diferite, ca ajutoare alese de El, pentru ca prin înţelepciunea coroborată a multora, lucrarea Duhului Sfânt să poată fi împlinită. Oamenii care acţionează potrivit propriilor trăsături puternice de caracter, refuzând să tragă la un jug cu cei care au o experienţă mai îndelungată în lucrarea lui Dumnezeu, vor ajunge să fie orbiţi de încrederea în ei înşişi, incapabili să facă distincţie între ceea ce este adevăr şi minciună. Creează nesiguranţă ca astfel de oameni să fie aleşi conducători în biserică, căci ei vor urma propria lor judecată şi propriile planuri, indiferent de judecata fraţilor lor. Este uşor pentru vrăjmaş să lucreze prin aceia care, deşi ei înşişi au nevoie de sfat la fiecare pas, îşi asumă în propria putere rolul de păzitori de suflete, fără să fi învăţat umilinţa lui Hristos.” (Faptele apostolilor, pag. 230)
Calitatea de membru este necesară pentru adunările elective
Membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea care sunt în rânduială (regular standing) sunt eligibili pentru o poziţie de conducere în biserica locală în care ei sunt membri (vezi pag. 154, 156). Excepţie se poate face în următoarele cazuri:
1. Studenţi care sunt membri în rânduială (regular standing), dar care, din cauza studiilor, locuiesc departe de domiciliul stabil şi frecventează cu regularitate o biserică din apropierea rezidenţei lor temporare.
2. Un angajat al conferinţei/misiunii/câmpului desemnat de conferinţă/misiune/câmp pentru a fi pastor/conducător pentru două sau mai multe biserici.
3. Un prezbiter local care, atunci când este necesar şi prin recomandarea comitetului conferinţei/misiunii/câmpului poate fi ales să slujească în mai multe biserici.
Alte excepţii trebuie luate în discuţie de comitetul conferinţei/misiunii/câmpului.
Durata mandatului
Durata mandatului pentru slujbaşii bisericii şi organizaţiile auxiliare trebuie să fie de un an, în afară de cazul în care biserica locală, într‑o adunare administrativă, hotărăşte să aibă alegeri la fiecare doi ani, pentru a uşura continuitatea şi dezvoltarea darurilor spirituale şi pentru a evita dificultăţile legate de alegerile anuale. Deşi nu este recomandabil ca o persoană să slujească pe timp nelimitat într‑o anumită slujbă, slujbaşii pot fi realeşi.
Prezbiterul bisericii
O slujbă foarte importantă – În lucrarea de organizare a bisericii, dacă pentru aceasta nu a fost desemnat un pastor de către conferinţă/misiune/câmp, slujba de prezbiter este cea mai înaltă şi cea mai importantă. În paragrafele anterioare, au fost prezentate calităţile morale şi religioase ale prezbiterilor, cât şi ale celorlalţi slujbaşi ai bisericii.
Un conducător religios al bisericii – Prezbiterul local trebuie să fie recunoscut ca un puternic conducător religios şi spiritual în biserică, având o bună reputaţie în faţa „celor din afară”. În absenţa pastorului, prezbiterul este conducătorul religios al bisericii şi trebuie să caute continuu, prin învăţătură şi exemplu, să conducă biserica într‑o experienţă creştină deplină.
Capabil să prezinte Cuvântul – Prezbiterul trebuie să fie capabil să conducă serviciile de închinare din biserică. Nu este întotdeauna posibil pentru conferinţă/misiune/câmp să asigure prezenţa unui pastor în fiecare biserică; de aceea, prezbiterul trebuie să fie pregătit să prezinte Cuvântul şi doctrina. Cu toate acestea, prezbiterul să nu fie ales, în primul rând, pentru poziţia lui socială sau pentru capacitatea lui de a vorbi, ci mai degrabă datorită vieţii sale consacrate şi capacităţii de conducător. Aceasta trebuie luată în seamă de către comitetul de numiri, când pregăteşte raportul cu ocazia alegerilor din biserică.
Durata mandatului – Asemenea tuturor celorlalţi slujbaşi ai bisericii, prezbiterul va fi ales pe termen de un an sau doi ani, după cum hotărăşte biserica locală (vezi pag. 49). Nu este recomandabil ca o persoană să slujească pe timp nelimitat, însă prezbiterul poate fi reales. Cu toate acestea, biserica nu are nicio obligaţie să‑l realeagă, ci îl poate schimba ori de câte ori este recomandabil. În momentul în care este ales un nou prezbiter, fostul prezbiter îşi încetează activitatea, dar poate fi ales în oricare altă slujbă din biserică.
Hirotonirea prezbiterului local – Alegerea în slujba de prezbiter nu este suficientă pentru ca cineva să fie prezbiter. Pentru a avea autoritatea de a sluji în funcţia de prezbiter, este necesar ca el să fie hirotonit. În intervalul dintre alegere şi hirotonire, prezbiterul ales poate sluji numai în calitate de conducător al bisericii, dar nu poate administra ceremoniile bisericii.
Serviciul de hirotonire poate fi săvârşit doar de către un pastor hirotonit, acreditat de conferinţa locală/misiune/câmp. Ca un act de politeţe, poate fi invitat şi un alt pastor hirotonit, aflat în vizită, să ajute la ceremonie. Totuşi, hirotonirea poate fi îndeplinită de pastorul hirotonit vizitator sau de pastorul pensionar hirotonit, doar pe baza unei cereri a slujbaşilor conferinţei locale/misiunii/câmpului.
Ceremonialul sfânt al hirotonirii trebuie să fie săvârşit cu simplitate, în prezenţa bisericii, şi poate include o scurtă prezentare a slujbei de prezbiter, a calităţilor cerute şi a datoriilor principale pe care prezbiterul este autorizat să le îndeplinească în biserică. După predică, pastorul, ajutat de alţi pastori hirotoniţi şi/sau de prezbiterii locali hirotoniţi, care participă la serviciu, va hirotoni pe prezbiter prin rugăciune şi prin punerea mâinilor. Odată ce a fost hirotonit ca prezbiter al bisericii, nu mai este necesară o altă hirotonire la o realegere ca prezbiter sau la alegerea ca prezbiter în altă biserică, cu condiţia să-şi fi păstrat în biserică statutul de a fi în rânduială (regular standing). Cel care a fost hirotonit ca prezbiter este calificat să servească ulterior ca diacon.
Instruirea şi pregătirea prezbiterilor – Asociaţia pastorală, în colaborare cu departamentele bisericii, promovează instruirea şi pregătirea prezbiterilor bisericii locale. Totuşi, pastorul are prima responsabilitate în instruirea prezbiterului local.
Lucrarea prezbiterului este numai pentru biserica locală – Autoritatea şi lucrarea unui prezbiter hirotonit sunt restrânse la biserica în care a fost ales. Nu este permis ca un comitet al conferinţei/misiunii/câmpului să voteze cu privire la un prezbiter al unei biserici locale, ca să i se acorde statutul care este oferit unui pastor hirotonit de a servi ca prezbiter în alte biserici. Dacă există necesitatea unui astfel de serviciu, comitetul conferinţei/misiunii/câmpului poate recomanda bisericii sau bisericilor care cer serviciul unui prezbiter al unei alte biserici să‑l aleagă şi să‑l invite să slujească şi la ei. Astfel, prin alegere, o persoană poate sluji, când este necesar, în mai multe biserici, în acelaşi timp. Când se face o astfel de lucrare, aceasta trebuie îndeplinită numai cu sfatul comitetului conferinţei/misiunii/câmpului. Totuşi, această autoritate aparţine bisericii, şi nu comitetului conferinţei/misiunii/câmpului. Singura cale prin care o persoană poate fi calificată să slujească Biserica pretutindeni este prin hirotonirea ca pastor al Evangheliei.
