Manualul Bisericii

Autoritatea bisericii în biserica primară

În calitate de Creator, Răscumpărător şi Susţinător, Domn şi Împărat al întregii creaţii, Dumnezeu este unica sursă şi fundament al autorităţii pentru biserică. El şi-a delegat autoritatea Sa profeţilor şi apostolilor Săi (2 Cor. 10,8). De aceea ei au ocupat o poziţie crucială şi unică în transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu şi în zidirea bisericii. (Ef. 2,20)

În Biserica primară, prezbiterii (sau episcopii) deţineau o autoritate mare. Una dintre funcţiile lor principale era lucrarea de păstorire şi de supraveghere generală (Fapte 20,17‑28; Evrei 13,17; 1 Petru 5,1‑3), cu îndatoriri speciale, cum ar fi oferirea de instrucţiuni în privinţa doctrinei sănătoase şi respingerea acelor învăţături care o contrazic (1 Tim. 3,1.2; Tit 1,5.9). Aceia care cârmuiesc bine trebuie să fie „învredniciţi de îndoită cinste”, în spcial dacă „se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura”. (1 Tim. 5,17)

Biserica a purtat responsabilitatea pentru puritatea în doctrină şi practică. Ea trebuia să „cerceteze duhurile pentru a vedea dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4,1) sau, în cuvintele lui Pavel, să „cerceteze toate lucrurile şi să păstreze ce este bun” (1 Tes. 5,21). Acelaşi lucru este valabil şi în dreptul administrării disciplinei în biserică (Matei 18,15‑17). Exercitarea disciplinei se extindea pe tot parcursul drumului, de la mustrarea personală iubitoare (cf. Matei 18,16; Galateni 6,1) până la îndepărtarea din rândul membrilor bisericii (Matei 18,18; 1 Cor. 5,11.13; 2 Cor. 2,5‑11). Biserica avea autoritatea de a stabili condiţiile calităţii de membru şi regulile care guvernează biserica.

Autoritatea bisericii în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea

Hotărârea luată la sesiunea Conferinţei Generale din 1946 ca „toate schimbările sau revizuirile regulamentelor” din Manualul Bisericii să fie „autorizate de Conferinţa Generală în sesiune” reflectă un concept al statutului de autoritate deţinut de Conferinţa Generală în cadrul sesiunilor, statut recunoscut de mult timp în biserica noastră. La sesiunea din 1877 s-a luat această decizie:  „Se hotărăşte că cea mai înaltă autoritate după Dumnezeu, între adventiştii de ziua a şaptea, se află în voinţa întregii biserici, aşa cum este exprimată în hotărârile Conferinţei Generale, atunci când ea acţionează în cadrul ei legitim de jurisdicţie; la aceste decizii trebuie să se supună toţi, fără excepţie, în afară de cazul în care se poate demonstra că ele vin în conflict cu cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu şi cu drepturile conştiinţei individuale.” (Review and Herald,  vol. 50,  nr. 14, pag. 106)

Ellen White scria în 1909: „Atunci când într-o sesiune a Conferinţei Generale se exprimă judecata fraţilor adunaţi din toate părţile câmpului (mondial), independenţa şi judecata personală nu trebuie menţinute cu încăpăţânare, ci trebuie supuse. Niciodată un lucrător nu trebuie să considere ca fiind o virtute persistenţa în menţinerea poziţiei sale de independenţă, contrară deciziilor corpului întreg”. (Mărturii, vol. 9, pag. 260)

Cu mult timp înainte de aceasta, în anul 1875, Ellen G. White a scris următoarele în acelaşi sens: „Biserica lui Hristos se află într‑un pericol permanent. Satana caută să distrugă poporul lui Dumnezeu iar mintea şi judecata unui om nu sunt suficiente ca să ne încredem în ele” (Mărturii, vol. 3, pag. 445). În continuare, ea adaugă: „Hristos doreşte să aibă pe urmaşii Săi uniţi în cadrul bisericii, păstrând ordinea, având reguli şi principii de disciplină, şi toţi să se supună unul altuia, preţuindu-i pe ceilalţi mai presus de ei înşişi”.

La baza acestui Manual al Bisericii au stat aceste cuvinte inspirate, hotărârile din sesiunea Conferinţei Generale din 1877 şi nevoia de a avea reguli bine definite, necesare unei bune organizări. De aici şi autoritatea sa legitimă asupra noastră a tuturora, atât pastori, cât şi membri ai bisericii.
Conţinutul Manualului Bisericii este expresia modului de înţelegere a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea în legătură cu vieţuirea creştină, conducerea şi disciplina bisericii, bazate pe principii biblice. Manualul Bisericii exprimă autoritatea sesiunii Conferinţei Generale legal constituită. „Dumnezeu a rânduit ca reprezentanţii bisericii Sale din toate părţile Pământului, când sunt adunaţi în sesiunea Conferinţei Generale, să aibă autoritate.” (Mărturii, vol. 9, pag. 261).