Organizaţia corectă vine de la Dumnezeu şi este întemeiată pe principii divine. „Sistemul şi ordinea sunt manifestate în toate lucrările lui Dumnezeu, pretutindeni în Univers” (Mărturii pentru pastori, pag. 26). Puzderia de stele care se învârtesc prin spaţiu se mişcă într‑o desăvârşită ordine. În structura fiecărei plante care creşte şi în fiecare fiinţă vie avem o uimitoare demonstraţie de sistem şi ordine.
În ceruri, există o organizare absolută, ireproşabilă. „Îngerii acţionează în mod armonios. Ordinea perfectă caracterizează toate mişcările lor.” (Idem, pag. 28) „Ordinea este legea cerului şi ea trebuie să fie şi legea poporului lui Dumnezeu de pe pământ.” (Idem, pag. 26)
Temeiuri biblice pentru organizare
Când Dumnezeu a chemat din Egipt pe copiii lui Israel şi i‑a ales ca popor deosebit al Său, El le‑a dăruit un sistem de organizare impresionant, care să guverneze conduita lor atât în probleme civile, cât şi în probleme religioase. „Guvernarea lui Israel” spune, prin inspiraţie divină, Ellen G. White, „a fost caracterizată prin cea mai atentă şi minunată organizare, prin desăvârşirea şi simplitatea sa. Ordinea atât de surprinzătoare, etalată în perfecţiunea şi aranjamentul lucrurilor create de Dumnezeu, a fost manifestată în organizarea poporului Israel. Dumnezeu era centrul autorităţii şi al guvernării, suveranul lui Israel. Moise, desemnat de Dumnezeu, era în poziţia de conducător vizibil al lui Israel ca să administreze legile în numele lui Dumnezeu. Apoi, dintre bătrânii seminţiilor, s-a ales un consiliu de şaptezeci de oameni ca să-l ajute pe Moise în problemele generale ale naţiunii. Apoi urmau preoţii, care Îl consultau pe Dumnezeu în sanctuar. Seminţiile erau conduse de căpetenii sau prinţi. Sub aceştia se aflau ’căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece’ şi, în cele din urmă, slujbaşii, care puteau fi folosiţi la datorii speciale”. (Patriarhi şi profeţi, pag. 374)
Când privim la biserica Noului Testament, descoperim aceeaşi desăvârşire în organizarea ei. Nici nu ar fi putut fi altfel, având în vedere originea ei divină. Domnul Hristos Însuşi, care a întemeiat Biserica, „a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El” (1 Cor. 12,18). El este Cel care a înzestrat pe membrii bisericii cu darurile şi talentele corespunzătoare funcţiilor care le revin şi i‑a organizat într‑un corp viu şi activ, al cărui Cap este El Însuşi.
„Căci, după cum într‑un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n‑au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; şi, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.” (Rom. 12,4.5)
„El [Hristos] este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.” (Col. 1,18)
„Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup – tot aşa este şi Hristos. Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în biserică întâi apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi.” (1 Cor. 12,4.5.12.27.28)
Importanţa vitală a organizaţiei
După cum un organism viu şi activ nu poate exista fără ca părţile sale componente să fie unite în mod organic şi să funcţioneze împreună sub o conducere centrală, tot aşa nu poate să existe o biserică vie, care să se bucure de creştere şi prosperitate, fără ca membrii ei să fie organizaţi într‑un corp unit, fiecare îndeplinindu‑şi datoriile şi funcţiile date de Dumnezeu, sub conducerea autorităţii instituite de Divinitate.
Fără organizare, nicio instituţie şi nicio mişcare nu poate prospera. O naţiune lipsită de o conducere organizată va ajunge repede la haos. O întreprindere fără organizare va da faliment. La fel s‑ar întâmpla şi cu biserica: fără organizare, ea s‑ar destrăma şi ar pieri.
În vederea dezvoltării sănătoase a bisericii şi pentru aducerea la îndeplinire a misiunii ei glorioase, de a duce Evanghelia mântuirii în întreaga lume, Domnul Hristos a înzestrat‑o cu un sistem de organizare simplu, dar eficient. Reuşita străduinţelor ei de a‑şi îndeplini misiunea depinde de aderarea fidelă la acest model divin.
„Unii au avansat ideea că, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, fiecare copil al lui Dumnezeu va acţiona independent de orice organizaţie religioasă. Dar am fost instruită de Domnul că în această lucrare nu există aşa ceva, ca fiecare om să fie independent. Toate stelele cerului sunt conduse de legi, influenţându‑se una pe alta să împlinească voia lui Dumnezeu, supunându-şi ascultarea colectivă legilor care le guvernează activitatea. Pentru ca lucrarea Domnului să poată înainta în mod sănătos şi solid, poporul Său trebuie să se strângă laolaltă.” (Mărturii pentru pastori, pag. 489)
„O, cât de mult s‑ar bucura Satana dacă ar reuşi ca prin eforturile sale să pătrundă în acest popor şi să dezorganizeze lucrarea, într‑un timp când este atât de importantă o organizare minuţioasă, care se va dovedi cea mai mare putere pentru a face faţă mişcărilor false şi pentru a respinge susţinerile neaprobate de Cuvântul lui Dumnezeu! Avem nevoie să strângem rândurile, aşa încât să nu existe nicio deficienţă în sistemul de organizare şi ordine, care a fost realizat prin muncă atentă şi înţeleaptă. Nu trebuie să fie îngăduită activitatea unor elemente dezordonate, care vor să controleze lucrarea în acest timp.” (Idem, pag. 489)
Scopul lui Dumnezeu cu privire la organizare
„Pe măsură ce numărul membrilor noştri creştea, era evident că, fără de o oarecare formă de organizare, va fi o mare încurcătură şi lucrarea nu va înainta cu succes. Organizarea era absolut necesară ca să susţină lucrarea de predicare, să promoveze lucrarea în câmpuri noi, să apere bisericile şi pastoraţia de membrii nedemni, să deţină bunurile bisericii, să răspândească adevărul prin publicaţii şi pentru multe alte scopuri.” (Idem, pag. 26)
„În lucrarea noastră, trebuie să luăm în consideraţie relaţia pe care fiecare lucrător o are cu ceilalţi lucrători care sunt angajaţi în lucrarea Domnului. Trebuie să ne amintim că alţii, ca şi noi, au de îndeplinit o lucrare legată de această cauză. Nu trebuie să ne opunem sfaturilor. În planurile noastre pentru înaintarea lucrării, mintea noastră trebuie să se armonizeze cu minţile altora.
Să cultivăm dar un spirit de încredere în înţelepciunea fraţilor noştri. Trebuie să fim dispuşi să primim sfaturile şi avertizările conlucrătorilor noştri. Legaţi unul de celălalt în slujirea lui Dumnezeu, trebuie să ne dăm seama în mod individual că suntem părţi ale unui mare întreg. Trebuie să căutăm înţelepciune la Dumnezeu, să învăţăm ce înseamnă să ai un spirit gata să aştepte şi să vegheze şi să mergem la Mântuitorul nostru atunci când suntem obosiţi şi descurajaţi.” (Idem, pag. 500)
„Ca membri ai bisericii vizibile şi ca lucrători în via Domnului, toţi cei care mărturisesc că sunt creştini trebuie să facă tot ce le stă în putere ca să păstreze pacea, armonia şi iubirea în biserică. Să luăm aminte la rugăciunea Domnului Hristos: ’Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis’. Unitatea bisericii este dovada convingătoare că Dumnezeu L‑a trimis pe Isus în lume ca Răscumpărător al ei.” (Mărturii, vol. 5, pag. 619, 620)
„Domnul a unit pe toţi oamenii cu Sine prin legături de împreună-simţire şi iubire duioasă. Referindu‑Se la noi, El spune: ’Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu’ (1 Cor. 3,9). Noi trebuie să recunoaştem această relaţie. Dacă suntem în legătură cu Domnul Hristos, vom manifesta întotdeauna, asemenea Lui, îngăduinţă şi împreună-simţire cu cei care, folosind toate puterile date lor de Dumnezeu, se luptă să‑şi poarte poverile, aşa cum şi noi ne străduim să purtăm sarcinile care ne‑au fost încredinţate.” (Mărturii pentru pastori, pag. 495)
| < Anterior | Următor > |
|---|