Promovarea tuturor ramurilor bisericii –Prezbiterul se află sub conducerea pastorului şi, în cazul absenţei pastorului, prezbiterul local este conducătorul spiritual al bisericii şi este responsabil să promoveze toate departamentele şi toate activităţile lucrării. Prezbiterul trebuie să menţină relaţii de ajutor reciproc cu toţi ceilalţi slujbaşii ai bisericii.
Relaţia cu pastorul hirotonit – În cazul în care comitetul conferinţei/misiunii/câmpului desemnează un pastor hirotonit să lucreze într‑o biserică, el devine slujbaşul principal al acesteia, iar prezbiterul hirotonit devine ajutorul său. Lucrarea lor este strâns legată, ei trebuie să conlucreze armonios. Pastorul nu trebuie să îşi asume toate responsabilităţile, ci să le împartă cu prezbiterul (prezbiterii) local şi cu ceilalţi slujbaşi. Pastorul care serveşte biserica în mod regulat acţionează ca preşedinte al comitetului. Totuşi, există situaţii în care se recomandă ca prezbiterul să acţioneze în această calitate. Lucrarea pastorală a bisericii va fi îndeplinită de amândoi. Prezbiterul/prezbiterii, în consfătuire cu pastorul, să ajute la îndeplinirea responsabilităţilor pastorale, ceea ce include: vizitarea membrilor bisericii, slujirea celor bolnavi, pregătirea sau conducerea serviciilor de ungere a bolnavilor şi de binecuvântare a copiilor şi încurajarea celor descurajaţi. Nu se poate accentua niciodată destul de mult lucrarea unui prezbiter, care, ca subpăstor, trebuie să manifeste un interes constant pentru turmă. Dacă pastorul numit este pastor asistent, biserica/bisericile pe care el o/le serveşte trebuie să‑l aleagă prezbiter.
Pentru că pastorul este numit în biserica locală de către conferinţă/misiune/câmp, el o slujeşte în calitate de lucrător al conferinţei/misiunii/câmpului şi este răspunzător în faţa comitetului conferinţei/misiunii/câmpului. Totuşi, el menţine o relaţie amabilă şi de colaborare cu biserica, lucrând în armonie cu toate planurile şi programele ei. Prezbiterul, fiind ales de biserica locală, este răspunzător în mod normal în faţa bisericii şi a comitetului ei.
Conducerea serviciilor bisericii –Sub călăuzirea pastorului sau în absenţa lui, prezbiterul răspunde de serviciile bisericii şi trebuie fie să le conducă personal, fie să aranjeze ca altcineva să facă aceasta. Serviciile Cinei Domnului vor fi întotdeauna conduse de pastorul sau de prezbiterul hirotonit. Numai pastorii sau prezbiterii hirotoniţi sunt calificaţi pentru această lucrare.
Pastorul slujeşte, de obicei, ca preşedinte al adunării administrative, şi, în absenţa lui, prezbiterul trebuie să îndeplinească funcţia de preşedinte.
Serviciul botezului –În absenţa unui pastor hirotonit, prezbiterul va cere preşedintelui conferinţei/misiunii/câmpului să facă aranjamentele în vederea oficierii ceremoniei botezului pentru cei care solicită să se unească cu Biserica (vezi pag. 34-39). Un prezbiter al bisericii locale nu trebuie să oficieze serviciul botezului fără ca, mai întâi, să obţină permisiunea din partea preşedintelui conferinţei/misiunii/câmpului.
Ceremonia căsătoriei – În cadrul ceremoniei căsătoriei, legământul dintre cei doi şi declaraţia de căsătorie sunt oficiate numai de un pastor hirotonit, cu excepţia acelor zone, cu privire la care comitetul diviziunii a luat o hotărâre să aprobe ca această ceremonie să fie săvârşită de pastori asistenţi, aleşi şi hirotoniţi ca prezbiteri în bisericile districtului lor. În cazul acesta, predica, rugăciunea sau rostirea binecuvântării pot fi oficiate de un pastor hirotonit, un pastor asistent sau un angajat al bisericii, având o altă funcţie decât cea pastorală (în engl., commissioned minister, ceea ce face referire la cei angajaţi, cum ar fi profesorii care nu urmează să fie hirotoniţi ca pastori – nota red.), sau un prezbiter local.
Conlucrarea cu conferinţa/misiunea/câmpul – Pastorul, prezbiterul/prezbiterii şi toţi slujbaşii bisericii locale trebuie să conlucreze cu slujbaşii şi directorii de departamente ai conferinţei/misiunii/câmpului în vederea îndeplinirii planurilor locale, ale uniunii, ale diviziunii şi ale Conferinţei Generale. Ei trebuie să informeze biserica despre toate colectele obişnuite sau speciale şi să promoveze toate programele şi activităţile bisericii.
Prezbiterul trebuie să lucreze foarte strâns cu casierul bisericii locale şi să aibă în atenţie ca toate fondurile conferinţei/misiunii/câmpului să fie expediate prompt trezorierului conferinţei/misiunii/câmpului, la timpul stabilit de conferinţă/misiune/câmp. Prezbiterul trebuie să acorde o atenţie deosebită pentru ca raportul secretarului bisericii să fie trimis la timp secretarului conferinţei/misiunii/câmpului, la sfârşitul fiecărui trimestru.
Prezbiterul trebuie să considere ca fiind importantă orice corespondenţă primită de la conferinţă/misiune/câmp. Scrisorile care conţin anunţuri către biserică trebuie prezentate la timpul potrivit.
În absenţa pastorului şi în înţelegere cu el, primul prezbiter trebuie să urmărească alegerea delegaţilor la sesiunile conferinţei/misiunii/câmpului şi transmiterea numelor acestora la conferinţă/misiune/câmp de către secretar.
Prezbiterul trebuie să sfătuiască şi să ajute pe toţi slujbaşii bisericii să‑şi îndeplinească în mod conştiincios responsabilităţile în ceea ce priveşte conlucrarea cu conferinţa/misiunea/câmpul şi să realizeze planurile şi programele bisericii, veghind ca rapoartele să fie întocmite în mod corect şi predate la timp.
Susţinerea lucrării mondiale –O altă trăsătură importantă a lucrării prezbiterului este de a susţine lucrarea misionară mondială. Aceasta să se facă printr-un studiu atent al lucrării mondiale şi nevoile ei să fie prezentate bisericii. Prezbiterul să încurajeze pe membri să ia parte personal atât la susţinerea, cât şi la activitatea practică, în împlinirea misiunii. Printr‑o atitudine amabilă şi plină de tact, prezbiterul va contribui mult la încurajarea generozităţii din partea membrilor bisericii, atât la serviciile obişnuite, cât şi la Şcoala de Sabat.
Încurajarea oferirii zecimii – Ca unul care îşi dă zecimea cu credincioşie, prezbiterul poate face mult pentru a încuraja pe membrii bisericii să ofere zecimea cu credincioşie (vezi pag. 164-165, 228). Orice persoană care nu poate fi un exemplu în această problemă importantă nu trebuie să fie aleasă în poziţia de prezbiter sau în oricare altă funcţie în biserică. Oferirea zecimii poate fi încurajată prin prezentarea publică a privilegiului şi a responsabilităţii ce decurg din Scriptură în ceea ce priveşte isprăvnicia şi prin lucrarea personală cu membrii. O astfel de lucrare trebuie adusă la îndeplinire cu mult tact şi într-o manieră folositoare. Prezbiterul trebuie să considere ca absolut confidenţiale toate problemele financiare care îi privesc pe membrii bisericii şi să nu furnizeze astfel de informaţii persoanelor neautorizate.
Distribuirea responsabilităţilor –În distribuirea îndatoririlor ce revin slujbaşilor, să nu se pună o sarcină prea mare asupra lucrătorilor binevoitori, în timp ce alţii, poate mai puţin talentaţi, sunt trecuţi cu vederea. Trebuie să fie descurajată alegerea unei persoane în mai multe funcţii, afară de cazul când acest lucru este necesar. În special prezbiterul trebuie să fie eliberat de alte poveri pentru a putea îndeplini în mod eficient numeroasele îndatoriri ale slujbei lui sfinte. În unele cazuri, ar putea fi recomandabil să i se ceară prezbiterului să conducă lucrarea misionară din biserică, dar lucrul acesta trebuie evitat dacă sunt şi alte persoane înzestrate în acest domeniu.
Primul prezbiter –În bisericile cu un număr mare de membri, este recomandabil să se aleagă mai mult decât un singur prezbiter. Sarcinile slujbei pot fi prea grele pentru o singură persoană, aşadar trebuie împărţite la mai multe persoane, după cum cere lucrarea. În cazul acesta, unul dintre ei va fi desemnat prim-prezbiter. Lucrarea trebuie să fie împărţită între ei, în armonie cu experienţa şi capacităţile lor.
Prezbiterul nu este delegat din oficiu – Pentru a servi ca delegat la sesiunea conferinţei/misiunii/câmpului, prezbiterul trebuie să fie ales de către biserică. Un prezbiter nu este delegat din oficiu.
Limitarea autorităţii –Prezbiterul nu are autoritatea de a primi sau exclude membri ai bisericii. Acest lucru se face numai cu votul bisericii. Prezbiterul, împreună cu comitetul bisericii, poate doar să recomande bisericii să voteze ca o persoană să fie primită sau exclusă. (vezi pag. 40, 44-45)
Conducătorii bisericii
Uneori, în bisericile proaspăt organizate, alteori şi în altele mai vechi, nu se află nimeni care să aibă experienţa şi calificarea necesare pentru a servi ca prezbiter. În astfel de împrejurări, biserica trebuie să aleagă o persoană care va fi numită conducător. În absenţa pastorului sau a unui slujitor desemnat de conferinţă/misiune/câmp, conducătorul poartă răspunderea serviciilor bisericii, inclusiv a adunărilor administrative. Conducătorul trebuie fie să conducă aceste activităţi, fie să aranjeze ca altcineva să facă lucrul acesta. Conducătorul bisericii nu poate oficia niciunul dintre serviciile ceremoniale ale acesteia, nu poate oficia botezul, Cina Domnului, ceremonia căsătoriei şi nu poate prezida adunările administrative atunci când membrii sunt puşi sub disciplină. Pentru astfel de adunări, trebuie să se ceară preşedintelui conferinţei/misiunii/câmpului să trimită un pastor hirotonit pentru a le prezida.
Diaconul
Slujba de diacon este descrisă în Noul Testament (1 Tim. 3,8‑13), unde este folosit termenul grecesc „diaconos”, de unde derivă cuvântul din limba română „diacon”. Cuvântul grecesc este interpretat în diferite feluri ca însemnând servitor, slujitor, scriitor, însoţitor, iar în cercurile creştine a căpătat sensul specializat, la care ne referim acum – „diacon”. Sfintele Scripturi recunosc în mod clar slujba aceasta în biserica Noului Testament: „Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus” (1 Tim. 3,13). Pe temeiul acestei autorităţi, biserica alege pe unii dintre membrii ei să slujească mai ales în mod practic, îngrijindu-se de diferitele aspecte ale lucrărilor bisericii, cât şi de proprietatea bisericii.
Diaconul este ales ca slujbaş, servind pentru o perioadă de unul sau doi ani, după cum hotărăşte biserica locală.
Importanţa slujbei – În raportul cu privire la alegerea bărbaţilor care au ajuns să fie cunoscuţi sub denumirea de cei şapte diaconi ai bisericii apostolice, aşa cum este redat în Fapte 6,1‑8, ni se spune că au fost aleşi şi hirotoniţi pentru a se ocupa de „treburile bisericii”.
Dar chemarea la slujba de diacon a inclus îndatoriri mai multe decât grija pentru comunitatea creştină, care se dezvolta repede. Diaconii erau angajaţi într‑o ramură importantă a lucrării Domnului, care cerea o calificare doar cu puţin mai prejos decât aceea a unui prezbiter (vezi 1 Tim. 3,8‑13). „Faptul că aceşti fraţi au fost rânduiţi pentru lucrarea specială de a se îngriji de nevoile săracilor nu‑i excludea de la propovăduirea credinţei. Dimpotrivă, ei erau întru totul calificaţi să instruiască pe alţii în adevăr şi ei s‑au angajat în lucrare cu multă seriozitate şi succes” (Faptele apostolilor, pag. 75). Ştefan, primul martir creştin, şi apoi Filip, numit ulterior „evanghelistul”, au fost printre primii şapte diaconi aleşi în biserica creştină. (Fapte 6,5.6; 8,5‑26; 21,8)
Acest plan inspirat a avut ca rezultat un mare progres în zidirea bisericii primare. „Alegerea celor şapte [diaconi] pentru a supraveghea diferite ramuri ale lucrării s‑a dovedit o mare binecuvântare pentru biserică. Aceşti slujbaşi au acordat o atenţie deosebită nevoilor individuale, cât şi intereselor financiare generale ale bisericii şi, prin modul de administrare prudent şi prin exemplul lor evlavios, ei au fost un ajutor important pentru ceilalţi slujbaşi în unirea diferitelor interese ale bisericii într‑un tot unitar.” (Faptele apostolilor, pag. 89)
Desemnarea diaconilor prin vot în biserica de astăzi aduce binecuvântări similare în administrarea bisericii, eliberând pe pastori, prezbiteri şi pe alţi slujbaşi de datoriile care pot fi îndeplinite de diaconi. „Timpul şi puterea celor pe care, în providenţa Sa, Dumnezeu i‑a ales în poziţii de conducere şi răspundere în biserică, ar trebui să fie investite în probleme mai importante, care cer o înţelepciune deosebită şi o inimă generoasă. Nu este planul lui Dumnezeu ca astfel de oameni să fie chemaţi să rezolve probleme minore, pe care alţii sunt capabili să le rezolve.” (Idem, pag. 78)
Comitetul diaconilor –Acolo unde biserica are un număr suficient de diaconi care să justifice formarea unui comitet, este bine ca el să se organizeze, având pe primul diacon ca preşedinte, iar pe un alt diacon, ca secretar. Un astfel de comitet asigură distribuirea responsabilităţilor şi coordonează contribuţia diaconilor la bunul mers al bisericii. De asemenea, oferă un cadru de formare, unde bărbaţi tineri aleşi reglementar ca diaconi pot fi instruiţi în vederea îndeplinirii datoriilor lor. Primul diacon este membru al comitetului bisericii.
Diaconii trebuie să fie hirotoniţi – Un diacon nou ales nu va începe să‑şi exercite slujba până când nu a fost făcut serviciul de întărire prin binecuvântare de către un pastor hirotonit, acreditat de conferinţă/misiune/câmp.
Ceremonia sfântă a hirotonirii ar trebui să fie săvârşită de un pastor hirotonit, în prezenţa bisericii. Ea poate cuprinde o scurtă descriere a slujbei de diacon, calităţile care se cer de la un astfel de slujbaş al bisericii şi principalele îndatoriri pe care va fi autorizat să le îndeplinească în biserică. După un scurt îndemn la credincioşie în serviciu, pastorul, ajutat de un prezbiter, acolo unde este cazul, va hirotoni pe diacon prin rugăciune şi prin punerea mâinilor (vezi pag. 215). Dacă a mai fost hirotonit ca diacon şi şi‑a menţinut calitatea de membru, nu este necesar să fie hirotonit din nou, chiar dacă s‑a transferat într‑o altă biserică. La expirarea mandatului, poate continua să servească în calitate de diacon, numai dacă este reales. Dacă cineva care a fost hirotonit ca prezbiter este ales diacon, nu mai este necesar să fie hirotonit şi ca diacon, hirotonirea lui ca prezbiter cuprinzând şi această slujbă.
Diaconii nu sunt autorizaţi să oficieze – Diaconul nu este autorizat să oficieze niciuna dintre ceremoniile bisericii şi nici pe cea a căsătoriei. El nu poate prezida nicio adunare administrativă şi nu poate să supună la vot primirea sau transferul de membri. Acolo unde biserica nu are pe nimeni autorizat să îndeplinească asemenea îndatoriri, biserica să contacteze pentru ajutor conferinţa/misiunea/câmpul.
Datoriile diaconilor –Lucrarea diaconilor implică o arie largă de servicii practice pentru biserică, şi anume:
1. Asistarea serviciilor divine şi a întâlnirilor –De obicei, la serviciile divine, diaconii sunt răspunzători să spună un bun venit membrilor şi vizitatorilor când intră în biserică, ajutându‑i, dacă este nevoie, să‑şi găsească locuri în sală. De asemenea, ei să fie gata să colaboreze cu pastorul şi cu prezbiterul pentru buna desfăşurare a întâlnirilor ce au loc în biserică.
2. Vizitarea membrilor – O sarcină importantă ce revine diaconilor este vizitarea membrilor acasă. În multe biserici, această acţiune este organizată prin împărţirea membrilor pe cartiere, desemnându‑se câte un diacon pentru fiecare zonă, aşteptându-se ca el să viziteze fiecare familie, cel puţin o dată pe trimestru.
3. Pregătirea pentru serviciile divine de botez –Diaconii trebuie să‑şi îndeplinească partea în pregătirile necesare pentru acest serviciu; nu trebuie să existe nici confuzie, nici întârziere.
4. Să ajute la ceremonia Sfintei Cine – La oficierea ceremoniei spălării picioarelor, diaconii sau diaconesele pun la dispoziţie tot ceea ce este necesar pentru un serviciu ca acesta: prosoape, ligheane, apă (la o temperatură confortabilă, aşa cum o cere ocazia), găleţi etc. Ei vor avea grijă ca vasele şi prosoapele folosite să fie spălate şi puse la locul lor.
La sfârşitul Cinei Domnului, trebuie să se manifeste o deosebită grijă cu pâinea şi vinul care au rămas după ce s‑au împărtăşit toţi din ele. Vinul binecuvântat care a rămas să fie vărsat într-un loc cuvenit, iar pâinea binecuvântată să fie îngropată, arsă sau depozitată într-o manieră cuvenită, dar în niciun caz să nu fie folosită în mod obişnuit.
5. Grija pentru bolnavi şi săraci –O altă responsabilitate importantă a diaconilor este grija pentru bolnavi, ajutorarea celor săraci şi nenorociţi. Pentru această lucrare, se vor folosi bani din fondurile bisericii destinate nevoiaşilor. Casierul, la recomandarea comitetului bisericii, va da diaconilor şi diaconeselor tot ceea ce este necesar pentru aceste cazuri. Această lucrare cade în special în sarcina diaconilor şi a diaconeselor, dar biserica trebuie să fie pe deplin informată despre aceste nevoi, pentru a-i înscrie pe cei nevoiaşi pe lista de ajutor.
6. Grija şi păstrarea bunurilor bisericii – În anumite biserici, unde responsabilitatea pentru grija şi păstrarea proprietăţilor bisericii nu este dată în grija unui comitet de construcţie, diaconii poartă această responsabilitate.
Diaconeasa
Diaconesele au fost incluse în categoria slujbaşilor bisericii creştine primare: „Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţă a bisericii din Chencrea; s‑o primiţi în Domnul, într‑un chip vrednic de sfinţi, şi s‑o ajutaţi în orice ar avea trebuinţă de voi; căci şi ea s‑a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie”. (Rom. 16,1.2)
Diaconeasa este aleasă în slujbă pe termen de un an sau doi, conform hotărârii bisericii locale (vezi pag. 55). Nu este obligatoriu ca soţia unui diacon ales să devină diaconeasă şi nici nu este neapărat necesar să se aleagă ca diaconeasă soţia unui diacon, numai pentru că soţul ei deţine această slujbă. Diaconeasa va fi aleasă din punct de vedere al consacrării şi pe baza altor calităţi, care o fac capabilă să îndeplinească îndatoririle acestei slujbe. Biserica poate organiza un serviciu adecvat de consacrare în slujbă a diaconesei de către un pastor acreditat de conferinţă/misiune/câmp.
Datoriile diaconeselor –Diaconesele servesc biserica printr‑o varietate de activităţi importante care includ:
1.Asistarea botezurilor– Diaconesele ajută la serviciile divine de botez, îngrijindu‑se de candidate atât înainte, cât şi după ceremonie. De asemenea, ele dau sfat şi ajutor necesare în ceea ce priveşte îmbrăcămintea potrivită pentru botez. Se vor procura costume făcute dintr‑un material adecvat. Diaconesele se vor îngriji ca îmbrăcămintea pentru botez să fie spălată şi pusă de-o parte cu grijă pentru a fi folosită şi în alte ocazii.
2. Pregătirile pentru serviciul Cinei Domnului – Diaconesele ajută la ceremonia spălării picioarelor şi dau un ajutor special vizitatoarelor sau celor care s‑au ataşat bisericii de curând. Este datoria diaconeselor să aranjeze tot ceea ce este necesar pentru acest serviciu – cum ar fi faţa de masă, prosoapele etc. folosite în aceste ceremonii, spălarea şi păstrarea acestora cu grijă.
Diaconesele fac pregătirile necesare pentru aranjarea mesei pentru Sfânta Cină, ceea ce include: pregătirea pâinii şi a vinului, turnarea vinului, aşezarea platourilor cu pâine nedospită şi acoperirea mesei cu o faţă de masă, special rezervată pentru acest scop. Toate aceste lucrări trebuie terminate înainte de începerea serviciului divin.
3.Grija pentru bolnavi şi săraci– Diaconesele trebuie să‑şi împlinească partea în lucrarea de îngrijire a bolnavilor, a nevoiaşilor şi a celor nenorociţi, colaborând cu diaconii în această lucrare.
Comitetul diaconeselor –Acolo unde au fost alese mai multe diaconese, să se formeze un comitet al diaconeselor, în care prima diaconeasă să funcţioneze ca preşedinte, iar o alta, ca secretar. Acest comitet este autorizat să stabilească datoriile individuale ale diaconeselor şi să conlucreze îndeaproape cu comitetul diaconilor, în special la vizitarea membrilor, întâmpinarea acestora şi a vizitatorilor cu un bun venit.
Secretarul bisericii locale
O slujbă importantă –Secretarul bisericii deţine una dintre cele mai importante slujbe de care depinde funcţionarea eficientă a bisericii. Ca şi ceilalţi slujbaşi ai bisericii, secretarul este ales pe un an sau doi ani, după cum a hotărât biserica locală, (vezi pag. 55) dar, datorită atribuţiilor importante ale acestei slujbe, este înţelept să fie ales cineva care mai poate fi reales, pentru a asigura astfel continuitatea în păstrarea rapoartelor şi trimiterea lor. În bisericile mari, dacă este necesar, pot fi aleşi secretari asistenţi. Secretarul slujeşte ca secretar al tuturor adunărilor administrative ale bisericii şi trebuie să păstreze un raport exact al tuturor acestor întâlniri. Dacă, dintr‑un motiv oarecare, secretarul va absenta de la vreo întâlnire, să se ia măsuri ca asistentul său să fie prezent pentru a întocmi procesul-verbal.
Niciun nume adăugat sau şters din registru fără votul bisericii – Pentru fiecare adăugare sau ştergere a unui nume din registru trebuie să se ia votul bisericii, cu excepţia membrilor decedaţi. Niciun nume nu trebuie să fie adăugat sau şters doar pe baza hotărârii comitetului. Secretarul nu are autoritatea să adauge sau să şteargă nume din registru fără votul bisericii. Când un membru a decedat, secretarul trebuie să înscrie, cât de curând posibil, în registrul de membri, data morţii în dreptul numelui acestuia.
Transferul membrilor – Secretarul poartă corespondenţa cu membrii şi cu alte biserici în vederea transferării membrilor.
Corespondenţa cu membrii – Secretarul trebuie să menţină legătura prin corespondenţă cu membrii absenţi.
Scrisori de acreditare pentru delegaţii la sesiunea conferinţei/misiunii/câmpului – Pe baza autorizării comitetului bisericii, secretarul emite delegaţii pentru toţi cei aleşi să reprezinte biserica la sesiunea conferinţei locale/misiunii/câmpului şi le trimite imediat secretarului conferinţei/misiunii/câmpului. Toate formularele pentru registre, rapoarte, delegaţii, scrisori de recomandare etc. se obţin de la conferinţă/misiune/câmp.
Rapoartele trebuie trimise la timp – Este de datoria secretarului bisericii să trimită la timp rapoartele cerute. Unele dintre acestea sunt anuale, iar altele trimestriale. Este esenţial ca să fie trimise secretarului conferinţei/misiunii/câmpului în timpul specificat, întrucât aceste rapoarte sunt importante pentru acurateţea rapoartelor pregătite de alte organizaţii ale bisericii mondiale. Informaţiile necesare pentru aceste rapoarte vor fi obţinute de la casier, de la secretarul lucrării personale, de la primul diacon, de la secretarul Şcolii de Sabat, de la responsabilul de tineret, de la profesorul şcolii bisericii locale şi din propriile rapoarte. (vezi nota 7 de la pag. 73)
Registrele bisericii –Secretarul bisericii este păstrătorul registrelor bisericii. Toate acestea trebuie păstrate cu grijă. Toate documentele şi rapoartele diferiţilor slujbaşi sunt proprietatea bisericii. La expirarea mandatului, ele trebuie predate noului secretar ales, sau puse la dispoziţia bisericii, ori de câte ori pastorul sau prezbiterul le cere.
Casierul bisericii
O lucrare sfântă – Casierul este chemat la o lucrare importantă şi este ales, ca şi ceilalţi slujbaşi, pe o perioadă de un an sau doi, după cum a hotărât biserica locală. În bisericile mari, dacă e nevoie, este recomandabil să se aleagă casieri asistenţi.
Casierul poate încuraja în mare măsură credincioşia în oferirea zecimii şi poate să mărească spiritul de dărnicie din partea membrilor bisericii. Un sfat potrivit, dat în spiritul Învăţătorului divin, va ajuta pe fraţi şi pe surori să înapoieze cu credincioşie lui Dumnezeu zecimile şi darurile, chiar şi în timp de criză financiară.
Casierul, păstrătorul tuturor fondurilor bisericii – Casierul bisericii este păstrătorul tuturor fondurilor acesteia. Aceste fonduri cuprind: (1) fondurile pentru conferinţă/misiune/câmp, (2) fondurile bisericii locale şi (3) fonduri care aparţin organizaţiilor auxiliare ale bisericii locale.
Toate aceste fonduri (ale conferinţei/misiunii/câmpului, ale bisericii locale şi ale organizaţiilor auxiliare) sunt depuse de către casier la o bancă sau la o instituţie financiară, în contul bisericii, în afara cazului în care conferinţa/misiunea/câmpul autorizează un alt sistem. Acesta este un cont separat, care nu trebuie amestecat cu alte depuneri personale. Surplusul de fonduri ale bisericii poate fi depus cu autorizaţia comitetului bisericii în conturi de economii. Când se mânuiesc sume mari pentru construcţii sau pentru proiecte speciale, comitetul bisericii poate autoriza conturi separate la bancă. Totuşi, astfel de conturi să fie operate de către casier.
Fondurile conferinţei/misiunii/câmpului – Fondurile conferinţei/misiunii/câmpului, cum ar fi: zecimea, fondurile obişnuite pentru misiunea externă şi toate fondurile pentru proiectele speciale ale conferinţei/misiunii/câmpului şi ale instituţiilor acesteia, sunt fonduri încredinţate spre administrare. La sfârşitul fiecărei luni sau mai des, dacă este cerut de conferinţă/misiune/câmp, casierul bisericii trebuie să trimită trezorierului conferinţei/misiunii/câmpului toate fondurile conferinţei/misiunii/câmpului primite în decursul acelei perioade. Biserica nu poate împrumuta, folosi sau reţine aceste fonduri ale conferinţei/misiunii/câmpului pentru niciun motiv.
Fondurile Şcolii de Sabat – Toate darurile Şcolii de Sabat pentru misiune trebuie predate săptămânal casierului bisericii de către secretarul Şcolii de Sabat. Casierul va păstra un raport corect al tuturor darurilor. Aceste fonduri pentru misiuni sunt trimise la biroul conferinţei/misiunii/câmpului, aşa cum se prevede în paragraful precedent. Fondurile pentru cheltuielile Şcolii de Sabat vor fi predate săptămânal casierului bisericii, pentru a fi păstrate şi folosite cu aprobarea comitetului Şcolii de Sabat (vezi pag. 103) pentru cheltuielile obişnuite ale acestui departament.
Fondurile Asociaţiei tinerilor adventişti –Fondurile Asociaţiei tinerilor adventişti (ATA) cuprind atât fondurile Asociaţiei de tineret (AT), cât şi pe cele ale Asociaţiei de juniori (AJ), dar ele vor fi păstrate separat în rapoartele casierului bisericii. Darurile asociaţiei pentru misiuni şi pentru lucrarea generală a bisericii sau pentru proiectele conferinţei/misiunii/câmpului vor fi predate casierului bisericii de îndată ce au fost strânse, pentru a fi trimise trezorierului conferinţei/misiunii/câmpului. Toate sumele strânse pentru cheltuielile asociaţiei vor fi predate cu promptitudine casierului bisericii pentru a fi păstrate pentru asociaţie.
Fondurile de cheltuieli ale AT vor fi distribuite de casierul bisericii la cererea comitetului executiv al ATA (vezi pag. 111). Fondurile de cheltuieli ale AJ vor fi distribuite la cererea responsabilului AJ.
Fondurile bisericii locale – Fondurile bisericii includ cheltuielile pentru întreţinere, pentru construcţii sau reparaţii şi fondurile pentru săraci şi nevoiaşi. Aceste fonduri aparţin bisericii locale şi sunt puse la dispoziţia ei de către casier, numai cu autorizarea comitetului bisericii sau a adunărilor administrative ale bisericii. Totuşi, casierul va plăti din aceste fonduri toate cheltuielile de întreţinere a bisericii, autorizate de comitetul acesteia, cum ar fi: chiria, intendentul, apa, lumina, combustibilul, asigurarea, impozitul pentru teren etc. Casierul va avea grijă să obţină şi să păstreze toate chitanţele pentru aceste cheltuieli.
Fondurile organizaţiilor auxiliare – Fondurile organizaţiilor includ sumele pentru programele sociale ale bisericii, pentru binefacere, Viaţa de familie, Asociaţia tinerilor adventişti, Societatea Tabita, cheltuielile Şcolii de Sabat, acea parte a fondurilor pentru lucrarea de sănătate a bisericii şi pot include şi fondurile şcolii bisericii. Toţi banii primiţi din partea acestor organizaţii şi pentru ele sunt predaţi cu promptitudine casierului bisericii de către secretarul organizaţiei respective sau de diaconi. Aceste fonduri aparţin organizaţiilor auxiliare ale bisericii. Ele pot fi eliberate numai la cererea organizaţiilor cărora le aparţin.
Casierul va elibera chitanţe pentru toate fondurile primite, inclusiv pentru cele predate de oricare organizaţie auxiliară a bisericii. La primirea banilor din partea casierului, secretarul organizaţiei respective eliberează acestuia o chitanţă.
Respectarea destinaţiei fondurilor –Atunci când se face o colectă pentru lucrarea misionară mondială sau pentru vreo acţiune generală sau locală, toţi banii puşi în coşuleţ (în afară de cazul când donatorul indică altceva) vor fi socotiţi ca parte din acea colectă specială. Este de cea mai mare importanţă ca toate colectele şi darurile cu care membrii participă la un anumit fond să fie folosite în acel scop. Nici casierul bisericii, nici comitetul acesteia nu au autoritatea de a deturna vreo sumă de la obiectivul pentru care a fost oferită.
Fondurile organizaţiilor auxiliare, din care o bună parte reprezintă donaţii pentru scopuri specifice, vor fi întrebuinţate pentru lucrările organizaţiilor respective. Ele sunt păstrate în grija casierului bisericii şi nu trebuie împrumutate sau deturnate de casier sau comitetul de conducere de la obiectivul pentru care au fost colectate.
Când o organizaţie auxiliară îşi încetează activitatea, biserica poate hotărî, în cadrul adunării administrative obişnuite, ce să se facă cu banii rămaşi în contul acestei organizaţii.
Bani pentru comenzile personale de literatură –În locurile în care nu există un Centru adventist de carte, banii pentru comenzile personale de literatură, cărţi, broşuri, reviste şi abonamente pentru periodice sunt în grija casierului comunităţii.
Metodă cuvenită pentru plătirea banilor de către membri –Casierul trebuie să îndemne ca toţi banii oferiţi de membrii bisericii, alţii decât cei strânşi prin colecta obişnuită a bisericii, să fie puşi în plicurile pentru zecimi şi daruri, instruind pe fiecare membru să scrie lista diferitelor destinaţii şi suma respectivă şi să se asigure că banii din plic corespund cu totalul sumelor notate. Membrii trebuie să‑şi scrie numele şi adresa şi să pună plicul în coşuleţ sau să îl înmâneze casierului, care trebuie să păstreze aceste plicuri ce vor servi drept chitanţe până la revizia făcută de revizorul conferinţei/misiunii/câmpului.
Membrii care îşi dau zecimea şi darurile prin cec sau prin poştă trebuie să le trimită, oriunde legea permite, pe adresa bisericii şi nu pe aceea a unei persoane.
Chitanţe pentru membrii bisericii –Se vor emite imediat chitanţe pentru toţi banii primiţi, indiferent cât de mică este suma, iar casierul bisericii va păstra o strictă evidenţă a tuturor acestor chitanţe şi plăţi. Toate darurile neincluse în plicuri vor fi numărate de casier în prezenţa unui alt slujbaş al bisericii, de preferinţă un diacon, căruia i se va da o chitanţă.
Trimiterea fondurilor la conferinţă/misiune/câmp –Când se expediază bani la trezorierul conferinţei/misiunii/câmpului, toate cecurile, mandatele sau banii vor fi trimişi pe adresa organizaţiei şi nu pe adresa unei persoane. Odată cu banii, se va trimite şi copia din registrul casierului. Formularele de expediere vor fi puse la dispoziţie de către conferinţă/misiune/câmp.
Păstrarea documentelor financiare –Trebuie să se elibereze documente financiare, chitanţe sau bonuri pentru toate fondurile primite şi pentru cheltuieli, în concordanţă cu sistemul autorizat de conferinţa locală /misiunea/câmpul.
Revizia registrelor –Trezorierul conferinţei/misiunii/câmpului sau altă persoană numită de comitetul conferinţei/misiunii/câmpului va face revizia documentelor financiare ale bisericii locale, de obicei o dată pe an. Registrele casierului bisericii şi alte rapoarte financiare ce ţin de lucrarea casierului, a secretarului Şcolii de Sabat şi a oricărei alte organizaţii pot fi inspectate oricând de revizorul conferinţei/misiunii/câmpului sau de pastor, de conducătorul de district, de prezbiterul care conduce biserica sau de oricare altă persoană autorizată de comitetul bisericii, dar să nu fie puse, însă, la dispoziţia unei persoane neautorizate.
Rapoartele tuturor fondurilor primite sau eliberate vor fi prezentate la adunările administrative regulamentare ale bisericii. Conducătorilor bisericii li se va da o copie a acestor rapoarte.
Atunci când se comunică numărul membrilor care dau zecimea, soţia şi copiii minori care nu au venituri, dar sunt membri ai bisericii, trebuie să fie consideraţi ca făcând parte din acest grup, alături de capul familiei, când acesta este cunoscut ca fiind credincios în această privinţă.
Relaţii confidenţiale cu membrii bisericii –Casierul nu trebuie să uite că relaţiile cu membrii sunt strict confidenţiale. El trebuie să fie atent ca niciodată să nu facă vreo remarcă cu privire la zecimea dată de vreun membru sau la venitul acestuia, decât faţă de cei cu care împărtăşeşte responsabilitatea slujbei. Dacă nu se respectă această regulă, va rezulta multă tulburare.
Responsabilul cu evidenţa celor interesaţi de credinţa bisericii
Este foarte important să se acorde fără întârziere o grijă deosebită celor care au devenit interesaţi de biserică prin lucrarea misionară. În acest scop, cu ocazia alegerii slujbaşilor bisericii, trebuie să fie ales un coordonator, care poate fi unul dintre prezbiteri. Această persoană va fi membru al comitetului bisericii şi al comitetului Departamentului Lucrare personală şi va lucra direct cu pastorul şi cu preşedintele acestui comitet. Responsabilităţile acestui slujbaş sunt următoarele:
1. Să ţină evidenţa tuturor persoanelor interesate, care au fost contactate prin: servicii sociale, seceriş, evanghelizare publică, studii biblice, evanghelizare personală şi grupe Maranatha (de mărturie personală), reviste ale Şcolii de Sabat, evanghelizare prin literatură, programe de sănătate şi temperanţă, radio‑TV, literatură misionară distribuită de biserică.
2. Să colaboreze cu pastorul şi responsabilul Departamentului Lucrare personală în vederea recrutării şi instruirii de membri capabili să lucreze în activităţile de consolidare a acestora.
3. Să dea comitetului bisericii un raport lunar despre numărul celor interesaţi şi despre numărul celor care au urmat un curs de consolidare. Când o persoană este suficient de interesată, acest lucru trebuie să-i fie cunoscut pastorului.
Retragerea calităţii de membru unui slujbaş
Când unui slujbaş al bisericii i se retrage calitatea de membru al bisericii şi, mai târziu, este reprimit ca membru, reprimirea nu înseamnă reluarea responsabilităţilor sale în slujba pe care o avusese înainte.
Serviciul de consacrare
Toţi slujbaşii nou aleşi ai bisericii locale pot fi cuprinşi într‑un serviciu de consacrare, condus de un pastor autorizat sau acreditat. Dacă nu există un pastor, acest serviciu poate fi condus de un prezbiter hirotonit al bisericii locale.
Aceste note conţin material explicativ cu privire la modul în care biserica locală trebuie să procedeze în probleme particulare. O biserică locală poate adopta căi alternative pentru rezolvarea unor astfel de probleme. Totuşi, asemenea metode alternative trebuie să fie în armonie cu principiile general acceptate ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.
1. Implicarea fiecărui membru în slujire – Cuvântul biblic „laos”, din care provine denumirea de laici, include întregul popor al lui Dumnezeu, deci şi clerul. Cuvântul poate fi folosit ca să însemne „asociaţi în slujire”. „Responsabilitatea de a aduce la îndeplinire misiunea încredinţată de Domnul nu îi revine doar pastorului hirotonit. Fiecare persoană care a primit pe Hristos este chemată să lucreze pentru mântuirea semenilor.” (Faptele apostolilor, pag. 110)
„Dar fiecăruia dintre noi i s-a dat darul său, o parte cuvenită, oferită din mărinimia lui Hristos. De aceea Scriptura spune: ’S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor’.” (Efeseni 4,7.8)
Atunci când Isus S-a înălţat la cer, urmaşilor Săi le-a fost dat Duhul Sfânt, care a adus fiecăruia un dar sau mai multe, în vederea slujiri: „Care dă fiecăruia în parte după cum voieşte” (1 Cor. 12,11). Fiecare persoană care primeşte Duhul Sfânt primeşte un dar al slujirii desemnat de Duhul pentru a fi folosit în slujirea pentru Hristos. (Părţi din acest material sunt citate din Manualul Pastorului, cap. 11, pag. 121.)
Duhul Sfânt ne îndeamnă să găsim o slujbă prin care darul poate fi folosit să servească altora şi să-i atragă la Hristos. În cadrul acestui plan, nu există ierarhie. Fiecare persoană este un slujitor, îndeplinind o oarecare slujbă pentru care el sau ea a fost înzestrat în mod special.
O slujire bazată pe darurile primite – Fiecare membru al bisericii să fie implicat într-o slujire corespunzătoare, ca o parte a strategiei misionare generale a bisericii. Unele biserici pot decide să dea această însărcinare comitetului de numiri.
Poziţiile noi care nu sunt incluse în Manualul Biserici trebuie să fie aprobate de comitetul bisericii înainte de a se face nominalizările de comitetul de numiri. Fiecare nume de pe lista bisericii trebuie luat în considerare cu atenţie şi în spiritul rugăciunii. Fiecare membru trebuie consultat înainte de a-l implica pe el/ea într-o funcţie a bisericii.
Este posibil să fie nevoie ca un comitet de numiri să funcţioneze pe baze regulamentare de-a lungul anului, întâlnindu-se lunar sau săptămânal (depinde de mărimea bisericii) pentru a-şi îndeplini însărcinarea. Unele biserici pot numi comitetul de numiri ca fiind comitetul dezvoltării slujirii şi să lămurească faptul că există aşteptări neobişnuite în implicarea totală a tuturor membrilor. Dacă acest comitet de numiri/comitetul dezvoltării slujirii este desemnat ca un comitet stabil, aceasta trebuie să se facă cu aprobarea bisericii, care, la rândul său, va vota aprobarea celor numiţi.
Biserica poate alege alternativa să desemneze atât un comitet de numiri, cât şi separat un comitet al dezvoltării slujirii. Comitetul de numiri va nominaliza persoanele care vor ocupa poziţiile regulamentare amintite în Manualul Bisericii, în timp ce comitetul dezvoltării slujirii va nominaliza pe toţi ceilalţi membri care să servească în slujbe corespunzătoare.
Resurse privind un curs de studii, bazate pe o înţelegere biblică a darurilor spirituale, sunt necesare bisericilor care încearcă să implice fiecare membru în slujire. Aceste resurse oferă instruire şi instrumente necesare pentru comitetul dezvoltării slujirii. Cursul de studii este menit să folosească bisericilor care au ales să nu aibă un comitet al dezvoltării slujirii şi care au optat pentru o abordare mai tradiţională.
2. Lucrarea grupelor mici – Moise a organizat Israelul în grupe de câte zece oameni (Exod 18). Isus a ales un grup de doisprezece şi a petrecut cu ei cea mai mare parte a lucrării Sale. El a învăţat adesea pe alţii în locuinţe private (Matei 13,36; 17,25; Marcu 9,33; 10,10). Activităţile bisericii Noului Testament aveau în centrul lor grupele mici în privinţa părtăşiei, studiului, a împărtăşirii, a rugăciunii şi a meselor comune. (Fapte 2,42.46)
În America de Nord şi în multe alte părţi ale lumii, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a început cu biserici locale foarte mici, grupe care s-au format în mod voluntar şi se întâlneau în căminuri. Ellen G. White accentuează următoarele: „Formarea de grupe mici este o bază pentru efortul creştin şi este un plan care mi-a fost prezentat de Unul care nu poate greşi. Dacă există un număr mare de membri în biserică, fie ca membrii să fie organizaţi în grupe mici pentru a lucra, nu doar pentru membrii bisericii, ci şi pentru necredincioşi.” (Evangelism, pag. 115)
Încă de timpuriu, cum ar fi în 1871, Ellen G. White a scris anumite instrucţiuni concrete („Cum să conducem adunările”), care erau aceleaşi ca scop şi procedeu ca şi lucrarea grupelor mici de astăzi. (vezi Review and Herald, May 30, 1871, retipărit în Mărturii, vol. 2, pag. 577-582)
Viaţa corpului se află în celulele sale. Dacă moare celula, în final şi corpul va muri. Dacă celulele sunt sănătoase, şi corpul este sănătos. Când se înmulţesc celulele, corpul creşte. Un studiu al mişcărilor bisericeşti arată că fiecare reînviorare a fost influenţată de un acces uşor la Biblie şi de strângerea credincioşilor în grupe mici, strâns legate.
Ocaziile de părtăşie pentru studiul Bibliei
Scopul – Părtăşiile pentru studiul Bibliei au în vedere atât revigorarea membrilor, cât şi atragerea celor care nu sunt membri. Ele asigură ocazii excelente pentru a relua legătura cu membrii inactivi. Un aspect important al grupelor de felul acesta este părtăşia. Atât mărimea redusă, cât şi caracterul nonformal contribuie mai mult la părtăşie decât programele obişnuite ale bisericii. Chiar şi indivizii care nu sunt pregătiţi să se identifice cu biserica se simt confortabil în atmosfera unui grup mic.
Formatul – Grupele să nu fie mai mici de patru sau mai mari de cincisprezece. Ei trebuie să se întâlnească regulat: săptămânal, la două săptămâni, sau cel puţin lunar. Ei se pot întâlni în căminuri, la locurile de muncă sau în sălile de întâlnire ale localităţii. În mod normal, întâlnirile durează o oră sau două şi, de obicei, includ patru părţi:
a) Momentul de părtăşie. Grupul să plănuiască timpul de părtăşie la începutul fiecărei întâlniri. Împărtăşirea de bucurii, binecuvântări şi dezamăgiri este o modalitate naturală pentru a începe adunările. Aceasta dă la o parte tensiunile, dă ocazia unor afirmaţii sincere şi corecte şi creează o atmosferă caldă. Cheia succesului este dialogul. Să nu se admită nimănui să domine grupul.
b) Studiul Bibliei. Grupul poate alege o carte a Bibliei sau poate folosi un ghid pentru studiul Bibliei. Membrii studiază părţi cu privire la care au convenit şi au studiat în timpul săptămânii şi le discută împreună cu grupul cu ocazia întâlnirilor. Liderul stimulează la răspuns prin întrebări cum ar fi: „Ce spune autorul în acest text?” şi „Ce îmi spune mie Dumnezeu prin acest pasaj?”
c) Rugăciunea. Grupul alcătuieşte o listă cu subiecte de rugăciune, incluzând cereri şi mulţumiri. Este important ca ei să se roage unul pentru altul, cât şi pentru proiecte concrete, pentru ca grupul să fie implicat şi interesat de ele. Să se dea timp pentru rugăciuni scurte fiecărei persoane care doreşte să se roage.
d) Mărturia. Grupul să petreacă timp discutând ocaziile când au putut da mărturie, alegându-şi programe în care să se poată implica. Să se facă planuri pentru aplicarea programelor şi să se programeze adunări ulterioare care permit ca rezultatele mărturiei şi experienţele să fie împărtăşite. Să se aloce timp pentru instruirea membrilor grupului prin metode eficiente de mărturie misionară. În grupele unde participă de regulă membri inactivi ai bisericii sau cei care nu sunt membri, accentul să se pună pe strădania de a-i conduce la Isus Hristos.
Grupe de slujire
La biserică se pot întâlni grupe mici, alcătuite din persoane care manifestă un interes special pentru studiu. Exemplele următoare pot fi: familie, rolul de părinte, rezolvarea problemelor vieţii, clase de studiu biblic despre sănătatea fizică, mintală şi spirituală (aceste exemple nu sunt însă limitative). În cadrul Şcolii de Sabat, se pot alcătui clase sub formă de grupe de suport pentru persoane cu nevoi specifice, cât şi pentru grupe de activitate.
Grupe misionare
Biserica locală poate sponsoriza grupe mici, ca un prim pas în începerea lucrării într-o localitate fără prezenţă adventistă, în acelaşi fel în care ramuri ale Şcolii de Sabat şi întâlnirile în corturi au fost folosite de adventiştii de ziua a şaptea încă din secolul al XIX-lea.
Un grup mic care se adună într-un cămin pentru a studia Biblia, pentru părtăşie şi pentru închinare cere fonduri puţine sau chiar deloc şi dă la o parte bariera costurilor în privinţa promovării lucrării misiunii bisericii. Acolo unde conferinţa nu poate să-şi permită finanţarea unui alt pastor, grupele misionare dintr-o zonă metropolitană sau dintr-o regiune rurală pot rămâne afiliate unei biserici stabile. Liderii grupului mic lucrează sub supravegherea pastorului de district.
Cum să începem
De obicei, comitetul Departamentului Lucrare personală iniţiază slujirea grupelor mici şi comitetele bisericii dau aprobarea finală în privinţa programului şi a conducătorilor desemnaţi. Aceasta este o măsură de protecţie împotriva apariţiei unor grupuri disidente.
Nu este nevoie ca pastorul să fie membru permanent al vreunui grup. Totuşi, pastorul trebuie să aibă în supraveghere generală toate grupele. Cea mai mare contribuţie a pastorului constă în recrutarea şi instruirea liderilor care provin dintre membrii bisericii. Aceşti lideri laici invită prieteni, cunoscuţi şi vecini pentru a se alătura grupului.
La prima întâlnire să existe o declaraţie scrisă sau o înţelegere a grupului care explică scopul şi regulile fundamentale ale grupului. Grupul să fie rugat să ajute la o formulare scurtă, concisă a acestui document, nu mai mare de o pagină. De obicei va include şi o înţelegere cu privire la o întâlnire săptămânală pentru un anumit număr de săptămâni (de exemplu: 6, 10, 13, 26) şi va face referire la participarea la fiecare întâlnire, exceptând cazurile de boală sau absenţă din localitate, studierea materialului desemnat în timpul săptămânii, păstrarea confidenţei, abţinerea de la a face declaraţii negative cu privire la alţi oameni sau organizaţii şi asumarea intenţiei de a invita noi persoane în grup. Cei care nu sunt pregătiţi să susţină înţelegerea să aibă permisiunea să se retragă în mod decent.
3. Instruirea şi pregătirea prezbiterilor locali – În timp ce pastorul are responsabilitatea principală pentru instruirea prezbiterilor locali, conferinţele/misiunile/câmpurile sunt încurajate să programeze adunări periodice pentru instruirea acestora. Pentru susţinerea unei relaţii de echipă între pastor şi prezbiter, se recomandă ca şi pastorii să participe la aceste întâlniri. Conducătorii de grupe, care îndeplinesc funcţia de prezbiteri locali, trebuie să fie invitaţi şi ei să ia parte la aceste întâlniri.
4. Ceremonia căsătoriei – În unele ţări, pastorul are nevoie de o acreditare legală pentru a conduce un serviciu de căsătorie. În multe ţări, el oficiază ceremonia în biserică, dar certificatul de căsătorie este semnat legal de către ofiţerul de stare civilă, care asistă, de obicei, la declaraţia de căsătorie. În alte ţări, pastorul nu poate săvârşi deloc ceremonia, căci ea este considerată o responsabilitate a statului, fiind privită ca un contract civil. În astfel de cazuri, membrii noştri se retrag de obicei acasă sau într‑un loc de închinare, unde are loc un serviciu special, condus de pastor, care cere binecuvântarea Domnului asupra cuplului. (vezi pag. 184-186, 205-213)
5. Pregătirea pentru serviciul botezului – Diaconii trebuie să asiste la serviciile de botez, asigurând pregătirea tuturor lucrurilor şi se îngrijesc de candidaţii pentru botez atât înainte, cât şi după ceremonie.
6. Îngrijirea şi păstrarea bunurilor bisericii – Este datoria diaconilor să vegheze ca locaşul de închinare să fie curat şi în bună stare, iar terenul pe care este situată biserica să fie atrăgător şi păstrat curat. Este inclusă aici şi asigurarea serviciului de pază. Pentru aceasta, mai ales în bisericile mari, se impune angajarea unui administrator. Diaconii vor recomanda comitetului o persoană potrivită, iar comitetul va vota angajarea sau va autoriza pe diaconi să o angajeze. Pentru toate cheltuielile mai importante de reparaţii trebuie să se ceară aprobarea comitetului. Toate chitanţele pentru reparaţii, pentru apă, lumină, combustibil etc. vor fi aduse la casierul bisericii pentru a fi decontate.
7. O slujbă importantă – Aceste procese-verbale trebuie să fie înscrise într‑un registru de procese-verbale sau într‑o altă formă de înregistrare adoptată de biserică, menţionându‑se ora şi data întâlnirii, numărul participanţilor şi toate hotărârile luate. Secretarul va face o listă a comitetelor numite la aceste întâlniri, dând preşedintelui lista membrilor fiecărui comitet, menţionându‑se termenele şi planul lucrării care se cere îndeplinită. Registrul de procese-verbale poate fi procurat de la Centrul Adventist de Carte sau, în anumite ţări, de la casa de editură.2
Acest registru conţine o secţiune pentru înregistrarea membrilor bisericii, menţionându‑se data şi modul în care au fost primiţi sau îndepărtaţi. Numele trebuie să fie înregistrate în mod cronologic, iar datele fiecărei persoane vor fi înregistrate şi în secţiunea în care sunt păstrate procesele-verbale. Înregistrarea membrilor bisericii trebuie să fie păstrată la zi şi cu exactitate pentru a reflecta situaţia oficială a membrilor3 .
8. Păstrarea legăturii cu membrii prin corespondenţă – Secretarul trebuie să menţină legătura prin corespondenţă cu membrii absenţi, trimiţându‑le date importante cu privire la progresul bisericii şi încurajându‑i să raporteze la rândul lor despre propriile activităţi creştine din fiecare trimestru. Este de dorit ca secretarul să le scrie acestora cât mai frecvent.
9. Rapoartele trebuie trimise la timp –Toate rubricile trebuie să fie completate. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită transferului membrilor primiţi sau şterşi din registru din diferite motive, aşa cum indică rubricile respective. Secretarul conferinţei/misiunii/câmpului trebuie să ofere un raport trimestrial secretarului uniunii de conferinţe, iar acesta trebuie să raporteze diviziunii. Secretarul diviziunii raportează Conferinţei Generale despre aceste probleme importante. Orice omisiune sau întârziere a acestor rapoarte afectează în mod serios lucrarea, la toate nivelurile. Raportarea cu credincioşie a tuturor detaliilor specificate în formulare ajută în mare măsură la păstrarea unei evidenţe corecte a lucrării mondiale.
10. Banii pentru comenzile personale de literatură – În locurile în care nu există un centru adventist de carte, membrii bisericii vor pune într-un plic banii lor pentru comenzile personale de literatură – cărţi, broşuri, reviste şi abonamente pentru periodice – împreună cu comanda respectivă, şi îl vor înmâna secretarului Departamentului Lucrare personală. Casierul va trimite atât comanda, cât şi banii, la Centrul Adventist de carte sau la casa de editură, în concordanţă cu sistemul adoptat de conferinţă/misiune/câmp. La încheierea fiecărui trimestru, secretarul Departamentului Lucrare Personală va întocmi un raport pe care îl va prezenta bisericii la adunarea administrativă trimestrială cu privire la situaţia contului la Centrul adventist de carte şi/sau Casa de Editură şi va da o copie casierului bisericii.
Copyright © 2012 - Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Romania. Toate drepturile rezervate.
