Info Adventist

Comitetul pentru Unitatea Bisericii: Concluziile studiului cantitativ

Rezultatele unui sondaj de opinie desfășurat la nivelul Bisericii Adventiste mondiale au fost prezentate membrilor Comitetului pentru Unitatea Bisericii din cadrul Conferinței Generale în timpul unei ședințe care a avut loc luni, 20 martie, în Silver Spring, Maryland, Statele Unite.

Chestionarul format din șase întrebări a fost creat și distribuit de Biroul pentru Arhive, Statistică și Cercetare (BASC). Sondajul a abordat probleme referitoare la respectarea deciziilor votate în cadrul Sesiunii Conferinței Generale, cea mai înaltă autoritate în cadrul Bisericii Adventiste mondiale, și al Comitetului Executiv, care se reunește anual între sesiunile Conferinței Generale, desfășurate o dată la cinci ani.

În urma procesului aprobat de Comitetul pentru Unitatea Bisericii în luna decembrie 2017, sondajul oferă date cantitative care îi permit comitetului „să cunoască mai bine poziția conducătorilor Bisericii din toată lumea și a credincioșilor cu privire la diferitele aspecte ale acestei probleme”, spune Mike Ryan, președintele comitetului. „Aceste informații vor ghida Comitetul pentru Unitatea Bisericii în definirea consecințelor pentru uniunile care nu s-au conformat voturilor Conferinței Generale aflate în Sesiune și ale Comitetului Executiv al Conferinței Generale”, a adăugat acesta.

Raportul, prezentat comitetului de directorul BASC, David Trim, conține rezultatele studiului realizat în rândul președinților celor 13 diviziuni al Bisericii, la care s-a adăugat președintele Uniunii Africa de Nord – Orientul Mijlociu, un câmp aflat în administrarea directă a Conferinței Generale. În plus, chestionarul a fost trimis celor 137 de președinți ai uniunilor din toată lumea.

„Președinții uniunilor pot oferi informații de la firul ierbii”, a răspuns Ryan. În plus, aceștia sunt membri ai Comitetului Executiv al Conferinței Generale, având o imagine de ansamblu asupra evenimentelor și acțiunilor bisericii globale. Uniunile reprezintă credincioșii adventiști de pe teritoriul lor.

Rezultatele studiului

În cadrul raportului său, Trim a subliniat faptul că președinților uniunilor și diviziunilor li s-a cerut să exprime „ceea ce cred a fi opinia majorității membrilor din teritoriul lor, și nu opinia lor”.

Trim a menționat, de asemenea, că toate chestionarele trimise în data de 18 ianuarie 2018 au fost înapoiate completate înainte de 4 martie, după care a prezentat fiecare întrebare împreună cu datele primite, incluzând (1) numărul și procentul „voturilor” primite, (2) numărul și procentul „voturilor” președinților de uniuni, (3) procentul membrilor care trăiesc în teritoriile reprezentate de fiecare vot.

Mai jos sunt întrebările și răspunsurile prezentate comitetului.

Întrebarea 1: „Ar trebui ca membrii Comitetului pentru Unitatea Bisericii din cadrul Conferinței Generale să desemneze o echipă care să asculte cu grijă, să sfătuiască și să se roage cu președinții uniunilor care nu se conformează deciziilor votate de Conferința Generală aflată în Sesiune și de Comitetul Executiv al Conferinței Generale?”

Răspunsuri:

„Da” – 139 de voturi totale (92%), 126 de voturi ale președinților uniunilor (92%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 90,56%.

„Nu” – 10 voturi totale (7%); 9 voturi ale președinților uniunilor (7%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 6,28%.

Nu au răspuns – 2 persoane (1%); 2 președinți de uniuni; procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 3,16%.

 

Întrebarea 2: „Ar trebui să se ia măsuri de natură organizațională în cazul uniunilor care nu se conformează deciziilor votate de Conferința Generală aflată în Sesiune și de Comitetul Executiv al Conferinței Generale?”

Răspunsuri:

„Da” – 108 de voturi totale (72%), 97 de voturi ale președinților uniunilor (71%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 83,93%.

„Nu” – 34 de voturi totale (22%); 31 de voturi ale președinților uniunilor (23%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 12,17%.

Nu au răspuns – 9 persoane (6%); 9 președinți de uniuni (6%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 3,9%.

 

Întrebarea 3: „Ar trebui ca celor care conduc biserica să li se ceară să semneze un document prin care își iau angajamentul de a se conforma deciziilor votate de Conferința Generală aflată în Sesiune și de Comitetul Executiv al Conferinței Generale?”

Răspunsuri:

„Da” – 72 de voturi totale (47,7%), 65 de voturi ale președinților uniunilor (47,4%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 60,6%.

„Nu” – 77 de voturi totale (51%); 70 de voturi ale președinților uniunilor (51,1%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 36%.

Nu au răspuns – 2 persoane (1,3%); 2 președinți de uniuni (1,5%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 3,4%.

 

Întrebarea 4: „Ar trebui ca președinților uniunilor care nu se conformează deciziilor votate de Conferința Generală aflată în Sesiune și de Comitetul Executiv al Conferinței Generale să li se permită să vorbească (să aibă dreptul de a influența luarea deciziilor) în cadrul ședințelor Comitetului Executiv al Conferinței Generale?”

Răspunsuri:

„Da” – 76 de voturi totale (50,3%), 67 de voturi ale președinților uniunilor (48,9%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 34,3%.

„Nu” – 67 de voturi totale (44,4%); 63 de voturi ale președinților uniunilor (46%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 60,9%.

Nu au răspuns – 8 persoane (5,3%); 7 președinți de uniuni (5,1%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 4,9%.

 

Întrebarea 5: „Ar trebui ca președinților uniunilor care nu se conformează deciziilor votate de Conferința Generală aflată în Sesiune și de Comitetul Executiv al Conferinței Generale să li se permită să voteze în cadrul ședințelor Comitetului Executiv al Conferinței Generale?”

Răspunsuri:

„Da” – 56 de voturi totale (37,1%), 50 de voturi ale președinților uniunilor (36,5%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 26,8%.

„Nu” – 86 de voturi totale (57%); 79 de voturi ale președinților uniunilor (57,7%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 67,9%.

Nu au răspuns – 9 persoane (6%); 8 președinți de uniuni (5,8%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 5,3%.

 

Întrebarea 6: „Ar trebui ca președinților uniunilor care nu se conformează deciziilor votate de Conferința Generală aflată în Sesiune și de Comitetul Executiv al Conferinței Generale să li se permită să facă parte din comitetele permanente sau din subcomitetele ad-hoc ale Comitetului Executiv al Conferinței Generale?

Răspunsuri:

„Da” – 40 de voturi totale (26,5%), 36 de voturi ale președinților uniunilor (26,3%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 15,5%.

„Nu” – 100 de voturi totale (66,2%); 91 de voturi ale președinților uniunilor (66,4%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 79,1%.

Nu au răspuns – 11 persoane (7,3%); 10 președinți de uniuni (7,3%); procentul membrilor Bisericii Adventiste care trăiesc pe teritoriile acestor uniuni: 5,4%.

 

Concluzii

În urma analizei datelor, s-au tras următoarele concluzii:

  • S-a exprimat o susținere covârșitoare a unor întâlniri cu președinții uniunilor care nu se conformează deciziilor Conferinței Generale aflate în Sesiune și ale Comitetului Executiv al Conferinței Generale de către o echipă a Conferinței Generale „care să asculte cu grijă, să sfătuiască și să se roage”.
  • Există o susținere puternică pentru luarea de măsuri în cazurile de neconformare.
  • Se susține, de asemenea, puternic, impunerea unei interdicții de a face parte din comitetele permanente sau ad-hoc președinților uniunilor care nu se conformează organelor de decizie de la nivelul Bisericii mondiale.
  • Există, de asemenea, o susținere pronunțată față de impunerea unei interdicții de a vota în rândul președinților uniunilor care nu se conformează deciziilor Conferinței Generale aflate în Sesiune și ale Comitetului Executiv al Conferinței Generale.
  • Majoritatea conducătorilor Bisericii se opun refuzării dreptului de a lua cuvântul acelor președinți care reprezintă uniuni care nu se conformează deciziilor Conferinței Generale aflate în Sesiune și ale Comitetului Executiv al Conferinței Generale.
  • Cei mai mulți conducători ai Bisericii se opun, de asemenea, solicitării unui angajament scris conform căruia se vo conforma deciziilor Conferinței Generale aflate în Sesiune și ale Comitetului Executiv al Conferinței Generale din partea președinților uniunilor.

Continuă colectarea datelor calitative

Hensley Moorooven, secretarul Comitetului pentru Unitatea Bisericii, a prezentat un raport preliminar cu privire la datele calitative. Moorooven a declarat că încă se mai colectează datele calitative prin vizite și interviuri cu conducătorii diviziunilor și uniunilor din toată lumea. Datele calitative sunt colectate și de la instituțiile Conferinței Generale și a consiliului de conducere al Conferinței Generale, format din administratori și directori de departament.

Până în prezent au fost realizate 11 astfel de interviuri, spune Moorooven, iar multe altele sunt programate să aibă loc în viitorul apropiat.

„În urma celor câteva interviuri care au avut loc, a spus Ryan, s-a observat existența unei corelații pozitive între datele cantitative și cele calitative.”

Ryan a subliniat faptul că, în cele din urmă, „datele sunt un ghid. Pot si empirice, însă nu în mod obligatoriu infailibile. Este un ghid, nu absolutul, însă vom avea mai multe informații în timpul Comitetului Executiv care se va reuni în toamna acestui an.”

Sursa: Adventist Review

Vizualizări: 273

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *